joi, 8 septembrie 2011

Transilvania Satu Mare 1946

CER EXTRADAREA DIN ISRAEL sau de unde se află, PENTRU CRIME CONTRA UMANITĂȚII ȘI TORTURĂ, a lui Ludovic Weiss (n. 1912), membru în PCR din 1945, şeful Siguranţei şi apoi al Securităţii din Satu Mare (1948-1953), ajuns până la gradul de locotenent colonel. Proces public în România.
Dan Culcer

Legiunea Jandarmi Satu Mare
NOTĂ INFORMATIVĂ
Nr. 132 din 4 februarie 1946
Suntem informati că în noaptea de 30/31 ianuarie şi 1 februarie a.c., tineretul român ce simpatizează Partidul Naţional Ţărănesc (Iuliu Maniu) a făcut pe zidurile clădirilor din comuna Seini semnul partidului şi a scris să "Trăiască Maniu".
Evreii şi comuniştii l-au şters şi au scris "Trăiască guvernul, jos cu Maniu".
În seara zilei de 20 ianuarie 1946, evreul Ungar, de profesie măcelar, l-a bătut pe locuitorul Vida Gheorghe pe motivul că simpatizează partidul lui Iuliu Maniu şi că ar fi făcut semnul roată pe ziduri. Cel în cauză n-a ripostat, însă i-a atras atenţia că au să se socotească mai târziu.
Populaţia română, în special tineretul, agitată pe această temă, în seara de 1 februarie a.c., orele 21-22, când se întorceau de la şcoală, unde învăţau cântece bisericeşti, s-au întâlnit în piaţă cu înv. dir. Pătraşcu Alexandru şi cu alţii ce ieşeau din cârciuma lui Dragoş Vasile şi Tiprec Petru, unul din grup a strigat "J os cu jidanii", "Trăiască Roata", apoi au întâlnit pe secretarul Partidului Comunist din Seini, anume Chereji, care avea asupra sa o armă de vânătoare. Înv. dir. Pătraşcu i-a cerut socoteală cu ce drept poartă arma, în care timp unii dintre tineri au tăbărât asupra lui Chereji, pe care l-au trântit la pământ şi bătut cu pumnii, în care timp a sosit şi o patrulă de jandarmi care a aplanat conflictul.
Evreii alarmaţi au anunţat poliţia Satu Mare, sosind la faţa locului d-l şef al poliţiei şi d-l Weiss, şeful Bir. de Siguranţă[1], care au voit să reţină pe înv. dir. Pătraşcu, Bala Gheorghe şi Vida Gheorghe şi să-i ducă la Satu Mare, însă nu au fost reţinuţi de numiţii, ci cazul a fost cercetat de şeful postului jandarmi Seini, iar dosarul cu actele dresate a fost înaintat Parchetului Tribunalului Satu Mare cu nr. 133 din 4 februarie 1946.
Spiritele populaţiei române sunt foarte agitate pentru faptul că evreii nu au încredere în ancheta făcută de jandarmii români, aducând anchetatori străini de localitate.
Rugăm a se da ordin Poliţiei Satu Mare să nu se mai amestece în atribuţiile jandarmeriei, pe teritoriul rural, întrucât delegaţia ce le-a fost dată de Ministerul Afacerilor Interne a expirat la 1 ianuarie 1946, iar pe de altă parte Jandarmeria îşi face datoria fără părtinire şi în cea mai perfectă legalitate.
Informaţie sigură.
Comandantul Legiunii Jandarmi Satu Mare Căpitan Constantin V. Popa
Raportat: Inspect. G-l al Jandarmeriei, Inspect. Jandarmi Oradea, Prefectura Judeţului Satu Mare.
(Arh.St.Bucureşti, Inspectoratul General de Jandarmerie, dos. 64/1945, /239)
187

[1] Ludovic Weiss (n. 1912), membru în PCR din 1945, şeful Siguranţei şi apoi al Securităţii din Satu Mare (1948-1953), ajuns până la gradul de locotenent colonel. Ca şi în cazul de mai sus, în 1948 s-a mai ocupat de anchetarea unui grup de liceeni din Baia Mare, practicând tortura. A fost numit ca anchetator al lotului .Pătrăşcanu", iar ca răsplată pentru rezultatele obţinute în dovedirea complotului antistatal a fost decorat cu ordinul "Steaua RPR", cl. IV. După reabilitarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu ar fi emigrat în Israel (cf. Doina Jela, Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste, Bucureşti, Edit. Humanitas, 2001, p.306-307).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ion Coja. Limba română virtuală

  Ion Coja Limba română virtuală 29 iulie 2017 | Doctrină naţionalistă ,  Lingvistică Limba română virtuală Deseori am avut acest sentiment...