Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenarul Marii Uniri, o privire filozofică asupra istoriei României

Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenarul Marii Uniri, o privire filozofică asupra istoriei României

SURSA: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/romania1918-2018/

Motto: "L’unité roumaine n’a pas attendu, pour exister, de recevoir une couronne consacrée à Rome ou à Byzance. L'on peut dire qu'une configuration naturelle, ou... la volonté même de la Providence a posé sur le front du people roumain la seule couronne dont il revendique la possession: celle de ses montagnes, Corona Montium, qui entoure de ses murs crénelés l’antique Dacie et que mentionnent les plus anciennes descriptions de cette terre, sur laquelle devaient se dérouler les fastes de son histoire " (acad. G.I Brătianu, Origine et formation de l’unité roumaine, 1943, p.334)

Manipularea (sau dresajul mediatic) aliniază, netezeşte diversitatea. A o pune în discuţie (a o critica) înseamnă a te sustrage uniformizării. Faţă de vremurile când numai institutele superioare se doreau a fi instrumente de dominare prin înrâurire politică, secolul trecut a adus noutatea mass mediei, mijloc de clonare a gândirii pe şablon, cu atât mai eficient cu cât reuşeşte mai bine să anihileze dreptul constituţional al fiecărui om de a gândi diferit. Pentru a putea mai bine controla mass-media, in România ocupată de armata lui Stalin s-a desfiinţat multitudinea de edituri, de ziare si de cărti, eliminând din librării si din biblioteci (vezi Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, București, Ed. Enciclopedică, 2000) mai toate scrierile rezultate din participarea nemijlocită a românilor la cultura europeană, cu specială atenție pentru împiedicarea difuzării lucrărilor semnate de personalități a căror prestigiu trecuse de mult granițele ciuntite ale României Mari (1).

Ne gândim la următoarele scrieri interzise înainte de 1990, dar care și azi sunt practic de negăsit, autorii fiind în majoritate masacrați în temnițe politice comuniste. In primul rând la scrierile academicianului martir G. I. Brătianu : „Théorie et réalité de l’histoire hongroise (1940, germ., it. 1940), „L'histoire roumaine écrite par les historiens hongrois” (1943 ; 1946), „La Moldavie et ses frontières historiques (1940, în it. si în germ; 1941 ; Ed. Porto-Franco, Galați, 1990), „Origines et formation de l’unité roumaine” (1943 ; germ.1944), „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești” (București, 1945) și la ediția a II-a din 1942 a volumului „Une enigme et un miracle historique : le peuple roumain”(tradus in italiană și în germană). Apoi la acad. N. Iorga cu a sa „Istorie a Românilor din Transilvania si din Ungaria” și cu cele zece volume : „Histoire des Roumains et de la romanite balkanique”.

Nae Ionescu - din „promoția istorică” a profesorului Iorga (vezi volumul Nae Ionescu, Roza Vânturilor alcătuit în 1937 de Mircea Eliade) -, observase cu justețe că istoricul Nicolae Iorga (ale cărui conferințe erau audiate cu mare interes atât în capitala Franței cât și în capitala României întregite la 1918) a fost „primul care a izbutit să arunce fundamentele adevăratei civilizații românești (...) anume în acțiunea intreprinsă la Semănătorul” (vezi vol. : Nae Ionescu în arhiva Securității, București, Ed. Mica Valahie, 2008, p.64).

In 1937 acad. Ioan Lupaș a tipărit volumul „Istoria Unirii Românilor” și în 1943 a publicat „O lege votată în dieta transilvană din Cluj la 1842”. Acestui istoric academician (supraviețuitor al regimului de exterminare din temnița comunistă a Sighetului) îi apăruse lucrarea „Sfârșitul suzeranității otomane și începutul regimului habsburgilor în Transilvania”, precum și volumul din 1938 „Realități istorice în voievodatul Transilvaniei din sec. XII-XVI”.

Intemnițatul academician Ion Nistor a fost autorul volumului „La Bessarabie et la Bucovine” (1937). Istoricul I. Moga, - deținut si el în închisoarea comunistă de la Sighet în lotul istoricilor români -, a scos în 1940 la București „Siebenbuergen in dem Wirtschaftsorganismus des rumaenischen Bodens” si în 1944 la Sibiu două lucrări : „Voievodatul Transilvaniei” și „Les Roumains de Transylvanie au Moyen Age”, tradusă și în italiană (I Romeni di Transilvania nel Medio Evo, pe care am citit-o în sala „Fondului Secret” a Bibliotecii Academiei).

Acad. Silviu Dragomir studiase „Originea coloniilor române din Istria” (1926) după ce în 1924 a publicat „Vlahii și morlacii. Studiu din istoria românismului balcanic”, și în 1922 „Vlahii din Serbia în secolele XII-XV”, toate trei nefigurând în Wikipedia românească, cum nu figurează nici cele două volume care amintesc de perioada în care profesorul Silviu Dragomir a predat istorie bisericească: „Istoria dezrobirii religioase a Românilor din Ardeal în secolul al XVIII-lea”, Sibiu, 1920. Intors la Cluj după refugiul universității clujene la Sibiu (1940-1945), acad. Silviu Dragomir a mai apucat să publice în 1946 „Studii și documente privitoare la revoluția românilor din Transilvania în anii 1848-1849”, pe urmă fiind dat afară din universitate si din Academie pentru a fi trimis după gratii, în „universitățile lui Teohari Georgescu” (2).

Premiat de Academia Română fusese și năsăudeanul acad. N. Drăganu pentru a sa lucrare din 1933 interzisă în Ungaria: Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticei.

In anul morții lui Nae Ionescu, istoricul Zenovie Pâclișanu (autor al volumului din 1923: Luptele politice ale românilor ardeleni din anii 1790-1792, membru corespondent al Academiei), îl întreba telefonic pe Nae Ionescu (aflat sub atentă supraveghere din ordinul lui Carol al II-lea) despre o episcopie ortodoxă primind informații amănunțite de la eruditul gânditor religios. Pâclișanu (arestat si dus la Sighet în 1950 de mercenarii ocupantului sovietic care apoi l-au transferat în închisoarea politică de la Gherla unde a și murit) publicase în 1942 „L'art et la maniere de faire des Hongrois” și în 1943 „Politica minoritară a guvernelor ungurești”, 1867-1914 (tradusă și în engleză) iar în 1944 „Die magyarische Ordnung in Mitteleuropa” (tradusă în franceză si italiană, București, 1944).

In refugiul de la Sibiu, profesorul academician Silviu Dragomir, care va fi pensionat forțat de la Universitatea clujană în 1947, a scris „La Transylvanie avant et apres l’arbitrage de Vienne” (Sibiu, 1943), si „Vingt-cinq ans apres la reunion de la Transylvanie a la Roumanie” (1943). Credem că e arhisuficientă menționarea acestor titluri pentru a ne imagina ce-a displăcut și ce încă nu convine ideologilor cu putere de decizie de ieri (și de azi) în scrierile istoricilor „burghezi” arestați și torturați prin închisori.

Cumanul B (vigilent urmăritor al fișei mele din wikipedia) scria prin culisele confiscatei enciclopedii că „istoricii BURGHEZI au fost reabilitați de Nicu din Scornicești”. Am pus majuscule care să-l arate pe Cumanul B așa cum este el: un wikipedist câștigat pe vecie de ideologia comunistă îndemnând la ură contra burgheziei si vehiculând jumătăți de adevăruri. Fiindcă nicicând n-au fost reabilitați toți istoricii burghezi. Cât privește opera celor „reabilitați”, din ea s-a publicat puțintel de tot. De fapt, în comunism „reabilitarea” (permanent frânată de cei cu putere de decizie rămași pe creasta valului si după 1990) a însemnat repunerea pe piață a câtorva volume de istorici, printre care și G.I. Brătianu republicat după 1987, când se știa de schimbarea de regim din 1989 (cf. Ion Varlam, Pseudo-România, București, 2004). Semnificativă este si alegerea pseudonimului. Incă de la începutul secolului XIX, Gh. Șincai observase că denumiri precum „cumani” indică o dominație politică și nicidecum felul populației. Acest lucru îl scria Șincai în Cronica...sa terminată la 1808 si tipărită 45 de ani mai târziu la M-rea Neamț. Cumanul B, supraveghetor ideologic al wikipediei și iubitor de cumani, n-a rezistat ispitei de a consemna si părerea sa despre „naționalismul șovin al Școlii ardelene”. Probabil spre a se vedea opțiunile păzitorilor wikipediei confiscate de o mafie cu interese vădit anti-românești (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse). Consultând pe 15 nov. 2018 wikipedia românească, am sesizat că ea ascunde moartea după gratiile închisorii din Sighet a septuagenarului general Henry Cihoski (1871, Tecuci -18 mai 1950) erou decorat de români și de francezi pentru vitejia sa în luptele de la Mărășești. Așadar unul din mulții făuritori ai României Mari uciși în temnițele politice comuniste (vezi Prof. Dr. Nuțu Roșca, Închisoarea elitei românești. Compendiu, Baia Mare, Ed. Gutinul, 1998, pp. 62-63; vezi si comunicarea din 16 nov. 2019: https://www.youtube.com/watch?v=drOxZmb5tDE&t=43s ).

Într-o notă din volumul meu de eseuri intitulat „Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului” (Slobozia, 2002) enumărasem o parte din istoricii și academicienii „tocați în închisori” cu grija de a scrie pe actele de deces „persoană fără ocupație” : acad. George I. Brătianu, acad. Alex. Lapedatu, istoricul basareabean Ion Pelivan care a făcut parte din Delegația României la conferințele de pace de la Paris și Geneva, acad. Silviu Dragomir, acad. Stefan Meteș, acad. Ioan Lupaș, ultimii trei fiind supraviețuitori ai regimului de exterminare din închisoarea de la Sighetul Marmației. Plecat la Domnul de sfânta sărbătoare a Crăciunului, unul din martirii închisorilor spusese colegilor de detenție că opresorii lor își imaginează că cei de după gratiile temnițelor politice comuniste ar fi fost „învinși. Dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie și nu cunosc căile Lui” (Părintele arhim. Gherasim Iscu, 1912- 25 decembrie 1951, Târgu Ocna ; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba Două personaje ale romanului eliadesc „Noaptea de Sânziene” : Călugărul Anisie (/Arsenie Boca) și filozoful Petre Biriș (/Mircea Vulcănescu) ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/personajroman/ ).

Supraviețuitor temniței din Sighetul Marmației a fost și savantul Ion Nistor, profesor de istoria românilor la Universitatea cernăuțeană unde a învățat tatăl meu. Academicianul Ion Nistor, arestat în 5/6 mai 1950 (odată cu acei istorici pe care-i va cita în 1999 istoricul Vasile Spinei, cum vom arăta mai încolo), a fost cel care în 1918 a redactat si a citit Actul Unirii Bucovinei cu România. În anul când Ana Pauker a înființat Securitatea împreună cu Vasile Luca si Teohari Georgescu, acad. Ion Nistor a fost îndepărtat din Academia văduvită atunci și de alte prestigioase personalități ale spiritualității românești (G. I. Brătianu, Silviu Dragomir, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, P.P. Panaitescu, George Fotino, St. Bezdechi, Ioan Lupaș, etc.).

Într-o ședință din anii cincizeci a înaltului for decimat de mercenarii ocupantului sovietic, acad. Traian Săvulescu (președintele Academiei R.P.R) a avut admirabila îndrăzneală de a spune că istoricul Ion Nistor este întemnițat „pentru motive pe care nu le cunoaște”. Agentul sovietic Iosif Chișinevschi a replicat cu promptitudine că Securitatea l-a arestat datorită apartenenței fostului academician la Partidul Liberal (același motiv fusese invocat și la arestarea scriitoarei Alice Voinescu, si probabil a foarte multor alții).

Pe când încă trăiau scriitori care se bucuraseră de libertatea de gândire și de creație făcută posibilă de Marea Unire de la 1 dec. 1918, argumentul comunistului semi-analfabet n-a impresionat. Doar în zilele noastre, oricine poate auzi pe toate canalele mass-mediei oficiale motivațiile întemnițărilor politice invocate de Chișinevschi. Președintele Academiei i-a replicat în 1955 celui numit „țarul culturii” (datorită puterii pe care o deținea) că „legislația internațională și națională nu consideră contravenție a fi demnitar în guvernele liberal, țărănist, Goga-Cuza, etc.” (cf. acad. N. Bănescu în „Magazin istoric”, nr. 9-10/ 1996 și în nr.2/ 1997). Ba mai mult, la motivul că deținutul Ion Nistor ar fi după gratii și pentru că a publicat articole anti-sovietice, acad. Traian Săvulescu a spus că este „un abuz” a califica drept anti-sovietică o problemă istorică privind relațiile românilor cu Rusia, apoi cu U.R.S.S. (ibid.).

Desigur că, în lagărul comunist, atare atitudine față de un reprezentant de frunte al regimului de ocupație sovietică a României a fost o excepție. Căci la vremea dictaturii comuniste care a durat patruzeci și cinci de ani datorită terorii polițienești sprijinind teroarea ideologică, reacţia firească de împotrivire la anularea libertăţii de gândire nu se putea ivi decât după gratii de temnițe comuniste (vezi „Jumătate de veac după cum a fost să fie”, în vol. : Isabela Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos. Eseuri, Slobozia, 1997, pp.77-97).

In fapt, răspunsul românesc la mutilarea gândirii ce se petrecea în țara subjugată s-a putut ivi doar prin scrierile elitei aflate dincolo de cortina de fier unde se găseau Mircea Eliade, N.I Herescu, Dionisie Ghermani, Sever Pop, Horia Stamatu, Emil Turdeanu, Vintilă Horia, Alexandru Randa, Octavian Vuia, Ion Varlam, etc. Numai că scrierile lor s-au dovedit după 1990 cu greu „revenite” acasă prin firave retipăriri pe tăcute, în tiraje minuscule si în condiţii precare. Când tipărirea s-a făcut mai la vedere, a urmat cvasi-automat „reductio ad Hitlerum” pentru anihilarea oricărei admirații pe care scrierea exilatului (sau a autorului interzis de cenzura comunistă) ar fi trezit-o spontan.

Ca urmare, clonarea gândirii pe şablon începută de ocupantul sovietic după ciopârţirea României s-a continuat fără nici o stavilă, de ca si cum decembrie 1989 n-ar fi existat. Totuși ar fi de reținut momentul 1990, întrucât atunci s-a început sărbătorirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, precum și falsul anti-comunism afișat de oficiali după 1990. Falsitatea acestora s-a văzut însă din împotrivirea acerbă la tentativa de a fi scoase la lumină crimele regimului comunist.

Profesorul dr. Nuțu Roșca, autor al documentatei lucrări intitulată „Inchisoarea elitei românești” (Editura Gutinul, Baia Mare) amintea în 1998 de amânările ce au durat ani de zile si de „greutățile de neînvins” care l-au forțat să publice doar un compendiu, după ce a tot așteptat publicarea amplei sale lucrări pe care o depusese la mai multe edituri.

Tot în 1998, de astă dată nu la o editură oarecare, ci la o mare editură bucureșteană apărea și „Paradoxul Român” a lui Sorin Alexandrescu. Spre deosebire de compendiul istoric al cercetătorului băimărean, istoria pusă pe piață de Editura Univers (cu sediul în fosta Casă a Scânteii) probează perfecta continuitate a perioadei dinainte de 1990 când erau interzise orice referiri la detențiile politice. În volumul fostului profesor de română la Amsterdam sunt „omise” toate informațiile legate de temnița politică făcută de academicianul Ion Nistor si de alți făuritori ai Marii Uniri.

Insuși istoricul Victor Spinei, când scoate la oficiala editură Polirom a doua ediție a „Mării Negre de la origini până la cucerirea otomană”, (amplu volum publicat de G.I. Brătianu în 1943) uimește în 1999 cititorul prin meșteșugita formulare menită a ascunde temnița politică pe care au îndurat-o istoricii români de elită. Academicianul Spinei scrie că G.I. Brătianu si o serie de alți istorici ar fi avut o capacitate de creație „diminuată” (vezi Doamne) datorită „împrejurărilor speciale în care s-a aflat în ultimii ani de viață, ceea ce îl apropie..., prin similitudinea situației de C.C. Giurescu, P.P. Panaitescu, V. Papacostea, I.I. Nistor, I. Lupaș, Al Lapedatu, S. Dragomir, Z. Pâclișanu, T. Sauciuc-Săveanu, E. Lăzărescu, Al. Marcu și de numeroși colegi de generație (p.13).

Semne ale îndoctrinării post-decembriste le-am sesizat și într-o carte din 2008 (Theodor Codreanu, A doua schimbare la față, Iași, Ed. Princeps, 2008) construită pornind de la nişte premize întru-totul false. Amăgit de strategia profitorilor regimului comunist de a învinovăți victimele comunismului, autorul avansează ideea că mutilarea spiritualităţii româneşti s-ar fi datorat în două rânduri «trădării intelectualilor» : Prima oară prin invocatul colaboraţionism pe care îl tot proferează mass-media post-decembristă, prin lichele ce vorbesc de lichelism. Colaboraționismul cu ocupantul sovietic de după 23 august 1944 ar fi produs (vezi Doamne) o primă «schimbare la faţă» a României.

Or, nu așa s-a schimbat o țară în care cca două milioane din cetățenii ei (cf. Părintele Drăgulin, în „Rezistența”, 1/ 1991, p.3) au ajuns după gratii de temnițe politice din 1944 până în 1964 (despre amploarea crimelor comunismului a se vedea vol.: dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, Ed. Irecson, București, 1430pg.; A. Stoljenițin, născut în 1918, avansase ca număr de victime ale comunismului sovietic 65 de milioane, Gorbaciov le-a micșorat la 40, în timp ce St. Courtois, coordonatorul Cărții negre, mărturisea următoarele: „vous n’imaginez pas le travail acharné qui m’a couté, meme les 20 millions, pour les faire accepter par mes collaborateurs, tous, comme moi, anciens admirateurs de l’URSS”. ). Cum bine se ştie, după Yalta anului 1945, România a fost ciuntită, jecmănită, decapitată si transformată dintr-o ţară liberă într-o « gubernie sovietizată » (apud. Virgil Ierunca).

In cuvântarea pe care a ţinut-o la deschiderea Universitătii din Odessa pe 7 dec. 1941, guvernatorul Gh. Alexianu le spunea studenţilor că “indiferent de sistemul de opresiune (…), indiferent de numărul lagărelor de muncă si de exterminare care v-au obligat să acceptati politica statului [sovietic], în lupta dintre comunism si democratie, oricât ar dura ea, va învinge până la urmă numai democratia” (vezi Serban Alexianu, Transnistria - un capitol în istoria omeniei românesti, Ed. Vremea, București, 2007).

Fostul profesor de drept constitutional de la Universitatea din Cernăuti (din oct. 1926 până la ocuparea teritoriului românesc de către bolșevici în 1940) a prevăzut cu exactitate mersul istoriei. Intr-adevăr, după multele decenii de totalitarism comunist a învins democratia. Un singur lucru i-a scăpat din vedere acestui mare jurist (care a participat la elaborarea Codului „Hamangiu”, de o valoare neegalată până în zilele noastre): Din comunism, ca si din hitlerism, a supravietuit exercitarea terorismului ideatic, prin instituirea delictului de opinie. Teroarea preventivă a continuat să existe (ca un bun pe deplin câştigat) dincolo de schimbarea de conţinut a ideologiilor de dreapta sau de stânga (vezi Ion Varlam, Definirea totalitarismului – o exigență a prevenirii prin lege a pericolului totalitar, 1993). Delictul de opinie si-a reînoit mereu statutul de lege, mai nou abuzându-se de şantajul cu anti-semitismul. Dar nu s-a abandonat nici formula magică („reductio ad Hitlerum”) prin care mulți nevinovați au îndurat temnița politică în comunism.

La una dintre anchetările după gratii, septuagenarul doctor Vasile Voiculescu a fost forțat să recunoască un lucru inițial negat: Anume că misticismul ar fi totuna cu legionarismul. Foaia a fost adăugată la dosarul ce cuprindea acuzația de misticism și declarația după care marele scriitor batjocorit și schingiuit de torționari recunoștea că a scris și difuzat din 1947 până in 1958 „poezii cu conținut religios de îndemn la o viață duhovnicească”. Înainte de a-și da duhul Vasile Voiculescu i-a spus fiului său: „Ionică eu mor! Mor! M-au omorât! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu.” (dr. Vasile Voiculescu).

În studiul său despre „Originea și evoluția totalitarismului”, Ion Varlam evidenția faptul că Revoluția franceză ar fi fost cea care a inventat teroarea ideologică: „orice persoană suspectă a nu gândi conform dogmelor iacobine era trimisă la ghilotină”. (cf. Ion Varlam)

La Colocviul de filozofie de la Tecuci, după ce părăsisem sala (în care vorbisem despre filozoful martir Mircea Vulcănescu, perioada Criterionului și foarte puțin despre Sfântul Arsenie Boca) mi s-a întâmplat să-l aud în 2011 pe invitatul de la Craiova (căruia de câțiva ani îi oferisem cu autograf cele două volume despre filozoful Nae Ionescu din 2000 și volumul Mistica platonică apărută la Slobozia în 1999) spunând că eu aș fi „de dreapta”. Postate pe youtube, intervențiile mele din 2011 (si din ceilalți ani în care am participat la Colocviul „Ion Petrovici” de la Tecuci) pot dovedi netemeinicia acestei acuzații făcută pe la spate. Dacă admiri realizări spirituale demne de admirat nu înseamnă că ești „de dreapta”. Doar că ai căpătat în timp acel discernământ care multora le lipsește.

Admirându-l pe Mircea Eliade, m-am bucurat să-i pot citi Jurnalul portughez. Nu mică mi-a fost însă surpriza când, comparând prima cu a doua ediție românească (prima din 2006 si a doua din 2010, premiera mondială constituind-o traducerea spaniolă a manuscrisului eliadesc oferit după publicarea în Spania în 2001 lui Handoca de traducătorul spaniol, J. Garrigos, cum mi-a scris acesta pe 6 martie 2011 într-un e-mail) am constat cenzurarea lui Eliade la Editura Humanitas. În ediția din 2010 fuseseră cenzurate pasajele în care savantul de renume mondial consemnase (pe 2 iulie 1941) date privitoare la masacre, deportări, violuri totalizând pe durata unui singur an 400000 (patrusutede mii) de victime printre românii din Basarabia si Bucovina de Nord invadate în 1940 de Stalin. Din jurnalul ținut de Mircea Eliade între 1941 și 1945 fuseseră îndepărtate informațiile istorice neconvenabile comuniștilor bine îndoctrinați: In ediția cenzurată, însemnările din 30 iunie (p.44) apar urmate de… insemnări din 20 iulie (M. Eliade. Jurnalul portughez, Ed. Humanitas, 2010, p.45).

De fapt, nu doar cenzurarea informațiilor despre masacrarea populației românești din provinciile devenite comuniste după ocuparea lor de către armata sovietică în 1940 dovedesc deplina „continuitate a ordinii oficial abolite în 1990” (I. Varlam). În toamna anului 2011 însăși excelentele mele păreri despre filozoful Mircea Vulcănescu, martir al temnițelor comuniste (https://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ&t=22s ), îi deveniseră „suspecte” (a fi de dreapta) universitarului craiovean care (scriind bio-bibliografia filozofului Mircea Florian) a „sărit” atât peste Marea Unire de la 1 decembrie 1918, cât și peste „vara apocaliptică a anului 1940” (cf. Lucian Blaga), prima reamintită anual după 1990, a doua mereu „uitată” la comandă oficială.

„Dresat” de mass-media dinainte și de după 1990 să „uite” ambele momente semnificative din istoria românilor, editorul post-decembrist al lui Mircea Florian n-a amintit în cronologia sa alcătuită în 2004 nici de bucuria Marii Uniri și nici de cutremurătoarele barbarii din provinciile românești incorporate de Stalin în U.R.S.S. sau de masacrele din toamna anului 1940 făcute de hortyști la Ip, Trăsnea, Ciumarna și Păușa, când tricolorul românesc a fost bătut în cuie pe spatele românilor, „991 de Hristoși fiind astfel crucificați în satele și în cătunele din Ardealul de Nord, 151 la Ip, 81 la Trăsnea” (vezi Horia Stanca citat în „Jumătate de secol cum a fost să fie” din vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos. Eseuri, Slobozia, 1997, p.83, precum și bio-bibliografia fostului deținut politic Mircea Florian, născut în 1888 și reținut de Securitate din august 1953 spre a fi torturat în anchete opt luni de zile, cf. Mircea Florian, Philosophia perennis, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2004, p.41).

După abolirea comunismului, contrar celor scrise de Theodor Codreanu, România nu s-a schimbat «a doua oară la faţă». Pentru că, din punctul de vedere al mass mediei oficiale mari schimbări nu s-au prea petrecut: Nimeni „n-a fost la Roma” să facă mea culpa, cum scria Mircea Ciobanu în poezia „Veac douăzeci la capăt” : „veac păcătos, cu demoni stând la pândă,/ cu tineri delatori pășind agale/ pe urmele bătrânilor lor dascăli.// „Ai fost la Roma ?” „Nu” –răspund. „Mai bine./ Rămâi de tot acasă ; trage ușa,/ ascunde cheia și coboară storul./ Fă ce-ai făcut și-acum un veac, adică”. (Mircea Ciobanu, în rev. „Viața Românească”, nr. 3-4/ 1996, p.19 ; a se vedea si Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab: Mircea Ciobanu; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciobanu10mirceapoezii/ ) . Toți au rămas pe pozițiile dinainte de 1990, ceea ce l-a făcut pe fostul deținut politic Ion Varlam să vorbească in Pseudo-România –Conspirarea deconspirării (Ed. Vog, Bucureşti, 2004) de perpetuarea dominaţiei ideologice si după schimbarea de conţinut ideatic a ideologiei post-decembriste.

Dintr-un eseu interzis (odată cu toate operele marilor scriitori români îndepărtate din circuitul cultural de mercenarii lui Stalin) s-a putut citi în revista „Gândirea” post-Crainic (scoasă de maica Zamfira Constantinescu de la Mănăstirea Prislop) despre „fizionomia istoriei noastre anterioare României Mari, când această istorie se înfățișa în forma unui paradox dramatic de-a fi una numai în spirit și fragmentară în dureroasa realitate politică. Blestemul, care a strivit secole de-a rândul (circa șase secole) existența noastră ca neam, a fost vecinătatea celor trei mari imperii, a căror poftă căpcăună de stăpânire ne-a ținut sfâșiați și ne-a împiedicat să ne strângem laolaltă, într-un singur stat românesc: imperiul otoman, imperiul habsburgic și imperiul rusesc” (N. Crainic, Avram Iancu, 1943, republicat în rev. „Gândirea”, Serie nouă, Anul VII, Nr. 4-5/ 1998, p.1).

Nici după cel de-al doilea război mondial, nici după decembrie 1989, România nu a fost «trădată de intelectuali». Nu s-a schimbat la față pentru că adevărata ei faţă i-a fost văzută trunchiat: fără operele întemnițaților politic și fără scrierile românilor exilaţi, iar după 1990 numai după imaginea confecţionată de oficialii bine mediatizați făcând (după zisa poetului Mircea Ciobanu) ce-au mai făcut și în comunism.

Ca o singură noutate post-decembristă, mass-media oficială s-a străduit să accentueze cât mai mult asupra identităţii regionale. Fie sub pretextul „dezvoltării”, cu împărțirea României în șapte „regiuni de dezvoltare”, fie sub pretextul diferenţierii ariilor de precipitaţii, de caniculă sau de îngheţ la sol, sau cu felurite alte ocazii în care pe micul ecran al televizorului răsăreau ca ciupercile după ploaie segmente diferit colorate din harta României, uneori chiar distanţând regiunile unele de altele.

Pe lângă obsesiva repetare a imaginii unei ţări alcătuită din bucăţi, manipularea oficială destinată cititorolor tineri a folosit şi reportajul sau ancheta cu pretenţii de obiectivitate. O anchetă încercând a explica (pe dos) întregul prin parte a fost publicată în „Dilema veche” nr.365/10-16 febr. 2011 (revistă „oficial” premiată la Târgul Gaudeamus din 2018). Din anchetă s-a aflat cât de apreciată este „retragerea” în regionalisme, i.e. în identitățile cele mai sărăcăcioase. In „Dilema” s-a putut citi atunci că apartenenţa locală ar înobila identitatea naţională (după opinia unui doctor în istorie) și că identitatea naţională ar fi (vezi Doamne) suma (si sinteza) identităţilor regionale (după un scriitor mediatizat de respectiva revistă).

Siliți a-și tempera firescul patriotism local (i.e., nostalgia după Basarabia sau Bucovina de Nord de unde se refugiaseră), elevii dislocați din locurile natale în urma celor două năvăliri sovietice (prima oară în 1940 și a doua oară în 1944) trebuiau „dresați” în 1947 de aşa-zisul academician Roller să repete cvasi-automat că “la 11 iunie 1941 /…/ s-au pus definitiv la punct planurile trădătoare ale agresiunii împotriva ţării sovietice. Trecând de partea Germaniei hitleriste, Antonescu conta pe ajutorul german pentru cucerirea de teritorii” (cf. Mihail Roller, Istoria României. Manual unic, ediţia a III-a, Editura de Stat, 1947, p.750). Ne întrebăm oare cum au fost „preluate” aceste directive ideologice din 1947 la Conferința națională cu titlul „Proiectul identitar românesc: 1848-1947” (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, 20-22 sept. 2018; http://socioumane.ulbsibiu.ro/conferinta-nationala-proiectul-identitar-romanesc-1848-1947/ ).

Istoria României rescrisă la comandă de „academicianul” Roller nu uită jumătatea de Ardeal oferită în 1940 de Hitler administrației maghiare (p.752), dar „uită” să reprezinte pe hartă provinciile româneşti (Basarabia şi Bucovina de Nord) cotropite de Stalin în 1940 în bună înțelegere cu Hitler. Cât privește situația minorităţilor, atât Mihail Roller cât şi cei care orchestrează din umbră dresajul mediatic post-comunist au beneficiat de serviciile minciunii prin omisiune, neprecizând că, pe lângă multele minorităţi în România locuiesc români într-o proporţie covârșitoare. Trecând intenționat cu vederea că procentul total al minorităţilor nu depăşeşte 10% din totalul populaţiei ţării, s-a tot încercat după 1990 atacarea articolului 1 din Constituţie: “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (a se vedea articolul universitarului Corvin Lupu, postat pe 20 iunie 2019, despre ințelegerea ruso-germană din sept. 1990 de la Geneva: http://www.certitudinea.ro/articole/presa/view/noul-tratat-ribbentrop-molotov-intelegerea-germano-sovietica-din-anul-1990?fbclid=IwAR1t7wAKllh2Gv2Z3EeBnQSZUQyS5xe3PgpUrGb4Rtx4tnZNnuMOG7G6w9o ).

După deceniile de neîncetată manipulare mediatică a apărut de-a dreptul uimitoare petiţia on-line prin care în trei luni de zile 7420 de români (punând identitatea naţională mai presus de identitatea regională) au cerut să nu mai fie reprezentaţi de europarlamentarul Laszlo Tokes (din minoritatea maghiară de 6,6%, vezi Anuarul maghiarilor din România, 2002, Ed. Polis, Cluj-Napoca) după ce L. Tokes a declarat că 1 decembrie (ziua naţională a României) este zi de doliu pentru maghiari.

Filozoful Nae Ionescu (1890-15 martie 1940), „cel mai mare publicist” din interbelic, observase că în mica ţară vecină se poartă doliu fără rost şi că ungurii, umblând pe la toate porţile, se vaită fără motiv. Fiindcă alipirea Transilvaniei la patria mumă nu a fost în 1918 un “act arbitrar sau de violenţă a românilor. Noi n-am cucerit Ardealul cu armele, n-am cucerit nimic. S-au desfăcut încheieturile prost lipite ale vechii Monarhii Austro-Ungare şi s-au tras toate neamurile la matca lor” (Nae Ionescu, 1932). Cum bine se știe, pe 28 octombrie 1918 s-au declarat independenți cehoslovacii, desprinzându-se din imperiu Boemia și Moravia, pe 2 noiembrie Ungaria, pe urmă polonii din Galiția s-au unit la Polonia care s-a declarat independentă pe 5 noiembrie, pe 12 noiembrie Austria, pe 24 noiembrie s-a declarat independent Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, pe 28 Bucovina iar pe 1 decembrie s-a unit Transilvania, Banatul, Crișana si Maramureșul. Din nefericire, datorită unei conjuncturi de moment, doar o treime de Maramureș s-a lipit la „patria mumă”, două treimi ajungând după 1945 să apărțină Rusiei sovietice, iar după 1990 Ucrainei. (vezi vol.: Ion Mihai Botoș „România Mică” și Marea Unire. 90 de ani de la Marea Unire, Apșa de jos, Ucraina, 2008, prefață de Dr. Mihai Dăncuș).

Note si considerații marginale:

1. In 1984, filozoful trăirist Constantin Noica era înregistrat în camera „microfonizată” de la Păltiniș spunând că a făcut șase ani de temniță politică (1958-1964) pentru „răspândirea de cărți interzise”. Dintre acestea, una era semnată de Mircea Eliade (Fôret interdit, Paris, 1956, București, 1991) si alta de Cioran (La Tentation d'exister, Paris, 1956, București, 1992), iar două erau manuscrisele lui, din care dăduse la Editura de Stat pentru Literatură si Artă cartea despre Hegel pe care turnătorul Zigu Ornea/ Orenstein (vezi vol. prof. univ. Tudor Păcuraru, Jurnalul unui terorist. Non-ficțiune cu factografii, București, Ed. Curtea veche, 2018) a dat-o pe ascuns Securității și manuscrisul despre Goethe în 10 capitole (confiscat de Securitatea antiromânească la arestarea filozofului) din care publicate în comunism au fost doar trei capitole (vezi vol.:Noica în arhiva Securității, vol. II, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2010, p.218).
2. Scriitorul Petre Pandrea, fost deținut politic, numise (în vol. Călugărul alb, Ed. Vremea, București, 2003) închisorile comuniste „universități” ale ministrului de interne Teohari Georgescu (vezi și cartea gen. Radu Theodoru, România ca o pradă. București, Ed. Lucman, 2005, pp. 280-287 )

Repere bibliografice:

G.I Brătianu, Origine et formation de l’unité roumaine, București, 1943.

Nuțu Roșca, Închisoarea elitei românești. Compendiu, Baia Mare, Ed. Gutinul, 1998; 2006.

Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, București, Ed. Enciclopedică, 2000.

Gabriel Bălănescu, Din împărăția morții, Madrid, 1981.

Prof. Tudor Păcuraru (în colab.), Jurnalul unui terorist. Non-ficțiune cu factografii, București, Ed. Curtea veche, 2018, p. 140; despre arestarea pe timp de sase ani a filozofului Constantin Noica si rolul avut în 1957-1958 de turnătorul Zigu Ornea/ Orenstrein, un informator al Securității comuniste „autoproclamat director al Editurii Minerva”, mediatizat intens după 1990 ca si turnătorul Lucian Boia (vezi Adrian Dumitru, Lucian Boia recunoaște că a colaborat cu Securitatea timp de 16 ani, in „Evenimentul zilei” din 3 iunie 2019; https://evz.ro/lucian-boia-recunoaste-securitatea.html ).

Cicerone Ionițoiu, Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România. 1948-1989, București, 2004.

Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din sec. XX. Închisorile comuniste din România, Făgăraș, 2014, Ed. A 2-a rev.

Octavian Voinea, Masacrarea studenținii române, București, 1995.

Mircea Vulcănescu, Ultimul cuvânt, în rev. „Ethos”, Paris, 1983.

Mircea Eliade, Jurnalul portughez, București, 2006.

Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab: Mircea Ciobanu; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciobanu10mirceapoezii/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Indicii de manipulare în eseistica unui fost discipol al lui Noica: dl. Ion Papuc, pe hârtie în rev. „Origini/ Romanian Roots”, nr. 139-140, 2009, pp112-114; https://isabelavs2.wordpress.com/ion_papuc/.

Isabela Vasiliu-Scraba Două personaje ale romanului eliadesc „Noaptea de Sânziene” : Călugărul Anisie (/Arsenie Boca) și filozoful Petre Biriș (/Mircea Vulcănescu) ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/personajroman/.

Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002, ISBN 973-8134-24-2; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search .

Ion Varlam, Pseudo-România –Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, Bucureşti, 2004.

Isabela Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos. Eseuri, Slobozia, 1997, ISBN 973-98247-6-5.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moarte, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-11precizari-wendy_despreculianu/.

Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau, Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliademantuleasa24/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, în rev."Viaţa Românească", București, Anul XCV, nr. 7-8 iulie-august 2000, p. 176-181.

Isabela Vasiliu-Scraba, Anul 1983, anul "Mircea Vulcănescu", în rev. "Convorbiri literare", Iași, Anul CXXXV, Serie nouă, aprilie 2001, p. 38.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un "sonor" dicţionar , în rev. "Convorbiri literare", Iași, Anul CXXXV, Serie nouă, iulie 2001, p. 32-33 ; http://www.alternativaonline.ca/IVS1602.html .

Isabela Vasiliu-Scraba, Pe urmele Occidentului ...(Mircea Vulcănescu despre codul moral modern şi despre necesitatea revizuirii spirituale), în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul IX, nr. 147, mai 2001, p.6-7.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mântuirea prin «trecerea în virtual», în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul IX, nr. 148, iunie 2001, p.6-7.

Isabela Vasiliu-Scraba, Oroarea de metafizică în receptarea operei lui Mircea Vulcănescu , în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul IX, nr. 149, iulie 2001, p.6-7.

Isabela Vasiliu-Scraba, "Scăparea prin tangentă", în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul IX, nr. 150, august 2001, p. 4-6.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu despre "codul etic al românului", în rev. "Viaţa Românească", București, Anul XCVI, nr. 5-6, mai-iunie 2001, p.254-256.

Isabela Vasiliu-Scraba, Istoria României şi istoria filosofiei Româneşti, în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul IX, nr. 152, octombrie 2001, p. 4-5.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu. Tabel cronologic, Partea întîi: 1904-1910, în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul IX, nr. 154, decembrie 2001, p.9-10; Partea doua: 1910-1916 în nr. 155, ianuarie 2002, p.6-7; Partea treia: 1917-1921, în nr. 156, februarie 2002, p.6-7.

Isabela Vasiliu-Scraba, Constantin Noica şi Mircea Vulcănescu, în rev. "Convorbiri literare", Iași, Anul CXXXV, Serie nouă, dec. 2001, p.6.

Isabela Vasiliu-Scraba, O tardivă (dar zguduitoare) victorie în lupta de clasă şi eroul ei: Florin Faifer, în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul X, nr. 157, martie 2002, p. 4.

Isabela Vasiliu-Scraba, Cenzura într-o carte divulgînd cenzura, în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul X, nr. 157, martie 2002, p. 7.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi valorizarea etosului tradiţional românesc, în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul X, nr. 159, mai 2002, p. 4-6.

Isabela Vasiliu-Scraba, O camuflată replică la articolul nostru "Anul 1983 a fost anul «Mircea Vulcănescu»", în rev. "Asachi" Piatra Neamț,, Anul X, nr. 160, iunie 2002, p. 7-9 ; preluat si în rev. „Origini/Romanian roots”, vol.VI, No. 11-12/65-66, nov.-dec. 2002, în Supliment Mircea Vulcănescu, p. II- III.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu sociolog, în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul X, nr. 161, iulie 2002, p. 4-6.

Isabela Vasiliu-Scraba, O nouă megatendinţă, mereu nouă de jumătate de secol, în rev. "Asachi", Piatra Neamț, Anul X, nr. 166, dec. 2002, p. 1-2. ; cu titlul „Elemente pentru o topologie a prezentului” și în rev. „Origini/Romanian roots”, SUA, vol.VII, No. 1-2/67-68, Jan.-Febr. 2003, p.2.

Isabela Vasiliu-Scraba, “Patapie-viciul” (român?), în rev. „Origini/Romanian roots”, vol.VII, No. 5-6/71-72, May-June 2003, p.14 ; http://www.revistanoinu.com/spune/diploma-de-atentie/qpatapie-viciulq-roman .

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu despre spiritualitatea românească interbelică, în rev. „Origini/Romanian roots”, vol.VII, No. 7-8/73-74, July-August 2003, în Supliment Mircea Vulcănescu, p. I.

Isabela Vasiliu-Scraba, “In strictă perspectivă istorică”(despre Mircea Eliade), în rev. „Origini/Romanian roots”, vol.VIII, No. 11-12/89-90, Nov.-Dec. 2004, p.62.

Isabela Vasiliu-Scraba, Scriitori “invizibili”, în rev. „Origini/Romanian roots”, vol.IX, No. 6-7-8/96-97-98, June-July-Aug. 2005, p.35.

Isabela Vasiliu-Scraba, Emil Cioran şi multiplele virtuţi ale procedeului complementarităţii, în rev. „Origini/Romanian roots”, vol.IX, No. 9-10/99-100, Sept.-Oct. 2005, p.83-84.

Isabela Vasiliu-Scraba, Faust în interpretarea lui Nae Ionescu, în rev. „Jurnalul literar”, București, Serie nouă, an XVI, nr. 20-24, nov.-dec., 2005, p.6-7.

Isabela Vasiliu-Scraba, Din discipolii necunoscuţi ai lui Heidegger: C-tin Oprişan, în rev. „Origini/Romanian roots”, vol.X, No. 1-2-3/103-104-105, Jan.-Febr.-March 2006, p.110-115 ; o variantă în Revista Rost, București, an VI, nr.70 din decembrie 2008, p.25-30.

Isabela Vasiliu-Scraba, Din ungherele democraţiei actuale, în rev. „Origini/Romanian roots”, vol.X, No. 4-5/106-107, April-May 2006, p.35.

Isabela Vasiliu-Scraba, Constante ale manipulării în bio-bibliografia lui Mircea Vulcănescu, în rev. „Arges”, Pitești, Anul VI (XLI) nr. 6, iunie 2006, p.3.

Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade şi Culianu în universul minciunii post-decembriste, în rev. „Arges”, Pitești, Anul VIII (XLIII), nr.6 (312) iunie 2008, p.24-25.

Isabela Vasiliu-Scraba, Fake News despre Culianu suspendat în neantul unei noi „forme de remarcare” (Radu Boroianu, 2015) : https://isabelavs2.wordpress.com/articole/fake-news-culianu/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade şi manipularea post-decembrista, perpetuând duplicitatea dinainte de 1989, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, anul VIII, nr.87, martie, 2009, p.4254-4255.

Isabela Vasiliu-Scraba, Un hocus pocus şi o cacialma: numirea Institutului de Istoria Religiilor (ihr-acad) cu numele lui Culianu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VII, Nr.83, noiembrie 2008, p. 3895.

Isabela Vasiliu-Scraba, Răbdarea îngerească a lui Eliade cu Ioan Petru Culianu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VII, nr.84, dec. 2008, p.3956.

Isabela Vasiliu-Scraba, Precizări în ţara lui Eliade, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VIII, nr.85, ian. 2009, p.4038.

Isabela Vasiliu-Scraba, Lichidarea lui Eliade prin tertipuri, în rev. „Oglinda literară”, Focșani,Anul VIII, nr.88, aprilie 2009, p.4362.

Isabela Vasiliu-Scraba, Batjocorirea martirilor neamului în proiectul Mânăstirii de la Râpa Robilor din Aiud, în rev. „Origini/Romanian Roots”, vol.XIV, No.6-7-8 (143-144-145), June, July, August 2009,p. 19-20.

Isabela Vasiliu-Scraba, Alterarea adevărului pe fundal de Mircea Vulcănescu, partea I-a în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 12 (121), decembrie 2017 (anul XI), p13; partea II-a în „Acolada”, Satu Mare, nr. 1 (122), ian. 2018 (anul XII), p13.

Isabela Vasiliu-Scraba, Hydra cripto-comunistă la Râpa Robilor din Aiud, în rev. „Origini/Romanian Roots”, vol.XVI, No.11-12 (148-149), November, December 2009.

Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de “Istoria credinţelor” (Ed. Polirom, 2007) şi ratatele colaborări ale lui Eliade cu Ioan P. Culianu, în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX(XLIV), nr.4(322), aprilie 2009, p.22.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în rev. „Poesis”, Satu Mare, ian.-martie 2010, pp. 74-78, sau https://fr.scribd.com/doc/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica ; fragmente si în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010, http://www.scribd.com/doc/164688906/Isabela-Vasiliu-Scraba-Mircea-Eliade-intr-o-colaborare-cu-bucluc .

Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu- despre unul autentic: Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neoiobăgia ideologică post-decembristă: pe hârtie în rev. „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, Publicație semestrială, An XXIV, nr. 1 (46), iunie 2016, pp.92-96; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/ ; extrase au fost publicate și în rev. „Acolada”, Satu-Mare, nr. 3 (100)/ 2016, p.14.

Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala trăiristă inițiată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-memorialistica2tribuna258/ ; sau din rev. „Alternativa”, Canada, http://www.alternativaonline.ca/IVS1307.html ;

Isabela Vasiliu-Scraba, Abuz de imaginație: În strictă perspectivă istorică despre „prizonieratul” lui Eliade în istorie, în rev. „Argeș”, Pitești, An IV (XL), Nr. 10 (280), octombrie, 2005, p.9; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/abuz-imaginatie/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ; fragmente: http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est: pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (101), aprilie 2016 (anul X), p14; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-culianugonflat19/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ ; postat în „arhiva românilor” pe 11 febr.2017, https://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2017/02/isabela-vasiliu-scraba-eliade-si-unul.html .

Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic (Andrei Pippidi); extrase au apărut pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.10 (95), octombrie 2015 (anul IX), p.11 și p.18 on-line: http://www.romanianstudies.org/content/2016/02/isabela-vasiliu-scraba-rinocerizarea-criteriului-biografic-la-un-istoric-dilematic-2/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu și Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ .

Părintele Arsenie Boca, Geneza picturii, în vol. „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești: Biserica de la Drăgănescu, Deva, 2005, p. 16.

Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ .

Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului, Iași 1994, postfață de îngrijitorii volumului Magda și Petru Ursache, prefață de D. Stăniloae. La propunerea acad. Eugen Simion în toamna lui1994 Nichifor Crainic este reprimit post-mortem în Academie, după ce pe 8 mai 1994 Curtea Supremă de Justiție a hotărât achitarea directorului „Gândirii” condamnat pe nedrept într-un lot de 14 ziariști constatându-i nevinovăția.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, pe hârtie fagmente au apărut în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/2013, p.12; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ; o primă variantă cu titlul „Mircea Eliade în cyberspatiu”, în rev. Arges, Anul VII (XLII) nr.6 (300) iunie 2007.

Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica şi în dubla ei înfăţişare , Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000.

Isabela Vasiliu-Scraba, False dispute cu ideile lui Eliade și ale lui Nae Ionescu: https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-polemicaeliadenae/ ..

Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, texte în română si în engleză, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000.

- Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca ; on-line URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ . Extrase au fost publicate separat http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ . A se vedea înregistrarea preotului Savian Bunescu prezentând pictura Părintelui Arsenie Boca din Biserica Drăgănescu de la minutul 5.44, partea I-a ; http://www.petru.jigorea.com/?p=1705 , 45.58 minute și partea a II-a, mai scurtă, de 44.33 minute ; http://www.petru.jigorea.com/?p=1790 .

Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca ; vezi: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-arsenie7olgagreceanu/ ; extrase au fost publicate și în rev. „Clipa”, SUA, februarie 2013 ; http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx .

Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/ivslegiarsenieboca7/ http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm .

Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabeavs-boca-nae9/ ; extrase au fost publicate și în http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba / .

Isabela Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul de la M-rea Cheia, în rev. „Cetatea culturală”, Cluj-Napoca, Seria V, anul XVI, Nr. 32 (130), mai 2015, pp. 26-29 ; on-line https://fr.scribd.com/doc/200767486/IsabelaVasiliuScrabaArsenieBocaPangar ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-arseniebocapangar/ . Cu modificări (nepermise) ale editorului- au apărut extrase și în volumul : Părintele Arsenie Boca. Mângâietorul celor necăjiți. Noi mărturii minunate. Ed. Ortodoxia, București, 2015, pp. 29-31.

Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/premonitia-eliade/ ; si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .

Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma Arsenie Boca/ Părăian după modelul Noica/ Liicean’ și Eliade/ Culian’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18; on-line în revista canadiană „Alternativa”; http://www.alternativaonline.ca/IVS1501.html .

Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/8noica-tabor/ .

Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca ; pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/ , sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011, http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 . Iată și un scurt comentariu la acest eseu : „Va multumesc pentru acest minunat articol, de fapt o analiza atat de pertinenta asupra romanului lui Eliade. Voi citi cu mare bucurie tot ceea ce-mi trimiteti. In vremurile tulburi pe care le traim avem nevoie de astfel de texte, de astfel de idei si sentimente care ne pot zidi sufleteste. Lumina Invierii sa va aduca spor de binecuvantare cereasca.Sarbatori fericite! Pr. Simion Felecan, München”.

Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, pe hârtie fragmente au arărut în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15 ; o variantă și în rev. Arges, Anul VII (XLII) nr. 11 (305) nov. 2007 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadedetractori4/ ; vezi și înregistrarea: https://www.youtube.com/watch?v=GUvdVrPmFbs .

Isabela Vasiliu-Scraba, Marile spirite sunt cele rebele: Titu Maiorescu, pe hârtie fragmente au apărut în rev. „Acoalda”, Satu Mare, anul XII, nr.6, iunie 2018, p.12; vezi și înregistrarea: https://www.youtube.com/watch?v=Eq1YVyNek60&t=477s

Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, Deva, 2006.

Isabela Vasiliu-Scraba, Concepte cheie în metafizica lui Nae Ionescu, pe hârtie fragmente au apărut în rev. „Acoalda”, Satu Mare, anul XII, nr. 7-8, iulie-august 2018, p.16 și p.18; vezi și înregistrarea: https://www.youtube.com/watch?v=mSeT2GW_5so&t=93s .

Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica ființei la Nae Ionescu, pe hârtie fragmente au apărut în rev. „Acoalda”, Satu Mare, anul XII, nr.9, sept. 2018, p.16 si p.18; vezi și înregistrarea: https://www.youtube.com/watch?v=SU6kSS8CiZ0 .

Isabela Vasiliu-Scraba, Experiențe ale gândirii naeionesciene, pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, anul XII, nr.10/ 131, oct. 2018, p.16, partea întâia si în rev. „Acoalda”, Satu Mare, anul XII, nr.10/ 132, nov. 2018, p.16, partea doua; vezi și înregistrarea: https://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck&t=105s .

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fisa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizarea fișei de către administratorul MyComp care înlătură din titlurile cărților scriitoarei și informațiile privitoare la studiile ei post-universitare de limbi străine în țară și de filozofie în occident ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf ).

SURSA: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/romania1918-2018/