Mircea Vulcănescu, mai puternic decât interesele de partid. Miron Manega, Jurnalist

Mircea Vulcănescu, mai puternic decât interesele de partid

Miron Manega, Jurnalist
22 Ianuarie 2023

Finalul de an 2022 a adus, pe lângă  nenumăratele bazaconii legislative, economice și politice, și o victorie. Aparent minoră sau banală, dar cu semnificații profunde. E vorba de câștigarea „bătăliei pentru Mircea Vulcănescu”, marele gânditor român căruia unii au vrut să-i demoleze statuia din Parcul Sf. Ștefan. Ne facem că nu știm cine sunt „unii”, dar interfața lor este, în cazul de față, consilierul P.N.L. Silviu Feroiu, inițiatorul proiectului de hotărâre. Au fost dezbateri aprinse după care, mai de frica opiniei publice, mai de frica Dianei Șoșoacă, s-a votat majoritar împotriva proiectului.
Întrucât, pe fond, problema este rezolvată și bustul lui Mircea Vulcănescu rămâne pe soclu „până la un vot favorabil în Consiliul Local al Sectorului” așa cum, perfid, se exprimă Digi24.ro, voi sublinia câteva detalii de context. Unul e chiar precizarea citată. Un altul, tot la Digi24.ro, este titlul articolului: „Scandal și amenințări cu moartea pentru desființarea bustului lui Mircea Vulcănescu. Șoșoacă l-a salvat pe fostul demnitar antisemit”.
Scandal a fost, într-adevăr, și bine că a fost, pentru că, altfel, rezultatul votului ar fi fost, probabil, altul. În privința amenințărilor cu moartea, de care scrie în titlu, aflăm din text că, de fapt, acestea nu s-au comis la primărie, ci la telefon. Și nu în ziua aceea, ci într-o zi anterioară, neprecizată de Silviu Feroiu. Ceea ce e cu totul altceva…
Apoi, în graba lor de a o incrimina pe Diana Iovanovici Șoșoacă, cei de la Digi24.ro au folosit o formulare nefericită: „Șoșoacă l-a salvat pe fostul demnitar antisemit”.
Nu-l cunosc pe autorul articolului (Bogdan Păcurar), dar aproape sigur e un mercenar (sau doar la atât se rezumă cunoștințele lui istorice). Păi o abordare atât de rudimentar stalinistă, despre Mircea Vulcănescu, nu face decât să genereze solidaritate în jurul lui. Încă două-trei intervenții de genul ăsta și antisemitismul va deveni un titlu de onoare. În orice caz, Digi24.ro i-a făcut un mare serviciu electoral Dianei Șoșoacă.
Un alt detaliu de context este reacția «Institutului Wiesel», chiar în ziua ședinței de Consiliu: „Aflăm cu stupoare din mass-media că astăzi, 28.12.2022, la şedinţa Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti, au fost luări de cuvânt care au acuzat Institutul «Elie Wiesel» că ar avea o «preocupare vizavi de rescrierea istoriei României şi demolarea cultului eroilor martiri» ai neamului românesc. Prin urmare, facem următoarele precizări: Institutul «Elie Wiesel» nu este implicat în proiectul de hotărâre şi rezultatul votului privind bustul lui Mircea Vulcănescu, persoană condamnată pentru crime de război. Rezultatul votului arată că o parte dintre aleşii locali P.N.L. şi U.S.R. au votat pentru, iar ceilalţi consilieri împotrivă”.  
În același comunicat, I.N.S.H.R.-E.W. (Institutul Wiesel) își contrazice propria… stupoare: „Ne exprimăm îngrijorarea că aleşii locali nu au înţeles faptul că: în România, în 2015, aleşii naţionali (Parlamentul) au votat o lege care nu se respectă, iar astăzi au ratat şansa de a arăta că în România funcţionează domnia legii şi nu a mitologiei”. 
Din otrava acestui comunicat putem să apreciem singuri dacă a fost sau nu implicat «Institutul Wiesel» în „rescrierea istoriei României şi demolarea cultului eroilor martiri”. Cât privește antiteza domnia legii – mitologie, eu cred că mai degrabă este mitologie Holocaustul din România, decât personalitatea lui Mircea Vulcănescu. O mitologie artificială, creată în laborator. Și mai cred că o dezbatere publică pe această temă (Holocaustul), făcută cu specialiști, într-un cadru deschis și girată de Academia Română, ar rezolva definitiv problema…
Detaliul cel mai important al protestului de la Primăria Sectorului 2 rămâne însă un fapt pe care l-aș numi fără precedent: pe lângă Fundația „Ioan Gavrilă Ogoranu”  (condusă de Florin Dobrescu), inițiatoarea protestului, alte asociații, fundații și personae fizice (Cătălin Berenghi, istoricul Iuliu Crăceanu, avocat Marius Mitran, Avocat Marina Alexandru), au venit, alături de Diana Șoșoacă, și membri ai Partidului A.U.R., cu care ea se află în relații de „război”: Claudiu Târziu, Alexandru Andrusceac  și generalul Mircea Chelaru.
Este un semn mic, dar important. Este un început. În data de 28 decembrie 2022, Mircea Vulcănescu a fost mai important decât orice posibilă directivă de partid. Trag nădejde că bulgărele se va rostogoli și va crește, până va deveni tăvălug.
Doamne-ajută![1]
----------------------------------
[1]  Sursa - „Certitudinea” Nr. 128 – 12 ianuarie 2023.

    •    Următor
    •   
    •    Mircea Vulcănescu, mai puternic decât interesele de partid
© 2019 ART-EMIS

Lege de revizuire a Constituției (proiect)

 Nota redacțională. Proiectul propune câteva revizuiri utile și necesare : precizări privind sursa suveranității, referitoare la suveranitate și la proiectarea sistemului de exercitare a suveranității naționale de către popor, la abordarea procesuală a sistemelor de management practicată masiv în economie și în instituții de stat, ca urmare a implementării standardelor publicate de Organizația Internațională de Standardizare.  O inițiativă importantă este votul de retragere a legitimității, care permite activarea presiunii populare asupra deputatului care nu respectă mandatul încredințat de electorii săi direcți. 

Sursă: https://desteptati-va.ro/index.php/2022/09/06/lege-de-revizuire-a-constitutiei/

Expunere de motive referitoare la adoptarea Legii privind modificarea și completarea Constituției României, în temeiul Legii nr. 189 / 1999  (**republicată**)(*actualizată*).

https://desteptati-va.ro/index.php/2022/09/05/expunere-de-motive/

Lege de revizuire a Constituției (proiect)

Cap. 1 Dispoziții generale

Art.1 – Prezenta lege constituțională are scopul de a corecta în Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2000:

(1) erori și omisiuni principale referitoare la conceptul de suveranitate națională, care au cauzat erori și omisiuni în proiectarea sistemului  de exercitare a suveranității naționale de către poporul român, sistem numit și sistem electoral sau sistem de vot.

(2) erori și omisiuni secundare, din conceptele subordonate ierarhic față de conceptul menționat la alineatul (1), prevăzând completarea proiectării sistemului de exercitare a suveranității naționale de către popor, cu votul postelectoral de tip acțiune corectivă.

Art.2 – Corecțiile efectuate prin prezenta lege constituțională, alinează conceptual abordările cu erori și omisiuni din Constituția României referitoare la suveranitate și la proiectarea sistemului de exercitare a suveranității naționale de către popor, la abordarea procesuală a sistemelor de management practicată masiv în economie și în instituții de stat, ca urmare a implementării standardelor publicate de Organizația Internațională de Standardizare.  

Cap. 2 Dispoziții de fond

Art.3 – Articolul 2 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și se completează după cum urmează:

”Suveranitatea
(1) Suveranitatea națională aparține poporului român.

(2) Poporul român își exercită suveranitatea națională prin votul alegătorilor.

(3) Votul poate fi exercitat în cadrul unor alegeri libere, periodice și corecte, prin referendum, precum și prin votul individual de retragere a legitimității unuia sau mai multor reprezentanți, înaintea termenului legal de terminare a mandatului de reprezentare, vot efectuat prin corespondenta.

(4) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”

Art.4 – La articolul 1 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatul (1) se completează după cum urmează:

”Statul român

(1) România este stat național, suveran în numele suveranității naționale care aparține poporului român, independent, unitar și indivizibil.”

Art.5 – La articolul 80 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatul (1) se completează după cum urmează:

”Rolul Președintelui

(1) Președintele României reprezintă statul român în numele poporului român, deținător al suveranității naționale și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.

Art.6 – La articolul 90 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

”Referendumul

(2) Nu pot face obiectul referendumului eliminarea sau restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale.”

Art.7 – Articolul 36 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și se completează după cum urmează:

”Dreptul de vot
(1) Voința poporului constituie baza puterii de stat.

(2) Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.

(3) Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

(4) Libertatea votului este asigurată prin exercitarea dreptului de a vota pe tot parcursul ciclului electoral, atât la momente planificate, în cadrul alegerilor electorale sau prin referendum, precum și postelectoral, neplanificat, prin vot individual de retragere a legitimității, vot efectuat prin corespondență.

(5) Voturile de retragere a legitimității reprezentanților aleși individual determină retragerea imediata a legitimității de reprezentare atunci când Autoritatea Electorala Permanenta confirma că numărul acestora depășește cu unu numărul de voturi valide obținute de acel reprezentant în cadrul alegerilor electorale. Locul de reprezentare rămas vacant este ocupat de persoana care a obținut următorul număr de voturi electorale valide.

(6) Voturile de retragere a legitimității reprezentanților aleși pe liste electorale sunt voturi duale, adresate atât reprezentanților, cât și partidului politic din care aceștia fac parte,  determinând retragerea imediata a legitimitătii de reprezentare pentru întreaga lista electorală a partidului, atunci când Autoritatea Electorala Permanenta confirmă că numărul acestora depășește cu unu numărul de voturi valide obținute de acel partid politic în cadrul alegerilor electorale. Locurile de reprezentare rămase vacante sunt ocupate de reprezentanții partidului care au obținut următorul număr de voturi electorale valide, procesul repetându-se până la ocuparea integrala a locurilor de reprezentare ramase vacante.

(7) Într-un ciclu electoral, un alegator poate utiliza votul de retragere a legitimității o singura data pentru fiecare reprezentant.

(8) Membrul unui partid politic parlamentar nu poate vota reprezentanți ai altor partide politice parlamentare, datorită conflictului de interese.

(9) Membrul unui partid politic care a pierdut legitimitatea de reprezentare datorita voturilor de retragere a legitimității reprezentanților aleși în lista electorala, nu poate vota în acel ciclu electoral retragerea legitimității reprezentanților partidelor politice parlamentare.

(10) Autoritatea Electorală Permanentă are obligația de a păstra secretul votului exercitat prin corespondență și de a prezenta permanent, public, situația voturilor pozitive obținute de fiecare reprezentant, respectiv de către fiecare partid politic la alegerile electorale, precum și situația voturilor de retragere a legitimității, per reprezentant și per partid politic.

(11) Votul de retragere a legitimității de reprezentare, exercitat prin corespondență postelectoral, nu exclude inițierea de petiții, inițiative legislative cetățenești și referendumuri, pentru motivele care au dus la votul de retragere a legitimității, inclusiv având ca scop revalidarea numărului de voturi de retragere exercitat, sub coordonarea unei comisii mixte parlamentare și cetățenești.”

            Art.8 – La articolul 84 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, alineatul (2) se completează după cum urmează:

”Incompatibilități și imunități

(2) Preşedintele României se bucură de imunitate, cu exceptia situatiei cand Autoritatea Electorală Permanentă confirmă pierderea legitimității ca urmare a faptului ca numărul voturilor de retragere a legitimității depașește cu unu numarul de voturi valide obținute de Președintele României în cadrul alegerilor electorale. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.”

            Art.9 – Articolul 72 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și se completează după cum urmează:

”Imunitatea parlamentară

(1) Deputaţii şi senatorii se bucură de imunitate, cu excepția situației când Autoritatea Electorală Permanentă confirmă pentru un oricare deputat sau senator pierderea legitimității mandatului de reprezentare, ca urmare a faptului ca numărul voturilor de retragere a legitimității depașește cu unu numarul de voturi valide obținute de acel deputat sau senator în cadrul alegerilor electorale.

(2) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(3) În situația retragerii legitimității mandatului de reprezentare, pentru un oricare deputat sau senator, Parlamentul trebuie să revalideze toate actele normative în care au fost implicați, dacă au făcut obiectul petițiilor și/sau referendumurilor.  

(4) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(5) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

Cap. 3 Dispoziții tranzitorii și finale

Art.10 – Proiectele de legi si propuneri legislative, care nu au fost promulgate până la data intrării în vigoare a prezentelor completări și modificări ale Constituției României, vor intra în vigoare conform prevederilor Constituției modificate prin prezenta Lege constituțională.

Art.11 – Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu respectarea prevederilor art. 151 alin.(1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

PREȘEDINTELE SENATULUI

Ioan-Aurel Pop. O opinie în „cazul » Mircea Vulcănescu

 O opinie în „cazul » Mircea Vulcănescu


De obicei, regimurile dictatoriale așază între primele lor gesturi de autoritate epurarea culturii de elementele neconforme, de personalitățile cu opinii diferite, iar pentru aceasta recurg la metode precum dărâmarea de statui, rebotezarea unor străzi, interzicerea cărților și arderea lor în public. Procedeul este ademenitor, însă, și pentru anumiți intelectuali democrați care nu acceptă decât teoretic pluralismul opiniilor. Iar astăzi, odată cu afirmarea neomarxiștilor, a „progresiștilor » și a adepților „culturii anulate/ anihilate » („Cancel Culture »), actul negării unor personalități din trecut care au avut alte atitudini decât cele actuale dominante este tot mai des întâlnit în unele cercuri contemporane. Astfel, au fost condamnați Aristotel (care afirmase că sclavul este „o unealtă vorbitoare »), Shakespeare (pentru „cultivarea violenței », pentru viziunea sa în „Neguțătorul din Veneția » etc.), Cervantes (pentru că și-a însușit bunuri publice sau pentru că a admis comerțul cu sclavi), Cristofor Columb (pentru că a omorât indigeni în Cuba), mulți președinți americani (proprietari de sclavi și ucigași de amerindieni), de curând răposatul papă Benedict al XVI-lea (pentru aderarea la organizația tineretului hitlerist și pentru înrolarea în armata germană în Al Doilea Război Mondial). Nici Nelson Mandela nu a scăpat fiindcă, într-un interviu, l-a făcut pe Fidel Castro model întru respectarea drepturilor omului și pentru că a opinat pentru returnarea de către statul Israel către arabi a teritoriilor „anexate » (Cisiordania, Fâșia Gaza, Înălțimile Golan). Unii dintre cei menționați și mulți alții vor fi greșit, evident, alții au greșit doar în mințile unora dintre noi, ei exprimând, de fapt, puncte de vedere proprii ori concepții morale ale epocilor în care au trăit. „A greși este omenesc, dar a persevera în greșeală este drăcesc ». Însă chiar și greșelile unor mari creatori, ale unor mari personalități nu sunt întotdeauna motive pentru ca aceștia să sufere „damnatio memoriae ».
Au fost multe personalități cu putere de decizie și cu manifestări reprobabile, personalități care s-au pus în serviciul unor forțe condamnate de istorie. Cei mai mulți au plătit pentru faptele lor. dar faptele trebuie cântărite în fiecare caz în parte cu mult discernământ. Alte personalități au participat la viața publică pentru că au trebuit să trăiască, să-și întrețină familiile sau să împiedice agravarea răului. Nu ne alegem noi, oamenii, epocile în care trăim. În anii Războiului al Doilea Mondial și în perioada premergătoare acestuia, era foarte dificil, inclusiv pentru mințile cele mai luminate, să aprecieze care pericol era mai mare, cel hitlerist sau cel stalinist (comunist). Mulți români au sperat că alianța cu Germania va cruța România de ororile „dictaturii proletariatului », care ciuntise România, care ucisese pe teritoriul URSS milioane de oameni, inclusiv foarte mulți evrei. Istoria a voit ca regimurile fasciste de orice fel, generatoare ale Holocaustului și ale altor orori, să fie condamnate de justiția umană și de istorie. Noi am rămas în partea de lume dominată de regimurile comuniste. Mari scriitori, artiști plastici, compozitori, interpreți au trăit și au creat în timpul dictaturilor de extremă dreaptă. Nu au fost cu toții perfecți, nici luptători în rezistență și nici eroi, dar au lăsat în urmă creații valoroase, cu mesaje generoase pentru viitor. Cei care nu au devenit cu adevărat criminali de război merită soarta oricărui intelectual de marcă : recunoașterea, aprecierea și popularizarea operelor și personalităților lor. Mulți analiști spun că posteritatea îi prețuiește pe marii creatori pentru opera lor, nu pentru viața lor (care poate să fie plină de greșeli). Viața s-a dus, a fost perisabilă, pe când opera rămâne. Pe de altă parte, nu este etic ca cele două aspecte – viața ți opera – să fie complet despărțite. Ele interferă prin mii de fire și se completează și determină adesea una pe alta.
Într-o astfel de situație se află Mircea Vulcănescu, funcționar de rangul al doilea în aparatul de stat al României interbelice și în acela din timpul guvernării lui Ion Antonescu. Victoria Națiunilor Unite – concret, în cazul României, a Uniunii Sovietice – l-a adus pe banca acuzaților, ca pe toți înalții funcționari și oameni politici ai epocii dintre cele două războaie mondiale și din anii 1940-1944. Și-a sfârșit viața tragic, în închisoare, la 48 de ani. Mai ales din cauza ignoranței, a tendinței de a judeca trecutul după anumite concepții de astăzi, a tratării în bloc a unor situații diferite și chiar a răutății, „cazul » Mircea Vulcănescu revine din când în când în atenția unei părți a opiniei publice.
„Deciziunile » din anii 1946 și 1948 ale Curții de Apel București și, respectiv, ale Înaltei Curți de Casație, prin care Mircea Vulcănescu a fost condamnat la opt ani de temniță grea, au fost luate în baza unei legi de pedepsire a criminalilor de război. Procesul a fost unul colectiv și s-a desfășurat în temeiul „justiției populare » de inspirație stalinistă. Totul a decurs în condițiile aservirii complete a aparatului de justiție față de ocupantul sovietic și în prezența trupelor sovietice. În acei ani, toți intelectualii români care avuseseră poziții în aparatul de stat din perioada interbelică și din anii războiului mondial erau declarați „burghezi », „fasciști », „hitleriști », „dușmani ai poporului », „dușmani ai URSS » etc. Protagonistul nostru a fost acuzat de „militare pentru hitlerism «, de permiterea intrării armatelor germane în țară, de declararea și continuarea războiului contra URSS. Or, în niciuna dintre aceste situații (devenite capete de acuzare), Mircea Vulcănescu nu a avut putere de decizie ori responsabilitate. Prin urmare, condamnările pronunțate atunci, sub un regim sovietic, de „dictatură a proletariatului », ar trebui considerate de plano nule și neavenite (anulate) și procedat de la caz la caz, printr-o reanalizare a fiecărui dosar în parte. În 2016, Curtea de Apel București nu a confirmat sentința de condamnare a lui Mircea Vulcănescu din 1948, acuzând „încălcarea principiilor de drept » și „lipsa de echitate a procedurilor » justiției în acei ani de după război.
Dar să reluăm faptele din epocă. Despre funcționarul public Mircea Vulcănescu știm cu precizie că n-a fost membru al niciunui partid politic. Mai știm, de asemenea, că Vulcănescu, din postura de director general al Vămilor, îl refuza în 1936 pe Nae Ionescu, filosoful, care-i cerea scutiri de taxe vamale pentru un automobil. Motivul refuzului era etica profesională. Din poziția de director al Datoriei Publice, Vulcănescu refuza să voteze în 1938 Constituția lui Carol al II-lea. Aceasta reintroducea pedeapsa cu moartea, un principiu respins de teologul și filosoful Mircea Vulcănescu. Drept urmare, în ziua votării Constituției, acesta l-a anunțat pe superiorul său, Ministrul de Finanțe Mircea Cancicov, că refuză să voteze noua Constituție. Simultan, și-a înaintat demisia din funcția de director al Datoriei Publice. Pentru că demisia a fost respinsă de Carol al II-lea, Mircea Vulcănescu a rămas în funcție. El a fost acuzat de antisemitism, pentru acte comise ca subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în timpul guvernării Antonescu, un post pe care l-a acceptat cu greu, pentru că ar fi dorit să lupte pe front împotriva Uniunii Sovietice. E limpede că etica istorismului resemnării (formulată de el) și comportamentul exemplar de funcționar public a lui Mircea Vulcănescu de dinainte de 1941 nu pot exclude practicile pentru care este acuzat de antisemitism. Cu toate acestea, tocmai etica istorismului resemnării și tocmai comportamentul exemplar de funcționar public ale lui Mircea Vulcănescu de dinainte de 1941 reclamă o cercetare atentă a practicilor pentru care acesta este acuzat de antisemitism. Acest lucru este necesar pentru a se stabili clar responsabilitatea politică a funcționarului Mircea Vulcănescu. Ca teolog și filosof, Mircea Vulcănescu nu a fost antisemit. După cum notează Gabriel Andreescu în articolul său („Câtă ideologie, câtă cunoaștere în cazul Mircea Vulcănescu « ?, în „Observatorul Cultural », 21.07.2017), instanțele care s-au succedat nu au reușit să-i găsească nici o responsabilitate personală. „Din fericire, dosarele de la CNSAS ne oferă astăzi accesul la avatarurile acestui proces și putem face, astfel, aprecieri în completă cunoștință de cauză. După circa o jumătate de an de la începerea anchetei, la 19 septembrie 1946, Procurorul delegat la Curtea de Apel București a stabilit că nu există nimic care să confirme acuzele la adresa învinuitului ». Participarea lui Mircea Vulcănescu la ședințele Consiliilor de Miniștri, în calitate de subsecretar de stat, nu constituie o vinovăție, căci : „Nici declararea, nici continuarea războiului, nici politica generală a Guvernului și nici deportările nu se dovedesc a fi fost hotărâte de vreun Consiliu de Miniștri din cele la care învinuitul a participat «. Cu atât mai puțin poate fi incriminată intervenția lui Mircea Vulcănescu „în favoarea populației evreiești, ca aceasta să-și recapete dreptul de a-și desfășura […] activitatea profesională ce îi fusese răpită de legile rasiale anterioare ». În ce privește acuzațiile în chestiunile economice, „dimpotrivă, toate faptele sale au fost exact potrivnice celor sancționate de aceste texte, învinuitul apărând cu competență și îndârjire interesele românești ce-i fuseseră încredințate, împotriva oricăror încercări de aservire față de străini (Arhiva CNSAS, Alexandru Marcu și alții, DP 000232, vol. 15, ff. 253-255)”. În ciuda acestei hotărâri de închidere a cazului, deși nu a fost depus vreun recurs în timpul legal, Curtea de Apel București a reluat procesul. Mărturii în favoarea lui Mircea Vulcănescu au depus atunci o serie de personalități precum Dimitrie Gusti, Eugen Bălan, Vasile Băncilă, Eugen Cristescu, Henry H. Stahl. Acuzațiile aduse lui Mircea Vulcănescu în chestiunea evreiască sunt, în special, indirecte, adică țin de faptul că a girat, prin prezența sa, dar și prin declarații, o serie de decizii politice împotriva populației evreiești. În martie 1941, se pronunță în problema exproprierii bunurilor evreiești : comentează criteriile de identificare ca „evreu » ; emite opinii în cazul măsurilor de „românizare a economiei » ; se implică prin declarații în privința taxelor pe care evreii trebuiau să le plătească în locul serviciului militar. Ceea ce trebui observat este că toate aceste chestiuni nu sunt decizii luate de către funcționarul public Mircea Vulcănescu, ci doar intervenții, mai degrabă tehnice, în chestiuni decise dincolo de competența sa explicită. Mircea Vulcănescu s-a pronunțat în urma unor decizii deja luate și pe care nu le putea bloca, sau a dus la îndeplinire aceste decizii. Rămâne chestiunea girării prin prezență, cu toate nuanțele care decurg de aici, și a îndeplinirii acestor măsuri, în calitatea pe care o avea în Ministerul Economiei. Jean Ancel, unul dintre istoricii Holocaustului românesc, acuzator de altfel la adresa activității sale în guvernul Antonescu, notează : „Trebuie spus că Vulcănescu nu a fost în niciun fel antisemit «.
Mircea Vulcănescu este considerat filosoful și economistul Școlii Sociologice de la București, fiind ancorat profund în peisajul filosofic european. Are contribuții esențiale în „dimensiunea românească a existenței », cu formule noi precum „personalismul teofanic », „calapoadele de gând », „ispitele active », „reacțiunile tipice » ale comunității culturale românești. S-a raportat mereu la „metafizica creștină », a studiat filosofia morală engleză din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, etica lui Kant, filosofia lui Freud. Ecourile creației sale s-au resimțit în cadrul filosofic european. Merită subliniată contribuția lui Mircea Vulcănescu la un creionarea unui model etic pe care l-a denumit istorismul resemnării. În esență, era vorba despre un model valoric și comportamental adresat tinerilor, în special acelora din generația sa. Istorismul resemnării presupunea hotărârea tinerilor „de a asculta chemarea vremii, renunțând la ei înșiși și la autorealizarea lor, dacă trebuie, pentru a fi cu adevărat folositori altora ». În mare, aceasta a fost filosofia de viață a lui Vulcănescu. Adică un ascetism intramundan de respirație ortodoxă, care ar fi putut schimba din interior, grație exemplului personal și excepțional, practicile patrimoniale din statele periferiale întemeiate de politicieni și de rubedeniile acestora. Monahismul administrativ imaginat de Vulcănescu contrasta puternic cu ascetismul intramundan weberian (al lui Max Weber), eficient în statele metropolitane întemeiate de militari. Istorismul resemnării era complet diferit de „activismul disperării », etica majorității tinerilor din perioada interbelică, după Vulcănescu. Aceștia căutau credințele la modă, spiritul de turmă și un șef căruia să i supună orbește. Etica istorismului resemnării, căutarea originalității, respingerea ideologiilor timpului și, nu în ultimul rând, individualismul implicat de această etică sunt tot atâtea ingrediente care i-ar fi putut spori reziliența filosofului Mircea Vulcănescu față de antisemitismul vremii. În concluzie, Mircea Vulcănescu este o personalitate marcantă a culturii românești din secolul al XX-lea.
Mircea Vulcănescu a trăit și acționat într-o societate discriminatorie, în cadrul căreia s-a practicat în mod categoric antisemitismul. Filosoful s-a înscris în angrenajul acestei societăți și a participat indirect, a fost martor la luarea unor decizii odioase, condamnate de istorie. Dar nu ne alegem noi epocile în care trăim. Mircea Vulcănescu nu a luat în mod nemijlocit, din proprie inițiativă, decizii care să se poată înscrie în ceea ce justiția numește „infracțiuni de genocid contra umanității » și „crime de război ». Nu a fost condamnat vreodată de „Tribunalul Poporului » și nici nu a primit stigmatul de „criminal de război ». Personalitatea aflată în atenție nu a făcut parte din vreo organizație de tip fascist sau legionar. În consecință, Mircea Vulcănescu rămâne o figură luminoasă a patrimoniului culturii românești, iar numele său nu se cuvine să fie supus niciunei cenzuri.


Ioan-Aurel Pop



Notă : Pentru referințe, surse bibliografice și arhive, a se vedea „Fapte, mituri și controverse în cazul Mircea Vulcănescu », în „Observator Cultural », Nr. 1139, 14-20 decembrie 2022, pp. 18-19 (Interviu cu dl Ionuț Butoi, realizat de Valentin Ajder). Vezi și Ionuț Butoi, „Mircea Vulcănescu după 23 august 1944: o dare de seamă », publicat în volumul colectiv „Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist. Școala gustiană după 23 august 1944 », coordonat de Zoltán Rostás și apărut la Cartier (2021), precum și documentele procesului din 1948 de la CNSAS, editate de Dora Mezdrea și apărute la Eikon („Nae Ionescu și discipolii săi în Arhivele Securității », volumul al V-lea : Mircea Vulcănescu, 2013). A se vedea și jurnalul Mărgăritei-Ioana Vulcănescu, „Pagini de jurnal. 1946-1948 », apărut recent tot la Editura Eikon (2022). Pentru o biografie pe scurt a lui Mircea Vulcănescu, a se vedea : https://www.cooperativag.ro/mircea-vulcanescu-biografie-de-lucru/.