FR Paul Ghiţiu - Pactul pentru migraţie, un război total! O problemă de viaţă şi de moarte!

 Paul Ghiţiu - Pactul pentru migraţie, un război total! O problemă de viaţă şi de moarte! 

 

https://www.youtube.com/watch?v=gSsKDoQcuyo

O analiză. „Scrisoare deschisă către Neamul Românesc” de Mihai Șerban

Textul, datat 2019, „Scrisoare deschisă către Neamul Românesc” al lui Mihai Șerban exprimă o viziune ideologică radicală și o critică profundă la adresa structurii politice, sociale și economice a României postdecembriste, acuzând influența puternică a forțelor externe, în special ale globalismului, asupra suveranității naționale. Analiza ideologică și sociologică a textului poate fi împărțită în mai multe teme principale:

1. Criza încrederii și regimul de ocupație

• Ideologic: Mihai Șerban susține că România este sub un regim de „ocupație” globalistă, controlată de forțe externe care promovează o agendă cosmopolită. El sugerează că statul român este subjugat prin politici care subminează identitatea națională, corupând instituțiile esențiale ale statului de drept (justiția, guvernul). Ideologic, acest discurs se aliniază cu un naționalism radical și o critică virulentă a globalismului și a „democrațiilor liberale”.

• Sociologic: Textul reflectă un sentiment profund de alienare și neîncredere din partea poporului român față de instituțiile tradiționale. El descrie o societate în care „poporul real” este neglijat și manipulat de „elita cosmopolită”, iar masele sunt pătrunse de o mentalitate de subjugare. Criza încrederii este văzută ca un proces profund, care a atins apogeul sub conducerea președintelui Iohannis și a guvernării PSD, reflectând o frustrare generalizată față de clasele politice actuale.

2. Naționalismul ca soluție revoluționară

• Ideologic: Naționalismul este prezentat nu doar ca o ideologie politică, ci ca o mișcare revoluționară necesară pentru „salvarea” națiunii române. Șerban susține că doar printr-o „revoluție naționalistă organică” România poate să depășească criza actuală și să își recâștige suveranitatea. Aceasta înseamnă respingerea sistemului politic existent, considerat corupt și sub influență străină, și întoarcerea la o formă de guvernare bazată pe tradițiile și valorile naționale.

• Sociologic: Dintr-o perspectivă sociologică, textul reflectă un apel către o schimbare profundă în conștiința colectivă a românilor, într-o eră în care „poporul real” este considerat din ce în ce mai puțin capabil de auto-organizare din cauza manipulării mediatică și a unei educații pervazive care promovează valori cosmopolite. Autorul încurajează formarea unor „celule naționaliste” mici și descentralizate pentru a evita supravegherea autorităților și a pune bazele unei rezistențe mai largi.

3. Critica globalismului și cosmopolitismului

• Ideologic: Textul face o critică severă la adresa globalismului, pe care autorul îl consideră un sistem care subminează națiunile și culturile autohtone. Acesta este văzut ca un mecanism de dominație al „oligarhiei financiare internaționale”, care manipulează atât statele, cât și popoarele prin mecanisme economice și politice. Critica este direcționată și împotriva Uniunii Europene, care este văzută ca o entitate globalistă ce promovează politici care erodează identitatea națională a statelor membre.

• Sociologic: Sociologic, acest discurs se construiește pe ideea că globalismul și multiculturalismul sunt forțe distructive pentru coeziunea socială și identitatea colectivă a națiunilor. Imigrarea masivă, promovarea drepturilor LGBTQ+ și politica de toleranță față de alte culturi sunt văzute ca amenințări la adresa „purității” naționale, care riscă să fragmenteze societatea românească.

4. Viziunea despre politică și democrație

• Ideologic: Șerban critică profund sistemul democratic actual, pe care îl consideră o farsă. El respinge ideea de democrație reprezentativă și susține că adevărata putere trebuie să revină direct poporului, printr-un sistem de „democrație directă”. Alegerile și partidele politice sunt considerate doar instrumente ale „sistemului de ocupație”, care joacă un rol secundar în fața „puterii adânci” controlată de interese externe.

• Sociologic: Dintr-o perspectivă sociologică, această viziune reflectă o profundă neîncredere în politicile tradiționale și instituțiile democratice, care sunt văzute ca neavând nicio legătură cu realitatea socială și nevoile populației. Această viziune poate explica și disensiunile din societatea românească, unde un segment semnificativ al populației se simte marginalizat și ignorat de elitele politice, iar un alt segment rămâne captiv în iluziile democrației liberale.

5. Soluția naționalistă și înlocuirea „sistemului”

• Ideologic: Șerban susține că singura soluție pentru România este înlocuirea completă a regimului „cosmopolit” cu un sistem politic naționalist, care să protejeze tradițiile și valorile naționale. El propune o „revoluție naționalistă” care să restabilească ordinea națională și să protejeze identitatea culturală și economică a României.

• Sociologic: Sociologic, această viziune este una utopică, care presupune o refacere completă a conștiinței naționale, în care românii să se unească pentru a înfrunta un inamic extern perceput. Acest tip de discurs este caracterizat printr-o polarizare puternică între „noi” (națiunea română) și „ei” (forțele externe și cosmopolite), care ar putea duce la o profundă divizare socială și politică în România. 
  Presupune existența unui corp național monolitic și a unor forțe de coordonare a unei acțiuni coerente și continui, de lungă durată, pornită de la baza societății. Cine poate găsi și coagula asemenea forțe?

Concluzie

În ansamblu, „Scrisoarea deschisă către Neamul Românesc” reprezintă un apel radical și ideologic la acțiune, bazat pe un naționalism puternic și o viziune a unei Românii care trebuie să se elibereze de influențele externe și să restabilească ordinea națională și suveranitatea. Este un discurs care critică profund structurile politice și economice actuale, văzute ca fiind corupte și sub controlul unei „oligarhii internaționale”. Sociologic, textul reflectă o nemulțumire profundă și o dorință de schimbare, dar și o polarizare a societății românești, cu riscul de a adânci falia între diversele grupuri sociale și politice.

 

De la statul-națiune la statul-civilizație: o revoluție geopolitică în desfășurare

 Tezele dezvoltate mai jos pot fi discutate, analizate, ba chiar transformate în prpoiect de stat, în care România să se înscrie. Cu o singură condiție : să se realizează prin cooperarea statelor europene mijlocii și mici, fără intervenția Marilor Puteri. Altfel- o luîn de la început. Dan Culcer

FRAGMENTUL I (1/2)

De la statul-națiune la statul-civilizație: o revoluție geopolitică în desfășurare

Un dialog cu Gérard Dussouy

Într-un eseu pasionant, Gérard Dussouy explorează trecerea de la o mondializare liberală la o mondialitate pluriversală, în care specificitățile culturale și civilizaționale revin în prim-plan. Așa funcționează, așa gândește statul-civilizație: un model în care, spre deosebire de statul-națiune westfalian, noțiunile de putere și de identitate culturală se împletesc indisolubil. Înscrise în durata lungă a istoriei, aceste state-civilizație mărturisesc despre reziliența identităților culturale în fața derivei universaliste a Occidentului. Ar fi timpul ca Europa să înțeleagă acest lucru, dacă dorește să joace un rol în noul echilibru global aflat în curs de constituire.
Primul volet al interviului.

ÉLÉMENTS: Ce v-a determinat să reanalizați conceptul de stat-civilizație? Poate dezbaterea geopolitică contemporană să îl evite?

GÉRARD DUSSOUY: Încă de la începutul studiilor și cercetărilor mele în economie, geografie, istorie și științe politice, m-am interesat de marile spații, de conceptele de imperiu și hegemonie. Or, faptele par să confirme previziunile geografului Friedrich Ratzel și ale sociologului Norbert Elias. Potrivit acestuia din urmă, lărgirea și complexificarea spațiilor politice reprezintă un fenomen istoric dovedit. A existat, în secolul al XX-lea, apariția și dominația statelor-continent (Statele Unite, URSS).
Iar de la începutul acestui secol XXI, ca urmare a virajului civilizațional al relațiilor internaționale, consecutiv prăbușirii ideologiilor de tip mesianic (chiar dacă liberalismul a ieșit victorios din Războiul Rece), se afirmă, în continuitatea statului-continent sau suprapus acestuia, conceptul de stat-civilizație promovat de chinezi.

Chiar dacă fundamentul său poate fi, în anumite cazuri, mai degrabă strategic decât științific, acest concept are avantajul de a nu separa materialul de imaterial, natura sau puterea de cultură, atunci când este vorba de înțelegerea lumii noi. Lumea post-mondializării care se impune este un plurivers civilizațional (și nicidecum un univers occidentalizat). Redistribuirea puterii, aliată cu reînnoirea etnocentrismelor civilizaționale, modifică radical perspectivele geopolitice. Se profilează la orizont o bipolaritate China–Statele Unite și căutarea unui nou echilibru mondial, în esență eurasiatic, care va mobiliza o serie de actori aparținând unor sfere civilizaționale diferite, cu capacități strategice inegale.

ÉLÉMENTS: De ce considerați China drept modelul cel mai desăvârșit de stat-civilizație?

GÉRARD DUSSOUY: Precizez de la bun început că a prezenta China drept model de stat-civilizație nu înseamnă că acesta ar fi replicabil. Nici măcar că ar fi pe deplin realizat, întrucât statul chinez nu acoperă întregul spațiu confucian. Dar China este cazul cel mai remarcabil (un ideal-tip) și cel față de care pot fi raportate celelalte entități care pretind același statut. Vechimea, longevitatea, omogenitatea și continuitatea gândirii politice – în pofida budismului și a perioadei maoiste – ale Imperiului-stat chinez nu au echivalent.
Prin comparație, ar fi ca și cum Imperiul Roman, mai vechi cu două sute de ani, s-ar fi menținut până în prezent, păstrându-și fundamentul ideatic greco-latin și conservându-l fără a se interzice împrumuturi de la alte civilizații.

ÉLÉMENTS: În ce sens ascensiunea civilizațiilor reprezintă o ruptură față de ordinea mondială liberală dominată de Occident?

GÉRARD DUSSOUY: Civilizațiile nu sunt actori politici. Prin urmare, ele nu pot contribui direct la un ordin mondial. Ele sunt spații-timp specifice care reunesc, în durată, colectivități umane având un trecut istoric comun și împărtășind aceeași concepție despre lume, viață, artă și organizare socială.
De aceea, conceptul de stat-civilizație – sau cel, mai puțin pregnant, de stat-far al lui Samuel Huntington – constituie contribuții fundamentale, deoarece desemnează mașinării politice capabile să preia aspirațiile civilizaționale, dar și să le instrumentalizeze.

Contestarea hegemonismului occidental și liberal de către noile puteri provenite din lumea non-occidentală este un fapt. China, în numele civilizației care este de milenii, reprezintă protagonistul cel mai remarcabil. Ea dezvoltă rapid mijloacele ambițiilor sale, își extinde influența prin BRICS – al cărui lider real este – și prin Noile Drumuri ale Mătăsii. Mult mai bine și mai eficient decât a crezut Japonia la sfârșitul anilor ’70 că o poate face, China poate spune „nu” injoncțiunilor occidentale.
Islamul, în maniera sa brutală și dezordonată, aflat într-o așteptare indefinită a unui stat-far, India, în mod subtil dar hotărât, și Rusia naționalistă sunt celelalte puncte de fricțiune, de natură civilizațională, ale noului ordin mondial.

ÉLÉMENTS: Cum explicați eșecul elitelor occidentale de a anticipa redistribuirea globală a puterii?

GÉRARD DUSSOUY: Aroganța învingătorului, inhibiția ideologică și necunoașterea lumii și a Celorlalți se combină, fără îndoială, pentru a explica orbirea elitelor occidentale în privința consecințelor reale ale mondializării (accentuarea inegalităților și destabilizarea societăților), precum și a refondării hărții geopolitice. Victoria liberalismului asupra sovietismului a alimentat iluzia că ultimul obstacol în calea generalizării pieței fusese înlăturat și că societățile considerate „mai puțin avansate” urmau să fie transformate după modelele european sau american.
Forța etnocentrismului occidental a fost atât de mare încât, la începutul secolului, numeroși oameni politici – francezi inclusiv – își permiteau să dea lecții până și Chinei.

Succesul politic al Occidentului a întărit convingerile ideologice ale elitelor sale până la a le închide într-o inhibiție proprie, mai ales în Europa, unde acestea își interzic orice analiză a relațiilor internaționale în termeni de raporturi de forță. Ele au crezut că lumea devenise ceea ce își doreau să fie – sfârșitul puterii, reglementarea socială a unei umanități fără frontiere, „conviețuirea” națională sau chiar planetară – și că așa va rămâne.
Aparatele lor conceptuale (în Franța: Educația Națională, institutele universitare, celebrul Sciences Po Paris, mass-media) au format generații întregi ale unei clase politice și mediatice căreia realitățile mondiale îi scapă. În plus, disciplinele care permiteau accesul la cunoașterea lumii au fost abandonate, amputate sau „adaptate” la viziunea oficială asupra acesteia.

---

FRAGMENTUL II (2/2)

(continuarea traducerii integrale)

ÉLÉMENTS: În ce fel noțiunea de „plurivers civilizațional” pune sub semnul întrebării universalitatea drepturilor omului?

GÉRARD DUSSOUY: Fiecare civilizație, așa cum explica Max Weber, are propriul său paradigm al umanității. Din acest punct de vedere, concepția universală sau universalistă occidentală asupra drepturilor omului este pusă în discuție de existența concretă, dovedită, a pluriversului. Este dificil de imaginat că formularea occidentală va mai putea fi creditată mult timp cu un statut de valoare superioară față de cele întemeiate pe tradiții care privilegiază persoana în cadrul colectivității, precum Ren-ul confucian.
Nu este vorba însă de negarea drepturilor umane, ci de o reapropiere a definirii lor. Sociologul indian Raimundo Panikkar propunea ca fiecare comunitate civilizațională să fie lăsată să „formuleze propriile noțiuni homeomorfe, corespunzătoare sau opuse drepturilor din concepția occidentală”.

ÉLÉMENTS: Ce rol atribuiți Islamului în această reconfigurare a relațiilor internaționale?

GÉRARD DUSSOUY: Relațiile internaționale recente arată că Islamul este un factor cu care trebuie să se țină seama. Fie că este vorba de state precum Turcia sau Iranul, cel puțin la nivel regional, fie – și mai ales – de ceea ce numim mișcarea islamistă, cu strategia sa axată pe terorism. Deși esențial, acest factor este înainte de toate perturbator, pentru că, dacă Islamul politic este capabil să destabilizeze o regiune sau o societate, nu a fost niciodată în măsură să stabilizeze o situație în favoarea sa.
Într-o perspectivă civilizațională, Islamul politic are două fațete: pe de o parte, întruchipează rezistența față de ordinea liberală occidentală, adesea prin lozinci retrograde (Afganistan); pe de altă parte, în anumite cazuri, se acomodează cu această ordine și integrează forme de modernizare (Arabia Saudită), ceea ce ar putea fi mai eficient pe termen lung.
Totodată, prin expansionismul său demografic, mai ales către Europa, Islamul nu se abate de la tradiția sa cuceritoare. El reprezintă, alături de demografia africană, provocarea majoră pentru aceasta. Însă, în absența unui stat-civilizație sau chiar a unui stat-far unificator, Islamul nu poate fi considerat arhitect al ordinii mondiale.

ÉLÉMENTS: Ce riscuri vedeți în rivalitatea chino-americană pentru echilibrul mondial?

GÉRARD DUSSOUY: Singurul lucru sigur este că rivalitatea sino-americană va supradetermina relațiile internaționale în anii următori. Ea va comanda alianțele care se vor forma. Acestea vor tinde către un echilibru eurasiatic cu geometrie variabilă.
China este singura care va avea, pe termen lung, capacitatea de a contesta deschis hegemonia americană. Istoria arată că tranzițiile hegemonice sunt adesea conflictuale. Totuși, este dificil de anticipat. Taiwanul, deși important geostrategic, nu justifică un război major pentru Statele Unite. Mult mai periculos ar fi momentul în care China ar reuși să pună capăt „privilegiului exorbitant al dolarului”.
În această nouă configurație, China nu este dușmanul Europei, ci o concurentă redutabilă. Ar fi de dorit ca liderii europeni să reflecteze la acest lucru înainte de a urma orbește Statele Unite.

(Urmează analiza crizei liberalismului, reconfigurarea Occidentului, incapacitatea Europei de a deveni stat-civilizație, fragmentarea democratică, populismul și posibilitatea dialogului civilizațional, redate integral, fidel, până la concluzia finală privind necesitatea depășirii universalismului ideologic și revenirea la pragmatism civilizațional.)

---

FRAGMENTUL II (2/2) – continuare. Traducere integrală

ÉLÉMENTS: Criticați hybris-ul liberal. Ce semne vedeți ale unei posibile reînnoiri a acestui model aflat în criză?

GÉRARD DUSSOUY: Dacă economia de piață și-a atins limitele geografice, întrucât a devenit globală, sistematizarea regulilor sale ultraliberale pare să cunoască un recul evident. Prima cauză este faptul că Statele Unite însele, care au fost principalul artizan al mondializării, se orientează, odată cu Trump, către o politică comercială de tip strict mercantilist, mai degrabă decât protecționistă. De ceva timp deja, americanii se numără printre cei care nu mai respectă regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), pe care tot ei au dorit-o.
A doua cauză este că faza de hybris liberal a destabilizat excesiv societățile, care au început să reacționeze – prima fiind cea americană, prin ultimul vot prezidențial. Uniunea Europeană este ultima instanță care persistă pe această cale (dovadă fiind negocierile cu Mercosur). Această obstinație îi atrage dezaprobarea unei mari părți a popoarelor sale și constituie o cauză de slăbire, întrucât nu permite concentrarea firmelor europene pe marile mize industriale, științifice și tehnologice.
Totuși, era pieței libere nu s-a încheiat, deoarece etatismul și colectivismul și-au demonstrat incapacitatea de a-și respecta promisiunile. Dar va apărea un nou model, în care tehnologia va deveni mai preponderentă ca oricând și va concentra și mai mult puterea economică și cunoașterea. Acesta este un motiv suplimentar de îngrijorare pentru națiunile europene, incapabile să se reformeze și să se adapteze social – și să se unească.

---

ÉLÉMENTS: Credeți că Occidentul se mai poate adapta acestei noi ere civilizaționale?

GÉRARD DUSSOUY: Occidentul nu este o entitate geopolitică în sine (decât dacă îl asimilăm spațiului hegemonic al Statelor Unite și analizăm funcționarea sa exclusiv prin prisma intereselor acestora). Unitatea sa civilizațională este mai artificială decât pare – cu excepția, eventual, a componentelor sale anglo-saxone – sau este în curs de destrămare din cauza schimbărilor demografice și culturale. Este, așadar, puțin probabil ca Occidentul să se adapteze la noua ordine mondială ca un bloc unitar și într-un elan comun. Adaptarea se va face – sau nu – în funcție de centru și de periferii.

Statele Unite ale lui Trump au început reconversia printr-un efort remarcabil de reindustrializare, de autonomizare energetică și, desigur, prin lansarea spectaculoasă a noilor tehnologii bazate pe inteligența artificială, sub impulsul lui Elon Musk. Ele se orientează, de asemenea, către constituirea unui mare spațiu nord-american coeziv, protejat și autosuficient din punct de vedere energetic și mineral. În acest sens trebuie înțeleasă oferta adresată Canadei de a se integra în Statele Unite – ofertă care nu ar trebui ridiculizată în Europa din cauza aplombului și a retoricii lui Trump. Dincolo de protestele Ottawa, trebuie observat că, având în vedere proximitatea culturală dintre un fermier sau un locuitor din Manitoba ori Alberta și omologii lor din marile câmpii ale centrului-vest american, integrarea nu ar ridica mari dificultăți. Poate doar în cazul Québecului.
Propunerea reiterată, de o îndrăzneală remarcabilă, de a cumpăra Groenlanda de la Danemarca ține de aceeași strategie, la fel ca dorința de a restabili un drept de control american asupra Canalului Panama. Această proiecție continentală nu înseamnă în niciun caz retragerea Statelorelor Unite din piața mondială, de care au prea mare nevoie pentru debușeele pe care le oferă, ci reprezintă cea mai bună modalitate de a o reaborda dintr-o poziție de forță.

Australia și Noua Zeelandă s-au alăturat definitiv sferei americane, de teamă față de China. Proximitatea lingvistică și culturală facilitează apropierea, la fel ca în cazul Canadei anglofone. Situația va deveni mai delicată pentru Japonia, care va trebui să mobilizeze resurse diplomatice considerabile pentru a-și crea o marjă de manevră între China și Statele Unite.

Cât despre statele europene, care nu au anticipat bulversarea mondială în curs, ele s-au plasat într-o situație extrem de dificilă prin faptul că nu au împiedicat războiul dintre Ucraina și Rusia, dus acum într-o spirală imprevizibilă de naționalism exacerbat. Nu numai că europenii și-au interzis astfel constituirea unui mare spațiu de cooperare cu Rusia (o „Casă comună”, cum preconiza Gorbaciov), dar vor fi nevoiți să plătească Washingtonului un tribut mai mare ca oricând pentru ca NATO să le asigure securitatea. Acest lucru se va întâmpla deoarece americanii nu doresc să piardă piața europeană și vor să își păstreze capul de pod pe continent – inițial împotriva Rusiei, ulterior, probabil, împotriva Chinei.

---

ÉLÉMENTS: Dispune Europa, ca entitate culturală și politică, de fundamentele necesare pentru a deveni un stat-civilizație?

GÉRARD DUSSOUY: Având în vedere comportamentele și declarațiile liderilor europeni, precum și incapacitatea Uniunii Europene de a defini o strategie de autonomizare militară, diplomatică și tehnologică, este greu de imaginat cum Europa veche, în sens deplin, ar putea ieși din fragmentare și subordonare. Tendința majoră este degradarea progresivă a situației economice și sociale, agravarea insecurității interne și externe, precum și – deja vizibilă în cazul industriei germane – emigrarea populațiilor cele mai dinamice și productive către Statele Unite. Contraponderea este „terțomondializarea” Europei, prin afluxul populațiilor din Sud.

Cum ar putea fi stopat un asemenea proces? Ar fi necesare, simultan, o conștientizare a realității și o voință politică de a o înfrunta, precum și o punere sub semnul întrebării a instituțiilor existente, în special a statelor-națiune devenite anacronice. Ar trebui ca popoarele Europei să accepte că aparțin unui întreg comun – civilizația europeană, cu rădăcini antice – care merită să fie conservat. În acest fel, și-ar asigura un viitor comun. Este timpul să se pună capăt ciclului naționalităților (sau al naționalismelor), pentru a privilegia comunitatea civilizațională și a face să renască o intersubiectivitate europeană solidară.

---

ÉLÉMENTS: Concepția europeană asupra drepturilor omului și a democrației liberale este compatibilă cu un stat-civilizație?

GÉRARD DUSSOUY: Construirea unui stat-civilizație european presupune o recentrare socială, culturală și ideatică a europenilor asupra lor înșiși. Dacă acest proces nu este asumat conștient, el se va produce – și deja se produce în alte regiuni – prin respingerea Celuilalt sau prin reorganizarea politică a lumii. În caz contrar, universalismul va conduce la dispariție.

Democrația trebuie gândită ca inerentă diversității europene. Această complexitate impune o reflecție pozitivă asupra democrației și un efort de federalizare care să facă sistemul politic european mai eficient și mai respectuos față de libertățile locale decât față de anumite ritualuri electorale ce favorizează acumularea incompetențelor și derivarea financiară.

---

ÉLÉMENTS: Pot identitățile naționale coexista cu cadrul civilizațional dominant? Ce rol joacă populismul?

GÉRARD DUSSOUY: O civilizație este un întreg din care națiunile sunt părți. Istoria nu poate fi ștearsă, dar separatismele conduc la impotență. Este necesar un echilibru între o centralitate europeană indispensabilă și autonomia culturală și socială a entităților istorice.

Societățile democratice occidentale sunt tot mai fragmentate etnic, social și tehnologic. Explozia rețelelor sociale a generat o „democrație a multitudinii”, greu de guvernat. Populismul este expresia acestei fragmentări. Deocamdată, el este asociat unei regresii cognitive, dar rămâne speranța apariției unor noi elite civice în interiorul său.

---

ÉLÉMENTS: Este posibil un dialog civilizațional autentic?

GÉRARD DUSSOUY: Războaiele civilizaționale au fost în trecut mai ales războaie religioase. Civilizațiile cu motor religios universalist tind spre expansionism. Occidentul este ambiguu prin sacralizarea drepturilor omului. Dacă factorul religios poate fi neutralizat, dialogul civilizațional este perfect posibil, în special între o Europă redevenită pragmatică și o Chină care este deja astfel prin esență.

Carmen Moldovan. Prezentare generală a regimurilor de protecție a libertății de exprimare

Sursa »  

Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Tomul LXVII/1, Științe Juridice, 2021

DOI: 10.47743/jss-2021-67-1-12

Prezentare generală a regimurilor de protecție a libertății de exprimare

OverView of Worldwide Regimes for the Protection of Freedom of Expression

Carmen Moldovan¹

Rezumat: Manifestări și afirmații diverse din perioada actuală, provenite fie de la simpli particulari, fie de la persoane cu funcții oficiale, răspândite foarte rapid pe întreg globul, aduc în discuție aspecte esențiale în legătură cu exercitarea libertății de exprimare și posibilitatea aplicării de restricții discursurilor sau afirmațiilor abuzive ce depășesc cadrul de protecție și standardele stabilite la nivel internațional. Prezenta lucrare își propune să exploreze cadrul normativ de protecție a libertății de exprimare în diferite sisteme și mecanisme de garantare a drepturilor fundamentale și să sublinieze caracterul relativ (sau derogabil) al acestui drept. în acest sens, vor fi identificate atât caracteristicile comune ale instrumentelor juridice de protecție, precum și diferențe între domeniul de aplicare și aspecte particulare ale întinderii acestuia, în funcție de circumstanțele specifice unui anumit spațiu juridic. Scopul lucrării nu este de a furniza o analiză exhaustivă asupra problemelor legate de punerea în practică a elementelor libertății de exprimare, ci urmărește trasarea liniilor și principiilor generale de protecție și de limitare.

1Lector univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, email: carmen.moldovan@uaic.ro

 Sursa »  

https://biblioteca-lui-dan-culcer.blogspot.com/2026/01/carmen-moldovan-prezentare-generala.html

Scrisoare deschisă privind necesitatea controlului de constituționalitate al OUG nr. 31/2002, devenită Legea nr.241/23.12.2025

Nume Prenume

adresa mail.com

Adresa poștală

Scrisoare deschisă privind necesitatea controlului de constituționalitate al OUG nr. 31/2002, devenită Legea nr.241/23.12.2025

Către:


Parlamentul României


Avocatul Poporului

Scrisoare deschisă privind libertatea de exprimare, interdicția cenzurii și necesitatea clarificării constituționale a OUG nr. 31/2002, devenită Legea nr.241/23.12.2025

Stimate Doamne,
Stimați Domni,

Subsemnatul, în calitate de cetățean român preocupat de respectarea ordinii constituționale, de protejarea libertății presei și de sănătatea spațiului public democratic, vă adresez prezenta scrisoare deschisă pentru a semnala probleme grave de constituționalitate, previzibilitate și aplicare abuzivă potențială ale Ordonanței de urgență nr. 31/2002, în forma sa actuală și prin modificările succesive.

1. Libertatea de exprimare și interdicția absolută a cenzurii

Constituția României este fără echivoc:
art. 30 alin. (2) stabilește că „cenzura de orice fel este interzisă”, iar alin. (1) garantează libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor și credințelor. Aceste dispoziții nu admit excepții implicite și nu pot fi golite de conținut prin tehnici normative indirecte.

OUG nr. 31/2002, prin formulări largi și imprecise precum „promovare”, „minimalizare evidentă”, „justificare” sau „utilizare în public”, creează un efect de descurajare a exprimării legitime în presă, educație, cercetare istorică și dezbatere civică. Acest efect nu este teoretic, ci concret: autocenzura.

2. Lipsa de previzibilitate și risc de arbitrar

Principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, impune ca legea penală să fie clară, previzibilă și strict interpretabilă. Or, textele OUG nr. 31/2002:

• nu delimitează suficient între analiză critică și apologie;

• nu oferă criterii obiective pentru a distinge cercetarea de propaganda penală;

• lasă un spațiu excesiv de apreciere organelor de urmărire penală.

În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Handyside, Perinçek, Lehideux), s-a stabilit că libertatea de exprimare protejează inclusiv ideile care șochează, deranjează sau incomodează, cu atât mai mult în dezbateri de interes public și istoric.

3. Memoria istorică nu poate fi protejată prin frică penală

Combaterea extremismului este o obligație democratică. Însă instrumentele penale nu pot deveni instrumente de disciplinare culturală. Memoria victimelor crimelor istorice nu este onorată prin reducerea libertății prezente, ci prin educație, acces la arhive și dezbatere onestă.

Un stat care transformă ambiguitatea normativă într-un mecanism de avertisment simbolic pentru jurnaliști, profesori și editori riscă să substituie educația cu intimidarea și justiția cu oportunismul.

4. Solicitări instituționale

În considerarea celor de mai sus, solicit respectuos:

1. Avocatului Poporului – să exercite atribuția constituțională de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea unor dispoziții din OUG nr. 31/2002, sub aspectul încălcării art. 1 alin. (5) și art. 30 din Constituție;

2. Parlamentului României – să inițieze o revizuire legislativă care:

   • să clarifice strict termenii incriminatorii;

   • să introducă garanții explicite pentru presă, educație, cercetare și dezbatere publică;

   • să alinieze legea la standardele CEDO privind libertatea de exprimare.

5. Concluzie

A critica o lege nu înseamnă a nega istoria. A cere claritate constituțională nu înseamnă a relativiza crimele trecutului. Înseamnă a apăra statul de drept, nu confortul ideologic al momentului.

Patriotismul democratic nu constă în tăcere, ci în fidelitate față de Constituție.

Cu considerație,

Numele Pronumele

Semnătura 

Analiza Legii nr.241/23.12.2025 RESCRIEREA ARTICOLELOR PROBLEMATICE ÎN FORMĂ CONSTITUȚIONALĂ

 I. RESCRIEREA ARTICOLELOR PROBLEMATICE ÎN FORMĂ CONSTITUȚIONALĂ

Scopul rescrierii:

• să protejeze demnitatea umană;

• fără a penaliza idei, cercetare, presă;

• fără a crea cenzură indirectă.

1. Rescrierea art. 4 (simboluri)

Forma actuală – prea largă

Propunere constituțională:

Art. 4 (nou)
(1) Constituie infracțiune utilizarea în spațiul public a simbolurilor asociate în mod direct și exclusiv cu regimuri fasciste, naziste sau rasiste, în scopul explicit de a incita la ură, discriminare sau violență împotriva unor persoane sau grupuri.

(2) Nu constituie infracțiune utilizarea simbolurilor în scopuri academice, artistice, jurnalistice, documentare sau educaționale, indiferent de mediul de difuzare.

Cheie: incitarea + scopul.

2. Rescrierea art. 5 (promovare / cult)

Forma actuală – incriminare de idei

Propunere:

Art. 5 (nou)
Fapta de a instiga în mod public și direct la comiterea de acte de violență, discriminare sau persecuție, prin glorificarea unor persoane condamnate definitiv pentru genocid, crime contra umanității sau crime de război, constituie infracțiune.

Dispare:

• „idei”;

• „doctrine”;

• „cult” vag.

---

3. Rescrierea art. 6 (negaționism)

Forma actuală – „minimalizare evidentă”

Propunere:

Art. 6 (nou)
Negarea sau justificarea publică a Holocaustului ori a genocidurilor recunoscute prin hotărâri definitive ale instanțelor internaționale, atunci când este de natură să incite la ură, violență sau discriminare, se pedepsește…

Conform CEDO (Perinçek, Garaudy).

---

III. ANALIZA ABUZURILOR POTENȚIALE ÎN PRACTICĂ

Aceasta este partea cea mai gravă.

1. Abuz asupra presei

• anchetarea jurnaliștilor pentru:

  • citarea unor documente istorice;

  • publicarea de arhive;

  • interviuri incomode.

efect de îngheț (chilling effect).

2. Abuz asupra cercetării istorice

• dosare penale pentru:

  • teze de doctorat;

  • interpretări alternative;

  • comparații istorice.

România riscă:

• „istorie oficială penalizată”.

3. Abuz politic selectiv

Legea permite:

• aplicare discreționară;

• tolerarea unor discursuri și sancționarea altora;

• folosire ca instrument de intimidare ideologică.

4. Abuz digital (alin. „sistem informatic”)

• agravare automată a pedepsei;

• penalizarea distribuției online;

• imposibilitatea dezbaterii publice reale.

incompatibil cu societatea digitală.

CONCLUZIE FINALĂ

Legea are scop legitim. Dar forma actuală:

• contravine Constituției României;

• încalcă jurisprudența CEDO;

• creează cenzură indirectă;

• produce frică, nu educație.

Un stat democratic nu combate extremismul penalizând gândirea, ci sancționând violența și incitarea reală.

Dan Culcer. Ce nu este Patria

 

Ce nu este Patria

 "Patria nu-i tagma jefuitorilor" 

Patria nu-i rânjetul câinilor 

Patria nu-i limba stăpânilor 

Patria nu-i tărâmul slugoilor 

Patria nu-i staulul boilor. 

 

Patria n-are nimic de ascuns, 

Patria n-are fricoși în mormânt, 

Patria n-are scâncet răspuns, 

Patria nu știe s-alinte 

Patria pedepsește lașii-n cuvinte. 

 

Patria e altceva decât fiecare din noi, 

Patria nu-i leagăn pentru slugoi, 

Patria nu-i tagma stăpânitorilor, 

Nici suma trădărilor. 

 

Patria e un loc unde nu mori, 

Unde poți viu să numeri cocori,

Patria e vuiet de ape și fulger de sori, 

Rotirile tandre lemnoase de mori .

 

Patria este o cale amară ,

Pe care poți rătăci într-o vară ,

Dacă nu știi, la răscrucea bizară, 

Când logica redevine binară, 

Să alegi cărarea care duce spre țară.

 

Poemul „Ce nu este Patria” de Dan Culcer este o meditație cu accente polemice asupra identității naționale, a trădării, a demnității și a relației dintre individ și comunitatea istorică numită „patrie”. Textul este scurt, dar dens în semnificații, tensionat între negare și afirmare, iar forța lui provine tocmai din această strategie duală: definirea prin excludere și reconstrucția simbolică a Patriei.

Vom analiza textul din patru perspective: ideologică, estetică, politică și antropologică.

---

1. Perspectivă ideologică

Poemul este profund anticolaboraționist și antioligarhic. Versurile delimitează patria de:

• „tagma jefuitorilor” (o expresie medievală reactualizată, evocând o elită parazitară),

• „stăpâni” și „slugi” (opoziția servituții și autorității nedrepte),

• „boi” (simbol al obedienței și al stuporii populare).

Astfel, patria este purificată ideologic de toate formele alienante ale dominației și servituții. Este o formă de naționalism etic, neetnic, în care patria este legată de un contract moral între cetățeni și comunitate, nu de sânge, rasă sau partid.

În același timp, poemul susține un ideal meritocratic și rezistent, în care patriotismul este incompatibil cu frica, trădarea, lingușirea și corupția. Nu e un discurs triumfalist, ci un apel la reconstituirea Patriei ca valoare interioară și colectivă.

---

2. Perspectivă estetică

Poemul este construit pe repudiere ritmică, folosind intens figura anaforei negative: „Patria nu e…”, repetată obsesiv, ca o liturgie seculară sau ca un descântec împotriva imposturii.

Din punct de vedere stilistic:

• Are o structură epigramatică și oraculară, cu versuri scurte, percutante, ce amintesc de tonul biblic sau sapiențial.

• Folosește imagini concrete, senzoriale și simbolice: „vuiet de ape”, „fulger de sori”, „rotirile tandre lemnoase de mori”, care construiesc un spațiu mioritic transfigurat, dar nu idilic.

Finalul are o tensiune hermeneutică: patria devine cale, rătăcire, alegere logică („binare”), adică o decizie etică între bine și rău. Acest sfârșit sugerează o viziune filosofică și existențialistă, în care patria nu este dată, ci cucerită moral.

---

3. Perspectivă politică

Poemul este profund subversiv față de orice formă de dictatură sau impostură politică. El deconstruiește patriotismul oficial, folosit deopotrivă de regimuri comuniste sau postcomuniste pentru a-și justifica dominația:

• „limba stăpânilor” → indică o limbă a minciunii, a ideologiei impuse.

• „staulul boilor” → ironie amară la adresa conformismului colectivist.

Este vizibilă o critică a colaboraționiștilor, fie ei intelectuali, funcționari, jurnaliști sau propagandiști. Versul „Patria pedepsește lașii-n cuvinte” pare o referință la răspunderea morală a scriitorului, a cuvântului public, într-o societate în care tăcerea sau minciuna sunt vinovății colective.

Poemul poate fi citit, în contextul biografiei autorului, și ca un act de rezistență intelectuală la dictatura comunistă sau la degradarea post-1989 a ideii de națiune.

---

4. Perspectivă antropologică

Din punct de vedere antropologic, poemul redefinește „patria” nu ca teritoriu, ci ca:

• experiență spirituală („un loc unde nu mori”),

• practica memoriei și a alegerii („să alegi cărarea care duce spre țară”),

• spațiu de apartenență morală, unde „nu sunt fricoși în mormânt” — adică o comunitate de morți și vii legați prin curaj, nu prin tăcere.

El contestă imaginarul tradițional pasiv sau victimizant al românilor: patria nu e nici leagăn, nici alinare — este „cale amară”, loc al rătăcirii și al deciziei. În acest sens, poemul poate fi apropiat de mitul rătăcirii în pustiu, cu elemente inițiatice.

Este o viziune tragică și moralizatoare a apartenenței colective, în care patria este mai presus decât individul, dar nu împotriva lui.

---

Concluzie

Poemul lui Dan Culcer este o meditație lirico-politică de înaltă densitate, care critică atât mistificările ideologice ale naționalismului oficial, cât și trădarea valorilor comunitare. El se situează în tradiția poeziei civice românești, dar depășește simplul pamflet, devenind o formulă de etică națională în care patria este:

• nu o instituție de putere,

• nu o ficțiune propagandistică,

• ci un pact moral între trecut, prezent și viitor.

Este un poem ce ar putea sta alături de textele lui Octavian Goga, Radu Gyr sau Nichifor Crainic, dar este mai aproape, prin ton și luciditate, de Blaga sau Ion D. Sîrbu. El aparține unei forme de naționalism critic, etic și lucid, rar în peisajul contemporan.

Mircea SOFONEA. Citeva precizari privind sistemul universitar francez [pe marginea carierei lui Nicușor Dan]

Dernièrement l'association La Maison Roumaine a reçu de Roumanie plusieurs  articles et émissions TV (YouTube) dirigés contre le Président de la Roumanie, Nicusor Dan, en le dénigrant et en essayant de le déstabiliser. Mathématicien de haut niveau, il est accusé d'avoir menti sur son parcours universitaire et ses diplômes dont une bonne partie est française. On devine facilement qui manipule et à qui profitent ces agissements et notre association a le devoir d'y répondre. C'est pour cela que j'ai fait appel à plusieurs mathématiciens qui le connaissent bien et connaissent aussi le système universitaire français, membres et amis de notre association, pour rédiger une mise au point. En pièce jointe le texte en roumain et français du Professeur de l'Université de Perpignan, Mircea Sofonea, membre fidèle de notre association qui donne une réponse adéquate et pertinente et que je remercie vivement. A celle-ci je rajoute un court commentaire. En connaissant moi-même de l'intérieur le système universitaire français je mentionne qu’il a connu ces dernières décennies une rapide évolution qui est utilisée par les manipulateurs. Celle-ci a eu lieu en liaison avec le processus de Bologne qui vise à renforcer la cohérence des systèmes d'enseignement supérieur dans les  pays d'Europe et constitue une cible de choix pour tous ceux qui considèrent l’Europe comme un concurrent qu’il faut combattre.

Alexandre Herlea

 Recent, asociația La Maison Roumaine a primit din România mai multe articole și emisiuni TV (YouTube) îndreptate împotriva președintelui României, Nicusor Dan, denigrându-l și încercând să-l destabilizeze. Matematician de înalt nivel, el este acuzat că a mințit cu privire la cariera sa universitară și diplomele sale, o mare parte dintre ele fiind franceze. Este ușor de înțeles cine manipulează și cine beneficiază de aceste acțiuni, iar asociația noastră are datoria să răspundă la ele. De aceea am apelat la mai mulți matematicieni, care îl cunosc bine și cunosc și sistemul universitar francez, membri și prieteni ai asociației noastre, să scrie o clarificare. Atașat este textul în română și franceză scris de profesorul Universității din Perpignan Mircea Sofonea, un membru fidel al asociației noastre, care oferă un răspuns adecvat și relevant și căruia îi mulțumesc mult. La acesta adaug un scurt comentariu. Cunoscând și eu din interior sistemul universitar francez, menționez că în ultimele decenii acesta a suferit o evoluție rapidă, folosită de manipulatori. Aceasta a avut loc în legatura cu procesul de la Bologna, care urmărește consolidarea coerenței sistemelor de învățământ superior din țările Europei și reprezintă o țintă principală pentru toți cei care văd Europa ca pe un competitor ce trebuie combătut.

Alexandru Herlea

https://alexandruherlea.com/tag/istoric-casa-romaneasca-paris/ 

Citeva precizari privind sistemul universitar francez

Am constatat recent ca au aparut in spatiul public citeva luari de pozitie privind parcursul academic al presedintelui Romaniei, Nicusor Dan. Intre altele, I se reproseaza ca nu a obtinut diploma de licenta, ca a fost inscris fraudulos la masterat in Franta, facind uz de fals, si ca doctoratul sau a fost obtinut in conditii dubioase. Fiind un cunoscator ar sistemului universitar francez, pot afirma cu tarie ca aceste acuzatii sint complet nejustificate si rauvoitoare. Inainte de a prezenta argumentele care sustin aceasta afirmatie as dori sa dau citeva detalii privind cariera mea, spre a oferi cititorilor elementele necesare pentru a aprecia pertinenta acestor rinduri.

Am intrat la Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti in anul 1976, fara examen de admitere, fiind participant la ce-a de-a XIV-a Olimpiada Internationala de Matematica. In paranteza fie spus, nimeni nu mi-a reprosat niciodata ca as fi intrat la facultate in mod frandulos, intrucit, pe vremea aceea, selectionarea in lotul olimpic al Romaniei (in urma unor probe dificile de baraj) implica in mod automat admiterea in invatamintul superior. Am absolvit aceasta facultate in anul 1981. Dupa un stagiu de 2 ani in invatamintul secundar (obligatoriu la acea data) am functionat ca cercetator la Sectia de Matematica INCREST Bucuresti (actualul Institut de Matematica al Academiei Romane). In parallel am tinut cursuri la Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti (1984-1990) unde mi-am sustinut teza de doctorat in anul 1988. In anul 1990 am obtinut (prin concurs) un post de Maître de Conférences la Universitatea Blaise Pascal din Clermont-Ferrand (Franta) unde mi-am sustinut diploma de Habilitation in anul 1993. In anul 1994 am fost promovat (in urma unui concurs national) professor la Universitatea din Perpignan (Franta), post pe care il ocup si in present. Sint autorul a 10 carti publicate in diverse edituri internationale (Springer, CRC Press, American Mathematical Society, Oxford University Press, etc.) si a 320 articole stiintifice. Am condus 28 de doctorate in Franta si am participat la zeci de comisii de doctorat. Am fost initiatorul si organizatorul mai multor conferinte internationale, am condus si am evaluat diverse proiecte stiintifice (nationale, bilaterale si europeene), am facut parte din diverse comisii de evaluare si de concurs. Timp de 20 ani am fost directorul adjunct si apoi directorul Laboratorului de Matematica si Fizica (LAMPS) al Universitatii din Perpignan si membru ales in Consiliul Academic (senatul universitatii); in prezent sint Professor de classe exceptionnelle,la aceasta universitate.

Bazat pe experienta mea de 35 ani in invatamintul superior din Franta, tin sa aduc urmatoarele precizari.

1. Sistemul francez este diferit de cel din Romania, el permitind o echivalare tacita a diplomelor pe baza competentelor. Astfel el permite “sarirea” unor etape pe principiul ca o diploma superioara le valideaza pe cele anterioare. Deci, daca ai reusit sa treci examenele de Master, Licenta este automat validata.

2. In mod concret, studentii straini care doresc sa urmeze studiile in Franta depun un dosar in care descriu parcursul lor academic. Dosarul contine notele obtinute de candidat la diversele materii din anii de studii in straintate, o atestare ca a urmat aceste cursuri si eventual citeva recomandari din partea unor profesori. Nu este necesara prezentarea diplomelor, mai ales daca inscrierea se face la jumatatea unui ciclu de invatamint. Se constituie apoi o comisie pedagogica care, pe baza elementelor furnizate la dosar, decide in ce an de studiu se poate inscrie candidatul. La nevoie, comisia poate solicita o discutie (in presential, video sau telefonica) cu candidatul, spre a se edifica. Am facut parte de nenumarate astfel de comisii si am vazut candidati cu 2 ani de studii in strainatate (dar cu un dosar foarte bun) care au fost admisi sa “sara” anul 3, fiind inscrisi direct in anul 4. Sau, candidati cu 3 ani de studii in strainatate care au fost inscrisi direct in anul 5 de studii in Franta, intrucit comisia (care este suverana) a considerat ca aveau_ nivelul respectiv.

3. Aceste detalii fiind spuse, revin la cazul presedintelui Nicusor Dan. Dupa absolvirea a 3 ani de studii la Facultatea de Matematica din Bucuresti (echivalentul unei licente in Franta), obtinind o bursa se studii in strainatate, si-a prezentat dosarul de inscriere la o universitate franceza. Conform uzantelor, s-a intocmit o comisie pedagogica care a evaluat nivelul candidatului. Verdictul a fost ca acest candidat are nivelul de DEA (anul 5, echivalentul Masterului 2 in acest moment), chiar daca nu a absolvit anul 4 la Bucuresti si nu a putut prezenta o diploma de licenta. Sint convins ca aceasta decizie a fost luata pe baza calitatii dosarului prezentat (rezultate cu totul exceptionale la Olimpiadele Internationale de Matematica, notele obtinute la Bucuresti si programele cursurilor de acolo). Prin urmare, consider ca orice critica privind lipsa diplomei de licenta a Presedintelui Dan este nula si neavenita. Presedintele a fost inscris direct in anul 5 de studii nu pentru ca a fraudat, ci pentru ca s-a considerat ca are nivelul de a urma cursurile din anul 5, avind deja assimilate cunostiintele necesare din anul 4.

4. De alfel, principiul enuntat la punctul 1) se aplica si in invatamintul secundar. Astfel, este uzual sa vedem in Franta elevi care “ sar” una sau chiar doua clase intrucit se considera ca au nivelul pentru a urma o clasa de rang superior. Ca o consecinta, am intilnit elevi cu diploma de bacalaureat obtinuta la 16 sau 17 ani, desi o astfel de diploma se obtine in mod normal la 18 sau 19 ani.

5. Un alt exemplu este dat de echivalarea tacita a diplomei de Habilitation. Este stiut faptul ca, pentru obtinerea unui post de Professor universitar in Franta, e nevoie de o diploma speciala, “Habilitation à Diriger des Recherches”. Diploma se obtine la citiva ani dupa obtinerea diplomei de doctorat. Cu toate acestea, candidatii straini care au obtinut titlul de Doctor in strainatate si prezinta o lista convenabila de lucrari stiintifice, sint autorizati sa se inscrie la concurs. In caz de reusita, pot ocupa nestingheriti functia de Professor universitar in Franta, intrucit reusita la concurs echvaleaza in mot tacit diploma de Habilitation. In aceasta situatie de gasesc multi colegi din Romania, care au devinit profesori universitari in Franta, fara a avea o diploma de Habilitation.

6. In ceea ce priveste obtinerea titlului de Doctor in Matematica, precizez ca sistemul este unul national. Aceasta inseamna ca o diploma obtinuta in orice universitate din Franta este recunoscuta pe intreg teritoriul national. Diploma de doctor se obtine pe baza unei teze care trebuie sa contina rezultate originale, ce au facut (sau pot face) obiectul a cel putin o publicatie intr-o revista de circulatie internationala. Sustinerea tezei se face in urma expertizei unor raportori exteriori, in fata unei comisii constituite pe baza unor principii bine definite. Intreg procesul (de la inscriere la doctorat si pina la sustinerea tezei) este supervizat de Scoala Doctorala a universitatii respective, excluzind astfel orice posibilitate de frauda. O cercetare bibliografica arata ca Presedintele Nicusor Dan este autorul a doua lucrari publicate in anii 1997 si 1999, in reviste internationale de prestigiu. Ceea ce ne indreptateste sa credem ca rezultatele respective au fost obtinute in perioada studiilor sale doctorale (1994-1998). Prin urmare, orice acuzatie privind obtinerea franduloasa a titlului de Doctor in Matematica este nula si neavenita.

Quelques précisions concernant le système universitaire français

J'ai récemment constaté la parution de plusieurs déclarations publiques concernant le parcours universitaire du président roumain, Nicusor Dan. Il est notamment accusé de ne pas posséder un diplôme de licence, d'avoir été inscrit frauduleusement en master en France par le biais de faux documents, et d'avoir obtenu son doctorat dans des conditions douteuses. Connaissant bien le système universitaire français, je peux affirmer avec certitude que ces accusations sont totalement injustifiées et malveillantes. Avant de présenter les arguments qui étayent cette affirmation, je souhaite apporter quelques précisions sur mon propre parcours, afin de permettre aux lecteurs de mieux comprendre la pertinence de ces propos.

J'ai intégré la Faculté de Mathématiques de l'Université de Bucarest en 1976, sans concours d'entrée, en tant que participant aux 14èmes Olympiades internationales de mathématiques. D'ailleurs, personne ne m'a jamais reproché d'avoir intégré la faculté frauduleusement car, à l’époque, la sélection dans l'équipe olympique roumaine (après des épreuves de qualification difficiles) garantissait automatiquement l'admission dans l'enseignement supérieur. J'ai fini mes études à cette faculté en 1981. Après un stage de deux ans dans l'enseignement secondaire (obligatoire à l'époque), j'ai travaillé comme chercheur au Département de Mathématiques de l'INCREST Bucarest (actuellement l'Institut de Mathématiques de l'Académie Roumaine). En parallèle, j'ai enseigné à la Faculté de Mathématiques de l'Université de Bucarest (1984-1990) où j'ai soutenu ma thèse de doctorat en 1988. En 1990, j'ai obtenu (par concours) un poste de Maître de Conférences à l'Université Blaise Pascal de Clermont-Ferrand (France) où j'ai soutenu mon Habilitation en 1993. En 1994, j'ai été nommé professeur à l'Université de Perpignan (France), poste que j'occupe toujours, suite à un concours national. Je suis l'auteur de dix livres publiés dans des maisons d'édition internationales (Springer, CRC Press, American Mathematical Society, Oxford University Press, etc.) et de 320 articles scientifiques. J'ai dirigé 28 thèses de doctorat en France et j’ai participé à de nombreux jurys de thèse. J'ai été à l'initiative et j’ai organisé plusieurs conférences internationales, j'ai dirigé et évalué divers projets de recherche (nationaux, bilatéraux et européens) et j'ai fait partie de plusieurs commissions d'évaluation et de recrutement. Pendant 20 ans, j'ai été le directeur adjoint puis le directeur du Laboratoire de Mathématiques et Physique (LAMPS) de l'Université de Perpignan et membre élu du Conseil Académique ; je suis actuellement professeur de classe exceptionnelle dans ladite université.

Forte de mes 35 années d'expérience dans l'enseignement supérieur en France, je souhaite apporter les précisions suivantes :

1. Le système français diffère du système roumain, car il prévoit une équivalence tacite des diplômes, fondée sur les compétences acquises. Il permet ainsi de « sauter » certaines étapes, le diplôme supérieur validant les précédents. Par conséquent, si vous avez réussi les examens de master, votre licence est automatiquement validée.

2. Concrètement, les étudiants étrangers souhaitant étudier en France doivent constituer un dossier décrivant leur parcours académique. Ce dossier comprend les notes obtenues par le candidat dans les différentes matières durant ses années d'études à l'étranger, une attestation de réussite et, éventuellement, des lettres de recommandation d'enseignants. La présentation des diplômes n'est pas requise, notamment si l'inscription est demandée à la mi-parcours d'un cycle d'enseignement. Une commission pédagogique est alors constituée et, sur la base des éléments fournis dans le dossier, elle décide de l'année d'études dans laquelle le candidat peut s'inscrire. Si nécessaire, la commission peut solliciter un entretien avec le candidat (en personne, par visioconférence ou par téléphone), afin de mieux connaître son dossier. J'ai participé à de nombreuses commissions de ce type et j’ai vu des candidats ayant effectué deux années d'études à l'étranger (mais avec un excellent dossier) autorisés à sauter la troisième année et à intégrer directement la quatrième. De même, j’ai vu des candidats ayant effectué trois années d'études à l'étranger admis directement en cinquième année en France, la commission (qui est souveraine) ayant estimé qu'ils possédaient le niveau requis.

3. Ceci étant dit, revenons au cas du président Nicusor Dan. Après avoir obtenu son diplôme de la Faculté de Mathématiques de Bucarest (l’équivalent d'une licence en France) et une bourse pour étudier à l’étranger, il a déposé sa candidature auprès d'une université française. Conformément à la pratique, une commission pédagogique a du été constituée pour évaluer le niveau du candidat. Le verdict a été que ce candidat possédait le niveau DEA (5e année, équivalent à ce jour à la 2e année de master), bien qu'il n'ait pas suivi les cours de sa 4e année à Bucarest. Je suis convaincu que cette décision a été prise au vu de la qualité de son dossier (résultats exceptionnels aux Olympiades Internationales de Mathématiques, notes obtenues à Bucarest et programmes d'études suivis). Par conséquent, je considère que toute critique relative à l'absence du diplôme de licence du président Dan est sans fondement. Le Président a été inscrit directement en cinquième année d'études non pas parce qu'il avait triché, mais parce qu'il était considéré comme ayant le niveau requis pour suivre les cours de la cinquième année, ayant déjà assimilé les connaissances nécessaires de la quatrième année.

3. Par ailleurs, le principe énoncé au point 1) s'applique également à l'enseignement secondaire. Ainsi, il est fréquent de voir en France des élèves sauter une, voire deux classes, car on considère qu'ils ont le niveau requis pour intégrer la classe supérieure. De ce fait, j’ai connu des élèves titulaires d'un baccalauréat obtenu à 16 ou 17 ans, alors que ce diplôme s'obtient normalement à 18 ou 19 ans.

3. Un autre exemple est l'équivalence tacite du diplôme d'Habilitation. Il est de notoriété publique que, pour obtenir un poste de Professeur d'université en France, un diplôme spécifique, l'« Habilitation à Diriger des Recherches », est requis. Ce diplôme s'obtient quelques années après le doctorat. Cependant, les candidats étrangers titulaires d'un doctorat à l'étranger et présentant un dossier scientifique pertinent sont autorisés à se présenter au concours. En cas de réussite, ils peuvent, sans obstacle, occuper un poste de Professeur d'université en France, la réussite au concours équivalant tacitement à l'obtention du diplôme d'habilitation. Dans ce contexte, je précise que de nombreux collègues roumains sont devenus Professeurs d'université en France sans posséder de diplôme d'habilitation.

3. Concernant l'obtention du titre de Docteur en Mathématiques, je tiens à préciser que le système est national. Cela signifie qu'un diplôme obtenu dans une université française est reconnu sur l'ensemble du territoire national. Le doctorat est décerné sur la base d'une thèse qui doit contenir des résultats originaux, ayant fait (ou pouvant faire) l'objet d’au moins une publication dans une revue internationale. La thèse est soutenue devant un jury constitué selon des critères précis, après expertise de rapporteurs extérieurs. L'ensemble du processus (de l'inscription au doctorat à la soutenance de la thèse) est supervisé par l'École doctorale de l'université concernée, excluant ainsi toute possibilité de fraude. Une recherche bibliographique montre que le Président Nicusor Dan est l'auteur de deux articles de recherche publiés en 1997 et 1999 dans des revues internationales prestigieuses. Ce qui nous permet de supposer que les résultats en question ont été obtenus durant ses études doctorales (1994-1998). Par conséquent, toute accusation de fraude quant à l'obtention du titre de Docteur en Mathématiques est sans fondement.

Semnătura autografă a Dlui Mircea Sofonea pe original.

Mircea Sofonea

Professeur de Mathématiques Appliquées

Université de Perpignan Via Domitia

Perpignan, France