DOSAR SPECIAL Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (lII). „Sintagma «stat naţional-unitar» trebuie scoasă din Constituţia României cu Kalaşnikovul”

DOSAR SPECIAL Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (lII). „Sintagma «stat naţional-unitar» trebuie scoasă din Constituţia României cu Kalaşnikovul”
DOSAR SPECIAL: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (lII)

NEOREVIZIONIMUL EXTREMIST MAGHIAR SUB STINDARDELE NATO ŞI ALE UNIUNII EUROPENE

După aderarea Ungariei şi a României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi integrarea în Uniunea Europeană, neorevizioniştii au operat adaptări de strategie şi tactică, transferând partea de acţiune, în contradicţie vădită cu ideea europeană, pe seama unora dintre organizaţiile revizioniste extremiste ori cu caracter paramilitar, dintre care pot fi menţionate: “Garda Maghiară”, ”Noua Gardă Maghiară”, “Legiunea Secuiască”, “Descălecarea 2000”, “Mişcarea de Ungaria a Tineretului”, “Tinerii Maghiari Uniţi”, “Societatea Trianon”.
Garda Maghiară (Magyar Gárda)

Este o organizaţie de extremă dreapta, fondată în 2007 de Partidul Jobbik şi scoasă în afara legii de Tribunalul Budapesta în decembrie 2008, decizie confirmată în mod definitiv şi irevocabil de Curtea de Apel Budapesta, în data de 2 iulie 2009.

După câştigarea, în 2010, a alegerilor de către FIDESZ şi „Jobbik”, Garda Maghiară şi-a reluat activitatea.

Garda Maghiară a folosit de la începutul existenţei sale simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică. Liderii formaţiunii s-au remarcat printr-o retorică rasistă şi xenofobă, ceea ce a dus la scoaterea formaţiunii în afara legii. Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual». Garda este considerată drept moştenitoare a Partidului Crucilor cu Săgeţi datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a liderului tribal Árpád, emblemă instrumentalizată ideologic de Partidul Crucilor cu Săgeţi. Conducători: Vona Gábor, fondator şi Für Lajos, fost ministru al apărării.

Mişcarea are ca scop „pregătirea spirituală, sufletească şi fizică a tinerilor pentru apariţia unor situaţii excepţionale, când este nevoie de oameni tari”. Gardiştii poartă uniforme şi sunt instruiţi pentru folosirea armelor.

„Aproximativ 1.000 de persoane au participat la manifestarea de depunere a jurământului organizată de Garda Naţională Ungară, la data de 04.07.2010, în Piaţa Erzsébet din Budapesta. Şeful noii mişcări este Kiss Róbert, fostul căpitan-şef al Gărzii Ungare. Evenimentul a avut loc la un an de la dispersarea manifestării organizate de către fosta Gardă Ungară, dizolvată printr-o sentinţă judecătorească definitvă. […] Poliţiştii au arestat în mod preventiv, pe parcursul zilei de 04.07.2010, 70 de persoane. Vona Gábor, preşedinte „Jobbik” şi lider al facţiunii „Jobbik” din cadrul Parlamentului Ungar, a citit jurământul Gărzii Naţionale Ungare. […]” (conform „Népszabadság” ,Ungaria, din 05.07.2010)

Forumul Democrat Ungar (MDF) consideră că există tot mai multe indicii că Jobbik (Partidul Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună) are legături strânse cu organizaţia „Săgeţile Ungurilor”, suspectată de săvârşirea de acte teroriste.

Preşedintele filialei Bicske (judeţul Fejér) a intrat în atenţia Procuraturii Generale a Ungariei pentru deţinere de armament şi furnizare de muniţie organizaţiei extremiste „Săgeţile Ungurilor” (conform Magyar Hirlap, 03.03.2010, MHO/MTI).

Organizaţia de extremă dreaptă „Săgeţile Ungurilor” a fost implicată în pregătirea unui atentat împotriva deputatului din partea Partidului Socialist, Ecsedi László. „Săgeţile Ungurilor” şi-a recrutat membri şi din România. În luna mai 2009, în Ungaria a fost arestat, pentru acte de terorism, Szász Endre, originar din Sâmbriaş (judeţul Mureş). Szász Endre apare şi ca membru în asociaţia „Pesti Ellenallás” („Rezistenţa din Pesta”), parte a „Mişcării tinerilor din cele 64 de comitate” („Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgolom” – HVIM), considerată de extremă dreaptă în România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Canada. Organizaţiile de extremă dreaptă maghiare au fost implicate şi în acte de terorism internaţional, cel mai cunoscut fiind atentatul eşuat împotriva preşedintelui Boliviei, Rosza-Flores Eduardo. În acest caz a fost implicat Révész Tibor, conducătorul „Regiunii Secuieşti” (conform „Magyar Nemzet”, 20.05.2009).
Garda Naţională a Patriei–Carpaţi („Kárpát-haza Nemzetőrség”)

A luat fiinţă în luna februarie 2007. Preşedintele Gărzii Naţio­nale a Patriei–Carpaţi, Papp Lajos, a declarat că scopul organizaţiei este „a veghea la ordinea morală a naţiunii noastre (….)”
Noua Gardă Maghiară (Új Magyar Gárda)

La scurt timp după scoaterea în afara legii a Gărzii Maghiare, foştii membri s-au reorganizat în“Noua Gardă Maghiară”, care şi-a deschis filiale şi în România.

De Ziua Naţională a României, membri ai “Új Magyar Gárda” (Noua Gardă Maghiară) din judeţul Harghita au provocat tulburarea ordinii în centrul municipiului Cluj, ca urmare a unei tentative a acestora de a comemora 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, unitate militară din cadrul Diviziei Secuieşti, implicată în războiul româno-ungar din 1919. Acţiunea preconizată nu a fost autorizată, iar cca 200 de tineri români i-au întâmpinat protestând, fiind necesară intervenţia a numeroase forţe de jandarmerie şi poliţie, pentru prevenirea eventualelor acte de violenţă.

De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, Garda a înregimentat 650 de noi membri





Cluj, 15 martie 2010. Liderul organizaţiei extremiste Noua Gardă Maghiară, Balázsi Pál Gergely, a fost ridicat de poliţişti clujeni la finalul manifestărilor dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Tânărul avea pe uniformă însemne fasciste, interzise prin lege în România.
Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – H.V.I.M).

Este o mişcare a tineretului maghiar, adept al ideologiei de extremă dreapta.

A fost fondată în 2001 de către Toroczkai László care, în octombrie 2006, a cedat conducerea lui Zagyva György Gyula.

Mişcarea, aşa cum este calificată de presă occidentală, se revendică din idealurile “Ungariei Mari”, partajată în 1920 prin Tratatul de la Trianon şi redusă în limitele sale teritoriale. H.V.I.M. s-a făcut remarcată prin acţiunile virulente din Serbia, Slovacia şi România. De asemenea, H.V.I.M. a efectuat numeroase activităţi “în favoarea revendicărilor minorităţilor maghiare din ţările vecine Ungariei”, intrând în coliziune şi cu legile ungare.

Manifestaţiile antiguvernamentale din septembrie 2006 şi atacarea clădirii Televiziunii Naţionale Maghiare au făcut ca mişcarea să fie cunoscută în întreaga lume.

„Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (H.V.I.M) a demarat în Transilvania o campanie împotriva ţiganilor şi evreilor, fiind distribuite manifeste cu mesaje de mobilizare la luptă, în vederea stopării criminalităţii ţigăneşti, ‘’împotriva evreilor care cumpără pământurile şi a politicienilor-marionetă’’. Acţiunea a fost sancţionată salutar de presa de limbă maghiară, care a considerat că “(…) mişcarea de tineret ar trebui să-şi regândească apelul, să analizeze dacă are voie să instige în casele noastre prin intermediul unor foi volante care ne lezează comunitatea, care nu pot genera altceva decât propagandă neofascistă.[1]

Pe forumurile organizaţiilor extremiste din România a început să circule jurământul. Viitorii membri trebuie să jure că:
vor apăra “supuşii Sfintei Coroane din Bazinul Carpatic (…) şi patria, chiar cu preţul vieţii”;
vor accepta “recomandările celor mai înalţi lideri ai mişcării”, fără a se abate de la drumul pe care au fost iniţiaţi;
aspiranţii trebuie să se supună ordinelor superiorilor, să respecte regulile scrise şi nescrise ale mişcării;
vor urmări “trădătorii, necredincioşii şi duşmanii în război până când îi vor pustii, până când vor primi pedeapsa pe care o merită”.

În luna ianuarie 2009, presa locală din judeţul Covasna a semnalat cazul a doi tineri, Ferenczi Lehel şi Pál Hunor, prinşi în flagrant de o patrulă a jandarmeriei, în timp ce scriau pe un panou publicitar din Sfântu Gheorghe mesajul “Ţinutul Secuiesc nu e România”. Ambii sunt membri ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de „Comitate”, Ferenczi Lehel fiind preşedintele HVIM Sfântu Gheorghe.

Legiunea Secuiască (“Székely Légió)

Reînfiinţată în anul 2002, Legiunea Secuiască are scopul “de a reda secuilor din Harghita şi Covasna teritoriul străbun”. Membrii sunt racolaţi preponderent din rândul tinerilor intelectuali plecaţi la muncă în Ungaria. Unii sunt recomandaţi de preoţii bisericilor din Ardeal – romano-catolică, calvină sau unitariană – cu activitate militantă în Consiliului Naţional Secuiesc.

Legiunea secuiască are statut legal şi este recunoscută de către statul ungar, având sediu şi un depozit cu armament în localitatea Dunaújváros. Legiunea Secuiască îşi desfăşoară activitatea în România , antrenându-se în Munţii Ciucului .

Liderul Legiunii, autoproclamat “Comandant Suprem al Legiunii”, Révész Tibor, este născut la Sfântu Gheorghe, în anul 1976. A părăsit România în urmă cu 15 ani şi a devenit expert în bombe artizanale.

În 2009, în Bolivia a fost neutralizat un comando de mercenari, din care făceau parte Eduardo Rózsa-Flores (dublă cetăţenie maghiară şi boliviană), Tóásó Előd (cetăţean maghiar născut în România, absolvent al Academiei Militare Maghiare “Zrínyi Miklós”) şi Magyarosi Árpád (cetăţean român stabilit în Ungaria), membri ai Legiunii Secuieşti, alături de irlandezul Michael Martin Dwyer, membru al Armatei Republicane Irlandeze (I.R.A.), care pregătea un atentat iminent împotriva preşedintelui bolivian, Evo Morales. Aceasta implicare nu poate fi decât de natură să sugereze că “Legiunea Secuiască” nu este doar o organizaţie extremistă care militează pentru autonomia secuilor din regiunea Harghita- Covasna, ci şi instrumentul unor servicii secrete, de care se uzează în operaţiuni clandestine de mercenariat, pentru comiterea de asasinate politice.

Magyarosi Árpád, membru fondator al Legiunii Secuieşti.
A fost ucis în intervenţia forţelor de securitate boliviene pentru prevenirea atentatului împotriva preşedintelui Evo Morales.
Frontul neorevizionist din România

La 25 decembrie 1989, în plină desfăşurare a evenimentelor asociate afirmării unei noi puteri, a fost anunţată constituirea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România. Era prima expresie a dreptului la liberă asociere, exercitat după abolirea puterii totalitare a Partidului Comunist. Noua formaţiune politică, în fapt un “front al mai multor orientări ideologice”[2], nu a apărut pe un teren nepregătit. Szűrös Mátyás, fondatorul doctrinei panma­ghiare, avusese contacte cu Domokos Géza, primul preşedinte al U.D.M.R. şi cu alte figuri reprezentative ale maghiarilor din România, între care: Sütő András, Fazekas János, Kányádi Sándor, Szabó T. Attila ş.a.

De la Budapesta, în spiritul doctrinei panhungariste, Antall József, şeful primului guvern maghiar rezultat după alegeri libere, a dat semnalul: “Doresc să fiu prim-ministrul celor 15 milioane de unguri din lume !”

Prim-ministrul Guvernului Slovaciei a replicat prompt: “cetăţenii de origine maghiară ai Slovaciei îşi au propriul prim-ministru, acela al Slovaciei“. De la Bucureşti, nu se ştie, încă, dacă s-a luat vreo atitudine. Iniţial, U.D.M.R. nu a făcut referiri publice la autonomia teritorială a comunităţii maghiare din România, acest obiectiv al neorevizionismului maghiar fiind asumat, până la apariţia orientărilor ideologice şi a organizaţiilor “rivale”, de către asociaţiile neorevizioniste din Ungaria, conduse de maghiari din România. Aşa, de exemplu, Tőkés László şi Sütő András au fondat şi condus “Societatea Pro Transilvania “, cu sediul la Budapesta, dar cu centrul de greutate al activităţii în România.

Premergător integrării României în Uniunea Europeană, începând din a doua jumătate a anului 2006, odată cu perspectiva înregistrării Uniunii Civice Maghiare ca partid politic, U.D.M.R. se radicalizează şi devine exponenta publică a revendicării autonomiei pe criterii etnice şi a declarării limbii maghiare ca limbă oficială în zonele locuite şi de cetăţenii români de naţionalitate maghiară.

În septembrie 2006, după Adunarea Naţională a Secuilor, Markó Béla a anunţat, la 23 septembrie 2006, la Miercurea Ciuc, constituirea Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, alcătuită din consiliile locale din zonă, declarând că U.D.M.R. are în vedere şi un referendum pentru autonomie.

Numărul secuilor din România variază, după diferitele surse, între 150 şi 831[3], ceea ce este de natură să demaşte o diversiune şi nu numai atât. Pentru ca organizaţiile politice prin care reprezentanţii ungurilor au acces la privilegiile puterii să nu fie, cel puţin direct, implicate în atentate la adresa Constituţiei României, neorevizioniştii şi extremiştii dreptei maghiare se folosesc de “secui” şi de “Ţinutul Secuiesc”, ca de un simbol.

Declaraţia liderului U.D.M.R. a atras imediat reacţiile vehe­mente ale partidelor politice, mai puţin ale Partidului Naţional Liberal, care guverna cu Markó Béla ca viceprim-ministru.

Tot mai frecventele derapaje anticonstituţionale ale U.D.M.R., dar mai ales escaladarea provocărilor naţionalist-separatiste ale coloanei a V-a a internaţionalei neorevizioniste, a determinat reacţii energice, dar nu şi suficiente luări de poziţie în Parlamentul României (Anexa 13)
Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania

Şedinţa de constituire a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (C.N.M.T.) a avut loc la Cluj, în 13 decembrie 2003, preşedintele fondator fiind Tőkés László.

Principalul obiectiv urmărit este autonomia teritorială a Transilvaniei. Consiliul nu are statut legal, dar a fost acceptat tacit preşedintee acestuia fiind susţinut pentru alegerea ca deputat în Parlamentul European.

Cu prilejul constituirii, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania s-a adresat societăţii civile, parlamentului şi partidelor politice, pentru colaborare în interesul realizării autonomiei maghiarilor din România.
Uniunea Civică Maghiară

S-a constitut ca alternativă la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, având în program realizarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. După câteva tentative nereuşite de înregistrare ca partid politic, în ianuarie 2008 a fost admisă cererea de înregistrare, sub numele Partidul Civic Maghiar.
Plutonul Secuiesc

Plutonul Secuiesc, prima subunitate din România a Gărzii Maghiare, subordonată Batalionului „Wass Albert“ din Győr – Ungaria, s-a înfiinţat la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita.

După ce Garda Maghiară a fost declarată ilegală – şi dizolvată – în Ungaria, o parte a activităţilor acesteia a fost transferată în Transilvania.

Organigrama Plutonului Secuiesc prevede un număr de brigăzi, în funcţie de specificul activităţii: de pază şi de protecţie „pentru oficialii Gărzii care vin în zonă”, pentru intervenţii în aplanarea unor conflicte, pentru acţiuni civice. Cei care vor să devină membri trebuie să menţioneze ce grad şi ce funcţie cred că ar trebui să aibă, în funcţie de specializare. După testări, comandantul batalionului din Ungaria decide ce grad şi ce funcţie pot fi acordate, dar numai după o perioadă de instrucţie în calitate de cadet. Confirmarea ca membru se consacră prin depunerea jurământului pe “coroana sfântă ungară”.

“Nu, Garda Maghiară nu a fost desfiinţată. Doar asociaţia a fost declarată ilegală, dar mişcarea Garda Maghiară există în continuare…”


România, Valea Uzului, Tabăra de antrenament a “Gărzii Maghiare – Plutonul Secuiesc. În zonele greu accesibile ale Văii Uzului, pe Vârful Mădăraş (1.801 metri), membrii Gărzii Maghiare îşi desfăşoară antrenamentele, cele mai dure fiind cele din perioada iernii. Ei îşi marchează locurile cu cruci apostolice (dublu barate) , având însemnele organizaţiei, şi cu hărţi ale Ungariei Mari, deşi public vor să convingă că se delimitează de aspiraţiile revizioniste.
Tinerii Maghiari din Ardeal (E.M.I.)

Asociaţia a dobândit statut legal. Organizează frecvente manifestări cu caracter propagandistic revizionist şi fascist, rasist şi xenofob, precum şi de promovare a cultului unor persoane vinovate de comiterea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, pentru care, după instrucţia penală preliminară, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

E.M.I. a fost promotoarea unui maraton literar cu operele criminalului de război Wass Albert, implicat în uciderea mai multor români şi evrei (Anexa 12), a unor spectacole–manifest instigatoare la luptă armată pentru autonomie şi a organizat un turneu de vizionare a filmului dedicat regentului Horthy Miklós.

* * *

Nu ne-am propus o trecere exhaustivă în revistă a organiza­ţiilor neorevizioniste maghiare. După 1990, neorevizionismul ungar în România a cunoscut o explozie, în faţa căreia nu s-a pus, practic, nicio stavilă. Ameninţarea neorevizionistă maghiară se manifestă abil sau impertinent în viaţa politică, respectiv în Parlament, în Guvern şi în întruniri publice; în mass media; pe plan economic, prin subordonare intereselor Ungariei; în învăţământ, cultură şi religie; în viaţa cotidiană a românilor care, în mai multe locuri din ţara lor, nu se mai simt acasă. Noile acţiuni revizioniste sunt mult mai periculoase, fiindcă – de cele mai multe ori – pun în faţa faptului împlinit.

În secolul XXI, România continuă să se prezinte ca o ţară vulnerabilă faţă de acţiunile serviciilor de spionaj străine, datorită puterii economice scăzute şi în continuă degradare, a erodării autorităţii, a ineficienţei statului, a divizării scenei politice, dar mai ales din cauza incompetenţei guvernelor conduse de politicieni mărunţi, alcătuite din miniştri venali şi corupţi, generaţi de o clasă politică imatură, ineficientă, labilă ideologic, incapabilă să reziste corupţiei, care a reînviat tradiţiile fanariote.

Cercurile conducătoare din Ungaria, indiferent de culoarea lor politică, implicate – împreună cu cele din Austria, Germania şi Vatican – în criza care a destrămat Iugoslavia, doresc o nouă ordine europeană, în a cărei perspectivă au sprijinit independenţa albanezilor din Kosovo; nu de dragul acestora, ci pentru a se crea un precedent care să fie aplicabil în Voivodina dar, mai ales, în Transilvania.

CONCLUZII

Această succintă incursiune în istoria mai veche sau mai nouă a serviciilor secrete ungare, subordonate, cum este normal şi firesc, factorilor de putere de la Budapesta – prea puţin cunoscută publicului larg şi intenţionat ignorată de cvasitotalitatea guvernanţilor noştri – a urmărit un scop: de a atrage atenţia asupra statorniciei şi îndelungatei perseverenţe cu care aceste structuri atacă fundamentele statului român. Nu mai este cazul să observăm, în acest sens, cvasi-indentitatea dintre programul comuniştilor maghiari din Transilvania de Nord (1944) şi cel al Uniunii Populare Maghiare (1945-1948), coordonaţi de la Budapesta, din care derivă programe revenite în actualitate, exprimând aceleaşi teze şi aspiraţii ale revizionismului ungar, dar îmbrăcate într-o haină „neo“. Aceste teze, afirmate de-a lungul multor decenii, au creat şi un sistem de reflexe ce au influenţat sever evoluţia şi comporta­mentul oamenilor de naţionalitate maghiară, pentru care – oriunde s‑ar afla, raporturile cu „ţara“ înseamnă în toate împrejurările raporturi de subordonare faţă de Budapesta şi de dominaţie spre ţările în care trăiesc ca minoritari. Legat de aceste raporturi sunt dirijate în aceeaşi direcţie şi activităţile religioase, economice, culturale etc.

Alianţă ori revizuire teritorială?

„Alianţa“ este combătută cu argumente „istorice“, provenite din arsenalul imperialismului ungar: „Transilvania după anul 896 şi până la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibilă, fiind o parte organică a Ungariei istorice; abia între 1920 şi 1940 a fost integrată în România Mare“, remarca Bajcsy-Zsilinszky Endre, un politician naţionalist radical ungur din perioada interbelică. Afirmaţia este evident falsă, deoarece Transilvania nu a aparţinut Ungariei decât între anii 1867-1918, în perioada dualismului austro-ungar, iar Ardealul de nord , ca efect al Dictatului de la Viena din 30 august 1940,a fost ocupat până la 25 octombrie 1944.

Pentru a diminua până la anulare argumentul numeric, cel al naţiunii majoritare, şi a minimaliza principiul wilsonian – dreptul naţiunii celei mai numeroase din Transilvania de a-şi decide soarta – revizionismul recurge la argumente abstracte, ca de exemplu: „Transilvania este incomparabil mai mult şi altceva decât simplul amestec de atâţia unguri, atâţia români şi atâţia germani“[4].

La acest argument subscrie şi Göncz Árpad, fost preşedinte al Ungariei, care, referindu-se la populaţie, are în vedere „toţi fiii Ardealului, întrucât calităţile într‑adevăr ungare şi umane ale Ardealului s-au format în cursul istoriei în aşa fel, încât în sufletul fiilor Ardealului unitatea Statului ungar nu a pierdut nimic din realitatea sa istorică“[5].

În privinţa românilor din Transilvania, revizionismul ungar propagă aserţiuni de genul: „infiltrarea românilor rămaşi sub stăpânirea otomană în Balcani – dar şi în Moldova şi Muntenia – are un caracter categoric antiungar. Infiltrarea a luat proporţii considerabile în sec. XVIII şi se leagă de dorinţa Vienei, transformată într-o tendinţă instituţionalizată, ca numărul ungurilor şi secuilor să fie redus în Transilvania cu orice preţ, pentru a-i transforma pe aceştia în populaţie minoritară…“[6].

De această „manevră“, de a schimba raportul numeric dintre români şi unguri în Transilvania, aveau să se folosească politicienii, întrucât „înfiinţarea României Mari s-a putut realiza sub conduce­rea mult talentatului escroc internaţional care a fost Ion Brătianu“[7], în timp ce „existenţa europeană milenară“ a Ungariei istorice reprezintă „o misiune înaltă, o misiune care trebuie asumată şi în viitor, aceasta fiind impusă de situaţia internaţională a Ungariei şi de importanţa ei inalterabilă“[8].

În viziunea revizioniştilor unguri, o asemenea „misiune înaltă“ nu va putea fi alterată nici de „marea majoritate“ românească din Transilvania, ce se compune din „urmaşii acelora care în secolele XVII-XVIII s-au infiltrat ca refugiaţi în Ţara Sfântului Rege Ştefan, unde au fost primiţi cu generozitate, oferindu-li-se adăpost, deşi ei (românii) nu se puteau lăuda nici cu valori culturale, nici cu capacitatea de a organiza un stat şi nu erau susţinuţi nici de eforturi istorice ori de darul de a putea fi utili“[9].

În aceeaşi viziune, înfăptuirea României Mari a fost facilitată de „ciuma epocii noastre“ adică de „principiul majorităţii etnice“.

Din perspectiva fostelor naţionalităţi din Ungaria Mare (români, slovaci, sârbi, ruteni etc.), existenţa imperiului ungar a depins de folosirea severă a puterii şi de controlul exercitat asupra tuturor domeniilor sociale, fără vreo excepţie. Dar hungarismul mistifică istoria (cum se vede) şi îşi susţine propriul cult prin propagandă, considerându-se abilitat să fie stăpânul absolut al istoriei.

Cu o asemenea funcţiune şi încărcătură teoretică, hungarismul nu consideră posibilă nicio alianţă cu românii.

Ca încheiere la întrebarea „Alianţă sau revizuire teritorială“, îl vom cita pe David Prodan: „Acel orgoliu al poporului maghiar, al culturii şi civilizaţiei sale, orgoliu cultivat cu o consecvenţă de invidiat, pornind de la înalta intelectualitate şi clasele diriguitoare şi coborând până la cetăţeanul de rând, un orgoliu care nu-şi găseşte termen de comparaţie poate la niciun alt popor din Europa. O ură deosebită faţă de poporul român înainte de toate, primul în ierarhia resentimentelor sale. Urăsc neîmpăcat însăşi existenţa noastră. Singur poporul maghiar e dotat cu toate virtuţile în această parte de lume şi de-a lungul secolelor e singurul dedicat ingratei opere de civilizare. Concluzia se impune: el e singurul chemat să domine în această parte a Europei, el singur putând avea misiunea de a face operă civilizatoare printre aceste popoare“[10].

În această situaţie, şi ţinând cont de evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990, românii, indiferent de opţiunile şi simpatiile lor politice, ar trebui să fie conştienţi că ţara noastră se găseşte din nou, ca şi în vara anului 1940, într-o zonă geopolitică în care frontierele au devenit foarte fluide. Chiar dacă atât România, cât şi Ungaria fac parte din Alianţa Nord-Atlantică şi din Uniunea Europeană, situaţia de la frontierele de nord-est este deosebit de complexă şi periculoasă, îndeosebi după ce Kremlinul a reacţionat la declaraţiile unor personalităţi politice româneşti în legătură cu posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România[11]. În disonanţă cu acest deziderat românesc, imediat după anul 1990, în Germania au apărut idei şi preocupări teoretice care încearcă să „convingă popoarele Europei de binefacerile redimensionării statelor“[12]. Între ideologii „noii ordini germane“, o figură aparte o reprezintă profesorul Leopold Kohr care, în volumul „Prăbuşirea Naţiunilor“, susţine ideea conform căreia „toate problemele lumii vor fi rezolvate, dacă statele vor fi divizate în stătuleţe mai mici“. Profesorul german susţine cu cinism: „Ceea ce este mic, este minunat“[13]. Ideile sale au fost puse în practică în cazul Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi fostei U.R.S.S, unde formula „Kohr“ a obţinut succese remarcabile. Ar fi foarte interesant dacă renumitul profesor ar recomanda, în cunoştinţă de cauză, această formulă consacrată şi Germaniei, care ar trebui împărţită în numeroase „landuri mici şi frumoase“.

* * *

Astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, îşi reiterează politica extremist-revizionistă, adaptând-o noilor realităţi. În ultimii ani, unii dintre „teoreticienii“ revizionismului ungar au renunţat la promovarea unor revendicări teritoriale directe, conştienţi de imposibilitatea realizării lor, apelând la forme indirecte, dar nu lipsite de subtilitate.

Spre deosebire de perioada interbelică, „ideologii“ revizionis­mului ungar nu mai enunţă, explicit şi agresiv, pretenţia de a anexa Transilvania în virtutea unui aşa-zis drept istoric, dar într-o măsură mai mare decât în trecut fac caz de aşa-zisa nerespectare a dreptului maghiarilor din România, punând un accent deosebit pe necesitatea acordării autonomiei, autodeterminării şi autoguvernării, mai nou şi mai curajos, autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

Se ridică fireasca întrebare dacă naţionalism-iredentismul, revizionismul şi tendinţele separatist-autonomiste maghiare îşi găsesc motivaţia în anume trăsături specifice psihologiei naţiunii şi poporului ungar? Componentele psihologice şi caracterologice proprii gândirii şi mentalităţii ungureşti nu pot şi nu trebuie ignorate din analizele şi judecăţile de valoare referitoare la politica naţionalist-şovină, revizionistă maghiară, având în vedere că:
De aproape două secole, dacă nu chiar mai bine, vecinilor noştri unguri (şi concetăţenilor noştri de etnie maghiară) li s‑a inoculat spiritul superiorităţii de rasă şi naţiune.
Li s-a vorbit – mai ales de către Biserica catolică – despre misiunea lor „civilizatoare“ în această parte a Europei.
De peste 150 de ani, şcoala, biserica, istoriografia, mass-media etc. au sădit în sufletul ungurilor sentimentul de naţiune dominantă şi dominatoare, le-a insuflat ideea de stăpâni ai unor teritorii aflate, cândva, în evul mediu, sub dominaţia ori în orbita Budei.

Astfel, în psihologia colectivă şi în ideologia etnosului ungar s‑a întipărit – aproape ca o a doua natură – obsesia „menirii“ şi „obligaţiei“ de a menţine ori de a reface, prin orice mijloace, acea ficţiune istorică a „Ungariei Mari“, care a fascinat şi continuă să fascineze de câteva generaţii spiritualitatea ungurească.

Constantă a mentalităţilor claselor conducătoare ungare, ideea superiorităţii şi dreptului asupra teritoriilor cucerite în timp de regii arpadieni sau angevini era puternic înrădăcinată în conştiinţa colectivă a poporului ungar. Ea a apărut şi s-a manifestat indiferent de concepţiile politice, de locul ocupat în spectrul politic, atât în Ungaria, cât şi în diasporă, accentuându-se pe măsură ce trecea timpul[14], astfel încât „ar fi bine să nu cădem în aceeaşi greşeală comisă până în preziua Dictatului de la Viena (30 august 1940), când, deşi cunoşteam uneltirile întreprinse împotriva ţării noastre, am aşteptat nepregătiţi ziua fatală în care conducerea de atunci a României, timorată şi derutată, a recunoscut sentinţa criminală“[15] impusă de Germania hitleristă şi Italia fascistă.

Şi totuşi, dincolo de resorturile psihologice, dincolo de „argumentele“ şi „justificările“ izvorâte din interpretarea tendenţioasă a istoriei, dincolo de folosirea cu rea-credinţă a instrumentarului sociologiei, psihosociologiei şi etnosociologiei, dincolo de eforturile susţinute de a drapa naţionalismul, şovinismul, iredentismul, revizionismul în faldurile acestei idei a „Ungariei Mari“, politica promovată de Budapesta, de minoritatea maghiară din România ori de emigraţia maghiară faţă de ţara noastră îşi găseşte şi o motivaţie – mai prozaică, e drept – bazată pe considerente geopolitice şi economice, între care menţionăm :
Ungaria (93.030 kmp) a deţinut în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), pe lângă importante teritorii locuite de slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, şi teritoriul de peste 101.000 kmp al Transilvaniei.
Bogăţiile solului – terenurile arabile din Podişul Transil­vaniei, Câmpia de vest şi Banat, densa reţea hidrografică, pădurile etc. – şi subsolului transilvan – gazele naturale din judeţele Mureş şi Sibiu (în primul rând, gazul metan, unul dintre cele mai pure din lume – concentraţia de metan ajunge la 99%), cărbunele (brun în judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara, Sălaj; huila în judeţul Hunedoara; lignitul în judeţele Bihor, Sălaj, Covasna), manganul, minereurile feroase şi neferoase (exploatate în Banat, judeţul Cluj, în perimetrul Munţilor Apuseni, Poiana Ruscăi şi Pădurea Craiului, în Maramureş şi în alte locuri) – diversificata reţea de căi rutiere şi feroviare, gradul ridicat de urbanizare al localităţilor, toate acestea constituie o atracţie irezistibilă a Ungariei pentru spaţiul intracarpatic.
Infrastructura industrială creată în Transilvania (la Braşov, Timişoara, Hunedoara, Reşiţa, Arad, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Mediaş, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Făgăraş) constituie un alt factor motivaţional al Ungarirei, care vede aici un însemnat potenţial economic.
altă motivaţie a politicii naţionalist-revizioniste ungureşti şi a interesului pentru spaţiul intracarpatic îşi poate găsi explicaţia în deosebitul rol strategic de apărare oferit de lanţul muntos al Carpaţilor care înconjoară Transilvania, lanţ ce reprezintă o barieră naturală greu de trecut dinspre est spre vest.

Raffay Ernő, într-un articol apărut în „Magyar Fórum“ susţine cu tărie că „[…] obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor“ [16].

În ceea ce priveşte eventualele reanexări teritoriale, acelaşi autor apreciază că „guvernele ungare din anii ’90 au irosit, au lăsat neexploatate posibilităţi existente “. În opinia sa, „[…] procesul de dezmembrare a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei a purtat în sine o mare posibilitate de a redobândi măcar o parte din drepturile noastre. […] 75 de ani au fost suficienţi ca timp de toleranţă. Tocmai de aceea, obiectivele maghiarilor trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre de baştină, modificarea frontierelor “[17].

Tocmai pentru realizarea acestui scop acţionează, atât în planul operaţiunilor speciale secrete, cât şi făţiş – în forme legale, ori împotriva legii – noile organizaţii ale frontului neorevizionist.

Din varii motive, autoritatile române – cu cateva excepţii singulare – au evitat sistematic o interpretare şi aplicare “stricto sensu” a legilor sfidate de militanţii radicali ori de extremiştii maghiari.

Cazurile Eva Maria Barki şi Bayer Zsolt sunt printre exceptii.

Eva Maria Barki a fost declarată persoană indezirabilă pe teritoriul României în perioada 7 octombrie 1994 – 7 octombrie 1997, pe motiv că declaraţiile sale erau menite să destabilizeze situaţia din Transilvania, aducând atingere caracterului suveran şi unitar al României. La data de 28 septembrie 1998, preşedintele României, Emil Constantinescu, solicita instituţiilor statului să ia măsuri împotriva unor persoane şi asociaţii care au încălcat art. 30 (7) din Constituţia României[18], cu referire directă la unele declaraţii făcute de „cetăţeana austriacă Eva Maria Barki”, cerând declanşarea unei acţiuni juridice în acest sens. Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a decis din nou, în 1998, ca Evei-Maria Barki să-i fie interzisă intrarea în România. În fapt, cetăţeana austriaco-italiană, de origine maghiară, Eva Maria Barki, de profesie avocat şi o militantă de notorietate internaţională pe frontul neorevizionismului ungar, desfăşurase activităţi sistematice care atentau la ordinea constitu­ţi­o­nală şi la securitatea naţională a României. [19]

După expirarea perioadei de interdicţie, imediat ce a revenit în România, Eva Maria Barki a lansat mai multe acuzaţii de nerespec­tare a drepturilor minorităţii maghiare din România. Astfel, a insinuat existenta unui conflict interetnic în România, afirmând că „nu numai in Ardeal, ci şi în Serbia şi Slovacia, maghiarii sunt bătuţi, doar pentru motivul că sunt maghiari”. În mod repetat, în întruniri publice, a instigat la lupta pentru autonomia teritorială a aşa-zisului ţinut secuiesc, continuând sa sape, de nimeni stinghe­rită, la temelia statului român. [20]


Eva Maria Barki: „Nu văd nicio diferenţă între Kosovo şi Transilvania”

De asemenea, i-a îndemnat pe secui să ceară mai mult, respec­tiv independenţa, pentru a primi autonomia şi, în loc să aştepte ajutor extern, să treacă la luptă.[21]

La tabăra Asociaţiei Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI), militanta neorevizionistă a afirmat: „a cere autonomia Ţinutului Secuiesc fără modificarea graniţelor înseamnă că maghiarii sunt de acord cu Tratatul de la Trianon”. Ea a mai adaugat că, pentru obţinerea autodeterminării, este nevoie de o atitudine radicală, concluzionând: „Trebuie să obţinem autodeter­minarea şi să facem din ea o problemă internaţională”. Guvernul României a fost sesizat în legătură cu activităţile anticonstituţionale ale acesteia, dar nu a considerat că doamna Barki ar face ceva rău. Dimpotrivă, Guvernul consideră că orice cetăţean al Uniunii Europene este liber să umble pe unde vrea şi să spună ce vrea.

În Parlamentul României au fost expuse argumente potrivit cărora Eva Maria Barki continuă să fie o persoană indezirabilă pentru România, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru: nepermiterea intrării pe teritoriul României; îndepărtarea de pe teri­toriul României; declararea ca persoană indezirabilă sau expul­zarea.

Trebuie observat că la manifestările E.M.I., pe lângă Eva Maria Barki sunt nelipsiţi Wass Endre (fiul contelui Wass Albert, condamnat drept criminal de război), Koltay Gábor (realizatorul filmului „Trianon”) şi Raffay Ernő (istoricul care a documentat filmul „Trianon”).

Pe fondul nepermisei toleranţe a autorităţilor, Garda Maghiară – a cărei simbolistică are puternice conotaţii care fac trimitere la regimul nazist, aşa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al organizaţiei – şi-a sporit interesul faţă de Transilvania. Tabăra organizată de asociaţia Tineretul Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI) a constituit un bun prilej pentru liderul organizaţiei extremiste „Garda Maghiară” de la Budapesta, Vona Gábor, pentru a-şi afirma viziunea cu privire la Transilvania. Reluând placa revizuirii Tratatului de la Trianon, Vona Gábor şi-a mascat discursul, dar a afirmat, totuşi, tranşant că „întreaga naţiune maghiară se va trezi pentru a se uni din nou”.


Vona Gábor: „Maghiarii şi rromii se pot uni atunci când este vorba de «duşmanul comun» din Transilvania”

Vona Gábor, liderul Jobbik şi al Gărzii Maghiare.

Asemenea declaraţii avertizează asupra unor grave şi pericu­loase surprize. Cine poate fi duşmanul comun din Transilvania şi cum se va lupta împotriva lui?

După Eva Maria Barki, un al doilea caz în care s-a dispus interdicţia temporară a prezenţei în România este cel al lui Bayer Zsolt (n. 1963, Budapesta), membru fondator al Partidului FIDESZ, jurnalist în presa scrisă şi în televiziune – realizator al serialului de 65 de episoade „1100 de ani în centrul Europei”– şi autor al mai multor volume cu tematică naţionalistă ungară.

Mediatizator fervent al radicalilor maghiari reuniţi în „Uniunea Civică Maghiară”, „Consiliul Naţional Secuiesc” şi „Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania”, Bayer Zsolt s-a consacrat turismului propagandistic neorevizionist, promovând în adunările publice ale organizaţiilor menţionate un discurs radical-extremist, cu atacuri directe şi virulente la adresa Constituţiei României.[22]

Bayer Zsolt: „Sintagma «stat naţional-unitar» trebuie scoasă din Constituţia României cu Kalaşnikovul”.

Faţă de escaladarea radicalismului secesionist maghiar din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, premergător instituţiona­li­zării „de facto” a „Consiliului Naţional Secuiesc”, ministrul de interne (Ioan Rus), directorul Serviciului Român de Informaţii (Alexandru Radu Timofte) şi preşedintele Comisiei comune permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (deputat P.S.D., Ion Stan) au avut şi luări de poziţie publice, dincolo de demersurile oficiale pe care le-au întreprins, potrivit responsabilităţilor lor speciale.

Cei trei demnitari au exprimat punctul de vedere comun, cu nuanţările specifice instituţiilor reprezentate, că în cele trei judeţe riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale a României sunt grefate şi pe o criză de autoritate a statului.

Primul ministru (Adrian Năstase, P.S.D) a fost tentat să interpreteze raportul Comisiei parlamentare şi poziţia Serviciului Român de Informaţii drept un semnal privind slăbiciunea guvernului în a gestiona relaţiile interetnice, declarând: „Stan (deputatul Ion Stan, preşedinele Comisiei parlamentare de control a S.R.I. – n.n.) nu mi-a făcut un serviciu. În momentul în care guvernul încerca să-şi asume o acţiune mai dinamică în zona «Har-Cov», a creat un element de vulnerabilitate pentru guvern”.

Luarea de poziţie a ministrului de interne a fost apreciată de către primul ministru în alţi termeni: „(…) afirmaţiile lui Rus (Ioan Rus, ministrul de interne – n.n.) ţin mai degrabă de rolul politic al Partidului Social Democrat în Transilvania. Au avut o tentă mai domoală, în sensul unei acţiuni proiective”

Suntem un popor tolerant. Românii şi maghiarii au o îndelungată experienţă a convieţuirii comune şi se delimitează de propriii extremişti – ar putea fi un tip de comentariu, superficial şi înşelător, faţă de stările de fapt, de natura celor menţionate.

A ignora nu este însă, întotdeauna, o dovadă de înţelepciune. O ordine democratică şi valorile ei sunt lipsite de apărare, dacă nu se manifestă intoleranţa faţă de extremişti. Nu este suficient ca democraţia să fie doar proclamată, dacă nu există şi voinţa de a dovedi intransigenţă faţă de inamicii Constituţiei.

Aurel I. Rogojan

Documentar realizat pe baza lucrărilor:„Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor geopolitice mondiale”, autor Aurel I. Rogojan, Editura Compania , 2011 şi ”Spionajul şi extremismul ungar în România”, autori Aurel I. Rogojan şi Traian -Valentin Poncea, Editura Proema, Baia Mare, 2010 (nedifuzată)

Sursa: Ziaristi Online

[1] Albert Levente, „Stafia neofascismului’’, în “Háromszék “.

[2] Platforma Creştin-Democrată; Cercul Liberal Naţional; Cercul Liberal (orientare social-liberală), Femei pentru Femei; Cercul Liberal; Platforma Social-Democrată; Forumul Noii Stângi Democratice; Platforma Întreprinzătorilor Maghiari din România; Iniţiativa Maghiară din Transilvania; Uniunea Micilor Gospodari şi Întreprinzători Maghiari din România; Platforma Edificării Naţionale.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România este o organizaţie cu o platformă culturală, neînregistrată în mod legal ca partid politic (conform Legii nr. 14/2003, cap. IV) şi care participă la alegerile locale şi generale în virtutea art. 62 (2) al Constituţiei României şi în conformitate cu prevederile art. 4, alineatul 2 al Legii nr. 68/1992, care asimilează organizaţiile minorităţilor naţionale partidelor politice, din punctul de vedere a procesului electoral. UDMR are reprezentare parlamentară din 1989, iar europarlamentară, din 2007 până în prezent. În anii 1996 – 2000 a făcut parte din guvernul CDR, apoi, între 2000 şi 2004, a sprijinit guvernul PSD+PUR, fără să fie prezent în coaliţie. Între 2004 şi 2008 a fost la guvernare, iniţial împreună cu Alianţa D.A., apoi – după trecerea PD-L în opoziţie – a rămas în coaliţie cu PNL. În urma alegerilor legislative din 2008, intră în opoziţie alături de PNL. După alegerile prezidenţiale din 2008, revine la guvernare alături de Partidul Democrat Liberal, în schimbul a 14% din portofoliile ministeriale, ale unor agenţii guvernamentale, prefecturi şi administraţii teritoriale.

[3] La ultimul recensămant al populaţiei s-au declarat “secui” 150 de persoane (cf. răspunsului Serviciului Român de Informaţii nr. 10399 din 21 martie 2008, la interpelarea parlamentară a deputatului Ion Stan, nr. 2303/B din 13 februarie 2007. Din date ale Institutului Naţional de Statistică rezultă că sunt declaraţi 831 de secui.

[4] Raffay Ernő, Obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor, articol apărut în „Magyar Forum“, apud „Adevărul“, ediţia din aprilie 1993, p. 21.

[5] Ibidem, p. 32.

[6] Ibidem, p. 62.

[7] Ibidem, p. 82.

[8] Ibidem, p. 83.

[9] Ibidem.

[10] David Prodan, Transilvania…., p. 145.

[11] Vezi, pe larg, Război în Balcani. Iugoslavia, primăvară sângeroasă la sfârşit de secol, Bucureşti, Aldo Press, 1999, pp. 176-177.

[12] Op. cit., p. 179.

[13] Leopold Kohr, Prăbuşirea Naţiunilor, apud Război în Balcani. Iugoslavia, primăvară sângeroasă la sfârşit de secol, p. 179.

[14] Nevian Tunăreanu, Organizarea şi activitatea desfăşurată de serviciile de informaţii maghiare împotriva României, în perioada interbelică, Bucureşti, 1995, p. 83.

[15] Emilian P. Braşoveanu, Neorevizionismul ungar, Tulcea, 1991, p. 5.

[16] Raffay Ernö, Obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor, articol apărut în „Magyar Forum“, apud „Adevărul“, aprilie 1993.

[17] Ibidem.

[18] Constituţia României, art. 30(7): “Sunt interzise prin lege defăimarea ţării şi a naţiunii (…) incitarea la separatism teritorial sau la violenţă publică (…).

[19] Altermedia Info, 30 mai 2007

[20] „Condeiul Ardelean”, 3-9 august 2007

[21] „Gardianul” (Anna Kovacs,) 11.08.2008

[22] „Ziua” nr. 2951, luni, 01 martie 2004 - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2015/12/04/dosar-special-ziaristi-online-terorismul-revizionist-ungar-lii-sintagma-stat-national-unitar-trebuie-scoasa-din-constitutia-romaniei-cu-kalasnikovul/#sthash.fsQzdxBC.dpuf

DOSAR SPECIAL Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (II). Organizaţii şi agenţi

DOSAR SPECIAL Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (II). Organizaţii şi agenţi

DOSAR SPECIAL: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (II)

Organizaţii paramilitare folosite de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare
Organizaţii revizionist-şovine şi extremist-teroriste create în România premergător şi în timpul celui de al doilea război mondial

În perioada de după Diktatul de la Viena (post 30 august 1940) au acţionat, atât în Ardealul de Nord cedat Ungariei horthyste, cât şi la sud de linia de demarcaţie, şi alte structuri extremist-teroriste şi naţionalist-revizioniste ungare. Acţiunea unora dintre ele s-a menţinut pe întreaga perioadă a războiului, chiar dacă România şi Ungaria făceau parte din aceeaşi alianţă politico-militară. Unele dintre acestea au acţionat şi după victoria aliaţilor în cel de-al II-lea război mondial. Între organizaţiile extremist-teroriste şi naţionalist-revizioniste ungare care au acţionat împotriva populaţiei şi autorităţilor române – la sud de linia de demarcaţie – menţionăm:
Cercul de instruire a şefilor posturilor de cercetaşi pentru apărarea patriei, Mureş.

A acţionat în perioada 1930-1945 urmărind acţiuni naţionalist-şovine de suprimare a naţionalităţilor nemaghiare şi maghiarizarea acestora, acţiuni militare şi de subminare a economiei naţionale.
Organizaţia „Armata horthystă“

A urmărit iniţierea de acţiuni teroriste pe teritoriul românesc în perioada 1939-1945, îndeosebi pe raza judeţelor Alba şi Bistriţa–Năsăud.
Gruparea „Jandarmii horthyşti“

Constituită în anul 1939 pe raza judeţului Alba, a urmărit desfăşurarea unor acţiuni de destabilizare a puterii de stat în teritoriul românesc, prin comiterea de acţiuni violente. A acţionat până în anul 1944.
Grupul terorist condus de Nagy Samoilă şi Valised Andras Gustav

A activat în perioada 1939-1941 pe raza judeţelor Satu Mare şi Mureş desfăşurând acţiuni terorist-diversioniste împotriva puterii de stat româneşti din Transilvania, iar din septembrie 1940, contra intelectualităţii şi a tuturor elementelor româneşti rămase în teritoriul vremelnic cedat.
Organizaţia naţionalist-şovină condusă de Foszto Iosif

A acţionat începând cu toamna anului 1940, urmărind comiterea de acţiuni terorist-diversioniste împotriva românilor din Ardeal, îndeosebi în judeţul Covasna.
Grupul P-12. Partizanii Ardealului

A acţionat pe raza judeţului Maramureş începând din 1940. A urmărit iniţierea de acţiuni teroriste vizând răsturnarea formei de guvernământ românesc.
Reţeaua “K.H.” spionajului horthyst

A funcţionat în toate judeţele din Transilvania acţionând în perioada 1939-1944. Membrii ei au urmărit culegerea de informaţii, racolarea şi infiltrarea de agenţi, precum şi acţiuni armate împotriva populaţiei româneşti din Ardeal.
Salosnita.

A fost o organizaţie naţionalist-teroristă care a acţionat pe teritoriul judeţului Alba în perioada 1940-1945.
Perioada 1948-1965

Deşi România făcea parte din acelaşi sistem politico-economic şi de alianţă militară obedient Moscovei ca şi Ungaria, acţiunile serviciilor de informaţii ungare au urmărit realizarea vechiului vis hungarist – refacerea „Ungariei Sf. Ştefan“. În acest scop ele au sprijinit constituirea unor puncte de rezistentă antiromânească ce vizau răsturnarea puterii de stat româneşti în Transilvania. Între organizaţiile naţionalist-şovine care au apărut şi au acţionat după 1948 menţionăm:
Mişcarea naţională de rezistenţă maghiară „Karosvolgy“. A acţionat în perioada 1948-1950 pe raza judeţului Bihor urmărind răsturnarea puterii de stat româneşti din Transilvania.
„Imperiul hungarist huno-maghiar“. Organizaţie teroristă, ea s-a constituit pe raza judeţului Harghita şi a acţionat în anul 1949 urmărind răsturnarea formei de guvernământ româneşti, comiterea de acte teroriste şi formarea unui imperiu huno-ungar care să includă şi o parte a teritoriului României.
Gruparea „Arpad Siegfrid SS“. Formată pe raza judeţului Bihor în anul 1949, ea intenţiona comiterea de acţiuni teroriste şi de sabotaj şi organizarea unei contrarevoluţii în România .
Organizaţia subversiv-teroristă maghiară condusă de Olah Ludovic şi Uri Emeric. Constituită în anul 1950, a urmărit comiterea de acţiuni teroriste, de sabotaj şi diversiune pe raza judeţelor Bihor şi Timiş. A fost descoperită şi destrămată de organele de profil româneşti în acelaşi an.
Organizaţia diversionistă din Sântimbru, Harghita. A acţionat în anul 1950 urmărind procurarea de armament şi comiterea de acţiuni diversioniste în scopul răsturnării puterii de stat româneşti din Transilvania.
„Elszantok“. A acţionat în anul 1950 pe raza judeţului Bihor urmărind comiterea de acţiuni de destabilizare a puterii de stat româneşti în Ardeal.
Cercul „Kossuth“ din Harghita. Între anii 1950-1952, a urmărit desfăşurarea de acţiuni naţionalist-revizioniste maghiare, procurarea de armament şi muniţie şi producerea unor acte de teroare în rândul populaţiei româneşti.
„Tineretul secuiesc“ din Covasna. Timp de cinci ani, între 1950-1955, această organizaţie teroristă, naţionalist-şovină, a urmărit răsturnarea prin violenţă a situaţiei social-politice din România şi alipirea Transilvaniei la Ungaria.
„Garda Populară“. A acţionat în anul 1951 pe raza judeţelor Harghita şi Covasna urmărind răsturnarea puterii de stat româneşti prin comiterea de acte teroriste.
„Cerbii Albi“. Timp de trei ani, între 1952 şi 1955, această organizaţie teroristă a acţionat pe teritoriul judeţului Covasna comiţând numeroase acţiuni terorist-diversioniste în sprijinul ideilor naţionalist-revizioniste maghiare.

În perioada ce a urmat evenimentelor din 1956 din Ungaria, în formele de exprimare ale iredentismului revizionist maghiar – dirijat de serviciile de profil de la Budapesta – s-au produs mutaţii semnificative.

Pe toată perioada comunistă, guvernanţii de la Budapesta, având o mai mică libertate de mişcare datorită liniei directoare trasată de Kremlin, au preferat să lase pe seama emigraţiei ungare din Occident, precumpănitor a aceleia din S.U.A. şi Canada, agitaţiile şi campaniile naţionalist-revizioniste, cât şi de promovare a politicii separatiste.

Totuşi, alături de emigraţia maghiară din Occident, şi serviciile speciale ungare au sprijinit (îndeosebi cele de informaţii externe, care s-au implicat direct) în constituirea unor organizaţii naţionalist-teroriste pe teritoriul României în perioada 1956-1964. Între aceste organizaţii naţionalist-revizioniste formate de A.V.H. pe teritoriul României în scopul destrămării unităţii statale, menţionăm:
Mişcarea de rezistenţă. Formată în anul 1956, a acţionat pe raza judeţelor Bihor, Hunedoara şi Satu Mare urmărind organizarea de acţiuni armate pentru alipirea Transilvaniei la Ungaria.
Organizaţia secretă revoluţionară. Constituită în anul 1956 pe raza judeţelor Mureş, Covasna şi Harghita, a urmărit timp de doi ani răsturnarea prin violenţă a puterii de stat româneşti din Transilvania.
Organizaţia Tineretului Maghiar din Ardeal „Emisz“. A acţionat între 1956-1958 pe raza judeţelor Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu prin procurarea de amament, explozibili, substanţe toxice, angrenându-se în distrugerea unor monumente istorice şi de artă româneşti şi lichidarea autorităţilor de stat, toate aceste acţiuni vizând alipirea Transilvaniei la Ungaria.
Tinerii doritori de libertate, organizaţie care a funcţionat în judeţul Bihor între anii 1956-1960. A avut ca obiectiv pregătirea elevilor pentru acţiuni armate.
Organizaţia subversivă condusă de Szabo Moise, creată în anul 1956 în judeţul Mureş. Ea a urmărit răsturnarea prin violenţă a puterii de stat româneşti din Transilvania.
Bandele teroriste din Sovata. În anul 1956 a fost creată o bandă teroristă condusă de Kelemen Emeric, care a acţionat pe teritoriul judeţelor Mureş, Harghita şi Hunedoara urmărind comiterea de acte teroriste. Tot la Sovata s-a constituit, în anul 1959, o organizaţie subversivă cu caracter terorist condusă de Gall Francisc, care a funcţionat nu numai pe raza judeţului Mureş, ea având „filiale“ şi în judeţele Hunedoara şi Vâlcea . Membrii acestei organizaţii au urmărit organizarea de acţiuni terorist-diversioniste pentru destabilizarea social-politică a României.
Organizaţia subversiv–naţionalistă din cadrul Liceului din Miercurea Ciuc. A funcţionat în anul 1958 pe raza judeţelor Harghita, Covasna şi Cluj urmărind răsturnarea puterii de stat româneşti prin comiterea de acte teroriste.
Gruparea teroristă condusă de Pall Ludovic din judeţul Harghita. Constituită în anul 1960, ea a urmărit comiterea de acţiuni terorist-diversioniste pentru destabilizarea social-politică a României.
Asociaţia secretă „Harghita“, creată în anul 1962, a urmărit procurarea de armament şi substanţe explozive în scopul comiterii de acţiuni extremist-teroriste vizând alipirea Transilvaniei la Ungaria.

În anii 1964-1965, elementele naţionalist-revizioniste maghiare din Transilvania au pus bazele altor organizaţii menite să răstoarne autorităţile de stat româneşti, legal constituite, militând, unele pentru un Ardeal independent, dar obedient Ungariei, altele direct, pentru alipirea acestei provincii la Ungaria. Între acestea, menţionăm doar câteva, mai semnificative:
Organizaţia „Ungaria Mare Liberă şi Unită“. Constituită la Târgu Mureş în anul 1962, a urmărit executarea de acţiuni armate care vizau alipirea forţată a Transilvaniei la Ungaria.
Uniunea Revoluţionară Maghiară. S-a format în judeţul Bihor în anul 1964 şi a urmărit desprinderea Transilvaniei de România şi alipirea ei la Ungaria.
„Steaua Neagră“, transformată ulterior în „Legiunea Morţii“. Membrii acestei grupări au acţionat în anii 1964-1965 pe raza judeţului Bihor şi au urmărit ca prin acţiuni teroriste să pregătească anexarea Transilvaniei la Ungaria.
„Fraternitate, egalitate şi libertate“ – organizaţie creată şi condusă de Solyom Francisc din Târgu Mureş în anul 1965. Membrii grupării intenţionau ca prin acţiuni de natură teroristă să transforme Ardealul într-un stat independent, în afara graniţelor României.
„Ciori Călătoare“, grup terorist format la Târgu Mureş în anul 1965 care şi-a propus ca prin declanşarea unor acţiuni de factură teroristă, să obţină autonomia Transilvaniei.
Organizaţia subversivă condusă de Szasz Ludovic din Târgu Mureş. Formată în anul 1965, a urmărit răsturnarea puterii de stat româneşti, lichidarea populaţiei de naţionalitate română, desprinderea Ardealului şi alipirea forţată a acestei vechi provincii româneşti la Ungaria.
Organizaţia condusă de fraţii Török. A acţionat pe teritoriul judeţelor Harghita şi Covasna în anul 1965 urmărind desprinderea Transilvaniei prin acţiuni terorist-diversioniste şi alipirea ei la Ungaria.

Aurel I. Rogojan

Documentar realizat pe baza lucrării „Spionajul Ungar în România”, autori Traian Valentin Poncea şi Aurel I. Rogojan, Editura Eluona, Bucureşti, 2007

Sursa: Ziaristi Online - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2015/12/04/dosar-special-ziaristi-online-terorismul-revizionist-ungar-ii/#sthash.QomEbdHK.dpuf

Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (I). Organizaţii paramilitare folosite de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare

DOSAR SPECIAL Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (I). Organizaţii paramilitare folosite de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare





DOSAR SPECIAL: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR ( I )

Organizaţii paramilitare folosite de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare în perioada interbelică (unele reactivate în prezent)


Terorismul revizionist ungar a fost conceptualizat înainte de încheierea formală a primului război mondial.

După venirea la putere, în Germania, a lui Adolf Hitler – politica externă a guvernului de la Budapesta s-a raliat deschis revizionismului militarist-revanşard promovat de noul regim politic instalat la Berlin.

O dată cu nominalizarea în fruntea guvernului ungar a liderului fascist Gyula Gömbös de Jafka, revizionismul pe seama României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei a devenit politică oficială de stat a Ungariei .

Noul regim fascist a creat în Ungaria şi în ţările limitrofe un sistem complex de organizaţii paramilitare, sub cele mai diverse acoperiri (sportivă, culturală etc.), în fapt terorist-diversioniste. Aceste organizaţii aveau menirea să cuprindă în rândurile lor segmente cât mai largi ale populaţiei maghiare minoritare ce locuia în teritoriilor revendicate de Budapesta de la ţările vecine, tinzând spre atragerea la colaborare a cvasitotalităţii acesteia. Totodată, aceste organizaţii paramilitare cultivau în rândul populaţiei minoritare maghiare din Cehoslovacia, România şi Iugoslavia spiritul revanşard, în vederea facilizării acţiunilor ulterioare ale armatei ungare.

Serviciile de informaţii ale statului ungar au asigurat asistenţa de specialitate organizaţiilor subversive, inclusiv baza logistică, fiind totodată beneficiarele informaţiilor obţinute cu sprijinul acestora. „Ungaria, la fel ca şi Germania nazistă, şi-a organizat activitatea grupurilor fascist-revizioniste pe baze totale, la nivel de stat, începând cu cabinetul regentului Horthy şi până la ultima verigă a organizaţiilor militarist-revanşarde, de spionaj şi teroare“1.

Toate organizaţiile paramilitare constituite în Ungaria aveau în structura lor secţii care se ocupau cu activităţi speciale, în primul rând cu activitatea de spionaj.


Formaţiuni paramilitare
„Ordinul Vitejilor“ („Vitézi Rend“).

A fost constituit imediat după primul război mondial de către regentul Horthy Miklos în scopul de a cultiva tradiţiile războinice ale naţiunii maghiare, prin consacrarea meritelor câştigate pe câmpul de luptă. Emblema ordinului era „Sfânta Coroană a regelui Ştefan“ şi avea ca simbol obiectivul urmărit: „Recucerirea Carpaţilor“ 5. Membri de drept ai ordinului erau toţi posesorii decoraţiei de argint clasa I şi a altor ordine mai înalte.

Conducătorul ordinului era însuşi regentul. Toţi membrii ordinului purtau, ca pe o particulă nobiliară, titlul onorific de „vitéz“ înaintea numelui6.

Pentru a împiedica pătrunderea unor elemente indezirabile (din punct de vedere al intereselor naţionalist-revizioniste), toţi candidaţii erau sever selecţionaţi la primirea în rândul cadrelor ordinului. Recrutaţi din rândul tuturor claselor şi păturilor sociale, membrii ordinului, prin apartenenţa la diferite medii, influenţau mentalitatea anturajului din care făceau parte sau pe care îl frecventau în direcţia impusă de către forul central de propagandă şi asigurau, totodată, o observare permanentă a opiniei publice semnalând în timp util orice deviere de la linia politică oficială, fie prin intermediul organizaţiilor locale, fie direct, prin Secţia a II-a de pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri.

Ordinul Vitejilor a fost un preţios auxiliar al guvernului ungar pe linia maghiarizării minoritarilor. Astfel, prin împroprietărirea cu loturi de pământ a membrilor Ordinului (aşa-zisele „loturi vitejeşti“- „vitézi telkek“)7 autorităţile de la Budapesta au colonizat unguri în teritoriile „alipite“8.

Cel mai activ organ de propagandă al Ordinului Vitejilor era „Grupul Zrinyi“ – care activa pe terenul propagandei militare publicând broşuri şi colecţii de cântece patriotice cu caracter revanşard ce vizau îndeosebi România. Grupul edita periodicul „Magyar Katona Ujsag“ („Ziarul militar maghiar“).
„Uniunea Foştilor Combatanţi” („Orszagos Tüzharcos Szövetség“).

A luat naştere la sfârşitul primului război mondial şi grupa în cadrul ei pe toţi cetăţenii unguri care făcuseră parte din armata austro-ungară. Lor li se mai adăugau şi membri aşa–ziselor „trupe libere“ (contrarevoluţionare) care au acţionat în perioada anilor 1919-1920. Principalele obiective ale Uniunii vizau menţinerea şi cultivarea spiritului ostăşesc maghiar şi a camaraderiei între foştii combatanţi, precum şi a ordinii interne în stat. În acest sens ea supraveghea minorităţile din Ungaria şi sprijinea armata regulată. Edita hebdomadarul „Magyar Front”. A acţionat şi în Transilvania după Dictatul de la Viena.

S-a contat pe faptul că membrii organizaţiei vor acţiona pentru reconstituirea Ungariei Mari în frontierele ei medievale.

În anul 1940, Uniunea cuprindea circa 1200 de organizaţii comunale, iar un an mai târziu numărul lor a crescut cu alte 781 de grupări totalizând circa 300.000 membri.

În general, misiunea principală a acestei organizaţii a constat, îndeosebi după rapturile teritoriale care au avantajat Ungaria, în a asigura siguranţa internă faţă de o eventuală mişcare de eliberare a popoarelor înglobate cu forţa în noua Ungarie Mare, creaţie a lui Hitler şi Mussolini (îndeosebi a românilor, sârbilor şi slovacilor), de a observa permanent starea lor de spirit şi de a semnala în timp util orice reacţie a minoritarilor serviciului de contraspionaj al corpului de armată ungar dislocat în zonă.
„Uniunea Generală Maghiară de Apărare a Rasei“ („Orszagos Magyar Fejvedo Szovetség“) sau „Garda zdrenţăroşilor“ („Rongyos Gárda“).

A fost creată în perioada desfăşurării lucrărilor Conferinţei de pace de la Paris din elemente provenite din rândul aşa-ziselor „trupe libere” care au acţionat în anii 1919-1920 sub conducerea maiorului Héjjas Iván.

Numele de „zdrenţăroşi“ provenea de la echipamentul extrem de eterogen şi uzat pe care l-au purtat în acei ani trupele amintite, ai căror membri făcuseră parte din diverse arme şi unităţi. Sediul organizaţiei era la Budapesta şi tot aici apărea şi organul ei de presă, săptămânalul „Sorakozo“, redactat de dr. Héjjas Jenö, fratele mai mic al comandantului.

Membrii organizaţiei erau recrutaţi, de regulă, dintre elementele care se dovediseră a fi lipsite de orice urmă de scrupule în executarea unor misiuni delicate, cu stagiul militar satisfăcut, ofiţeri activi, în rezervă sau de rezervă, grade inferioare, cunoscători a cel puţin o limbă „minoritară” – evident, până în 1918. Majoritatea timpului aceştia îşi desfăşurau activităţile cotidiene, doar în perioadele de tensiune cu vreun stat „succesoral” erau chemaţi prin ordine ale statului major al armatei, reinstruiţi sumar în mânuirea armelor automate şi trecuţi clandestin în grupe de 30 până la 300 de persoane peste frontieră pentru a răscula populaţia minoritară maghiară, a ataca persoane oficiale şi a distruge lucrările de artă (poduri, viaducte, tunele) şi comunicaţiile rutiere sau feroviare anume desemnate.

Garda Zdrenţăroşilor a fost folosită cu succes cu prilejul dezmembrării Cehoslovaciei (după primul Diktat de la Viena, de la 2 noiembrie 1938), în ajunul ocupării Ruteniei de către Ungaria, prin producerea de agitaţie în rândul populaţiei civile slovace de către bande înarmate, care au culminat cu acte de terorism, crime şi diversiune. Ulterior, aceste trupe au participat atât alături de armata germană la războiul împotriva Poloniei (simbolic, la atacul asupra Poloniei au participat 400 de membri ai Gărzii), cât şi în războiul ruso-finlandez alături de trupele finlandeze, ultima fiind singura acţiune onorabilă. De asemenea, un detaşament din Garda zdrenţăroşilor a fost utilizat la reprimarea revoltei sârbilor din Bacica, din ianuarie 1942 când, sub comanda inspectorului de poliţie pensionar Scheibold Imre, a săvârşit cele mai abominabile crime de pe teritoriul Serbiei, care depăşeşte cu mult, prin cruzime, acţiunile similare ale germanilor din trupele SS care au acţionat pe teritoriul fostei Iugoslavii.

În Transilvania, activitatea Gărzii Zdrenţăroşilor a variat ca intensitate în funcţie de evoluţia raporturilor internaţionale şi de versiunile care circulau cu privire la revizuirea Tratatului de pace de la Trianon. Astfel, în prima jumătate a anului 1939, când revizuirea tratatului era considerată şi prezentată de oficinele ungare ca iminentă, organele româneşti de informaţii şi contrainformaţii au stabilit, prin mijloace specifice muncii, că „Rongyos Garda” (Garda Zdrenţăroşilor) îndemna, prin diverse promisiuni, pe tinerii maghiari din Transilvania să se înroleze în rândurile ei pentru a se pregăti în vederea anexării acestei vechi provincii româneşti la Ungaria.

Obiectivele vizate de această organizaţie teroristă erau: atacarea trupelor regulate, atentate împotriva personalităţilor oficiale, organizarea de formaţiuni paramilitare în rândul minoritarilor maghiari şi spionaj în favoarea Ungariei. În anii 1939-1940 ea a acţionat pe raza judeţelor Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Mureş şi Satu-Mare.
„Vânătorii turanici“ („Turáni Vadászok“).

Organizaţie a fost creată în anul 1932 de primul ministru, generalul Gömbös. Fiind militar de carieră, el a găsit această cale pentru instruirea militară camuflată a tineretului ungar, eludând astfel prevederile Tratatului de la Trianon care opreau Ungaria să deţină o armată mai mare de 30.000 de militari. În acest fel, el a pus indirect la dispoziţia guvernului un fel de gardă naţională organizată după sistemul unităţilor de asalt de tip „S.A.” ale Partidului Naţional-Socialist German (Nazist).

Organizaţia avea circa 80.000 de membri grupaţi într-o organizaţie centrală şi organizaţii teritoriale: judeţene, de plasă şi comunale. Acestea erau împărţite, la rândul lor în mai multe secţii cu profil cultural, social, de presă şi propagandă, existând şi o secţie de „apărarea naţiunii“, care desfăşura şi acţiuni de sorginte teroristă. Din cei 80.000 de membri, circa 25.000 erau complet echipaţi, instruiţi şi înarmaţi pentru executarea unor acţiuni armate cu caracter terorist-diversionist.

Vânătorii turanici erau cotaţi ca fiind unealta cea mai fidelă a guvernului horthyst ungar, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea acţiunilor de propagandă, cât şi în urmărirea stării de spirit a populaţiei minoritare9 .

După primul Dictat de la Viena (2 noiembrie 1938), armata ungară fiind reorganizată pe baza serviciului militar obligatoriu, importanţa acestei organizaţii a scăzut. Ulterior, după anexarea succesivă a unor teritorii din Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, guvernul a oficializat această organizaţie ca o componentă a armatei ungare.

Doi ani mai târziu, după anexarea nordului Transilvaniei, ea a primit noi atribuţii. Astfel, pe lângă activitatea propagandistică şi contrainformativă, ea a fost îndrituită şi cu formarea de echipe teroriste menite să pregătească terenul în vederea derulării, în bune condiţiuni, a operaţiunilor militare ce urmau să se desfăşoare la momentul oportun, în sudul Ardealului în vederea anexării lui la Ungaria.

În cazul unui conflict armat ungaro-român, misiunea organizaţiei avea ca obiective:
să desfăşoare activităţi de factură contrainformativă;
să infiltreze în România echipe special instruite cu scopul de a desfăşura intense acţiuni de agitaţie, alarmare şi defetism, de distrugere a lucrărilor de artă, a obiectivelor militare şi economice;
să asigure spatele armatei horthyste şi liniile ei de comunicaţii pe măsură ce aceasta ar fi înaintat în adâncimea teritoriului românesc;
să identifice şi să lichideze persoanele care nu prezentau încredere.

Echipele teroriste erau instruite la Hajmasker, Varpalota şi Harrossziget. În paralel cu instrucţia tehnică, echipele teroriste urmau şi cursuri intensive de limba română.
Uniunea asociaţiilor camaradereşti „Turul” („Turul“ Bajtarsi Eguesületek Szövetsége).

A fost o organizaţie naţionalistă paramilitară a studenţilor şi intelectualilor tineri care grupa circa 30.000 membri. Iniţial, se compunea numai din studenţi dar ulterior, pentru a avea un control mai bun asupra acestui însemnat grup socio-profesional reprezentat de tineretul studios, guvernul ungar a reuşit să impună menţinerea în organizaţii a cadrelor şi după terminarea studiilor universitare.

Numele asociaţiei provine de la pasărea mitică „turul“, despre care o veche legendă spune că ar fi însoţit triburile nomade ungare în peregrinările lor din Asia şi până în Câmpia Panoniei. Din raţiuni politice, această organizaţie a făcut un cult mistic din teoria înrudirii ungurilor cu japonezii, pe care germanii îi considerau „albi de onoare”.

Batalioanele înarmate ale Asociaţiei „Turul“ au pus capăt cu uşurinţă tentativei fostului suveran Carol de Habsburg de a reocupa tronul Ungariei, în 1921. Pentru această adevărată armată clandestină – a cărei existenţă încălca flagrant prevederile Tratatului de la Trianon – au fost create depozite de armament şi muniţii din stocurile rămase din primul război mondial sau produse de uzinele de armament ungare, care deja, pe la începutul anilor ’20, au fost repuse în funcţiune cu ajutorul consilierilor germani veniţi din Ruhr10.

Deşi sediul oficial era la Budapesta, în clădirea Universităţii Pazmany Peter, sediul operativ se afla în cazematele situate pe malul estic al Dunării, la „Turul var“ – „Cetatea Turul“, din apropierea podului Franz Iosif.

Uniunea avea filiale organizate pe secţiuni economice, literare, istorice, sociologice şi etnografice. Ea mai dispunea şi de o secţie de editură care tipărea studii şi articole cu caracter naţionalist-revizionist. Organul oficios de presă al organizaţiei era revista lunară „Magyar Elet“-(„Viaţa maghiară“).

În afara acestor secţii de factură „ştiinţifică“, ea mai dispunea şi de o secţie teroristă 11 formată numai din intelectuali bine „îndoctrinaţi“. Această secţie organiza şi coordona aşa-numitele „cete libere“(„szabad csapatok“), în realitate bande teroriste, recunoscute ulterior pentru multiplele acte teroriste şi crime pe care le-au provocat. De remarcat că instruirea membrilor acestor cete cuprindea şi studierea temeinică a poporului român, sub toate aspectele: limbă, port, obiceiuri, psihologie, calităţi şi defecte, spre a le exploata la nevoie. Totodată, alături de metodele de propagandă defetistă, se studia în cele mai mici detalii topografia Transilvaniei cu ajutorul hărţilor tipărite la scara 1/50.000.

Secţia teroristă a Uniunii era compusă din circa 600 de persoane, inclusiv paraşutişti. Conform rapoartelor S.S.I.-ului, această asociaţie era cotată, pe bună dreptate (sub raportul valorii morale şi al randamentului), drept cea mai periculoasă organizaţie teroristă, fiind rezervată exclusiv acţiunilor contra României.
„Organizaţia Levente“ („Levente Egyesület“).

A fost creată ca organizaţie de pregătire paramilitară a tineretului ungar. Ea cuprindea tinerii a căror vârstă era cuprinsă între 18-21 ani care, înainte de a fi recrutaţi în armată, erau iniţiaţi în deprinderea mânuirii armelor. Din organizaţie făceau parte şi fetele în vârstă de 16-24 ani.

Această organizaţie avea un program de pregătire militară similar – după cum se apreciază în unele documente – cu pregătirea tineretului fascist italian în organizaţia „G.I.“, sau a celui nazist în „Hitlerjugend“.

În programul ei figura, la loc de frunte, „propagarea ideilor revizioniste în rândul tinerei generaţii, exaltarea spiritului de revanşă, a urii împotriva naţionalităţilor nemaghiare, fiind pregătiţi (membrii ei, n.n.) în vederea săvârşirii unor acte teroriste şi asasinate în masă în caz de război“12.

A acţionat în perioada anilor 1942-1946 în judeţele din Transilvania de Nord.
„Asociaţia Generală a Tiraliorilor Unguri“ („Orszagos Magyar Lövesz Egyesület“).

A luat fiinţă în anul 1932, o dată cu Organizaţia „Vânătorii turanici“, în vederea asigurării pregătirii post-militare camuflate – datorită regimului impus de clauzele militare ale Tratatului de pace de la Trianon. A fost o organizaţie paramilitară deosebit de activă, mai ales în acţiunile ei pe spaţiul transilvan.

Între atribuţiunile ce-i reveneau, menţionăm:

– familiarizarea cu comenzile militare (în limba maghiară) a celor 22 de contingente de etnici maghiari care efectuaseră serviciul militar în armata română;

– educarea în spirit naţionalist-şovin a populaţiei de origine maghiară din Transilvania;

– formarea şi instruirea militară a populaţiei maghiare de aici în scopul de a ţine în frâu populaţia românească în cazul unei agresiuni manu militari iniţiată de Budapesta;

– asigurarea unui ajutor substanţial armatei regulate ungare în lupta defensivă cu armata română, în cazul în care luptele s-ar desfăşura pe teritoriul Transilvaniei de Nord.

Majoritatea organizaţiilor urbane dispuneau de sedii şi poligoane de tragere, unde se păstrau armamentul şi muniţia. În comunele din apropierea frontierei, armamentul şi muniţia aferentă se păstrau la domiciliul fiecărui membru al organizaţiei13.

O confirmare a colaborării tiraliorilor cu armata regulată ungară rezidă în faptul că în cursul aplicaţiilor tactice cu dublă acţiune a Batalionului 32 Vânători de Frontieră care s-a derulat în vara anului 1942 în zona Ghimeş-Gheorgheni, au luat parte activă şi unităţile de tiraliori de aici14.


„Organizaţia de zece“ („Tizes Szervezet“).

A fost o organizaţie ce viza scopuri revizioniste şi de protejare, inclusiv de natură contrainformativă, a elementului maghiar. Numele organizaţiei a derivat de la sistemul de organizare, cea mai mică subdiviziune grupând 10 familii care locuiau pe aceeaşi stradă sau sector de stradă (sau bloc), fiind condusă de un decurion (tizedes).

Principala misiune a membrilor organizaţiei rezida în supravegherea tuturor minorităţilor din punct de vedere al siguranţei interne şi susţinerea intereselor de orice natură ale ungurilor. Sub raportul activităţii contrainformative, Organizaţia de zece a fost cel mai preţios auxiliar al organelor de stat ungare în teritoriile ocupate deoarece, prin ramificaţiile sale, care cuprindeau întreg oraşul, exercita un control cvasitotal asupra locuitorilor. A acţionat numai la Cluj.
Asociaţia „Divizia secuiască“.

Cuprindea ofiţerii şi trupa fostei divizii secuieşti care au luptat sub comanda generalului de brigadă Kratochwill Károly împotriva armatei române în anii 1918-1919, atât în Transilvania, cât şi în bătăliile de pe Tisa15. Numai organizaţia din Cluj număra circa 300 de membri. Condusă de generalul în rezervă amintit, organizaţia milita pentru:

– redobândirea întregii Transilvanii;

– menţinerea trează, în conştiinţa etnicilor maghiari, a rezistenţei faţă de „ocupaţia românească”, prin imortalizarea faptelor de arme ale combatanţilor acestei divizii;

– protejarea foştilor combatanţi ai unităţii, membri ai asociaţiei.
Organizaţia paramilitară „Divizia Secuiască de Frontieră“ („Székely Hataror Hadasztaly“).

Ea a fost înfiinţată după Dictatul de la Viena sub egida Comandamentului ungar cu scopul de a contribui la o acţiune locală independentă a trupelor din regiunea secuiască, în ipoteza că acestea ar fi izolate de restul forţelor ungare prin reducerea gâtuiturii de la Sărmăşel-Vatra Dornei. A constituit cea mai puternică formaţiune de acest gen, efectivele fiind recrutate din fostele scaune secuieşti. Era organizată milităreşte şi dotată cu armament, muniţie şi echipament militar, inclusiv artilerie.

Ca teritoriu, divizia menţionată cuprindea cele 4 judeţe din intrândul secuiesc de atunci: Mureş, Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei, cuprinzând 4 regimente de gardă secuiască cu sediile la Tg. Mureş, Miercurea Ciuc, Sf. Gheorghe şi Odorhei, (9 batalioane volante), şi câte o companie fixă de fiecare plasă. Batalioanele volante dispuneau (în 1943) de câte 4 companii a 250 de oameni16.

Numeroasele asociaţii de factură fascistă, naţionalist-şovină şi revizionistă apărute în Ungaria interbelică, înfiinţate, reînfiinţate sau reorganizate de nenumărate ori de regimul horthyst şi promovând o campanie concertată ce viza cu înverşunare revizuirea clauzelor teritoriale ale Tratatului de la Trianon, au constituit motive întemeiate de protest nu numai din partea statelor succesoare, ci şi a unor guverne occidentale, îndeosebi cele francez şi britanic. Ca urmare a protestelor acestor state la Societatea Naţiunilor şi la solicitarea organismului internaţional amintit, guvernul ungar a desfiinţat formal unele dintre aceste organizaţii paramilitare. Evident, ele au reapărut a doua zi sub un alt nume, continuându-şi, netulburate, de nimeni şi de nimic, pe alte planuri sau sub noi forme, activitatea revizionist-revanşardă17.
„Comitetul pentru Apărarea Naţiunii“ („Nemzetvédelmi Bizottság“)

A fost creat în anul 1942, deci în plin război, în scopul coordonării activităţii organizaţiilor speciale cu caracter paramilitar, terorist, diversionist, de spionaj, subminare şi sabotaj. Preşedintele său era Igmandy-Hegyessy Géza, general de divizie de gardă în rezervă, director al Sediului Central al Ordinului Vitejilor4. Numărul total al membrilor înscrişi în organizaţiile încorporate în acest comitet, deşi nu a fost stabilit cu precizie deoarece aceeaşi persoană putea să facă parte din mai multe aşa-zise asociaţii patriotice, culturale sau paramilitare, se cifra, cu aproximaţie, la circa un milion. În directa lui subordonare intrau trei organizaţii speciale: Ordinul Vitejilor, Uniunea Foştilor Combatanţi şi Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii.
„Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii“ („Orszagos Nemzetvédelmi Szövetség“).

Ea cuprindea o serie de formaţiuni paramilitare şi asociaţii politice speciale. Aceste formaţiuni paramilitare au avut scopul de a asigura forţa executivă armată în vederea realizării scopurilor revizioniste ale guvernului ungar, inclusiv prin acţiuni de natură teroristă împotriva populaţiei civile de altă naţionalitate, ajungând să considere ca acte de eroism sabotajul, banditismul, crima şi falsificarea de monedă străină sau acte publice, dacă acestea se comiteau în interesul naţionalismului-revizionist ungar, confundat de ei cu iredentismul.

Între formaţiunile paramilitare care făceau parte din această federaţie menţionăm: Garda zdrenţăroşilor, Vânătorii turanici, Organizaţia de zece, Uniunea asociaţiilor camaradereşti „Turul“, Asociaţia generală a tiraliorilor unguri, Asociaţia „Divizia Secuiască“ şi Divizia secuiască de frontieră.

Ele aveau deplină libertate în alegerea metodelor de lucru menite să asigure realizarea scopurilor prevăzute în statutul fiecărei asociaţii.

Secţiile speciale teroriste ale acestor organizaţii erau compuse din elemente alese şi pregătite cu grijă în vederea unor acţiuni de terorism şi diversiune dincolo de frontierele Ungariei. De regulă, echipele erau compuse din intelectuali tineri şi studenţi de bună condiţie socială, dar fanatizaţi, precum şi din elemente declasate, certate cu legea, care se străduiau în felul acesta să facă dovada „patriotismului“ lor şi să recâştige respectul şi consideraţia semenilor. Ele au constituit cele mai periculoase elemente ale naţional-revizionismului ungar.
Organizaţii politice speciale cu caracter revizionist

Pentru a-şi atinge scopul revizionist, Ungaria a apelat şi la o serie de organizaţii politice constituite special. Între acestea, cele mai importante au fost:
Liga Revizionistă. Organiza propaganda revizionistă internă şi externă prin conferinţe, expoziţii, tipărituri etc. De asemenea, realiza subvenţionarea ziariştilor străini.
Steagul Ţării. Realiza editarea cărţilor poştale ilustrate şi a timbrelor poştale cu temă revizionistă (de pildă, imagini din Bratislava – capitala de astăzi a Slovaciei -, Cluj, Timişoara, Oradea, Sibiu, Braşov etc., cu inscripţia: „A fost unguresc, va fi unguresc“) şi ridica monumente pentru a menţine trează amintirea Trianonului.
Uniunea Mondială a Ungurilor. A fost fondată în anul 1938 şi funcţionează şi astăzi. A avut şi are ca scop susţinerea propagandei revizioniste externe. Are rezidenturi în S.U.A., Franţa, Germania, Italia, Austria, Brazilia etc.
Asociaţia Bărbaţilor Ardeleni. Cuprindea circa 12.000 membri, majoritatea intelectuali originari din Transilvania. A dus o politică exclusiv antiromânească.
Uniunea Arădeană. Grupa intelectuali din zona Aradului, având filiale şi la Szeged, Kecskémet şi Oradea. Oficial, afişa preocupări intelectuale la adăpostul cărora desfăşura o susţinută campanie naţionalist-revizionistă antiromânească.
„Societatea ungurilor care se deşteaptă“ („Ebredö Magyarok Egysülete“, prescurtat, E.M.E.) – care şi-a propus ca obiective principale apărarea rasei creştine – evident, ungare – şi lupta pentru integritatea teritoriului unguresc2.
„Asociaţia ungară pentru apărarea ţării“ („Magyar Országos Véderö Egyesület“).
„Uniunea maghiară de apărare a rasei“.
„Garda revizionistă “3.

Aurel I. Rogojan

Documentar realizat pe baza lucrării „Spionajul Ungar în România”, autori Traian Valentin Poncea şi Aurel I. Rogojan, Editura Eluona, Bucureşti, 2007

Sursa: Ziaristi Online

1 Mihai Stratulat, Revizionismul şi neorevizionismul ungar, Bucureşti, Editura Globus, 1994, p. 269.

2 De remarcat că EME, împreună cu Liga apărării teritoriului şi Consiliul naţional secuiesc (MOVE) sunt primele organizaţii de acest fel înfiinţate în Ungaria în toamna anului 1918 şi în primăvara următoare. Emilian E. Braşoveanu, op.cit., p.8.

3 Referitor la activitatea „Gărzii revizioniste“, în rândurile următoare reproducem un pasaj, relevant după părerea noastră, dintr-un articol de fond apărut într-un cotidian budapestan de mare circulaţie, „Pesti Hirlap“ („Ştirile din Pesta“). Articolul, intitulat sugestiv „La arme“, semnat de baronul Urmánczy Nándor, autorul moral al abominabilelor masacre de la Beliş, din 1918, sublinia că: „Uniunea generală a luptătorilor de pe front a hotărât să înfiinţeze o secţie pentru organizarea Gărzii revizioniste (…). Misiunea gărzii este să restabilească hotarele milenare ale Marii Ungarii (…). Insigna noastră este: sabia şi casca de asalt !“. Vezi: „Pesti Hirlap“ din 9 noiembrie 1932.

4 *** Ungaria. Organizaţiuni iredentiste şi formaţiuni paramilitare (februarie 1943), Ediţie, postfaţă şi note de Mihai Stratulat, Bucureşti, Editura Publiferom, 2000, p. 33.

5 Augustin Deac, Revizionismul ungar – permanent factor destabilizator în Europa, vol.I (1920 -1938), Bucureşti, Editura Bravo Press, 1996, p. 223.

6 Titlul de „vitéz“asigura posesorului dreptul la un lot de împroprietărire, asemănător celor decoraţi la noi cu Ordinul „Mihai Viteazul“ şi „Virtutea Militară“.Vezi în acest sens: „Ungaria…“, p. 36.

7 Vezi nota anterioară.

8 Un alt sistem de colonizare viza alocarea unor loturi pentru populaţia maghiară din pustă (dispusă să emigreze) în Transilvania, îndeosebi în zone puternic locuite de români. Vezi, în acest sens loturile de colonizare atribuite aşa-zişilor pandori, aşezaţi la frontiera cu România (după Diktat), îndeosebi pe raza localităţilor Râciu, Sânmărtin, Crăieşti (judeţul Mureş).

9 Prezentând programul acestei organizaţii paramilitare de factură teroristă, dr. Nijlas Gyula, conducătorul ei, sublinia, la 30 septembrie 1934: „Luptăm pentru Ungaria Mare. Purtăm peste tot steagul puterii vechi a străbunilor turanici, îndemnăm la atac maghiarimea din ţară, pe cea ruptă la străini, şi vom mobiliza la luptă toate straturile turanice…acum doar indicăm revendicările noastre, mai târziu le vom pretinde şi le vom dicta“. Arhiva S.R.I., Fondul „D“, dosar nr. 2397, f. 32-34.

10 William Manchester, Armele lui Krupp, 1587-1968, Bucureşti, Editura Politică, 1973, p. 428.

11 De remarcat că în februarie 1943 secţia teroristă grupa 500 de membri, organizaţi milităreşte, incluzând şi o unitate de paraşutişti care era instruită pe aeroportul militar din Matyasfõld, din proximitatea Budapestei. Vezi,Ungaria…p. 58.

12 Augustin Deac, op.cit., p. 226.

13 *** Ungaria. Organizaţii iredentiste şi formaţiuni paramilitare (Februarie 1943). Ediţie, postfaţă şi note de Mihai Stratulat, Bucureşti, Editura Publiferom, 2000, p. 63.

14 Ibidem.

15 Încercuită de trupele române, Divizia secuiască a capitulat la 26 aprilie 1919. Vezi, pe larg: *** 1918. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Recunoaşterea ei internaţională. Documente interne şi externe, vol.III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, pp. 326-327.

16 Ungaria…pp. 71-72.

17 Augustin Deac, op. cit., p. 227. - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2015/12/04/dosar-special-terorismul-revizionist-ungar-i/#sthash.xyI7HepC.dpuf