Nicolae IUGA . Situația limbii române în Austro-Ungaria la începutul sec. XX și în Ucraina la începutul sec. XXI. Scurt studiu comparativ

 

Luni , 13 Septembrie , 2021

Situația limbii române în Austro-Ungaria la începutul sec. XX și în Ucraina la începutul sec. XXI. Scurt studiu comparativ

de Gazeta de Maramures

Trimite Printează Like    

Nicolae IUGA   

Pe 25 aprilie 2019, Parlamentul de la Kiev a adoptat o Lege privind „uti­­li­zarea consolidată a limbii ucrainiene ca limbă de stat”1, o Lege care, prin prevederile sale, depășește cu succes în sens represiv fostele legiferări austro ungare și ulterior fascisto horthyste în domeniul asigurării „supremației” limbii de stat. Ținta, pe cât de iluzorie, pe atât de periculoasă, ar constitui o ucrainizarea forțată a celor peste 30% de ruși & rusofoni2 din totalul populației Ucrainei, aproximativ 15 milioane de persoane, în timp ce o jumătate de milion de români și o sută patruzeci de mii de maghiari ar urma să fie, cum se spune cu cinism american, victime colaterale.

1. Legislația din Austro-Ungaria referitoare la Învățământ
Să recapitulăm pe scurt legislația referitoare la utilizarea limbii
oficiale din perioada austro ungară și respectiv horthystă. Legea XXXVIII din 1868 conținea pre­vederi referitoare la obligativitatea şi libertatea învățământului; mo­dalitățile de înființare a școlilor primare; școlile confesionale; școlile primare înființate de persoane private sau de asociații; şcolile comunale (populare, superioare, cetăţeneşti); şcolile primare de stat; şcolile secundare, seminariile pedagogice; autorităţile şcolare; statutul învăţătorilor3.
Era, totuși, pentru acea vreme o legis­lație liberală, deoarece dispunea ca fiecare elev să şi pri­mească ins­truc­țiunea în limba maternă, în măsura în care acea limbă e una din limbile obișnuite în comună, cu condiția ca în programa școlară să fie introduse materiile stabilite de către stat. Școala era obligatorie pentru toți copiii cu vârsta între 6 și 12 ani. Confesiunile religioase aveau dreptul să înființeze școli parohiale pe chel­tuială proprie, cu învățători aleși de către preoți, care le stabileau și salariul, iar statul avea dreptul de a inspecta școlile confesionale, cu scopul de a se realiza o educație unitară. Dar de la acel moment, 1868, și până la încheierea Primului Război Mondial, timp de o jumătate de secol statul maghiar a urmat o politică de restrângere continuă, până la desființare, a învă­țământului în limbile mino­rităților naționale.
În anul 1872, funcția de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost preluată de către Trefort Ágoston, un om care a urmărit cu obstinație controlul statului asupra școlilor confesionale, elaborând și o legislație anume în acest sens. Învățământul în limba minorită­ților naționale se sprijinea pe autonomia bisericilor respective, în consecință autoritățile guvernamentale maghiare au luat măsuri care să limiteze drepturile autori­tăților bisericești asupra școlilor confesionale. Prin Legea inițiată de către ministrul Trefort, Legea nr. XXVIII din 1876, Inspectoratul şcolar regesc era mandatat să ve­rifice şi să aprobe planurile de învățământ, manualele școlare şi materialul didactic, motivația ofi­cială fiind aceea că fiecărui cetă­țean trebuie să i se ofere condiții corespunzătoare pentru însușirea limbii maghiare ca limbă oficială a statului4. Astfel, a fost introdusă și în școlile confesionale predarea obligatorie a limbii maghiare, bineînțeles pe cheltuiala parohiilor respective. Învățătorii care în termen de patru ani nu își însușeau limba maghiară la cel mai înalt nivel erau înlăturați din școli.
După cum a arătat și un diplomat român celebru, statul maghiar nu a înființat pe seama românilor nici o singură școală5, dar a folosit școlile construite cu banii româ­nilor în scopul maghiarizării acestora. În plus, în anul 1891 a mai fost dat un articol de lege, așa zisa Lege a „azilelor” (i.e. a grădini­țelor), prin care se instituia obligația tuturor părinților de a trimite copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani la „institutele azilului”, unde urmau să facă „exerciții de evlavie” (!) interconfesionale și să învețe limba maghiară, împotriva drepturilor universale ale părinților de a dispune de orientarea educativă și confesională pentru copiii minori6.
În fine, celebra Lege Apponyi, Legea nr. XXVII din 1907 îi transforma pe toți dascălii, inclusiv pe învățătorii de la școlile confesio­nale, în funcționari publici și ca atare aceștia erau obligați să depună un jurământ de credință față de stat7. În cazul școlilor confesionale, inspecția școlară putea fi realizată nu numai de către revizorii școlari, ci și de către repre­zentanți ai administrației locale, notari comunali și funcționari de plasă care, dacă nu erau mulțumiți de modul în care era stăpânită și predată limba maghiară, puteau dispune suspendarea învățătorului sau, după caz, îndepărtarea lui din învățământ și închiderea școlii. Iar la art. 12 al acestei legi era prevăzut dreptul guvernului de a dispune desființarea oricărui tip de școală confesională, dacă acest lucru era cerut de „interese superioare de stat”, desigur fără a se preciza care pot fi aceste interese, hotărârea ministrului de resort fiind inatacabilă juridic.
S a putut observa că, în ultimele două decenii de existență a monar­hiei Austro Ungare, notarii comunali maghiari îndeplineau în același timp și veritabile funcții de poliție politică. Spre deosebire de primari, care proveneau din rândul comunităților locale, notarii erau numiți de către autoritățile centrale și aveau datoria de a observa tot ce se întâmpla în sate și de a raporta la administrația comitatelor. De exemplu, în cazul mișcărilor de trecere la Ortodoxie a rutenilor din Rusia Subcarpatică de la începutul secolului XX, intervenția represivă a autorităților a plecat de la denunțurile notarilor din mediul rural adresate funcționarilor de la districte sau comitate. Totodată, prin Legea nr. XXVII din 1907, salariile învățătorilor confesionali au fost majorate de către stat, dar multe parohii nu își puteau permite să plătească salarii mărite, împrejurare în care statul se oferea să dea un ajutor financiar la completarea salariului învățătorului, bineînțeles cu condiția ca acesta să predea disciplinele de la clasă în limba maghiară. În caz contrar, școala era desființată. Era prevăzut ca limba maghiară să se învețe 13 ore pe săptămână, timp de patru ani de zile.
După datele statistice aferente anului 1891/1892, cele două bi­serici românești din Ardeal, Greco Catolică și Ortodoxă, întrețineau, din mijloace proprii, un număr de 3.083 de școli primare confesio­nale8. Urmare a politicilor de ma­ghiarizare prin școală, după apli­carea Legii Apponyi au fost desființate mai mult de jumătate, aproximativ 1.600 de școli confesionale românești fiind transformate în școli maghiare de stat.

2. Legislația ucraineană recentă
Să vedem acuma ce prevederi „europene” are statul ucrainean de azi în ceea ce privește utilizarea limbii oficiale de stat. În primul rând, Legea a fost adoptată în data de 25 aprilie 2019, fiind aplicabilă din anul 2023 și votată în Parlament de către de un număr de 278 de deputați9. Normalizarea relațiilor cu Rusia este interzisă în Ucraina, ca politică de stat, pentru că SUA au cheltuit aproximativ 5 miliarde de dolari pentru a destabiliza Ucraina și pentru a o instiga permanent și cu orice preț împotriva Rusiei. Nu este niciun secret, SUA se află de peste un deceniu într un fel de război psihologic nedeclarat împotriva Rusiei, război purtat prin câțiva intermediari servili și neinteligenți, între care vârful de lance este Ucraina. Această țară a fost instigată să provoace Rusia în mod permanent, ba prin anunțarea intenției sale de a intra în NATO cu teritoriile rusești din Est și cu Crimeea cu tot, ba prin atacarea Mitropoliei Ortodoxe aflată în subordinea Patriarhiei de la Mos­cova și, mai nou, Ucraina este instigată să provoace Rusia, prin interzicerea utilizării limbii ruse de către cei 15 milioane de ruși și rusofoni de pe actualul teritoriu, discutabil și disputabil, al acestei țări, căzând victimă în acest fel toate celelalte minorități naționale.
Forțând  sfera noțiunii de „limbă oficială de stat”, în cea mai pură tradiție austro-ungară & horthystă, această lege conține între altele următoarele prevederi10, în raport cu care noi vom consemna unele probleme care se ridică inevitabil:
(a) „Limba ucraineană trebuie să devină obligatorie ca limbă de comunicare în toate instituțiile de învățământ”. Probleme: cum mai este posibil, în acest context, învățământul în limbile minori­tăților naționale? Cadrele didactice și elevii vor vorbi limba maternă în sălile de clasă, iar pe coridoare și în curtea școlii limba ucraineană? Sau se va desființa complet învă­țământul în limbile minorităților (lucru pe care, să recunoaștem, nu l-au făcut de tot nici fascismul și nici comunismul)?  
(b) „Toate ma­nifestările culturale de masă se vor desfășura în limba ucraineană”. Probleme: cum se va proceda concret, oratorii, cântăreții etc. vor spune/ recita/ cânta același lucru de două ori, o dată în limba maternă și a doua oară în limba oficială? La teatru, actorii vor fi dublați? Va fi permis să se cânte imnul UE, „Odă bucuriei” cu versurile lui Schiller în germană sau se va cânta numai în ucraineană?  
(c) „Toate mijloacele de comunicare în masă vor fi în limba ucraineană”. Probleme: va mai exis­ta presă în limbile minori­tă­ților? Ce are de zis UE care cla­mează „valorile europene”, între care se află și dreptul la păstrarea iden­tității culturale și libertatea de exprimare?  
(d) „Obligația personalului din sectorul serviciilor publice, inclusiv cele proprietate privată (magazine, cârciumi, frizerii etc.) de a vorbi numai în limba ucraineană”. Probleme: cum se va proceda cu cetățenii străini? Aceștia vor trebui să fie în permanență însoțiți de un traducător? Cum se va dezvolta sectorul turistic în aceste condiții?
Alte probleme: cum vor vorbi deputații din Parlamentul de la Kiev, acei deputați care reprezintă minoritățile naționale? Dacă vor cere drepturi pentru a vorbi în limba maternă, ce se va întâmpla cu ei, vor fi arestați și băgați la pușcărie? Este adevărat, Consti­tuția Ucrainei, adoptată în iunie 1996, la articolul 10 garantează în vorbe dezvoltarea liberă a tuturor minorităților naționale din țară, dar deputații care au votat pe 25 aprilie 2019 Legea limbii ucrainene nu s-au împiedicat de astfel de fleacuri.
Pentru nerespectarea acestor dis­po­ziții ale legii sunt prevăzute sancțiuni aspre, plecând de la amenzi mari și mergând până la pedeapsa cu închisoarea. Toți lo­cuitorii sunt obligați să vor­bească limba ucraineană, iar pentru aplicarea legii și pentru con­sta­tarea contravențiilor și a infracțiunilor, legea prevede înființarea unei „Comisii de supraveghere”, adică un fel de Poliție lingvistică, un orwellian Minister al Adevărului, fapt care – trebuie să o recunoaș­tem – a depășit imaginația chiar și a celor mai bizari și mai grotești dictatori ai lumii. Amenzile pentru nerespectarea obligațiilor prevă­zute la literele a – d variază între 3.400 12.000 grivne (130-450 dolari)11, în condițiile în care salariul mediu este de 117 euro. Pedeapsa cu închisoarea, de până la 10 ani, se poate da pentru eventuale demersuri care ar avea drept scop să confere statutul de limbă regională pentru oricare altă limbă, în afară de ucraineană.
Ca să înțelegem mai bine despre ce este vorba, am putea să ne servim de câteva exemple. Dacă, de pildă, un consilier român dintr o localitate românească de peste Tisa (din Transcarpatia) va îndrăzni să vor­bească ceva în Primărie în limba română cu ceilalți consilieri și cu primarul, care și ei sunt români, acest consilier va primi o amendă de 7.000 de grivne (aprox. 260 de dolari)12. Dacă un învățător sau profesor va încerca să îi explice unui elev ceva, orice, în limba română, acest cadru didactic va fi pasibil de o amendă de 5.100 de grivne (mai mare decât salariul său pe o lună). La fel în comerț, dacă un vânzător român dintr-o localitate româ­nească va vorbi ceva, orice, cu un client care este și el român, riscă o amendă de până la 6.800 de grivne (aprox. 252 dolari) ș.a.m.d. Aceste lucruri se întâmplă într o țară în care, repetăm, mai mult de o treime din totalul popu­lației este alcătuită din minorități naționale. În ceea ce privește cadrele didactice de toate nivelele, acestea vor trebui să obțină un certificat de cunoaștere a limbii ucrainene, care să le dea dreptul să profeseze pe mai departe. Avem toate motivele să presupunem că acest examen va fi unul cu totul subiectiv și va constitui un pretext ca, la influența ocultă a poliției politice, să fie dați afară din învățământ, aparent legal, oamenii care nu sunt dezirabili în sistem.

3. Comparații & Concluzii
Prin comparație, trebuie să obser­văm că, în cazul maghiarizării forțate de pe timpul Austro Ungariei, mai exact în virtutea legilor Trefort din 1876 și Apponyi din 1907, școlile confesionale în limbile minorităților puteau fi închise, dar numai treptat, una câte una, după o rețetă duplicitară și fari­seică. Erau ridicate mai întâi standardele în ceea ce privește cu­­­noașterea limbii maghiare, dota­rea materială a școlii și salarizarea învățătorilor, până la un prag pe care parohiile nu și-l puteau permite financiar, după care școala era desființată ca școală cu predare într o limbă minoritară.
Apoi, admi­nistrația de stat venea cu ceva subvenții de la stat, iar școala era reînființată anul următor fără probleme, dar ca școală de stat cu limba de predare maghiară. În acest fel, în timp de aproximativ trei decenii au fost desființate 1.600 din cele peste 3.000 de școli românești din Ardeal.
Pe de altă parte, în Justiție ad­ministrația austro ungară permitea utilizarea fără probleme a limbii materne, jude­cătorii trebuind să aibă la dis­poziție un traducător. Să ne reamintim numai că țăranii ruteni din grupul lui Kabaliuc (devenit ulterior în Biserica Ucrai­neană Sf. Alexie Carpatinul), judecați la Sighet în anii 1913 1914 pentru delicte care țineau de libertatea de conștiință religioasă, au fost audiați în limba lor maternă, iar judecătorii aveau un translator pentru limba maghiară.
Administrația austro ungară, rafi­nată, punea în aplicare ceea ce s-ar putea numi disciplina foamei pe termen lung.
Prin comparație, administrația ucrai­­neană de azi, primitivă și bru­tală, interzice pur și simplu într-o bună zi, în mod brusc, utilizarea limbii materne peste tot, în școală, cultură, servicii, media și spațiul public, sub amenințarea unor pe­depse aspre, suprapunând peste disciplina foa­mei, existentă deja, și o a doua formă de constrângere, pe care am putea o numi disciplina bâtei.
Fără îndoială, ceea ce se întâmplă azi în Ucraina poate fi calificat drept genocid lingvistic. Potrivit noțiunii de genocid, așa cum este definită aceasta în Convenția ONU din 1948 la art. II, aici intră nu numai uciderea fizică a membrilor unui grup, ci și alte acțiuni, precum atingerea gravă adusă integrității fizice sau mentale a membrilor unui grup, sau supunerea inten­țio­nată a membrilor unui grup la condiții de existență care antre­nează distrugerea totală sau parțială a grupului respectiv13.
Avem aici un genocid legiferat și comis de către stat, prin atingerea gravă a integrității mentale a unor mari grupuri etnice, un genocid în care statul însuși prevede pedepse pentru cei care ar refuza să îl pună în aplicare.

ERATĂ: Lucrarea domnului prof. univ. dr. Nicolae Iuga a fost realizată și transmisă pentru volumul „Maramureș-promotor al culturii și identității românești în lume”, însă, dintr-o eroare tehnică, nu a apărut integral în volum. Publicăm varianta completă aici, adresându-i mulțumiri autorului.

NOTE

1 zakonu ukrajini pro zabezpechennya funkcionuvannya ukrajinsykoji movi jak derzhavnoji  
2 https://www.agerpres.ro/politica externa/2019/04/25/kievul adopta o lege care consolideaza folosirea limbii  ucrainene  producand ingrijorare in randul minoritatilor  298589
3 Vezi Constantin Băjenaru, Legislație școlară în perioada dualismului austro ungar, în: https://drive.google.com /file/d/ B0BSB9R7xn9dNVNNY05HRmxySkk/view
4  Idem, p. 241.
5 Vasile Stoica, Suferințele din Ardeal, Ed a IV a, Editura Vicovia, Bacău, 2008, p. 303.
6 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19 martie 1907 parlamentul ungar a votat legile  scolare legile apponyi in vederea intaririi procesului de maghiarizare fortata a nationalitatilor din cuprinsul statului ungar/
7 Constantin Băjenaru, op. cit., p. 243.
8 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19 martie 1907 parlamentul ungar a votat legile  scolare legile  apponyi in vederea intaririi procesului de maghiarizare fortata a nationalitatilor din cuprinsul  statului ungar/
9 https://www.agerpres.ro/politica externa/2019/04/25/kievul adopta o lege care consolideaza folosirea limbii  ucrainene  producand ingrijorare in randul minoritatilor  298589  
10 zakonu ukrajini pro zabezpechennya funkcionuvannya ukrajinsykoji movi jak derzhavnoji   
Vezi și: https://www.facebook.com/uniunea.rutenilor.subcarpatici?_tn_=%2CdC R R&eid=ARBBDFVapUA Auru BGS2mCHptBMrv_1w3MjrTWbJmI h8AFEL9W4ePJ bJSEf255zk9lLxe49SpdSbcz   
11 Ibidem.
12 https://www.promptmedia.ro/2019/03/codreanu legea cu privire la functionarea limbii ucrainene ca limba de stat  suprima mai multe drepturi ale minoritatii romane autohtone   
13  http://www.cab1864.eu/upload/CONVENTIA%20PENTRU%20PREVENIREA%20SI%20REPRIMAREA  %20CRIMEI %20DE%20GENOCID.pdf

Claude Karnoouh. Un crime écologique sans précédent en Europe : les forêts roumaines (Septembre 2021)

Claude Karnoouh, autorul acestui articol a murit ieri dimineața, 12 septembrie 2021, la București. Nu știu dacă textul de mai jos este ultimul său text. Este însă semnul iubirii sale pentru România, pe care a avut privilegiul să o cunoască la rădăcină, într-un Maramureș pe care doar puțini străini au apucat s-l cerceteze în anii 70. Ceea ce mai știu este că am făcut împreună o călătorie în România, în a doua jumătate a lunii ianuarie 1900, prilej pentru el și pentru mine de a descoperi semnele schimbării, atunci foarte puternic încărcate de speranță. Voi republica textul care i-a fost dedicat, fiindcă grație lui Claude K. mi-am redescoperit țara. Și probabil că și el a redescoperit-o rămânând legat de ea până la moarte.

Nu știu dacă pot scrie că am fost prieteni, Claude mă numea astfel, diferența de vârstă nu era mare, dar experiențele tinereților noastre erau divergente, Claude a fost un comunist convins, în orice caz convins că a fost un comunist, până când s-a desțelenit din atmosfera dogmatică în care începuse să milieteze și a avut curajul, temeritatea sau inconștiența de a se prezenta ca martor al apărării într-un proces intentat unuiu «revizionsit» francez, dintre aceia care nu s-au lăsat intimidați de teroare și cenzura comunitară evreiească a adepților religiei «holocaustice». Aici e vremea de scris că cercetătorul Claude Karnoouh este descendentul unei familii de blănari evrei din Polonia, trecuți la protestantism în Franța, locuitori ai arodismentului X din Paris, zonă specializată de la finele secolului al XIX-lea în confecționarea blănurilor cu materiue primă importată din Rusia.

Paradoxalul Claude Karnoouh a avut contacte strânse, poate chiar prietenești cu personaje deloc ortodoxe ale mișcării etichetate restrictiv prin anii 70 ca fiind «Noua Dreaptă», cum este de pildă Alain de Besnoit, a colaborat la revista Elements și mai ales la Krisis, dar și la La Pensee libre (publicație a unei stângi anarhiste din care am preluat textul de apărare a pădurii românești.)

Odihnească-se în pace acest om neliniștit .

3 septembrie 2021

Dan Culcer

http://la-pensee-libre.over-blog.com/2021/08/n-235-un-crime-ecologique-sans-precedent-en-europe-les-forets-roumaines.html

Un memento prietenesc scris de Jean-Pierre Page, unul din redactorii revistei La-pensee-libre, poate fi citit aici :

http://la-pensee-libre.over-blog.com/in-memoriam-une-bougie-s-eteint-et-le-monde-s-assombrit.html 
 
 =================================
Tous les jours à toutes heures, apparaissent sur les réseaux sociaux les images des ravages causés par les massives coupes de bois effectuées dans toutes les forêts de Roumanie, y compris dans les forêts primaires, les dernières d’Europe1. Défrichage sans précédent dans l’histoire du pays, même les Soviétiques occupant la Roumanie entre 1945 et 1962 n’avaient pas agi de manière aussi systématiquement brutale.
 
Lorsque j’arrivai pour la première fois en Roumanie en 1971, je fus impressionné par l’immensité des forêts de toutes les régions de la Transylvanie, de la Bucovine et du nord de la Moldavie. Lorsqu’un peu plus tard sur le chemin menant du Maramures à la Bucovine je suivais la route empierrée passant par le col de Prislop, j’avais perçu la puissance de cette forêt de mélèzes et de sapins si densément plantés qu’il semblait quasi impossible de la pénétrer à pied. C’était un lieu encore protégé où les ours et les loups vivaient en paix, et plus avant, en altitude, dans les clairières d’alpages, les cerfs et les biches, les chèvres noires et les chevreuils gambadaient comme dans une sorte de Paradis terrestre oublié. Ayant vécu au Maramures entre 1973 et 1981, j’ai vu et constaté combien, en dépit des bakchichs, la politique de gestion du patrimoine forestier par les autorités communistes était sérieuse. On pouvait observer l’organisation des coupes et du replantage qui se déployaient d’années en années et ce que d’aucuns pouvaient témoigner à loisir. A cette époque, le souci écologique était peu développé, il s’agissait essentiellement d’une conception économique et technique rationnelle de l’usage des forêts sur le long terme.
 
Ayant beaucoup travaillé sur l’analyse phénoménologique de la poésie populaire (de fait un discours rituel rythmé beaucoup plus qu’une dessein poétique), j’avais entendu souvent cette phrase : « Românul e frate cu codru ». Voilà une phrase qui a priori semblait énoncer une symbiose harmonieuse entre l’homme et la nature-forêt. Toutefois, s’il en eût été ainsi, on eût pu conclure à une exceptionnalité roumaine du monde paysan ! Déjà en 1915, le journaliste étasunien John Reed, de passage en Roumanie, avait noté que dans le vieux royaume, les propriétaires de forêts sises sur le flanc méridional de l’arc carpathique y faisaient tailler à qui mieux-mieux les essences les plus rares pour les brader aux compagnies forestières étrangères. « Românul e frate cu codru » dans l’imaginaire des rituels certes, mais dans la pratique, Românul est aussi avide que les autres. De très nombreuses études historiques qui portent sur le Moyen-âge en Europe occidentale ont montré dès longtemps combien la paysannerie s’est acharnée à détruire, contre la volonté seigneuriale ou royale, les grandes forêts de chênes et de hêtres de France, d’Angleterre et d’Italie, voire aussi d’Allemagne de l’Ouest. Déjà au XIIIe siècle, la « Gallia comata » n’était plus en France qu’un très ancien souvenir rapporté par le De bello gallico. Et il fallut des politiques étatiques drastiques pour régulariser le défrisage des forêts, en particulier pour éviter qu’elles ne soient totalement détruites comme le fut la forêt de Valachie par les Ottomans. Aussi la construction des bateaux, des maisons et la fabrication du charbon de bois pour la fonte du minerai de fer étaient-elles sévèrement réglementées. Ainsi sont nées en France et en Angleterre les célèbres forêts domaniales gérées par une administration centrale et des antennes régionales tatillonnes. Il en allait ainsi en Roumanie sous le régime communiste qui malgré un certain coulage bien balkanique avait su conserver des forêts exploitables grâce à une politique de restauration, et simultanément à garder des forêts primaires intouchées depuis des temps immémoriaux. Cette gestion était organisée par des agronomes et des ingénieurs des eaux et forêts ayant autorité de police, avec un système d’amendes, voire plus, de condamnation à des peines de prison selon l’importance du vol.
 
La situation catastrophique dans laquelle se trouve actuellement les forêts roumaines tient à la synergie de deux dynamiques. La première concerne la perte totale d’autorité de l’Agence des eaux et forêts (Romsilva) minée par la corruption galopante de sa direction nationale et régionale, et celle des ministres successifs de l’environnement ; la seconde doit être cherchée dans la privatisation et les énormes rétrocessions de propriétés aussi inconséquentes que profondément démagogiques des espaces forestiers au profit d’anciens et nouveaux propriétaires, sans qu’aucune limite législative ne leur soit imposée. En bref, la mise à l’encan par le libéralisme sauvage dans un contexte néocolonial de ces joyaux de la nature (écosystème) dont les propriétaires, même petits, tirent sans aucun contrôle des revenus substantiels. En l’état actuel de la situation, le problème semble insoluble à moins d’y appliquer les méthodes drastiques que pratiquent les Rangers contre le braconnage dans les parcs nationaux d’Afrique australe – une balle dans la tête à toute personne surprise braconnant. Ainsi, chaque jour apporte son lot d’informations désolantes sur les défrichages massifs commis dans toutes les parties de la Transylvanie, voire encore dans des forêts proches de Bucarest comme celle de Baneasà. Négociants en bois autrichiens ou fabricants de meubles bon marché, tel IKEA, s’en donnent à cœur joie et réalisent des profits sans précédent.
 
Cet événement qui dure depuis plus de dix ans possède au moins une vertu, celle de nous montrer quelques traits constitutifs de la Roumanie postmoderne, en l’espèce celle du post-communisme. Le premier trait qui me paraît évident, c’est la totale absence de société civile lorsqu’il s’agit d’un authentique bien commun concernant tous les citoyens et le devenir de la nation. Les nouveaux petits-bourgeois urbains qui veulent jouer aux Occidentaux se mobilisent pour des friandises gadgétiques parfois sinistres, LGBTQ, woke et cancel culture, écriture inclusive, mais jamais pour des actes qui aideraient au bien général, la common decensy ; la couche petite-bourgeoise issue directement des cadres intellectuels ou techniques du Parti communiste roumain (PCR), mobilise les masses rurales et semi-rurales avec la BOR (Biserica ortyodoxa Române – Église orthodoxe roumaine) pour mettre en scène un nationalisme désuet sans jamais remettre en cause le fait que c’est le capitalisme néolibéral sans frein qui démolit systématiquement l’État-nation et sa culture. On a donc affaire à des clowns qui brandissent un simulacre comme effet de réel ; enfin et selon les moments, telle ou telle minorité revendique des avantages qui pourraient être tout aussi valables pour une autre minorité. On a donc un pays éclaté qui semble tenir en place grâce à sa police et ses services d’information et, last but not least, grâce à une grande apathie, à une grande lassitude du peuple, et… ce n’est guère nouveau, grâce à sa grande lâcheté collective.
 
Le second trait, c’est la quasi-inexistence de l’État en tant que sphère politique ayant une certaine autonomie selon le schéma hégélien. L’État roumain est même la caricature de l’État de classe, il est en-deçà. L’État roumain se réduit à un instrument politico-administratif permettant à des groupes politiques se succédant à divers postes ministériels de trouver des sources de revenus conséquents en siphonnant par diverses combines l’argent public. En d’autres mots, l’État est copartagé par des groupes mafieux qui, alternativement, permettent aux dirigeants des partis politiques et à leurs commensaux de faire fortune sous le regard complice de l’Occident qui ferme les yeux pourvu qu’on laisse à ses entreprises toutes les possibilités de commerce et d’appropriations des biens locaux. Ces richesses s’obtiennent par la vente frauduleuse du bien commun, par la corruption massive lors de l’attribution des marchés publics, par le détournement à des fins privées des subventions européennes, par les faveurs hors-la-loi accordées à des entreprises privées ad hoc qui, et c’est le moins que l’on puisse dire, ne travaillent pas du tout au bien commun.
 
Après plus de trente ans de postcommunisme, tout cet ensemble de dynamiques a conduit le pays à se trouver dans la situation d’une colonie postmoderne de l’Occident et des États-Unis, semblable à la plupart des pays africains ou à certains États d’Amérique latine. Les grandes entreprises stratégiques, la distribution de l’eau, du gaz, de l’électricité, la fabrication des armes, les industries mécaniques, les banques, et last but not least, les vastes forêts sont désormais aux mains du capital privé étranger. La grande politique est ainsi déterminée par les parrains US et UE, aussi les directives économiques, industrielles, scolaires ou les lois sociales du travail sont-elles dictées par Bruxelles et Washington.
 
Dans ce contexte institutionnel, et avec l’apathie générale qui domine la société, on ne voit pas comment cet auto-pillage forestier pourrait s’arrêter. En effet, il s’agit d’une catastrophe car la déforestation n’a pas pour seul effet de laver les sols lors de grandes pluies et donc d’engendrer des inondations, mais elle a un effet destructeur sur la faune. Aujourd’hui, l’habitat des ours est tellement réduit qu’ils descendent dans les villes pour vider les poubelles ou se tiennent au bord des routes pour mendier quelques nourritures aux touristes, ce qui les condamne à mort dès lors qu’ils montrent quelque agressivité, en particulier lorsque les mères sont accompagnées de leurs oursons. Il en va de même pour les grands prédateurs comme les loups et les lynx qui n’ont plus de retraite secrète dans des forêts qui ressemblent à une peau de chagrin. Or cela ne semble pas affecter les populations rurales ou semi-rurales, encore plongées dans des mentalités du Moyen-Âge et renforcées dans leur vision stupide du bénéfice immédiat par des politiciens démagogues et surtout intéressés par les prébendes, et une administration qui touche encore des dividendes illégaux sur toutes ces opérations.
 
Ici, il ne s’agit pas de spéculer dans le champ de la haute philosophie, de faire une gymnastique complexe de déconstruction afin de saisir l’espace-temps où se tient l’être de l’étant « Seinde » de la déforestation. Il est éclatant de visibilité, il est là, devant nous, dans la Lichtung défrichée du capitalisme sauvage où les bénéfices immédiats sont énormes, au détriment d’un bénéfice humain et animal à plus long terme. Un sociologue étasunien que j’apprécie hautement, Mike Davis, avait écrit il n’y a guère, un excellent petit livre roboratif intitulé, Le stade Dubai du capitalisme. Aujourd’hui, si la gauche roumaine avait un peu plus de courage que de s’occuper de gadgets intellectuels, elle devrait écrire un ouvrage intitulé Le Stade forestier du capitalisme roumain.

Claude Karnoouh,
Moresco (Le Marche) le 23 août 2021
 
Notes :
1 NDLR. La Biélorussie, la Pologne et la Russie estiment aussi avoir chez eux « la dernière forêt primaire d’Europe », à Białowieża (connue pour se bisons et tarpans et l’herbe de bison appréciée des amateurs de vodka) ou dans le Caucase et le nord russes, mais ces « titres de gloire » revendiqués pour la gloriole nationale perdent toutes leurs couleurs dès lors qu’on observe les politiques forestières réelles et comparables de Varsovie ou de Moscou avec celles en cours à Bucarest (ce n’est pas le cas de Minsk car il y existe toujours un ...Etat ...ce qui désole d’ailleurs l’Union européenne) à la lumière du capitalisme tardif.
2 « Le Roumain est le frère de la forêt. »
3 Il arrivait que les paysans pris sur le fait soient battus au poste de la Milice.
4 Voir la lutte qu’essaie de mener Agent green pour sauver le parc national de Retezat à l’Ouest de la Transylvanie.
5 Récemment, on a appris que l’Université de Harvard, haut lieu des voix écologiques aux USA, était propriétaire d’un vaste domaine forestier en Transylvanie qu’elle mettait en coupe réglée !.

 

Un crime écologique sans précédent en Europe : les forêts roumaines (Septembre 2021)

Dan Culcer, „Document lămuritor pentru un apel. Cazul Alexandru Florian contra Vasile I. Zărnescu“ Urmare

 În România a fost reinstalată cenzura după o scurtă perioadă de libertate a opiniei. E mai puțin centralizată decât înainte de decembrie 1989, dar nu mai puțin eficientă. Se exercită ceva mai discret, dar nu lasă urme fiindcă este o combinație între interese de clan, de partid, de capital și, aparent, chiar și de comunitate. De comunități, de minorități ostile, care sunt sprjinite uneori de forțe politice și de instituții de stat externe, care acționează prin agenți, agenți de influență, creatori de opinie, adică propagandiști.  Deși interzisă prin Constituție. Reproduc aici articolele care se referă la aceste aspecte.

Art. 29 – Libertatea conștiinței

(1) Libertatea gândirii si a opiniilor, precum si libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasa, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conștiinței este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere si se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

(4) In relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasa.

(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, în azile si în orfelinate.

(6) Părintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor si libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implica si libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligația de a face publica sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării si a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.

 Cu aceste două articole, orice acțiune de tipul celei lansate, în cazul de mai jos, de Alexandru Florian ar trebui declarată anticonstituțională, deci ilegală. Legile la care se referă acuzatorul, ca și ordonanțele de urgență prea multe, imprecise juridic și redundante prin care guvernele de după 1989 conduc România, răspunzând unor presiuni interne/externe de diverse naturi și surse, nu sunt mai puțin anticonstituționale. Presa este însă supusă unui control indirect,  prin finanțatorii săi actuali, care nu mai sunt decât în aparență cetățeni români, devreme ce proprietarii sunt trusturi de presă internațională, care reprezintă interesele acționarilor și nu pe cele alt cetățenilor României.

Tema cărții și publicisticii lui Vasile Zărnescu este de domeniul dezbaterii științifice. Dezbaterea se poate realiza în presă, tezele sale pot fi respinse argumentat sau admise de alte condeie și fără nici o intervenție penală. Alexandru Florian, precum nici judecătorii  implicați în acest proces, nu au nici o competență specială în acest domeniu.
În numele Constituției României publicăm autoapărarea/apelul lui Vasile Zărnescu. Publicarea nu implică acordul nostru privind diversele formulări și afirmații ale autorului, dl Vasile Zărnescu, ci doar hotărârea noastră fermă de a respinge orice cenzură aplicată în România. O facem și în calitate de ziarist, redactor care a fost victimă a cenzurii, de autor al unei cărți bazate pe documente, despre Ideologie și cenzură în comunismul real.

Alexandru Florian nu are nici măcar mandatul comunității sale pentru a se erija în acuzator, nu este deputat, nu este lider spiritual, nu este ales de nimeni dintre cetățenii de etnie evreiască din România ca să le reprezinte interesele, pe care nu Alexandru Florian le-a definit. E un funcționar al statului România, stat care finanțează, dintr-o perspectivă politică greșit motivată, un institut care are ca sarcină centrală cercetarea istoriei uneia din minoritățile minoritare din România, un funcționar care abuzează de funcția sa pentru a bloca/cenzura libertatea exprimării, analiza istorică și sociologică într-un caz particular.

Dan Culcer, ziarist

=================Textul comunicat de Vasile Zărnescu=============

Vasile Zărnescu. Cum se face azi justiție [în România](1)

Am publicat cîteva articole despre procesul penal în care m-au tîrît cu înverșunarea tipică neamului lor liderii organizațiilor mai importante ale așkenazilor din România. Începusem chiar să pregătesc un serial intitulat „Anatomia anchetării mele penale“, dar l-am amînat pentru mai tîrziu, deoarece am ajuns în faza de judecată, am fost condamnat la 13 luni închisoare cu amînare și, după cum am spus, am declarat la apel, la care am primit termen pentru 16 septembrie 2021. Pe 10 august a.c. am depus la Curtea de Apel București prima pare a apelului, urmînd ca, în zilele următoare s-o depun pe a doua; l-am împărțit în două, așa cum am fost sfătuit de avocații mei, fiindcă magistrații nu vor sau nu au timp să citească materiale lungi, ci doar le răsfoiesc și, apoi, își pun în funcție „gîndirea lor suverană și infailibilă“.

Vă rog, dragi români care mă sprijiniți, să citiți și să judecați singuri.

***

Curtea de Apel – București Termen: 16 septembrie 2021

Dosar nr. 9749/301/2020, Penal Depus în 10 august 2021

Domnule Președinte,

Subsemnatul Vasile Zărnescu, cetățean român, domiciliat în București, (...), inculpat în dosarul cu numărul mai sus indicat, prin prezenta, depun

MOTIVELE DE APEL

împotriva sentinței penale atacate nr. 62/04.02.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – secția 1 penală.

În fapt. Am fost trimis în judecată pentru următoarele fapte: publicarea articolelor intitulate „Falsitatea noțiunii de holocaustolog“ și „Înșelătoria secolului XX (1)“, precum și pentru publicarea broșurii-pamflet SABIN ORCAN $UPORT€R. Toate datele legate de aceste materiale publicate sunt detaliate în Concluziile finale de la instanța de fond, dar sunt reluate și în sentința penală nr. 62/04.02.2021.

Domnule Președinte, Onorată Curte,

Încă de la început, așa cum am precizat și la instanța de fond, readuc în atenția dvs., ca instanță de apel, faptul că prezenta speță are un caracter cu totul aparte, care excede cadrului juridic al instanțelor, iar pronunțarea, în acest caz, a unei sentințe de condamnare este o eroare judiciară, după cum vom arăta mai departe. De altfel, acest aspect l-am indicat atât la instanța de fond, cât și în faza de urmărire penală, și atrăsesem atenția Parchetului că, prin aceste așa-zise fapte ale mele, nu au fost și nu sunt încălcate dispozițiile normei penale.

Toate argumentele, trimiterile și, mai ales, toate probele noastre depuse la dosar în apărarea mea au fost ignorate de către instanță, iar Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 – care, în principal, a făcut ancheta penală –, după cum am mai relevat în Notele scrise, Contestațiile și Întâmpinările depuse, pe parcurs, acesta, de asemenea, a ignorat total probele și argumentele noastre.

1. Inconsistența probelor invocate de Parchet și preluate automat de instanța de fond

Astfel, după o prezentare a situației de fapt (pe două pagini și jumătate din sentință), instanța de fond face trimitere la „mijloacele de probă“ reținute în acuzarea mea – mijloace de probă, în număr de 15, pe care le etalează și pe care, pentru a încerca să le sporească „valoarea“, le repetă de trei ori pe parcursul sentinței penale.

1.1. În mod deosebit, instanța invocă, în mod repetat – ca fiind foarte importante în acuzare –, declarațiile celor doi martori ai denunțătorului Alexandru Florian, Marius-Traian Cazan și Geta Vodislav.

1.1.1. În declarația de la Poliție, dată subinspectorului Radu Anghel, Marius-Traian Cazan a afirmat că a aflat despre articolele incriminate de către Alexandru Florian, directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, „de la un coleg, întrucât nu era angajat al institutului la vremea apariției lor“. La cererea polițistului de a-i indica numele colegului, a răspuns că nu-l știe, dar că îl va comunica în următoarea declarație de completare. Dar, în declarația de completare a evitat să dea numele colegului cu pricina și nici polițistul Radu Anghel nu s-a străduit să i-l ceară; în schimb, Marius-Traian Cazan a enumerat atribuțiile I.N.S.H.R.-„E.W.“, despre care, în Notele depuse, am relevat că afectează siguranța națională, după cum însăși titulatura I.N.S.H.R.-„E.W.“ constituie o agresiune axiologică la adresa României: în România nu a fost nici un holocaust, căci, dimpotrivă, România a fost singura țară din Europa care i-a protejat pe evrei! În declarația de la instanța de fond, din 23.11.2020, avocatul meu i-a cerut lui Marius-Traian Cazan să explice afirmația din declarația sa inițială, potrivit căreia „dl Vasile Zărnescu neagă și minimalizează holocaustul“ – întrucât cei doi termeni sunt contradictorii: a minimaliza înseamnă că nu negi holocaustul, ci, dimpotrivă, admiți existența lui, doar că nu la dimensiunile clamate de apologeții holocaustului. Marius-Traian Cazan a fost incapabil să explice, în vreun fel, pe ce se baza afirmația sa acuzatoare și contradictorie, deși a afirmat că este „doctor în istorie“, specialist în probleme de istorie contemporană: „Sunt clar pasaje care neagă holocaustul, însă, totuși, trebuie să verific dacă sunt și pasaje care minimalizează. Prin minimalizare înțeleg îmbrățișarea teoriei revizioniste“ (cf. fila 39, pag. 2, la final).

În esență, în declarațiile lui spune „Nu știu, nu-mi amintesc“ etc. Așadar, nu a indicat care sunt pasajele care, după opinia sa, neg holocaustul, și nici de ce nu și-a pregătit, în vederea audierii, prezentarea pasajelor care „minimalizează“. În concluzie, declarațiile acestui martor nu au nici o relevanță juridică, necum să constituie o probă acuzatoare.

1.1.2. În declarația de la Poliție dată subinspectorului Radu Anghel, precum și într-un comunicat de presă difuzat pe Internet și predat în copie-xerox și la Poliție ca „probă“, Geta Vodislav a scris că, în broșura SABIN ORCAN $UPORT€R, „dl Vasile Zărnescu are un limbaj insultător, plin de ură“ etc., etc. Dar, în declarația din 23.11.2020, la întrebarea apărătorului meu, a spus că „nu a citit broșura, ci doar a răsfoit-o“! Deci, practic, Geta Vodislav recunoaște că nu cunoaște conținutul broșurii incriminate. Cu toate astea, depune o mărturie falsă referitoare la ea și la cele cuprinse în aceasta, inclusiv la limbajul folosit – chestiune de subtilitate, care ar ține de stil. Astfel, prima declarație, dată la poliție, este infirmată de cea dată în instanță. Care este cea validă și care este cea falsă?! În urma acestor contradicții, se poate conchide că Geta Vodislav este un martor duplicitar, iar declarațiile ei – ambele referitoare doar la broșura-pamflet – nu pot fi admise ca probe în instanță atât timp cât a recunoscut că nu a citit lucrarea!

Așadar, ultimul rechizitoriu al Parchetului (ca, de altfel, și cele anterioare), luat de bun de instanța de fond, se bazează doar pe aceste două „probe“, ambele lipsite de valoare acuzatoare, probatorie, raportat la acuzațiile care mi se aduc. La aceste „probe“, instanța mai adaugă, printre altele: corespondența cu Biblioteca Națională a României referitor la cartea HOLOCAUSTUL, GOGORIȚA DIABOLICĂ, dezincriminată prin prescriere (situație reținută și de către Comisia judiciară¹ în raportul 21424-1); fișa de magazie care înregistra predarea broșurii-pamflet la librărie, cazierul meu etc., probe care, în cazul în speță, nu au absolut nici o relevanță.

Dată fiind totala lipsă de valoare a celor două mărturii acuzatoare, instanța de fond nu are nici un temei pentru a decide condamnarea mea. Ca atare, sentința penală nr. 62/04.02.2021 este netemeinică.

1.2. Dar se poate constata că, spre deosebire de atitudinea protectoare avută față de martorii acuzării, mărturiile celor două cadre universitare, propuse de noi, nu au fost luate în seamă de către instanță (fila 3 din sentință). Asupra acestui aspect, instanța revine la fila 9, alin. 4, unde arată explicit că „instanța nu va ține cont de declarațiile martorilor propuși de inculpat (...), depozițiile acestora fiind doar de natură a diminua gravitatea faptei săvârșită de inculpat (sic!)“. Cu privire la acest fapt, de înlăturare a probelor apărării și care încalcă grav dreptul meu la apărare, vom reveni mai jos, deoarece aceeași atitudine a avut-o și Parchetul.

2. Cazuistica internațională – fără nici o relevanță în această speță

Evidentă este și eroarea în care s-a menținut Parchetul încă de la începutul cercetării penale, prin prezentarea diverselor „argumente din sfera dreptului internațional“ (fila 3, alin. ultim). Suntem obligați să aducem în atenția Curții faptul că situațiile istorice, cazurile judecate în diverse state, în diverse momente, care dezbat cu precădere tema cercetării, nu seamănă deloc unul cu altul și nu pot fi expuse ca practică juridică europeană/internațională și, oricum, nu au nici o relevanță în speța de față. Această speță nu poate fi înțeleasă și, în acest caz, nu se poate lua o decizie obiectivă, fără să se țină seama de realitățile epocii în discuție, raportate la situația și specificul României de la acel moment, de contextul istorico-științific al cercetării unor aspecte generate de acest episod din istoria iudaică și europeană, și anume exploatarea memoriei victimelor. Repetăm: exploatarea memoriei victimelor iudaice din cel de-Al Doilea Război Mondial, și nu contestarea crimelor de război. Din aceste motive am apelat și la martorii propuși, admiși de instanță, personalități științifice consacrate, care cunosc epoca istorică abordată.

Trebuie să repetăm că am atras atenția instanței de fond, inclusiv în dezbaterile camerei preliminare, că toate argumentele noastre nu au fost luate în seamă, ceea ce este inadmisibil. Prin această atitudine au fost încălcate, în mod evident și constant, dispozițiile art. 15 și 16 Cod penal și art. 4, 5, 97, 98 și 99 Cod pr. penală, precum și art. 114, al. 1 și 116 al. 1 Cod pr. penală. Subiectivismul și interpretarea stricto sensu a speței de față duce la o eroare judiciară inadmisibilă. O.U.G. 31/2002, în baza căreia s-a pronunțat instanța de fond, trebuie interpretată în mod obiectiv, ținându-se seama de absolut toate împrejurările, iar probele administrate trebuie interpretate în contextul istorico-politic al momentului și nu doar în cel al unei etape istorice sau temporale și nicidecum sub restricțiile unei norme juridice discutabile, care nu se poate aplica aici decât forțat. Trecerea de la un articol la altul (de la art. 4 la art. 6) din O.U.G. 31/2002, cu atâta larghețe și lipsă de obiectivitate, este inadmisibilă, întrucât speța nu poate fi analizată doar dintr-un singur punct de vedere, exclusivist și unilateral, asupra Holocaustului, subiect decretat tabú, în condițiile în care există atâtea mărturii care subliniază exact ceea ce dezvălui și eu, în cercetările mele: adică dezvoltarea afacerilor exclusiv pecuniare pe marginea doctrinei holocaustului – invocată, după 1945, în scop de șantaj, după cum denunță și autorul iudeu Norman G. Finkelstein în lucrarea sa celebră Industria Holocaustului, Ed. Antet, 2003.

3. Instanța îmi atribuie mie afirmațiile altor autori

Astfel, încă de la fila 5, alin. 7, a sentinței penale apelate, instanța de fond trage o concluzie eronată, întrucât nu a analizat cu atenție probele propuse, iar atunci când încearcă să-și argumenteze concluzia, indică, în mod deliberat fals, texte ale unor autori străini, care au avut diverse opinii proprii pe tema dată, pretextând că acestea mi-ar aparține. Acest gen de falsificare l-a făcut însuși Alexandru Florian în denunțul său, când s-a referit la „camerele de gazare Potemkin“. Această falsificare a fost menținută în toate actele Parchetelor și gonflată de instanța de fond în pagina a 6-a a motivării sale, cu scopul de a „ticlui probe“ acuzatoare contra mea!

Așa cum am arătat și în concluziile noastre, dar și pe parcursul cercetării penale sau în faza de judecată, cele două articole incriminate ale mele se ocupă de probleme de strictă specialitate. Textul primului articol, fără a mai intra în detalii, acestea fiind prezentate la instanța de fond cu precădere în concluziile scrise, are în vedere explicarea unui termen, acela de „holocaustist“, cuvânt care se diferențiază de termenul „holocaustolog“, născocit de apologeții holocaustului și lipsit de acoperire științifică. Al doilea articol, de nici măcar o pagină, prezintă, extrem de laconic, cercetarea aprofundată a prof. univ. dr. Arthur Robert Butz, în cadrul episodului 1 al cărții Înșelătoria Secolului XX (1). Pentru aceste fapte, așa cum am arătat și pe fondul cauzei, dispozițiile procedurale în materie nu se pot aplica decât în mod forțat, cu încălcarea flagrantă a legii. În ceea ce privește broșura-pamflet, care constituie al treilea și ultimul capăt de acuzare, ea vizează un personaj din lumea ziaristicii, Sabin Orcan, și cuprinde o asamblare de articole ale colegilor săi de breaslă, care îl descriu pe Sabin Orcan ca pe „un analfabet de presă“ (cum îl califică Mircea Moraru²) și un „impostor“ (formulă folosită sau sugerată de către Dan Andronic³, Victor Ponta⁴, Sorin Ovidiu Bălan⁵ și alții: „Orcan e genul de mercenar sadea“⁶). Între timp, drept confirmare a turpitudinii acestuia, i s-a făcut o plângere penală pentru șantaj⁷! Precizările făcute de mine la întrebările procurorilor și ale instanței, cu privire la fraza „Eu nu neg holocaustul – fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –,...“, din paragraful de la pagina 96 a broșurii, la care adaug și mărturiile celor doi universitari prezenți, în acel moment, în sală, sunt de natură să înlăture răspunderea penală pentru presupusa faptă incriminată de art. 6 din O.U.G. 31/2002. În plus, la această precizare a mea, instanța trebuia să aibă în vedere depozițiile martorilor propuși de mine, care nu pot fi înlăturate sub pretextul că sunt „de natură a diminua gravitatea faptei săvârșită (sic) de inculpat“! Repet, Domnule Președinte și Onorată Curte, nu neg holocaustul, pentru că nu poți nega crimele, nu sunt de acord cu sintagma „holocaust în România“ și afirm neimplicarea României în acele crime.

Dar lipsa de obiectivitate a instanței, care reiese din ignorarea, în genere, a subiectului și din refuzul de a se informa asupra lui, din interpretarea cu totul eronată a probelor, precum și din citarea în mod tendențios a textelor, la care se adaugă înlăturarea depozițiilor martorilor noștri, se observă imediat. Spre exemplu, una dintre explicațiile date de mine la întrebările adresate de către instanță și, pe parcursul procesului, de către toți magistrații, se referă strict la camerele de gazare (filele 6 și 9 alin. ultim, din sentință). Or, în această situație, instanța ar fi trebuit să solicite, în mod expres, explicații suplimentare cu trimitere la sursele citate, astfel încât să verifice documentarea autorului, probele administrate, în raport cu dispozițiile art. 4, 5 și 8 din Codul de pr. penală, și ar fi văzut că descrierea și studiile legate de acest subiect nu-mi aparțin mie, ci literaturii de specialitate occidentale.

Fără a lua în calcul aceleași probe ale noastre, instanța de fond, la fel ca și Parchetul, se găsește într-o gravă și inacceptabilă eroare atunci când îmi aduce acuze vădite (fila 7, alin. penultim și ultim), învinuindu-mă pentru o stare de fapt, cunoscută din documentele vremii, ca și cum afirmațiile legate de aceasta mi-ar aparține exclusiv. Este vorba despre sintagma „6 milioane de evrei“, pe care o analizez în scrierile mele, și cu privire la care aduc argumente referitoare la existența unei erori. Iar aici intervine interpretarea subsemnatului, care arăt – pe urmele multor autori occidentali, inclusiv ale presei iudaice americane – că este vorba despre o propagandă care susține, în mod arbitrar și constant – de circa 150 de ani! – această cifră arbitrară de „6 milioane“ (nici mai mult, nici mai puțin, ci fix șase milioane!), cu scopul exclusiv de a extorca „bani de holocaust“, dovezile fiind de necontestat.

De altfel, dl prof. univ. dr. Ion Coja, în mărturia sa, relevă că „holocaustul evreilor este o realitate istorică, iar cei care l-au generat și l-au organizat au fost evreii sioniști și germanii naziști în bună colaborare secretă“ (cf. fila 51, în dosar). La fel, Hannah Arendt relevase colaborarea strânsă dintre Hitler, sioniștii din Germania și yichouv din Palestina⁸.

La aliniatul ultim al filei 7, instanța de fond are aceeași abordare superficială a subiectului, indicându-mă ca autor a unor afirmații: „pune semnul egalității între holocaust și această așa-zisă afacere, susținând, așadar, că holocaustul nu este altceva decât o născocire în scopul strângerii de fonduri, echivalând cu o mare escrocherie a secolului XX“.

Domnule Președinte, Onorată Curte, cele două afirmații nu-mi aparțin! Prima afirmație (semnul egalității între holocaust și respectiva afacere pecuniară), îi aparține lui Roger Garaudy – grafiat greșit de instanță ca „Gaudi“, precum arhitectul catalan! A doua afirmație (o mare minciună și escrocherie a secolului XX), a fost formulată, inițial, de către Paul Rassinier și preluată de o pleiadă de autori, printre alții, de Arthur Robert Butz și, cel mai recent, de Gerhard Menuhin, nepotul marelui rabin Moshe Menuhin – după cum am relevat în mai multe Note scrise, inclusiv, în mod detaliat, cu multe note bibliografice și cu 16 anexe, în Memoriul depus în probațiune la Parchet în 27.02.2020 (cf. de la fila 153 d.u.p.). În respectivul Memoriu, am citat afirmația marelui istoric iudeu Nahum Goldman, care, în cartea sa THE JEWISH PARADOX (Paradoxul iudaic), a relevat că, din „Holocaust au supraviețuit 600.000 de iudei“⁹; la fel, filosoafa iudaică Hannah Arendt, a scris, textual: „Astfel, numărul total al victimelor Soluției Finale este o simplă presupunere – între patru și șase milioane – și nu a fost niciodată confirmat, la fel și numărul total al victimelor din fiecare dintre țările implicate“¹⁰ (s.n., V.I.Z.). Nahum Goldman și Hannah Arendt, prin afirmațiile lor, cu demonstrațiile și cercetările pertinente, riguroase, nu neagă „Holocaustul“ sau nici măcar nu-l minimalizează?! Dar, dacă eu preiau afirmațiile lor, citându-i, cu trimiteri la sursă, după toate normele academice, înseamnă că aș nega holocaustul?!

Respectiva afirmație categorică, făcută de Hannah Arendt, este citată și în Notele Scrise¹¹ depuse contra Ordonanței nr. 171/C2/01.03.2016, emisă de numitul Dimitrie Bogdan LICU, procuror general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de reîncepere a urmării penale (R.U.P.); de asemenea, este publicată și pe coperta a 4-a a broșurii SABIN ORCAN $UPORT€R, pe care procurorul Florin-Oprică Cîrciumaru nici n-a citit-o, deși îmi aduce acuzații bazate o singură frază din conținutul acesteia. Respectiva broșură s-a aflat, tot timpul, în dosar, în plicul închis trimis de librărie!

Aceste două citate din operele autorilor iudei sunt suficiente pentru a anula definiția, falsă și tendențioasă, a holocaustului dată de O.U.G. nr. 31/2002: „prin holocaust se înțelege persecuția sistematică sprijinită de stat și anihilarea (sic) evreilor europeni de către Germania nazistă, precum și de aliații și colaboratorii săi din perioada 1933-1945 (...)“¹². Această definiție incorectă din toate punctele de vedere – dar îndeosebi din punct de vedere juridic și al realității istorice – este citată și de Comisia judiciară a C.S.M., în Raportul 21424-1¹³. Cum putea fi vorba de „anihilare“ când iudeii europeni nu fuseseră „anihilați“ – adică exterminați în totalitate –, iar, după 1945, existau și erau la fel de mulți sau chiar mai mulți ca în 1939?!

Numai România salvase de la moarte, prin ordinul mareșalului Antonescu, câteva sute de mii de evrei¹⁴, cărora li s-au dat vize de emigrare în Palestina – deși englezii refuzau să le dea vizele de acces¹⁵ – și fuseseră ajutați să emigreze prin Portul Constanța¹⁶. Este de notorietate că președintele Shimon Peres „a mulțumit României că a salvat 400.000 de evrei, care au ajuns în Israel și au participat la construcția acestui stat“¹⁷.

La fila 8 a sentinței, se are în vedere constituționalitatea ordonanței, ca temei legal al denunțului și al condamnării. Cu toate că instanța de fond face trimitere la excepțiile de neconstituționalitate invocate, în mai multe rânduri, cu privire la această ordonanță, ne păstrăm punctul de vedere referitor la acest aspect pentru simplul fapt că, așa cum am relevat în mai multe Concluzii scrise, speța de față nu este una de drept comun, când Poliția și Parchetul analizează arma crimei, hainele și corpul victimei, împrejurările efectuării agresiunii etc.; ci speța este una cu un caracter aparte, când Poliția și Parchetul trebuie să citească texte, să le analizeze și să le interpreteze în contextul intelectual și istoric aferent; în plus, în această speță, instituțiile statului, abilitate pe această zonă a cercetării și judecării (Parchetul și instanțele), aveau și au obligația prezentării din partea unor specialiști în domeniul cercetării istorice atât a unui punct de vedere oficial pe această temă, cât și a unui alt punct de vedere decât cel al denunțătorilor, evident documentat și argumentat științific sau măcar pe aceea de a lua în considerare afirmațiile martorilor aduși de mine, personalități competente în domeniu și recunoscute în lumea științifică. În acest sens, trebuia să fie prezentată o bibliografie tematică serioasă, recunoscută, asupra temei analizate. În genere, dar mai ales într-o asemenea speță, o faptă se încadrează într-un text de lege cu obiectivitate și cu aprecierea echilibrată a tuturor probelor, incluzând aici atât citatele, dar și martorii ambelor părți – în baza principiului juridic Audiatur et altera pars, principiu pe care Parchetul și instanța de fond l-au încălcat permanent. Scopul este acela de a nu produce, prin pronunțare, un dezechilibru între părți raportat la presupuse fapte al căror pericol social este inexistent. Iar inexistența faptelor se observă din subiectul abordat de mine și care privește, după cum s-a înțeles, o mare și foarte bănoasă afacere: vedeți, spre edificarea instanței de apel, Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii israeliene, Ed. Fronde și Alma Tip, Oradea, 1998; Norman G. Finkelstein, Industria holocaustului – Reflecții asupra exploatării suferinței evreiești, Ed. Antet, 2003; Arthur Robert Butz, Înșelătoria secolului XX. Acesta a fost și rămâne și pentru mine obiectul cercetării mele. Această oneroasă afacere pecuniară este dezvoltată pe marginea unui subiect declarat tabú, Holocaustul, și care viza și vizează impunerea plății de despăgubiri de holocaust fără nici un temei.

4. Libertatea cuvântului, de cercetare și de apărare este desconsiderată de instanță

Una dintre sublinierile instanței este cea de la fila 5, al. 7 din sentință, unde se arată că „ideile exprimate de inculpat... au fost scrise cu scopul de a ajunge la public, fiind redate în format on-line“. Este adevărat. Orice publicație este destinată publicului și, când este vorba despre un subiect de istorie și de politică, pentru că subiectul temei noastre atinge foarte serios sfera politică, destinatarii acestuia sunt, cu prioritate, atât cunoscătorii în domeniu, cât și opinia publică, slab informată, mai degrabă deloc informată sau informată doar dintr-un singur punct de vedere, cel exclusivist, propagandistic, dar și punitiv în același timp. Problema se referă strict la înțelegerea fenomenului, care, în opinia autorului, cu susținerea bibliografică adecvată, trebuia să ajungă la public și pe această cale, ca formă de autoapărare prin respingerea „despăgubirilor de holocaust“, pretinse de cei interesați. Mai mult decât atât, în cursul cercetării penale, dar și în faza de judecată, au fost oferite explicații și cu privire la noțiunea „jidani“, care nu este „peiorativă“, ci provine din germanicul Die Juden; forma „jidovi“ vine pe filileră polono-rusă, fiind noțiuni istorice și științifice, folosite de români în limbajul curent; forma „evrei“ este livrescă și a fost impusă de politrucii sovietici aduși de Ana Pauker (pe numele său adevărat Hannah Robinsohn). Deci, această explicație înlătură eventualele bănuieli, care se îndreptau și se îndreaptă, încă, spre o posibilă jignire a iudeilor.

Domnule Președinte, Onorată Curte, la fila 9 alin. 3 din sentință, se evidențiază, în opinia noastră, eroarea judiciară despre care aminteam. Este vorba despre interpretarea subiectivistă, părtinitoare putem spune, a normei de drept presupusă a fi încălcată. Să redăm mai întâi citatul din sentință: „Negarea holocaustului, chiar dacă ar fi rezultatul unei activități de documentare științifică (cum invocă inculpatul) nu poate constitui o cauză de nepedepsire, de vreme ce singura cauză de impunitate reglementată de legiuitor în materie, în conținutul art. 4, al. 3 din O.U.G. 31/2002 este cea privitoare la artă, știință, cercetare...“. Această afirmație conține o evidentă contradicție în termeni: negarea (care, de fapt, nu e o negare), ori este pasibilă de pedeapsă, cu toate că, în cazul în speță, este o documentare, ori nu este pasibilă de pedeapsă, fiind o cercetare. Care ar fi diferența între documentare (preluarea unor idei ale altor autori) și cercetare (însumarea și interpretarea, în scop științific și de autoapărare a opiniilor unor autori occidentali, specialiști pe acest domeniu)? În acest fel, suntem de părere că instanța de fond a nesocotit aceleași dispoziții ale art. 4, 5 și 8 Cod pr. Penală, precum și art. 15 și 16 Cod penal, în esență. În plus, interpretarea aleatorie a dispozițiilor art. 4 din O.U.G. 31/2002, care sunt înlocuite subiectiv cu dispozițiile art. 6 al aceleiași ordonanțe, în speța dată, este o gravă eroare judiciară. Nu putem confunda/interpreta/înlocui disputele pe teme de cercetare (încadrate la art. 4 din O.U.G. 31/2002), cu propaganda interzisă de art. 6 din același document. Cu tot respectul cuvenit, instanța de fond nu poate avea un punct de vedere științific pe această temă (atât de viu disputată de cunoscătorii în domeniu), cu atât mai puțin în cazul în care proba mărturiei ne-a fost eliminată și subiectul este cunoscut doar din mass media. Motivul este acela pentru că pregătirea de specialitate a organelor judiciare nu include cercetarea istorică, ceea ce duce, implicit, la incompetență – fapt atestat de Raportul 21424-1 al Comisiei judiciare a C.S.M.¹⁸ În această situație, instanța de fond nu poate pronunța o condamnare pe baza unor chestiuni în legătură cu care nu dispune de cunoștințe. În plus, aceste chestiuni încă nu au fost definitiv tranșate, neexistând o opinie unică în privința lor.

Nu dorim să distragem atenția Curții reluând cam aceleași idei pe care a mers instanța de fond, pentru că și restul motivării are în vedere aceleași interpretări eronate, ci dorim să revenim la unul dintre subiectele subliniate de instanța de fond care a stat simțitor la baza deciziei de condamnare, și anume publicarea celor două articole, în format electronic, precum și a broșurii-pamflet incriminate. Într-adevăr, folosirea mijloacelor electronice de propagare a unor defăimări, jigniri etc., la adresa unor persoane, comunități, fapte etc., constituie infracțiune și se pedepsește conform O.U.G. 31/2002, modificată prin legile ulterioare: nr. 107/2006, nr. 217/2015, nr. 157/2018 etc. Dar, în cazul de față, propagarea acestor texte, prin intermediul internetului, este menită să aibă același efect ca și publicarea în format tipărit, și anume informarea publicului cu privire la anumite aspecte: 1) precizarea și definirea unui termen care ține de domeniul cercetării subiectului; 2) prezentarea foarte pe scurt a unei lucrări clasice, pe aceeași temă de cercetare, documentate și cu o amplă bibliografie, care îi aparține profesorului universitar american Artur Robert Butz; 3) publicarea unui set de texte jurnalistice referitoare la condeierul Sabin Orcan, recent acuzat de șantaj. Însă interpretarea eronată a probelor și a textelor folosite, a explicațiilor prezentate face ca publicarea acestor texte pe internet să fie considerată o infracțiune.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că articolele incriminate, enumerate la cele trei puncte de mai sus, nu incită la acte violente și la ură contra unor grupuri sau persoane minoritare, și, conform art.1, lit. (c) și (d) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal¹⁹, nu intră sub incidența Codului penal! Ca atare, ele sunt incriminate în mod neîntemeiat de Parchet și de instanța de fond! Menționez că, în mai multe rechizitorii, Parchetul citează Decizia-cadru 2008/913/JAI, dar numai prin acest titlu scurt, fără să o cunoască.

În consecință, este încă un motiv esențial pentru care sentința penală nr. 62/04.02.2021 este netemeinică.

Domnule Președinte și Onorată Curte, fac precizarea că articolele mele nu au ca temă contestarea crimelor comise în cele două războaie mondiale, comise de toate părțile beligerante ‒ după cum am arătat în multe înscrisuri depuse în dosar –, ci vizează, având la bază, cu prioritate, cercetările occidentale, afacerile care s-au dezvoltat având ca fundament propaganda holocaustului, veche de peste 170 de ani. În esență, ceea ce am publicat are în vedere acțiunile paralele cu aceste evenimente din cele două războaie mondiale, situația fiind exploatată financiar, așa cum rezultă inclusiv din textele rezumate din doi cercetători de origine iudaică și anume Norman G. Finkelstein, care afirmă că această propagandă a devenit o veritabilă „industrie a holocaustului, care reduce martiriul suferințelor la nivelul moral al unui casino din Monte Carlo“ și a dezvoltat o adevărată „exploatare a memoriei victimelor evreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial“ – după cum se exprimă însuși acest autor evreu în lucrarea sa Industria Holocaustului. Reflecții asupra exploatării suferinței evreiești (Ed. Antet, 2003, pag. 8); și rabinul Arnold Jacob Wolf, de la Yale University, citat în lucrarea After tragedy and triumph, apărută la Cambridge, în 1990, care afirma că „Se pare că în universitățile noastre Holocaustul este vândut, nu predat“. Mai aducem în atenția Onoratei Curți și concluzia șocantă a profesorului francez Roger Garaudy, care afirma că „Nu este vina mea dacă acei care mă acuză sunt tocmai cei care au organizat o afacere mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor lor“. Totodată, în mai multe înscrisuri depuse la dosar, precum și în ședințele din 13.07.2020 și 11.01.2021, am dat xerocopia și traducerea textului tipărit pe coperta a 4-a a cărții excepționale a lui Don Heddesheimer, The First Holocaust²⁰ – Primul holocaust, supranumit și „Holocaustul prezis“, în care autorul denunță propaganda iudaică pro-holocaust desfășurată între 1900-1945, prin care liderii iudeilor apelau la mila publică pentru „a se strânge bani pentru ajutorarea iudeilor aflați în diverse faze de suferință și care vor muri în holocaust dacă nu vor fi salvați“! Numai că liderii internaționali ai iudeilor nu le-au dat nici un ban evreilor simpli, aflați în suferințele provocate de vicisitudinile istoriei, ci au utilizat aceste sume imense pentru înființarea de bănci, de organizații paramilitare (Irgun²¹, Stern²², Lehi²³, Haganah²⁴, Etzel etc.) ale căror comandanți aveau să ajungă premierii și miniștrii viitorului stat Israel, organizații teroriste și de spionaj – ca Anti-Defamation League (ADL)²⁵ etc.

Nu contestarea suferințelor iudeilor din prima jumătate a secolului XX sunt adevăratele obiective și linii de cercetare ale mele, ci acestea: propaganda holocaustistă, extorcarea de bani și șantajarea prin diverse învinuiri nedrepte aduse României (și altor state), taxată ca „aliat al Germaniei“ – ignorându-se total condițiile în care a ajuns „aliat al Germaniei“ și ignorându-se total rolul României aflată sub conducerea mareșalului Ion Antonescu la acel moment. Vedeți declarațiile lui Shimon Peres, dar și ale altor iudei onești, cu toții recunoscători față de atitudinea unică a României în acei ani! În plus, subiectul acestei propagande holocaustiste antiromânești, după cum am afirmat și la instanța de fond, a fost, la un anumit moment dat, și în atenția S.R.I., ca linie de apărare a securității naționale. Or, Domnule Președinte, Onorată Curte, acest aspect nu este de neglijat, iar instanța de fond trebuia să-l ia în calcul la pronunțarea sentinței, fapt care nu s-a întâmplat, ceea atrage după sine un mare semn de întrebare: instanța nu apără valorile și interesele României, ci ale inamicilor ei?! Care a fost scopul vizat atunci de S.R.I., cu ce afecta această extorcare o anumită sferă a apărării naționale și din ce cauză devenise temă prioritară pe linie de apărare națională constituie subiecte extrem de delicate, dar majore, pe care instanța de fond trebuia să le aibă în vedere. Din acest motiv, instanța de fond trebuia să administreze probatoriul cu foarte mare atenție și să țină cont de probele și de explicațiile mele și ale martorilor mei. Fără a-mi face un titlu de glorie, sunt ofițer în retragere al acestei instituții și mi-am servit țara și națiunea cu devotament și onoare, deținând funcția de comandant al Biroului pentru Apărarea Ordinii Constituționale, din cadrul Diviziunii de Analiză, Sinteză și Informare a S.R.I. – fapt ignorat complet de instanța de fond.

Dar, Onorată Curte, instanța de fond nu face trimitere sub nici un aspect la tematica problemei, dezvoltată, de alți autori occidentali, inclusiv iudei, cu zeci de ani înainte ca eu să realizez, în articolele mele, sinteze parțiale ale acestor lucrări. Acest aspect arată un tratament diferențiat al probelor, sub un profund imperiu al subiectivismului și al părtinirii, după cum vom arăta și mai jos, în contradicție vădită cu dispozițiile procedurale penale și cu încadrările indicate de Codul penal în ceea ce privește faptele și vinovăția, subliniate de noi încă din faza de urmărire penală. Filele 10, 11, 12 și 13 din sentință se raportează la modalitatea de individualizare a pedepsei în contextul dat. Și aici, citările instanței sunt eronate, fără trimiteri, iar explicațiile date de mine sunt complet ignorate.

Înainte de a aduce în atenția dvs. un aspect deosebit de important, dar ignorat cu desăvârșire de către instanța de fond, mai atragem atenția asupra faptului că, în primul aliniat al filei 11, instanța indică „o stare de pericol la adresa memoriei victimelor holocaustului“. Revenim și atragem atenția asupra subiectivismului instanței de fond, a lipsei de înțelegere a subiectului/speței (după cum vom arăta și mai jos), precum și a refuzului de a face diferența, pe de o parte, între „memoria victimelor“, indiferent de numărul lor, de modul în care este pusă în pericol această „memorie“, după cum am arătat și în concluziile finale de la fond, și, pe de altă parte, subiectul dezvoltat – de alți autori înaintea mea, din scrierile cărora am preluat ideile esențiale –, care vizează o afacere foarte bănoasă exclusiv pentru liderii iudeilor care au manevrat aceste sume imense de bani, dar foarte păgubitoare pentru alții, care au trebuit să plătească „despăgubiri de holocaust“. Iar demonstrațiile există în materialele și în studiile mele, în care m-am folosit de autorii străini, iudei și ne-iudei, care au dovedit, cu demonstrații pertinente, acest fapt.

5. Înlăturarea declarațiilor martorilor apărării = încălcarea dreptului la apărare

Domnule Președinte, Onorată Curte, unul dintre subiectele ignorate cu desăvârșire și cu deplină părtinire de către instanța de fond, pe care special l-a lăsat la final în motivarea sentinței, îl constituie declarațiile martorilor apărării. Este vorba despre dl prof. univ. dr. Corvin Lupu, Decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, autor de cursuri universitare și lucrări științifice care au legătură atât directă, cât și indirectă cu speța de față, și dl prof. univ. dr. Ioan Coja, un reputat lingvist, prozator și cercetător al problematicii holocaustului. La fila 9, alin. 4 al sentinței, mărturiile celor doi distinși universitari au fost înlăturate în totalitate. Art. 5 și 8 din Codul de procedură penală, precum și 15 și 16 Cod penal fac o precizare mai mult decât utilă dezlegării oricărei pricini, oricât de complicată ar fi sau oricât de controversat este subiectul. Acest fapt impune, în esență, aflarea adevărului, tema oricărei instanțe, în orice speță, de orice natură. Dacă acest adevăr, această normă procedurală a fost ignorată, ocultată în faza de urmărire penală, inclusiv în camera preliminară – cum a și fost –, atunci instanța de fond cu atât mai mult avea obligația să țină cont de respectiva normă procedurală. Din păcate, nu a ținut cont de nici una din aceste dispoziții. Apreciem că la fila 3, alin. 2 din sentință instanța de fond indică exact care sunt probele pe care le va avea în vedere la motivarea care urma să fie redactată: probele celor doi martori ai acuzării (directoarea librăriei „Mihail Eminescu“ și un angajat al institutului!?), probe total neconcludente, profund subiective și chiar contradictorii, în opinia noastră, precum și declarațiile inculpatului, trunchiate și denaturate cu bună știință sau chiar ignorate.

6. Înlăturarea declarațiilor martorilor apărării întărește nelegalitatea sentinței penale

În declarațiile celor doi distinși profesori universitari se au în vedere atât argumente pro, dar și contra, vis-à-vis de textele mele, ceea ce subliniază echilibrul unei aprecieri academice obiective, de nivel universitar. Acest fapt nu este puțin lucru, iar instanța de fond trebuia să țină cont, obligatoriu, de acești martori. Practic, cele două mărturii reprezintă puncte de vedere ale unor specialiști în domeniu și nu ale unor angajați plătiți ai unei instituții sau simpli preopinenți, nu reprezintă opinii politice, de dragul publicității, impuse de un anumit moment politic sau de diverse conjuncturi emoționale. Suntem ferm convinși că, prin experiența lor de-o viață la catedră și prin lucrările științifice publicate, unele pe aceeași temă, cei doi universitari, dintre care dl Ion Coja a fost premiat de Academia Română pe o temă care are legătură cu speța de față, au căderea să emită o apreciere obiectivă, o atitudine de natură științifică, bine ancorată în sfera cercetării și a realității. Materialele publicate de domniile lor stau mărturie pentru obiectivitatea aprecierilor date în instanță. Înlăturarea acestor mărturii sau deprecierea lor, contrar spiritului legii, prin afirmația scrisă că „depozițiile acestora sunt doar de natură a diminua gravitatea faptei...“, reprezintă nu doar o gravă eroare juridică, ci și o ignorare, deliberată și părtinitoare, a unor probe relevante, pertinente, a unor veritabile expertize. Nu acesta este motivul, firesc și logic, pentru care am apelat în apărarea mea la acești martori?! Această opinie concluzivă a instanței nu trebuie interpretată decât ca desconsiderarea completă a probității profesionale și morale a celor doi profesori universitari, cât și ca încălcarea dreptului meu la apărare – ceea ce constituie o încălcare gravă a legii și face ca sentința penală dată să fie nelegală.

Conform (i)logicii instanței, înseamnă că orice martor aș aduce în apărarea mea, instanța îl respinge fiindcă... mă apără și prezintă o declarație reală și pertinentă, contrară punctului de vedere al denunțătorului, pe care, ipso facto, instanța de fond îl favorizează în mod nelegal!

Această încălcare gravă a legii confirmă nelegalitatea sentinței penale nr. 62/04.02.2021!

Să dăm câteva exemple din depozițiile celor doi distinși universitari.

6.1. Astfel, dl prof. univ. dr. Corvin Lupu face următoarele aprecieri, extrem de utile clarificării speței – continuarea aliniatului ultim al filei 1: „Articolele și broșura nu operează cu ideile d-lui colonel Zărnescu, ci sunt creația altor oameni de știință... (occidentali, cu predilecție – n.n.). Într-unul din articole, autorul combate termenul de holocaustolog, lucru cu care sunt de acord... Dezbaterea științifică în domeniul istoriei are un caracter continuu. Ea nu se încheie la un moment dat, cum ar fi momentul 2002...“. Iată și o critică a reputatului profesor: „Inculpatul are un ton nepotrivit... Acesta este lucrul pe care i-l reproșez“. Ceea ce trebuie să aibă în vedere Onorata Curte, fapt ignorat de instanța de fond, este unul dintre răspunsurile dlui prof. Corvin Lupu (fila 3 din mărturie), unde afirmă că textele publicate de mine „... cuprind foarte multe adevăruri spuse pe un ton nepotrivit“. Iar aici trebuia să intervină rolul activ, obiectiv, de echilibru al instanței de fond, care era datoare să afle adevărul și să țină cont de mărturia acestui specialist în domeniu. Lipsa acestor demersuri din partea instanței și ignorarea cu desăvârșire a acestor probe, cu încălcarea dispozițiilor legale – inclusiv cu încălcarea dreptului la apărare –, după cum am mai amintit, au dus la condamnarea mea neîntemeiată, comparativ cu așa-zisele fapte săvârșite. Și demonstrația continuă, mărturia este la dosar și nu mai insist asupra ei. Curtea poate lectura mărturia sub lupa dispozițiilor procedurale penale și a celor penale, dar fără a ignora factorul istoric și geopolitic, martorul abordând, sub întrebările procurorului și ale avocatului meu, ambele articole, dar și broșura.

6.2. Mărturia distinsului prof. univ. dr. Ioan Coja este extrem de importantă în contextul speței noastre. Precizările făcute de domnia sa sunt în măsură nu să „diminueze gravitatea faptei“, cum tendențios, cu părtinire și nelegal a decis instanța, ci să anuleze întreaga procedură aplicată greșit. Sunt mărturii care vizează neimplicarea națiunii române și a administrației românești în acțiunile privindu-i pe iudei în cel de-Al Doilea Război Mondial (fila 1 din mărturie) Anexăm, la motivare, texte pe această temă, care trebuiau, în mod obligatoriu, să fie cunoscute de factorul politic de decizie, de la cel mai înalt nivel, cu mult timp înainte de fi luată o decizie sau de a susține, în fața presei, de la cel mai înalt nivel politic, afirmații false dăunătoare interesului național. Sunt mărturii care susțin punctul meu de vedere și, implicit, pe acela al cercetătorilor occidentali cu privire la camerele de gazare de la Auschwitz (precizând faptul că acest subiect, cu concluziile aferente, este tratat și de anumiți cercetători iudei). Evident, este abordată, succint, cât a permis timpul dezbaterilor, problema „holocaustului unic“, adus în discuție de mine în scrierile mele, în care am preluat ironiile caustice, dar întemeiate, îndeosebi ale lui N.G. Finkelstein (fila 2 din mărturie). Foarte importante sunt mărturiile domnului prof. univ. dr. Ion Coja cu privire la guvernarea mareșalului Antonescu și la relația acestuia nu doar cu comunitatea iudaică din România, ci și cu reprezentantul acesteia de la acel moment, avocatul Wilhelm Filderman. În plus, Onorata Curte va avea în vedere precizarea domnului profesor Coja de la fila 3, alin. 2, din aceeași mărturie, dar și fila 4, alin. 1, unde arată cine sunt cei care m-au denunțat. Iarăși, fără a mai relua aspecte care se pot lectura în mărturia dlui profesor universitar, mai cităm un singur text, în opinia noastră extrem de important. Astfel, la fila 4, alin. 7, la una dintre întrebări (alin. 6, aceeași filă), dl profesor Ion Coja face următoarea declarație: „Trebuie să înțelegem că atât minoritarii evrei, cât și majoritarii români au aceeași soartă. Sunt victimele unei false elite, care conduce atât minoritatea iudaică, cât și majoritatea românilor. Nu există nici o deosebire între guvernanții români și liderii evrei...“.

7. Învrăjbirea prin chiar acțiunile antiromânești ale organizațiilor iudaice

De aici, Domnule Președinte, Onorată Curte, se desprinde o concluzie implacabilă, și anume învrăjbirea dintre românii majoritari și unii minoritari (în cazul de față minoritatea iudaică), comisă prin acțiunile antiromânești ale organizațiilor iudaice, precum și prin concursul larg al factorului politic românesc, trecut și prezent, lipsit, în mod voit, de o atitudine obiectivă față de o situație atât de delicată, față de care avea obligația să se informeze serios, o stare de fapt aflată în permanentă cercetare fiind un subiect de istorie certă, contemporană peste care nu poate nimeni să tragă oblonul sau să aibă păreri exclusiviste, dogmatice. Împăcarea, concilierea și buna conviețuire este una dintre misiunile instanțelor de judecată, ceea ce se rezumă prin termenul obiectivitate în aplicarea legii. Ignorarea sau chiar încălcarea dispozițiilor procedurale, în toate fazele de până acum, se reflectă în sentința pronunțată, care nu propune un echilibru, ci, dimpotrivă, instituie un precedent juridic pernicios la adresa securității naționale. Și trebuie să țineți cont și de propagarea imediată, internațională²⁶ și internă²⁷, până la știrile de seară, în spațiul public, prin mass media (la radio a fost primul anunț), a soluției instanței, în scopul timorării celor care, cercetând acest subiect, o fac în mod științific, lucru care nu corespunde cu punctul de vedere exclusivist și punitiv al denunțătorilor. Din aceste motive, considerăm că atât instanța de fond, cât și Parchetul au încălcat deliberat dispozițiile legale în materie, indicate mai sus în critica sumară pe care am adus-o sentinței, iar pedeapsa aplicată depășește „gravitatea faptelor comise“, fiind absolut neîntemeiată. Precedentul juridic comis prin această pedeapsă înseamnă, în fond, condamnarea întregii Românii²⁸, căci instanța cauționează acțiunile antiromânești ale organizațiilor evreiești, în detrimentul națiunii române.

Domnule Președinte și Onorată Curte, credem că cercetarea pe această temă, așa cum afirma dl prof. univ. dr. Corvin Lupu, este destinată, în primul rând specialiștilor, incluzându-i aici și pe cei români care au alte puncte de vedere, iar drumul acestei cercetări nu se oprește în anul 2002 sau la turnura produsă prin dispozițiile Legii 217/2015, ale Legii 157/2018 și ale Strategiei „naționale“ pentru prevenirea și combaterea antisemitismului²⁹. Pentru a contracara agresiunile³⁰ organizațiilor iudaice – de felul I.N.S.H. „E.W.“, condus de directorul Alexandru Florian; F.C.E.R., condusă de Aurel Vainer și, acum, de Silviu Vexler³¹; A.E.R.V.H., condusă de Liviu Beris etc. ‒, punctele de vedere ale cercetătorilor români trebuie enunțate într-un limbaj corespunzător și echivalent celui al acestora și trebuie ascultate și luate în considerație și nu înfierate pe un clasic principiu de tip inchizitorial.

Iată, Domnule Președinte și Onorată Curte, că înlăturarea mărturiilor celor două personalități în domeniu, prof. univ. dr. Corvin Lupu și Ion Coja, evident, personalități cunoscute în lumea științifică și mai puțin publicului larg, este în contradicție cu dispozițiile Codului penal și ale procedurii penale. Starea de pericol, pe care o invocă instanța de fond la fila 11, alin. prim, din sentință, nu există. De altfel, am explicat acest aspect la dezbaterile de la fond și l-am redactat în Concluziile finale. Demonstrațiile mele, dar, în primul rând, ale autorilor „evrei și ne-evrei“, universitari sau nu, ziariști sau nu, din Occident, ale căror opinii le-am citat, vizează un subiect bine definit în Occident, din câte s-a înțeles până acum, comentat cu mulți ani înainte și prezentat nu doar specialiștilor și la nivel universitar, dar și publicului: „Exploatarea memoriei victimelor evreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial“ – Norman G. Finkelstein. Pentru că acest subiect vizează „... Holocaustul, care este vândut, nu predat“, cum se lamenta rabinul Arnold Jacob Wolf. Care este scopul interzicerii unei asemenea cercetări, a blocării accesului opiniei publice la acest punct de vedere, care este diferit de cel al „elitelor evreiești“, pe care, întemeiat, le dezavuează dl prof. univ. dr. Ion Coja?! Care este scopul părtinirii Parchetului și a instanței de fond în aprecierea probelor, în interpretarea lor, atât de bine definite de norma de drept penală?

Domnule Președinte, Onorată Curte, după câte s-a înțeles, și considerăm că ne-am spus punctul de vedere cu solide argumente juridice – cele istorice, sumare, precizate la instanța de fond, au fost ignorate cu desăvârșire și nu le mai reluăm, cu toate că primează înaintea oricărei pronunțări și analize juridice –, ne aflăm cu toții în fața unei spețe aparte, după cum am tot afirmat. Nu este una de drept comun, ci una care vizează, în esență, o temă de cercetare de înalt nivel științific, obținut după un îndelungat efort de înțelegere și de documentare, temă care trebuie continuată și nu stopată prin intimidări comise de către liderii iudeilor, susținuți de către factorul politic. Din păcate, instanța de fond, după cum am amintit, nu s-a ridicat la înălțimea speței și nici nu a avut în vedere o înțelegere a fenomenului în sine, a faptului că acest subiect trebuie lăsat la aprecierea și analiza istoricilor și a cercetătorilor. Timorarea, intimidarea prin aplicarea unor pedepse absolut nepotrivite cu presupusele fapte, care nici măcar nu trebuiau încadrate în sfera infracțiunilor (cum e și cazul meu), vor lăsa loc liber doar unor puncte de vedere exclusiviste și neîntemeiate, cu riscul de a fi transformate în „precedent juridic“ (a se vedea cazul propagandei imediate a condamnării mele, despre care am amintit). Suntem de părere că mărturiile celor doi profesori universitari, ignorate cu rea-credință de instanța de fond, ambii implicați, direct sau indirect, în studierea acestui fenomen trebuiau apreciate la adevărata lor valoare, așa cum instanța de fond avea obligația să înțeleagă fenomenul în sine și să aibă în vedere citatele precizate, marea majoritate dintre ele neaparținându-mi mie, ci unor autori străini.

Domnule Președinte, Onorată Curte, având în vedere cele expuse, în fapt și în drept, în motivarea apelului promovat, cum mai putem vorbi despre infracțiuni incriminate de OUG 31/2002?! Textul de lege face referire strictă la propaganda nazistă, la doctrine fasciste, la crimele contra umanității, la crimele de război etc. Dar face referire și la „dezbaterea unei chestiuni de interes public“. Nu este subiectul acesta de interes public? Nu este subiectul acesta mai mult decât interes public? Nu este un subiect de interes național? Nu este subiectul acesta o linie de cercetare pluridisciplinară pentru care se încearcă stoparea altor puncte de vedere printr-un text de lege nu dar dogmatic, ci și eronat conceput? În această problematică dezvoltată de mine, dar și de alți autori români – doi dintre ei sunt distinșii universitari audiați ca martori – este vorba de siguranța națională a României, chiar dacă nu pare, la prima vedere, pentru că în spatele acestei dogme, înfierată într-un mod tipic inchizitorial, se ascunde exact ceea ce afirmau cercetătorii iudei și ne-iudei din Occident: „Exploatarea memoriei victimelor evreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial“; „... Holocaustul, care este vândut, nu predat“; „... o afacere mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor lor“. Am afirmat și afirm, cu documente pe această tematică, faptul că cercetarea pe tema în cauză este în continuă dezbatere și depășește granițele instanțelor de judecată. Este o dispută exclusiv istorică, de cercetare permanentă și multidisciplinară – cum am subliniat în multe Concluzii și Întâmpinări –, dar cu toate documentele, arhivele și investigațiile „pe masă“, nu doar cu „unele“ și pe o singură direcție.

Și mai facem o precizare d-le Președinte și Onorată Curte. Dacă la momentul adoptării prezentei O.U.G. 31/2002 s-ar fi luat în calcul punctul de vedere al specialiștilor români, istorici, în genere, cu privire la acest aspect, care nu corespunde cu cel al „elitelor iudaice“, textul de lege ar fi fost cu totul altul, cu mult mai permisiv și cu mult mai bine gândit în funcție de realitățile istorice de la acel moment. Un punct de vedere pertinent, care a oprit adoptarea unei asemenea legi, de către Parlament, la acea vreme, a aparținut istoricului Gheorghe Buzatu, Președinte al Senatului, cunoscut drept cel mai valoros specialist al celui de-Al Doilea Război Mondial, din România, un antonescolog renumit, datorită faptului că multe dintre lucrările domniei sale se raportau la personalitatea mareșalului Ion Antonescu și a rolului său în cel de-Al Doilea Război Mondial. În plus, există atâtea mărturii cu privire la salvarea vieții a sute de mii de evrei, venite din partea celor ce au trăit acele vremuri. Nimeni nu mai poate vorbi despre acest aspect, despre aceste realități istorice pentru că este interzis prin lege? Suntem, oare, în plin Ev Mediu sub dictatura și teroarea lui Tomás de Torquemada?!

Domnule Președinte, Onorată Curte, toate acestea le-am prezentat în scris și verbal la instanța de fond, cu mult mai detaliate, folosind foarte multe aspecte de ordin istoric, fapt care primează, cum am mai spus, tocmai pentru ca instanța de fond să înțeleagă diferența între ceea ce am scris eu, coroborarea scrierilor mele cu apărarea interesului național, prin prisma meseriei pe care am avut-o și punctul de vedere exclusivist al „elitelor evreiești“ de la noi, concretizat într-un text de lege din start conceput eronat, greșit înțeles și subiectivist aplicat.

Cum putem vorbi despre egalitate de șanse și de aplicarea obiectivă a legii atât timp cât punctele de vedere, documentate, contrare dogmei impuse de O.U.G. 31/2002, sunt catalogate ca fiind negare/minimalizare?!

Cum putem vorbi despre o respectare a drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului, consacrate prin Constituție, atât timp cât dreptul la liberă exprimare este cenzurat, cercetarea este înfierată, iar autorul este condamnat?!

Cum putem vorbi despre obiectivitatea instanței și rolul ei activ atât timp cât o întreagă națiune este culpabilizată, contrar realităților istorice dovedite, iar probele din care rezultă mercantilismul unora dintre așa-zișii lideri ai minorității iudaice, sunt înlăturate?!

În final, Domnule Președinte, Onorată Curte, anexăm prezentelor motive ale apelului câteva texte (patru file), însoțite de sursele lor de preluare, nu doar reale, ci și necunoscute factorului politic de ieri și de astăzi sau, în cazul în care au fost și sunt cunoscute, au fost și sunt ignorate cu desăvârșire. Toate aceste precizări ale mele și ale martorilor mei, ale înscrisurilor depuse de mine, făcute atât la instanța de fond cât și în fața Curții de Apel, au o singură țintă: publicul larg, necunoscător sau virulent dezinformat prin propagandă acerbă și cu sens unic; au un singur scop: apărarea valorilor naționale. Nimic din ceea ce am afirmat nu este nefondat, nici una din sursele mele de studiu nu poate fi ignorată. Două articole de presă care dezbat stări de fapt reale din punct de vedere științific/istoric, precum și un colaj de texte din lumea presei care privește un personaj duplicitar, catalogat ca atare de către colegii săi de breaslă, nu pot fi încadrate în textele de lege ale normei penale nici măcar forțat – fapt ignorat la cercetarea penală, precum și la instanța de fond. Pentru toate întrebările și nelămuririle am avut și am atât eu, cât și martorii mei, explicații pertinente, fără dubii, urmând o linie de cercetare, o doctrină științifică ce are ca scop final dezvelirea adevărului într-o problemă care v-a fi studiată continuu și care nu poate fi cenzurată de factorul politic cu acordul larg al reprezentanților unei minorități, interesată cu precădere de inducerea „forțată“ a sentimentului de vinovăție, de culpabilizarea permanentă a României și, în final, de alocarea unor sume de bani, de la bugetul de stat pentru ceva care în realitate nu se ridică niciodată la scara pe care o invocă „elitele“ respectivei minorități. Dar, înțelegerea fenomenului istoric, de la acel moment, cu gândirea și legislația de astăzi – exclusivistă și părtinitoare în esență – este o gravă și profundă eroare, care nu doar că duce la învrăjbirea certă dintre majoritari și minoritari, ci pune în dificultate actul de justiție, care trebuie să fie obiectiv și în echilibru, și nu exclusiv partizan. Dispozițiile procedurale penale, la care am făcut trimitere, trebuie aplicate conform precizărilor textuale. Altfel, eroarea este inevitabilă, iar condamnarea, fără o corectă aplicare a textelor de lege și fără a lua în calcul probele administrate, va deveni subiect de istorie, în viitor.

Din aceste motive, vă solicit să admiteți apelul, să modificați în tot sentința penală atacată, întrucât este netemeinică și nelegală, și să dispuneți achitarea mea.

Totodată, îmi rezerv dreptul de a depune, până la termenul din 16 septembrie 2021, o completare a motivelor de apel, pe măsură ce le voi identifica.

Acest apel conține 14 file.

În drept, art. 412, alin. 4 Cod procedură penală.

Cu deosebit respect,

Vasile I. Zărnescu

DOMNULUI PREȘEDINTE AL CURȚII DE APEL BUCUREȘTI

ANEXE

la motivele de apel depuse în 10 august 2021:

1. „Despre Antonescu însă nu pot să nu arăt că, oricum, singurul în toată Europa a cutezat să i se opună lui Hitler, să-i țină piept într-o chestiune de onoare personală pentru acesta, în care nici Petain, nici cardinalii nu i-au spus nu. În vreme ce floarea aristocrației germane, generalii și feldmareșalii acoperiți de medalii și decorații stăteau smirnă în fața lui și tremurau, iar el făcea spume la gură și alerga urlând de la un capăt la altul al încăperii, Antonescu i-a ținut piept în propriul lui bârlog de la Berchtesgaden; dârz, cu modestia cuvenită, a scăpat de la moarte câteva sute de mii de suflete de evrei“. Nicolae Steinhardt (iudeu), Jurnalul Fericirii, Ed. Mânăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 140 (s.n.).

2. „Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg, n.n.) Mișu Dulgheru (Dulberger) și Tudor Sepeanu sunt figuri criminale de notorietate“. Aurel Rogojan, Puterea Umbrei, Ed. Proema, Baia Mare, 2019, p. 67.

3. «Mie mi-a atras atenția, în mod deosebit, faptul că în complexul memorial Yad Vashem din Tel-Aviv exista „Aleea Mareșal Ion Antonescu“ și în capul aleii, pe un piedestal, era bustul mareșalului Antonescu, iar sub bust, o placă prin care se exprima recunoștința comunității internaționale a evreilor pentru operațiunile de salvare pe care le-a întreprins în timpul cât a fost conducătorul statului român, precum și pentru numărul foarte mare de evrei care nu au fost predați germanilor». Aurel Rogojan, Puterea Umbrei, Ed. Proema, Baia Mare, 2019, p. 179.

4. «Această chestiune, a recunoștinței arătată mareșalului Antonescu din partea Marelui Rabin al Genevei, Alexandru Șafran, fost șef-rabin al Cultului Mozaic din România între anii 1939-1948, și de către Wilhelm Filderman, președinte al Uniunii evreilor români (1923-1948), a fost abordată și în filmul documentar istoric de lung metraj „Destinul Mareșalului“, regia Felicia Cernăianu, scenariul Marian Ureche și Constantin Hlihor (istoric și cercetător al celui de-Al Doilea Război Mondial, n.n.), a cărui premieră a avut loc la cinematograful „Studio“ în 1994. A rulat vreo două săptămâni cu casa închisă, după care, la protestul nou-venitului ambasador al S.U.A. la București, Alfred H. Moses, filmul a fost scos de pe ecrane, iar autorul scenariului a fost eliberat din funcția de decan al Facultății de Informații a S.R.I. și trecut în rezervă». Aurel Rogojan, Puterea Umbrei, Ed. Proema, Baia Mare, 2019, pp. 179-180.

Noam Chomsky şi alţi mari evrei despre Elie Wiesel: „un impostor îngrozitor“ (a terrible fraud), pe https://ioncoja.ro/noam-chomsky-si-alti-mari-evrei-despre-elie-wiesel-un-impostor-ingrozitor-a-terrible-fraud/

27 iunie 2017|Holocaust

Chiar și evreii au demascat minciunile lui Elie Wiesel!

Data: 16 iunie 2011, George Duma

1. La 6 iunie 2001, Elie Wiesel a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Tema discursului de recepţie la ceremonia de la Academia Română a fost „lecţii de memorie şi recunoştinţă“. Înmânându-i d-lui Wiesel diploma, insigna şi carnetul de membru de onoare al Academiei Române, academicianul Eugen Simion a subliniat în tradiţionalul laudatio că în operele lui Elie Wiesel „se face auzit glasul unui moralist care vrea să facă o operă morală“. De la catedra acestei imense înălţimi morale, dl. Wiesel a dat românilor lecţii, neuitând să le reproşeze nepăsarea şi cruzimea cu care au asistat la deportarea evreilor din Sighetul Marmaţiei, dar uitând că autorităţile maghiare au făcut deportările şi că autorităţile române n-au deportat niciodată evreii, care se refugiau în România ca să scape de deportări. Citiţi în continuare un document de excepţie despre cel ce a crezut şi crede că are căderea să culpabilizeze poporul român pentru fapte străine lui.

2. Primirea titlului de membru de onoare al Academiei Române nu a fost primul omagiu care i se aduce acestui binecunoscut personaj a cărui „prodigioasă activitate de ziarist şi scriitor“ este „dedicată cu predilecţie holocaustului“ (comunicatul Academiei Române).

3. Astfel, în 1986, lui Elie Wiesel i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace. Alegerea d-lui Wiesel ca membru de onoare al Academiei Române a avut loc, aflăm din comunicatul sus citat, „ca omagiu pentru eminenta operă spirituală şi morală închinată umanităţii contemporane“. La sfârşitul lunii iulie 2002, Elie Wiesel a revizitat Sighetul Marmaţiei, oraşul copilăriei sale, cu care ocazie i-a îndemnat pe locuitorii mai tineri ai oraşului să-i întrebe pe cei mai vârstnici care au asistat la deportarea evreilor din Sighetul Marmaţiei fără să mişte un deget, „dacă au dormit bine după aceea“.

4. Cei neinformaţi cred poate că Wiesel, autorul „eminentei opere spirituale şi morale închinate umanităţii contemporane“ pe care i-o găseşte Academia Română, are căderea să facă aceste reproşuri românilor din Sighetul Marmaţiei, care, sub cotropirea maghiară – conform deciziei Diktatului de la Viena –, nu s-au jertfit ca să-i salveze pe evrei din ghearele autorităţilor maghiare. Alţii, care cunosc mai bine statura morală a d-lui Elie Wiesel, descriu aceste lecţii de morală pe care le împarte dânsul cu potrivitul cuvânt idiş „chuzpah“ (nerușinare).

Să vedem ce zic cei care cunosc mai bine biografia şi realizările lui Elie Wiesel. Iată ce ne relatează profesorul Robert Faurisson (Universitatea din Lyon):

5. Când i s-a înmânat Premiul Nobel pentru Pace lui Elie Wiesel în 1986, ziarul francez Le Monde a aplaudat salutar omagiul adus acestui martor al exterminării evreilor de către nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz, acum când există voci care exprimă îndoieli cu privire la aceste camere de gazare. Dar în memoriile sale, în cărţile sale de înaltă ţinută morală, Elie Wiesel nu pomeneşte despre camere de gazare nici la Auschwitz, nici la Buchenwald. Dintre toate versiunile circulate despre exterminarea evreilor de către nazişti (prin opărire cu apă fierbinte, prin gazare cu motoare Diesel, prin electrocutare etc.), Wiesel a ales-o în 1956 pe cea conform căreia evreii erau aruncaţi în gropi de foc ca să ardă de vii.

6. În volumul Noaptea, Wiesel povesteşte că a văzut cu ochii lui cum nemţii descărcau copii mici din camioane în faţa unor şanţuri în care ardeau flăcări gigantice şi în care aruncau copiii ca să ardă de vii (Night, Avon, pp. 41-44, 79, 93). Într-un şanţ alăturat erau aruncaţi adulţii ca să ardă de vii, şi victimele care-şi aşteptau rândul la marginea şanţului trebuiau să asiste la „agoniile prelungite“ ale celor care ajunseseră la marginea şanţului înaintea lor. El însuşi, ne povesteşte Wiesel, a înaintat la trei paşi – la doi paşi – la numai un pas doar, de groapa cu flăcări mistuitoare, când în mod miraculos i s-a ordonat să facă stânga ’mprejur şi să se reîntoarcă la baracă.

7. Mai sunt şi alte miracole în mărturiile d-lui Wiesel. Astfel, la Babi Iar, în Ucraina, unde zice el că naziştii au masacrat evreii, „lună după lună, s-a cutremurat pământul întruna şi, din când în când, ţâşneau din pământ fântâni arteziene de sânge“ (Paroles d’étranger, Editions du Seuil, 1982, p. 86). Alt miracol a fost felul în care la Buchenwald, unde fusese internat un răstimp, deşi naziştii exterminau 10.000 (zece mii) de evrei zilnic, el personal întotdeauna era printre ultimele sute care erau întoarse din drum şi trimise înapoi în barăci („Author, Teacher, Witness“, în revista Time, 18 martie 1985, p. 79). Astfel a fost salvat pentru a da omenirii înaltele sale lecţii de iubire şi morală. Iată una din lecţiile de iubire şi morală ale d-lui Elie Wiesel. El scrie: „Fiecare evreu trebuie să rezerve în fiinţa lui o zonă aparte pentru ură – o ură sănătoasă, bărbătească – pentru tot ceea ce este personificat în nemţi şi pentru ce supravieţuieşte la nemţi. Dacă ar face altfel i-ar trăda pe cei morţi“ (Legends of Our Time, New York, Schocken Books, 1982, p. 142). Dar ura asta nestinsă pentru întregul popor german din adâncurile preistoriei şi dincolo de sfârşitul veacurilor nu l-a împiedicat pe Elie Wiesel, atunci când se afla internat la spital la Birkenau în Ianuarie 1945 din cauză că avea o infecţie la un picior, unde tatăl său îi ţinea a tovărăşie până la însănătoşire, la apropierea trupelor sovietice, să prefere să se retragă în Germania împreună cu trupele naziste. Wiesel tatăl şi fiul au analizat bine situaţia şi au cerut să însoţească trupele germane în retragere, în loc să-i aştepte pe eliberatori (Night, p. 93).

8. Oare Elie Wiesel a inventat? Sau poate doar a exagerat „puţin“? Avem cel puţin un exemplu de „oarecare exagerare“: la 7 Februarie 1996 i s-a înmânat un doctorat de onoare din partea Universităţii franceze „Jules Verne“ din Picardia, ocazie cu care, spune dânsul, „sute de anti-semiţi virulenţi şi înrăiţi, bine organizaţi şi bine finanţaţi, demonstrau împotriva mea“. Aceste sute de antisemiţi înrăiţi şi binefinanţaţi, care au manifestat împotriva lui, erau în realitate în număr de zero. Acolo se aflau trei francezi, Pierre Guillaume, Serge Thion, şi profesorul Faurisson, care ofereau amatorilor un articol tipărit. Nimeni nu i-a finanţat. Nici înrăiţi nu se poate spune că sunt, căci cu toate atacurile criminale ale asasinilor şi huliganilor împotriva lor, aceşti trei martiri ai adevărului nu şi-au permis nici măcar o invectivă împotriva persecutorilor lor (The Journal of Historical Review, Mai-Iunie 1999, p. 28). De la zero manifestanţi la sute de anti-semiţi virulenţi şi înrăiţi, organizaţi şi bine finanţaţi e o mică exagerare…

9. Dar nimeni nu vorbește mai bine despre Elie Wiesel decât Norman Finkelstein, autorul cărţii The Holocaust Industry: Reflections on the Explotation of Jewish Suffering (Verso, 2000). El însuşi evreu, fiul unor evrei polonezi deportaţi în lagăre de concentrare naziste, supravieţuitori ai holocaustului, Norman Finkelstein cunoaşte toate aspectele problemei din sursă directă. A scris această carte ca protest la comercializarea nesăţioasă a religiei holocaustului, al cărui principal mare sacerdot este tocmai Elie Wiesel. Căci holocaustul evreiesc nu mai este relatarea a ceea ce s-a întâmplat sau s-ar fi întâmplat cândva şi undeva, în timp şi spaţiu, ci este o religie, o dogmă, care serveşte unor scopuri economice şi teritoriale bine definite, zice Finkelstein. El povesteşte cum părinţii lui vedeau cu amărăciune cum evrei care au suferit alături de ei în lagărele de concentrare şi-au pierdut integritatea şi au început să participe la afacerea holocaustului, „croindu-şi credinţele pentru a acapara putere şi profituri“ (p. 7). „Campania pe care o duce astăzi afacerea holocaustului pentru a stoarce bani din Europa în numele unor «victime nevoiaşe ale holocaustului» a redus statura morală a martiriului lor la cea a unui cazinou de la Monte Carlo“, scrie Finkelstein (p. 8). Scriitorul israelian Boas Evron descrie „cunoaşterea holocaustului“ ca „o îndoctrinare oficială propagandistică, emiţătoare de lozinci şi creatoare a unei viziuni false despre lume, al cărei adevărat scop nu este înţelegerea celor petrecute în trecut, ci manipularea prezentului“ (apud Finkelstein, p. 41).

10. „Holocaustul“ este o industrie; şi este o dogmă, o religie, nu un fapt istoric. „Două dogme centrale susţin structura Holocaustului“, scrie Finkelstein, care ortografiază holocaustul cu H mare când se referă la această industrie, „1) că Holocaustul este un eveniment istoric unic, şi 2) că marchează culmea unei uri iraţionale eterne pe care o nutresc toţi ceilalţi pentru evrei“ (pp. 41-42). Din aceste dogme centrale derivă „sacralizarea holocaustului“, o mistificare cel mai bine pusă în practică de Elie Wiesel. Pentru Wiesel, Holocaustul este un „mister religios“, scrie Finkelstein (citându-l pe Peter Novick). Astfel „Wiesel psalmodiază că Holocaustul ne scufundă în întuneric“, „neagă orice răspuns“, „se situează în afara istoriei, dincolo de ea chiar“, „sfidează atât cunoaşterea, cât şi orice descriere“, „nu poate fi nici explicat, nici imaginat“, nu „trebuie să fie niciodată înţeles ori comunicat“, marchează „distrugerea istoriei“, şi „mutaţii de mărime cosmică“. Numai supravieţuitorul şi sacerdotul lui – citeşte: numai Elie Wiesel – este capabil să-i pătrundă misterul.

11. Misterul holocaustului, zice Wiesel, „este incomunicabil“; „nici măcar nu putem vorbi despre el“. Astfel, pentru un onorar stabilit de 25.000 de dolari (plus limuzină cu şofer), Wiesel conferenţiază că „secretul“ adevărului despre Auschwitz „rezidă în tăcere“. Să încerci să pricepi cele întâmplate este o blasfemie; căci o apreciere raţională neagă unicitatea şi misterul Holocaustului. O comparaţie între suferinţele Holocaustului şi suferinţele îndurate de alţii, după Wiesel, este „o trădare cumplită a istoriei evreilor“ (p. 45). Când îl admonestează pe ministrul israelian Simon Perez pentru că pomeneşte de „cele două holocausturi ale secolului 20: Auschwitz şi Hiroşima“, când doar ar trebui să ştie că Holocaustul e unic, e numai unul, Wiesel ne arată că „în viaţă de multe ori farsa se transformă în realitate“, scrie Finkelstein (p. 46). Acest mister sacru în care trebuie învăluită istoria celui de-al doilea război mondial îi este foarte util d-lui Wiesel: celor care remarcă discrepanţa dintre versiunea lui cu arderea evreilor de vii în gropi gigantice la Auschwitz din autobiografia sa (Noaptea, Night, New York, 1960), cu versiunea oficială a camerelor de gazare, Elie Wiesel le răspunde: „Camerele de gazare să rămână interzise ochilor iscoditori şi imaginaţiei“ (All Rivers Run to the Sea, New York, 1995, p. 74, apud Robert Faurisson, Journal of Historical Review, vol. 17, no. 2, p. 19).

12. După Wiesel, scrie Finkelstein, „lumea liberă şi civilizată i-a predat pe evrei călăilor lor. Erau acolo ucigaşii, călăii, şi erau apoi cei care au privit în tăcere“: evreii au pierit pentru că toţi neevreii, indiferent dacă au fost făptaşi sau doar spectatori, vroiau să-i omoare (p. 49). Wiesel scrie: „Timp de două mii de ani am fost mereu ameninţaţi… pentru ce motive? Fără nici un motiv“… Arabii urăsc Israelul „pentru că suntem noi şi pentru ceea ce reprezintă patria noastră Israelul – inima vieţii noastre, visul visurilor noastre“, şi nu pentru că Israelul le-a confiscat patria, le-a asasinat familiile şi i-a izgonit în lagăre de refugiaţi în Liban şi Iordania, unde îi masacrează periodic. „Nimeni pe lume nu ştie să fie mai recunoscător decât noi; noi suntem veşnic recunoscători“, scrie Wiesel (Against Silence, v, i, pp. 255, 384, apud Finkelstein, Industria holocaustului, p. 53) „Veşnic persecutaţi şi veşnic nevinovaţi, aceasta este soarta evreilor“, comentează ironic Finkelstein (p. 53).

13. Scriitorul Peter Novick se întreabă oare ce-ar fi holocaustul în America fără Wiesel. Finkelstein îi dă răspunsul: „Wiesel a fost promovat şi propulsat ca marele preot al Holocaustului după 1967 din cauză că este util din punct de vedere ideologic. El propovăduieşte că suferinţele evreilor sunt unice/evreii sunt unici, aparte/neevreii sunt veşnic vinovaţi/evreii sunt veşnic nevinovaţi/orice face statul Israel este bine făcut/interesele evreieşti trebuie apărate în orice condiţii şi cu orice preţ. Astfel întruchipează Elie Wiesel Holocaustul” (Finkelstein, op. cit., p. 55). Un exemplu este cazul polonezului Jerzy Kosinski, autorul cărţii The Painted Bird, scrisă în englezeşte în Statele Unite, unde Kosinski imigrase după 1945. Cartea este o descriere pornografică a unor torturi sexuale sadice pe care, susţine Kosinski, le-a suferit el, orfan evreu fiind, din partea ţăranilor polonezi pe când rătăcea singur prin Polonia în timpul celui de-al doilea război mondial. În realitate s-a dovedit că Jerzy Kosinski n-a fost niciodată orfan, n-a rătăcit niciodată singur pe nicăieri, iar ţăranii polonezi pe care-i acuză de torturi sexuale sadice au riscat mult ca să-l protejeze şi să-l adăpostească pe el şi pe familia lui, care au trăit bine mersi tot timpul războiului; poveştile din cartea lui Kosinski sunt minciuni pure inventate de o imaginaţie bolnavă de la un capăt la altul. La apariţia cărţii lui Kosinski, Elie Wiesel a salutat-o ca pe „unul dintre cele mai bune“ acte de acuzare a epocii naziste, „scris cu adâncă sinceritate şi sensibilitate“. „Nici măcar după ce s-a dovedit că nu era decât o colecţie de minciuni patologice, Elie Wiesel n-a încetat să laude din răsputeri „această operă remarcabilă“ (Finkelstein, op. cit., p. 56). Nu există minciună destul de sfruntată ca să se dezică Elie Wiesel de ea.

14. Elie Wiesel este nu numai un mare moralist, este şi un mare intelectual. El ne povesteşte cum, eliberat de la Buchenwald, la 18 ani, a citit Critica Raţiunii Pure de Kant – în idiş. Dar Critica Raţiunii Pure a lui Kant n-a fost niciodată tradusă în idiş. Wiesel este capabil, ca şi cadavrele de la Babi Iar despre care ne povesteşte cum produceau cutremure locale şi aruncau jeturi de sânge luni de zile după moartea lor, de tot felul de miracole. Astfel îi povesteşte unui reporter de la un ziar evreiesc că de multe ori răguşea şi-şi pierdea vocea pentru că citea aşa de multe cărţi în gând, fără să-l audă nimeni, pronunţând în gând doar cuvintele. Unui redactor de la New York Times i-a povestit cum l-a lovit o maşină de-a zburat sus prin aer mai multe sute de metri, până pe strada cealaltă, de unde l-a ridicat ambulanţa, rănit, dar nu prea grav. „Eu spun adevărul gol-goluţ“, suspină Wiesel. „Nu pot face altfel“ (Finkelstein, op. cit., p. 82).

15. E normal ca un om dotat cu o astfel de sensibilitate morală să fie şocat când, cu ocazia stoarcerii de bani de la elveţieni din 1995, a fost convocat de către senatorul D’Amato împreună cu câteva evreice bătrâne şi un evreu bătrân (dintre care nici unul n-a putut arăta că ar fi avut vreodată vreun bănuţ depus în Elveţia) ca să depună mărturie împotriva elveţienilor, care chipurile îi jefuiseră pe evrei de banii depuşi în bănci elveţiene. Cu această ocazie, Elie Wiesel a avut revelaţia uluitoare că cei care de mii de ani îi urăsc pe evrei fără nici un motiv şi îi omoară cum pot şi când pot, îi şi jefuiesc! „La început am crezut că soluţia finală a fost motivată doar de o ideologie înveninată. Acum ştim că n-au vrut doar să-i ucidă pe evrei, oricât de oribil sună acest lucru, ci au poftit şi la banii evreilor. Aflăm în fiecare zi ceva în plus despre tragedia asta. Nu are durerea oare sfârşit? Nu are ultragiul oare limite?“ exclamă Wiesel cu indignare poetică (apud Finkelstein, p. 96). Un om de o astfel de puritate sufletească, care nu şi-ar fi putut închipui astfel de depravare morală, era desigur cel mai indicat să se declare public de partea unui alt om de aceeaşi mare puritate morală, pe când acesta era acuzat (şi dovedit) de acte dezgustătoare de adulter şi perversiune sexuală comise în biroul oficial al preşedintelui Statelor Unite, de vânzarea puterii militare a ţării sale Chinei comuniste şi de matrapazlâcuri financiare care l-au îmbogăţit: preşedintele Bill Clinton. Elie Wiesel s-a afişat alături de Hillary Clinton în Congres unde-şi ţinea Clinton discursul anual, garantând cu prezenţa lui morală probitatea acestei doamne, împotriva căreia se îndreptau acuze de ilegalităţi şi matrapazlâcuri despre care lumea începuse să afle… (p. 144).

16. Norman Finkelstein nu este singurul evreu dezgustat de mascaradele lui Elie Wiesel. Distinsul om de ştiinţă Noam Chomsky şi alţii ca el îl descriu pe Elie Wiesel, laureat a sute de premii şi onoruri, prin cuvintele „un impostor îngrozitor“ („a terrible fraud“). Ei îi reproşează acestui campion al victimelor nevinovate, care a scris că „opusul iubirii nu este ura, ci indiferenţa“, şi care le reproşează locuitorilor Sighetului indiferenţa criminală faţă de suferinţele evreilor, că el însuşi este total indiferent la suferinţele palestinienilor nevinovaţi, torturaţi şi masacraţi în zilele noastre sub ochii lui şi ai noştri. La care adăugăm că aceeaşi indiferenţă o arată şi a arătat-o tot timpul dl Wiesel pentru cele peste o sută de milioane de victime ale comunismului, ale căror suferinţe şi torturi îndurate sunt documentate şi dovedite, spre deosebire de şanţurile arzânde sub cerul liber în care zice el că a văzut cu ochii lui cum aruncau naziştii copii mici să ardă de vii. Profesorul Daniel McGowan, de la Colegiul „Hobart and William Smith“ din Geneva, statul New York, opinează că dl Elie Wiesel urăşte nedreptatea şi terorismul, poate de aceea nu-i este milă de palestinieni, căci printre ei sunt unii care nu se dau înapoi de la acte disperate de teroare, sinucigându-se cu bombe în locuri în care speră că pot dăuna Israelului. Dar atunci când lucra pentru banda teroristă Irgun (între noiembrie 1947 şi ianuarie 1949), bandă de asasini vinovată pentru bombardarea hotelului „King David“, unde au murit atâtea victime nevinovate, şi pentru masacrul de la Deir Yassin, unul dintre cele mai crude, sângeroase şi barbare acte de terorism, din 9 aprilie 1949, lui Elie Wiesel nu-i displăcea terorismul. La acea dată Elie Wiesel era jurnalist la ziarul bandei teroriste Irgun, şi dl Wiesel n-a ignorat oribilul masacru comis de patronul său la Deir Yassin, căruia îi dedică în total 8 cuvinte indiferente în All Rivers Run to the Sea. Elie Wiesel protestează vehement când sunt dărâmate pietre funerare în cimitire evreieşti, dar n-a avut nici un cuvânt de spus când s-a distrus cu buldozerul cimitirul în care zăceau femeile şi copiii masacraţi de către banda Irgun la Deir Yassin. Când un grup de evrei şi de alţi umanitarişti îl solicită să se pronunţe cu privire la ridicarea unui monument pentru victimele nevinovate de la Deir Yassin, Elie Wiesel refuză să răspundă. Profesorul McGowan remarcă modestia lui Elie Wiesel, care declară că el „nu este nici un fel de simbol“, dar ţine s-o contrazică: Elie Wiesel, zice McGowan, devenit simbolul ipocriziei (scrisoare trimisă ziarului Jerusalem Post la 6 iulie 1997, publicată în Washington Report on Middle East Affairs, octombrie-noiembrie 1999, p. 49).

*

Partea a doua va fi publicată după depunerea ei la Curtea de Apel. Vasile Zărnescu. Cum se face azi justiție [ în România] (Partea a 2-a)

Am depus, ieri, 8 septembrie 2021, de Ziua Nașterii Micii Domnului, completarea – partea a doua – a Motivelor de apel în procesul penal în care m-au tîrît cu înverșunarea tipică neamului lor liderii organizațiilor mai importante ale iudeilor-așkenazi din România. După cum am spus în primul episod, am declarat apel, la care am primit termen pentru 16 septembrie 2021. Pe 10 august a.c. am depus la Curtea de Apel București prima pare a apelului; l-am împărțit în două, ca să nu pară prea mare. Apelul a ieșit cam de-o broșurică. După cum veți constata, am fost cît mai detaliat în explicații, pentru ca magistrații Curții de Apel să nu mai aibă cum să le ia apărarea – prin eventualele lor obiecții – celor care au instrumentat dosarul, care, astfel, au devenit ei înșiși condamnabili în cel mai mare grad, chiar dacă au fost învestiți – „în mod pripit“, cum spunea, acum vreo 15 ani, o președintă a Asociației Magistraților din România – cu calitatea de „inamovibili“. Deoarece, într-adevăr, unii dintre magistrați nu pot fi scoși din postul lor decît dacă sunt trimiși în pușcărie.

Vă rog, dragi români care mă sprijiniți, să citiți continuarea apelului declarat, să judecați singuri și să îl dați mai departe!

***

Curtea de Apel – București Termen: 16 septembrie 2021

Dosar nr. 9749/301/2020, Penal Depusă în 8 septembrie 2021

Domnule Președinte,

Subsemnatul Vasile Zărnescu, cetățean român, domiciliat în București, (...), inculpat în dosarul cu numărul sus-indicat, prin prezenta, depun

completarea MOTIVELOR DE APEL depuse în 10 august

împotriva sentinței penale atacate nr. 62/04.02.2021, a Judecătoriei Sect. 3 București – secția 1 penală.

În fapt. Am fost trimis în judecată pentru următoarele fapte: publicarea a două articole de presă cu titlurile Falsitatea noțiunii „holocaustolog“ și Înșelătoria secolului XX (1), precum și pentru publicarea broșurii intitulate Sabin Orcan $uport€r. Toate datele legate de aceste materiale publicate sunt detaliate în Concluziile finale de la instanța de fond, dar sunt reluate în sentința penală nr. 62/04.02.2021 și în prima parte a MOTIVELOR DE APEL, depuse în 10 august 2021. În continuare, adaug partea a doua a motivelor de apel, prin care demonstrez că sentința penală atacată este netemeinică și nelegală.

8. Metafora butaforiilor lui Potemkin folosită pentru ticluirea de probe

În sentința penală nr. 62/04.02.2021 (dosar nr. 9749/301/2020), instanța aduce în atenție așa-zisul „punct de vedere al dlui Zărnescu“ cu privire la „camerele de gazare Potemkin“. Revin și arăt faptul că nici această „evidență a negării“, cum afirmă sentențios și absolut fals instanța de fond, nu-mi aparține, întrucât formula îi aparține lui Robert Faurisson, care, în textul de introducere intitulat „Autorul“, i-a făcut prezentarea lui Arthur Robert Butz, autorul cărții The Hoax of Century XX, carte în care Butz „arată că presupusa exterminare a iudeilor este o escrocherie“³², „că pretinsa exterminare a iudeilor este mistificarea secolului XX“³³. Cu rea-voință, formula mi-a fost atribuit mie de către Alexandru Florian în sesizarea sa nr. 2028/14 aprilie 2014, intrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 cu nr. 4126/P/2014 din 26.03.2014 (cf. pag. 2 a sesizării sale, în anexa 1). Ideea a fost, ulterior, preluată mecanic de către procurorii care au instrumentat dosarul de față – în primul rând de către procurorul general interimar Dimitrie Bogdan Licu și, mai ales, de către Florin-Oprică Cîrciumaru, procurorul de caz –, care, cu toții, au luat ca atare cele scrise în denunțul lui Al. Florian și au menținut constant această falsă atribuire, fără să-o verifice – cum erau obligați de lege.

Reamintesc – după cum am făcut în mai multe Note scrise și Concluzii – că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a respins, inițial, sesizarea lui Alexandru Florian și a decis neînceperea urmăririi penale (N.U.P.), dar procurorul general interimar Dimitrie Bogdan Licu a scris că „s-a sesizat din oficiu“ cu privire la cazul meu și a declarat, în ordonanța respectivă, reînceperea urmării penale.

Astfel, în diverse acte ale Parchetului și ale instanțelor, toți magistrații redau, din pagina 1 a mini-introducerii mele din episodul 1 al traducerii publicate pe internet a cărții lui A.R. Butz, un citat trunchiat pe care ei îl încheie astfel: „... perfide și eminamente false, încă de pe la anul 1865.“ (sic), după care citează și îndemnul „Citește și dă mai departe!“ – ca să marcheze că acolo s-a terminat texul meu (cf. anexa 2). Exact același mod de citare l-a folosit chiar și președintele instanței de fond, judecătorul Cristian Dumitru, în pagina a doua a filei 34 din Încheierea Ședinței din camera de consiliu din data de 13.07.2020, dosar nr. 9749/301/2020/a1; exact același citat este reprodus tot de către judecătorul Cristian Dumitru și în pagina a doua a filei 38, din această Încheiere din 13.07.2020, precum și în pagina a doua a filei 113, a Încheierii din 11.01.2021. Exact același citat îl reia judecătorul Cristian Dumitru chiar și în pagina a doua a filei 124 a sentinței penale atacate nr. 62/04.02.2021. Astfel, în pagina 6 a sentinței penale (pagina a doua a filei 126), instanța de fond a încălcat nu numai Codul Penal, ci și regulile gramaticale, academice și juridice privind modul de redactare și de citare – la a căror respectare obligă Legea nr. 24 din 27 martie 2000³⁴ privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative –, căci, în loc să închidă ghilimelele și să pună punct, ca în toate celelalte dăți, unele exemplificate mai sus, ca să respecte conținutul textului meu și să marcheze că acolo se încheie citatul din acel text, nu mai închide ghilimelele, pune 6 (șase?!) puncte, insinuând că ar fi puncte de suspensie – deși acestea se pun, întotdeauna, între paranteze și doar în număr de trei, ca aici: „(...)“ –, și continuă citatul la persoana întâi – „Pentru mine, The Hoax...“ –, de parcă textul adăugat de el mi-ar fi aparținut mie:

«... perfide și eminamente false, încă de pe la anul 1865......

Pentru mine, The Hoax nu a jucat rolul unei lecturi de iniţiere, ci, mai curând, acela al unei providenţiale confirmări. În faţa colosului Marii Minciuni, am înţeles rapid că picioarele acesteia sunt „scurte“, cum se zice, de argilă sau de mămăligă, cum se spune de asemenea. În ideea mea, picioarele de argilă mămăligoasă, adică punctul cel mai sensibil al Holocaustului era reprezentat de camera de gazare, din care cauză am concentrat atacurile mele contra acestui punct. Se înţelege, însă, că spectatorul sau cititorul care nu a văzut şi nu înţelege încă ceea ce vreau să spun prin expresia „picioare de argilă“ s-ar putea mira că loviturile mele ţintesc nu prea departe de nivelul pământului, că am tendinţa să privesc numai în jos. Totuşi, la rândul meu am văzut monstrul în întregul lui. De altfel, date fiind formidabilele ei dimensiuni, cum mi-ar fi putut scăpa Gigantica Minciună? Înţelegând că punctul cel slab al întregii înşelătorii constă în faimoasele „camere de gazare“, nu mai puţin invizibile decît „elefantul holocaustic“, am concentrat pe acest punct cele mai multe dintre loviturile mele......

În acelaşi fel, astăzi, ne sunt suficienţi ochii şi un minim de cunoştinţe practice pentru a vedea că pretinsa cameră de gazare de la Auschwitz, capitala „Holocaustului“, vizitată zilnic de mii de turişti şi de pelerini, nu este decât o cameră de gazare Potemkin. Celelalte pretinse camere de gazare „naziste“, ori nu le mai vizitează nimeni, ori se spune că nu au fost terminate, deci nu au putut fi folosite. Istoricii nu îndrăznesc să arate, însă, un desen, o machetă, o reprezentare oarecare a acestei arme diabolice. Uneori, câte un candid îşi imaginează că vede o „cameră de gazare“».

Dar, dacă citatul încheiat cu „1865“ este din pagina 1 a mini-prezentării mele extrem de laconice a cărții lui Arthur Butz, continuarea citatului de la propoziția care începe cu „Pentru mine, The Hoax...“ pînă la finalul citatului din sentința penală nr. 62/04.02.2021 a instanței de fond, reprodus mai sus, este din pagina a 7-a a episodului „1“, iar textul îi aparține lui Robert Faurisson³⁵ (aici, în anexa 3, pagina a 7-a, alineatul 2 de sus și, respectiv, ultimul).

Instanța de fond continuă „motivarea“ falsificată, astfel:

«„În legătură cu cele prezentate în paragraful precedent, este de menționat că Grigori Alexandrovici Potiomkin, cunoscut în limba română și ca Potemkin (n. 23/24 septembrie 1739 - d. 5/16 octombrie 1791) a fost un general-feldmareșal rus, demnitar al statului și favorit al țarinei Ecaterina a II-a a Rusiei,³⁶ termenul de potemkiniadă fiind dat de numele acestuia (este un termen de origine rusă, prin care se face referire la o metodă de falsificare a realității prin înfrumusețare). Despre Potemkin se relatează faptul că, cu ocazia unei vizite în Rusia a împăratului Iosif al II-lea și a regelui Poloniei, la sfârșitul secolului XVIII, dorind să creeze o imagine excepțională a investițiilor din teritoriile abia cucerite de la Ucraina, prințul Potemkin ar fi pus să fie construite niște uriașe decoruri de teatru, închipuind case, sate și orașe înfloritoare. Oaspeții, care au făcut o călătorie prin acele teritorii împreună cu țarina, s-au lăsat înșelați, iar Potemkin, prin acest gest, și-a consolidat poziția în fața țarinei. În realitate, „satele lui Potemkin” nu au existat niciodată, sau mai bine zis era vorba de sate adevărate, care fuseseră zugrăvite proaspăt pentru acea ocazie³⁷. [Aici autorul anonim de pe internet greșește și se și contrazice: nu erau „sate adevărate“, ci „sate“ construite din mucava, care, de la distanță, păreau adevărate, dar judecătorul Cristian Dumitru nu știe acest amănunt și îl ia „de bun“; n.n. – V.I.Z.]

Prin urmare, inculpatul, făcând referire la camerele de gazare ca fiind Potemkin, induce ideea cititorului articolului că acestea nu au existat, fiind o falsificare a realității» (sic).

Din câte se înțelege, inexistența acestor camere de gazare a oamenilor, care este dovedită de cercetătorii occidentali, și ale căror idei eu doar le-am preluat – munca de cercetare pe teren făcând-o ei –, este certă. Totuși, în mentalul colectiv, ca urmare a insidioasei propagande holocaustiste, s-a întipărit ideea că aceste camere de gazare ar fi existat și, prin ele, ar fi fost comise multe orori. Dar, afirmația rezultată în urma cercetărilor pe această temă, făcute în Occident cu mult înaintea anilor ’90, care neagă existența camerelor de gazare, îmi este imputată mie, fapt care a contat la individualizarea pedepsei, în opinia instanței de fond, care a tratat speța cu deplină superficialitate. În condițiile deturnării sensului afirmațiilor mele, interpretării eronate a probelor și eliminării probelor aduse de mine în dosar, care ar fi trebuit nu doar admise, ci și coroborate cu faptele istorice și temele de cercetare occidentale, incriminarea mea este neîntemeiată!

Astfel, deși formularea „camerele de gazare ca fiind Potemkin“ este o adevărată eroare lingvistică și logică (nefiind singura!), instanța de fond pretinde că am apelat la insinuări subliminale (!) ca să-l influențez pe cititor! Această interpretare „juridică“ – făcută cu evidentă rea-credință – este reluată de instanța de fond și la finalul paginii a 8-a sentinței penale atacate (fila 127, pag. 2). În motivarea sentinței, instanța de fond nu arată nicăieri care au fost mesajele subliminale destinate să influențeze opinia cititorului și unde au fost incluse!

Domnule Președinte, Onorată Curte,

NU „inculpatul“ face referire la Potemkin și NU „inculpatul“ insinuează ceva, ci instanța, prin falsificarea comisă cu rea-intenție în urma inserării unor texte culese de pe internet, cu toate că fapta mea se rezumă la două articole de presă, despre care am tot amintit, și o broșură care este un colaj de texte. Textele de mai sus, culese cu italice, sunt luate cu copy paste de pe portalul http://www.wikiwand.com/, conform notelor de subsol (și anexei 4)! Ele NU îi aparțin nici măcar lui Robert Faurisson, ci unui anonim care le-a postat – făcând și afirmații eronate – pe acest portal, de unde le-a cules ad litteram judecătorul Cristian Dumitru pentru a le insera în „declarația“ mea, ca aparținându-mi, rezultând, de aici, o altă „interpretare“ juridică, prin care mă condamnă!

Dar această fabricare de probe contra mea, comisă deliberat de instanța de fond cu scopul de a majora cuantumul pedepsei, este ilegală și intră sub incidența art. 268, alin. (2) privind „ticluirea de probe“, a art. 283 privind „represiunea nedreaptă“ și a art. 297 privind „abuzul în serviciu“ din Codul Penal – din care cauză instanța de fond este reprehensibilă în cel mai înalt grad, deoarece avea datoria să analizeze cu atenție materialul probator, in integrum, pentru aplicarea obiectivă a legii și nu să preia denunțul lui Alexandru Florian, care, de 16 ani, denigrează România prin toate acțiunile ilegale ale I.N.S.H.R.-„E.W.“³⁸ – așa cum am relevat și în Memoriul depus în probațiune, în 27.02.2020, existent de la fila 153 d.u.p. –, ci să asculte cu atenție precizările oferite de mine, inclusiv în înscrisurile anterioare, de apărătorul meu și de cei doi martori ai mei, profesori universitari, cunoscători ai fenomenului, în general, și al celui românesc, în special! Precizez că acest Memoriu al meu este citat frecvent ca o probă contra mea, dar nu a fost citit niciodată nici de procurorul de caz Forin-Oprică Cîrciumaru, nici de instanța de fond. În plus față de Memoriul invocat mai sus, pentru a exemplifica agresiunile de ultimă oră ale I.N.S.H.R.-„E.W.“, am dat instanței de fond o probă elocventă, depunând la dosar săptămânalul Certitudinea, nr. 70/31.08.2020, cu articolul dlui Miron Manega, „IOAN AUREL POP acuzat de Alexandru Florian că a minimalizat ororile holocaustului din România“³⁹. De fapt, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a scris, în mod eronat, că s-ar fi întâmplat unele evenimente tragice în acea vreme de război – dar în care război nu s-au întâmplat asemenea evenimente? În Războiul din Golf, Aviația americană și-a bombardat propriile trupe! Numai că atacul lui Alexandru Florian este făcut de pe poziția „Numai atât?!“ Adică ar fi vrut ca Ioan-Aurel Pop să fi folosit, și el, sintagma obedientă, literalmente ilogică și absolut falsă din O.U.G. nr. 31/2002, „anihilarea evreilor din România“! Prin aceeași optică, de „Numai atât?!“, a fost injuriat de către Alexandru Florian, în Raportul I.N.S.H.R.-„E.W.“, și deputatul P.N.L. Daniel Gheorghe, pentru că l-ar fi elogiat pe Mircea Vulcănescu și ar fi postat, pe pagina sa de Facebook, un „mesaj de comemorare pentru victimele Holocaustului“⁴⁰. Ultima acțiune comisă de academicianul Ioan-Aurel Pop a fost umilirea marelui savant Nicolae Paulescu⁴¹: a anulat sesiunea omagială, programată pentru 1-3 sept. a.c., dedicată descoperitorului insulinei! Denunțătorul Alexandru Florian și-a mai sporit panoplia acțiunilor de denigrare a României prin publicarea recentă a ultimului Raport de monitorizare, în care etalează, cu satisfacție, dar eliptic, și condamnarea mea: „o instanță de judecată din Romȃnia a stabilit, ȋn premieră, punȃnd ȋn aplicare o lege veche de 19 ani[,] că un cetățean se face vinovat de negarea Holocaustului“⁴². Repet, activitatea I.N.S.H.R.- „E.W.“, reflectată inclusiv de acest Raport de monitorizare, este ilegală, contravine pretenției de „studiere a holocaustului din România“ (care nu a existat și, deci, nu are ce studia: au fost arși în cuptoare iudei pe teritoriul României?!) și incită la ură contra poporului român, dar, față de această activitate pernicioasă, magistrații care au lucrat la acest dosar manifestă deplină toleranță, fiindcă ei se subordonează directivelor Curții Constituționale, care consideră că activitatea I.N.S.H.R.- „E.W.“ se încadrează în „libertatea de exprimare“! Dar faptul că eu apăr valorile naționale ale României și interesul statului național român ar constitui „încălcarea libertății de exprimare a altora“, căci aceeași C.C.R., prin directiva nr. 67/2005, afirmă că „exercitarea unei propagande naționalist-șovine reprezintă, în esență, o manifestare abuzivă a drepturilor și libertăților de mai sus“⁴³. Această invocare a directivei nr. 67/2005 a C.C.R. este repetată în toate rechizitoriile procurorului Oprică-Florin Cîrciumaru – precum în cel din 19 febr. 2019 sau în cel din 10 martie 2020, preluat de Judecătoria Sect. 3 în 18 mai 2020 (dosar nr. 9749/301/2020/a1) –, deși, în contestația la acel rechizitoriu, am arătat că sintagma „naționalist-șovină“ este incorectă și, totodată, că în nici un studiu nu am făcut propagandă „șovină“: propagandă „șovină“, antiromânească face permanent I.N.S.H.R.-„E.W.“, dar aceasta este tolerată de C.C.R.!

Este surprinzător că Alexandru Florian, directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, a evitat să îi arunce în față negarea holocaustului și academicianului Răzvan Theodorescu (fost președinte al Asociației de prietenie Israel-România) pentru că acesta declarase în Parlament fraza sibilinică și nefastă: „România n-a avut un holocaust, dar România (...) a participat din motivele ştiute la holocaustul din alte zone“⁴⁴ (sic)! Nu-i mai puțin adevărat că nici Răzvan Theodorescu, deși a susținut cu tărie în Parlament că „România n-a avut un holocaust“, totuși, nu a contestat înființarea ilegală a I.N.S.H.R.-„E.W.“, care „cercetează“, conform titulaturii, tocmai „holocaustul din România“! În ce constă, după teoria I.N.S.H.R.-„E.W.“, acest holocaust, de vreme ce Răzvan Theodorescu, unul dintre cei trei semnatari ai O.U.G. nr. 31/2002, declară ritos că „România n-a avut un holocaust“?! După cum am mai relevat în unele Concluzii, chiar titulatura I.N.S.H.R.-„E.W.“ constituie o agresiune împotriva valorilor României. Astfel, poporul român plătește ca să fie denigrat – o agresiune contra căreia nici un procuror nu „s-a sesizat din oficiu“!

Asemenea afirmații, aparținând unor autori străini, care dezvoltă subiectul pe baza unor studii temeinice la fața locului (în respectivele lagăre de concentrare), nu reprezintă elemente care să fi fost promovate în spațiul public de către mine, drept care nu pot fi învinuit de această faptă. Instanța face o interpretare deliberat falsă, ca să nu mai luăm în calcul lipsa elementară a cunoștințelor de istorie – cunoștințe neapărat necesare într-o asemenea speță –, coroborată cu eliminarea probelor noastre. Aceeași situație o găsim și la alin. 5 al aceleași file, unde îmi sunt atribuite și alte astfel de afirmații, pe care doar le reiau, și care le aparțin, de fapt, unor autori occidentali. Începutul filei 9 se raportează la aceleași camere de gazare, în legătură cu care am răspuns întrebărilor procurorului de ședință cu afirmații la obiect, care vin din sfera cercetărilor occidentale pe tema dată. De ce toate aceste probe și explicații ale mele nu sunt luate în calcul de către procurori și judecători, dar sunt etalate și susținute exclusiv afirmațiile nefondate ale denunțătorului Alexandru Florian?!

9. Neînțelegerea și subiectivismul folosite în pseudo-argumentare pentru a „dovedi vinovăția“ mea

9.1. Folosirea repetițiilor pentru a da impresia unui număr mare de „probe“.

În prima parte a „Motivelor de apel“, depusă în 10 august 2021, am subliniat că declarațiile celor doi martori ai acuzării, Marius Traian Cazan și Geta Vodislav, pe care se bazează Parchetul și instanța de fond ca fiind esențiale, nu au absolut nici o valoare probatorie. Dimpotrivă: prin eschivele făcute, aceștia se auto-incriminează. Cu toate acestea, instanța de fond, începând cu pagina a doua a sentinței penale nr. 62/04.02.2021, invocă de vreo cinci ori declarațiile lui M.T. Cazan și ale Getei Vodislav! De asemenea, preluând textele din rechizitoriile Parchetului (de ex., din Rechizitoriul din 15.02.2019, dosar nr. 4225/301/2019/a1), repetă de trei ori lista celor 15-18 „probe relevante“, deși acestea nu au nici o relevanță, deci nu există nici un temei pentru a decide, pe baza lor, o condamnare. Sentința penală atacată nr. 62/04.02.2021 este, din capul locului, total neîntemeiată.

9.2. Folosirea metodei „copy paste“ pentru a mări numărul și valoarea „argumentelor“ și a „probelor“ incriminatoare

La începutul anchetei penale desfășurate de către Procuratura Judecătoriei Sectorului 2, procurorul care a redactat ordonanțele și rechizitoriile, Florin-Oprică Cîrciumaru, printre alte fragmente copiate greșit – din unele rezultând afirmații exact contradictorii, care mi-au fost atribuite –, este și acesta: „Nici unul dintre cei patru vorbăreți din emisiunea X-PRESS din 5 martie a.c. nu a venit cu vreun argument...“ etc. I-am atras atenția subinspectorului Radu Anghel că textul este copiat greșit, fiindcă eu scrisesem „cei patru vorbeți“ tocmai pentru că termenul „vorbeți“ este un peiorativ, adică pentru a evidenția inconsistența și demagogia logoreei lor și am încercat să corectez cu pixul; dar polițistul a sărit speriat că nu, trebuie să las textul așa! Mi-am dat seama că era speriat de procurorul Florin-Oprică Cîrciumaru, căci el copiase textul în cauză. Și textul copiat greșit cu „vorbăreți“ (care e un laudativ) în loc de „vorbeți“ a fost rostogolit, timp de cinci ani, în actele Parchetului, deoarece nimeni nu a confruntat citatul în cauză cu textul meu, fiind preluat, mecanic, și de instanța de fond. Unele fragmente copiate greșit au fost, evident, și interpretate greșit și mi-au fost atribuite. Un astfel de exemplu – din citat rezultând un sens exact opus celui afirmat de mine – l-am comentat și am insistat să-l corectez în declarația dată la Parchet în 27.02.2020, pe care-l redau, mai jos, așa cum este reprodus, acum, de instanța de fond – dar, repet, corectat, între timp, de mine în ședința de anchetă din 27.02.2020.

9.3. Denaturarea grosieră a afirmațiilor mele pentru a mi se imputa negarea holocaustului

În Încheierea din 11.01.2021 (fila 113, pag. 2), instanța citează, din articolul Falsitatea noțiunii „holocaustolog“, acest fragment, pe care-l redau cu grafia și sublinierile cu italice ale instanței: «În ultimele 3-4 decenii, mişcarea istorică numită în Occident „revizionistă“ a demonstrat că propaganda pro-holocaust este absolut reprehensibilă, deoarece „holocaustul este o născocire diabolică a organizaţiilor sioniste pentru a strânge bani pe care i-au folosit pentru susţinerea activităţilor sioniste“.» Acest citat este trunchiat, evident, și este rostogolit în toate înscrisurile instanței – care preia textele anterioare al Parchetului. În articolul meu, am scris ceva exact opus: «În ultimele trei-patru decenii, mişcarea istorică numită în Occident „revizionistă“ a demonstrat că propaganda pro-holocaust este absolut reprehensibilă, deoarece „holocaustul“ este o născocire diabolică a organizaţiilor sioniste pentru a strînge bani pe care i-au folosit pentru susţinerea activităţilor sioniste – nici un ban adunat din mila celorlalţi neajungînd la evreii sau jidanii aflaţi, realmente, în suferinţă din cauza vicisitudinilor istorice. O demonstrează suficient de bine, în mai multe cărţi, Noam Chomsky şi Norman Finkelstein»... și alții. Propozițiile finale, marcate, aici, de mine cu bold, au fost eliminate de fiecare dată de magistrați, deși ele sunt esențiale atât pentru înțelegerea realității – anume că invocarea „holocaustului unic“ a fost paravanul sordidei înșelătorii, a afacerii pecuniare a elitei sioniste –, cât și pentru înțelegerea opiniei mele, calată pe studiile autorilor occidentali, care au demascat respectiva escrocherie: cuvântul The Hoax înseamnă escrocherie, păcăleală, mistificare, înșelătorie pecuniară. Pentru comoditatea și promptitudinea confruntării citatelor, vă dau articolul Falsitatea noțiunii „holocaustolog“, în anexa 5, așa cum a apărut pe AlterMedia. Afirmația de mai sus, cum că „nici un ban adunat din mila celorlalţi neajungînd la evreii sau jidanii aflaţi, realmente, în suferinţă din cauza vicisitudinilor istorice“ am folosit-o, constant, și în Addenda la articolul „Iosif Toma Popescu denunță campania holocaustică împotriva României“ – dezincriminat prin prescriere (vedeți pag. 18 din Rechizitoriul din 15.02.2019 al lui Florin-Oprică Cîrciumaru) –, pe coperta a patra a cărții Holocaustul – gogorița diabolică⁴⁵, ediția din 2014 – dezincriminată prin prescriere –, la fel, pe coperta a patra a cărții Holocaustul – gogorița diabolică. Extorcarea de „bani de holocaust“, ediția din 2015, copertă depusă la dosar și publicată de mai multe site-uri⁴⁶ (aici în anexa 6).

Această trunchiere este comisă de magistrați, în totală neînțelegere față e subiectul în sine sau deliberat, constant și cu rea-voință, ca să le ușureze acuzarea mea de a fi negaționist. În plus redactarea eronată a motivării duce la o interpretare „interpretare juridică“ părtinitoare de către instanța de fond în sentința penală (în finalul paginii a doua a filei 113, cu continuare în fila 114): „Practic, inculpatul arata (sic) că poporul evreu a născocit toată această înșelătorie, această gogoriță diabolică, astfel cum numește el Holocaustul inventat de evrei pentru a stoarce bani de la oameni, el neexistând din punctul inculpatului de vedere, însă această negație este îmbrăcată sub o formă de afacere profitabilă pentru poporul evreu, iar afirmațiile făcute de inculpat nu privesc doar Holocaustul din România, ci neagă întregul Holocaust și efectele acestuia. Prin urmare, faptele expuse mai sus constituie infracțiunile prevăzute de art. 6 alin. 1, art. 6 alin. 1 și 3 și alin. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 31/2002 (sic).“ Ce înseamnă „...și alin. 6 alin. 1 din O.U.G. nr....“?! După cum vedeți, instanța de fond nu redă exact nici măcar articolele din incongruenta O.U.G. nr. 31/2002! Dar, mai grav este că, la fel ca în toate celelalte dăți, instanța de fond, pe urmele „interpretărilor“ Parchetului, falsifică textul meu prin trunchiere și „interpretare“ opusă afirmațiilor mele și pretinde, cu dovedită rea-voință, că eu aș fi scris: „că poporul evreu a născocit toată această înșelătorie“ și că ar fi o „afacere profitabilă pentru poporul evreu“. În primul rând, eu nu am scris niciodată, pe nicăieri, „poporul evreu“ deoarece, până în 1948, când s-a înființat statul Israel, nici nu a existat un „popor evreu“ și nu există nici acum: în statul Israel sunt numiți „izraelieni“, iar în Occident, ashkenazi, Jews, Juifs, giudei, judio, Die Juden, iar în Europa Centrală și de Est sunt numiți jidovi – dar nu „evrei“; doar în România Ana Pauker (Hannah Robinsohn⁴⁷) și iudeo-bolșevicii ei au impus denominația „evrei“⁴⁸. În România antebelică și postbelică nu a existat un „popor evreu“, ci doar Federația Asociațiilor Comunităților Evreilor din România (F.A.C.E.R.), iar în statisticile României Socialiste iudeii erau trecuți la „...și alții“: „maghiari, germani și alte minorități naționale“; expresia „și alții“ se menține și în ultimul recensământ al Institutului Național de Statistică. Apoi, eu am scris, dimpotrivă: „nici un ban adunat din mila celorlalţi neajungînd la evreii sau jidanii aflaţi, realmente, în suferinţă din cauza vicisitudinilor istorice“; fiindcă sumele imense strânse au fost – cum am mai spus inclusiv în partea întâi – deturnate de către liderii organizațiilor sioniste și folosite la înființarea de bănci, organizații paramilitare teroriste (Irgun, Stern, Haganah etc.), servicii secrete, organizații teroriste de presiune și influență, precum Anti-Defamation League⁴⁹ (A.D.L.) și pentru cumpărarea de pământ în Palestina, înființând kibutzuri – ca să spună, ulterior, „acesta este Pământul nostru și trebuie să ne înființăm un stat“! Am explicat această disjuncție și în ședința publică din 12.10.2020. Oricum, nu este vorba că „poporul evreu a născocit toată această înșelătorie“, ci dimpotrivă, că „poporul evreu“ nu a născocit nimic, ci, dimpotrivă, a suferit de pe urma escrocheriei practicate permanent de liderii organizațiilor sioniste! Adică este exact invers, dar instanța de fond nu a adoptat o linie logică, obiectivă, corectă, care să ducă la analizarea corectă a probatoriului meu și chiar și al magistraților, ci, dimpotrivă, una falsă, părtinitoare, ca să găsească pretexte pentru condamnarea mea. Această dosire criminală a sumelor de bani strânse în numele și destinate iudeilor amărâți se practică și acum:

„În vară, victimele Holocaustului organizaseră o acţiune de protest, manifestând (...) împotriva faptului că din cele 3,5 miliarde de mărci germane, însumând volumul total al despăgubirilor pe care avea să le plătească Germania, doar o mică parte a ajuns la destinaţie. Majoritatea banilor s-au pierdut undeva în străfundurile birocraţiei israeliene. Israelul, tânăr şi bogat, scandau supravieţuitorii, îşi umileşte generaţia fondatorilor“⁵⁰ (anexa 13).

Este evident că nu este vorba de faptul că s-ar fi „pierdut în străfundurile birocraţiei izraeliene“, ci de rapacitatea liderilor sioniști, aceeași de peste 120 de ani, aceeași cu rapacitatea liderilor talmudiști dintotdeauna!

Această falsificare constituie încă o dovadă a netemeiniciei și a nelegalității sentinței penale atacate nr. 62/04.02.2021.9.4. Escamotarea necesității prescrierii principalelor articole.

Cartea Holocaustul – gogorița diabolică, ediția 2014, a fost lansată și pusă în vânzare la Librăria „Mihai Eminescu“ în august 2014. Prescrierea ei s-a făcut în pag. 19 a Rechizitoriul din 10.03.2020. Dar cele două articole rămase incriminate, Falsitatea noțiunii „holocaustolog“ și Înșelătoria Secolului XX (1), apăruseră cu cel puțin un an înaintea acestei cărți și, deci, trebuiau și ele dezincriminate prin prescriere. Magistrații care au răsfoit dosarul de față s-au făcut că nu observă situația ivită, fiindcă, altfel, dosarul ar fi rămas fără obiect: adică ar fi rămas doar broșura-pamflet, la care nu aveau ce judeca și condamna!

Această situație este încă o dovadă că sentința penală atacată este netemeinică și nelegală.

10. Modul pernicios de interpretare

10.1. În pagina a opta a sentinței penale atacate, aliniatul al doilea de jos, instanța de fond scrie:

«Chiar faptul că în cuprinsul publicațiilor/articolelor, noțiunea de „holocaust“ și „6 milioane de evrei“, de fiecare dată pune ghilimelele, vine în completarea argumentelor expuse în paragrafele anterioare, urmărindu-se așadar, prin această modalitate de expunere, a se accentua ideea potrivit căreia holocaustul nu a existat în realitate» (pagina a doua, fila 127); fraza este copiată din pagina a noua a Rechizitoriului din 10.03.2020 al lui Oprică-Florin Cîrciumaru (dosar nr. 4126/P/2014). Inclusiv acest fragment atestă incapacitatea de comprehensiune a instanței de fond: adică magistrații respectivi nu discriminează între „holocaust“, scris între ghilimele – prin care analizez un termen – și cuvântul holocaust, scris fără ghilimele, prin care mă refer la fenomenul real-istoric, fenomen despre care am repetat frecvent că nu constituie obiectul meu de studiu, întrucât obiectul cercetării mele este exclusiv „propaganda holocaustistă“! În acest sens, explicațiile date în articolul concis și clar definit: Falsitatea noțiunii „holocaustolog“ – articol catalogat de Parchet tot ca infracțiune, iar instanța a preluat mecanic, fără discernământ, această optică fiindcă nu a citit nici o pagină din „înscrisurile“ explicative pe care le-am depus în dosar sau nu le-a înțeles – sunt elocvente pentru a dovedi refuzul permanent al magistraților respectivi de a analiza probele mele în mod nepărtinitor, obiectiv, echilibrat, conform legii. În ședința de anchetă din 27.02.2020, l-am întrebat pe procurorul Florin-Oprică Cîrciumaru „dacă a auzit de Patapievici“. Auzise. Dar a recunoscut că nu a citit nici o carte de-a lui! În Memoriul, depus ca probatoriu al meu la Parchet în 27.02.2020, am redat – spre înștiințarea magistraților – câteva insulte proferate de acesta la adresa poporului român, dar trebuie să le reamintesc aici, pentru a nu se mai spune că „românii incită la ură contra evreilor“! H.-R. Patapievici scrie, în „Politice“, că Eminescu este „scheletul nostru din debara“ şi alte asemenea mizerii: „Un popor cu substanţă tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare“ (pag. 34); „23 de milioane de omuleţi patibulari“ (pag. 53); „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării“ (pag. 63); „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut…“ (pag. 63); „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu“ (pag. 64); „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau să o folosim numai pentru înjurături“ (eodem loco); etc.⁵¹ Evident, H.-R. Patapievici este un denigrator „mai mic“; Alexandru Florian deține recordul la injurii și la virulența acțiunilor denigratoare, nepedepsite – dimpotrivă, plătite de guvern; mai mult, Alexandru Florian s-a erijat în inițiator legislativ: Aurel Vainer a afirmat că el, ca președinte al F.C.E.R., și Alexandru Florian, ca președinte al I.N.S.H.R.-„E.W.“, au inițiat și au insistat pentru promulgarea Legii nr. 217/215, supranumită „legea antilegionară“ și care pune pe primul plan promovarea „memoriei Holocaustului“ și, pentru aceasta, trebuie să blocheze „memoriile concurente“⁵². Adică 20 de milioane de români să tacă mâlc și să facă sluj în fața așa-zilelor elite descrise de dl prof. Ion Coja! Dar, evident, împingându-i în față pe Crin Antonescu și cei doi colaboratori ai săi, ca „inițiatori“ ai legii⁵³!

Domnule Președinte, Onorată instanță,

Magistrații implicați în instrumentarea dosarului meu n-au citit nici o carte de istorie contemporană pe această temă. De exemplu, cărțile: Industria holocaustului, a lui N.G. Finkelstein, Povara a trei milenii de religie și istorie iudaică, a lui Israel Shahak, Miturile fundamentale ale politicii izraeliene, a lui Roger Garaudy (toate traduse în românește!) sau The Jewish Paradox, al lui Nahum Goldman, Eichman la Ierusalim, a marii denigratoare a României, Hannah Arendt, sau Exterminarea evreilor din Europa, a lui Raul Hilberg. Exclus! În consecință, nu au posibilitatea de a judeca o asemenea speță, fiindcă nu cunosc cadrul istoric evident și susținut de documentare științifică, mai ales după ce mi-au fost înlăturate toate probele. Ei nu au cunoștințe de istorie, de sociologie, de politologie, de psihologie a popoarelor, de etnografie, de geopolitică etc., nu au cunoștințe științifice și o perspectivă multidisciplinară. Din aceste motive, probatoriul meu – inclusiv cel adus de către cei doi martori universitari – trebuia luat în serios de prima dată, iar instanța avea posibilitatea, având martorii în față, să se lămurească cu mult mai mult asupra speței și a faptelor istorice, a cercetărilor recente în acest domeniu. De altfel, așa cum am consemnat în Concluzii scrise, procurorul Florin-Oprică Cîrciumaru a recunoscut că nu citise nici înscrisurile depuse la dosar, și, deci, nici cărțile din domeniul cercetat, „fiindcă nu-l interesează“! Or, apărătorul meu a insistat, repet, să releve specificitatea acestui caz: spre deosebire de infracțiunile comune – când se analizează arma crimei, victima, hainele victimei, împrejurările, mobilul crimei etc. –, speța de față este una academică și, ca atare, probele mele – articolele publicate, depozițiile mele și cărțile indicate – trebuie citite, înțelese și interpretate corect! Pe lângă principiul de drept Audiatur et altera pars, trebuie aplicat și principiul din analiza politică, științifică și sociologică Audiatur omnia pars! Dar această ignoranță nu le acordă circumstanțe atenuante, ci, dimpotrivă, agravante: prin calificarea lor profesională juridică, prin inamovibilitatea cu care au fost învestiți de stat, magistrații implicați trebuiau să analizeze obiectiv, echidistant probele și nu cu rea-intenție și părtinitor, ca să îl favorizeze pe Alexandru Florian, care, sub aspect istoric și ideologic, este cel mai mare denigrator actual al României!

În opoziție totală față de modul cum au acționat magistrații aici, reamintim rezoluția dată în dosarul nr. 509/P/2005, de la Tribunalul Sibiu, de către procurorul de caz împotriva denunțului comis de principalele organizații iudaice antiromânești – M.C.A-România, condusă de Maximilian Marco-Katz, F.C.E.R., condusă de Aurel Vainer și A.E.R.V.H., condusă de Liviu-Ștrul Beris – contra dlui prof. univ. dr. Alexandru Corvin Lupu: „Sub aspectul laturii obiective, autorul nu neagă sau contestă (recunoaște) fenomenul de „Holocaust“ (...), ci pune în discuție dimensiunea și existența acestuia în România bazându-se, cum am mai spus, pe documente, lucrări istoriografice și chiar memorii ale unor cetățeni evrei, exprimând în final idei rezultate strict din aceste argumente“. Și procurorul Marius Aron dispune „Neînceperea urmăririi penale împotriva numitului LUPU CORVIN pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 31/2002“ (depusă la dosar în ședința publică din 12.10.2020 și, aici în anexa 9). Cum de procurorul Marius Aron a înțeles corect cauza și a dat o N.U.P., iar magistrații din acest dosar s-au opintit ca să îl protejeze constant pe agresivul antiromân Alexandru Florian?!

Cum este posibil ca un procuror să aibă un punct de vedere corect și la obiect, să înțeleagă fenomenul istorico-social, politic și economic al speței, coroborând datele istorice și cele de ordin lingvistic cu dispozițiile legale, rezultând din aceasta neînceperea urmăririi penale, iar un alt procuror, Dimitrie Bogdan Licu și, apoi, Oprică Cîrciumaru, să aibă puncte de vedere exact opuse, pe o speță identică? Tema este aceeași, cercetarea se raportează la evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial care privesc soarta evreilor și implicațiile diverselor state în acest fenomen, cu consecințele pe teren lung și foarte lung. Iar, în ceea ce ne privește, am depus destule mărturii și destule probe din care rezultă care a fost și rămâne în istorie atitudinea României, a națiunii române și a administrației statului român din acel timp, fapt care duce la o singură concluzie, aceea rezultată din prima parte a declarației academicianului Răzvan Teodorescu, ca să oferim doar un singur exemplu. Evident, nu putem să ignorăm unele excese comise de anumite persoane, cu privire la acest subiect, dar acest aspect nu se poate subsuma dispozițiilor oficiale ale statului român din acea vreme, iar din aceasta rezultă neimplicarea națiunii române și a administrației statului în evenimentele împotriva evreilor. Ca atare, în situația dată, acuzele adresate României sunt total nefondate, solicitările de despăgubiri sunt la fel de nefondate, iar cercetarea pe această temă, doar din punctul de vedere exclusiv al I.N.S.H.R.-„E.W.“, este lipsită de obiectivitate și de documentare – motiv pentru care Alexandru Florian a și vrut să elimine „memoriile concurente“ prin impunerea Legii nr. 217/2015⁵⁴!

10.2. Ignorarea completă a înscrisurilor depuse la dosar

În articolul Falsitatea noțiunii „holocaustolog“, am relevat că, până în 1990, în dicționarele românești cuvântul „holocaust“ era definit etimologic ca fiind provenit din cuvântul grecesc holokaustos – cuvânt compus din holo (întreg) și kaustos (ardere) –, care înseamnă „arderea de tot“, în întregime, a unor viețuitoare, în cadrul ritualurilor religioase ale popoarelor arhaice: asirieni, egipteni, hitiți, perși, greci ș.a., de la care iudeii au împrumutat aceste ritualuri. Și, odată cu aceste ritualuri, au împrumutat și termenul, deoarece iudeii antici erau o alianță labilă de triburi – adesea luptându-se între ele pentru teritoriile de pășunat, fiind triburi nomade – și nu aveau nici o limbă constituită, comună, specifică popoarelor sedentarizate. Abia spre începutul acestui mileniu, după ce Mișcarea Revizionistă compromisese sintagma „Holocaustul unic“, apologeții acestuia au apelat, pentru o substituție discretă – cum semnalează Arthur Robert Butz –, la cuvântul shoah, care ar fi „ebraic“ – așa cum am menționat în Notele, în Concluziile și în Memoriile depuse la dosar. Într-adevăr, Alain Besançon a început să scrie, într-o broșură, în 1998, despre „unicitatea șoah“-ului⁵⁵, iar, recent, un nou apologet holocaustist, Thierry Wolton, într-o cărticică de 192 de pagini⁵⁶, face exclusiv teoria „unicității șoahului“ și doar spre sfârșit, în vreo două locuri, folosește cuvântul „Holocaust“, fiindcă e nevoit să citeze un titlu care conține acest termen! În acest ritm, după ce, timp de peste 150 de ani, am fost bombardați cu noțiunea „holocaust“, e de așteptat ca „Ziua Holocaustului“ să năpârlească în „Ziua Șoahului“! Deci, nu a fost „Holocaust“, ci a fost „Șoah“. Să vedem cum se va interpreta substituirea de termeni atunci când magistrații vor afla că nu a fost „Holocaust“, ci a fost „Șoah“! Dar, oricum, apologeții holocaustiști, prin străduința, de peste două decenii, de a înlocui termenul „Holocaust“ cu cel de „Șoah“, neagă, ipso facto, „Holocaustul unic“. Oricum, I.N.S.H.R-„E.W.“ conține numele unui mare impostor, iar demonstrațiile există⁵⁷.

În data de 15.06.2020, am explicat, pe îndelete și argumentat, chestiunile de mai sus și alte aspecte ale derulării anchetei penale (la dosar).

Acestea au fost analizate în Încheierea din 13.07.2020 (filele 34-40, în dosarul nr. 9749/301/2020/a1).

Domnule Președinte, Onorată Curte,

Vă rog să remarcați că Încheierea din 13.07.2020 are 14 pagini. Dintre acestea, circa 4 pagini – primele trei și ultima – sunt scrise cu litere normale, iar cele 10 pagini din interior, scrise cu litere italice, aparțin pledoariei mele. Aceste 10 pagini sunt, evident, copiate din textul meu, cu unele mici greșeli, produse de grefiera care a copiat textul. Este de notorietate că și paginile introductive și ultimele, de încheiere, sunt scrise tot de aceeași persoană, care preia, mecanic, textele similare, standard, din ordonanțele și rechizitoriile anterioare. Deci, instanța de fond doar a semnat respectiva încheiere. De altfel, în Încheierea din 11.01.2021, instanța de fond scrie, redând, chipurile, spusele mele: „Teleenciclopedia britanica din 1902 spunea că Rusia și România, la 1880, aveau un plan de ucidere a șase milioane de iudei (sic)“ (cf. fila 118, rândul 7 de jos; alte erori tot aici, în rândul 18 de jos). Evident că eu nu am rostit, în pledoaria mea, formularea halucinantă „Teleenciclopedia britanică din 1902“! Televiziunea a apărut în Anglia abia în 1951! În 1902, nu exista nici măcar conceptul de „televiziune“! Este, evident, o altă eroare de redactare, dar și acest fapt a influențat sentința penală atacată, netemeinică în opinia noastră.

11. Incoerența legislativă în privința definirii noțiunii „holocaust“

Referitor la definiția termenului „holocaust“ din O.U.G. 31/2002, la fel, dl prof. univ. dr. Ion Coja, în ședința instanței de fond din 11.01.2021, subliniază: „Ceea ce există în lege este o mizerie, întrucât termenii folosiți de această definiție nu au acoperire juridică, de exemplu acela de anihilare a evreilor“ (fila 52, pag. 2). Această „mizerie“ semantică, juridică, geopolitică și sociologică – „anihilarea evreilor“, cu toate că nu a existat nici o anihilare! – persistă în O.U.G. nr. 31/2002, iată!, de două decenii, deși chiar și numai această singură sintagmă anulează validitatea O.U.G. nr. 31/2002 și a legilor pendinte: legile 107/2006, 217/2015, 157/2018! Deoarece este mai mult decât o „mizerie“ stilistică: e o adevărată bulibășeală legislativă. Este cazul inclusiv al Hotărârii de Guvern nr. 902/04.08.2005, de înființare a I.N.S.H.R.-„E.W.“⁵⁸ A fost semnalată, deja, și în mod public, încălcarea unor dispoziții legale și constituționale de către Guvernul României, prin emiterea H.G. nr. 902/04.08.2005⁵⁹. În acest timp, fără a avea acoperire legală, directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, denunțătorul meu, Alexandru Florian, desfășoară pe teritoriul României activități specifice organelor judiciare și acțiuni de poliție politică împotriva naționaliștilor români⁶⁰. Când martorul Marius Traian Cazan, în declarația de completare dată la Poliție, a enumerat atribuțiile, activitățile exercitate de I.N.S.H.R.-„E.W.“, el a precizat activitățile pe care acesta le efectuează în mod ilegal: supravegherea presei actuale din România, ca să îi deceleze antisemitismul, înseamnă activitate de spionaj, de „poliție politică“, contrară activității de cercetare științifică a „holocaustului din România“, care s-ar fi petrecut între anii 1941-1945. Sau I.N.S.H.R.-„E.W.“ pretinde că, și după 1945, ar fi avut loc un „holocaust comis de români contra evreilor“?!

Guvernul a emis Hotărârea nr. 902/04.08.2005, de înființare a I.N.S.H.R.-„E.W.“, fără să definească, așa cum prevedea legea, termenul de „holocaust“, în genere, și, eventual, „în România“. Abia prin art. I al Legii nr. 217/2015⁶¹ pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 31/2002⁶², s-a introdus în textul Ordonanței litera e) a art. 2, care cuprinde definiția „holocaustului din România“. Vom reveni, mai jos, cu explicațiile.

În aceste condiții, I.N.S.H.R.-„E.W.“ „a studiat“ un fenomen denumit generic „holocaustul în România“, dar fără ca această formulare să fi fost definită în actul normativ de înființare a lui sau în vreo altă lege. O definiție a cuvântului „holocaust“, având diverse înțelesuri, nu se găsea decât în DEX⁶³. După cum am explicat în diverse înscrisuri depuse la dosar – și e necesar să repetăm, pentru clarificare –, termenul „holocaust“ provine din cuvintele grecești holos (=întreg) și kaustos/kaustein (=ars/ardere) și înseamnă „ardere de tot“. Așadar, termenul „holocaust“ este împrumutat pentru că iudeii nu aveau în limba lor cuvântul „holocaust“, care a fost introdus în presă de ziarul New York Times, din S.U.A. din 7 mai 1899, în articolul „An american in Seville“⁶⁴ (Un american la Sevilla). Utilizarea termenului „holocaust“ în articolul din New York Times, deși era literară, era în mare parte corectă, întrucât era folosit în sensul propriu, științific: adică reflecta realitatea din timpul răzmeriței contra iudeilor din Sevilla, în anul 1396, când, dintre cei 20.000 de iudei din oraș – învinuiți de propagarea ciumei, de speculă și de cămătărie –, circa un sfert fuseseră uciși, arși în casele lor, măcelăriți pe străzi, iar ceilalți fiind vânduți ca sclavi maurilor sau siliți să se convertească la catolicism. Dar, ulterior, noțiunea „holocaust“ a fost utilizată în mod exclusiv figurat, metaforic, adică greșit, neștiințific, pretinzându-se, inițial, încă din anul 1900, „că VOR FI UCIȘI șase milioane în holocaust“. Apoi, din ianuarie 1945, timpul verbului s-a schimbat – de la timpul viitor la trecut – și s-a scris că, deja „se știe că FUSESERĂ UCIȘI șase milioane în holocaust“, dar nu „arși de tot“/holocaustați, ci anume că fuseseră „gazați“ – așa cum se pretinde, de exemplu, și că „cei 700.000 de evrei din Ungaria au fost duși de pe peron direct în camerele de gazare“ și uciși cu Zyklon B!

Prin omisiunea definirii termenului de „holocaust“ în textul H.G. nr. 902/2005, Guvernul a încălcat dispozițiile art. 6, art. 23 și ale art. 34, alin. (1) și (2) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000⁶⁵ privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Legea stipulează în mod explicit, prin prevederile art. 23, cităm: „Determinarea conceptelor și noțiunilor Art. 23 – În cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite“.

Tot fără drept de echivoc, art. 34 al Legii nr. 24/2000 prevede, cităm: „Unitatea terminologică Art. 34. – (1) În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni. (2) Dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie“.

În contextul în care aceste prevederi nu au fost respectate, de către Guvernul României, în actul de constituire a Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România-„E.W.“ (I.N.S.H.R.-„E.W.“), rezultă că acesta, fără a avea vreun drept legal, și-a adjudecat competența de autoritate exclusivă asupra subiectului denumit, în mod artificial, „holocaustul din România“.

Toate cercetările și descoperirile I.N.S.H.R.-„E.W.“, efectuate în acest interval de timp, precum și toate referirile la fenomenul „Holocaust în România“ sunt lovite de nulitate din punctul de vedere al atestării legalității acestora. Din punct de vedere legal, timp de 10 ani, I.N.S.H.R.-„E.W.“ a funcționat pe post de o.n.g. declarată, în plus, ca fiind „de utilitate publică“, adică plătită din banii publici, deși nu și-a dovedit utilitatea – dimpotrivă, a dus o activitate exclusiv antiromânească⁶⁶! Totodată, au fost fără obiect toate plângerile penale formulate de I.N.S.H.R.-„E.W.“ împotriva celor care ar fi contestat, negat, minimalizat etc. holocaustul din România, din moment ce acesta nu era definit din punct de vedere legal.

În această situație se află și studiile mele incriminate de Alexandru Florian, directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“: denunțul său, formulat în 14.03.2014, este neîntemeiat juridic și, pe cale de consecință juridică, sentința penală atacată nr. 62/04.02.2021 este netemeinică și nelegală.

Singurul act normativ în care era menționat holocaustul, dar fără să fi fost, inițial, definit, a fost O.U.G. nr. 31/2002⁶⁷. În forma emisă în anul 2001 și intrată în vigoare în 2002, Ordonanța făcea referire la holocaust numai în art. 6: „Art. 6. Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau interzicerea unor drepturi“. De aceea a și fost blocată în Parlament de către senatorii Mircea Ionescu-Quintus și Gheorghe Buzatu: pentru că NU era definită noțiunea „holocaust“! Ca și în cazul înființării Institutului „Elie Wiesel“, dispozițiile art. 6 al O.U.G. nr. 31/2002 erau lovite de nulitate, din moment ce, la art. 2, termenul de „holocaust“ nu era definit.

Și la fel de lovite de nulitate sunt și acum, din cauza incoerenței legislative persistente legate de definirea termenului „holocaust“ și de menținerea sintagmei aberante „anihilarea evreilor“, care nu este decât o echivalență a sintagmei-clișeu „exterminarea evreilor“, folosită de apologeții holocaustiști, ca Lucy Dawidowicz, Raul Hilberg, Radu Ioanid, Elie Wiesel, Michael Shafir, Alexandru Florian ș.a.

Prin această bulibășeală legislativă au fost încălcate prevederile Legii nr. 24 din 27 martie 2000 (*republicată*) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

„Art. 8 alin. (4): Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor.

Articolul 25: În cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite.

Articolul 36: (1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie.

Articolul 37: (1) În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni.(2) Dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie“.

De aceea, repetăm, parlamentarii Gheorghe Buzatu și Mircea Ionescu-Quintus au contestat O.U.G. nr. 31/2002 tocmai pentru că lipsea definirea termenului, iar definirea era esențială. Parlamentului i-au trebuit 4 (patru) ani pentru a concepe, tot greșit, și a introduce definiția în Legea nr. 107/2006, care, la rândul ei, a fost promulgată pe furiș, prin „aprobarea tacită“:

„d)  prin holocaust se înțelege (sic) persecuția sistematică sprijinită de stat și anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum și de aliații și colaboratorii săi din perioada 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, o parte din populația romă a fost supusă deportării și anihilării“. Litera d) a art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 107 din 27 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 3 mai 2006.

Dar, la fel, sintagma „perioada 1933-1945“ reprezintă tot o falsitate, deoarece nu poate fi vorba de nici o „anihilare“: între anii 1933-1939 a funcționat cu succes The Transfer Agreement – Înțelegerea de transfer, dintre conducerea Germaniei, sioniștii din Germania și yichouv din Palestina (iudeii imigrați în Palestina până în 1933) – „reciproc avantajoasă“, cum recunoaște Hannah Arendt –, prin care se asigura emigrarea iudeilor din Germania, cu toată averea mobilă, în Palestina sau în alte țări primitoare. De asemenea, între 1939-1944, Germania a sprijinit afluirea ilegală a iudeilor în Palestina prin țările aliate – inclusiv prin România!

Formularea „anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă (...) din perioada 1933-1945“ își are sorgintea în lucrările principalilor apologeți holocaustiști, așkenazii Raul Hilberg⁶⁸ și Lucy S. Dawidowicz⁶⁹, care indică în mod expres intervalul „1933-1945“. Este de natura evidenței că juriștii Parlamentului nu au cunoscut aceste lucrări apologetice și că textul articolului în cauză fusese redactat și transmis lor de către «specialiștii de la I.N.S.H.R.-„E.W.“» Dar, elocvente pentru atestarea falsității stabilirii „intervalului 1933-1945“ ca durată a holocaustului, sunt chiar monumentele iudaice dedicate acestui eveniment, care consemnează, mereu, doar intervalul 1939-1945: vedeți anexa 7. Deci, nici vorbă de „anihilare“, de exterminare! Oricum însă, clișeul cu „programul de exterminare a evreilor fiind plănuit și executat între anii 1933-1945“ este repetat și în pagina a doua a Rechizitoriului final, din 10.03.2020, al lui Oprică Cîrciumaru, intrat la Jud. Sect. 3 în dosarul 9749/3-1/2020/a1; la care Oprică Cîrciumaru adaugă alt clișeu folosit anterior: „...holocaustul este considerat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului un fapt istoric care nu mai poate face obiectul unor dezbateri sau cercetări (documentare, istorice, etc.), existența sa fiind stabilită în mod incontestabil (cauza Garaudy c/France)“. Această-directivă clișeu a C.E.D.O. – „existența holocaustului fiind stabilită în mod incontestabil“ –, care le servește magistraților drept umbrelă-paravan și îi scutește de a mai gândi independent și la obiect, este echivalentul politico-juridic al ideii holocaustistului Raul Hilberg: „Il ne faut pas se demander comment techniquement un tel meurtre de masse a été possible ; il a été possible techniquement puisqu'il a eu lieu“ – „Nu trebuie să ne punem întrebarea cum a fost posibil, sub aspect tehnic, un astfel de masacru în masă; tehnic, el a fost posibil fiindcă a avut loc“. Laconic zis, „Holocaustul a fost fiindcă a fost!“ – și astfel, existența holocaustului a fost „stabilită în mod incontestabil“! O idee iudaică devenită directivă a C.E.D.O.!

Ar fi o soluție pentru eliminarea acestei directive eminamente stupide a C.E.D.O.: politologii, juriștii, opinia publică, în genere, să afle că, spre sfârșitul carierei sale de mare căutător a dovezilor existenței holocaustului, fiindcă nu a găsit nici un ordin, nici o dovadă că liderii Germaniei hitleriste intenționau „exterminarea, anihilarea iudeilor“, Raul Hilbert a declarat că Hitler și-a transmis ordinele respective de „anihilare“ prin „telepatie“⁷⁰!

A doua modificare s-a introdus după încă 9 (nouă) ani, tot la presiunea I.N.S.H.R.-„E.W.“, pentru a se strecura sintagma „holocaust pe teritoriul României“ spre a fi învinovățită România de comiterea holocaustului și a fi extorcată de „despăgubiri de holocaust“:

„e)  prin holocaust pe teritoriul României se înțelege (sic) persecuția sistematică și anihilarea evreilor și a rromilor, sprijinită de autoritățile și instituțiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944“. Lit. e) a art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din Legea nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 558 din 27 iulie 2015. Definiția generală a „holocaustului pe teritoriul României“ din anul 2015 introduce – prin arbitrariu și exagerare – ambiguitatea termenului „holocaust“ privind „persecuția sistematică și anihilarea rromilor“, deși, în anul 2006, în definiția generală a „holocaustului“ se menționase că numai „o parte din populația romă a fost supusă deportării și anihilării“⁷¹. Asemenea tribulații terminologice descalifică O.U.G. nr. 31/2002 și legile pendinte.

Subliniem că prima dată este folosită vocabula „rom“ și, în modificarea următoare a legii, „rrom“. Care este termenul corect? Nici unul! Mai mult, pentru rigurozitate științifică – pe care este evident că nu o are –, legiuitorul trebuia să folosească termenul istoricește determinat și să scrie „țigani“, nu romi sau rromi, fiindcă în documentele vremii erau desemnați prin cuvântul „țigani“: vocabula „rom/rrom“ a fost introdusă, diversionist, după anul 2000, prin Memorandumul nr. D2/1094 din 29.02.2000 al lui Petre Roman⁷².

Referitor la respectiva „anihilare“ – a evreilor și a țiganilor –, elocvent este faptul că Radu Lecca afirmă că, după ce a obținut de la mareșalul Ion Antonescu decizia „readucerii tuturor evreilor deportați în Transnistria (...) am primit zeci de scrisori (...) de la românii care mă acuzau nu numai că nu am scăpat țara de evrei, dar am adus și evreii din Rusia, astfel că acum sunt mai mulți ca înainte“⁷³. Ceea ce era absolut adevărat. Conform unui recensământ făcut de filiala din România a Congresului Mondial Evreiesc, statistica relevă că, în 1930, erau 325.878 de indivizi, iar, în 1947, erau 381.827⁷⁴ (v. anexa 8)! Deci, cu 55.949 mai mulți: curat „anihilare!“ Dar, dacă până în 1989, șef-rabinul Moses Rosen se lăuda că salvase 400.000 de evrei, ajutându-i să emigreze în Israel, dar „la 1 iulie 1901, a oficiat o slujbă de comemorare a 400.000 de evrei, victime ale Holocaustului“⁷⁵ și, ulterior, avea să ceară imperios „despăgubiri de holocaust“!

Q.E.D.

Persistența formulării absurde „anihilarea evreilor și a rromilor/romilor“ nu trebuie să ne facă să credem că ar fi vorba de eroarea juridică și literară a semnatarilor O.U.G. nr. 31/2002, căci toți cei trei semnatari – premierul Adrian Năstase, ministrul Justiției Rodica Stănoiu și ministrul Culturii Răzvan Theodorescu – sunt, toți, doctori: primii doi doctori în drept, iar acad. Răzvan Theodorescu este doctor în istoria artei. NU, nu a fost o greșeală, ci sintagma „anihilarea evreilor și țiganilor“ este materializarea deplinei obediențe a celor trei semnatari față de congresmenii americani Christopher Smith, Alfonso d’Amato și Tom Lantos, care le-au impus emiterea O.U.G. nr. 31/2002, ca una dintre condițiile primirii României în N.A.T.O.

Ambiguitatea celor două definiții ale noțiunii „holocaust“ este inadmisibilă și face ca actele normative să fie ilegale. Este evident că juriștii care au redactat aceste texte și parlamentarii care le-au votat au făcut-o sub influența alogenilor. Este la fel de evident că magistrații care au răsfoit dosarul meu nici nu au observat incoerența textelor: ei s-au învârtit doar în jurul art. 6 al O.U.G. nr. 31/2002, care, în întregimea ei, este anticonstituțională, ilegală și profund antiromânească.

12. Imixtiunea anticonstituțională a președintelui Klaus Werner Iohannis

În calitate de redactor-șef al revistei Justițiarul, am scris mai multe articole contra primarului Sibiului, secondându-l pe directorul publicației, Marius-Albin Marinescu, care dusese o campanie continuă pentru dezvăluirea ilegalităților comise de primarul Klaus Iohannis. Astfel, în articolul „Crin Antonescu-Vorbete...“⁷⁶ am relevat că acest senator l-a introdus pe Klaus Werner Iohannis în politica mare, propunându-l ca viitor „prim-ministru tehnocrat“. Apoi, în mod repetat (cf. anexelor nr. 10-11), i-am adresat D.N.A., cu nr. 6456/08.10.2009, o cerere de încetare a mușamalizării dosarelor penale ale primarului de atunci al Sibiului, Klaus Werner Iohannis⁷⁷. Ca represalii, președintele țării, Klaus Werner Iohannis, a dispus, cum se știe⁷⁸, închiderea revistei Justițiarul, prin intermediul lui Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

În 23 ianuarie a.c., doi apologeți holocaustiști, Petru Clej și Sabina Fati, au declanșat o campanie de presiune asupra Justiției, anticipând că iminenta mea condamnare „va fi o premieră în aplicarea legislației privind condamnarea negaționiștilor holocaustului“⁷⁹. De unde știau de iminenta mea condamnare?! Exista o directivă trasată?! În replica dată acestor evidente acte de presiune contra Justiției, am relevat că procesul meu „este un proces politic, cu presiuni de la cel mai înalt nivel“⁸⁰. După închiderea revistei Justițiarul, era clar că urma represiunea contra mea. Și, într-adevăr, președintele Klaus Werner Iohannis a încălcat, din nou, Constituția și a cerut condamnarea promptă a „negaționiștilor“ și, implicit, a mea, zicând că „România și-a asasinat proprii cetățeni evrei și romi“ – făcându-se că a uitat de acțiunile coetnicilor săi germani – și că „statul de drept se fragilizează cu fiecare întârziere a condamnării discursului negaționist“. Cum se „fragilizează statul de drept“?! Au ieșit „negaționiștii“ în stradă, ca minerii sau ca „#reziștii“, să dărâme guvernul, cum s-a întâmplat cu Guvernul Ponta?! Apoi, și-a etalat directiva așteptată de instanța de fond: „Pentru a putea face față acestor provocări, încurajez Guvernul să adopte cât mai curând Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură“⁸¹. Autorul trilogiei Războiul evreilor contra românilor, reputatul analist politico-militar Dan-Cornel Nicolae, a conchis clar: „Preşedintele Klaus Iohannis a cerut public condamnarea domnului colonel Vasile Zărnescu“⁸².

Este evidentă ignorarea totală, la cel mai înalt nivel politic, a realității istorice, care s-a transformat, în anii de după 1990, mai ales în ultimii 10 ani, într-un subiect tabú – impus, repet, și de o directivă a C.E.D.O. care pretinde că „existența holocaustului este dovedită incontestabil“! Acest ucaz este folosit frecvent, ca acoperire, și de Parchet – într-o acuzație falsă și gravă la adresa întregii națiunii române, de atunci și de acum, contrar realităților istorice evidente, după cum am afirmat și o susțin mai departe cu probe indubitabile, urmărindu-se prin aceasta exact scopul vizat: obținerea de „despăgubiri de holocaust“, cum ceruse șef-rabinul Moses Rosen.

Să revedem cronologia evenimentelor: instanța a stabilit pronunțarea pentru 25 ianuarie a.c., apoi a amânat-o pentru 02.02.2021⁸³. De fapt, avea nevoie de ziua de 27 ianuarie 2021, de „ziua Holocaustului“, când a avut loc și s-a și publicat sau semnalat în toate mass media cuvântarea lui K.W. Iohannis. După cuvântarea din 27 ianuarie 2021, s-a mai amânat pronunțarea pentru 04.02.2021, iar sentința, în final, este pronunțată. În seara aceleiași zile, 04.02.2021, multe agenții de presă internaționale⁸⁴, inclusiv cele românești (postul de radio RRA a fost primul!)⁸⁵, indicau faptul că există, și în România, o condamnare pe tema negării holocaustului. De ce atâta grabă? Cui folosea această informație „fulger“, de la fața locului? Trebuia, oare, ca opinia publică să fie avertizată, iar cercetătorii obiectivi ai subiectului să fie atenționați și înfricoșați pentru ca nimeni să nu mai aducă în discuție acest subiect tabú, astfel încât catalogarea ca subiect intangibil să devină o sperietoare și, deci, o axiomă de necontestat pentru nimeni?

În fond, condamnarea mea – după cum au subliniat unele publicații – „înseamnă condamnarea întregii Românii“! Între timp, „Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului,...“ etc., pe care președintele Klaus Iohannis o admiră și o invocă atât de mult, la a cărei confecționare se opintiseră zece organisme românești și antiromânești, în frunte cu I.N.S.H.R.-„E.W.“, s-a dovedit a fi un „balon de săpun“, spart de cuvântarea noului ministru de Externe al Israelului, Yair Lapid, care a făcut o declarație istorică, învinovățind PR-ul izraelian din vremea premierului Netanyahu pentru creșterea antisemitismului: „Să anunțăm imediat că cei care nu sunt de acord cu noi nu sunt antisemiți“⁸⁶. Deja rabinul Eli Kaufman afirmase ferm: „Ei, [cei de la] comunitatea evreiască, spun că e antisemitism, pentru că ei vor să fie antisemitism, pentru că antisemitismul ăsta le aduce bani!“⁸⁷ (cf. textul integral în anexa 12).

13. Adjectivele sunt preluate de la exegeții antiiudaismului, iudei și goyimi

Totodată, precizez că, pe tema holocaustului, am la activ – prin forța situației date de profesia mea de sociolog, de specializarea de politolog și de activitatea de colonel analist-sintezist al S.R.I. – o documentare mult mai vastă și mai amănunțită decât mulți dintre cei preocupați de problematica holocaustului iudeilor – care, citind lucrările mele, îmi reproșaseră (verbal sau în comentarii pe internet) unele „asperități“ de stil. Ca atare, în ședința din 11.01.2021, a trebuit să corectez această opinie, aparent „întemeiată“.

Astfel, am depus la instanță texte în care am relevat că terminologia utilizată, probabil șocantă chiar pentru cineva cât de cât avizat, este preluată îndeosebi din cartea celebră a lui Norman Finkelstein, INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI; spre demonstrație și documentare, am prezentat instanței de fond fragmentele în limba engleză și în traducere, privind sintagmele –„to extort money from...“ – „să extorchezi bani de la...“ – și „bogy of Holocaust“ – „gogorița Holocaustului“, folosite de N.G. Finkelstein. Noțiunea „extorcare“ înseamnă, explică N.G. Finkelstein în cartea sa, să storci bani de la o țară, de la cineva, prin șantaj: în cazul de față, prin șantajarea cu comiterea „Holocaustului unic“. I-am arătat judecătorului Cristian Dumitru paginile 8 și 68 din cartea THE HOLOCAUST INDUSTRY, tipărită în S.U.A., și chiar paginile respective xeroxate din cartea originală, cuprinzând citatele în cauză, depuse la dosar (în filele 106-107, vol. VI), dar acesta a refuzat ca măcar să le privească!

Alte asemenea formulări expresive – și dure, într-adevăr, dar întemeiate! – sunt preluate din Evanghelii, din lucrările Sf. Ioan Gură de Aur, ale lui Iustin Martirul și Filosoful, ale lui Martin Luther, Douglas Reed, Kevin MacDonald – dintre goyimi – și din ale iudeilor: Flavius Josephus, Karl Marx, Benjamin H. Freedman, Isaac Asimov, Arthur Koestler, Israel Shahak, Gilad Atzmon, Shlomo Sand⁸⁸, Moshe Menuhin, Gerhard Menuhin și alții. De exemplu, Iustin Martirul și Filosoful îi acuză pe iudei că au falsificat textele biblice și că au numai invective grobiene la adresa lui Iisus Hristos – pe care-L considerau un bastard făcut cu un soldat roman – și a Maicii Domnului – pe care o denigrau ca fiind o prostituată! Sfântul Ioan Gură de Aur spune că iudeii sunt ipocriți și chiar perverși, deoarece, din cărțile Proorocilor, știau că va veni Mesia, dar, atunci când Acesta a venit, nu L-au recunoscut și L-au ucis⁸⁹. Arthur Koestler, în faimoasa lui carte Al 13-lea trib, denunță afirmația unor apologeți iudei care pretind că iudeii ar fi contribuit major la cultura europeană și spune că ei „doar au parazitat“ cultura europeană și, mai ales, că circa 95 la sută dintre iudeii actuali nu provin din iudeii biblici, ci sunt ashkenazi – descendenți ai (k)hazarilor, un neam turco-mongol din nordul Mării Caspice, care „nu au nici o legătură cu Avraam, cu Sara, Rashela, Iacob/Israel, cu Iordanul și cu Palestina“! Și Koestler conchide că istoria (k)hazarilor constituie „cea mai mare farsă jucată de Istorie iudeilor“!

Apologetul holocaustist englez Paul Johnson consideră că Martin Luther, în cartea sa IUDEII ȘI MINCIUNILE LOR⁹⁰, nu s-a mulțumit să profereze adjective extrem de dure la adresa lor și, îndeosebi, a cămătăriei practicate de Die Juden – pe care le consideră ca fiind doar „ponegrire verbală“ și nu ca reflectând profesarea străveche a cămătăriei, supusă indicațiilor date de Talmud –, ci Martin Luther a impus și a reușit expulzarea lor din Saxonia⁹¹ – ceea ce, consideră Paul Johnson în diatriba sa, „constituie primii pași spre Holocaust“ (sic), nici mai mult nici mai puțin! Aceasta, după ce, anterior, Martin Luther le luase la fel de energic apărarea iudeilor contra persecuțiilor la care îi supuneau creștinii din cauza cămătăriei și a deicidului⁹²!

Similar, despre marele șahist Bobby Fischer se menționează pe Wikipedia: «A fost un aspru critic la adresa evreilor (el însuși fiind de descendență evreiască), primele sale declarații în acest sens fiind făcute în 1961. A negat Holocaustul, și-a anunțat intenția de a demasca crimele evreilor și a susținut că Statele Unite sunt o „farsă controlată de evrei ticăloși, circumciși, murdari și coroiați“»⁹³. Și S.U.A., democrate și foarte „americane“, l-au expulzat, i-au retras cetățenia americană, i-au intentat un proces penal și l-au urmărit în toată lumea, până la moarte.

Marele iudeu acad. prof. univ. dr. Israel Shahak relevă fariseismul maxim, ancestral, dovedit de iudei⁹⁴. Pentru cartea sa Povara a trei milenii de istorie și religie iudaică – deci povara, nu binefacerea! –, un ziar iudaic din S.U.A. a scris despre Israel Shahak că este mort: el s-a dus la redacție să arate că este viu și a cerut să se dea o dezmințire; firește, redacția nu a făcut-o!

Iudeul Karl Marx, fiu al unui lung șir de rabini, considerat de iudei ca fiind „cel mai mare antisemit“, spune, în studiul său celebru „Chestiunea iudaică“ (Zur Judenfrage⁹⁵), printre altele: „Banul este dumnezeul gelos al lui Izrael, în fața căruia nu poate exista nici un alt dumnezeu“; (...) „Adevăratul dumnezeu al iudeului este polița. Dumnezeul lui este numai o poliță iluzorie“ (...) „Die chimärische Nationalität des Juden ist die Nationalität des Kaufmanns, überhaupt des Geldmenschen“⁹⁶ – „Naționalitatea himerică a iudeului este naționalitatea negustorului, a omului venal în general“⁹⁷. Și conchide astfel: „Die gesellschaftliche Emanzipation des Juden ist die Emanzipation der Gesellschaft vom Judentum“ – „Emanciparea socială a iudeului este emanciparea societății de iudaism“⁹⁸. Studiul său „Chestiunea iudaică“ (Zur Judenfrage) a fost tradus în limba engleză și publicat, separat, în broșura A World without Jews – O lume fără iudei⁹⁹. În schimb, în București, în curtea Teatrului Evreiesc de Stat există Școala „Lauder“, unde sunt aduși elevi din Israel, sub nume românești, care sunt pregătiți să ocupe în viitorul apropiat toate funcțiile de conducere ale tuturor instituțiilor – de stat sau private – din România! Probabil pentru realizarea proiectului „Israel în România!“

Concluzia lui Marx, exprimată în limbajul său hegelian – „emanciparea societății de iudaism“ –, este echivalentă cu a spune că societatea trebuie să se elibereze de iudaism: emancipare înseamnă „eliberare, dezrobire“; mai clar zis, deci, că iudaismul trebuie interzis, trebuie scos în afara legii, pentru ca societatea să se dezrobească! Această concluzie teribilă a șocat-o și pe Hannah Arendt, care este citată de Yuri Slezkine¹⁰⁰! În ciuda lamentărilor continue ale propagandei holocaustiste despre cât de persecutați sunt iudeii de două milenii – adică după uciderea de către ei a lui Iisus Hristos –, Yuri Slezkine, în cartea sa THE JEWISH CENTURY, demonstrează că secolul XX constituie secolul cu cele mai mari succese pentru iudei: secolul XX este „THE JEWISH CENTURY – SECOLUL IUDEILOR“!

Este evident că asemenea afirmații nu prea sunt cunoscute, iar cele ale lui H.-R. Patapievici sunt uitate.

Așadar, aprecierile dure – dar corecte – ale acestor mari și onești iudei și goyimi, pe care le-am preluat eu, dar cu moderație și într-o formă academică, nu reprezintă „asperități de stil“ la adresa propagandei holocaustice și nu „alterează“ în nici un fel adevărul dezvăluit și de mine – pe urmele lor! –, ci, dimpotrivă, îl scot în relief, îl potențează la adevărata lui valoare, escamotată de pernicioasa propagandă holocaustică!

14. Incapacitatea de comprehensiune a instanței de fond

Pe durata întregii anchete penale, din toată broșura-pamflet SABIN ORCAN $UPORT€R, de 150 de pagini, toți magistrații implicați în instrumentarea procesului s-au împiedicat doar de fraza din pagina 96: „Eu nu neg holocaustul – fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –...“, pe care, evident, ca peste tot, au citat-o trunchiat, și toți au cerut, mereu, explicații, mie și martorilor mei. La fel a cerut și procuroarea Corina Diaconu, inclusiv în ședința din 11.01.2021. Pe parcursul procesului, eu le dădusem anumite explicații, dar, în ședința din 11.01.2021, încercând să fiu mai explicit, am făcut apel „la informațiile vizând paradoxurile logice și juridice, pe care cu certitudine le-au dobândit magistrații la cursurile Facultății de Drept“, și am relevat că propoziția „este o parafrazare după paradoxul lui Epimenide“. Această explicație nu a fost consemnată în încheierea din ședința respectivă, dar existența ei se poate verifica din înregistrarea magnetică a pledoariei mele finale. Numai că magistrații respectivi, judecătorul Cristian Dumitru și procuroarea Corina Diaconu, nu auziseră de „paradoxul lui Epimenide“ și, de aceea, au scris ceea ce și-au închipuit ei că aș fi zis eu, când ei se uitau absenți în sală: „E un paradox, o parafrază după paradoxul lui Zenon“ (sic). Revedeți, vă rog, pagina a doua a filei 118.

NU, nu după Zenon! Paradoxurile lui Zenon nu au nici o legătură cu „Paradoxul lui Epimenide“. Este evident că judecătorul Cristian Dumitru nu a reținut numele lui Epimenide – fiindcă nu auzise niciodată de el – și a apelat la Zenon, despre care a aflat citind prezentarea lui Robert Faurisson, amintită mai sus, altfel l-ar fi căutat pe internet și pe Epimenide, așa cum l-a căutat pe Potemkin ca să-și înjghebe „ticluirea de probe“. „Paradoxul lui Epimenide“ este acesta: „Toți cretanii sunt mincinoși“. Dar Epimenide este cretan și, deci, spune el, implicit, trebuie să-l credem, fiindcă, deși cretan, el nu minte, ci ne spune adevărul, pe care-l știe din interiorul comunității cretanilor! Paradoxul este comentat de către cărturari de peste 25 de secole.

În esență, în fraza mea este vorba, de fapt, de un supra-paradox: un paradox în interiorul unui paradox. Într-adevăr, fraza respectivă, în care prima propoziție, „Eu nu neg holocaustul“, este negată de fraza imediat următoare, din apoziție, care conține o dublă negație „– fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –“, constituie un supra-paradox. Fraza face trimitere la prima etapă, la Primul holocaust, a prezicerii Holocaustului – descrisă documentat de Don Heddesheimer¹⁰¹ – etapă în care se spunea propagandistic „șase milioane de evrei VOR FI uciși în Holocaust“, ceea ce înseamnă că, între 1899-1945, nu fuseseră uciși, nu existase nici un holocaust, ci doar fusese prezis, era doar o anticipare propagandistică, de sorginte cabalistică, și etapa a doua, de după ianuarie 1945, când apăruseră primele articole în care se scria că „se știe că Germania și aliații săi AU UCIS șase milioane de iudei“ – cum a scris, în martie 1945, Ilya Ehrenburg – și așa cum declarase inclusiv generalul-maior I.T. Nikitchenko, „judecătorul“ sovietic din cadrul Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg, dar înainte de „proces“: „Avem de-a face cu principalii criminali de război, care sunt deja recunoscuţi ca vinovaţi“. Adică, vorba lui Brennus, invocată, anterior, în dosar: „Vae victis!“ Însă, în ianuarie 1945, nici nu se terminase războiul și nu îi numărase nimeni pe cei „șase milioane“ – și nici ulterior nu aveau să fie numărați –, dar a rămas clișeul cu „uciderea a șase milioane“, rostogolit continuu, de 150 de ani – după cum am arătat în articolele mele, preluând ideile autorilor occidentali.

Dar, trunchierea de aici a citatului a avut ca scop, ca în toate dățile anterioare, incriminarea mea că aș fi negaționist, deși fraza mea, completă, este alta și cu accent pe ultima parte: „Eu nu neg holocaustul – fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –, ci eu afirm că demasc documentat criminala propagandă holocaustică, veche de peste 150 de ani... “. Însă această parte finală și esențială a frazei a fost escamotată, în modul cel mai condamnabil, de către magistrați, fiindcă le-ar fi anulat posibilitatea interpretării net părtinitoare și pretextul de a mă condamna. Așa-zisa negare a mea include, cu prioritate, raportarea la termenul holocaust, care, așa cum am explicat, reprezintă o exterminare definitivă – „ardere de tot“ – , adică nu mai rămâne nimic, prin ardere, ceea ce este o eroare, este un termen eronat folosit.

O altă dovadă a incapacității de comprehensiune și a lipsei de rol activ a instanței de fond este dată de faptul că martorul meu, dl prof. univ. dr. Ion Coja, a vorbit o oră și zece minute, timp în care a depus diverse documente, printre care un chestionar al Asociației Izraelite Universale, difuzat în 1946 prin intermediul Federației Uniunilor Comunităților Evreilor din România, referitor la suferințele și dificultățile suportate de evrei în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial – chestionar în care ei au recunoscut că nu au avut de suferit!

Dar instanța de fond a expediat problema: a declarat, în mod ilegal, că nu ține cont de depozițiile martorilor mei, fiindcă veniseră „să îmi ia apărarea“ – după cum am reliefat explicit în prima parte a acestui apel, de parcă eu aș fi chemat, în apărarea mea, martori care să-l apere pe denunțătorul meu, Alexandru Florian!

Domnule Președinte și Onorată Curte,

Tema cercetării mele de atâția ani de zile, inclusiv în calitate de ofițer superior al S.R.I., a fost și rămâne afacerea mercantilă dezvoltată pe „exploatarea memoriei victimelor holocaustului“ – cum se exprimă N.G. Finkelstein –, ca aspect general, având la bază cercetări aprofundate ale unor somități din Occident care s-au ocupat de acest subiect zeci de ani, precum și implicațiile acestui fenomen în viața socială, economică și politică a României din ultimii 31 de ani. Capcana în care au căzut, voit sau nu, interesați sau nu anumiți politicieni, în anumite etape, în acești 31 de ani, este una evidentă și dovedită. Revăzând acuzațiile care mi s-au adus, reiau pe scurt faptul că cele două articole ale mele nu neagă crimele celui de-Al Doilea Război Mondial – comise de toate părțile combatante –, ci atrag atenția supra unui fenomen extrem de periculos, care vizează întreaga societate românească, cu perspective politice, economice și sociale nefaste pe termen lung și foarte lung, iar broșura reprezintă, din câte am expus, o colecție de texte jurnalistice ale colegilor de breaslă îndreptate contra lui Sabin Orcan. Cu toate că am afirmat de mai multe ori atât la instanța de fond, cât și în apel, că aceste subiecte trebuie să rămână în sfera cercetării istorice și a disputelor jurnalistice, cum bine au subliniat și martorii mei, a căror mărturie a fost înlăturată de instanța de fond, totuși poliția politică, precum și ideile și tezele exclusiviste promovate de I.N.S.H.R.-„E.W.“ și de acoliții acestuia, susținute fără rezerve de factorul politic trecut și actual, total neinformat sau total rău-intenționat pe această temă, dar și pe altele, rămân un punct de reper comandat.

În rezumat. 1) Prin modul ilogic, arbitrar și – ca atare – ilegal prin care este definit termenul „holocaust“ în art. 6 al O.U.G. nr. 31/2002, această ordonanță și legile pendinte sunt ilegale și anticonstituționale. 2) I.N.S.H.R.-„E.W.“ este înființat ilegal și acționează contra Constituției și chiar a titulaturii sale: nu se ocupă de „studierea holocaustului din România“, ci face „poliție politică“. 3) Directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, Alexandru Florian, este cel mai mare denigrator al Istoriei, Culturii, Limbii Române, al Spiritualității României, dar nu este anchetat „din oficiu“ și acuzat de nici un procuror. 4) În schimb eu, care îmi apăr valorile naționale și interesul statului român, sunt condamnat de o instanță de fond care nu numai că nu este „independentă“, ci, dovedind o deplină rea-intenție și o incultură vastă, manifestă cea mai mare obediență față de ilegala O.U.G. nr. 31/2002, impusă din afara țării. 5) Prin falsificările comise și prin răstălmăcirile părtinitoare favorabile net denunțătorului Alexandru Florian – directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, înființat ilegal și care acționează ilegal –, magistrații, din aval, implicați și instanța de fond intră sub incidența art. 268, alin. (2), a art. 283 și a art. 297 din Codul Penal.

Din aceste motive, vă solicit să admiteți apelul, să modificați în tot sentința penală atacată, întrucît este netemeinică și nelegală și să dispuneți achitarea mea. Totodată, îmi rezerv dreptul de a depune, până la termenul din 16 septembrie 2021, și alte motive de apel, pe măsură ce le voi identifica.

În drept, art. 412, alin. 4 Cod procedură penală.

Cu deosebit respect,

Vasile I. Zărnescu

DOMNULUI PREȘEDINTE AL CURȚII DE APEL BUCUREȘTI

===================================

Stimați români, stimați cititori!

Sper că veți fi de acord cu mine că, după această demonstrație de argumente și de dovezi, magistrații Curții de Apel nu mai au cum să găsească vreun sprijin pentru motivarea dată de către magistrații instanței de fond – care mi-au fabricat probe, mi-au trunchiat citatele și mi le-au răstălmăcit în mod tendențios și cu rea-intenție ca să îl apere pe impostorul Alexandru Florian – și mă vor achita. Altfel, ar însemna că sunt de partea dușmanilor poporului român, în frunte cu cel mai detestabil dintre alogeni, dar rămas nepedepsit, așkenazul Alexandru Florian-Fenstein.

În partea a treia a acestui serial voi publica fragmentele tăiate, din crochiul inițial, decît fișierele cu extensia „jpg“, la îndemnul apărătorilor mei, ca să nu îi irit pe magistrații Curții de Apel, fiindcă sunt tot foști colegi de-ai celor care au mătrășit dosarul meu penal. Dar cred că aici se aplică întrutotul îndemnul lui Aristotel de a apăra adevărul: „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul!“ În cele fragmente m-am axat, îndeosebi, pe biografia profesională a magistraților în cauză. Veți constata, surprinși, că unii dintre magistrați sunt foști milițieni, iar un altul este un fost asistent veterinar (ați citit bine: veterinar, nu unversitar!).

1^ Cf. http://www.inspectiajudiciara.ro/mix-content/assets/inspectia-judiciara/uploads/2021-05/raport-21424-1-637565217578107374.pdf, pag. 95.

2^ Mircea Morariu, „Televiziunea b1tv s-a făcut de râs pe mâna lui Sabin Orcan“, adevarul.ro, 4 octombrie 2016, pe https://adevarul.ro/entertainment/tv/televiziuneab1tv-s-a-facut-ras-mana-luisabin-orcan-1_57f2f0dc5ab6550cb83d3772/index.html

3^ Dan Andronic, „DAN ANDRONIC, replică dură pentru Sabin Orcan: Ai fost complicele „penalilor”!“, pe https://evz.ro/andronic-replica-dura-orcan.html; cf. și: https://revistablogurilor.ro/cea-mai-tare-gafa-din-istoria-televiziunilor-din-romania-ce-a-aparut-la-b1-tv-te-va-distra-la-culme/

4^ Cristi Șelaru, „Victor Ponta l-a dat afară pe Sabin Orcan de la B1 TV“, pe https://www.stiripesurse.ro/victor-ponta-l-a-dat-afara-pe-sabin-orcan-de-la-b1-tv_969100.html

5^ Sorin Ovidiu Bălan, „Cum fuge Orcan de justiția în care crede orbește“, Evenimentul zilei, pe https://evz.ro/cum-fuge-sabin-orcan-de-justitia-in-care-crede-orbeste.html

6^ Cf. https://www.stiripesurse.ro/dan-tapalaga-sabin-orcan-e-o-sluga-tare-in-gura-i-un-obraznic-ce-spune-despre-cristoiu_964840.html

7^ Cf. https://evz.ro/daniel-baluta-sunt-abuzat-si-santajat-fragmente-din-plangerile-inaintate-impotriva-lui-tolontan-document.html

8^ Hannah Arendt, EICHMAN LA IERUSALIM, Banalitatea răului, Ed. Humanitas, București 2005, pag. 153.

9^ Nahum Goldman, THE JEWISH PARADOX, Grosset & Dunlop, New York, 1978, pag. 197.

10^ Hannah Arendt, op. cit., pag. 5.

11^ Dan Culcer, „Document lămuritor pentru un proces penal în curs. Cazul Alexandru Florian contra Vasile I. Zărnescu“, pe https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2016/05/document-lamuritor-pentru-un-proces.html; https://ioncoja.ro/colonelul-vasile-zarnescu-versus-procurorul-general-dimitrie-bogdan-licu-care-pe-care/

12^ Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/34759

13^ Cf. http://www.inspectiajudiciara.ro/mix-content/assets/inspectia-judiciara/uploads/2021-05/raport-21424-1-637565217578107374.pdf, pag. 3-4.

14^ Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii, Ed. Mânăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 140; vezi și Aurel Rogojan, Puterea Umbrei, Ed. Proema, Baia Mare, 2019, paginile 67, 179-180.

15^ Radu Leca, Eu i-am salvat pe evreii din România, Ed. Roza Vânturilor, București, 1994, pag. 170-172.

16^ Radu Leca, op. cit., pag. 283.

17^ Cf. https://romaniabreakingnews.ro/presedintele-israelului-shimon-peres-romanii-au-salvat-de-la-moarte-400-000-de-evrei-cum-au-actionat-preoti-romani-din-ardealul-ocupat-de-unguri-pentru-a-i-scapa-pe-evrei-de-la-auschwitz-prin-retel/

18^ Cf. http://www.inspectiajudiciara.ro/mix-content/assets/inspectia-judiciara/uploads/2021-05/raport-21424-1-637565217578107374.pdf.

19^ Cf. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32008F0913

20^ Cf. https://www.emag.ro/the-first-holocaust-the-surprising-origin-of-the-six-million-figure-don-heddesheimer-author-9781591481812/pd/DN47T6BBM/

21^ Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Irgun ; https://greenolivetours.com/the-role-of-zionist-terrorism-in-the-foundation-of-the-state-of-israel-the-case-of-the-irgun-zvai-leumi/

22^ Cf. https://www.britannica.com/topic/Stern-Gang

23^ Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Lehi

24^ Cf. https://www.ojp.gov/ncjrs/virtual-library/abstracts/terror-out-zion-irgun-zvai-leumi-lehi-and-palestine-underground

25^ Cf. „ADL-ul american: rasism, spionaj, intimidare, defaimare, minciuna“, pe https://www.scritub.com/diverse/ADLul-american-rasism-spionaj-7314172321.php ; https://global100.adl.org/country/romania/2014 ; http://bostonreview.net/politics/emmaia-gelman-anti-defamation-league-not-what-it-seems

26^ Cf. https://www.barrons.com/news/first-conviction-under-romania-holocaust-denial-law-01612462204; https://www.timesofisrael.com/ex-intel-officer-jailed-in-1st-conviction-under-romanias-holocaust-denial-law/ ; https://www.dhnet.be/dernieres-depeches/belga/roumanie-premiere-condamnation-a-de-la-prison-pour-negationnisme-601c31547b50a652f79d440c

27^ Cf. https://www.libertatea.ro/stiri/prima-condamnare-din-romania-pentru-negarea-holocaustului-un-an-de-inchisoare-pentru-fostul-ofiter-sri-vasile-zarnescu-cu-amanarea-executarii-pedepsei-3403340 ; https://www.agerpres.ro/justitie/2021/02/04/vasile-zarnescu-fost-locotenent-colonel-in-sri-condamnat-pentru-negarea-holocaustului-de-judecatoria-sectorului-3--655405 ; https://cursdeguvernare.ro/prima-condamnare-pentru-negarea-holocaustului-fost-lt-col-din-sri-1-an-si-1-luna-de-inchisoare-cu-amanare.html

28^ Cf. https://www.art-emis.ro/jurnalistica/ziua-infamiei-ju-titi-i-romane-4-februarie-2021

29^ Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/242372

30^ Un exemplu de agresiune: http://www.cunoastelumea.ro/sarmizegetusa-a-fost-cetate-evreiasca-greco-ebraica-ne-spune-ben-aharon-cohen/

31^ R.M., „Personalități marcante ale comunității evreiești, nemulțumite de candidatura deputatului Silviu Vexler la președinția FCER: Imaginea și interesele tuturor evreilor din România vor fi profund afectate“, HotNewus.ro, 19 noiembrie 2020, pe https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24429198-personalitati-marcante-ale-comunitatii-evreiesti-nemultumite-candidatura-deputatului-silviu-vexler-presedintia-fcer-imaginea-interesele-tuturor-evreilor-din-romania-vor-profund-afectate.htm ; https://adevarul.ro/news/politica/votul-dlui-deputat-silviu-vexler-nu-reprezinta-1_5b422054df52022f75fc9e02/index.html ; https://miscareaderezistenta.ro/actualitate/mai-multi-intelectuali-evrei-din-tara-sustin-ca-viitorul-presedinte-al-federatiei-comunitatilor-evreiesti-trebuie-sa-fie-apolitic-57550.html ; https://www.politoscop.ro/un-oportunist-fara-facultate/

32^ Cf. http://robertfaurisson.blogspot.com/1988/09/raul-hilberg-now-explains-that-genocide.html

33^ Cf. http://robertfaurisson.blogspot.com/1988/09/raul-hilberg-explique-maintenant-le.html

34^ Cf. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=22562

35^https://www.academia.edu/31528893/ARTHUR_ROBERT_BUTZ_%C3%8En%C5%9Fel%C4%83toria_secolului_XX_de_la_AlterMedia_Rom%C3%A2nia

36^ Cf. https://www.wikiwand.com/ro/Grigori_Potiomkin

37^ Cf. https://www.wikiwand.com/ro/Potemkiniad%C4%83

38^ Cf. https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sesizare-privind-functionarea-ilegala-a-institutului-national-pentru-studierea-holocaustului-din-romania-elie-wiesel ; https://www.cotidianul.ro/presedintele-sesizat-in-legatura-cu-instit-holocaustului/ ; https://www.incorectpolitic.com/asociatia-neamul-romanesc-depune-sesizare-privind-functionarea-ilegala-a-institutului-elie-wiesel/ ; https://www.incorectpolitic.com/avocatul-poporului-a-fost-sesizat-cu-privire-la-functionarea-ilegala-a-institutului-pentru-studierea-holocaustului-in-romania-elie-wiesel/ ; https://www.incorectpolitic.com/asociatia-neamul-romanesc-depune-o-plangere-prealabila-impotriva-institutului-elie-wiesel/ ; https://www.dir.org.ro/rabinul-elie-caufman-despre-evreii-sionisti-si-comunisti-de-la-institutul-elie-wiesel-din-romania-in-romania-nu-exista-antisemitism-dar-antisemitismul-aduce-bani/?fbclid=IwAR16WcQV6eyx3Z29g-9ScgIx1Z6abN61R2IuRhldDQpenEpJz6-0BGrGC-4#

39^ Miron Manega, https://www.certitudinea.ro/articole/presa/view/ioan-aurel-pop-acuzat-de-alexandru-florian-ca-a-minimalizat-ororile-holocaustului-in-romania ; cf. idem, și https://www.certitudinea.ro/articole/presa/view/cazul-vasile-zarnescu-sau-proba-veritatii-in-discriminarea-anticonstitutionala-a-romanilor

40^ Cf. https://www.podul.ro/articol/14976/ministrul-de-externe-al-israelului-declaraie-istoric-cei-care-nu-sunt-de-acord-cu-noi-nu-sunt-antisemii-se-aude-alexandru-florian-i-alexandru-muraru-goarnele-comunistoide-care-aduc-mari-prejudicii-statului-israel

41^ Miron Manega, „Lepădarea de Paulescu. A cui Academie este Academia Română? Cine conduce statul român?“, Certitudinea, nr. 94,/2021, pag. 3, pe https://www.certitudinea.com/arhiva/umilirea-lui-ioan-aurel-pop-si-lepadarea-de-paulescu-a-cui-academie-este-academia-romana-cine-conduce-statul-roman/; cf. și https://www.incorectpolitic.com/miron-manega-umilirea-lui-ioan-aurel-pop-si-lepadarea-de-paulescu/#comment-44979

42^ Cf. http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2020/05/Raport-monitorizare-2021.pdf , pag. 42; https://www.inshr-ew.ro/raport-monitorizare-antisemitism-2021/

43^ Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/59348

44^ Cf. http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5422&idm=23

45^ Cf. https://www.academia.edu/45190092/Vasile_I_Zarnescu_HOLOCAUSTUL_gogorita_diabolica

46^ Cf. https://www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2018/11/holocaust.jpg ; https://www.rfi.ro/politica-129786-verdict-asteptat-cazul-vasile-zarnescu-de-negare-holocaustului

47^ Cf. https://adevarul.ro/cultura/istorie/ana-pauker-stalin-fusta-1_529d921bc7b855ff5669d58d/index.html ; https://www.infobrasov.net/cea-mai-nemiloasa-femeie-din-lume-nu-ghiciti/

48^ Cf. https://www.academia.edu/32219302/Colonel_rtg._Vasile_I._Z%C4%83rnescu_-_Cuv%C3%A2ntul_evreu_trebuie_scos_din_uz

49^ Cf. *** „FBI investigates the ADL for Espionage“, pe https://www.israellobby.org/ADL-FBI/; https://bostonreview.net/politics/emmaia-gelman-anti-defamation-league-not-what-it-seems

50^ Ulrich Leitholdt/Ana-Maria Tighineanu, „Supravieţuitorii Holocaustului abandonaţi de statul evreu“, www.dw.com, 23.11.2007, pe https://www.dw.com/ro/e%C5%9Fecul-responsabilit%C4%83%C5%A3ii-supravie%C5%A3uitorii-holocaustului-abandona%C5%A3i-de-statul-evreu/a-2969254

51^ H.-.R. Patapievici, Politice, Ed. Humanitas, București, 1966,

pe https://www.academia.edu/4038117/H_R_Patapievici_Politice_Bucuresti_Editura_Humanitas_1996. Cf. și: Vlad Mixich, „Cum a devenit H.R. Patapievici cel mai nepopular român în viață?“, 20 martie 2012, pe https://mobile.hotnews.ro/stire/11792719

52^ Cf. https://adevarul.ro/news/politica/legea-antilegionara-1_55def7aaf5eaafab2cf8151d/index.html

53^ Cf. Ion Spânu, pe https://www.cotidianul.ro/legea-2172015-a-lui-crin-antonescu-o-lege-impotriva-culturii-romane/ ; https://www.cotidianul.ro/crin-antonescu-facea-propaganda-legionara-in-1991-in-revista-puncte-cardinale/ ; http://www.trezirealarealitate.ro/2017/07/reactia-bumerang-a-unor-intelectuali-romani-contra-legii-nr-2172015/

54^ Cf. supra, nota 21.

55^ Alain Besançon, NENOROCIREA SECOLULUI. Despre comunism, nazism și unicitatea „șoah“-ului. Ed. Humanitas, 1999, passim.

56^ Thierry Wolton, NEGAȚIONISMUL DE STÂNGA. Ed. Humanitas, București, 2019, passim.

57^ Cf.: Robert Faurisson, 30.11.1986, pe http://robertfaurisson.blogspot.com/1986/03/un-grand-faux-temoin-elie-wiesel.html ; Alain Gresh, „Elie Wiesel l’imposteur et Jérusalem“, Le Monde diplomatique, 18 avril 2010 , pe https://blog.mondediplo.net/2010-04-18-Elie-Wiesel-l-imposteur-et-Jerusalem ; ***, „Auschwitz Survivor Claims Elie Wiesel Was an Impostor“, 2 iulie 2016, pe https://www.henrymakow.com/translated_from_the_hungarian.html ; Istvan Deak, «Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713”», Jurnalul național, 12 Sept. 2011, pe https://jurnalul.ro/stiri/observator/un-supravietuitor-al-holocaustului-elie-wiesel-nu-este-detinutul-a-7713-590048.html; https://lecturiincitante.wordpress.com/2011/11/19/elie-wiesel-impostorul-sau-pseudo-wiesel/; https://ioncoja.ro/revenim-pentru-haimanalele-de-la-elie-wiesel-nu-exista-audiatur-et-altera-pars/ ;

http://www.cotidianul.ro/directorul-institutului-elie-wiesel-este-fiul-odiosului-ideolog-stalinist-radu-florian-266320/ ; https://www.scribd.com/document/444584995/Elie-Wiesel-impostor; https://ioncoja.ro/ce-ne-facem-cu-escrocul-si-cu-prostii-care-l-au-crezut-elie-wiesel-nu-i-elie-wiesel/ ; https://sites.google.com/site/daleluivadimitadandanache/auschwitz-survivor-claims-elie-wiesel-was-an-impostor

58^ Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/64344

59^ Cf. https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sesizare-privind-functionarea-ilegala-a-institutului-national-pentru-studierea-holocaustului-din-romania-elie-wiesel ; https://www.incorectpolitic.com/asociatia-neamul-romanesc-depune-o-plangere-prealabila-impotriva-institutului-elie-wiesel/ ; https://www.incorectpolitic.com/avocatul-poporului-a-fost-sesizat-cu-privire-la-functionarea-ilegala-a-institutului-pentru-studierea-holocaustului-in-romania-elie-wiesel/

60^ Cf. https://www.art-emis.ro/jurnalistica/i-n-s-h-r-e-w-profaneaza-credinta-neamului-romanesc

61^ Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/170057

62^ Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/34759

63^ Cf. https://dexonline.ro/definitie/holocaust

64^ Cf. https://www.nytimes.com/1899/05/07/archives/an-american-in-seville-traces-of-the-auto-da-fes-of-the-inquisition.html

65^ Cf. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=22562

66^ Cf. https://www.art-emis.ro/jurnalistica/i-n-s-h-r-e-w-profaneaza-credinta-neamului-romanesc

67^ Cf. http://www.cdep.ro/proiecte/2005/100/80/3/oug183.pdf

68^ Raul Hilberg, Exterminarea evreilor din Europa. Ed. Hasefer, 1997, vol. 1, pag. 8, 12 etc.

69^ Lucy S. Dawidowicz, Războiul împotriva evreilor. 1933-1945. Ed. Hasefer, București, 1999, passim.

70^ Robert Faurisson, „Raul Hilberg now explains that the genocide of the Jews was carried out by telepathy!“, 1 sept. 1988, pe http://robertfaurisson.blogspot.com/1988/09/raul-hilberg-now-explains-that-genocide.html

71^ Vasilică Militaru, «Cum au luat țeapă „cercetătorii“ institutului „Elie Wiesel“», Incorect Politic, 7 aprilie 2021, pe https://www.incorectpolitic.com/cum-au-luat-teapa-cercetatorii-institutului-elie-wiesel/

72^ Colonel (r.) Vasile Zărnescu, „România va deveni groapa de gunoi etnic a Europei“, Semănătorul, Tismana, pe http://www.samanatorul.ro/editura/2012/Vasile_Zarnescu-Romania_va_deveni_groapa_de_gunoi_etnic.pdf; cf. și: idem, pe http://wikileaks-ro.blogspot.com/2010/12/romania-in-pericol-etnic-cum-se.html; idem, în Curentul Internațional, 16.10.2010, pe https://curentul.net/2010/10/16/romania-va-deveni-groapa-de-gunoi-etnic-a-europei-1/

73^ Radu Leca, Eu i-am salvat pe evreii din România, Ed. Roza Vânturilor, București, 1994, pag. 321.

74^ Eduard Mezincescu, Mareșalul Antonescu și catastrofa României, Ed. Artemis, București, 1993, pag. 173.

75^ Radu Iftimovici, «Rabinul roşu Moses Rosen, „dezbrăcat” post-mortem», Art-Emis, 02 Iulie 2017, pe https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/rabinul-rosu-mozes-rozen-dezbracat-post-mortem; http://www.badpolitics.ro/scandalul-moses-rosen-atent-supravegheat-de-spionii-regimului-polemici-slujbe-de-blestem-si-morti-subite/

76^ Vasile I. Zărnescu, „Crin Antonescu-Vorbete – omul cu ochi-de-pește-mort-de-trei-zile“, Justițiarul, 23 oct. 2009, pe https://www.justitiarul.ro/crin-antonescu-vorbete-omul-cu-ochi-de-pete-mort-de-trei-zile/ ; republicat aici https://curentul.net/2009/10/25/crin-antonescu-vorbete/ ; https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/45779-iohannis-la-cotroceni-sau-lupu-la-stana.html

77^ Cf. https://www.justitiarul.ro/dosarele-penale-ale-primarului-klaus-iohannis-nu-johannis-tergiversate-in-scopul-prescrierii/

78^ Cf. https://www.luju.ro/cosmarul-lui-iohannis-redus-la-tacere-site-ul-justitiarul-ro-care-a-demascat-faptele-lui-klaus-iohannis-a-fost-inchis-brutal-de-ancom-la-cererea-grupului-de-comunicare-strategica-pretextul-pe-justitiarul-ro-ar-fi-aparut-stiri-false-legate-de-pandemia-de-c?pdf

79^ Cf. https://www.rfi.ro/politica-129786-verdict-asteptat-cazul-vasile-zarnescu-de-negare-holocaustului; https://www.incorectpolitic.com/petru-clej-un-ignobil-dezinformator/; https://www.dw.com/ro/sunt-rom%C3%A2nii-antisemi%C8%9Bi-cazul-fostului-colonel-sri-care-neag%C4%83-holocaustul/a-56343387

80^ Cf. http://www.trezirealarealitate.ro/2021/02/corul-calomniei-continua-sabina-fati/

81^ Cf. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-mesaj-de-ziua-internationala-de-comemorare-a-victimelor-holocaustului-pericolul-urii-reinnoite-inca-pandeste-perfid-1441043 ; https://nouadreapta.org/comunicate-noua-dreapta/595-strategia-nationala-pentru-prevenirea-si-combaterea-antisemitismului-xenofobiei-radicalizarii-si-discursului-instigator-la-ura-aferenta-perioadei-2021-2023-hotarare-a-guvernului-nr-539-publicata-in-monitorul-oficial-din-19-05-2021.html

82^ Cf. https://www.incorectpolitic.com/dezvaluiri-presedintele-klaus-iohannis-a-cerut-public-condamnarea-domnului-colonel-vasile-zarnescu/

83^ Cf. http://portal.just.ro/301/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30100000000642032&id_inst=301

84^ Cf. https://www.timesofisrael.com/ex-intel-officer-jailed-in-1st-conviction-under-romanias-holocaust-denial-law/ ; https://www.jpost.com/diaspora/antisemitism/ex-intel-officer-convicted-in-1st-use-of-romanias-holocaust-denial-law-659511 ; https://universul.net/romanian-court-to-rule-on-case-of-former-intelligence-official-charged-with-holocaust-denial/ ; https://www.romania-insider.com/holocaust-denial-sentence-romania ; https://www.holocaustchild.org/2021/02/former-intelligence-officer-convicted-in-first-use-of-romanias-law-against-holocaust-denial/ ; https://twitter.com/auschwitzmuseum/status/1362802987228356611 ; https://eurojewcong.org/news/communities-news/romania/first-person-convicted-under-romanias-holocaust-denial-law/ ; https://www.eurotopics.net/en/255848/romania-first-conviction-for-a-holocaust-denier# ; https://darik.news/en/first-prison-sentence-in-romania-for-holocaust-denial.html ; https://www.dailyadvent.com/news/beb8a27de68348090ba49f018c9fd6bb-Former-intelligence-officer-convicted-in-first-use-of-Romanias-law-against-Holocaust-denial ; https://www.jta.org/2021/02/18/global/former-intelligence-officer-convicted-in-first-use-of-romanias-law-against-holocaust-denial ; https://www.dhnet.be/dernieres-depeches/belga/roumanie-premiere-condamnation-a-de-la-prison-pour-negationnisme-601c31547b50a652f79d440c; https://www.wikiwand.com/en/Legality_of_Holocaust_denial

85^ Cf. https://newstrack.ro/premiera-primul-roman-condamnat-pentru-negarea-holocaustului-este-vorba-de-un-lt-col-r-din-sri/# ; https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/prima-condamnare-pentru-negarea-holocaustului-un-fost-ofiter-sri-a-fost-condamnat-la-un-an-de-inchisoare-cu-suspendare-1446238

86^ Cf. https://www.podul.ro/articol/14976/ministrul-de-externe-al-israelului-declaraie-istoric-cei-care-nu-sunt-de-acord-cu-noi-nu-sunt-antisemii-se-aude-alexandru-florian-i-alexandru-muraru-goarnele-comunistoide-care-aduc-mari-prejudicii-statului-israel; cf. și: https://www.jpost.com/israel-news/lapid-blames-failed-israeli-pr-for-rise-in-antisemitism-israel-bashing-674869

87^ Cf. https://www.dir.org.ro/rabinul-elie-caufman-despre-evreii-sionisti-si-comunisti-de-la-institutul-elie-wiesel-din-romania-in-romania-nu-exista-antisemitism-dar-antisemitismul-aduce-bani/?fbclid=IwAR16WcQV6eyx3Z29g-9ScgIx1Z6abN61R2IuRhldDQpenEpJz6-0BGrGC-4# .

88^ Cf. Shlomo Sand, https://www.amazon.com/How-I-Stopped-Being-Jew/dp/1781686149

89^ Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei. Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007, pag. 243-245; 308-309; 326-237 etc.

90^ Cf. https://www.elefant.ro/on-the-jews-and-their-lies-paperback_2e7caf85-a023-4fad-b458-b45e6e076b8f. Am depus la dosar coperta cărții respective.

91^ Paul Johnson, O ISTORIE A EVREILOR, Ed. Humanitas, București, 2015, pag, 282-283.

92^ Cf. https://www.scribd.com/doc/84972636/Martin-Luther-Si-Cauzele-Secrete-Ale-Reformei-Lui

93^ Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Bobby_Fischer

94^ Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie și religie iudaică. Ed. Samizdat, f.a., pag. 76.

95^ Karl Marx, Zur Judenfrage, pe https://www.amazon.com/Zur-Judenfrage-German-Karl-Marx/dp/8026854705

96^ Cf. http://www.mlwerke.de/me/me01/me01_347.htm;

97^ Cf. https://www.marxists.org/romana/m-e/1844/problema.htm

98^ K. Marx-F. Engels, OPERE, Ed. Politică, București, 1960, vol. 1, pag. 382-412;. https://www.marxists.org/romana/m-e/1844/problema.htm; https://www.amazon.com/Zur-Judenfrage-German-Karl-Marx/dp/8026854705

99^ Karl Marx, A WORLD without JEWS. Philosophical Library Inc., New York, 1959, pag. 45.

100^ Yuri Slezkine, THE JEWISH CENTURY, Princenton University Press, Princenton, New Jersey, 2004, pag. 99.

101^ Cf. https://www.booktopia.com.au/the-first-holocaust-don-heddesheimer/book/9781591482048.html