Treceți la conținutul principal

Ioan Roşca: Scrisoare deschisă- trimisă lui Klaus Iohannis de un emigrant contestatar, prin reţeaua Internet

Ioan Roşca: Scrisoare deschisă- trimisă lui Klaus Iohannis de un emigrant contestatar, prin reţeaua Internet
13-dreptateDomnule Iohannis,
            Sînt un consecvent combatant al farsei politice feseniste, prin care continuatorii postdecembrişti ai regimului comunist menţin România în captivitate,  degradînd-o patologic- de 25 de ani. Unul dintre cei care, respingînd orice chilipir, s-au irosit pentru cauza eliberării României, pe un front de pe care mulţi au dezertat. Şi care nu urmăreşte nici acum vreun scop personal, sau notorietate, ci recurge la acest gest, în speranţa că mesajul va ajunge şi la dv., conţinutul putînd însă interesa şi pe alţii. Date despre mine- pentru a înţelege din ce unghi vă abordez- pot fi găsite pe Internet (www.ioanrosca.comwww.procesulcomunismului.comwww.piatauniversitatii.com).
Dar aş prefera să daţi atenţie ideilor şi nu celui care le formulează aici, căci, deşi vă scriu în nume personal, cred că reprezint măcar parţial o categorie de români cărora le pot explicita viziunea şi aşteptările, expunîndu-vă o perspectivă care vă poate suprinde, căci pătrunde rar în spaţiul public. Este vorba de segmentul contestatarilor legitimităţii actualului regim politic- instalat în 1990 prin deturnarea revoluţiei. Regim care a împiedicat emanciparea României, pentru a evita pedepsirea celor responsabili de genocid şi a realiza înzestrarea lor (şi moştenitorilor lor) din prada jefuită victimelor- prin intermediul statului român uzurpat. Pentru a-şi realiza devastatorul program, nomenclatura securicomunistă, năpîrlită rapid la un capitalism murdar de cumetrie, a capturat sau distrus avuţia colectivă, a transformat România într-o colonie omnidirecţională, a degradat conştiinţele celor obligaţi la "descurcare", silindu-i pe împătimiţii de demnitate să-şi părăsească glia. Înstrăinare greu de suportat, a românilor intransigenţi, care v-au dat de curînd un semn, de departe, pentru a aminti că au plecat din cauza celor care s-au repezit la mărire şi avere- cucerind distructiv România. Şi că încă speră la dreptate şi reparaţii- mai ales pentru a se putea întoarce acasă.
Mă bucură atenţia pe care o daţi diasporei, care cuprinde un segment masiv de migraţie temporară dar şi un filon de exil politic- din care fac şi eu parte, căci nu am acceptat continuarea ocupaţiei securiste a României. Nu ştiu prin ce prismă priviţi situaţia românilor siliţi să îşi lase acasă rădăcinile. E bine că vă preocupă uşurarea vieţii noastre - acolo unde am ajuns, dar şi mai important ar fi să ştim ce aţi vrea să se facă pentru revenirea în ţară a celor care nu au putut suporta compromisurile mlăştinoase necesare -de regulă- pentru a trăi sub furi. Ar trebui făcut oricum ceva ca să nu se mai plece în masă din România, ca de pe un vapor care se scufundă. Spaţiul pe care românii îl numesc "acasă" trebuie să rămînă bine localizat geografic, focalizat între graniţele ţării. Cei care ne îndepărtează, vor poate să redefinim românitatea, ca pe ceva difuz, distribuit într-o diasporă ce se întinde prin toată lumea. Să relativizăm sensul "României", ca să poată fi ocupat fără oprelişti fostul spaţiu mioritic, de canalii şi venetici? Ar fi sinistru ca natalitatea să sporească şi educaţia să îşi ridice nivelul (aşa cum propuneţi) numai pentru ca să se întreţină exportul românesc de creiere, braţe de muncă, carne de tun şi de sex. A venit momentul ca statul român să nu mai cheltuiască bani pentru formarea specialiştilor sau servitorilor livraţi gratis altora.  Şi cum împiedicarea plecării ca în vremea dictaturii, nu poate fi o soluţie, fiecare avînd libertatea de a sluji pe cine şi cum vrea, nu rămîne decît alternativa de a face atractivă rămînerea (revenirea) în Romania. Ori pentru asta, ar trebui măsuri eficace şi convingătoare- de la organizarea unei industrii IT româneşti competitive la confiscarea averilor ilicite şi relansarea economiei, pe baza avuţiei şi demnităţii recuperate astfel.
Astfel de proiecte nu apar în programul dv. prezidenţial: "România lucrului bine făcut"- la care mă raportez în continuare. Înţeleg că aţi rămas la nivelul principiilor, al generalităţilor. Dar termenii în care vă referiţi la cumplita realitate arată că nu am trăit pe aceeaşi faţă a istoriei recente. Dv. şi cei care v-au suţinut în aceste alegeri (sau au participat la redactarea documentului la care mă refer) aţi trecut prin altceva decît noi, cei alungaţi din ţară de mişelia contagioasă difuzată -de sus- în toată societatea românească. E normal- fiecare cu destinul care i-a format perspectiva. Păreţi a reprezenta pe aceia care, probabil descurcîndu-se mai bine, cred că România a progresat după 1989 către democraţie, emancipare socială şi  demnitate naţională- cu greşeli, pe care le credeţi reparabile prin reformă, fără a fi nevoie de o adevărată revoluţie politică.
Noi însă, care am avut "ghinionul" să nu ne putem integra în tranziţie, credem altfel- şi vă invit să luaţi notă de punctul de vedere anti-sistem, înainte de a vă confrunta cu o posibilă revoltă, aparent confuză, pe care, fără a-i înţelege resorturile, va trebui poate să o zdrobiţi cu "forţele de ordine", pentru a asigura "stabilitatea" muşuroiului mafiot intern, devenit, cu preţul aservirii ţării... "acquis european". Dacă nu veţi deschide o cale de comunicare fructuoasă cu segmentul celor acut nemulţumiţi de jocul oribil impus de pătura cotropitoare (care va încerca să vă confişte şi folosească) puteţi sfîrşi în postura lugubră de instrument al reprimării românilor care vor prea tare "lucrul bine făcut".
Dar fără alde' noi... nu vă văd bine. Veţi însănătoşi România înconjurat de lichele, trădători, impostori, mincinoşi, infractori, sforari şi demagogi contagioşi? Dacă vreţi să vedeţi cum şi cu ce efecte vă poate învinge sistemul şi pe dv., rămas singur sau înconjurat cu eternii "politicieni", "experţi", "analişti" şi "lideri civici" ("personalităţi"- care au monopolizat steril scena publică)- analizaţi experienţa CDR din 1996-2000, modul în care s-a convertit speranţa în lehamite...  
            Nu intenţionam să mai intervin în zvîrcolirea "politică" românească. Ceea ce m-a determinat să vă pun astfel în gardă este evenimentul care s-a produs duminică şi v-a proiectat surprinzător spre scaunul prezidenţial (rămînînd de văzut cum veţi rezolva problema juridică pusă de ANI , încăt să nu faceţi jocul baronilor aflaţi în situaţii similare). Aţi reuşit fiind votat şi de o parte dintre cei care percep farsa politică la fel ca mine, evitînd urna (eu nu am votat nici acum) ca să nu crediteze "rotativa"- prin "alegerea răului mai mic". De oameni pe care însă obrăznicia lui Ponta i-a scos din fire, determinîndu-i să îndure cozi interminabile sau să îi roage pe apropiaţii rămăşi acasă să vă susţină, numai pentru a da peste nas găştii pesediste, benzii insuportabile de la Antena3 şi -nu în ultimul rînd- marelui criminal nepedepsit, care ne-a împins să ne luăm lumea în cap- interminabilul Ion Iliescu. Fără însă a şti prea bine cine era contra-candidatul detestatului Ponta (PSD), sau ce vă conţine programul (care oricum, nu e de natură să stîrnească interesul unui om sătul de declaraţii bună intenţie).
Ar fi păcat să nu înţelegeţi acest mesaj al disperării furioase- şi să-l consideraţi ca pe un cec in alb din partea celor care vor răsturnare eliberatoare şi nu o cîrpeală acoperită cu vorbe frumoase- dar goale. Ei aşteaptă ruptura. Nu se pot ridica clădiri trainice pe temelii şubrede, creea economii sănătoase lăsînd marele jaf necorectat, forma caractere nobile într-un iad moral.  Nu se va schimba nimic dacă nu se schimbă totul- fie şi progresiv. Dacă nu vă aşteptaţi la o luptă dură cu paraziţii, la un adevărat război cu cei care au nevoie critic de "lucrul rău făcut" - vă legănaţi în iluzii. Iar dacă veţi încerca să evitaţi confruntarea cu cei care nu vor ceda prada din gheare, veţi eşua în demagogie.

           33-mutatia-controlFiind trecut prin şcoala de şlefuire a discursului, am sesizat tehnica mediocră- a celor care v-au "bine făcut" programul. Sună frumos, probabil puţini percep crevasele şi umbrele textului, care mie însă îmi dau fiori. Aţi evitat problemele spinoase, rămînînd la suprafaţa remarcilor atrăgătoare, eludînd contradicţiile profunde cu care e confruntată societatea şi care -neglijate- pot paraliza orice încercare de schimbare. În speranţa că nu e vorba de o strategie premeditată de non-angajare, ci doar de o tactică electorală de evitare a împotrivirii celor vizaţi,  deci că acum veţi considera provocarea mea bine venită, vă prezint în continuare cîteva consideraţii (care pot zgîria urechea formată la muzica politică mainstream) punîndu-vă întrebări despre care nu am găsit răspuns în programul dv. O situaţie pe care vă propun să o reparaţi, pentru a ne dovedi că vă asumaţi răspunderi clare, monitorizabile ulterior.

Nu încerc să vă conving de nimic. Punctul de vedere al celor ca mine, asumat non-conformist, este expus mai jos doar ca să vă definiţi poziţia faţă de el- încît să ştiţi în ce măsură ne puteţi reprezenta şi pe noi, cei care gîndim astfel:
            1. Democraţie reală sau simulare? Sporirea puterii cetăţeanului cere cît mai multă informare corectă şi democraţie directă (prin referendum- realizabil azi uşor prin vot electronic-pentru problemele importante, inclusiv cele legate de taxe). Şi eliminarea oricăror restricţii din calea ridicării unor noi partide şi asociaţii- căci aşa cum aţi semnalat şi dv. în program- din cauza limitărilor actuale, situaţia nu se poate corecta prin ridicarea unei alternative curate- ceea ce arătă pentru cine lucrează maşinăria legală, în frunte cu Constituţia.
Totul e spoială şi minciună, "mandatarea" fiind evident o farsă, într-o lume în care îmbogăţiţii cumpăra imparabil "reprezentanţi" cu mandat ambiguu. Ar trebui impuse constituţional instrumente eficace de control şi corecţie a reprezentării: transparenţa totală a activităţii legislative şi administrative, contractul politic precis şi imperativ faţă de alegători- cu răspunderi penale pentru încălcare (în loc de imunitate...) . 
Pentru ca într-adevăr cetăţeanul să devină stăpînul statului (şi nu sclavul celor care folosesc instituţiile uzurpate ca instrumente de dominare) Constituţia ar trebui schimbată din temelii, nu doar revizuită pe ici pe colo. Cetăţenii trebuie să poată participa la conceperea şi votarea ei (şi asta pe puncte, nu numai în bloc) şi să o poată revizui fără oprelişti- cînd simt nevoia. Să o poată invoca apoi eficace- ca sediu principal de drept şi ca instrument de contestare a legitimităţii legilor (fiind eliminat monopolul Curţii Constituţionale - pusă acum mai sus ca voinţa populară).
Evitînd polarizarea protocolului de bază în direcţia intereselor (viziunii) unora sau altora, Constituţia trebuie să devină un garant al echitităţii negocierii convenţiei sociale, inclusiv în problemele spinoase semnalate mai jos.
            2 Români sau europeni? Democraţia reglementeză viaţa într-o cetate bine precizată. Problema raportului dintre noi şi lumea exterioară este fundamentală. Programul dv. neglijează faptul că aservirea operează azi în numele "integrării" şi "protecţiei". Să nu uităm că am mai fost invitaţi la integrare protectoare- şi de turci, şi de austrieci, şi de nemţi şi de ruşi. Deseori nevoile cetăţenilor români coincid cu cele a altor europeni. Dar atunci cînd între cele două nivele de organizare colectivă apare o contradicţie serioasă, trebuie să ştim ce criteriu are prevalenţă- pentru dv. În caz de conflict de interese, veţi apăra poziţia românilor faţă de restul UE sau poziţia UE faţă de români? Vom face tot ne cer funcţionarii de la Bruxelles, indiferent de consecinţe, pentru că nişte persoane, de regulă fără adevărată reprezentativitate, au semnat convenţii prin care se cedează prea mult din suveranitatea României? Vom trăi în cetate aşa cum vrea majoritatea europeană- sau aşa cum vrea majoritatea poporului român? Ce sens mai are "democraţia" la nivel naţional, dacă regulile de joc intern nu sînt stabilite prin voinţa cetăţenilor ţării? În cazul în care un conflict major nu se va putea rezolva, s-ar justifica retragerea României din UE, sau trebuie să ne considerăm ireversibil anexaţi?
Nu sînt frămîntări teoretice, ci lămuriri cruciale privind atitudinea celor care vor să ne conducă. Vreţi să continuăm vinderea resurselor strategice (pe mai nimic), sau a pămîntului nostru- în condiţiile actuale de disparitate a puterii de cumpărare? Veţi stimula recuperarea tezaurului de la Moscova sau a datoriei Germaniei faţă de noi, semnalată de domnul Golban? Veţi tolera continuarea politicii de avantajare a capitalului străin, a băncilor care scot cîştigul cămătăresc afară, a firmelor de aiurea (invitate de jefuitorii interni la împărţirea prăzii) care au nevoie de mînă ieftină de lucru şi piaţă nestingherită de desfacere, a importării softului produs de programatorii noştri exportaţi, a retrocedărilor către persoane dinafara ţării, a asumării unor convenţii nocive pentru noi- cum ar fi ACTA ? Sau, în tradiţia liberalismului de tip "prin noi înşine", vă plasaţi de partea sprijinirii, cu maximă prioritate,  a intereselor cetăţenilor români faţă de lumea exterioară (cu care se află în colaborare dar şi în inevitabilă competiţie)- aşa cum e firesc în interiorul unei adevărate cetăţi democratice? Aceste probleme lipsesc din textul dv. Trebuie să ştim la timp dacă neocolonialismul vă pare benefic sau malefic, sau dacă nu consideraţi că ne confruntăm cu el.
            3. Neatîrnare sau vasalitate? Într-o democraţie reală, preşedintele nu ar trebui să stabilească politica externă, fără a verifica şi respecta dorinţele majorităţii. Nu ar trebui să angajeze ţara împotriva voinţei poporului, mai ales prin înţelegeri secrete, ci ar trebui să supună controlului şi sondajului public orice angajamente internaţionale importante (cum ar fi alianţele militare, convenţiile comerciale, sau împrumuturile externe). Procedînd astfel, el se poate justifica uşor cînd respinge presiuni oculte: "Nu mă lasă poporul meu să fac asta!" şi "M-am obligat să-l consult."
Nu întîmplător nu se discută mai nimic pe acest subiect în campania electorală- rămîne toată libertatea de manevră celui care nu are promisiuni de respectat.  De aceea aş dori să vă exprimaţi fără echivoc orientarea privind vasalitatea sau neatîrnarea. Credeţi în valoarea independenţei naţiunii pentru cetăţenii ei, sau împărtăşiţi scepticismul celor care consideră că o ţară ca România nu poate decît să-şi schimbe stăpînii, supunîndu-se unui imperiu, ca acesta să îl protejeze de altul, mai rapace?  Flagranta lipsă de reciprocitate din "partenariatele" cu care "ne mîndrim" (vezi vizele necesare pentru intrarea în SUA) arată că nu am scăpat de fanariotism, doar comutînd "lumina" de la răsărit spre apus. Au apărut chiar omologii consilierilor sovietici, în poziţii importante... Veţi folosi şi dv astfel de consilieri?
Găsesc îngrijorător tonul programului dv. şi precizările ca: "voi sprijini şi alte cauze decît cele care ne privesc direct". Obedienţa faţă de actualii parteneri poate merge  pînă la  disponibilitatea pentru implicarea României în aventuri externe care nu au legătură cu securitatea noastră, spre noi Afganistane şi Iraq-uri, vînînd "teroriştii" produşi de vreun război sfînt anti-musulman? Vom găzdui stabilimente tip Guantanamo, vom ataca Iranul sau Venezuela, vom înăbuşi revoltele din Palestina- la cererea partenerului cel mai privilegiat al partenerului nostru privilegiat? Sau ne vom repezi spre Rusia în apărarea integrităţii Ucrainei... care a  primit cadou de la URSS, după conferinţa de la Paris din 1947, fără nici un temei valid,  teritorii istorice româneşti?  De ce ar trebui să servim astfel pe aceia care ne cer - se pare- să renunţăm la reunificare, din motive geostrategice, deci nu ne apără interesele- nefiind sigur că ne vor ajuta, în caz de invazie şi că nu ve vor ceda la troc, la fel ca în trecut ?
Am putea deveni iar carne de tun, pentru acţiuni imperialiste? Puteţi să luptaţi personal- dacă vreţi, dar pe noi să ne întrebaţi neaparat dacă mai vrem să murim pentru alţii sau să formăm mercenari pentru agende străine. Trebuie să verificaţi dacă poporul român a căpătat gustul războielor de cotropire, alături de aliaţi cu experienţă în domeniu, sau dacă vă cere să rămîneţi fidel tradiţionalei noastre poziţii de neutralitate, de folosire a forţei militare doar în scopul apărării ţării de atacuri reale. Nu uitaţi cum am plătit susţinerea războiului Aliaţilor după 23 August 1944, sau ce a păţit Antonescu pentru că ne-a împins în dezastru- deşi a avut justificarea reîntregirii şi a faptului că la un moment dat tabăra căştigătoare părea Germania.... Nu se ştie deci niciodată unde ajungi cînd te laşi antrenat în aventuri belicoase. Să ne răţoim spre cine sîntem asmuţiţi, pentru ca nu cumva competiţia dintre imperii să nu se tranşeze letal pe teritoriul românesc? Sau să ne lăsăm buzunăriţi pentru a alimenta bugetul cu banii necesari achiziţionării de echipement militar uzat, de care alţii vor să se debaraseze ? (o afacere tipică pentru complexul militaro-industrial).
Mai vreau să înţeleg cum împăcaţi întărirea graniţei de Est a Europei- tocmai pe Prut, cu creerea condiţiilor optime pentru reunificare (dacă fraţii- despărţiţi de Prut- o vor vrea).
Ne-am bucurat în 1958 cînd am scăpat de armata rusă, care ne "apăra de americani", ca acum să jubilăm că se întinde şi la noi reţeaua bazelor militare americane (care ies şi ele foarte greu de pe unde intră)- ca să nu ne atace ruşii... în timp ce teritoriile acaparate nouă rămîn dincolo de graniţă. Nu comentez o politică pe care nu ştiu cîţi români o considera greşită (ca mine- adept al unei neutralităţi de tip elveţian, pe care nu o consider iluzorie în contextul curent) pentru că presupun că majoritatea vă însoţeşte în convingerea că apăraţi compromisul extern optim. Dar dacă ne-am cedat independenţa şi am redevenit stat vasal, cred că ar fi bine ca acest lucru să fie declarat pe şleau. Să ştim şi noi pentru ce se fac cheltuieli militare. Sau, să ştie şi cei care se pot dedica dezrobirii. 
            4. Profit sau viaţă? Atunci cînd e vorba de exploatarea resurselor, problema protecţiei intereselor naţionale interferează cu aspecte ecologice (dar nu ar trebui ascunsă în spatele lor). Cine şi cum doriţi să profite de bogaţiile României: noi, partenerii de afaceri ai jefuitorilor noştri sau urmaşii generaţiei noastre blestemate, care încearcă să vîndă tot ce apucă (a se vedea dosarele aurului, petrolului, gazelor de şist, pădurilor etc.)? Vă veţi împotrivi înlocuirii seminţelor noastre cu cele pe care nu vom avea decît licenţe anuale? Sau transformării românilor în căpşunarii fermierilor străini- care le vor acapara acum propriile terenuri, din cauza unei legislaţii anti-naţionale? Veţi fi avocatul nostru în bătălia care ne opune intereselor de tip Monsanto sau Chevron, sau ne veţi lăsa la cheremul lor, ca să nu iritaţi "partenerii strategici"? Permitem multinaţionalelor să ne lase fără codri, rîuri şi apă în fîntîni, secătuind rezervele de care au nevoie cei ce vor veni? Ce veţi face cînd ţăranii noştri vor fi iar călcaţi în picioare de fii lor- jandarmi, la comanda vulturilor consesionatori- ca să nu ne întoarcem în 1907? De ce nu e prezent, în programul dv. pentru sănatate, obiectivul consolidării industriei naţionale de medicamente ieftine, astfel încît sistemul medical să nu devină un instrument al multinaţionalelor farmaceutice?
Din perspectiva speranţelor legate de agricultura ecologică şi turismul rustic, credeţi că se poate face bine satului românesc reducînd puternic populaţia de la ţară, sufocînd fiscal viaţa autosuficientă de acolo, industrializînd agricultura, îmbrăcînd cooperativizarea şi sistematizarea în haine noi? Şi asta tocmai cînd modelul intensiv bazat pe un consum nelimitat de petrol şi- mai nou - pe inginerie genetică (model care a cam eliminat ţărănimea în occident) e reconsiderat afară? Ne veţi ajuta să ne apărăm viaţa la ţară şi să ne protejăm farfuriile, de fructe şi legume artificiale?
Ce puteţi face pentru adepţii unei ecologii extinse pe dimensiunea antropologică, care detestă direcţia dezumanizantă în care mercantilismul frenetic împinge societatea- dorind un echilibru viabil între modernitate şi tradiţie? Sau care consideră că fluiditatea şi complexitatea excesivă spre care e împinsă viaţa colectivă surpă condiţia umană sănătoasă, dorind revenirea unei vieţi mai simple, fireşti, inteligibile? Ce poziţie aveţi faţă de "dezvoltarea exponenţială" (cancerigenă) impusă de setea de dividende şi de consumerismul aţîţat sistemic- în raport cu cumpătarea, cu dezvoltarea sustenabilă şi conservarea mediului şi vieţii- pentru viitor? Cum poziţionaţi "liberalismul" faţă de "laissez faire"-ul promovat agresiv, care a cotropit planeta şi e pe cale de a o urîţi ireparabil?  
            5. Liberi sau slugi?  Referitor la calea "de dreapta" (sau "de stînga"), vă semnalez că sîntem tot mai mulţi care nu mai înghiţim făcăturile doctrinare menite manipulării celor de jos de către cei de sus. Ca preşedinte al tuturor românilor, ar trebui să nu vă mai raportaţi la o axă  fără sens (drepta/stînga- faţă de care dintre nenumăratele problematici?)- menită întreţinerii diversiunii politice.
Să fim europeni ne-anacronici. Deschizîndu-se spre lumea modernă, România se confruntă cu bolile şi problemele ei, iar dezavantajaţii jocului social se vor întîlni- cu omologii lor din occident. Românul corect informat (dacă nu se află printre profitori) va vrea şi el eliberarea societăţii de căpuşa bancară şi de capitalismul de cazino- care pune accentul pe speculaţie, în dauna muncii cinsitite şi creativităţii productive. Cît timp credeţi că vor mai putea fi îndoctrinaţi sărăciţii Europei de Est, cu ideologiile convenabile cuceritorilor marilor capitaluri (şi privilegiilor aferente)- în numele repulsiei faţă de regimul comunist?
34-refuz-uzurpatorii
Cu atît mai mult e artificial acest rebut ideologic, cu cît la noi, oligarhia pe care ar urma să o respectăm ca pe cîştigătoarea jocului capitalist, în numele principiilor "dreptei",  este o extracţie a fostei nomenclaturi comuniste... care a ţinut predici de stînga în timp ce se îmbogăţea necinstit. Foştii Tovarăşi vor să nu le tulburăm "liberalismul", stînd cuminţi în ţarcul condamnaţilor la exploatare,  lăsînd hienele să-şi valorifice prada, folosindu-ne ca slugi disciplinate. Sau să ne bucurăm că adoptă şi ciocoimea roşie formele sofisticate şi bine disimulate de parazitism, la care se recurge în lupta pentru existenţă în lumea civilizată. A venit timpul să nu mai intoxicăm românii cu teorii cum au fost acelea ale "terapiei de şoc", valorii nule a industriei noastre- bune de fier vechi, avantajelor privatizărilor şi înstrăinărilor- pe nimic, bunăstării aduse de capitalul străin şi de împrumuturile la FMI,  cultului aservirii şi renunţării la protecţionism.
Dv. militaţi pentru trecerea imediată la Euro- din credinţă, din obligaţie, sau în urma unei demonstraţii care v-a convins?  Ca preşedinte trebuie să vegheaţi ca să nu fim expuşi la un nou experiment păgubos, la o nouă manevră perfidă de discriminare şi spoliere.
6. Firme mici sau corporaţii?  Sînteţi adeptul lui "small is beautifull" sau a gigantismului economic? Doriţi ca "lucrul bine făcut" să fie reprodus eficace în milioane de exemplare, în reţele de tip McDonald's- sau să aibă varietatea de forme rezultată din activitatea - poate mai puţin performantă- a milioanelor de intervenienţi autonomi? Cum veţi acţiona întru sprijinirea modelului preferat? Se poate combate degenerarea monopolistă, în plin imperialism?  Cum veţi apăra "peştii mici" (la care faceţi o referire succintă în program), care doresc să se împlinească liber, participînd la jocul economic ca mici întreprinzători, de marii rechini- care cotropesc oceanul şi corup democraţia, pentru a ne putea înghiţi mai bine, transformîndu-ne în furnici salariate? Ce mecanisme concrete aveţi în vedere, pentru sprijinirea asocierii "peştilor mici"- la care faceţi o aluzie în program?
Cum vă plasaţi faţă de distributivism (democraţia economică), avînd în vedere că modelul actual de liberalism produce subţierea clasei medii şi acumularea revoltătoare a bogăţiei- în cîteva miini? Ce poziţie aţi avut sau aveţi faţă de legea Cojocaru din 1990 (sau de cea din 2008)? Sînteţi de acord că avuţia muncită de români pînă în 1990 le aparţine de drept şi că ea ar trebui măcar parţial returată proprietarilor- de exemplu alimentînd fondul de pensii? Dar cu ideile domnului Rugină privind leul greu şi apărarea comunităţii de speculaţii valutare, ca să nu mai suportăm mega-escrocherii finanţiste- ca devalorizarea care ne-a sărăcit, după 1990?
În cîrdăşie cu baronii locali, multinaţionalele pot capta contractele cu statul şi dirija regulile de joc în interesul lor. Dosarul Microsoft/Siveco nu e decît vîrful aisbergului. Societatea trebuie apărată eficace de manevrele corporaţiilor- marele duşman actual al democraţiei reale. Altfel vom munci pentru a umfla nelimitat buzunarele cîtorva patroni, care plătesc salarii nesimţite celor care mulg angajaţii în ciclul producător-consumator, sau ne sifonează buzunarele cu pompa bugetului, prin contracte pentru şosele imaginare, borduri inutile, săli de sport în islazuri, soft pedagogic toxic şi tablete- în loc de manuale şi salarii.
Ce veţi face cînd "partenerii strategici" vor cere să le fie favorizate firmele/interesele sau vă vor da alte indicaţii neavenite? Vă amintesc că mentorii noştri post-decembrişti ne-au îndemnat să ne facem ţăndări marile intreprinderi, să desfiinţăm asociaţiile, să renunţăm la planificare centrală-  în timp ce la ei era vremea fuziunilor, pentru a forma giganţi gestionaţi centralizat ... Cum poate fi oare parată mituirea sau intimidarea reprezentanţilor şi tehnicienilor unei ţării degradate şi aservite?
7. Dreptate sau umilinţă? Un interes explicabil al străinătăţii este să nu tulburăm apele cu procesul comunismului, contrarevolutiei si tranziţiei criminale- ceea ce a şi determinat vinovaţii să caute adăpostul unei integrări protectoare.
Constat că nu spuneţi nimic despre asta în programul dv. Ni s-a mai strigat "La muncă!" şi în 1990 (cînd domnul Cîmpeanu îmi explica de ce nu contează cine şi cum se va căpătui, dacă apar repede bogaţii şi săracii necesari prosperităţii...) Ce fel de concordie socială şi şantier de reconstrucţie vreţi? Să ne împăcăm cu infractorii deveniţi oligarhi, avînd buzunarele şi sufletele răvăşite de ei? Să muncim ca să sporim averile jefuite părinţilor noştri? Să uităm tot ce ne-au făcut Tovaraşii împatronaţi, în numele nevoii de consens productiv? Să ne îndemnăm copiii să-i slujească cuminte pe copiii lor, respectînd relieful economic creat de un genocid continuat pînă azi? Să lucrăm pentru răpitorii ne-au refuzat satisfacţia de a-şi cere iertare, obligîndu-ne să asistăm umiliţi la insuportabilul spectacol al îmbogăţirii lor fabuloase/frauduloase ? Deşi nimeni nu a fost pedepsit pentru ce ne-au făcut înainte de 1990 şi nici pentru că ne-au împiediat apoi să reparăm nedreptatea- ar trebui să ne liniştim, ca să mergă uns producţia în noul lagăr românesc, gestionat de călăi, în partenariat cu complici veniţi de aiurea?
Dacă asta ne propuneţi- pot să observe şi orbii ce fel de partid liberal aţi ajuns să reprezentaţi: o agentură de tranziţie spre capitalism a securicomuniştilor, unul dintre partidele satelit folosite de fesenism ca "opoziţie" - întru simularea alternanţei la putere. Agenţi ai duşmanului- care nici nu au ce trăda. Cei ca mine nu vor crede într-un program de "reformă" care nu începe cu cercetarea crimelor comuniste şi abuzurilor tranziţiei, nu continuă cu penalizarea responsabililor şi recuperarea averilor jefuite prin intermediul statului cotropit, nu ajunge la anularea privatizărilor delictuale şi a contractelor vădit incorecte- dedicate unor profitori care nu se pot pretinde de bună credinţă.
Confiscarea averilor ilicite (inclusiv poprind ce s-a scos în străinatate, aşa cum au făcut şi alţii, cînd a fost vorba de infractori duşmănoşi) ar fi cea mai bună cale de a reface simultan economia şi moralitatea. Poate că unor colaboraţionişti prinşi în cloaca din România le e frică de un astfel de proiect (căci s-au mînjit, pentru a supravieţui) dar vă asigur că aceasta e dorinţa arzătoare a celor rămaşi cinstiţi (şi de regulă- săraci) sau care au plecat afară- din revoltă sau scîrbă. Recuperarea  terenurilor dirijate de către Comisiile de fond funciar spre clientelă- şi de judecători spre "recuperatori" (în timp ce adevăraţii proprietari erau blocaţi la uşa legii, arhivelor, cadastrului) ar fi suficientă pentru o relansare economică viguroasă. Sau anularea- după modelul ecuadorian, a datoriilor externe "odioase", nejustificabile, făcute mişeleşte, în timp ce ne vindeam industria şi resursele pe nimic. Iată ce ar trebui să facă DNA, ANI, procuratura şi alte organisme care ar putea fi înfiinţate, spre care ar trebui dirijată şi activitatea serviciilor secrete.
 8. Securitatea noastră sau a puterii? Nu sînteţi primul care ne asigură că pîndacii şi răspîndacii nu mai au legătură cu securitatea şi că ne sînt de mare folos. Trebuie să îi menajaţi pe aceşti periculoşi piloni subterani ai democraţiei de faţadă, că să nu vă răstoarne, ci să vă slujească- aşa cum au făcut şi cu predecesorii dv. Dar noi putem spune adevărul. Şi Iliescu ne garanta că securiştii au dispărut, deşi ştiam bine că au rămas în corpore la post, punîndu-se la dispoziţia noii garnituri, care i-a folosit ca să zdrobească încercarea de finalizare a revoluţiei. Şi că foştii informatori- conspiraţi au lucrat- şantajaţi- în continuare sau au ajuns ofiţeri SRI. Şi că arhivele au fost periate, distruse, sau folosite în reţeaua de şantaj în care s-a împotmolit curăţirea. Nu ne încălzeşte nici că mulţi securişti şi elevii ai lor au intrat în NATO, încît ne pot declara azi terorişti internaţionali- dacă îi punem în pericol.
Om fi fără putere, dar nu sîntem şi fără minte. Dacă vechii sau noii spioni ai noştri au fost atît de utili naţiunii, cum de a dispărut toată avuţia naţională... sub ochii lor vigilenţi. Şi în bună parte, a ajuns tocmai la foşti securişti (a se vedea cine a condus privatizările- în cartea lui Marius Oprea "Moştenitorii securităţii"?) . De ce să hrănim cohorta celor care au stat de şase în folosul hoţilor şi care au sprijinit formarea unei oligarhii criminale? Cine ne dovedeşte că rapoartele SRI despre devalizarea României, ascunse de politicienii care le-ar fi primit şi neglijat, au existat cu adevarat? Iar dacă se face această dovadă, cine ii pedepseşte pe cei care au dosit rapoartele respective, cu preţul distrugerii economiei naţionale şi ne explică la ce au mai folosit serviciile, dacă nu au putut finaliza nimic ?
Pînă cînd nu vedem concret cum funcţioneză mecanismele de verificare a (eficienţei) activităţii servicilor secrete, de ce am crede pe cuvînt pe cineva care le poate folosi pentru a-şi consolida puterea (dacă nu cumva roata merge invers, gărzile pretoriene controlînd Preşedintele).  Cheltuielile cu aparatul excesiv "de informaţii" nu par folosite pentru securitatea noastră, ci a exploatatorilor noştri. Avem nevoie de garanţii verificabile că subterana "securităţii naţionale", ca şi corpul poliţienesc sau militar, nu pot fi folosite în represiune- căci situaţia inadmisibilă din România justifică din plin revoltele populare. Şi că nu sîntem expuşi nici supravegherii orwelliene la care şi partenerii noştri strategici par experţi (a se vedea cazul Snowden).
Încă- vrem libertate. Măcar cu atît să ne alegem dintr-o "revoluţie" plătită atît de greu şi deturnată atît de uşor. 
            9. Lege sau dreptate? Regăsesc în programul dv. referirile standard la independenţa, valoarea şi meritele justiţiei. Un fals de maximă nocivitate, pe care cei ce nu au de ce se teme, nu au nici de ce îl îngîna. De ce ne-am declara încîntaţi sau ne-am lăsa intimidaţi de raportarea formală, discriminatorie, incorectă sau orbească la o legalitate putredă, emanată de ticăloşi care capturează legislativul- şi nu am pretinde judecătorilor ca, în primul rînd, să facă dreptate? De ce ne-am lăsa dresaţi că norma e deasupra realităţii (încît să nu mai putem distinge binele de rău decît conform precizărilor din vreo lege) şi că justiţia e singura autoritate privind adevărul (încăt să nu mai credem decît ce e scris într-o sentinţă definitivă, inclusiv cînd e vorba de lucruri direct constatabile- ca un plagiat).
E de dorit independenţa justiţiei faţă de celelalte puteri, dar nu şi faţă de adevăr, de dreptate, de nevoile şi drepturile fireşti ale românilor de rînd (care nu pot cumpăra sau dirija instanţele).  Justiţia trebuie să treacă sub controlul poporului român, şi nu să fie stăpîna lui discreţionară. Teza imparţialităţii ei fiind oricum găunoasă. Cum să fie neutru un judecător care e plătit din buget, atunci cînd victima statului cere despăgubiri pentru abuzuri? Obedienţa faţă de aşteptările uşor de intuit ale celor puternici-, întărită de vechi reflexe şi complicităţi, nu necesită ordine formale, ci pensii speciale...
 După 25 de ani de patologie juridică sistematică şi sistemică, să arătăm (in)Justiţiei- respect şi admiraţie?  Ea are o vinovăţie uriaşă pentru situaţia în care a fost adusă România. A fost folosită din plin în represiunea comunistă şi apoi, ne-epurată (ne-lustrată, dacă vreţi un eufemism la modă),  a acoperit cu formalisme perfide abuzurile "tranziţiei". Independenţă? Autonomia absolută a judecătorilor s-a dovedit o capcană pentru societatea românească- producînd un adevărat genocid juridic- pe care o asociaţie a victimelor justiţiei îl dorea judecat la Haga. Judecătorii care au împiedicat dreptatea ar trebui judecaţi, procurorii care au protejat infractorii anchetaţi, (ne)legiuitorii care au emis legi strîmbătoare- condamnaţi prin legi noi, notarii- lăsaţi fără privilegiile gestionarilor de secrete urîte şi avocaţii siliţi să-şi apere cu adevărat clienţii, indiferent de starea lor materială.
Rău formaţi, compromişi şi lipsiţi de scrupule, juriştii şi-au bătut joc de nenumărate dosare, profitînd de protecţia oferită de absenţa unor instrumente eficace de penalizare a abuzurilor lor. Arestările din ultimul timp nu pot păcăli pe cineva ca mine, care reclam apăsat garanţii constituţionale eficace împotriva abuzului judiciar, atît de uşor de constatat (dacă nu se mai distrug dosarele).

10. (In)formare sau manipulare? Aţi precizat că educaţia este ţinta principală întru redresare, şi, ca expert în domeniu, vă înţeleg şi împărtăşesc poziţia.
Dar e bine să sesizăm şi aici existenţa unor obstacole redutabile, care ar trebui depăşite. Investiţia în cunoaştere, în formarea minţii şi conştiinţei, are bătaie prea abstractă şi lungă, pentru a înlocui mecanimsmele de stimulare la care recurge societatea "pragmatică"-devenite inoperante la noi. La ce e nevoie de experţi buni, într-o ţară rămasă fără industrie, condamnată la statut colonial? Deja generaţia mea de ingineri a  ajuns să vîndă aparate importate sau să caute slujbe la firmele care fac ce am fi putut produce şi noi foarte bine. Cercetători ne-reciclaţi la timp, sînt taximetrişti pe aiurea. În ţara pustiită de tranziţie, e nevoie mai mult de: vînzători de produse cu valoare adăugată- de import, colectori de materie primă- pentru export, funcţionari obedienţi faţă de nulităţile inşurubate ca şefi- dar insolenţi cu clienţii, gestionari ai sinecurilor rămase în curtea statului- pentru deservirea firmelor căpuşă, salahori şi vechili lucrînd în firme volatile- care se pot reloca oricînd dacă găsesec mînă de lucru şi mai ieftină, personal pentru numerosele sucursale de bănci străine- care au înlocuit magazinele noastre, constructori şi instalatori- pentru vilele ridicate în speranţa că se va putea veni în ele cînd se va găsi şi servici prin zonă. Plus doctori sau profesori- ori suficient de slabi ca să accepte un salariu şi un statut mizerabil, ori care au găsit căi ilicite de completare a acestuia. Ceea ce poate stîrni, mai devreme sau mai tărziu, vigilenţa corpului fiscal parazit- care trebuie să scoată bani de la cei care muncesc, ca să poată menaja escrocii care îi mituiesc. Poliţiştii, procurorii, judecătorii, notarii, avocaţii, ziariştii- completîndu-şi şi ei veniturile cu ce pot mulge de la baroni şi mafioţi.
Cum să stîrneşti cheful de învăţătură într-un astfel de climat, dominat de anti-selecţie, în care meritele cuiva sînt mult mai puţin importante ca relaţiile şi numai cei ce vor să plece afară mai au motive de studiu solid?  Caz în care însă- ar fi mai firesc să investeacă în instruire părinţii. De ce să cheltuim bani publici pentru formarea experţilor exportaţi gratis? De ce să pregătim medici altora, pe banii pacienţilor rămaşi în ţară, bătrîni, cu pensia furată şi fără îngrijire medicală adecvată? Să umplem România cu intelectuali în şomaj- numai pentru a da de lucru profesorilor sau creea o masă critică ce va dori schimbarea?
Să nu uităm nici că violul poate substitui dragostea şi în educaţie, "formarea" devenind îndoctrinare, iar şcoala- instrument de domesticire şi nu de întărire a discernămîntului şi liberului arbitru. (Cînd nu e o ocazie de ghişeft "educaţional"). De aceea educaţia continuă- la care vă referiti în program- se face democratic şi prin informarea corectă- un subiect central pentru o societate care doreşte cetăţeni emancipaţi. Nenumărate demonstraţii de intoxicare mediatică în masă ne-au arătat că aceia care controlează minţile tele-cetăţenilor pot face ce vor din ei, transformînd democraţia într-o fabrică de consens artificial. Ce aveţi de gînd să faceţi pentru ca să putem scoate conştiinţele din priză, încît decizia colectivă să fie expresia năzuinţelor unor subiecţi politici cu discernămînt?
Pentru a se stîrni o fiziologie informaţională curativă, şi pentru a curăţa România de plaga corupţiei, trebuie asigurată şi transparenţa maximă pentru orice informaţie de interes public, restrîngînd cît mai mult aria informaţiilor protejate- ca "personale" sau "clasificate", în numele cărora au fost acoperite atîtea fărădelegi. Ceea ce impune accesul nestingherit în buncărul arhivelor, gestionat pînă acum întru înfundarea drumului spre informaţii, care ar putea fi transfomat -prin informatizare- într-un spaţiu uşor explorabil. Cu pedepsirea celor care au distrus fondurile stînjenitoare. 
În fine, tot în legătură cu formarea intelectelor, mi-aş dori să aveţi o poziţie explicită faţă de libertatea de conştiinţă şi de exprimarea neîngrădită a opiniilor,  veghind ca ele să nu fie sufocate prin ameninţările juridice sau prin corectitudinea politică pe care occidentul le-a lăsat să facă deja prea mult rău. Echilibrul între dreptul la părere, protejarea de calomnie si consensul comunitar trebuie să conserve esenţa libertară a unui contract social respectabil.
Din cele de mai sus, puteţi constata că nu aveţi de a face cu vreun nostalgic al comunismului sau dictaturii, cu vreun tradiţionalist habotnic sau fundamentalist al cine ştie ce valori supreme, sau cu un admirator al modului de viaţă defectuos la care se complac românii de azi. Ca şi dv., consider că trebuie încercată emanciparea către vrednicie, eficacitate, corectitudine, omenie.
Să fim însă atenţi la modul prin care împulsionăm această transformare- pentru a nu continua lanţul ingineriilor sociale care au făcut atîta rău, în numele binelui. Ceea ce trăim azi este rezultatul unui neîntrerupt proces de replicare/imprimare a modelelor de afară, pe care au încercat să le impună unui popor destul de recalcitrant la schimbarea forţată a etosului său: revoluţionarii din 1848,  modernizatorii interbelici, activiştii comunişti, propagandiştii capitalismului postdecembrist. Istoria noastră arată la ce rezultate jalnice conduc mutaţiile impuse, care nu ţin cont de fiziologia evolutivă a fiinţei româneşti colective.
Din păcate- cred eu- şi programul dv poate cade în această capcană, preluînd felul inadecvat în care vorbeşte intelectualitatea progresistă de serviciu poporului păstorit de mafia postcomunistă. Modul de viaţă occidental- propus ca model, fără nici o rezervă- este o falsificare prin omisiune- căci se ascunde criza gravă în care a ajuns condiţia umană, faptul că omenirea îşi împlineşte greu aspiraţiile superioare, în epoci decadente ca aceasta. Astfel de manipulări (conştiente sau rezultate din superficialitatea "vectorilor de opinie" săriţi indecent în arena publică),  au putut opera în 1990 , cînd românii nu ştiau ce/cum se trăieşte înafara lagărului, dar nu mai pot funcţiona acum, cînd ei au umplut lumea, văzînd ce înseamnă lupta pentru existenţă în societatea contemporană.
A face, fără precizările de rigoare,  cultul muncii corect răsplătite, într-o lume roasă de mercantilism obtuz, imperialism financiar, colonialism tehnologic, exploatare a ţărilor captive şi a celor ce fug din ele- e necinstit şi contra-productiv. Românii intraţi în jug pe aiurea ştiu acum că există şi forme de supunere "soft", în care victima întră în jocul perdant de bunăvoie, la concurenţă cu alţi lucrători ieftini, iar profitorii cu cămăşi albe lucrează curat, din spatele birourilor din zgîrie nori, protejaţi de reguli de joc potrivnice celor fără capital. Beneficiile fără miros venind şi din zdrobirea incorectă a concurenţei, şi din plata incorectă a muncii celor fără apărare, şi din cooperarea cu stăpînii lagărelor de aiurea- nu numai din avansul tehnologic stimulat şi invocat obsesiv- întru camuflarea raptului. Un occident atît de civilizat şi muncitor cum ni se propovăduieşte de unii aplaudaci ai capitalismului (uneori aceiaşi care ridicau ode comunismului) nu s-ar fi pretat fără scrupule la a profita- în bună tradiţie colonială- de oportunităţile de afaceri murdare create de căderea lagărului comunist. Sau la a exploata munca foştilor prizonieri, siliţi la emigrare după 1990, datorită distrugerii economiei pe care o clădiseră forţat, tocmai de către vechii lor gardieni, deveniţi parteneri de afaceri ai unor şacali occidentali.
Aş dori ca atunci cînd sînt invitat să trăiesc "nemţeşte" să mi se demonstreze că se creează condiţiile necesare pentru ca ţara mea să nu funcţioneaze ca o colonie ci să îşi poată optimiza fiziologia economică în interes propriu.  Iar beneficiul muncii noastre să rămînă în ea- nu să fie supt de îndepărtate conturi. Ca să nu fie vorba doar de creşterea eficacităţii slujirii altora, de perfecţionarea unui lagăr de muncă, lucrînd cu drogaţi mediatici. Şi alte neamuri au fost invitate să muncească pe cît mai puţin, ca prin această ofertă tentantă să se ridice deasupra celor care-i folosesc o vreme, ajungîndu-i din urmă material şi tehnologic. Dar nu prea se întîmplă- ţinta pentru care faci sacrificii se mută în faţă, parcă şi mai departe.  E Fata Morgana- pe care se bazează spolierea modernă...   

Ce rost are să vă amintesc aceste probleme, fără a dori neparat un răspuns, privat (la ioan_rosca@yahoo.com) sau public? Teoria că un preşedinte nu trebuie să se preocupe de astfel de aspecte, pentru că nu are atribuţii guvernamentale- este bine combătută şi în programul dv. Într-adevăr, nimic nu vă împiedică să aveţi un rol activ în operaţia de mediere a intereselor ce se confruntă , pornind de la misiunea politică validată de alegători.
Puteţi însă merge mai departe, asumîndu-vă rolul de principal avocat al poporului. Avînd  mandat de "meta-cetăţean" (nu am spus "supra")- puteţi deveni instrumentul ultim prin care fiecare se apără de instituţiile statului, care lucrează împotriva lui, la comanda unor uzurpatori. Verificînd continuu modul cum sînt trataţi românii de maşinăria birocratică, politică, şi juridică pe care o hrănesc, cu ajutorul consilierilor (pe care vă sfătui să-i recrutaţi prin concurs) dedicaţi înţelegerii fenomenelor deviante şi reperării neregulilor. Intreprinzînd apoi demersuri faţă de organismele obligate să facă lumină sau dreptate. Şi dacă acestea vă tratează ca pe ceilalţi români, băgînd dosarele urîte sub preş, să reacţionaţi- prin organizarea unor dezbateri publice sau referendumuri. Sau - la limită- să recurgeţi la grevă prezidenţială- pentru a denunţa uzurpatorii instituţiilor, care nu mai ţin cont de voinţa poporului.
Dacă vreţi ca românii să se străduie, împreună, să schimbe România, arătaţi-le că au pe cine se baza, în lupta cu ticăloşia care i-a sufocat pînă acum.
Leacul pentru boala noastră- să-i zicem A (anarhia şi degradarea socială, acoperită cu forme fără fond) să fie neaparat o altă boală- B (domesticirea cetăţenilor-furnici prin tehnicile perfecţionate în occident)? Iar evitarea bolii B, să însemne rămînerea în boala A? Sau trebuie să avem curajul unei căi proprii de evoluţie, selectînd ce e fast/adecvat din modelele şi pildele la îndemînă?
Contează nu numai cum facem, ci şi ce şi de ce.
Căci şi răul poate fi bine făcut...
Ioan Roşca 19.11.2014

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE