Treceți la conținutul principal

Interviu dat de generalul Stefan Gusa domnului colonel Valeriu Pricina la data de 20 martie 1990

Interviu dat de generalul Stefan Gusa domnului colonel Valeriu Pricina
la data de 20 martie 1990
Reporter: Domnule general Guşă, s-ar putea spune că v-am invitat la o cafea. Cafeaua este pe masa, deci invitatia este reala, dar intentia noastră este oarecum mai sus de nivelul invitaţiei prime, că să zic aşa. Să intrăm deci direct în subiect, nu cred că persoana dum-neavoastră mai necesită nişte prezentari speciale. Să refacem, asta a fost intenţia noastră în aceasta prima întâlnire, să refacem momentul Timişoara, atât cât se poate şi atât cât memoria vă ajută după momentele trăite, de mare tensiune, să putem reface acest moment atât de important, Timişoara. Dar mai întâi, cum aţi ajuns în dispozitiv acolo, la Timişoara?
General Ştefan Guşă: În data de 17 decembrie. N-am să descriu toată data de 17, toate evenimentele, toate telefoanele care s-au dat.
Reporter: Ceea ce vi se pare esenţial. Doar atât.
General Ştefan Guşă: Încep de la momentul plecării la Timişoara. În jurul orelor 14, ministrul Apărării Naţionale a primit un telefon, cred că de la fosta conducere. După primirea telefonului m-a anunţat că o să plec la Timişoara, că acolo situaţia este destul de gravă, împreună cu un grup de generali, respectiv cu generalii Stanculescu şi Chiţac, să-mi aleg o grupa de ofiţeri din Marele Stat Major, de care să mă pot ajuta în situaţia că ajung acolo să clarificăm problemele, să vedem despre ce e vorba; că vom pleca cu un avion de la Aeroportul Otopeni, de la Flotila Specială, iar că şef al acestui grup vă fi fos-tul secretar al Comitetului Central, Ion Coman, care va veni, direct, la aeroport. De ase-menea, înainte de a pleca mi-a mai spus că va merge, adică s-a stabilit la conducere să meargă şi fostul general Nuţă (adjunctul ministrului de Interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei). Ne-am dus la aeroport, eu am ajuns primul până să vină ceilalti, mă rog, s-a întârziat, n-au reuşit să vină toţi ofiţerii care i-am stabilit eu, dar o parte din ei au reuşit să vină şi nu am mai asteptat. În jurul orelor 15, nu mai ştiu chiar exact, am decolat. În orice caz, cam pe la 16.30 am ajuns la Timişoara.
Reporter: Ce-ati găsit acolo? Care era atmosfera?
General Ştefan Guşă: La aeroport ne aşteptau foarte mulţi. În primul rând era locotenent colonelul Zeca, el era seful care asigura conducerea marii unităţi mecanizate, câţiva ofiţeri şi de la Interne erau. Sigur, toţi erau speriati, agitaţi, spuneau că în oraş este mare debandada, că situaţia e foarte gravă, mă rog, în primele momente nici n-aveam cum să ne edificăm prea mult. La un moment dat ni s-a anunţat de către secretarul Coman că punctul de comandă va fi la Comitetul Judeţean de Partid din Timişoara şi că acolo trebuie să ne întâlnim, dar că în drum vom trece şi pe la Inspectoratul Ministerului de In-terne. Sigur, ne-am deplasat către Inspectorat. Am ajuns acolo împreună cu generalul Stanculescu, parcă şi cu generalul Chiţac, împreună cu aghiotantul meu, am uitat să spun, cu căpitanul Gheorghe. Am găsit acolo doi ofiţeri în civil, ulterior am aflat că unul dintre ei era generalul Macri şi încă unul, care ne-au spus că situaţia este deosebit de (lipsa de auditie, n.n.).
Reporter: Deci nu-i cunoşteaţi dinainte?
General Ştefan Guşă: Nu-i cunoşteam dinainte, categoric, n-am avut ocazia să-i cunosc (lipsa de auditie, n.n.). că situaţia este deosebit de gravă, că se acţionează, că s-a incen-diat, că nu putem pătrunde, în nici un caz, la comandamentul marii unităţi. Şi atunci am spus: „Lasă, domnule, că vom pătrunde, oricum eu voi pătrunde, chiar dacă voi pătrunde cu un tanc.“ Oricum, acum mă miră invenţiile care sunt în Procesul Timişoara, sigur le revăd după două luni şi jumatate, poate că mi-au scăpat unele amănunte, dar e interesant că apar fel de fel de declaraţii ale mele, care sigur n-au fost, probabil că realitatea….
Reporter:Poate nişte interpretări.
General Ştefan Guşă: Interpretări, ştiu eu, cum s-au pus de acord. Cert e că n-am rămas decât foarte puţin, scurt, foarte scurt timp acolo. Comandantul marii unităţi era cu mine şi am plecat către Cazarma Oituz, o alta cazarmă din apropierea comandamentului diviziei să vedem dacă sunt telefoane să ne putem informa. Acolo, începuse deja să se însereze, nu erau condiţii pentru a conduce şi am hotărât urgent să mergem la comandamentul marii unităţi, la comandamentul diviziei. Lume nu am găsit în faţa comandamentului, se afla mai departe. Era o maşina care arsese în faţa comandamentului şi apartinea unuia dintre ofiţerii din comandament. În faţă mai era un fel de baracă; am înţeles după aceea că era vorba de nişte chioşcuri de librării, care practic arseseră, dar focul mai mocnea. Se auzea, într-adevăr, zgomot pe stradă. Am urcat în comandament, m-am informat, pe scurt vă spun, bineinţeles, pentru că eu unele dintre probleme le-am relatat colegilor de la zia-rul Armata poporului, sigur, cât am putut şi lor. Mi s-a spus că deja s-a tras în sus pentru că s-a încercat să se intre în comandamentul diviziei. Am rămas foarte mirat de ce în co-mandament. Intre timp, însă, am fost intrerupt de un telefon de la Comitetul Judeţean în care am fost interpelat că de ce nu mă prezint, pentru că a fost teleconferintă. De la început vreau să precizez că n-am intenţionat deloc să mă duc la Comitetul Judeţean, nu din alt motiv, dar acolo unde mă aflam erau legăturile, la divizie erau legăturile cu Ar-mata. De acolo puteam să vorbesc şi cu ministerul şi cu unităţile militare şi cu cealaltă mare unitate de apărare antiaeriană, din garnizoană, pe care le credeam, la data respec-tivă, că erau în dispozitiv. Cert este că se incercase şi se ieşise, de fapt, la unele obiective. M-au informat că multe obiective sunt păzite deja de armată, în special depozitele de ar-mament şi muniţie, care prezentau un pericol deosebit. Mă rog, au reuşit să-mi prezinte şi o harta pregatită de cei care plecaseră mai devreme. Am omis să vă spun că dimineaţa fusese trimisă o alta grupă din Marele Stat Major, formată din câţiva ofiţeri care au plecat cu avionul de dimineaţa, la Timişoara, şi care lucraseră deja. Mi-au prezentat obiectivele în care Armata era angajată, cam ce forţe au fost scoase, că deja sunt nişte morţi şi raniţi. Dar situaţia era foarte confuză.
Reporter: Deci, morţi şi răniţi, din partea trupelor noastre.
General Ştefan Guşă: Şi civili şi soldaţi raniţi, adică avuseseră deja loc nişte incidente.
Reporter: Deci, când aţi ajuns dumneavoastă acolo, deja se produseseră incidente, cu un anumit număr de morţi.
General Ştefan Guşă: Absolut, se produseseră incidente. Da, sigur că da. Foarte greu cunoşteam situaţia pentru că trupele erau împrăştiate. De fapt, poate anticipez, s-a şi ur-mărit probabil împrăştierea asta, dacă îi putem spune aşa, dispersarea asta a nenumărate-lor forţe, peste tot, în foarte multe locuri, pe baza unor telefoane, a unor informaţii, care ulterior ne-am dat seama că multe din ele erau confuze sau unele eronate. Oricum, a fost o situaţie deosebit de neclară. Către orele 21-22, nu pot să-mi amintesc exact ora, am fost solicitat de secretarul Ion Coman să trimit două TAB-uri şi să merg şi eu cu ele, că să facem, impreună cu secretarul Comitetului Central, Ilie Matei, şi nu mai ştiu cine era acolo, să facem un tur prin oraş, să vedem ce s-a întâmplat. Am mers cu doua TAB-uri în faţa Judeţului. Nu mai era lume pe stradă, erau doar grupuri. Se vedeau, însă, cert urmele unor atacuri, ale unor devastări. Asta e realitatea. E crudă, dar asta e realitatea. Am făcut acest tur, am văzut magazinele sparte, unele incendiate. Ne-am întors, i-am lăsat la sediu şi m-am întors la comandamentul diviziei. Eu n-am mers cu TAB-ul, ci în cabina unui autocamion.
Reporter: Deci, tot decorul concorda cumva cu informaţiile pe care le aveam cu toţii, aici.
General Ştefan Guşă: Exact, pe care le aveam iniţial. Că sunt huliganisme, vandalisme, nu ştiu ce. Eram foarte nedumeriţi. I-am întrebat pe comandaţi, i-am şi chemat în acea noapte şi de fapt în fiecare seara am chemat toţi comandanţii de unităţi din marea unitate mecanizată. E adevărat că nu i-am chemat pe cei de la apărarea antiaeriană, deoarece bă-nuiam că sunt în dispozitiv, cu misiuni specifice acestor trupe. Şi ei, comandanţii, erau nedumeriţi de ce se întâmpla, că s-au încercat atacuri asupra unor depozite, dar nu de ca-tre mase, ci de anumiţi indivizi. Dar n-am înţeles ce se întâmpla de fapt. Toţi erau neclari, erau nedumeriţi.
Reporter: Adică nu s-au dus demonstranţii, cu miile, acolo, că să atace.
General Ştefan Guşă: În nici un caz. Au fost, însă, grupuri de oameni, n-am înţeles de cine dirijaţi şi în ce scop. Au făcut aceasta şi, după aceea, sigur că am realizat, mult mai târziu, de fapt o să revin şi la asta, anticipez, după aceea ne-am dat seama că s-a încercat, de fapt, o atragere a Armatei într-un măcel, la Timişoara.
Reporter: Când ati avut această imagine, de fapt?
General Ştefan Guşă: Imaginea, practic, am avut-o de-abia în seara de 18, dar, mai pre-cis, în ziua de 19, când, personal, m-am deplasat la ELBA. Trec peste nişte amănunte, vă rog să mă iertaţi, poate mai revin la ele.
Reporter: Nu-i nici o problemă, să ajungem la ceea ce este esenţial.
General Ştefan Guşă: Oricum, lumea era nedumerită, iar Armata era, vă spun, pusă într-o situaţie cu totul şi cu totul inedită. Noi n-am fost niciodată pregatiţi pentru aşa ceva şi eram toţi nedumeriţi, ce se întâmpla de fapt, cine avea aversiune împotriva noastră? Populaţia în nici un caz, soldaţii erau oameni din popor, erau unii poate chiar de acolo. Toţi ştiam că n-aveau nici un motiv, eram toţi informaţi, ştiţi foarte bine, cu alte probleme, cu alte pericole care ne păşteau.
Reporter: Se insinua o intervenţie din afară.
General Ştefan Guşă: Exact. Şi, din păcate, au fost şi aceste aspecte pe care vi le-am relatat, de acţiuni împotriva militarilor. Sigur, nu de demonstranţi şi nu de oameni, nu de studenţi, nu de elevi, ci de anumite elemente. Asta e realitatea.
Reporter: Tancuri blocate, incendiate?
General Ştefan Guşă: Au fost şi treburile astea.
Reporter: Iertaţi-mă că vă intrerup. Se vorbeşte de afluirea către Timişoara a unor unităţi de-ale noastre, de tancuri.
General Ştefan Guşă: Este foarte adevărat.
Reporter: Adevarul care este? Veneau că să acţioneze împotriva demonstranţilor sau ve-neau pe firul acestei idei care se acreditase, că se afla zona în pericol militar?
General Ştefan Guşă: Pe firul acestei idei, că zona este în pericol militar şi se trimiteau o serie de unităţi din apropiere, nu unităţi, practic erau subunităţi, asta e realitatea, au fost nişte subunităţi care veneau pentru că era pericolul pe care il ştiţi, să fim atacati de cin-eva. Nu ne gândeam că vom acţiona împotriva demonstranţilor, niciodată. Armata nu s-a gândit niciodată la asta. Unitatile au fost trimise de minister. Am fost anunţati că vine ceva de la Buzias, ceva de la Lugoj şi de la Arad. Am luat legatura cu comandanţii de unităţi din garnizoană, pentru a-i primi în cazărmi, pentru a-i caza, pentru că veneau oamenii, unii veneau noaptea, nu cunoşteau oraşul, trebuiau să trimită călăuze, se putea întâmpla orice, adică, practic, era un haos. Or, în acest haos trebuia un pic de ordine. Adică au fost nişte clipe foarte grele. Efectiv, în data de 18, n-au fost probleme deosebite, cel puţin din informaţiile pe care le primeam, decât faptul că se încercau acţiuni asupra unor depozite, pe la unele obiective. Dar, în seara zilei de 18, au fost iarăşi nişte manifes-taţii în stradă şi am fost informat de către cei care erau acolo – pentru că aveam o serie de ofiţeri de la Cercetare, de la unităţile care erau acolo şi care mă informau cu ce se întâm-pla, apoi am început să trimitem noi oameni să vadă ce se întâmpla de fapt, care e realitatea că s-a tras în zona Catedralei şi că tot în zona aceea exista un parc unde au fost arestaţi foarte mulţi. Am întrebat: „Domnule, au tras soldaţii?“ „Soldaţii au tras în sus.“ „Atunci cine a tras?“ Era foarte neclar şi nici acum nu pot să afirm cu certitudine, ar fi injust să spun că s-a tras, că au fost victime. Oricum, vreau să vă spun că în data zilei de 18 am fost informat, cred de către locotenent-colonelul Zeca, că se intentionează, că oamenii cer – au auzit în mulţime că oamenii cer să-şi vadă morţii, să-şi ia morţii lor. L-am întrebat unde sunt, unde s-au dus, dacă ştie unde. „La Spitalul judeţean“, a răspuns. Mi se părea ceva firesc. Şi, atunci, l-am sunat, la Judet, pe secretarul Ion Coman şi i-am spus: „Am informaţia că vor să-şi ceară…“ Mi-a spus că nu e treaba mea, să nu mă amestec, că n-o să-i ia atunci. Mă rog, a fost un episod care (lipsa de auditie, n.n.), mult mai târziu mi-am dat seama, după ce-am aflat ce s-a întâmplat cu cadavrele.
Reporter: Cu cadavrele, cu aducerea lor la Bucureşti.
General Ştefan Guşă: Oricum, Armata n-avea nici un interes să îşi fure cadavrele.
Reporter: Dacă ar fi existat şi dacă ar fi existat din vina noastră, fireste.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE