Ion Mălărescu. Groapa comună de lângă Kirov /prizonieri de război căzuți după Stalingrad/

Groapa comună de lângă Kirov

Redactia ART-EMIS

Duminică, 18 Septembrie 2016 18:22

O dovadă în plus că „diplomaţia" coloniei România este străină de interesele Ţării şi obedientă în faţa unei „Europe" ipocrite, ca întotdeauna după 1990, ştirile importante despre români le aflăm de la alţii. Încă o dată, „Pactul Molotov-Ribbentrop" dicteză, ambasadorii partenerilor strategici joacă „la dublu", iar oficialii noştril au adoptat ca metodă de lucru şi ca politică de stat „Omerta" şefului statului: „Cine e orb, surd şi tace, trăieşte o mie de ani în pace!". Ruşii au mare noroc că pe-acolo, pe la Kirov, nu s-a găsit vreunun „Ciofâncă". Ar fi chemat repede un sobor de rabini şi ar fi circumcis toate osemintele. Apoi... să te ţii. După cum se vede, la ruşi nu prea merge. Vă prezentăm un colaj despre acest eveniment. (Ion Măldărescu). Resturi umane a mii de prizonieri, inclusiv români, găsite într-o groapă comună din Federaţia Rusă[1] Groapa comună a fost descoperită în luna iunie, la periferia oraşului rus Kirov, situat la 800 de km nord-est de Moscova, în stepa rusă. Reprezentanţi ai Grupului de speologie italian San Martino au declarat că în groapa care are dimensiunile de 100/50 de metri sunt 15.000-20.000 de schelete. Este vorba de resturi aparţinând unor militari decedaţi în primele luni ale anului 1943 după ce au fost luaţi prizonieri de armata sovietică după contraofensiva de la Stalingrad. Groapa comună se află la 15 kilometri de oraşul Kirov, în apropierea Râului Vjatka, de-a lungul căii ferate transsiberiene. După primele cercetări, au fost stabilite naţionalităţile unora dintre victime: italieni, germani, români şi unguri - prizonieri de război morţi de foame, de frig, de boli, în timp ce erau transportaţi cu trenul. De aceea au fost îngropaţi de-a lungul căii ferate. Cercetătorii ruşi Aleksei Ivakin şi Andrei Ogoljuk au estimat că în groapă ar putea fi între 15.000 şi 20.000 de schelete. „Mulţumim asociaţiei ungare Had-és Kultúrtörténeti Egyesület pentru semnalarea care ne-a permis să luăm legătura cu persoanele din Rusia care se ocupă de această descoperire excepţională", a declarat Gianfranco Simonit, responsabil al Secţiei de cercetări istorice a Grupului de speologie San Martino. Simonit a declarat că Ambasada Italiei din Rusia a fost informată în iunie în legătură cu acest caz, la fel şi reprezentanţele diplomatice ale Germaniei, Ungariei şi României. (Mediafax). Oasele albe care dor[2] Presa italiană a anunţat descoperirea unei gropi comune, la periferia oraşului Kirov. Ministrul român de Externe e obligat să dea explicaţii pentru descoperirea unei gropi comune în Rusia. „Fiecare soldat mort în război s-a transformat într-o floare a soarelui" „Fiecare soldat mort în război s-a transformat într-o floare a soarelui". Replica este dată într-o imensitate de pălării galbene râzând în soare, de o rusoaică de la ţară unei italiance venite de la mii de kilometri până în inima Uniunii Sovietice pentru a-şi căuta soţul dat dispărut în decembrie 1942, după prăbuşirea frontului începută pe flancurile româneşti de la Stalingrad. Sophia Loren face un rol incredibil în „I Girasoli" (Florile soarelui), filmul lui Vittorio de Sica din 1970. Căutările ei furibunde o duc în cele din urmă către locul în care trăia soţul ei Antonio (Marcello Mastroianni), un soldat amnezic prăbuşit în iarna lui 1942 într-o stepă necunoscută şi salvat de o soră medicală rusă. Filmul lui de Sica e un tribut adus celor 82.000 de italieni morţi în Rusia, în Al Doilea Război Mondial. Jumătate dintre ei au murit în lagărele de prizonieri, uneori în aceleaşi încăperi sordide pe care le împărţeau cu soldaţii români care şi-au lăsat şi ei oasele albe şi goale în pustiile Rusiei. 281.000 de români au pierit pe frontul de Est. Mulţi dintre ei zac şi acum în gropi fără cruci, neştiuţi de nimeni, dar plânşi în ţară de părinţii, fraţii sau copiii lor care i-au aşteptat zeci de ani în zadar să mai intre o dată în curtea casei. Viziunea prăbuşirii sub loviturile cumplite ale nemiloasei noastre istorii În cartea sa, „Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică", profesorul Radu Mărculescu, trecut la propriu în lumea drepţilor în 2011, la 96 de ani, povesteşte momentul întoarcerii în ţară după 9 ani de prizonierat la Oranki, Usciora sau Monastârka, în cele mai infernale locuri inventate de om pentru distrugerea omului: „În sfârşit, intrai, urcai treptele terasei şi, când să apăs pe butonul soneriei, uşa se deschide brusc, ca şi când cineva ar fi pândit în spatele ei, şi... nu se poate... Cum? Bătrânica asta, puţin adusă, parcă micşorată, plăpândă, albită şi cu o boare de lacrimi pe gene să fie mama mea? O comparai cu cea pe care o lăsasem la plecare: o femeie în putere, dreaptă, fermă, stăpână pe sine... În imaginea de acum a mamei, am avut viziunea prăbuşirii, sub loviturile cumplite ale veacului şi ale nemiloasei noastre istorii, a întregii noastre lumi de altădată. Am strâns-o la piept cu putere, am îmbrăţişat-o îndelung, dar mi-am oprit la timp lacrima ce-mi forţa nodul din gât. « Mult ai mai lipsit, mamă! Inuman de mult, îmi spuse, privindu-mă lung şi ştergându-şi ochii. Dar acum, că te văd, sunt fericită »". Fantome vii, proscrişi care luptaseră cu arma în mână împotriva „prietenilor sovietici" Era 1951, anul în care italienii îşi căutau dispăruţii din Rusia, însă românii nu aveau acest drept. Din voinţa regimului bolşevic instaurat după 1944, războiul împotriva U.R.S.S. nu a existat, a fost şters din istoria Republicii Populare Romîne, şi prin urmare nici morţii şi dispăruţii lor nu mai existau. Cei întorşi - mutilaţi fizic şi psihic de ororile trăite - erau nişte fantome vii, proscrişi care luptaseră cu arma în mână împotriva „prietenilor sovietici". România comunistă a ales să îndese în malaxorul uitării carnea şi oasele sutelor de mii de tineri duşi dincolo de Nistru. Cărţile de istorie nu conţineau o frază despre morţii români de la Stalingrad sau din Crimeea. Tendinţa a continuat şi după 1989 şi, mai revoltător, este întreţinută şi de tehnocraţii aflaţi acum la guvernare. Din nefericire pentru ei, undeva în cernoziomul rus, ţăndările acelea de oase încă există. Carnea a putrezit, dar ciolanele albe de Ioni, Mihai, Constantini încă aşteaptă ziua dezvelirii tainei morţii lor. Joi, presa italiană a anunţat descoperirea unei gropi comune, la periferia oraşului Kirov (800 de kilometri nord-est de Moscova), în care se află între 15.000 şi 20.000 de schelete de soldaţi morţi în primele luni ale anului 1943. Din primele cercetări, au fost stabilite naţionalităţile victimelor. Sunt italieni, germani, unguri şi români. Kirov a fost punctul terminus pentru multe marşuri ale morţii, prin zăpadă, ger, foamete, sete. Cei prăbuşiţi şi rămaşi în urmă erau miruiţi cu un glonţ în frunte de santinelele sovietice. Supravieţuitorii epuizaţi de marşul prin viscol erau înghesuiţi în bou-vagoane tencuite de gheaţă. În cartea „Sacrificiu în stepă", Adolfo Tosello, un vânător de munte italian luat prizonier, povesteşte experienţa drumului spre lagărul Piniug, de lângă Kirov, oraşul lângă care a fost făcută recenta descoperire macabră. La îmbarcare, în vagonul său erau 70 de oameni. La sosire, jumătate erau morţi: „După o vreme, nimeni nu le mai dădea atenţie celor care mureau. Supravieţuitorii spuneau: « A murit ăla ». Îl luam şi îl puneam pe grămada de cadavre adunată într-un colţ, la fel cum arunci gunoiul. Încercam să le aflăm numele, să le salvăm plăcuţele cu nume, dar apoi în lagăr autorităţile ne-au percheziţionat şi ne-au luat tot. Numele scrise pe o bucată de hârtie şi plăcuţele de identitate au dispărut". Rămăşiţele trecerii prin iad - zeci de mii de soldaţi daţi dispăruţi pe frontul de Est nu au nici acum un mormânt Radu Mărculescu scrie şi el despre înghesuiala, mizeria, păduchii, peştele sărat (siliotka) şi pesmeţii uscaţi (suhari) din vagoanele pentru animale cu care au fost transportaţi săptămâni de-a rândul. Şi mai scrie despre moarte: „Evada aproape în fiecare noapte câte unul din vagonul realităţii, lăsându-şi zălog trupul stors de suferinţă. [...] Apoi, la vreo staţie oarecare, se deschidea uşa şi în dreptul ei apărea convoierul întrebând câţi oameni au murit az'noapte. « Unu », răspundea corul... « Malo » (puţin), replica acesta dojenitor. În vagonul alăturat au murit cinci", ne spunea el cu tonul unei provocări la o întrecere socialistă: care din vagoane să dea cea mai mare producţie de morţi pe noapte". Morţii din aceste vagoane erau aruncaţi la sosire în gropi comune. La fel se întâmpla şi cu cei seceraţi ulterior în lagăre, de inaniţie şi de boli. Ce au găsit cercetătorii ruşi la periferia oraşului Kirov este doar o mică parte din rămăşiţele trecerii prin iad a aproape un milion de de oameni, cândva, acum 73 de ani. Infernul a trecut, ignoranţa a rămas, însă, la fel. Gianfranco Simonit, cercetătorul italian alertat de descoperire de o asociaţia maghiară, a declarat că Ambasada Italiei din Rusia a fost informată despre descoperire în luna iunie, la fel şi reprezentanţele diplomatice ale Germaniei, Ungariei şi României. Unele obiceiuri nu dispar niciodată Publicarea acestei informaţii pe site-ul Ministerului de Externe ar fi interesat direct sute de mii de români. Zeci de mii de soldaţi daţi dispăruţi pe frontul de Est nu au nici acum un mormânt, iar numele lor sunt pomenite duminica în biserici de copiii lor sau de nepoţi. Unii dintre ei au fost înghiţiţi de groapa hapsână de lângă Kirov, iar viziunea magică a regizorului italian Vittorio de Sica i-a transformat în flori ale soarelui. Pentru toate experienţele traumatizante descrise mai sus, Ministerul de Externe era dator să informeze publicul despre descoperirea macabră. De asemenea, era obligat să întreprindă o acţiune de centralizare a numelor soldaţilor rămaşi dispăruţi acum peste şapte decenii, în încercarea de a le contacta urmaşii. Deocamdată, românii au aflat ştirea de la alţii, ca de obicei. Actualul ministru de Externe, Lazăr Comănescu, care şi-a negat o bucată de istorie, a fost diplomat şi în România de dinainte de 1989. Unele obiceiuri pur şi simplu nu dispar niciodată. ------------------------------------------- [1] http://www.mediafax.ro/externe/resturi-umane-a-mii-de-prizonieri-inclusiv-romani-gasite-intr-o-groapa-comuna-din-rusia-foto-15712289 [2] Costin Ştiucan, http://www.gandul.info/puterea-gandului/oasele-albe-care-dor-de-ce-ministrul-roman-de-externe-e-obligat-sa-dea-explicatii-pentru-descoperirea-unei-gropi-comune-in-rusia-15713890