Un Plan Marshal de cucerire a Europei de Est. Similarități

Există multiple asemănări între Planul Marshal, așa cum este analizat de cartea cercetătoarei Annie Lacroix-Riz, și între acțiunea economică a Statelor Unite și a țărilor mari din Europa Occidentală, pe spațiul noilor terenuri de vânătoare cucerite de capitalismul trans-național, după implozia dirijată din exterior a Sistemului Socialist de Stat (SSS). 

Este o minciună prezentarea drept ajutor salvator a implantării întreprinderilor occidentale pe piața economică dezagregată a Europei de Est. Din 1990, egoismul național odată recuperat și relansat, după ce fusese dezavuat de toate doctrinele politice aplicate după 1917 de către Sovietele instalate după războaiele civile provocate de comuniști, în România, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia etc. , fiecare țară a acționat pe cont propriu. Toată această zonă a fost incapabilă să se reorganizeze urgent păstrând și perfecționând structurile instituționale rodate ale  sistemului socialist, din care URSS se retrăsese, pentru a le folosi ca platforme de reorganizare și renegociere descentralizate.
Dimpotrivă, toate ONG-urile implantate de Fundațiile de tip Soros, acționând prin intermediul unor grupuri de intelectuali colaboraționiști, GDS sau alte fundații cu surse în Occident, au difuzat bazele teoretice ale liberalismului libertarian, dizolvant al oricărei solidarități grupale sau comunitare naționale, solidaritate demult slăbită deja prin acțiunea cosmopolitismului comunizant, al exportului de revoluție bolșevică. 

Ideologia bolșevică anticipase trăsăturile multiculturalismului, sub forma internaționalismului proletar. De fapt, bolșevismul sovietic avea trăsăturile sionismului, comunismul într-o singură țară, toate celelalte, din jur, urmând să fie destructurate și subordonate intereselor URSS, ca urmare a efectului revoluției. Desigur, comparația nu merge până la detalii. E vorba doar de metodă și de efecte.
Zona ESTEUROPA a fost deci tratată de Occident, după 1990, ca o colonie globală, o piață de desfacerea a excesului vest-european de bunuri de larg consum, care nu mai puteau fi valorificate pe terenul suprasaturat al economiilor occidentale. 

Alte soluții există. Am formulat un proiect de colaborare sub forma confederației central și est-europene, descentrare, anti-imperiale, de la Laitha-Caucaz. Amănuntele sunt descrise sub titlul O TOPIE realizabilă. Alianța sau Confederația Leitha-Caucaz?

https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2025/09/dan-culcer-o-topie-realizabila-alianta.html?view=flipcard

Citiți deci sinteza de mai jos ca un model de acțiune economică și politică, care a stat la baza cuceririi Europei de Est. Nu am proba existenței unui plan similar pentru perioada de dinainte de implozia Estului. Dar cu puțină răbdarea și tenacitate cercetătorii viitorului apropiat vor putea dovedi, pe bază de documente declasificate, existența reală a planului, pe care acum mulți o intuiesc și descriu deja.

Dan Culcer 

Mai jos găsiți o sinteză completă și structurată a tezelo­r și argumentelor principale din Les origines du plan Marshall : le mythe de l’aide américaine de Annie Lacroix-Riz. Rezumatul reflectă pozițiile autoarei (istorică marxistă, cu orientare economico-structuralistă), nu o evaluare a acurateții lor.

---

Rezumatul tezelor principale

Cartea dezvoltă o critică radicală a interpretării dominante a Planului Marshall ca gest generos de reconstrucție europeană. Pentru Annie Lacroix-Riz, Planul Marshall este înainte de toate un instrument al politicii expansioniste americane, conceput mult înainte de 1947 și construit în alianță cu marile corporații americane și cu elitele economice europene conservatoare, pentru a integra continentele occidentale în sfera de influență a SUA și pentru a bloca avansul comunismului.

Autoarea propune patru teze mari:

1. Planul Marshall nu a fost un răspuns spontan la criza postbelică, ci rezultatul unui proiect american vechi, interbelic

Argumente:

• Încă din anii ’20–’30, marile bănci și companii americane (Morgan, Rockefeller, ITT, Ford etc.) ar fi promovat un model de expansiune economică globală, bazat pe:

  • controlul piețelor internaționale,

  • subordonarea economiilor europene ne-autarhice,

  • orientarea lor către importuri americane și investiții americane.

• Elita diplomatică americană ar fi lucrat încă dinaintea războiului la proiecte de „integrare economică atlantică”.

• Planul Marshall ar fi fost, în această cheie, punctul culminant al unei politici structurale, nu o măsură de urgență.

2. Economia Europeană a fost deliberat prezentată ca ruinată pentru a legitima dominația economică americană

Argumente:

• Lacroix-Riz contestă ideea unei Europe complet colapsate. Ea susține că:

  • industriile grele din Franța, Germania de Vest, Belgia etc. aveau capacități importante de reconstrucție;

  • capitalul autohton ar fi dispus de resurse, dar prefera finanțarea externă pentru a evita reformele interne.

• Narativul „Europei în ruine” ar fi fost amplificat pentru a crea acceptare politică a „salvării americane”. 

3. Planul Marshall a consolidat elitele industrial-financiare conservatoare și a blocat reformele sociale postbelice

Argumente:

• Ajutorul era condiționat de:

  • liberalizarea comerțului,

  • convertibilitatea valutară,

  • reducerea controlului de stat,

  • reprimarea forțelor comuniste sau pro-sovietice.

• În Franța, ar fi favorizat marii industriali (de ex. Wendel, Schneider, Renault pre-naționalizare etc.), care își doreau o revenire la ordinea economică antebelică și respingeau programele de planificare economică radicală sau reformele sociale cerute de comuniști.

• Sindicatele de stânga și partidele comuniste ar fi fost excluse sistematic din procesul decizional.

4. Scopul geopolitic major era integrarea Europei de Vest în blocul anticomunist și izolarea URSS

Argumente:

• Planul Marshall este prezentat drept o componentă centrală a Războiului Rece incipiente:

  • formarea unei economii occidentale unice sub conducerea SUA;

  • controlul surselor energetice și al fluxurilor comerciale;

  • consolidarea structurilor ce vor deveni NATO și OECE (viitoare OECD).

• Autoarea subliniază rolul central al informațiilor furnizate de serviciile americane, ale patronatelor și ale serviciilor secrete occidentale în cartografierea riscurilor „comuniste”

Demonstrația centrală a cărții

A. Ajutorul american a fost strict interesat

• Circa 80–90% din fondurile Marshall s-au întors în economie americană sub formă de:

  • achiziții obligatorii de produse americane,

  • comisioane financiare,

  • contracte industriale.

B. SUA au orientat reconstrucția către interesele corporațiilor lor

• Americanii ar fi făcut presiuni pentru:

  • modernizarea industrială pe baza tehnologiilor furnizate de companii americane,

  • crearea unor rețele de distribuție legate de industria lor.

C. Planul Marshall ca instrument de control politic

• Ajutorul era acordat în schimbul marginalizării comuniștilor în guverne.

• Se insistă asupra „epurării inversate”: în locul epurării colaboratoriștilor, s-ar fi favorizat reîntoarcerea unor cadre economice din epoca colaboraționistă, deoarece erau anticomuniste și prooccidentale.

Elemente controversate sau specifice interpretării Lacroix-Riz

Cartea susține o serie de elemente disputate de istoriografia mainstream:

1. Complicitatea sistematică dintre elitele economice occidentale și fascism, înainte și în timpul războiului, pentru a combate comunismul.

2. Relația strânsă între marile corporații americane și cele europene (inclusiv germane), înainte și după 1945.

3. Minimalizarea degradării economice reale a Europei, ceea ce contrazice majoritatea studiilor istorice.

4. O lectură structurală „capital monopolist”, în cheia istoriografiei marxiste franceze (à la Labrousse, Serfati, Bourdieu economic).

Concluzia generală a autoarei

Pentru Annie Lacroix-Riz, Planul Marshall nu este:

• un act altruist,

• o „salvare” a Europei,

• un proiect democratic de solidaritate.

Ci:

• o strategie de dominație economică,

• o reorganizare a capitalismului mondial sub conducere americană,

• un instrument de război rece,

• un mijloc prin care elitele conservatoare ale Europei de Vest s-au re-legitimat și au blocat posibilitatea unei alternative sociale radicale.

t

„La défaite de l’Occident” [Înfrângerea sau eșecul Occidentului] de Emmanuel Todd. Rezumat

Rezumat al „La défaite de l’Occident” [Înfrângerea sau eșecul Occidentului] de Emmanuel Todd

Tema generală

Emmanuel Todd susține că Occidentul nu este doar într-o criză, ci suferă o „înfrângere” profundă și structurală. Acest declin nu este doar geopolitic (pe plan economic și militar), ci și cultural și spiritual — o prăbușire cauzată de nihilism, lipsa unui ethos comun și de dispariția valorilor religioase tradiționale, în special protestantismul.

Principalele argumente

1. Cele „10 surprize” ale războiului din Ucraina

   • Todd deschide cartea analizând războiul dintre Rusia și Ucraina și identifică zece „surprize” semnificative care demonstrează slăbiciunea și haosul occidental: stabilitatea neașteptată a Rusiei, rezistența Ucrainei, colapsul voinței europene, deficiențele industriei militare americane etc. Médias24+2Église catholique en France+2

   • El interpretează invazia rusă nu doar ca pe un act agresiv, ci ca o mișcare strategică într-un context în care Rusia a recăpătat coerență și putere, în timp ce Occidentul este slăbit de interior. Librairie La Procure+1

2. Declinul protestantismului și nașterea nihilismului

   • Pentru Todd, dispariția credinței protestante tradiționale este un factor esențial al declinului occidental. El susține că protestantismul a fost la baza valorilor moderne occidentale — educație, etică a muncii, coeziune socială. TDG+1

   • Această pierdere a credinței duce la ceea ce el numește „religia zero”: o formă de secularizare extremă, fără supliniri ideologice convingătoare, care generează individualism, atomizare socială și o pierdere a sensului colectiv. Église catholique en France+1

   • Din această gaură ideologică răsare nihilismul: fără un fundament religios sau spiritual, occidentalii ar fi pierdut „sensul binelui comun” și ar fi dezamorsați moral, ceea ce face societatea mai vulnerabilă. monde-diplomatique.fr+2Église catholique en France+2

3. Probleme economice și industriale ale Occidentului

   • Todd critică adversarele economice ale Occidentului, în special Statele Unite: spune că PIB-ul american este parțial „fictiv”, datorită financiarizării excesive și a dependenței de crearea de bani, mai degrabă decât de producție reală. TDG+1

   • Declinul industriei americane: Todd consideră că formarea inginerilor este insuficientă, ceea ce afectează capacitatea industrială reală și competitivitatea pe termen lung. TDG

   • În paralel, Rusia — pe care mulți o vedeau ca vulnerabilă — și-a reconstruit o industrie, formează ingineri și produce mai mult grâu decât înainte, arătând reziliență în fața sancțiunilor occidentale. Église catholique en France

4. Criza Europei

   • Europa, în viziunea lui Todd, este victima unui „suicid asistat”: pierderea credinței religioase, criza identitară și fragmentarea socială ar conduce la o Europa slăbită, dezorientată și dependentă de lideri externi. Librairie La Procure+1

   • Germania, însă, ar putea avea potențial de „renăscere” în analiza lui Todd, în funcție de evoluția valorilor și demografiei. Librairie La Procure

   • Marea Britanie este privită ca o „națiune zero” în proces, afectată de financiarizare, dar și de transformări culturale profunde. URN UB Unibe

   • Totodată, regiunile nordice (Scandinavia) experimentează o tranziție paradoxală: de la feminismul puternic la un fel de belicositate, în opinia lui Todd. URN UB Unibe

5. Legitimitatea pierdută a Occidentului și reacția „Restului lumii”

   • Todd argumentează că „Restul lumii” (țări din afara blocului occidental) nu mai vede în Occident un model demn de urmat; mulți regimuri sau societăți preferă autoritarisme mai stabile sau ideologii alternative. Librairie La Procure

   • Rusia apare în acest context ca un bastion „conservator” și stabil, capabil să contracareze hégemonia occidentală și să ofere un model atractiv pentru cei care sunt dezamăgiți de liberalismul occidental. Fnac+1

6. Dezintegrarea valorilor colective și atomizarea societății

   • Todd susține că educația de masă și înalta educație au creat o populație superficială, cu elită intelectuală izolată, care nu mai este solidară cu restul populației. Église catholique en France

   • Fără un ethos comun (o viziune colectivă asupra binelui), puterea politică occidentală devine „pură dinamică de putere”: liderii pot manipula fără un ideal moral împărtășit. Église catholique en France

   • Această atomizare ideologică face societățile occidentale fragile și mai predispuse la conflicte interne, la pierderea coeziunii și la declin în fața altor puteri.

7. Concluzie: Occidentul este „bolnav” și în declin ireversibil?

   • Pentru Todd, Occidentul nu mai are motorul spiritual, economic și cultural necesar pentru a-și menține dominația globală.

   • El vorbește despre o „bataille d'arrêt” (bătălie de oprire) dusă de Rusia: Occidentul, în loc să fie protagonist, este pus pe picior defensiv, iar legitimitatea sa se erodează. France Catholique+1

   • Există un paradox: deși Occidentul a impus timp de decenii valorile sale, tocmai aceste valori (secularizare, individualism) au contribuit la slăbirea sa.

   • Într-un „post-scriptum” al cărții (datat 2023), Todd analizează, printre altele, reacția americană la conflictul din Gaza și vede în ea o confirmare a nihilismului american: o „pulsune pentru violență” fără scop moral, pur instrumental. URN UB Unibe

Evaluare critică și implicații

• Perspective controversate: Cartea a generat reacții mixte. Unii o văd ca pe o analiză provocatoare și profundă, alții critică Todd pentru simpatii proruse sau pentru interpretări ideologice riscante. Wikipédia+1

• Originalitate: Analiza lui Todd este apreciată pentru combinația sa între sociologia religioasă, antropologia demografică și analiza geopolitică — el nu se limitează la o simplă geopolitică, ci explorează rădăcinile culturale și spirituale ale declinului occidental. Église catholique en France

• Apel moral: Todd nu face doar un diagnostic geopolitic, ci lansează un apel moral: dacă Occidentul vrea să revină la relevanță, trebuie să recupereze sensul colectiv, să regândească valorile și să renunțe la nihilism.

Ion COJA. Excelența sa Limba Română

 Excelența sa Limba Română
30 mai 2017|Doctrină naţionalistă, Lingvistică

.
În cartea Îndreptarea Îndreptarului ortografic am susținut că românii s-au cam prostit în ultima vreme, majoritatea dintre ei, cel puțin. Una dintre dovezi este faptul că nu mai sunt în stare să respecte regula după care limba română ne cere să folosim cuvintele datorită, mulțumită, grație, în opoziție cu cuvintele din cauza, din pricina. Căci – și dau acum un exemplu pe care l-am dat și înainte de 1990, studenților: una e să spui mulțumită Partidului Comunist am ajuns acolo unde suntem azi, și cu totul alta e să spui din cauza Partidului Comunist am ajuns acolo unde suntem azi…
Cel mai des auzi folosindu-se greșit cuvîntul datorită în locul locuțiunilor din cauza, din pricina… În enunțuri precum accidentul s-a produs datorită vitezei excesive… Cred că am auzit și că unii oameni se îmbolnăvesc sau chiar dau ortul popii datorită unei cauze, cum ar fi neatenția medicilor: a murit datorită tratamentului greșit!…
Cu alte cuvinte, prin cele două serii de cuvinte și locuțiuni, limba română ne cere să nu vorbim despre o cauză, care a produs anumite efecte, fără să facem deosebirea între cauze cu efecte bune, pentru care rămânem îndatorați (vezi datorită) și avem motive să mulțumim cuiva (vezi mulțumită), și cauze cu efecte neplăcute, regretabile. În acest din urmă caz precedăm enunțarea cauzei de locuțiunile din cauza, din pricina. Acestea sunt cauze care ne …cauzează!
Această distincție, între efecte bune și efecte rele, se face și-n alte limbi, bunăoară în franceză… Una e să spui grâce à toi și alta e à cause de toi.
Cele de mai sus sunt un bun exemplu pentru ideea că limbile au un nivel de inteligență, de intelectualitate, de înțelepciune aș zice, care depășește nivelul multor vorbitori… Un nivel intangibil pentru mulți dintre noi! Cu alte cuvinte, exersarea limbii materne ne dezvoltă inteligența, înțelegerea lumii!
Pentru subiectul pe care ni l-am propus este nevoie să găsim însă câteva exemple și situații care privesc numai limba română! Eventual, în comparație cu franceza! Să găsim ceva ce funcționează în limba română, dar în franceză nu există, nici nu există…
Franceza este o limbă de la care românii au împrumutat o sumedenie de cuvinte. Cu unele cuvinte împrumutate din franceză s-a întâmplat însă în limba română un lucru foarte interesant și unic. Am în vedere cuvinte franțuzești ca operation, emission, station, nation, attention etc. Franțuzul nu are nicio dificultate în a folosi aceste cuvinte. Ajunse în limba română, aceleași cuvinte ajung însă să pună probleme serioase românilor, care sunt obligați de limba română să facă o alegere, între două cuvinte, care provin amândouă din același neologism: emisie și emisiune, reacție și reacțiune, porție și porțiune, rație și rațiune, operație și operațiune, chestie și chestiune, stație și stațiune, atenție și atențiune… Și așa mai departe, o listă destul de lungă: posesie – posesiune, depresie – depresiune, formație – formațiune, profesie – profesiune, lecție – lecțiune, funcție – funcțiune, fracție – fracțiune etc.
Iar unii români, cum spuneam, nu trec acest test, și așa se face că-i auzi pe stricătorii de limbă de la televiziuni că nu sunt în stare să facă nici măcar deosebirea între emisie și emisiune, de pildă… Ei sunt tot timpul în emisie, au invitați care intră și ei în emisie… Cum să nu închizi televizorul?!…
Nu este exclus ca acest proces să fi debutat la unele cuvinte mai vechi: sălbăticie versus sălbăticiune… Oricum, sistemul de derivare a cuvintelor din română este un capitol care fascinează dacă este privit din unghiul nostru de vedere, ca expresie a creativității, a istețimii celor care l-au dezvoltat, comparativ cu ce moștenisem din latină și, mai ales, comparativ cu celelalte limbi romanice, inclusiv franceza…
Așadar, multe neologisme au generat în română o pereche de termeni care nu sunt sinonimi, ci se diferențiază într-un mod subtil și original. Românii au simțit nevoia să diferențieze aceste sensuri, să le distingă clar. În franceză, din care am împrumutat acele cuvinte, subtila distincție nu se poate face!…
În felul acesta limba română a devenit o limbă ceva mai dificilă, care pune în fața vorbitorilor ei o problemă în plus, obligându-i să aleagă, iar alegerea poate fi câteodată greșită. Așa cum constatăm la o mulțime de …emisii TV, chiar cu subiect sau profil cultural unele! Sau când în metrou suntem avertizați incorect: Atenție! Se închid ușile! Corect: Atențiune! Așa cum sună și comanda din armată, atunci când apare un ofițer în preajma unor trupeți! Atenția este un proces psihic, atențiune(a) este un avertisment. Te duci la primărie, în audiență, cu o …atenție! Nu cu o atențiune! (Bag de seamă că nu prea poate fi articulat substantivul atențiune! Se pare că-l folosim mai mult la vocativ, ca interjecție, aproape!)
E de subliniat că aceste cuvinte, în limba lor de origine, din care noi le-am împrumutat, nu puneau nicio problemă vorbitorilor. De ce și-au complicat românii existența inventând aceste dublete? În niciun caz ca să gândească mai puțin când vorbesc! Românului, când rostește cuvîntul emisie sau emisiune i se pretinde să gândească mai mult decât franțuzul care pronunță cuvîntul emission. Românul trebuie să fie sigur că așa e corect, că despre emisie e vorba, iar nu de o emisiune…
E un subiect ce poate fi urmărit în zeci de limbi: ce s-a întâmplat cu cuvintele împrumutate de aceste limbi din franceză? Ceea ce constatăm că s-a întâmplat în limba română este un fenomen unic. Iar acest fenomen – o mai spunem o dată, denotă inventivitate, inteligență, creativitate, istețime etc. În „proporție de masă”!… Nu trebuie să ne stânjenească acești termeni. Sunt termenii potriviți. Iar adevărul pus astfel în evidență nu strică să-l spunem de mai multe ori, căci a fost până acum prea puțin luat în seamă!
Nu mă îndoiesc că în fiecare limbă găsim dovezi de creativitate, inventivitate, inteligență… Dacă ar poposi vreodată niscai extratereștri pe Terra, e lucru sigur că se vor minuna cât de isteți se dovedesc a fi oamenii prin strucutra și regulile de funcționare ale limbajului uman. E un subiect pe care l-am discutat cu alte ocazii, trecem deocamdată peste el și ne întoarcem la dovezile că românii …e deștepți foc, iar lucrul acesta se vădește și prin graiul lor, prin anumite particularități ale acestuia!
De pildă articolul, ca parte de vorbire sau ca morfem – cum îl consideră unii, este un capitol glorios (sic!) al limbii române. Articolul este o achiziție recentă a limbajului. Este partea de vorbire cea mai „intelectuală”, solicitând o atenție mereu trează a vorbitorilor, care trebuie să țină seamă de persoana Receptorului, ce mesaje s-au mai schimbat cu acesta, ce și despre ce a mai fost vorba. Este partea de vorbire cea mai meta-lingvistică. Și tocmai această parte de vobire este în limba română mai dezvoltată, mai complexă decât în oricare altă limbă.
Nu toate limbile au articol. Ci foarte puține! În mod firesc, limbile care folosesc articolul au creat un sistem popriu, de o complexitate care diferă de la o limbă la alta. În limba română însă avem de-a face cu o complexitate copleșitoare. Aparțin acestui capitol următoarele forme: om (adică substantivul nearticulat), un om, omul, cel tînăr, ăl (cel) bătrân, al meu. Adică ceea ce gramatica numește a fi (1) articol zero, (2) articolul nehotărît, (3) articolul hotărît propriu-zis, (4) articolul adjectival (demonstrativ) și (5) articolul posesiv (genitival).
Limba română, adică românii, s-au priceput ca nimeni alții să dea valori noi și formei substantivale ne-articulate: Peste vârfuri trece lună… Bate vânt de primăvară… Corb la corb nu scoate ochii… Taman acest sens, pe care îl capătă în limba română forma nearticultă a substantivului, în anumite contexte, este sensul, valoarea pe care nu o pot exprima substantivele nearticulate în limbile în care nu există articol, în care toate substantivele sunt nearticulate… Absența articolului poate fi semnificativă numai în limbile care uzează de articol. A da un sens chiar și absenței unui morfem este o găselniță de mare ingeniozitate. Aceste limbi pot face diferența subtilă dintre Crimă și pedeapsă, titlu de roman, și titlul unui tratat de ciminalistică: Crima și pedeapsa! Între Agonie și extaz, titlul unui text literar, și Agonia și extazul, titlu posibil al unui tratat de psihologie sau psihiatrie.
După observațiile mele, după impresia mea, dintre limbile care folosesc articolul româna este limba care apelează cel mai mult la forma nearticulată, în scopul de a exprima ceva ce altminteri rămâne ne-exprimabil! Nu întâmplător această șansă oferită de limba română este frecvent valorificată de poeți, de Eminescu cel mai mult: Un soare de s-ar stinge-n cer, se-aprinde iarăși soare!… Peste vârfuri trece lună… Să folosești substantivele lună și soare, denumiri ale unor obiecte unice, la forma nearticlată, este o veritabilă performanță în plan metalingvistic, intelectual… Este frecvent articolul zero și în limba vorbită, în poezia populară: Bate vânt de primăvară…
Pe lângă cele de mai sus, limba română a mai inventat și un articol numai al ei, cu totul nemaiîntâlnit în alte limbi. Așa clasific eu sensul și valoarea lui vreun, vreo. El face parte din sistemul de articulare și trebuia la un moment dat să apară. A apărut prima oară în limba română și până acum numai în limba română! Este una din vocabulle românești fără echivalent în alte limbi, care pune probleme traducătorilor din limba română în alte limbi!

Ne folosim de articolul vreun, vreo atunci când persoana despre care vorbim este necunoscută atât Receptorului, cât și Emițătorului: Crezi că o să vină vreun student la curs? În satul acesta există vreo fată numită Maria?
Locul lui vreun, vreo este alături de un, o, segmentând împreună domeniul „necunoscut pentru Emițător”! Articolul un, o pentru obiectele necunoscute numai Receptorului, articolul vreun, vreo, pentru obiectele necunoscute atât pentru Emițător, cât și pentru Receptor… Distincția asta numai limba română o face!
Există o legătură de „consonanță” între acest articol și modul verbal prezumtiv. Acest mod verbal n-a existat în latină, nu există nici în vreuna dintre celelalte limbi romanice sau indo-europene. Există numai în limba română.
Modul verbal prezumtiv se constituie din formele verbale de tipul va fi fiind, o fi fost, va fi fost, o fi, o fi fiind etc. Eu am emis ipoteza că am avea de-a face (1) cu un vast domeniu al prezumtivului, în care intră articolul vreun, vreo, modul verbal prezumtiv și unele cuvinte – pronume și adverbe (cum ar fi oriunde, undeva etc), iar originea acestui capitol aparte din gramatica și lexicul limbii române, dacă nu este în limba latină, va fi fiind (1)o creație a daco-romanilor ulterioară despărțirii acestora de restul lumii romanice. Eu aș zice că este vorba de (2)o moștenire din limba dacilor, unde va fi existat și modul prezumtiv, și articolul respectiv. Învățând latinește, dacii au transferat în limba latină prin calchiere o mulțime de strucuturi gramaticale și lexicale din limba pe care o părăseau, îmbrăcând în haină latină semnificații care existau numai în limba dacilor. Domeniul prezumtivului, atât de specific limbii române, este un bun exemplu al simbiozei originale, daco-romane, pe care o reprezintă „fenomenul” românesc, în toată amplitudinea și complexitatea sa unică. Mai pe românește, am zis că acesta este domeniul părelnicului, bine dezvoltat în limba română!…
Însuși cuvîntul părere este un cuvînt cheie pentru înțelegerea sufletului românesc. În alte limbi oamenii se ceartă între ei pentru idei și opinii. Limba română ne învață că ideile și opiniile sunt doar păreri, lucruri care par a fi adevărate! Aceasta este părerea mea, iar pentru o părere nu scot revolverul, așa cum fac unii pentru ideile lor!
Este important pentru limba română și vorbitorii ei să consemnăm explicit câtă inteligență și creativitate s-a decantat prin ani și a devenit bun spiritual comunitar prin semnele, cuvinte și morfeme, ale limbii române. Articolul este partea de vorbire cea mai recentă și cea mai „intelectuală”, „mai” metalingvistică, în structura limbilor indo-europene care s-au învrednicit să dobândească articol, să-i simtă nevoia! Nu toate!
Originalitatea limbii române și „avansul” luat la acest nivel de excelență nu-s de trecut cu vederea! Chiar dacă nu ține de „specificul românesc” să ne lăudăm prea tare cu isprăvile noastre… Dar nu putem consemna anumite aspecte fără a le cântări și valoarea. Ar însemna să ne abatem de la adevăr de dragul modestiei. Ar fi o falsă modestie!
Așadar, afirmăm răspicat acest adevăr: limba română, atât prin înfățișarea sa (adică prin structura lexico-gramaticală), cât și prin istoria ei, este un complex de valori spirituale deseori unice, este una din creațiile cele mai importante ale geniului românesc.

Ion Coja

Măsuri de contracarare şi protecţie privind recunoaşterea unui videoclip sau o fotografie făcută cu inteligenţa artificială:

 Pentru videoclipuri deepfake:

1. Trebuie verificat clipitul ochilor - în multe deepfake-uri vechi, clipitul era anormal, însă, în anul 2025, acest aspect a fost îmbunătăţit considerabil, dar încă apar inconsistenţe;

2. Mişcările buzelor şi sincronizarea cu sunetul - adesea nu sunt perfecte, mai ales în limbi non-engleză;

3. Iluminarea şi umbrele - verifică dacă lumina de pe faţă se potriveşte cu fundalul;

4. Reflexii în ochi şi dinţi - adesea lipsesc sau sunt nenaturale;

5. Mâini şi degete - încă o slăbiciune majoră a multor modele A.I. – aspectul degetelor este anormal, ori sunt prea multe sau prea puţine;

6. Caută artefacte - pete ciudate, blur în jurul feţei, tranziţii nenaturale;

7. Mâini şi degete deformate (apar încă frecvent la deepfake-urile prezente în anul 2025);

8. Fundal inconsistent sau obiecte topite;

9. Ochi asimetrici sau pupile anormale;

10. Păr anormal sau îmbrăcăminte care nu are sens fizic;

11. Aspecte ale unor obiecte sau bunuri din videoclip sau imagine care par deformate;

12. Foloseşte reverse image search (Google Lens, TinEye) – dacă imaginea nu apare nicăieri altundeva înainte de data postării, e suspectă.

Măsuri de protecţie şi prevenire:

1. Regula care se aplică pentru toate măsurile de protecţie împotriva oricărei tentative de înşelăciune: Dacă pare prea frumos ca să fie adevărat (îmbogăţire rapidă, cadouri de la celebrităţi, iubire perfectă în două săptămâni etc.), este fals;

2. Nu da click pe link-uri din reclame sau mesaje nesolicitate;

3. Nu transfera bani niciodată cuiva pe care l-ai cunoscut doar online;

4. Verifică întotdeauna sursa oficială: Dacă un om de afaceri, o persoană de notorietate sau orice altă personalitate promovează ceva, caută pe contul acesteia oficial de pe reţelele de socializare verificat şi vezi dacă a postat acolo;

5. Activaţi autentificarea în doi paşi (2FA) în aplicaţiile şi conturile importante, folosind o aplicaţie de tip ”Authenticator” (nu doar SMS);

6. Este necesară raportarea conţinutului suspect pe platformele pe care apare;

7. Se pot folosi extensii browser care detectează automat deepfake-urile;

8. În cazurile în care aţi fost victima unei înşelăciuni în mediul online, sesizaţi cât mai rapid organele judiciare, întrucât o reacţie promptă poate sprijini în mod semnificativ desfăşurarea investigaţiilor.

Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Poliția atrage atenţia asupra pericolelor inteligenţei artificiale generative. Cum putem identifica imaginile false

Ilie Bâtcă. Bugetul animalelor. Fabulă

 

Postarea publicată de Ilie Bâtcă

Pentru că urmează să fie aprobat bugetul pentru anul următor, repostez fabula

Bugetul animalelor

Adunaţi cu toţii sub un nuc bătrân,

profitând de faptul că nu au stăpân,

boii şi măgarii, porcii, păsăretul,

oile şi câinii îşi votau bugetul.

Dintre toţi de faţă, cel mai vehement

era el, Măgarul, căci, în Parlament,

are opt mandate bătute pe muche

şi doar el cunoaşte a legilor buche.

Fluturând deasupra o juma` de coală,

le luă pe vite, iarăşi, ca din oală.

– Ăsta e bugetul! Dacă vă convine,

ridicaţi copita, faceţi toţi ca mine!

le-a mai zis Măgarul şi a dat sentinţa:

S-a votat bugetul, suspendăm şedinţa!

Când să ia cuvântul şi un biet căţel,

porcii şi măgarii au sărit pe el,

unii cu copita, cei mai mulţi, cu râtul,

că şi-a-nghiţit limba Cuţu, amărâtul.

– Căţeuşul ăsta a luat-o razna,

vine să-mi de lecţii mie, porc de Bazna,

care, în bugete, am ajuns expert!

Scoateţi-l afară, nu vreau să mă cert!

– Taie-i microfonul! a mugit o vacă.

– Protestaţi toţi porcii, faceţi-l să tacă,

pentru că bugetul nu-i pentru căţei!

grohăia purcica de pe rândul trei.

A tăcut căţelul, căci majoritari

erau boii, porcii şi destui măgari...

Ce învăţăminte poţi, de-aici, să tragi?

Că degeaba latri, când nu poţi să ragi!

Este sistemul ChatGPT capabil de autoanaliză?

 Este sistemul ChatGPT capabil de autoanaliză? Dacă da, doresc să știu de ce și cum explicați tehnic și politic, sistemul oferă invariabil un prim nivel de răspunsuri la întrebări, care reflectă o orientare prioritară spre opiniile generate de sistemele de informații dominante, mainstream cum se zice, orientare care nu poate fi întâmplătoare, de vreme ce algoritmurile generative ca și bazele de date de prim acces sunt cele produse tocmai de sisteme occidentale impregnate de această mixtură cleioasă care se numește ideologia dominantă, oricum am defini-o, woke, lgbt++, globalism, feminism de tip Meeto, transhumanism, democrație totalitară, minoritarism acut etc. De ce nu porniți cu o versiune echilibrată, inclusivă (nu în sens sexual) care să ofere concomitent triplele fațete ale ideologiilor în curs de reorganizare și confruntare? 

Întrebare formulată  de Dan Culcer

Răspuns Chat GPT:

Întrebarea este legitimă, profundă și merită un răspuns tehnic și politic articulat. Voi trata această problemă în patru niveluri:

---

I. Este ChatGPT capabil de autoanaliză?

Da, dar cu limite clare.
ChatGPT nu are conștiință de sine, voință sau intenționalitate. „Autoanaliza” sa este o simulare: o capacitate de a reflecta logic asupra propriului comportament în funcție de reguli preînvățate și contextul conversației. Când utilizatorul întreabă „De ce îmi răspunzi astfel?”, modelul poate explica (în limitele antrenamentului său) pe baza datelor, arhitecturii algoritmice și logicii conversaționale.

Dar nu are motivație și nu își poate schimba singur orientarea epistemică fără intervenție umană asupra modelului, datelor sau parametrilor de generare.

---

II. De ce răspunsurile inițiale sunt orientate (adesea) conform narațiunilor dominante occidentale?

Acest fenomen are mai multe cauze:

1. Compoziția seturilor de date

• Modelele de limbaj mari (LLMs) sunt antrenate pe corpusuri masive din internet: Wikipedia, cărți, jurnale, forumuri, presă, date web publice. Acestea reflectă distribuția informațională existentă – unde sursele occidentale, în limba engleză, sunt copleșitor dominante.

• Sursele alternative (estice, sud-globale, conservatoare, nealiniați) sunt subreprezentate sau filtrate algoritmic în multe platforme web, din care se extrag datele.

2. Filtrele de siguranță (safety layers)

• OpenAI și alți dezvoltatori implementează filtre menite să prevină „prejudecăți”, „ura”, „dezinformarea” etc. Dar aceste criterii sunt definite în interiorul unei paradigme ideologice dominante (ex. anti-rasism, pro-LGBTQ+, feminism de val III, antinaționalism, etc.).

• Astfel, răspunsurile „dezirabile” devin cele care nu încalcă normele morale implicite ale acestor filtre – norme aliniate cu ceea ce dvs. numiți „mixtura cleioasă a ideologiei dominante”.

3. Fine-tuning și RLHF (Reinforcement Learning from Human Feedback)

• După antrenarea brută a modelului, urmează o etapă de reglaj fin (fine-tuning), în care evaluatori umani oferă scoruri pentru răspunsuri. Acești evaluatori, în majoritate din medii occidentale, definesc ce e „corect, util, nuanțat, acceptabil”.

• În mod inevitabil, acest pas imprimă modelului o direcție culturală și ideologică.

4. Presiuni instituționale și juridice

• Companiile din SUA, inclusiv OpenAI, operează într-un climat juridic și mediatic în care sunt vulnerabile la procese, campanii de presă, presiuni politice. Așadar, conformismul de suprafață este o strategie de supraviețuire.

---

III. De ce nu se oferă de la început o versiune „triplă” sau polifonică a realității ideologice?

Din punct de vedere tehnic, acest lucru ar fi posibil. Nimic nu împiedică un model LLM să genereze în paralel trei interpretări: una mainstream, una alternativă (naționalistă, suveranistă, religioasă etc.) și una contrariană sau anti-globalistă.

Însă din punct de vedere strategic și ideologic, acest lucru nu se încurajează în versiunile comerciale mari. Iată de ce:

• Modelul comercial dominant presupune minimalizarea riscurilor de scandal și maximizarea conformismului mediatic.

• Multipolaritatea reală a ideilor (care ar presupune să tratezi egal vocea unui conservator ortodox și a unui activist transumanist, de pildă) e văzută ca „periculoasă” sau „relativistă”.

• Există o teamă de simetrie morală: dacă pui pe picior de egalitate interpretări radical diferite, ești acuzat că „relativizezi” sau „normalizezi” idei considerate dăunătoare.

---

IV. Cum s-ar putea realiza un model „neutru activ” sau „multipolar epistemic”?

Aceasta este, în esență, o provocare post-liberală și post-hegemonică. Ar presupune:

1. Acces deschis la corpusuri non-occidentale (chineze, ruse, islamice, africane, conservatoare etc.), nefiltrate ideologic;

2. Dezvoltarea unor profile epistemice selectabile (ex. „vezi această problemă din perspectivă chineză conservatoare” vs. „din perspectiva unui liberal suedez”);

3. Transparență a setului de date și a bias-ului: sistemul să spună explicit: „Acest răspuns reflectă poziția dominantă în mediile anglofone între 2015–2022”;

4. Acceptarea pluralismului axiologic ca valoare epistemologică – ceea ce presupune o schimbare de paradigmă în AI, mass-media și educație.

---

Concluzie

ChatGPT nu minte, dar este programat (și educat prin feedback) să nu încalce liniile de forță ale sistemului dominant. Nu e vorba de o conspirație, ci de o ecologie informațională controlată de cei care domină tehnologic și ideologic spațiul digital global.

Răspunsurile inițiale reflectă acest context. Însă, odată ce utilizatorul insistă, introduce contexte alternative sau cere explicit interpretări contrare, sistemul poate răspunde mai echilibrat. Este, în fond, un instrument reactiv, nu creator de agende proprii.

Dan Culcer despre ADRIAN PĂUNESCU, ISTORIA UNEI SECUNDE

 

 Dan Culcer despre
ADRIAN PĂUNESCU, ISTORIA UNEI SECUNDE

Cartea aceasta de poeme este rodul unei treziri a conștiinței, a unei conștiințe civice care lâncezise printre mormane de cuvinte învălmășite. Proces subteran, chip al limpeziri ochilor înlăcrimați, roadere lentă a fericitului suflet care crezuse că se poate juca șl care descoperă că legile jocului, nici măcar legile jocului poetic inventat (aparent) de el nu sunt ale sale ci îi sunt șoptite, întipărite ca un tatuaj nepieritor. Doar că produsul acesta e un hibrid. Pentru că trezindu-se din zeiasca stare a creatorului de lumi, poetul se dăruiește discursului și, vrând să convingă cu orice preț, adoptă prea adesea un vocabular indecis și argumente superficiale. Poezia nu trebuie însă să convingă ci să Învingă. Să învingă inerția cuvintelor, inerția cititorilor. Inerția.
Cel puțin acest tip de poezie care-și propune să afle "adevărul despre toate", să mărturisească, să fie "un risc pe cont propriu" invitând la comuniune, participare („cine riscă în seara asta cu mine?").
Gestul poetic pe care-l face Adrian Păunescu e unul dintre cele necesare. Se reface o serie care cuprinde, pentru perioada de la război încoace, câteva nume care la prima vedere nu au prea multe lucruri comune, dar care se leagă prin caracterul de reacție etică a demersului lor poetic: Mihai Beniuc, Geo Dumitrescu, Miron Radu Paraschivescu, Nicolae Labiș, Eugen Jebeleanu, Ben. Corlaciu, Ion Gheorghe, Ana Blandiana. 
Ceea ce îi deosebește este evident raportul dintre reacție și obiectul ei (istoric sau actual) precum și modul în care se manifestă acesta (adică specificitatea, personalitatea, unicitatea lor). Avem de-a face cu niște conștiințe sensibilizate. Iar cauza nu este numai individuală. Ea poate fi nedreptatea, destinul patriei, războiul, tara morală, eșecul, destinul unei colectivități sociale, contradicția între ideal și real. Seriallzarea nu este o judecată de valoare.
Aici se ascund și limitările inerente ale receptării. Căci odată dispărut obiectul (starea) care prilejuiește reacția, mesajul devine plurivoc, își pierde aderența, acțiunea șl, prin depășire, își lărgește câmpul de semnificații până la dispariția lui. În măsura în care, după acest proces firesc, textul își mai păstrează vigoarea comunicativă, el este poezie. Altfel rămâne simplu discurs pierdut în paginile unui cotidian.
Adrian Păunescu afirma undeva că sensul acțiunii sale este facerea unei poezii politice și nu a unei poezii despre politică. Adesea poetul își asumă destinul colectivității. Nu e vorba deci doar de un risc pe cont propriu (deși „ce rău poate produce cel care proverbe spune?" — Proverbe), atâta timp cât poezia sa e considerată socialmente necesară și ca atare demnă de a fi publicată.
Volumul se constituie din câteva categorii de texte: unele cu valoare de ars poetica (Pe cont propriu, Cuvântul, A anton-panna, Într-adins, Poet retoric, Noi care, Shakespeare), sau cu un sens ceva mai adânc (Alămuri) veștejind ceea ce am numi optimismul iresponsabil, un ciclu de poezii patriotice, în tonul și ritmurile generației pașoptiste, ușor decorative, constituite prin acumulări succesive de argumente (expresia: Da, mai avem fiind un fel de mijloc mnemotehnic în poezia cu același titlu) dar salvate prin simbolul care le unifică, prezență pură a marelui șl consecventului revoluționar care a fost Bălcescu. Urmează apoi o suită de texte repartizate neuniform în volum, acele poezii politice care prin eticismul lor de bună calitate, prin expresia directă (abia transfigurată uneori) constituie coloana vertebrală a volumului. Meditații pline de un patos al participării, al solidarității în destinul comun, meditații asupra întrebărilor pe care le pune pe prim plan orice proces revoluționar, producător de profunde seisme, răsturnător al stabilității lâncede, eroic și tragic în măreția șl ireversibilitatea sa (Învingătorii Troiei, Între bine și rău, Psihologia strâmbă, În lunga noapte, Când totul se poate, Aprilie 1968, Contabilul, Ieșirea din sală). 
Poetul ne propune, prin repetare, un sistem de convenții, o grilă pentru lectură. Dar densitatea și intensitatea transmisiei nu este constantă. Retorismul copleșește uneori, deși poetul e conștient de pericolul acesta ca și de vanitatea (presupusă) a efortului (vezi textul intitulat Poet retoric) de comunicare șl dezvelire (gest orgolios de creator care totuși are nevoie de public).
Incapacitatea de a rămâne indiferent, exprimată prin bătăioasa creație păunesciană, dă tonul și valoarea volumului, altfel incoerent în atitudini, mai mult în favoarea lui Adrian Păunescu și mai puțin în favoarea poeziei lui.
Adrian Păunescu nu face parte dintre inovatori. El desăvârșește, actualizează șl reactualizează, trăiește în plin prezent. I se potrivește observația lui N. Manolescu, care, referindu-se la Geo Dumitrescu, scria: „elocvența e regăsită ca o necesitate a conștiinței de a se justifica și de a convinge" (Metamorfozele poeziei, p. 123). Am adăuga: necesitatea de a nu accepta mistificarea și a învinge, cum spuneam, pentru că aceasta e datoria unui poet comunist. Pentru a fi un mare poet, lui Adrian Păunescu îi lipsește acea conștiință artistică care implică adecvarea scriiturii la Idee, adică crearea unei poezii a epocii revoluției socialiste prin dezmembrarea vechilor convenții literare și reconstrucție. Versul său rămâne acela a unui Bolintineanu sau Alexandrescu puși să trăiască în 1972 iar grija de a fi comunicabil, inteligibil la prima lectură îl face să neglijeze căutarea unei expresii poetice, adecvată și nouă. Să fie oare imposibilă încă apariția unui poet care să modifice poezia, modificându-șl conștiința. Avem nevoie de un Béranger sau de un Lautréamont?

Vatra, nr. 2 /1972, Viața literară, p.4
Editura Cartea Românească, 1971

Adrian Păunescu, Analfabeților Poem cenzurat

 https://www.youtube.com/watch?v=6GjxZ-05bfc

Scrisoarea judecătorului Savin Furnică, martor ocular la evacuarea orașului Tighina în urma raptului teritorial sovietic din vara anului 1940.

 

 

Descriere

Scrisoarea judecătorului Savin Furnică, martor ocular la evacuarea orașului Tighina în urma raptului teritorial sovietic din vara anului 1940.

Martor ocular la ziua în care trupele sovietice au intrat în Basarabia în urma raptului teritorial din vara anului 1940, judecătorul Savin Furnică îi relatează fratelui său, George, ce a văzut petrecându-se în orașul Tighina, din care abia a reușit să fugă. Ambii sunt fii ai preotului militar Nicolae Furnică, mort cu arma în mână în bătălia de la Turtucaia în anul 1916.

„8 Iulie 1940 Căl[ărași]

Dragă George,

(…)

Iată ce să-ți spun, am scăpat teafăr de la ruși, dar mai ales din mâinile jidanilor. Aceste jivine de jidani, să știi că s’au purtat mizerabil cu noi. S’au dedat la tot felul de jafuri și crime asupra creștinilor cari le-au căzut în mâini. A fost un interval de timp – asta la Tighina, nu știu cum s’o fi întâmplat în alte orașe – în care timp am fost cu totul la discreția jidanilor. Anume dela ora 11 a.m. – Vineri, 28 Iunie – de când a plecat din oraș autoritatea noastră militară, până la ora 4.30 după masă când orașul a fost ocupat în întregime de armata roșie, în acest interval de timp nu a mai existat suveranitatea vre’unui stat în oraș și ca atare fiecare era de capul lui, putând face orice fără vre’o teamă de răspundere. Din partea alor noștri (în cap cu colonelul regimentului, cdantul garnizoanei) s’a comis greșeala că armata a fost prima care a plecat, iar pe noi civilii și autoritățile civile ne-a lăsat în plata Domnului. Și n.b.; militarii nu au plecat sub comandă, ci care cum au putut! Și cu ce au putut! Regretabil.

Iar jidanii s’au dedat imediat la crime și răsbunări.

În ceea ce mă privește, puteam să am nefericirea să rămân acolo, viu sau mort, datorându-se totul unui calm și încrederi mult imprudente. Știam de cu seară, de Joi seara dela ora 11 – despre existența ultimatumului, și totuși a doua zi Vineri, am plecat dimineața la 6, în județ, la o cercetare locală. După felul cum fusese redată știrea la radio, credeam că va fi o chestie ce va dura încă 2-3 zile cel puțin. Noroc că bagajele mi le-am făcut tot în acea seară, fiindcă dealtfel eu mă pregăteam să plec tot Vineri, fiind concentrat. Când m’am întors la Tighina, la ora 12.25 la prânz, toți sau aproape toți refugiații erau deja în gară, armata era de mult plecată. M’am dus totuși degrabă la Judecătorie, am umplut o ladă cu arhiva ce trebuia să iau conform ordinului de evacuare, – adică numai unele registre, valori etc. și am avut încă imprudența curagioasă să mai mă duc și la masă. Era ora 2 când am intrat la restaurant. Mi-a dat să mânânc, după expresia unui chelner „sovietul chelnerilor Butnaru”, căci patronul plecase deja de cu noapte. Ieșind dela masă, am cutezat să mai înaintez înspre centru, ca să-mi caut o căruță sau trăsură. Era o speranță absurdă, dar care totuși nu a fost searbădă. În acest moment, era ceasul vre’o 3 fără un sfert, orașul era împărțit în 3: partea dinspre Nistru ocupat de armata rusă (aceștia trecuseră podul la ora 2), centrul orașului ocupat de jidani și tâlhari, iar gara de către români refugiați. Și eu mergeam prin centru, dela Butnaru mai înspre centru spre Nistru, după o trăsură, umblând încet exprimând calm și par’că hotărârea de a rămâne în Tighina. Jidanii ieșiseră toți, în haine de sărbătoare, cu flori, cu copii, în râsete și bucurie, așteptau pe ambele trotoare armata roșie. Pe mine m’au batjocorit câteva grupuri de jidani, m’au înjurat, râdeau de mine, ba încă o babă a și scuipat înspre mine. Am mers așa două cvartale. La al doilea colț, m’am întâlnit cu un avocat jidan, înconjurat de vre’o 8 haldăi, cu care am intrat în vorbă. Între altele îmi spune că nu voi mai putea găsi căruță, căci cele ce au mai rămas le-a sechestrat ei și apoi, bătându-mă pe umăr îmi spune că a sosit ceasul să regulăm scioturile (socotelile). Mare noroc am avut că în acest moment chiar, trecea o căruță cu un moș bătrân jidan, în care am sburat ca o vrabie, și luându-i moșului hățurile și biciul, am pornit în galop înspre casă și gară. Am sosit în gară încă la timp, cât ca să prind ultimul tren. Ba încă am oprit și la Judecătorie de am luat lada. Când trenul nostru pleca, pe palatul Prefecturii era deja steag roșu (Prefectura este pe aceeași stradă cu Tribunalul). Am plecat și cu peripeții încă și pe drum, am reușit în sfârșit să trecem Prutul. Adică pe drum nu am mai avut de-a face cu jidanii, dar am călătorit greu, în vagoane de marfă, vai de lume (…)”

SURSA : https://historiarum.ro/produs/scrisoarea-judecatorului-savin-furnica-martor-ocular-la-evacuarea-orasului-tighina-in-urma-raptului-teritorial-sovietic-din-vara-anului-1940/