duminică, 18 iunie 2017

Stereotipuri (anti-)romanesti si "brandul" Romania Opinii diverse


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

22.8.05


Stereotipuri (anti-)romanesti si "brandul" Romania





Stereotipurile negative despre romani nu au aparut o data cu mass-media de sfarsit de secol XX. Sunt mult mai vechi.

Un prim caz este cel al "basnelor" lui Simion Dascalul, unul din copistii letopisetului lui Grigore Ureche. Simion Dascalul insereaza in cronica amintita un fragment inspirat din "letopisetul cel ungurescu" conform caruia stramosii romanilor ar fi talhari eliberati din inchisorile Romei. Acesti raufacatori, aliati cu "Laslau craiul ungurescu" i-ar fi alungat pe tatarii care amenintau Transilvania. Invingatori in aceasta confruntare, "talharii" ar fi fost colonizati in Moldova si Maramures. Istoricii l-au identificat pe "Laslau" cu regele maghiar Ladislau Cumanul (1271-1290) al carui principal pacat a fost toleranta fata de romanii si cumanii ortodocsi. Papalitatea i-a reprosat in repetate randuri prietenia cu "schismaticii" ortodocsi, insa aceasta alianta a contribuit eficace la indepartarea pericolului tatar. Se banuieste ca Ladislau Cumanul ar fi fost otravit, iar dupa moartea sa s-a declansat o ancheta pentru a se verifica daca a murit catolic sau ortodox.

"Basna" lui Simion Dascalul a provocat reactii dure din partea cronicarilor romani. Miron Costin scria indignat "celelalte ce mai sunt scrise adaosaturi de un Simeon Dascalul si al doilea Misail Calugarul, nu letopisete, ci ocari sunt". Stolnicul Constantin Cantacuzino a contrazis la randul lui afirmatiile lui Simion Dascalul, ca si Dimitrie Cantemir.

O alta legenda, venita de la sudul Dunarii de data aceasta, ii descrie pe romani ca fiind niste talhari si primitivi. O legenda bulgara, publicata in 1893 la Sofia, sustine ca "in vremea veche se ivira in imparatie niste oameni care numai furau, omorau si faceau fel de fel de napasti oamenilor". Acesti talhari au fost prinsi si expulzati de imparatul bulgarilor la nord de Dunare, unde "se salbaticira atat de tare, incat si-au uitat limba. Acesti oameni salbaticiti nu mai stiau nici de tar, nici de popa si nici nu mergeau la biserica pentru ca nu aveau popa. Ei nici nu se tundeau, nici nu se radeau si fiindca umblau goi de tot, le crescuse perii ca la lighioane - de aceea lumea prinse a-i numi vlahi, adica parosi". Tarul bulgar a trimis preoti sa-i crestineze pe vlahi, insa acestia au refuzat credinta, fiind pana la urma botezati cu forta. Dupa care au fost trecuti Dunarea "unde invatara sa vorbeasca, dar ei nu putura invata sa vorbeasca bine bulgareste si amesteca in limba cuvinte vechi".

(George Damian, din Ziua)

Puterea ultimilor 15 ani de la Bucuresti cheltuie o multime de bani pe tot felul de proiecte menite sa promoveze imaginea Romaniei in strainatate. Rationamentul general, dincolo de acuzele deje obisnuite, este ca Romania sufera din cauza unei imagini deformate, propagate fie de mass-media occidentala setoasa de senzational ieftin, fie de interese 'potrivnice' Romaniei. Mai departe, devine de datoria fiecarui politician de la vreun palat bucurestean sa: 1) genereze o imagine alternativa a Romaniei si 2) sa promoveze o astfel de imagine cam tot asa cum o marca de tigari sau detergent este promovata. Mai jos, iata opiniile unor romani de pretutindeni despre subiect:




De la: S din Franta
Imaginea Romaniei sau imaginea romanilor in lume?

Citind diverse articole pe aceasta tema din presa romana, am impresia ca exista o adevarata campanie de auto-umilire a romanilor in ceea ce priveste imaginea noastra in lume.


De ce ? Poate-mi explica cineva! Si mai ales unul dintre "eruditii" care ne pune pe tapet originea vazuta de unii si de altii.


Am ajuns astfel sa ne fie rusine de noi, dar nu din cauza noastra ci din cauza a ceea ce avem impresia ca ar crede unii despre noi. Aflati in strainatate incepem cu a ne fi jena sa fim auziti vorbind romaneste pe strada pana a ajunge sa ne transformam numele pentru a scapa de consonantele romanesti. Ce cretinism!


In primul rand "ii doare pe toti in cot de cine este romanii si ce vrea ei"...


Imaginea Romaniei este cea a unei tari cu oameni talentati (virtuosi chiar) in multe domenii (principal culturale) dar condusa de 15 ani de o clica mafiota interesata in primul rand de propriul buzunar.


Doar ca imaginea Romaniei n-are nimic de-a face cu imaginea romanului in lume, intr-o epoca a individualitatii, in care cam fiecare este pe contul lui, o epoca de renegare a comunitarismului. Acum in Europa (ca sa nu mai vorbim de America) romanul este evaluat si cumparat la propria valoare, in functie de capacitati si competente. Originea n-are nici ce-a mai mica importanta. Si in privinta asta, imaginea e mai mult decat buna. Cam nonsalanti, visatori, dificil de incadrat, dar buni tehnicieni, tot timpul cu o solutie la o problema.


Asa ca ar trebui sa incetam sa ne vaicarim asupra asa zisei imagini. Vaicareala pe aceasta tema este doar un esapatoar al incompetentilor si in principal al celor ce vor sa devina din broasca - bou si au nevoie sa gaseasca motive pentru ca nu reusesc.



Dupa aceea mai sunt si Hoti si criminali

Am uitat de partea negativa a lucrurilor...hotii, criminalii, prostituatele, cersetorii. Poate in mod voit...pentru ca hoti, criminali, cersetori, prostituate exista in toata lumea asta si daca nu sunt romani sunt italieni, americani, din Africa de sud, Polonia sau Columbia. Asa ca...






De la: Harbuzache din Germania
S

Se patre ca iti este cam greu sa pricepi ceea ce citesti... romanii cand posteaza intre ei au voie sa-si schimbe deschis opiniile si fii sigur ca nici unul nu ii va explica maine la serviciu noutatile citite in Forum. Aici la lucre e ca la OLIMPIADA. deci noi nu ne autoumilim ci invatam sa ne exprimam liber opiniile si atat. In calitate de "erudit" incerc sa iti explic ca niciodata romanii nu au trait ca islandezii izolati pe o insula indepartata si tocmai pentru ca au avut contact cu celelte natii cu care impartea spatiul istoric.... au ramas astfel si unele pareri. Si indiferent cine ne credem noi ca suntem ... in locul nostru vorbesc faptele si realizarile noastre de demult si pana acum... si cam asta inseamna si istorie. Degeaba ne laudam noi cu Mihai Viteaz si maretia lui dar din pacate el nu a lasat in urma lui nici un castel ca Versaillul si nici o catedrala ca cea de la Köln si nici orase medievale aparate de cetati asa cum in Muntenia (hai sa nu zic walachia) daca le gasesti le numeri pe degete si aici in DE sunt cu miiile (fara exagerare)
Daca pe o strada din occident ti-e rusine sa vorbesti romaneste ... atunci esti inca o data intr-o greseala uriasa .. si asta ti se trage doar din complexele pe care le ai. Eu vorbesc cu olteanca si pe strada numai romaneste desi sunt etnic german!
Despre imaginea Romaniei in lume lasa-i pe straini sa vorbeasca pentru simplul motiv ca lauda de sine PUTE!
Epoca individualitatiki de care vorbesti e tipica societatilor involuate ... de exemplu probabil acea din care provii tu... daca ai asemenea complexe... in societatile evoluate un studiu psihiatric interesant ne explica din ce cauza un om este fericit atunci cand ajuta un alt om sau mai ales daca reuseste sa-l faca fericit.... pana sa ajungi tu sa pricepi aceasta realitate mai ai mult de frecat cotul pe bancile scolii. Deci in concluzie nu vaicareala noastra e problema si felul in care sunt vazuti romanii si Romania indiferent daca se vaicaresc sau nu. Si aici este o treaba mare de rezolvat!




De la: doctoru' din Oltenia
ESTE PENTRU PRIMA DATA IN ISTORIE CIND NE PUTEM ALEGE CONDUCATORII

si dupa cum am vazut , nu sintem in stare sa facem un lucru bun.
sintem dezbinatzi.
sintem foarte caposi.
ne credem cei mai desteptzi.
fiecare vrea sa conduca si sa spuna la altii ce sa faca.
avem impresia ca lumea se invirteshte in jurul romaniei.
cei deshtepti nu vac nici-un efort sa-i educe si pe cei ramasi in urma.
acestea sint doar citeva motive din a caror cauza romanii traiesc prost.
va las pe voi sa va mai ginditi cum sa schimbam lucrurile.
sanatate la totzi!


De la: traktorist din SUA
Si ce facem acum ?


Ce facem cu traditia de a vota comunism ? Ca e mai ceva ca folclorul ! Cica " pe cine sa alegi, domle ? ". Intrebarea are cel mai simplu raspuns. Pe unu de care nu ai auzit niciodata ! La fiecare nivel . Unu care nu promite nimic. Parca o vad pe soacra-mea cind zice a ca unu pe care-l stiu , candida la postul de primar in comuna. Zicea ca nu-l va alege lumea pt ca a promis ca va face trotuare de beton in comuna.
" pai cum sa faca daca el nu a facut ceva betonat la el in curte si calca pe crestetul la niste pietre cind vine acasa pe ploaie ! "
In acest nou folclor romanesc, romanii leaga imediat ceva economic de politic si asteapta prea mult. Si cind critica un politician este criticat ca nu a facut nimic..... economic.
Iliescu a dat pamint la oameni ( de fapt nu a facut nimic pt ca pamintul era a oamenilor ), a dat apartamente la bloc ( facute pe timpul lui neculai si oamenii stateau deja in apartamente ), a dat pasapoarte ( era un drept al oricarui toman cinstit ) si a bagat cafea boabe in toate cofetariile bucurestene. Asta cu cafeaua am auzit-o la stiri in US ( desi numai romanii o pricep ) cind unu vorbea despre Revolutie si ca totul e bine acum. A fost chestia cu cafeaua prima mare realizare a revolutiei.
Somn/ usor , tovarasi ! Si Basecu-tariceanu e un cuplu bolsevic. Ca daca nu erau, nu ajungeau asa sus.



De la: ursu livia
" O MIE DE ANI S-A FACUT ISTORIE PESTE NOI "

Ce spun alte popoare despre noi conteaza mai putin.Ceea ce noi,dovedim ca suntem este important.Din trecut si pana in prezent "istoria s-a facut peste noi "Este un adevar pe care Emil Cioran a avut curajul si demnitatea sa-l spuna omenirii.

"O mie de ani s-a facut istorie peste noi,o mie de ani de subistorie.Cand s-a nascut in noi constiinta ,n-am inregistrat prin ea un proces inconstient de creatie,ci sterilitatea spirituala multiseculara "Emil Cioran

Acesta este adevarul,adaugati la el si anii grei de" reeducare "comunista practicata in inchisori cu elitele neamului romanesc si,continuata apoi pana in zilele actuale in intreaga Romanie si , veti avea tabloul complet al unui popor ingenunchiat ,umilit,deszradacinat si dezumanizat.
Europa civilizata , cea care dispretuieste comunismul trebuie sa inteleaga ca Romania este tzara cea mai greu lovita si distrusa moral .Multi dintre tortionarii Romaniei sunt inca in viata si continua metodele de distrugere a neamului romanesc.



De la: Harbuzache din Germania
Livia,

Nu inteleg de ce zici o mie de ani si nu doua mii de ani !
Cifra e mult mai aproape de realitate desi nu are foarte mult de a face cu situatia actuala.
Mai au fost si alte tari sub comunism si acuma se prezinta binicel, hai sa zicem Cehia Polonia, si altele.
Poate nu e numai istoria de vina .... acum mai bine de 100 de ani Eminescu remarca unele trasaturi la fel de valabile si azi, deci nu comunismul singur o fi de vina.
Eu raman la parerea mea.... educatia si socializarea gresita sunt cauza!
Si aici nu s-a facut nimic din timpul lui ceasca!... iar daca nu se intreprinde ceva in acest domeniu vor mai trece inca o mie!

De ce zic ca de 2000 de ani istoria s-a facut fara sa se tina cont de noi?
Pentru simplul motiv ca nu prea am avut vre-un cuvant de zis nici macar in istoria regionala ce sa mai vorbim de cea europeana.
Evident ca eu vad lucrurile din perspectiva istoriei reale si nu a snoavelor ifara baza nvatate la scoala cu scop propagandistic.

"Daca nu este istoria, atunci ce este? Care sint acele trasaturi "valabile si azi"?"

Este exact lipsa de istorie .... si dorinta de a supravietui ca indvid cu orice pret. Metehnele sunt exact cele observate si criticate chiar de Eminescu.

" Care sint acele trasaturi "valabile si azi"?"

In general se includ toate la capitolul lipsa de moralitate care mai e intregita si de alte defecte precum egoismul, duplicitatea, samd.

Ce se intelege prin "socializare gresita"?!

Este baza invatamantului primar aici in occident si are ca scop sa-l integreze pe copil intr-o colectivitate astfel incat sa nu intre in conflict cu ea. Printre altele: comportament corect, grija fata de natura, deprinderea de mic cu munca, ordinea si curatenia, cultivarea gustului ptr frumos si seriozitate + etc + etc + etc!
Pentru ca aici acest lucru este CEL MAI IMPORTANT ... nu se face matematica de performanta ca in Ro unde rezultatul la inchierea scolii generale este ca avem de-a face cu niste animale necivilizate care nu stiu ce e munca curatenia ...dar stiu matematica.
Diferenta dintre civilizatia de aici si cea de acolo este diferenta de calitate a produsului uman absolvent al scolii in cele 2 civilizatii.
Si asta inseamna socializarea gresita!

si repet daca nu se schimba urgent sistemul scolar ... inclusiv structura orei de curs .... nici peeste o mie de ani nu vom avea decat ceea ce vedem in birturile de cartier sau din satele romanesti ... ceva ceea ce cu greu poti numi oameni.


De la: Zalmoxis2003
Harbuzache, ne spui ca:

> De ce zic ca de 2000 de ani istoria s-a facut fara sa se tina cont de
> noi?
> Pentru simplul motiv ca nu prea am avut vre-un cuvant de zis nici
> macar in istoria regionala ce sa mai vorbim de cea europeana.
> Evident ca eu vad lucrurile din perspectiva istoriei reale si nu a
> snoavelor ifara baza nvatate la scoala cu scop propagandistic.

Este cam greu sa ai un cuvint de spus cind esti la marginea a trei imperii asa cum au fost tarile romane. Nu-ti ramine decit sa te lupti ca sa supravietuiesti. A intrebat cineva Moldova cind Basarabia a fost luata la 1812? Dar cum le-a fost taranilor romani ortodocsi din Transilvania in vremea cind nici un reprezentant al etniei lor nu era in Dieta Transilvaniei? De ce oare nationalismul romanesc s-a nascut in Transilvania? Vorbesc despre corifeii Scolii Ardelene.

> "Daca nu este istoria, atunci ce este? Care sint acele trasaturi
> "valabile si azi"?"
>
> Este exact lipsa de istorie .... si dorinta de a supravietui ca
> indvid cu orice pret. Metehnele sunt exact cele observate si
> criticate chiar de Eminescu.

Si ce este de reprosat sa vrei sa supravietuiesti cu orice pret intr-un mediu foarte ostil? Oare nu este o minune faptul ca romanii au supravietuit mai intii prin limba lor, singura limba romanica oficiala in Europa Centrala si de Est? N-au mai avut timp de catedrale, dar si-au pastrat limba lor, a noastra -- o minunatie.


> " Care sint acele trasaturi "valabile si azi"?"
>
> In general se includ toate la capitolul lipsa de moralitate care mai e
> intregita si de alte defecte precum egoismul, duplicitatea, samd.

Ce este lipsa de moralitate? Cum se defineste? Duplicitate? In ce context concret? Egoismul? Dar aceasta este o trasatura general-umana. Nu poate fi aplicat unei etnii: este o confuzie.

> !Ce se intelege prin "socializare gresita"?!
>
> Este baza invatamantului primar aici in occident si are ca scop sa-l
> integreze pe copil intr-o colectivitate astfel incat sa nu intre in
> conflict cu ea.

Dar daca aceasta colectivitate greseste? In Occident este incurajata gindirea critica. Este cadoul cel mai mare pe care puteau sa-l faca grecii si romanii civilizatiei vestice.

Printre altele: comportament corect, grija fata de
> natura, deprinderea de mic cu munca, ordinea si curatenia, cultivarea
> gustului ptr frumos si seriozitate + etc + etc + etc!

De acord. Dar societatea romaneasca abia isi revine din trauma comunista, iar asta dupa ce procesul de occidentalizare continuat in perioada interbelica a fost intrerupt brutal de sovietici si de nazisti. Romania a pornit tirziu pe drumul occidentalizarii: mai precis dupa unirea Principatelor Dunarene. Dupa al doilea razboi mondial, Romania nu a fost lasata in pace-- iar asta in conditiile in care aceasta tara trebuia sa recupereze, sa reduca handicapul fata de Vest. Dar nu a fost sa fie. Poate acum...

> Pentru ca aici acest lucru este CEL MAI IMPORTANT ... nu se face
> matematica de performanta ca in Ro unde rezultatul la inchierea
> scolii generale este ca avem de-a face cu niste animale necivilizate
> care nu stiu ce e munca curatenia ...dar stiu matematica.

"Animale necivilizate"? Dar nu acesta nu este un limbaj respectuos. Ce solutie propuneti?

> Diferenta dintre civilizatia de aici si cea de acolo este diferenta de
> calitate a produsului uman absolvent al scolii in cele 2 civilizatii.
> Si asta inseamna socializarea gresita!

Dar sistemul educational se poate schimba, asta nu este o problema. Dar Romania abia incepe sa-si revina. Avea nevoie de libertate, in primul rind. O are acum.

> si repet daca nu se schimba urgent sistemul scolar ... inclusiv
> structura orei de curs .... nici peeste o mie de ani nu vom avea
> decat ceea ce vedem in birturile de cartier sau din satele romanesti
> ... ceva ceea ce cu greu poti numi oameni.

Ce inseamna "structura orei de curs"?

Si care este problema daca oamenii vor sa bea? Se bea destul de mult in toate societatile nordice (la nord de paralela 45). Bine ca pot bea pentru ca pe o buna parte a planetei este interzis din cauza religiei.

Iar cei din sate/cartier sint tot oameni. Sint poate oameni simpli, cu problemele si saracia lor, dar sint oameni. Nu mi-a fost niciodata rusine sa spun ca parintii mei vin de acolo. Si am calatorit destul de mult pe lumea asta...



De la: Harbuzache din Germania
Zamolxe,

E adevarat ca eu, grabit cum sunt deobiocei ... sunt cateodata superficial. Incerc sa iti raspund si eu punctual

"Este cam greu sa ai un cuvint de spus cind esti la marginea a trei imperii asa cum au fost tarile romane" afirmatie invata mot a mot la scoala Elvetia de exemplu a facut istorie intre 3 imperii expansioniste!! Dar ma rog ei nu au fost frati cu codrul ci si-au facut cebva si au fost nevoiti sa-si apere proprietatea, e adevarat ca la noi era altdfel... nici nu am facut nimic si nici nu aveam ce apara!

"A intrebat cineva Moldova cind Basarabia a fost luata la 1812?2

Nu pentru ca nici nu aveau pe cine ... in acea perioada nu a existat un stat numit Moldova... din aceasta cauza au fost intrebatii turcii in privinta ei... nici Moldova noastra nu ar fi rezistat intrebarilor daca nu ar fi sarit ca ciupita de fundulet batrana Anglie care ia i-a fost frica de expansiunea rusa catre marile sudului.

" N-au mai avut timp de catedrale, dar si-au pastrat limba lor, a noastra -- o minunatie."

Nici macar acum nu ai dreptate ... romanii nu si-au pastrat limba romana ci au schimbat-o radical astfel ca din cele 65 % cuvinte slave din vocabularul romanesc inainte de 1850 au fost inlocuite cu cuvinte franzuzesti aduse de pasoptisti de au ramas doar 10 % cuvinte slave.... Vezi dictionarul germano-roman editat la Leipzig in 1860

Lipsa de moralitate este ceva cam asa cum arata societatea romaneasca astazi adica fara o scara de valori ba chiar mai rau cu o scara de valori false impuse de sistemul comunist otarat in minciuni.

zici "Avea nevoie de libertate, in primul rind. O are acum." e adevarat dar ii mai trebuiau si intelectuali de valoare si elite si asa ceva din pacate nu are de loc!

Structura orei de curs inseamna ca ora sa nu fie impartita intre ascultat si predat ca acum ci pe predare toata ora prin discutii libera care incurajeaza spiritul critic ... vorba ta... " ascultatul" sa se faca numai prin teste care trec prin tot materialul asimilat. Deci discutii libere si spirit critic in loc de papagalicism impus cu forta.

Si eu am cvrescut ca tine la tara dar in satul ardelean in care am copilarit la putin romani le puteai zice oameni respectabili ... cam la asta ma refeream....asta nu inseamna ca nu sunt de loc ci ca nu sunt MAJORITATEA asa cum ar trebui sa fie si asa cum e pe aici!



De la: Zalmoxis2003
Harbuzache,

> Nici macar acum nu ai dreptate ... romanii nu si-au pastrat limba
> romana ci au schimbat-o radical astfel ca din cele 65 % cuvinte slave
> din vocabularul romanesc inainte de 1850 au fost inlocuite cu cuvinte
> franzuzesti aduse de pasoptisti de au ramas doar 10 % cuvinte
> slave.... Vezi dictionarul germano-roman editat la Leipzig in 1860

Nu stiu pe ce s-a bazat acel dictionar germano-roman editat la Leipzig 1860. Nu am si nu am avut acces la acest dictionar. In plus, nu cunosc limba germana. Cind se analizeaza o limba, este nevoie de mai multe instrumente de lucru; este clar ca un dictionar nu este suficient. Dar daca tot facem referire la sursele germane, consultati cartea "Basme valahe" aparuta la editura Polirom pentru a vedea si un punct de vedere opus, venit chiar din Germania.

Limba romana nu are 65% cuvinte slave. Este adevarat ca la data respectiva, existau mai multe cuvinte slave, dar nu mai multe decit cuvintele de origine greaca, turca sau maghiara.

Fondul principal lexical al limbii romane este romanic pentru ca marea majoritate (peste 80%) a cuvintelor folosite zilnic de romani sint origine romanica. Unul din cinci cuvinte este de origine franceza in limbajul cotidian. Pe de alta parte, structura sintactica si morfologica a limbii romane este romanica in principal (cu citeva exceptii la numerelale cardinale -11, 12, 13...99 - si la morfologia negatiei --nevazator.



De la: underinfluence din Bucuresti
Vreti un brand ? nimic din cea fost sa nu mai fie !


Haideti sa incheiem aceasta perioada de istorie sa consideram un expeiment nereusit intreaga perioada de comunism si 15 ani de neocomunism sa ne recunostem pacatele iar cei care ne-au condus pina acum sa recunoasca ca n-au fost destul de convingatori si sa se dea la o parte lasind locul unei noi generatii cu mentalitate diferita de cea care ne-a condus pina acum .
Sa apara Basescu la Tv la o ora de maxima audienta si sa recunoasca esecul -falimentul societatii comuniste si sa-l condamne ca apoi sa-si ceara scuze poporului din partea statului roman ptr prigoana la care l-a supus si sa invite societatea civila la declansarea uni proces al comunismului .
Consider ca acest gest ar fi cel mai mare brand ptr Romania si demn de consemnat in istoria omenirii si nu numai a romanilor , acesta ar putea fi inceputul unui nou brand , altfel tot ce se va face va fi considerat un nou esec ca "Eterna si fascinanta Romanie"





De la: costy
La ce-i poate ajuta Romaniei mult discutatul brand...

...daca, orisicat de frumos si-ar vopsi gardul, atunci cand ii deschizi poarta, iti sare-n carca leopardul!??
Eu cred ca cel mai nimerit/potrivit brand al Romaniei de azi, in cazul cand Romania are nevoie stringenta de un brand, ar putea fi o fotografie
a lui Basescu, care sa-l inlocuiasca pe Vlad Tepes in pictura din
manualele de istorie a patriei!
Insa numai brandul Tepes II nu poate ajuta tara cu nimic, acesta trebuie
insotit de alegeri anticipate. Tarii ii trebuie oferita si sansa de a fi condusa, condusa in adevaratul sens al cuvantului, si de alta formatiune politica decat fesedeul!
Vorbim de hotii si de hotiile romanilor, aratand cu degetul spre romanii
care "hotesc tzara pe dinafara ei", insa banda de hoti rosii, ce ne-a
furat tzara cu tot ce-a avut mai bun in ea, trecand-o in proprietatea lor
personala, e pe cale sa ne scape din nou din vedere !!!!!
Cred ca nu mai are nici un rost sa amintesc de hotiile la cel mai inalt
nivel pe care a fost nevoita sa le suporte Romania, de la furtul revolutiei
si pe tot parcursul in ultimile 3 decenii pana la al doilea furt al aderaii, din patrea hotilor/canaliilor rosii conduse de ilici, nastase, vacaroiu... ele cat si felul in care au constibuit ele la "imagine"sunt arhicunoscute!
Una dintre ele, avand in vedere ca suntem la capitolul Imaginea Tarii, as dorii s-o amintesc, hotie, minuscula in sinea ei, la care au luat parte, din prostie sau divesre interese, o buna parte a mass mediei tarii, chiar si ziarul Ziua in frunte cu srs, care si-a dedicat un editorial in cinstea ei !!!!

In urma cu vreo 2-3 saptamani au fost retinute, din ordinul ministrului
Blaga, al Guvernului, catreva mii de pasapoarte romanilor "intarziati"
din "excursiile" lor de 3 luni in vestul Europei
Este vorba de hotia pe fatza , sau cum ne furam singuri caciula !
Acum cand Europa este cu ochii pe toate miscarile noastre, cand 80%
din suflarea tarii isi doreste intrarea in ea, hotii rosii, prin vocea
fruntasilor partidului fesedist au sarit, grijulii nevoie mare, in apararea celor aprox. 5 000 de intarziati nedrepatatiti, infractori de fapt -ce nu respecta legile tarii, si ale Europei in care ne dorim sa intram - pt. a le
fi restituiete pasapoartele, care orisicum le-ar fi primit in 2-3 saptamani
inapoi la politia unde domiciliaza!
Stiu ca Statul, Guvernul are datoria de a apara drepturile unei minoritati,
o unui grup de cetateni, dar in cazul de fata cei 5 000 de intarziati se
gaseau in flagrant. Lunad in considerarea abaterea acestora de la
litera legii, si ca, prin apararea lor, se calca in picioare in interesele tarii, si se terfeleshte imginei ei nu pot incadra actiunea diavolilor rosii
decat la capitolul hotie, iar mass media coparticipanta la complicitate!
Doresc sa amintesc aici masurile severe impuse de guvernele unor
tari vest-europene de retinere a pasapoartelor si interzicerea dreptului
de a parasi tara huliganilor ce se dau in spectacol la meciurile de fotbal,
in cazul acesta mass media si opinia publica fiind coparticipante la
apararea imaginii si inereselor tarii respective !!
Acestia au depasit, de secole, perioada "furtului caciulii proprii"...




De la: neamtu tiganu din Germania
Imaginea Romaniei in Germania

Este evident destul de sifonata dar:

1 Cei mai multi habar n-au unde e Romania si ce se-ntimpla. E de altfel o politica de stat sa se prezinte ca peste tot e rau inclusiv in America, China, Japonia si..si..conform principiului stati cuminti ca o duceti bien, ce e de fapt pe undeva adevarat.

2. Firma la care lucrez a avut contracte in Ro fapt ce a condus la faptul ca o mare parte din colegi au fost mai mult sau mai putin timp in Ro. Impresia generala a fost f. buna. S-a subliniat de fiecare data pregatirea tehnica a colaboratorilor din Ro, motivatia de a munci, caldura romanilor mai ales la o tuica. Punct minus a fost evident starea jalnica a soselelor, mizeria cladirilor, lipsa de organizare.

3. Imaginea unei tari in rindu "poporului" e tare influentata de personalitati, de ex. Hagi (io cind joc fotbal toti ma numesc Hagi), Nadia Tiriac. Am fost de curind in Polonia, un polonez mai prostut era convins ca Ro e in Slovenia si e tara slava.

In ultima instanta imaginea Romaniei depinde f. mult de noi astia care traim prin strainatate.

Find constient ca port o asemenea povara ma caznesc pe cit posibil sa-mi arat numai partea de ciocolata. De aceea ma imbat f. rar in public.




De la: calator
Re: Imaginea Romaniei în Germania


Ai dreptate si subscriu ideilor care reies din comentariul tau.

Imaginea se construieste la nivelul cetateanului simplu, uneori mai eficace decât la cel înalt.
Un cetatean de origine straina care se comporta civilizat, îsi organizeaza corect viata si îsi creste bine copiii va creea în jurul lui un cerc de opinii favorabile care se vor raspândi.
O personalitate româneasca de valoare va aduce un beneficiu moral tarii de origine. In schimb se va uita repede ca Popescu, Ionescu este român si va fi rapid asimilat de tara în care se afla, devenind o valoare internationala germana, franceza, americana, etc.
Ionesco este un dramaturg francez.

Mai general, de câte ori aud de discutia asupra imaginii românesti si alte branduri mi-aduc aminte de rubricile ziarelor românesti : "Prezente românesti peste hotare".
Iar când ajungeai peste hotare le cautai în zadar.

Imaginea se construieste, de românii din interior si prin românii plecati, progresiv. Nu punem caruta înaintea boilor.
Si apoi imaginea unei tari depinde de multe, inclusiv de individul din strainate care o percepe.
Când eram în Anglia un englez îmi spunea despre italieni ca " nu stiu sa faca bine decât înghetata"..
Pentru altii, care nu fac turism, Italia însemneaza Sicilia iar Sicilia însemneaza Mafia.
Care este imaginea Frantei pentru un american din "America profunda" care nu a auzit niciodata de tara asta înainte ca sa afle de la Fox ca frantzuzul este un tradator pentru ca nu a vrut sa mearga în Irak ?.
Care este imaginea Americii în ochii unui cultivator de vie din regiunea Bordeaux când afla ca vinul lui se arunca la canal în America ?.

Acestea fiind zise, fara a neglija esentialul ca România si românii daca muncesc si se comporta corect nu pentru altii, ci în primul rând pentru "binele lor propriu" îsi vor ameliora imaginea, trebuie sa spun ca România mai are si "prieteni" peste hotare.
O minoritate care nu-i iarta Trianonul si se arata uneori eficace datorita unor anumitor lobbies.
Si pe ici pe colo mai aleg din România ceeace gasesc mai negativ si o aseaza în vitrina.
Uneori prin prospectiuni demne de toata lauda (pentru efort ).
Astfel cu un an sau doi în urma am vazut pe canalul Arte un reportaj...despre o minuscula leprozerie gasita în nu mi-amintesc ce coltz al tarii românesti.
Amplu reportaj cu imagini insistente asupra unui grup de nenorociti atinsi de aceasta boala si conditiile precare în care traiau.
Reportaj produs si semnat de o serie de colaboratori cu nume germane si în special cu consonanta maghiara.

Românii nu trebuie sa-si piarda însa timpul cu combaterea acestor manifestari de antipatie ci sa-si consacre eforturile în directii pozitive cu rezultate în interior, apoi sau simultan în exteriror, lasând la o parte "brandurile" ridicole.

Cam asta ar fi parerea mea.




De la: Zalmoxis2003
Re: Imaginea Romaniei in afara


> 3. Imaginea unei tari in rindu "poporului" e tare
> influentata de personalitati, de ex. Hagi (io cind joc fotbal toti ma
> numesc Hagi), Nadia Tiriac. Am fost de curind in Polonia, un polonez
> mai prostut era convins ca Ro e in Slovenia si e tara slava.

Si eu am observat ignoranta unor cetateni din tari slave (Rusia, Ucraina, Cehia) cu privire la Romania. In esenta, iata ce am observat din experienta personala in afara tarii:
1) Sintem slavi
2) Daca nu sintem slavi, cum explicam ca sintem vorbitori ai unei limbi romanice, din moment ce sintem aproape inconjurati de slavi?
3) Sintem catolici in majoritate

In general, la occidentali dar si la si rasariteni:
4) Nu sintem cunoscuti, sau sintem cunoscuti prost.
5) Problemele interne ale Romaniei (saracie, copii neglijati in orfelinate) sint covirsitoare

Cred ca este si vina autoritatilor romane (trecute si prezente) pentru ce se intimpla actualmente. Nu cred ca se schimba nimic fundamental pina cind situatia interna (democratie deplina, standard de viata ridicat, curatenie) nu se va ameliora notabil.


> In ultima instanta imaginea Romaniei depinde f. mult de noi astia care
> traim prin strainatate.

Probabil ca depinde intr-o buna masura, dar nu foarte mult. Revin la ce am scris anterior: imaginea noastra depinde peste masura de situatia interna a tarii.

> Find constient ca port o asemenea povara ma caznesc pe cit posibil
> sa-mi arat numai partea de ciocolata. De aceea ma imbat f. rar in
> public.

Este amuzant rationamentul, dar betia nu are nimic de a face cu apartenenta etnica (evident, vorbim de partea lumii in care se bea, pentru ca nu poti s-o faci in multe alte tari, din cauza ca religia nu permite).

Una peste alta, ar trebui sa ne pese mai mult de noi insine si inde noi decit de ce gindesc altii din afara. Abia incepem sa iesim de unde am intrat in perioada comunista: un popor in formare, transformat de comunisti intr-o masa de oameni inapoiati, indistincti. Daca eram lasati in pace de sovietici si de germani, procesul de occidentalizare, inceput de fondatorii statului roman modern, s-ar fi incheiat mai devreme, probabil dupa cinci generatii (o suta de ani) de la formarea regatului roman la 1866. Si am fi fost si o tara deplin ancorata in Vest. Dar, zilele nu au intrat in sac...




De la: severina din mali
o singura intrebare:

cine are azi imagine buna ?
dupa parerea mea - nimeni.




De la: Michael Theil - Lazarescu din Montréal
Nu Brand-ul, nu forma va da continutul, ci fondul

Brandul va rezulta spontan natural din ameliorarea continutului, fondului.
Pt. asta Romania trebuie sa mizeze pe atuurile sale naturale si umane

Interviu cu scriitorul și academicianul Nicolae Breban

9.5.17
„N-ai istorie, n-ai stat român! El trebuie dezmembrat, cum vor unele ONG-uri de tip Soroș...

Interviu cu scriitorul și academicianul Nicolae Breban 
13-16 minutes
Evenimentul zilei: Cum v-ați simțit, ca scriitor, în comunism?
Nicolae Breban: Ce să zic, eu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana eram celebri. Acum, nu mă mai cunoaște nimeni, nu mă mai invită nimeni la televizor... Am o carte acum, dar n-am editor. A vrut cineva să mi-o publice, dar fără bani. Păi, cum fără bani? Am lucrat trei ani la ea. Dacă mie nu-mi dați bani, ce fac tinerii? Sunt zeci de scriitori buni care mor de foame. Deci, cultura, de douăzeci și ceva de ani, nici un om politic nu ia cuvântul ăsta în gură - cultura. În ultimii ani, s-a vorbit mult de educație și de sănătate.
- Educația la ce nivel e?
- Și Educația e praf! Au făcut tot felul de reforme, iar Guvernul ăsta de diletanți, de tehnocrați a vrut să ne imbecilizeze total. A vrut să scoată istoria din manuale, limba latină. Păi, dacă scoți limba latină e ca și cum i-ai tăia unui stejar rădăcinile. Limba română e o limbă romanică. Dacă nu știi latina, nu știi limba. Ungurii, care-s huni, studiază latina în școli. Și noi, care avem o limbă latină - corpul principal al limbii noastre e latina - nu se mai vorbește? Sau să tai istoria? Au făcut praf! Un tânăr nu mai are în cap ce s-a întâmplat cu adevărat. N-ai istorie, n-ai stat român! El trebuie dezmembrat, cum vor unele ONG-uri de tip Soroș, să facă un Ardeal autonom, adică să-l treacă la unguri.
Moralitate, imoralitate, amoralitate
- Există și ideea potrivit căreia un popor imbecilizat este mai ușor de condus...
- E o diferență între dictatură și democrație. Chiar și în democrația asta românească. În dictatură trebuie să conduci, în democrație trebuie să vinzi. În dictatură ai nevoie de un aparat coercitiv și de o ideologie - și asta e invenția secolului XX. Cele trei regimuri de extremă dreaptă și stângă - nazist, fascist și comunist - au inventat, alături de violența polițistă, ideea politică. Dar n-am respect pentru ideea - să ucizi în numele unei idei. De altfel, tot secolul XX a stat sub efigia unei idei, unei idei a unor regimuri exterminatoare, extreme. O idee pe care a exprimat-o un personaj al unui roman rusesc. Îl chema Raskolnikov...
- „Crimă și pedeapsă"...
- Așa. Și, acolo, Raskolnikov vorbește de faptul că poți să transgresezi limita morală, dacă vrei un destin de excepție. În aceeași perioadă, 1860-1861, era un tânăr filosof din Germania, dat afară din facultăți, care are o carte - „Dincolo de bine și de rău" (n.r. - Nietzsche) - în care vorbește de relativitatea criteriilor tablelor lui Moise. Așa a apărut conceptul de amoralitate, care n-are legătură cu imoralitatea. Imoralitatea înseamnă să omori sau să furi. Amoral, însă, ce înseamnă?
-Spuneți dumneavoastră, e limpede că vă place la catedră...
- Aha, tot eu. Înseamnă să transgresezi legea morală, dar nu în sens penal. De aceea spuneam că aceste regimuri dictatoriale, polițiste s-au înarmat și cu ideologie. Ceea ce mulți occidentali și tineri de azi n-au înțeles că puterea comunistă sau nazistă nu se baza numai pe Securitate, ci și pe ideologie. Enorm pe ideologie, care venea cu idei, de altfel, foarte atractive la început: egalitate, muncă și mâncare tuturor. Într-adevăr, și naziștii, și comuniștii dădeau de mâncare la toată lumea. Egalitatea, egalitatea, dar în jos... Și în ziua de azi vedem că tinerii nu mai suportă inegalitatea, adică de ce unii au zece Lamborghini? Pentru că tatăl lui are nu știu câte miliarde de dolari, iar mulți n-au un leu în buzunar - acesta este capitalismul românesc. Dar capitalismul acceptă inegalitatea, în condițiile de regim al justiției, al învățământului, al meritocrației etc.
„Românii nu sunt proști, dar..."
- Dar care dintre aceste două sisteme - comunism și capitalism - promovează mai mult imbecilitatea maselor?
- Nu, nu imbecilitate, e mult spus, deoarece pentru norod au luptat generațiile acestea pașoptiste și-n România, și-n Rusia, și-n Europa. Primele forme de manifestare ale prozei au fost populare, pentru luminarea poporului, pentru că era principiul fundamental - că educația te face liber. Poporul nu este imbecilizat în România. Românii nu sunt proști, dar românii au căzut, total nepregătiți, într- o altă zonă a unei organizări sociale, în libertate totală, cum a fost după Revoluție. Dar ce creează o libertate într-o societate nepregătită? Anarhie! Așa au apărut grupuri de inși care s-au strâns și au pus mâna pe frâie, noii lideri.
- Cine sunt noii lideri ai României acum?
- În România nu mai există lideri. E grav că Parlamentul e corupt de instanțele partinice, de influența prea mare a partidelor în alegeri, iar justiția, pentru că unii procurori încă ascultă de indicații laterale, nu aplică legea în puritatea ei. De accea, în ultimii zece ani, s-a putut fura cu japca din bugetul național sute și sute de milioane de euro, în timp ce se tăiau salariile, se desființau spitalele, în timp ce lumea murea de foame. Mai lipsește ceva României și nu se observă: lipsește reacția populară, ieșirea în stradă. Trebuie să se întâmple asta des, mult mai des.
„Soroș - un parazit al ultimei forme de existență a capitalului"
Cine este, în viziunea lui Nicolae Breban, George Soroș? „Soroș e un mare financiar american, de origine maghiară evreiască. El speculează cu diverse valori foarte mari - acum douăzeci și ceva de ani era să pună în dilemă francul francez. Tipul e foarte tare, e un parazit tipic al ultimei forme de existență a capitalului. Ce înseamnă asta? Capitalul nu mai produce mărfuri, nici locuri de muncă, nici investiții, ci este o pură speculație de credite, de bunuri, de oameni, de încredere, de grupuri. Or, grupurile finanțate de Soroș în România, stipendiate foarte serios, au mers pentru o societate deschisă, au mers pe niște ideologii - Karl Popper, Smith și alții - au mers spre o dizolvare a națiunii, a identității naționale. O perspectivă de unghi închis. Nu s-a mers pe grupurile reprezentative pentru un popor, ci pe individ. Pe individul care n-ar fi avut nici o forță singur, ci doar susținut din spate - un spate care nu se vede niciodată - de două instituții esențiale: serviciile și mas-media".
Premiul Nobel, la schimb cu pădurile și mineralele României
Ce mai înseamnă Premiul Nobel acum? Mai este un etalon de recunoaștere a valorii? Nicolae Breban e ironic: „Pentru români, da. E o traumă veche, o nevroză a scriitorilor. Li se pare că, dacă primește un român Premiul Nobel, toată Europa se va năpusti în librăriile din Occident după cărțile românești. Eu am fost la Paris, când a luat Premiul Nobel un grec - Elytis. A apărut două minute pe postul național și o editură micuță, care deținea drepturile lui, a vândut câteva mii de cărți. Apoi, a dispărut cu totul Elytis. Asta în timp ce doi inși care n-aveau să ia Nobelul erau pe buzele tuturor: argentinianul Borges și românul Ionesco. Ăștia doi nu aveau nevoie de Nobel ca să facă tiraje enorme".
Străinii decid, noi executăm
În continuare, Breban e tranșant: „La noi, probabil că cel care va lua Nobelul, dar și editorul lui, vor primi mulți bani. Atât. Nu-i va citi nimeni pe Cărtărescu, pe Blandiana sau pe Manea (n.r. - Norman). Doar că, la fel ca în economie, așteptăm rezolvarea de undeva din afară. Nu putem decide singuri nici acest lucru. Așa că așteptăm, cu pălăria în mână, pe la o poartă străină, la Bruxelles, în America... Să ne dea ăia această recunoaștere, iar la schimb să ne ia pădurile, mineralele, bogățiile".
Țările comuniste au salvat Apusul de o criză economică
Ce mai înseamnă în România noțiunea de patriot? „România e într-o criză difuză. Înainte, în comunism, era o criză clară. Noi și încă zece state eram ocupați de un imperiu brutal din Est. Am încercat să supraviețuim, era o criză a supraviețuirii. La ora asta e o criză a adaptării. Noi, în 45 de ani, am creat o industrie, o economie a unui stat ultracentralizat, care era angrenat în CAER, organism din care mai făceau parte state asemănătoare României. Era o economie medie, dacă nu joasă de-a dreptul. Până și nemții făceau o porcărie de mașină - Trabantul. Bine, nemții comuniști, pentru că ceilalți, din Vest, defilau cu Mercedes. Eh, la ora asta, la noi, e o criză a adaptării care va dura câteva generații, pe care Occidentul, mai avansat tehnic și organizatoric, o folosește bine, ca să-și deverseze mărfurile sale la mâna a doua", consideră Nicolae Breban.
Suntem, a - șa dar, piață de desfacere? Răspunsul scriitorului e fără echivoc: „Da. De altfel, noi, când a căzut comunismul, am salvat Apusul de o criză. Aveau stocuri enorme de mărfuri, pe care cele zece state ieșite din comunism le-au cumpărat".
„Religia mea e și națiunea română"
Este scriitorul Nicolae Breban un om religios? Omul de litere nu stă pe gânduri: „Nu. Religios în sensul că am religia valorii, a culturii... Dar nu merg la biserică, deși sunt fiu, nepot și strănepot de preot". Atunci, în ce crede Nicolae Breban? „Cred în valorile umane, în creație, în roman, în muzică, în filosofie, în pictură. În pictură, maestrul meu e Gauguin. În muzică, maestrul meu e Brahms, un mare constructor de simfonii. De la el am învățat să fac roman. În filosofie, am mai mulți maeștri: Nietzsche, Hegel, Kant și Fichte. Asta-i religia mea. Religia mea e și națiunea română, credința în necesitatea acestei construcții, pentru că o spun - în ciuda celor care se fac că uită -, România e o națiune tânără, cu toate bolile tinereții. Eu am o carte - Istoria dramatică a prezentului - în care compar trei state: România, Germania și Italia. Toate sunt state care s-au format foarte târziu și au trăit aceeași boală - extremismul de dreapta. Spre deosebire de state cu veche structură legislativă, care au edificat democrația modernă".
„Cărțile mele nu sunt primite în librăriile lui Liiceanu"
Evenimentul zilei: Ce părere aveți despre așazisa politică corectă a Europei, despre tendința de uniformizare a valorilor, de comunizare a individului?
Nicolae Breban:
Este una din formele recente de influențare a opiniei publice, o formă dogmatică. Este un nou catehism al comportamentului ideatic și social. Se vrea o nouă formă de înregimentare, care și reușește prin intermediul acestor ONG-uri. Acestea apar pe fondul anumitor crize sociale. Tot atunci se și manifestă. Este un fel de dictatură a acestor ONG-uri, cum este și GDS-ul, care, de douăzeci și ceva de ani, funcționează pe un tip de opinie dictatorial, impus. Își impun doar propriile lor valori, excluzând cu mână forte pe oricine nu este de acord cu ei. De exemplu, revista mea - Contemporanul - , pe care o conduc de 26 de ani, nu e acceptată în librăriile Humanitas, ale domnului Liiceanu. Nici cărțile
semnate de mine nu sunt în librăriile lui din țară, deși acest om, când era tânăr, nepublicat, venea aici și stătea cu lacrimi în ochi și mă asculta...
-Liiceanu?
Da, el. În ultimul text trimis de mine de la Paris și apărut în Viața Românească, în 1988, laud o carte a lui splendidă – Epistolar -, apărută după Jurnalul de la Păltiniș. Apoi, el a început să mă înjure pe mine și pe Nichita. A făcut praf toată generația '80, pe care Manolescu încerca s-o umfle, a ras-o și l-a scos pe unul singur, pe Cărtărescu. Cu el a început să facă bani. Așa avem astăzi un singur scriitor cunoscut în România - Cărtărescu - care face tiraje de zeci de mii, un scriitor bun. De nivelul lui Cărtărescu, un poet bun scoate 500-700 de exemplare și nu primește nici un leu. Cărtărescu și-a făcut o vilă și el este geniul care așteaptă Premiul Nobel. Care, mă rog, întârzie...
„L-au ales pe Carol, pe care l-au adus în țară pe șest, în travesti"
Evenimentul zilei: Sunt respectate în România valorile democrației?
- Nicolae Breban: La noi, Justiția ascultă de Partid sau de Serviciile secrete. La noi e o aberație ideea potrivit căreia Justiția trebuie să fie autonomă sau Parlamentul să fie autonom. Se moare de râs când spui asta...
- Are sau va avea România puterea să fie pe picioarele ei vreodată?
- Nu știu. A fost pe picioarele ei în câteva momente, sub Ștefan, sub Mircea...
- Dar atunci nu era România!
- Ai răbdare... Sub Cuza, ajutat de Brătianu, care avea relații cu francezii, cu Napoleaon al III-lea... El ne-a ajutat să ne unim.
Transilvania, cea mai bogată provincie
- Dar aveau și francezii un interes. Să tempereze avântul Imperiului Țarist, să mențină un echilibru în zonă, pentru că otomanii nu mai erau ce fuseseră odată...
- Voiau să ajungă la gurile Dunării. Aici erau turcii și englezii... Brătianu s-a dus la Napoleon, să-l întrebe ce să facem. „Uniți-vă!", le-a spus ăsta. „Păi cum, că se supără turcii și englezii?!". „Nu contează! Găsiți-vă un om, puneți-vă de acord și uniți-vă!". Și așa au făcut. Moldovenii l-au ales pe Cuza, pe atunci un mic căpitan, muntenii l-au ales tot pe Cuza, șmecherind voturile, și asta a fost. Au sărit turcii, englezii, dar francezii ne-au susținut, ne-au recunoscut. Numai că Alexandru Ioan Cuza n-a putut să țină în mână partidele boierești… Și, atunci, s-au dus românii iar la Napoleon, care le-a spus să pună un prinț străin, din Casa de Hohenzollern. L-au ales pe Carol, pe care l-au adus în țară pe șest, în travesti, pe la Turnu Severin, cu o corabie. L-au pus într- o trăsură, I. C. Brătianu a aranjat voturile în Parlament, să aibă majoritate, și așa a ajuns principele Carol I de Sigmaringen și Hohenzollern principele României. Peste zece ani am câștigat războiul cu turcii și așa am ajuns la vechiul regat românesc. Iar peste alți ani, nepotul său, Ferdinand, sfătuit de nepotul lui Brătianu, a mers contra țării lui… Ferdinand nici nu știa românește, dar, pentru că a mers împotriva Germaniei, a fost scos din toate cataloagele Casei de Hohenzollern, cea mai veche familie princiară germană. Apoi, nemții au ocupat rapid România, au ajuns până la ruși… Iar noi, spre uimirea noastră, ne-am pomenit la Trianon față-n față cu ungurii, am primit Transilvania, cea mai bogată provincie, după care plânge acum domnul Soroș.

at marți, mai 09, 2017
Reactio

Academicianul Ioan Aurel Pop, Nu cred că putem fi universali dacă nu suntem și naționali

5.6.17

Nu cred că putem fi universali dacă nu suntem și naționali

„Nu am primit Transilvania cadou!


4 iunie 1920, Palatul Marele Trianon de la Versailles. Atunci și acolo a fost semnat bine cunos­cutul tratat care stabilește până azi granițele multor state europene. Prin acest act, României i-au fost recunoscute ca părți integrante ale teritoriului ei Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul, consfințind realitatea existentă pe teren. Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj, ne vorbește, pornind de la Tratatul de la Trianon, despre națiune, identitate românească și europenism.
 
Domnule rector, se împlinesc astăzi 97 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon între Puterile Aliate, învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria. Ce stipulează acest tratat? Ce a reprezentat el pentru statele europene și mai ales pentru România de la semnarea lui până astăzi?
Tratatul este un document foarte detaliat și greu de rezumat aici, dar esența sa este următoarea: Ungaria, țară învinsă în Marele Război, revenea la granițele sale etnice, adică recunoștea - silită de puterile aliate și asociate (Anglia, Franța, SUA, Italia, Japonia și multe altele) - că o mare parte din fostele sale „provincii istorice", cu majorități altele decât cea maghiară, aveau să facă parte din Croația, Cehoslovacia, România, Austria. Prin urmare, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul deveneau din punctul de vedere al dreptului internațional părți integrante ale României, așa cum hotărâseră românii înșiși, în mod democratic, la 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Prin urmare, Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, ca de altminteri tot sistemul de tratate de la Paris, din anii 1919-1920, nu a făcut decât să recunoască justețea deciziilor luate de românii înșiși. Conferința de pace de la Paris a fixat noua hartă a Europei valabilă, în multe privințe, până astăzi și reprezintă prima decizie din istorie a marilor puteri, care au ținut seamă, în mare măsură, de voința popoarelor (polonez, ceh, slovac, român, sârb, croat, sloven, lituanian, leton, eston), consfințind și destrămarea imperiilor multinaționale (german, austro-ungar, rusesc, otoman). Pentru România, Trianonul a însemnat recunoașterea granițelor etnice aproape firești ale statului nostru înspre vest. Actul respectiv a consfințit controlul oficial al statului român asupra a încă circa 100.000 km pătrați. Să nu uităm că România antebelică avea doar 137.000 km pătrați (Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova dintre Carpați și Prut, fără Bucovina și fără Basarabia) și că după Marea Unire avea 296.000 km pătrați. Tratatul de la Trianon a pus o anumită ordine în regiunea Europei Central-Orientale, dând Slovacia slovacilor, Croația croaților și Transilvania românilor, în acord cu dreptul popoarelor majoritare la autodeterminare.
Se vorbește în zilele noastre despre Departamentul Trianon 100, înființat de Ungaria. La ce se referă acesta?
De fapt, nu este vorba despre un departament guvernamental, cum înțelesesem și eu inițial, și cum a preluat greșit presa noastră, prin analogie cu ceea ce s-a petrecut în România. Ungaria nu face asemenea erori de ima­gine. Este, de drept, un departament de „cercetare", intitulat modest „grup de lucru" sau „echipă de cercetare", plasat în cadrul Academiei Ungare de Științe, care a câștigat un „grant" guvernamental eșalonat pe cinci ani. Numele său oficial ales, „Elan-Trianon 100". Cu alte cuvinte, acest colectiv de aproape 25 de oameni are bani de cercetare și de diseminare în Ungaria și în lume a rezultatelor „cercetării". Uniunea Europeană nu se amestecă în asemenea chestiuni, pentru că problemele de acest fel – bine gândite – nici nu vizează în mod oficial propaganda ostilă cuiva. Dar noi, care nu ne-am născut ieri, știm care este poziția de fond a Ungariei în ultimul secol: de a nu accepta apartenența Transilvaniei la România, de a vorbi mereu de drepturile sale „istorice" asupra Transilvaniei, de a susține emigrarea târzie a românilor din Balcani, ca păstori necivilizați etc. Eu însumi am participat la multe întâlniri de acest fel în Europa și SUA, după 1989, în care istorici și oameni politici din țara vecină prezentau lucrurile în acest fel. Or, ceea ce s-a întâmplat la Trianon în 1920 este un fapt foarte simplu și fără ambiguități: marile puteri de atunci au recunoscut ceea ce românii deciseseră în acord cu dreptul internațional; este clar că, dacă românii ar fi greșit, comunitatea interna­țională nu ar fi făcut Transilvania cadou României! Mai mult, după al Doilea Război Mondial, la Conferința de pace de la Paris din 1946-1947 și în alte câteva împrejurări, instanțele interna­ționale acceptate și legiuite au recunoscut același lucru, anume apartenența Transilvaniei la România. Prin urmare, cercetarea împrejurărilor în care s-a adoptat Tratatul de pace de la Trianon – deși tema este foarte bine cunoscută – se poate face oricând (mereu ies la iveală noi surse și se pot propune noi linii interpretative, în limitele adevărului), dar nu în scopuri revizioniste, de reorientare a opiniei publice inter­na­ționale. Până acum, din păcate, asemenea inițiative ale țării vecine, ale unor organizații și persoane din țara vecină au utilizat adesea datele istoriei în chip interesat, ca să lovească în România. Cea mai elocventă dovadă este directiva dată de guvernul ungar, prin MAE de la Budapesta, ca diplomații maghiari să nu participe la evenimentele legate de celebrarea Zilei Națio­nale a României. Or, Ziua Na­țională a României se sărbă­torește la 1 Decembrie tocmai în amintirea unirii Transilvaniei cu România! Dacă acest eveniment îi jignește pe oficialii unguri, cum să ne așteptăm la o tratare obiectivă din partea ungară a deciziei democratice luate la Alba Iulia acum un secol și ratificate pe plan internațional de Conferința Păcii de la Paris, din 1919-1920?

Tipuri de națiuni în Europa

Care sunt elementele constitutive ale unei națiuni? Limba, o credință religioasă, o populație, un spațiu comun, o cultură, sângele, atașamentul față de anumite valori?
Și în teoretizarea națiunilor sunt mai multe interpretări. Unii consideră națiunile drept alcătuiri politice statale recente, formate prin voința deliberată a oamenilor. Pentru aceștia, statul se confundă cu națiunea. Alți exegeți văd evoluția îndelungată a comunităților etnice până la stadiul de națiune, adică privesc națiunile ca unități organice, născute de-a lungul secolelor, începând cu Evul Mediu sau chiar cu Antichitatea, și bazate pe limba, originea, credința, obiceiurile, tradițiile comune. Primul set de opinii invocate fac parte din viziunea modernistă, care consideră națiunile drept realități limitate și temporare, aflate acum pe cale de disoluție, într-o lume globală. Celălalt set de teorii se bazează pe primordialism sau perenialism, susținând că na­țiunile s-au născut dincolo de voința unor indivizi și că au o existență îndelungată, care nu poate fi decisă de organele statelor sau de cele suprastatale. De exemplu, Franța este prototipul sta­tului-națiune, în care toți locuitorii care au documente oficiale de francezi sunt consi­derați „de naționalitate franceză". Cu alte cuvinte, aici cetă­țenia și națio­nalitatea se confundă. În multe alte locuri de pe pământ, na­țiunea se leagă de stat, dar nu se confundă cu acesta. De exemplu, în cazul României, este corect să se spună că circa 90% dintre cetățenii săi sunt români, circa 6% sunt maghiari, 2,5% romi (țigani), cam 1,5% slavi. În definirea unei națiuni de tip organicist nu predomină un singur element, ci se iau în considerare mai multe, de la limbă și origine până la credință și cultură. „Sângele", adică originea biologică, nu are, practic, nici o importanță fără educație, iar absolutizarea acestei caracteristici conduce, de regulă, la teorii rasiale. De aceea, anumite întrebări vulgarizatoare („Cât la sută suntem daci, sau romani, sau cumani, sau slavi?) nu au nici o legătură cu realitatea și nu trebuie puse. Toate națiunile din lumea asta sunt amestecuri etnice și nu există nici o „națiune pură". Dacă azi iau un copil român de doi ani - care spune „mamă" și „tată" în românește - și îl duc în Spania, încredințându-l unei familii de spanioli să-l crească și să-l dea la școală, la douăzeci de ani, el va fi un bun spaniol; iar dacă nu-i va spune nimeni că s-a născut român, nu va avea nimic de-a face vreodată cu România și cu națiunea sa de origine. Altfel spus, sentimentul apartenenței naționale se dobândește prin educație, nu automat, prin naștere, deși există cele mai mari șanse ca, dacă te naști român, să rămâi și să fii de naționalitate română. Teritoriul are mare importanță în teoriile organiciste, dar nu neapărat teritoriul organizat politic drept stat, deși statul național este principalul instrument de organizare, de protecție și de conservare a unei națiuni. De ce spun asta? Pentru că un român din Ucraina de azi se simte, de regulă, membru al națiunii române și nu al celei ucrainene, așa cum un maghiar din Slovacia sau România se consideră membru al națiunii maghiare, nu al celei slovace sau, respectiv, române. Eu consider că viziunea perenialistă asupra națiunilor - dacă nu este exagerată și absolutizată - definește mai bine comunitățile despre care vorbim aici.

O națiune antagonizată este ușor manipulabilă

De ce a ajuns națiunea română să fie stigmatizată, ba chiar desființată de unii „intelectuali" români?

Intelectualii și politicienii (elitele) nu sunt „făcători" de na­țiuni, dar au un rol foarte important în modelarea națiunilor, în orientarea lor, în formarea profilului național al unor grupuri din cadrul națiunilor. Românii au fost un popor vitregit de soartă în această parte de Europă, nu au ajuns niciodată să formeze o mare putere, nu au dobândit sentimentul de stăpâni care să le confere o anumită siguranță, o aroganță sau o prestanță în raport cu alții. S-au tot zbătut să existe ca națiune egală cu altele și să aibă și ei un stat al lor. Au reușit până la urmă, dar cu mare greutate, și au rămas, poate, copleșiți de ideea națională, de reușita ei, de afirmarea ei, de recunoașterea ei de către alții. Chiar sub comunism, după circa un deceniu rușinos, când am trăit sub „interna­țio­nalism proletar", de fapt sovietic, și când aproape toate valorile românești erau prohibite, am avut alt deceniu de oarecare echilibru, pentru ca, strânși cu ușa tot dinspre Răsărit, să alunecăm încet spre acel „naționalism comunist" care ne-a făcut mult rău și pentru care ni s-a pus în Occident un stigmat greu de eliminat chiar și azi. După căderea comunismului, mulți intelectuali au crezut că este de bonton să se dezică de valorile naționale, demonizând națiunea română, din pricina căreia - chipurile! - se produseseră multe crime, nedreptăți etc. Faptul s-a petrecut, pe de o parte, pe fondul luptei sincere pentru „integrare europeană și euroatlantică" (majoritatea românilor voiau să scape de capcana comunismului, a URSS, a Rusiei, a Estului), iar pe de alta, al intervenției copioase a unor ONG-uri interna­țio­naliste, globaliste din Occident și Orient, dornice să submineze rapid statele naționale și na­țiunile ca forme de coeziune. Aceste organizații, aparent nevinovate, umaniste, democratice, au venit și cu bugete generoase, cu fundații și asociații, cu burse grase, cu idei de reviste și de școli înalte, în care limba țării să nu mai fie acceptată. Era, până la urmă, normal ca intelectualii care s-au înfruptat și se înfruptă lacom din aceste fonduri globalizatoare „dezinteresate" să fie globaliști, să-i condamne pe români ca fiind nemernici, leneși, gregari. O națiune cu o coeziune puternică este ea însăși o entitate puternică și demnă, greu de clintit, pe când una slăbită, antagonizată, divizată, dezorientată ajunge o trestie în bătaia vântului, manipulabilă, modelabilă, simplu de umilit. Acești intelectuali despre care vorbiți se pretează la acest joc foarte serios, majoritatea din interes bine alimentat periodic, puțini din naivitate și spirit de frondă, din teribilism adolescentin, din dorința de a fi în vogă. Pe măsură ce se ridică „edificiul" lor globalizator, se surpă marea unitate și admirabila coeziune a națiunii române. În tot acest timp, în lume, din Regatul Unit și până în SUA și din Polonia până în Olanda se întăresc națiunile, se fortifică sentimentele de solidaritate și de opoziție față de integrări forțate și de internaționalisme prost gândite. Ca să construiești bine Uniunea Europeană ai nevoie de subiecți, de entități pe care să le pui laolaltă, iar aceste entități valabile sunt, în acest moment, națiunile și statele care adăpostesc câte o națiune sau mai multe națiuni. Nu poți desființa națiunile prin decret prezidențial sau prin hotărâre de guvern!

Demnitatea de a fi român

Ce rol mai are națiunea azi, într-o lume globală?
În lumea noastră, care se vrea globală, națiunile sunt entitățile care ar putea alcătui globalitatea, dacă am ști cum s-o facem. Din păcate, nu știm destul de bine! Lumea globală previzibilă va fi formată tot din națiuni, convinse că este bine să alcătuiască un concert și să trăiască într-o lume simfonă. Altminteri, tot efortul va fi de prisos. Dacă lumea globală viitoare va fi imaginată din simpli atomi fără personalitate și fără voință, atunci trebuie să ne emendăm ima­ginația, fiindcă nu conduce la nimic fezabil sau conduce la utopii. Națiunile ne fac mai siguri de noi, mai umani, mai compatibili cu lumea. Nu cred că putem fi universali dacă nu suntem și naționali.
La ce se referă identitatea națională? Doar la partea culturală, istorică, civiliza­țională, sau și economică?
Identitatea națională românească sau felul de a fi român „în cuget și-n simțiri" se referă la aspecte foarte complexe, care nu sunt mereu identice și nici imuabile. Mulți români se simt români fiindcă vorbesc româ­nește, alții fiindcă se roagă românește și merg în biserici ortodoxe românești, alții fiindcă se consideră urmașii romanilor, alții fiindcă doinesc și jelesc ca pe la noi, alții pentru „codrii verzi de brad și câmpurile de mătasă" etc. Partea economică a iden­tității noastre a fost absolutizată de comuniști - sub impulsul URSS -, care vorbeau de „piața națională unică", dar ea există. Cultivatorii de pământ și păstorii noștri și-au menținut identitatea românească arând, semănând, săpând, cosind, culegând, mergând la seceră și la coasă, crescând animale, adică „vite mari și mici". Omul este singura ființă care muncește, adică desfășoară o activitate conștientă, ca să aibă din ce să trăiască. Dar și munca se face după obiceiurile grupului, ale comunității și poate deveni o marcă a identității.
Poate exista identitate fără suveranitate?
Categoric! Identitatea românească s-a format în timp, încă din finalul etnogenezei românilor, adică de prin secolele al IX-lea și al X-lea încoace, în vremuri când foarte mulți români trăiau sub stăpâniri străine. Cu alte cuvinte, identitatea noastră s-a manifestat și atunci când elita dominantă, instituțiile statului și bisericile oficiale nu erau românești. Să ne gândim la românii din Transilvania care, exceptând scurta perioadă de domnie a voievodului Gelou, „un anumit român" (care a domnit peste o regiune mică din zona Cluj, Dăbâca, Sălaj), s-au aflat sub suveranitatea Regatului Ungariei, apoi în vremea principatului autonom, sub suveranitate otomană, în exterior și sub dominația celor „trei națiuni și patru religii" neromânești, în interior, apoi sub habsburgi etc. Să ne gândim la românii din cetățile de la Dunăre, din Dobrogea, din Cetatea Albă și Tighina, din Banat, care s-au aflat sub turci; la cei din Bucovina, de sub habsburgi, din Basarabia, de sub ruși. Cu toții au rămas români, s-au purtat ca români și au transmis mai departe românitatea, fără să aibă avantajul unei clase politice românești respectate și puternice. Pentru mulți dintre ei, singura instituție rămasă românească a fost biserica, iar preoții și diecii le-au fost singurii învățători și susținători ai na­țio­nalității. Dar asta nu înseamnă că se poate trăi la nesfârșit așa. Fără suveranitate, națiunile se împuținează, iar oamenii ajung, în parte, să se rătăcească pe căi abătute. Toate națiunile s-au luptat, de-a lungul vremii, pentru libertate națională și pentru stat național suveran și independent. Firește, suveranitatea și independența sunt relative, ca orice lucru omenesc, dar s-a tins mereu spre ele.
Ce trebuie să fim mai întâi: români sau europeni?
După cum v-am spus, nu văd o incompatibilitate între cele două calități sau apartenențe. Ba, aș zice că, spre a putea fi un bun european, este necesar să fii mai întâi român, francez, german, polonez. Europa nu este formată din vid sau din indivizi amorfi, ci din varii comunități de oameni, între care, de departe, predomină națiunile și statele naționale. Când România a fost acceptată, acum zece ani, în UE, ea nu a fost un subiect anonim, ci o țară cu cetățeni români și cu etnici români (circa 90% dintre cetă­țenii României sunt de națio­nalitate română). Prin urmare, am devenit europeni (în sens de membri ai UE) ca români și nu ca cetățeni ai universului. Și nici nu ne-a cerut Bruxelles-ul și Strasbourg-ul - până în prezent - să ne autodes­ființăm, să ne aneantizăm, să ne facem altceva decât români. Dar lipsindu-ne unora dintre noi demnitatea de a fi români, ne lipsește și calitatea de europeni. Este evident că sunt și păreri opuse, adică sunt oameni și forțe care pretind să ne lepădăm de neamul nostru, ca să devenim europeni, să ne uităm limba, stirpea, credința, țara. Dacă am avea cultura necesară, dacă am mai acumula cunoștințe, dacă am mai avea spirit critic, dacă am discerne și dacă am putea distinge valoarea de nonvaloare și adevărul de minciună, ne-ar fi simplu. Așa însă plutim mulți dintre noi în ape tulburi, amăgiți de aparențe și de primul venit.

Augustin Păunoiu, 04 Iunie 2017

miercuri, 7 iunie 2017

Cuvintul redactiei:
De la ivirea sa pe scena politica, dar mai ales de la venirea sa la putere, Partidul Comunist Roman a confiscat si istoria.
Toate evenimentele in care P.C.R. era implicat sau doar contemporan, erau interpretate in lumina intereselor partidului.
Revolutia ne-a restituit si istoria.
Acum avem din nou dreptul sa ne scriem istoria asa cum a fost, având un singur criteriu, adevarul. In aceste fmprejurari este
cu atât mai regretabild amploarea care s'a dat comemorårii rebeliunii legionare si pogromului antievreiesc din Ianuarie 1941,
puterea politica pronuntându-se asupra acestui eveniment si etichetându-l, in conditiile in care istoricii sunt departe de
a-si fi spus ultimul cuvânt.
Am ascultat pâna acum doar punctul de vedere al unei pozitii. Sâ-l ascultam si pe al celeilalte. Publicam asadar si opinia unui
om care a facut parte din conducerea Miscarii Legionare si care deci cunoaste evenimentele din interior. Credem ca poate
suscita discutii menite sâ ne conduca la aflarea adevarului.
Redactia
21 IANUARIE 1941
PUNCTUL DE VEDERE AL UNUI LEGIONAR
de Simion Ghinea fost membru in Secretariatul Miscarii Legionare
Publicat in Express Magazin Nr. 4 30 Ian.- 5 Febr. 1991
Cuvintul redactiei:
 
http://www.geocities.ws/historicalromanianstudies/abator.htm
O INSCENARE:
MASACRUL DE LA ABATOR
De cincizeci de ani are loc in România un proces straniu. Zic straniu pentru ca in timp ce acuzatorii au putut spune verzi si uscate, acuzatii au tacut pentru ca li s'a pus lacat la gura. In 1947, Petre Pandrea a tiparit o carte de specialitate - era un penalist emerit, in care cita cazuri de "psihoza si dementa colectiva" din timpul revolutiei franceze si din asa zisa rebeliune legionarâ din Ianuarie 1941.
Doi ani mai târziu, ne-ani întâlnit in aceeasi celula la Ocnele Mari: eu ca legionar, Pandrea ca "tovaras de drum imbecil" (expresia lui Pandrea). Ii citisem cartea si l-am intrebat, ce surse a folosit cu privire la evreii ciopârtiti si spânzurati in cârlige la Abatorul din Bucuresti in zilele "rebeliunii"?
Mi-a raspuns, din cartea "Pe margiunea prapastiei", despre care mult mai târziu am aflat ca fusese îmtocmita de Eugen Cristescu, seful Serviciului Secret de Informatii (S.S.L). Asta aveam s'o aflu, a precizat Pandrea, cu putin timp inainte de arestare, de la medicul sef al Abatorului."
Petre Pandrea il cunoscuse pe doctor in casa lui Lucretiu Patrascanu, aflând cu aceasta ocazie ca pe la sfirsitul lui Noiembrie 1940, doctorul fusese vizitat la birou de o echipa de politisti "misteriosi", care i-au cerut voie sa fotografieze anumite "aspecte" din incinta abatorului. Medicul a fost contrariat: Ce sa fotografieze si de ce? Dar dupa doua luni avea sa deslege misterul, vazând fotografiile din infama culegere de minciuni, trucaje si calomnii menite sa-i discrediteze pentru totdeauna pe legionari in tara si strainatate. Povestea cu abatorul, asa cum a spus-o Pandrea, a circulat prin toata inchisoarea.
Zece ani mai târziu m'am intilnit iar cu Pandrea, de data asta la inchisoarea din Aiud-si din nou l-am rugat sa reia povestea cu abatorul, de fata fiind printul Ghica si Petre Tutea. Sa presupunem totusi ca versiunea din "Pe marginea prapastiei" nu cade pe temeiul doar al celor relatate de Pandrea.
Se impun atunci de la sine citeva intrebari:
1. Cum de n'a fost implicat nici un legionar in abominabila crima de la Abator? Repet: nici unul! Si ma refer la legionari calificati ca atare, nu la acursurile mahalalei, care in fmprejurari tulburi, precum cele pe care le traia Bucurestiul, puteau pune camasa verde pentru ca, la adapostul ei, sa intre prin casele oamenilor pasnici sa fure si chiar sa ucida. Antonescu a fost necrutator cu legionarii, care platisera cu singele lor detronarea regelui nebun Carol al II lea si prin asta inlesnisera înscaunarea lui Antonescu la putere, in ziua de 6 Septembrie 1940. Sute si mii de tineri au luat drumul temnitei, unii pentru vini imaginare. Altii au fost executati. Dar, inca odata, nici unul pentru cele intimplate la Abator. Nici un legionar, in 1941, nu a fost acuzat de crime fata de evrei.
2. Cum de au avut timp legionarii, in zilele de cumpana ale rebeliunii, cind se juca viitorul lor politic, chiar viata lor, cum de au avut timp si ce motive au avut pentru a se deda la devastarea magazinelor si caselor evreesti?
3. Cum de n'a fost transformat acest loc pângarit - abatorul - într'un sanctuar, intr'un simbol al holocaustului, ca Auschwitzul, de pilda, dupa 23 August 1944? Cum de se vorbeste despre un "pogrom de la Bucuresti" abia acum, dupa 50 de ani?La prima intrebare se poate raspunde usor. Nu evreii reprezentau pentru legionari pericolul mortal, ci putchul militar din ziua de 21 Ianuarie 1941, al carui autor era generalul Antonescu, sprijinit de o putere straina, respectiv Germania lui Hitler. Caci numai cu asentimentul acestuia Antonescu a trecut la actiune, fapt care nu-l onoreaza.
Sa vii la putere sau sa vrei sa ramii la putere cu ajutor strain, e cea mai mirsava abdicare de la demnitatea ta de român. (Asta am invatat-o de la Corneliu Codreanu).
La celelalte intrebari las sa dea raspuns persoane mai calificate. Acest raspuns va trebui sa cuprinda rezultatele minime ale anchetei penale: numele victimelor si ale faptuitorilor, stiut fiind ca nimic nu a
împiedecat, la momentul respectiv, desfasurarea unei anchete penale amanuntite.
Dimpotriva, autoritâtile erau foarte interesate in dezvaluirea completa a crimelor legionare. Au facut-o? Daca nu, de ce?
Express Magazin                                                                              
Spulberarea unei legende
Nr. 87, 25 Martie 1992
POGROMUL DE LA ABATOR
Prof. Dr. Radu Iftimovici
Introducerea redactiei: Articole din presa ultimului timp si emisiuni speciale de televiziune, urmarite de foarte multi, au adus in atentia publicului larg un subiect din istoria noastra contemporana asupra caruia planeaza înca multe semne de  întrebare qi destule necunoscute.
Este vorba de rebeliunea legionara din 21-23 Ianuarie 1941, dramatic si final punct al "mariajului" dintre generalul Ion Antonescu si extrema dreapta din România acelor ani.
Desi cunoscut in esenta lui din surse documentare indubitabile, faptul istoric amanuntit comporta o serie de aspecte care, înainte de a fi luate ca atare si trecute in manuale ca adevaruri inexorabile, va trebui sa mai existe false pudori si reticente paguboase in afirmarea clara si deschisa a oricarui adevar. Chiar daca acesta nu ne convine.
In acest spirit, publicam in numarul de fata articolul remis redactiei de dl. Radu Iftimovici, medic veterinar, doctor in microbiologie si profesor. Colaboratorul nostru este autor de carti si articole privand istoria medicinei si a biologiei, fiind, totodata, primul specialist din Rasaritul Europea caruia UNESCO i-a decernat (în 1991) prestigiosul premiu "Kalinga" pentru merite deosebite in popularizarea cunostintelor stiintifice. Pasionat de istorie, dr. Iftimovici propune astfel specialistilor si tuturor celor interesati de subiect, un punct de vedere care, zicem noi, merita a fi luat in seama. Este vorba de asa zisa tragedie a masacrarii, la abatorul din Bucuresti, a unui grup numeros de evrei in însângerata iarna a anului 1941.
Mistificarile lui Ehrenburg
Pentru ilustrare, sâ dam mai jos cuvântul unui mare mistificator, Ilya Ehrenburg. Abia sosit in România anului 1945, acesta scria: " Toti isi aduc aminte de zilele de groaza cînd legionarii rupeau oamenii in bucati si-i spânzurau la abator", (în România, Bucuresti, Edit. Cartea Rusa, 1945, p. 91). In 1947 relua fraza, comentând-o lacrimogen: "In Bucuresti, legtionarii sfisiau oamenii in bucati, atârnau fete tinere (sic) de cârligele abatorului", (Drumurile Europei, Bucuresti, Editura Cartea Rusa, 1947, p. 16). In aceeasi 'carte, Ehrenburg continua: 'Daca într-adevar antisemitismul este limbajul international al fascistilor, trebue sa recunoasten ca fascistii ronâni au studiat foarte bine acest limba. Invatatura a început de mult, iar politica diferitelor guverne românesti dintre anii 1922 si 1934  nu poate fi numita decât o politica de pogromuri.
De la asasinatele izolate si persecutii neorganizate, fascistii au trecut la asasinatele in masa.
Aproape o jumatate de milion de evrei au fost asasinati in lagarele de concentrare."
Aratând ca aceste fapte sunt rodul tinerii poporului român in intuneric, I. Ehrenburg se întreaba patetic:
"Oare unde se adapostesc cei mai înversunati adversari ai poporului ?"
Raspunsul e uluitor: "Printre profesorii universitari". Deci mâna libera lui Nicolski si Draghici sa-i extermine în temnite si la Canal pe acei "Oribili" profesori universitari români. La conferinta de la Atheneu din 1945, "marele" scriitor sovietic a spus lucruri foarte asemanatoare cu acestea. El a fost aplaudat frenetic de Ion Calugaru, Mihail Sadoveanu, C.I. Parhon, Traian Savulescu, s.a., pe care I. Ehrenburg îi remarca, de altfel, ca find .. "saminta buna a culturii românesti". Despre asa zisul "masacru de la abator" aflam pareri recente chiar in Express Magazin (Nr. 29/1991, p. 10). Se vorbeste astfel de victimele înhumate la cimitirul Giurgiului, "evrei omorîti de legionari si agatati in cârligele de la abator". Dl Sandu David, presedintele Uniunii Asociatiilor de Scriitori din statul Izrael, scrie si dânsul despre acele vremuri, "când 200 de evrei erau dusi la abator". etc.
Daca nu md însel, câtiva scenaristi, scriitori si regizori români, au folosit viziunea pogromului de la abator in opera lor (Marin Preda, Sergiu Nicolaescu, s.a,).
O dezmintire necunoscută
Era deci foarte firesc, tinind cont de propagarea in opinia publica a vestii despre masacru, ca inca In 1946, anul câtorva aspre procese ale "criminalidor de razboi", procuratura sa se ocupe si de odiosul pogroM de la abator.
Zis si fâcut: directorul din 1941 al abatorului, dr. veterinar Aurel Naghel, excelent practician, este luat pe sus si dus la interogatoriu.
Prin fata procurorului, a ostililor si temutilor acuzatori publici si asesori populari, încep sa defileze zeci de salariati ai abatorului. Faptele sunt întoarse pe toate fetele, se cauta neapArat vinovati sau tapi ispasitori, dar... surpriza!
Dr. Aurel Naghel este declarat OFICIAL NEVINOVAT (gânditi-va, in acea epoca neagra), iar procuratura este silita sa inchida filele dosarului "Abator". Stupefiant! Dintre cei audiati, doar macelarul evreu-maghiar Horvath crede in pogrom, dar el nu era angajat al abatorului in 1941. In schimb, tinichigiul Segal, un evreu de buna tinuta morala, prezent acolo in 1941, declara ca n'a existat masacru. Firesc, in timp ce Segal, muncitor cinstit, nu-si dorea sa fie altceva decât tinichigiu, Horvath se vroia "director". Si nu peste mult timp a ajuns si director tehnic, ajutat de un anume Dr. veterinar Ilie Marinov (devenit Marinescu), vâr primar cu tov. ministru Voinea Marinescu, activist temut si destructiv intre medicii veterinari români.
De altfel, chiar inainte de a începe defilarea ca martori in dosarul "Pogromul de la abator", numerosi angajati ai abatorului Bucuresti au initiat si semnat o nota de protest impotriva mistificarii, a materialelor calomnioase pe aceasta tema din presa P.C.R., adresata ziarului Dreptatea, purtând titlul: "O noapte de groaza la Abator". Intre semnatari, oameni de recunoscuta probitate morala, prezenti in abator fn acele zile: dr. vet. Dumitru Adamovici, dr. vet. Vasile Ionescu, conf. dr. vet. Aurel Lupu, dr. vet. Lazar Ureche, dr. vet. P. Nistor, tehnicienii si functionarii Elena Bolonta, Jana Stefănescu, Emilia Mirica, Magdalena Georgescu, E. Pavelescu, Z. Sai, si multi altii. Facsimilul acestui protest, care contine inca o pagina de semnături in afara de cea pe care o publicam, a fost inaintat la epoca data ziarelor Universul si Dreptatea, dar nu a fost publicat deoarece foarte curind aceste publicatii au fost reduse la tacere.
Ce s'a intâmplat de fapt la Abator ? Câtiva dintre cei prezenti atunci acolo mi-au relatat exactaceleasi fapte. In acea "noapte de groaza", câtiva necunoscuti (pe care unii îi asimileaza legionarilor) au
împuscat pe cheiul Dâmbovitei unul sau doi oameni (dupa, altii trei), foarte posibil evrei, din care unul, s'a aflat ulterior, era contabil la parfumeria-laborator Legraine. Sub amenintarea pistoalelor, portarul abatorului i-a lâsat pe agresori sa intre cu o micâ masina in incintâ. Criminalii au patruns in sala de taiere si au aruncat in canalul mare care ducea apele uzate în Dimbovita sinistra încarcâturâ (era vorba de un cadavru sau trei), apoi asasinii au fugit. Portarul l-a anuntat imediat pe director (Dr. A. Naghel), care la rândul lui a alarmat procuratura. Dimineatâ cadavrul (sau cele trei cadavre) au fost pescuite din canal în prezenta autoritatilor. Asta a fost tot. Actele exista, probabil. De ce nu cautam acest dosar? Nu se poate sa nu existe. Nu se poate sa se fi pierdut procesele verbale ale anchetei din 1946, care l-a scos pe dr. Naghel din culpâ si care nu a nominalizat alti vinovati sau martori oculari.
O intrebare fireascâ: cum si mai ales cine a avut interesul sa prezinte crima unor rasisti scelerati drept un veritabil pogrom antievreiese? Din pacate aici nu putem face decit simple
presupuneri : poate Siguranta, credinciosii Maresalului (Cristescu ?), dornici să-i compromită pe legionari. Poate cercuri ostile intereselor noastre nationale (si as numi NKVD-ul sau serviciile inteligente ale Aliaților). Destul ca aceastâ grava calomnie la adresa poporului român a prins si este abil utilizata si in zilele noastre.
Cum pot încheia eu, obisnuit cu rigorile demonstratiei stiintifice, acest articol? Cerînd tuturor martorilor care au vazut cadavrele celor ucisi atârnînd in cârligele abatorului bucurestean, "sa  iasa in fata". Sa descrie cu amanunte ceea ce au vazut. Sa ne convinga ca au avut acces în abator in timpul anchetei procuraturii lui Antonescu. Daca au fost salariata ai abatorului, sa-si decline cu responsabilitate functia. Ii vom cauta în statele de functiune care, din fericire, se pastreaza. Sa ne convinga de faptul ca zecile de semnaturi de pe protest sunt ale unor mincinosi.
Este evident ca' nu se scrie istorie pe vorbe, pe zvonuri, pe calomnii. Doresc sa vad martori oculari, care sa ma convinga de realitatea pogromului.
Eu, domnilor, am aruncat manusa. Cine o ridica?

DESMINTIREA CERUTA DE MEDICII VETERINARI SI FUNCTIONARII ABATORULUI
DOMNULE DIRECTOR,
Ziarele "Romania Libera", "Tribuna Poporului" cum si brosura speciala "O noapte de groaza la abator", publica în ultimul timp sub titluri senzationale articole prin care e afirma ca in Abatorul Capitalei au fost masacrati evrei, in masa.
In virtutea dreptului de aparare, pentru restabilirea adevarului si pentru apararea prestigiului institutiei din care facem parte va rugam sa binevoiti a insera in coloanele ziarului Dvs urmatoarele:
"DESMINTIRE
Subsemnatii medici veterinari si functionari ai abatorului Capitalei luind cunostinta de articolele publicate de ziarele "Romania Libera" "Tribuna Poporului" prin care se afirma  ca in Abatorul Capitalei au fost ucisi evrei si de campania ce se duce pe aceasta tema, de natura sa discrediteze institutia si pe oamenii ce o servesc, dam cea mai categorica desmintire afirmatiunilor facute si declaram pe proprie raspundere ca faptele enuntate mai sus sunt de domeniul fanteziei."
Domniei Sale
Domnului Director al ziarului Dreptatea
Pogromul de la abator
URMEAZA 36 semnaturi ai functionarilor Abatorului Capitalei (Bucuresti)

Robert Steuckers : Hommage à Jean Parvulesco & souvenirs d'une collaboration inoubliable

Hommage à Jean Parvulesco & souvenirs d'une collaboration inoubliable

JP-85340168.png
Robert Steuckers :
Hommage à Jean Parvulesco & souvenirs d'une collaboration inoubliable
Discours prononcé au monastère orthodoxe roumain de Câmpulung, le 12 novembre 2016
Ma première rencontre avec Jean Parvulesco date de la fin des années 80. Elle a eu lieu dans la Librairie Gregori, rue du Bac à Paris. Jean Parvulesco, au moment où j’entrais dans la librairie pour y effectuer un dépôt, choisissait, dans le rayon des revues rares, un exemplaire de mon premier numéro d’Orientations, une sorte de numéro zéro, daté de l’année 1980 et consacré à la géopolitique, en fait un résumé du livre que venait de sortir, l’année précédente, le général-baron autrichien Jordis von Lohausen. Mais ce qui avait plus particulièrement attiré Jean Parvulesco dans cette revue artisanale, fabriquée avec les moyens du bord par un groupe d’étudiants bruxellois, c’était une recension consacrée à l’ouvrage profond et révolutionnaire de l’ex-général italien Guido Giannettini, intitulé Dietro la Grande Muraglia, expliquant la double dynamique géopolitique sino-soviétique et sino-américaine, ainsi que les dissensions idéologiques internes au sein du communisme dit « international ». Dès 1972, Giannettini avait prévu des évolutions diamétralement contraires à la logique binaire de la guerre froide. L’alliance de facto, qui venait d’être forgée entre les Etats-Unis et la Chine de Mao, ne permettait plus aux militants européistes de tabler sur l’ex-Céleste Empire comme allié de revers pour dégager la malheureuse Europe de l’étau de Yalta. Au contraire, l’Europe et l’URSS étaient toutes deux coincées dans un étau sino-américain. Giannettini annonçait la nécessité de repenser notre destin : de nous rapprocher d’une Russie qui n’embrayait pas sur les modes délétères lancées en Europe occidentale suite aux pseudo-révolutions marcusiennes qui avaient brisé les reins à l’Allemagne qui cherchait à se réaffirmer, suite au miracle économique, et à la France gaullienne, qui avait fait preuve d’une belle volonté d’indépendance.
Lohausen1.jpgCe changement de donne était le résultat de la nouvelle diplomatie du ping-pong, manigancée par Kissinger sous la présidence de Nixon, selon les critères de la Realpolitik. En effet, le rapprochement entre Chinois maoïstes et Américains s’était amorcé par l’échange d’équipes de ping-pong, prélude avant les rencontres entre Kissinger et Chou-En-lai. La grande leçon de ce formidable coup de théâtre, auquel personne ne s’attendait en Europe, ce fut d’apprendre que les postures idéologiques ne sont que des paravents et que seules demeurent en place les logiques impériales, puisant leurs énergies dans une profondeur temporelle pluriséculaire sinon plurimillénaire. Ce retour à la Realpolitik, inspirée par Kissinger, qui se disait disciple de Metternich, appelait sans ambigüité aucune le retour de la géopolitique dans les débats. La géopolitique, sous prétexte qu’elle avait été théorisée et vulgarisée par Karl Haushofer en Allemagne in tempore suspecto, sortait littéralement du tombeau où on l’avait reléguée. Aux Etats-Unis en 1977, Colin S. Gray, dans Geopolitics of the Nuclear Era – Heartland, Rimlands and the Technological Revolution, reprenait et actualisait les thèses d’Halford John Mackinder, pourtant toujours appliquées dans les faits, mais sans que l’on ne l’avoue explicitement puisque le géographe écossais avait inspiré Haushofer. Celui-ci avait tout simplement inversé les thèses de Mackinder et ne parlait pas d’un endiguement de la « Terre du Milieu » (germano-russe) mais au contraire du nécessaire rassemblement permanent des impérialités telluriques pour annuler tous les atouts que glanaient les thalassocraties en s’accrochant aux « rimlands ».
Ce sentiment de la nécessité d’un rassemblement des impérialités telluriques, Jean Parvulesco l’avait eu depuis très longtemps. Dans les colonnes du journal gaulliste Combat, Jean Parvulesco, comme l’attestent les articles repris ultérieurement dans les Cahiers Jean Parvulesco, fut le premier observateur des grandes lignes de forces en politique internationale à déceler dans les écrits de Zbigniew Brzezinski, encore peu connus à l’époque, une volonté d’allier la Chine aux Etats-Unis pour créer, du Pacifique à la Caspienne, une dorsale anti-russe, activée de surcroît par un fondamentalisme islamiste virulent, instrument d’un endiguement permanent, soutenu par une démographie galopante, et censé empêcher définitivement toute projection impériale russe-byzantine vers l’Océan Indien, océan du milieu. L’objectif était de barrer la route, pour les siècles des siècles, à la Russie, afin que la Terre du Milieu ne trouve aucun pont terrestre, aucun littoral, pour joindre sa puissance tellurique à cet océan central, entourant le sous-continent indien. Jean Parvulesco n’écrivait-il pas, dans Les fondements géopolitiques du « grand gaullisme » (pp. 90-91), qu’il fallait compléter Mackinder et dire : « qui tient la Méditerranée occidentale, contrôle la Méditerranée ; qui tient la Méditerranée, contrôle l’Océan Indien, qui tient l’Océan Indien, contrôle le monde ».
Avec l’alliance forgée par l’habilité de Kissinger en 1972, la Chine participait à la logique mackinderienne d’encerclement par occupation des rimlands et allait déchoir de ce fait, et à l’insu du peuple chinois lixivié par la « révolution culturelle », au rang d’un simple rimland, simplement plus profond que les autres. Giannettini, dans les franges les plus idéologisées et les plus lucides du spectre politique italien, fut le premier à suggérer une alliance euro-russe pour faire échec à la nouvelle sinophilie américaine et au projet de chaotisation de l’Asie centrale par musulmanisme interposé, formulé par Brzezinski. Ce projet et ce stratégiste notoire étaient encore totalement inconnus du grand public à l’époque. Si 1972 fut donc une année-charnière, où la Realpolitik de Kissinger amenait tout naturellement la géopolitique à sortir de sa relégation, les années 1978 et 1979 furent aussi riches en bouleversements annonciateurs des catastrophes de notre époque. J’y reviendrai tout à l’heure.
Avant cela, je voudrais revenir à mes premières rencontres avec Jean Parvulesco. Ce doit être en 1989 qu’il a pris contact avec moi, en m’adressant une lettre flanquée de sa préface au livre de Dominique de Roux, L’écriture de Charles de Gaulle. L’auteur revenait sur le « grand dessein » du Général, formulé en 1967. Ce « grand dessein » visait une émancipation par rapport à la fatalité, incarnée par le duopole issu de Yalta. Pour y échapper, de Roux imaginait la constitution et la consolidation de points d’appui dans le sud-est européen et dans le sud-est asiatique. Et, de fait, Parvulesco ne cessait de me répéter dans nos conversations géopolitiques : « qui tient le sud-est de ces deux parties du monde que sont l’Europe et l’Asie les paralyse, leur ôte toute marche de manœuvre ». Dès les premières turbulences qui ont secoué la Yougoslavie au début des années 1990, cette maxime, éminemment prophétique, a pris tout son sens. Avec les événements actuels dans la Mer de Chine méridionale, elle confirme son bien fondé, une fois de plus. Dans sa longue introduction à L’écriture de Charles de Gaulle, Jean Parvulesco rappelle utilement quelques phrases importantes de Dominique de Roux, relatives au « grand dessein » : « Les zones stratégiques d’appui et de manœuvre du gaullisme seraient, d’une part, celle du Sud-Est Européen et, d’autre part, celle du Sud-est Asiatique. Essayant de dégager le Sud-Est Européen de l’emprise soviétique, de Gaulle neutraliserait opérationnellement la grande stratégie soviétique sur ses propres bases d’action extérieure, et en bloquerait les mouvements sur son propre axe de clivage. Essayant de dégager le Sud-Est Asiatique de l’emprise américaine, Paris neutraliserait opérationnellement la grande stratégie américaine sur ses propres bases d’action extérieure et en bloquerait les mouvements sur son propre axe de clivage. Aussi, bloqués politiquement sur leurs bases d’action extérieure, Washington et Moscou devraient passer, pour qu’ils puissent encore se mouvoir stratégiquement sur le plan de la politique mondiale, par la centrale occidentale d’intégration, par le quatrième terme de l’Empire du Milieu. Je précise que, par le terme de l’ « Empire du Milieu », Dominique de Roux entend, ici, la « Troisième France » (…). Et je rappellerai également que, si la pénétration révolutionnaire gaulliste du Sud-Est Asiatique avait trouvé son pôle de mobilisation politico-stratégique décisive avec le discours du général de Gaulle à Pnom-Penh, c’est bien le travail d’investissement gaulliste du Sud-Est Européen qui avait fait que le général de Gaulle en vint à se trouver, très précisément, à Bucarest, alors qu’à Paris même les manœuvres de déstabilisation politico-stratégique du gaullisme entraient brusquement dans la phase décisive des journées incendiaires de mai 1968, journées d’auto-dislocation et de vertige nihiliste fabriquées par les centrales subversives à couvert des puissances extra-européennes que l’on sait (ou que l’on ne sait pas, ou que l’on sait si bien faire semblant de ne pas savoir, haute trahison oblige).
JP-DdR-RA.jpg
Dans le langage qui est le sien (et qui fait le charme inégalé de son écriture), Jean Parvulesco démontre clairement l’importance stratégique de la péninsule balkanique, entre le Danube et l’Egée, et de l’Indochine baignée par les grands fleuves dont les eaux coulent depuis les hauts plateaux tibétains. La domination de ces espaces donne des avantages stratégiques incontestables. En tablant sur la Roumanie (pays qu’il visitera, en même temps que la Turquie, à l’époque où émerge le « grand dessein ») et sur le Cambodge en pleine guerre du Vietnam, le général de Gaulle, et les équipes de stratégistes autour de lui, tentait de ruiner les projets de domination universalistes des deux superpuissances nées des accords de Yalta, après l’éviction du Royaume-Uni. Car qui dit domination universaliste, plus précisément idéologique et universaliste, dit, chez les assujettis, absence totale de toute possibilité d’émancipation, de voie propre, d’originalité politique et historique, d’action créatrice et innovante, de resourcement constant dans l’humus primordial qu’est toujours l’histoire propre de ces peuples autochtones et périphériques. Les visites à Pnom-Penh et à Bucarest avaient pour objectif de dégager les deux « Sud-Est » de toute tutelle extra-européenne ou extra-asiatique, de toute tutelle émanant d’une puissance « extérieure à ces espaces » (pour paraphraser Carl Schmitt). L’histoire réelle en a décidé autrement : la réoccupation des Balkans yougoslaves, leur balkanisation et la présence d’Etats fantoches wahhabitisés et manipulés contre leur environnement immédiat montrent que la superpuissance d’au-delà de l’Atlantique a su prévoir et agir plus vite que tout gaullisme, fût-il gaullien et français ou allemand et néo-bismarckien ou autrichien et néo-habsbourgeois. Le Vietnam est aujourd’hui, contre la Chine, un allié assez sûr des Etats-Unis.
On aura remarqué en lisant les lignes de Jean Parvulesco dans la préface à L’écriture de Charles de Gaulle de Dominique de Roux, que celui-ci perçoit parfaitement le rôle néfaste du méga-happening que fut le mai 1968, de Nanterre et du Quartier Latin.  Tout le projet gaullien s’effondre alors, tant les desseins géopolitiques que les plans de réforme politique, sociale et économiques (planification, diversification des approvisionnements énergétiques, semi-autarcie, participation, intéressement, Sénat des régions et des professions) qui, systématisés et généralisés, approfondis et exportés, auraient donné un visage bien profilé à ce que l’on appelle aujourd’hui les « illiberal democracies ». En ce mois de mai 68, en France, ce furent bel et bien des « journées d’auto-dislocation ». On vit aujourd’hui, en France et dans la périphérie de la France, l’apothéose de ce « festivisme politicide », né de ce charivari écervelé, désormais accompagné de répétitions navrantes de vieux slogans laïcards et de poncifs soi-disant républicains. Le désastre de l’après-gaullisme a été fort opportunément esquissé par Eric Zemmour dans Le suicide français. Zemmour a eu le mérite de dresser le bilan abominable du détricotage lent et précis d’un Etat profond qui aurait vraiment pu avoir un dessein planétaire, s’il avait su garder intactes ses assises. Le retour dans le giron de l’OTAN, malgré la rebuffade de Chirac en 2003 lors de l’invasion de l’Irak, sanctionne ce long processus de déliquescence, bien prévu par Parvulesco.
JPnoces.jpgMais le pessimisme, la sinistrose, ne sont pas des postures politiques dans lesquelles il faut s’enferrer. Le capharnaüm politicide, festiviste, le barnum moderniste-occidental incarné par Hillary Clinton, vient d’essuyer une défaite historique retentissante. Nous n’avons pas été assez attentifs aux signes avant-coureurs venus de l’anglosphère : une véritable révolution conservatrice souterraine y avançait ses pions, lentement, sûrement, inexorablement. Une révolution conservatrice qui n’était nullement celle des millénaristes protestants ou des télé-évangélistes, qui n’était pas davantage celle des trotskystes déguisés en néoconservateurs autour des deux présidents Bush. Non, rien de cela, mais une véritable révolution conservatrice, alliant réalisme politique et critique acerbe des errements d’une modernité devenue anarchique en ses métastases. Nous assistons à la révolte des peuples de l’anglosphère contre ses propres golems idéologiques.
Revenons au récit de mes relations avec Jean Parvulesco. Dès le moment où nous prîmes contact, une collaboration féconde et enthousiaste s’amorça. Elle durera une bonne quinzaine d’années. Jean Parvulesco me confiait de nombreux articles qui paraissaient dans les revues Vouloir et Nouvelles de Synergies Européennes. La participation de Jean Parvulesco à ces modestes revues, qu’il a qualifiées, dans La conspiration des noces polaires, comme l’expression la plus radicale des « foyers d’attention géopolitique », mériterait une étude en soi, car c’est là, au rythme réel de la rédaction de ses textes, que Jean Parvulesco travaillait secrètement au grand but qu’il voulait final, ultime, soit la création d’un « Mouvement Révolutionnaire Grand-Continental », avatar des projets de Raymond Abellio, quand il s’appelait encore Georges Soulès, mais cette fois avatar exhaussé par l’espoir ardent de voir advenir un Règne Sophianique de Marie et du Saint-Esprit. Aujourd’hui, le temps manque pour les analyser méthodiquement, pour en tirer la substantifique moelle. Cependant, son article intitulé « L’avenir de la Serbie préfigure le prochain avenir de l’Europe et du monde », paru dans Nouvelles de Synergies Européennes, n°46, juin-juillet 2000, m’apparaît, rétrospectivement, comme le plus dense et le plus prophétique. Comme le plus idoine à être brièvement analysé, ici, aujourd’hui.
L’amorce de cet article part bien entendu d’un constat terrifiant pour la pensée géopolitique de Dominique de Roux et de Jean Parvulesco : le chaos  ­­-et non un quelconque ordre gaullien-  s’est à nouveau emparé du Sud-Est Européen, par la volonté de l’ennemi américain. L’objectif était et demeure clairement d’handicaper à jamais le sous-continent et à le priver de ses projections géopolitiques et culturelles vers l’Asie Mineure, le Levant, l’Egypte (et tout le bassin du Nil), la Mésopotamie et l’Océan Indien. La destruction de l’espace ex-yougoslave et de la Serbie/Monténégro résiduaire s’est opéré non pas en remplaçant le communisme vermoulu et rigide par un européisme fraternel, lié aux anciennes métropoles impériales allemande, autrichienne ou russe, qui aurait fait de cet espace du Sud-Est la pièce maîtresse et manquante d’une synergie paneuropéenne, mieux, d’une nouvelle Sainte-Alliance plus viable, plus solide que la précédente, celle de Metternich. Non, on n’a pas remplacé le communisme médiocre par un européisme fécond mais par un chaos à strates multiples, juxtaposant les anciens communistes sans foi ni loi passés à la vulgate néolibérale, les satanistes wahhabites, les transpositions locales de sectes turques, les euracratistes sans projet, les mafieux islamo-albanais, les trafiquants d’organes humains, les maquereaux sans scrupules et autres figures de l’Apocalypse : pour les forces du Non-Etre, ces figures à la Jérôme Bosch sont autant de pions pour tenir les forces du retour de l’Etre en échec, en échec et mat. La catastrophe balkanique annonçait les futures catastrophes irakienne, syrienne, libyenne et ukrainienne, le « printemps arabe » ayant fort heureusement échoué en Egypte, où les Frères musulmans, après avoir semé le désordre et la folie ont été blackboulés au profit d’une saine gestion militaire. C’est tout l’espace conquis par Alexandre le Grand, avant qu’il n’accède à la Perse et aux régions de l’Indus, qui est désormais plongé dans un chaos qui barre la route à toute projection européenne, et entend barrer la route à toute projection russe, freiner, si possible ad vitam aeternam, la progression du Règne Sophianique vers ses saintes fins ultimes.  Jean Parvulesco, en constatant la « chaotisation » des Balkans, utilisait une expression juste et précise : il y avait désormais, pour le mauvais hegemon, vecteur planétaire du Non-Etre, une « précédence établie ». Constat qu’il faisait suivre par un appel à la résistance, lancé aussi, à l’époque, par Henri de Grossouvre, auteur d’un plaidoyer pour un « Axe Paris/Berlin/Moscou ».

Dans cet article pour Nouvelles de Synergies européennes, Jean Parvulesco évoquait la fabrication, à usage planétaire, du « politiquement correct », bien que l’on puisse parfaitement affirmer qu’il était déjà en marche à Paris, bien appuyé par les instances médiatiques ubiquitaires du monde occidental, depuis l’émergence de la « nouvelle philosophie » des Glucksmann, Lévy et autres « penseurs » à la solde de stratégies étrangères, à peine secrètes. Jean Parvulesco écrit : « Les services politiques spéciaux de Washington ont largement travaillé à l’installation au pouvoir, subversivement, d’une chaîne de régimes sociaux-démocrates partout en Europe et en Amérique romane, pour (…) qu’un barrage permanent puisse être dressé face à toute velléité de résistance de la part des puissances (…) agressées… ».  

Le résultat de ce verrouillage par sociaux-démocrates mercenaires (des sociaux-démocrates qui peuvent souvent être des chrétiens-démocrates) est quintuple :
  • Les régimes agressés ne se rendent pas tout de suite compte de leur assujettissement.
  • Ils sont complices de leur propre agression.
  • Se met alors en œuvre « la dialectique du remplacement (…) commandé des régimes nationaux manifestant des velléités d’indépendance ».
  • Le risque est alors patent d’une « guerre civile de libération continentale ».
  • Cette guerre civile pourrait démarrer par la manipulation et la mobilisation de la diaspora turque en Allemagne, pensait à l’époque Jean Parvulesco.
JP-grandtemps.jpgLe point 3) annonçait le remplacement du gaullisme résiduaire, structurant l’Etat profond français, par le sarközysme bling-bling et le pseudo-socialisme à la Hollande, inaugurant une ère de présidences indignes, où l’Etat profond est délibérément mis hors jeu, toujours, sans discontinuité, en même temps que les fondements anthropologiques de toute société européenne. Les points 4) et 5) annonçaient la crise migratoire que subit l’Europe depuis 2015. Jean Parvulesco ne pouvait imaginer l’ampleur effrayante que prendrait cette crise migratoire ni l’incommensurable naïveté d’Angela Merkel mais, néanmoins, ses capacités prophétiques extraordinaires lui dictaient quelques lignes denses et absolument clairvoyantes :  « En même temps, un mouvement d’investissement concerté, planifié à grande échelle, est en train d’être exécuté par le Tiers-Monde, en direction de l’Europe, dont les infiltrations, de plus en plus soutenues, massives, idéologiquement intensifiées, servent de masse de manœuvre aux inavouables desseins de la subversion sociale-démocrate au pouvoir partout en Europe, qui vise ainsi, secrètement, la dévastation à terme de l’identité nationale, sociale, culturelle et religieuse de l’ensemble des pays de l’Europe de l’Ouest. Dans ces conditions, comment résister encore, comment ne pas céder à la tentation nocturne, sournoise, fatidique, de la démission à laquelle on nous invite d’une manière si extrêmement pressante?».
Jean Parvulesco, même face aux pires ressacs imaginables, n’a nullement cédé à cette « tentation nocturne et sournoise ». Il imagine immédiatement les contre-attaques. Il fallait, selon lui, et il faut, selon nous, appuyer la « contre-stratégie andine » de Hugo Chavez et de ses successeurs malgré l’éviction des péronistes en Argentine et des partisans brésiliens du BRICS. Il s’agit encore et toujours pour nous de garder une oreille plus qu’attentive aux velléités continentalistes de l’Amérique romane, aux aspirations de cette Amérique romane à renouer avec l’Europe par le pont potentiel que fournit l’Hispanidad. Ensuite, outre ce lien à maintenir avec les contestataires de la Doctrine de Monroe en Amérique romane, Jean Parvulesco nous exhortait à refuser le clivage entre une Europe catholique/protestante, d’une part, et une Europe orthodoxe/byzantine, d’autre part. Ce clivage est induit, depuis 1993, par les stratégistes américains qui ont fait une lecture superficielle de l’ouvrage de Samuel Huntington, Le choc des civilisations. Cependant, la volonté d’imposer ce clivage et de restituer de la sorte un Rideau de Fer idéologique et religieux, va provoquer le rapprochement entre les Européens. L’hegemon sera alors un « Beschleuniger wider Wille », selon l’expression forgée par Carl Schmitt, soit un « accélérateur contre sa propre volonté ». Il va obtenir, par l’exercice de ses manigances, le contraire du but visé, selon l’effet d’hétérotélie, si finement mis en exergue par Jules Monnerot. Jean Parvulesco exprimait cette vue dans son article de Nouvelles de Synergies européennes : « L’opération visant la création subversive d’une séparation politico-religieuse de l’Europe ayant finalement produit des effets contraires à ceux qu’escomptaient ses manipulateurs dans l’ombre ».
La tentative de briser tout élan conduisant lentement mais inexorablement à l’émergence d’une nouvelle Sainte-Alliance réintroduit fatalement la nécessité d’un vigoureux réarmement théologique du catholicisme et de l’orthodoxie, comme bon nombre de voix, et non des moindres, ont tenté de le faire au 19ème siècle, suite aux injonctions lumineuses du Tsar Alexandre I. Jean Parvulesco nous exhortait, dans ce maître-article de l’an 2000, « à faire réapparaître la religion impériale des origines, la première religion impériale des débuts antérieurs de l’Europe, de l’Europe d’avant la grande fracture intérieure de ses actuelles origines ». Telle est la perspective de l’IMPERIUM ULTIMUM, qui ne pourra advenir que par l’INCENDIUM AMORIS, évoqué par Dante et, à Bruxelles, par Marc. Eemans, fondateur/continuateur des cercles évoliens de Flandre et de Bruxelles, un INCENDIUM AMORIS porté, selon les vœux de Jean Parvulesco, par les « Cercles géopolitiques actifs », par ceux qui esquissent une autre géopolitique que celle que nous impose l’hegemon, malfaisant vecteur du Non-Etre. Malraux, autre gaullien, disait que le 21ème siècle serait religieux, marqué par le retour du religieux ; oui, sans doute, mais cette religion devra être archangélique, michaëlienne, sophianique et impériale. Elle sera telle ou ne sera pas.
Robert Steuckers,
Forest-Flotzenberg, octobre 2016-Janvier 2017.

Un Plan marshal de cucerire a Europei de Est. Similarități

Există multiple asemănări între Planul Marshal, așa cum este analizat de cartea cercetătoarei  Annie Lacroix-Riz, și între acțiunea economic...