Bună ziua,
Ataşăm comunicatul de presă al Confederaţiei Naţională
a Antreprenorilor Mici şi Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D. România). Pentru
informaţii suplimentare, contactaţi preşedintele CAPIMED România, doamna
Andrei Carmen Luminița, la numărul de telefon 0737635601.
COMUNICAT DE PRESĂ
Se încalcă românilor din Diaspora un drept constituţional. Românii din Diaspora nu sunt informați de autoritățile din România
Confederația
Naţională a Antreprenorilor Mici şi Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D. România)
atrage atenţia cu privire la faptul ca românii din Diaspora nu sunt
informaţi de către autoritățile române cu privire la consecințele noilor
modificări ale legislației fiscale şi nici cu privire la pericolele la
care se expun atunci când sunt racolați de către „caporali” când aleg să
lucreze „la negru” în Italia.
“Sunt peste 3,5 milioane de
români în Italia, din care statul român recunoaște doar 1,5 milioane.
Datele statistice nu reflectă realitatea, pentru că românii care ajung
să muncească la negru nu își declară domiciliul în Italia, iar cei care
ajung sclavi pe plantațiile din Sicilia – nu este o figură de stil, ci
crudă realitate! - nu le pot cere voie celor care i-au sechestrat, să
meargă să-și declare reședința în zone care-i privează de libertate”, a
declarat Carmen Luminița Andrei, președinte C.A.P.I.M.E.D. România.
Sunt
zeci de mii de români în Italia care ar putea depune mărturie oricând
că în ultimii ani, niciun material de informare nu a ajuns la ei.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor românilor din Italia, în ultimii
trei ani, Confederația C.A.P.I.M.E.D. România a încercat, fără nicio
șansă, să obțină finanțare pentru proiecte care i-ar fi putut ajuta,
atât cu informații cât și cu suport juridic, medical, material și
moral.
„Doamna ministru Natalia Intotero nu a văzut cum arată
o femeie violată și bătută până la comă, abandonată pe o plantație din
Sicilia. Sunt sute de cazuri. Femei, dar și copii, bărbați si bătrâni
lăsați la porțile spitalelor, care nu beneficiază de îngrijire medicală.
În fața tuturor acestora, autoritățile române închid ochii și se
limiteaza doar la a face declarații politice, finanţând spectacole,
festivalul iei și al cârnatului tradițional, petreceri cu manele și alte
acte nonculturale, doar pentru a arăta că „le pasă”. Nu le pasă! Iar
asta pot confirma românii aflați în sclavie, în Italia. Statul român se
preface că nu știe că un român ajuns la muncă în Italia, care-și declară
reședința fiscală, mai aduce cu el cel puțin doi, care nu-și găsesc
imediat un loc de muncă și, drept urmare, nu declară nimic. De aici
rezultă numărul de trei ori mai mare de români care se află în Italia
față de cel oficial”, mai declară Carmen Luminița Andrei, președinte
C.A.P.I.M.E.D. România.
Dacă am face bilanțul ultimilor trei
ani, am constata că milioane de euro s-au cheltuit anual, fără
rezultate, pe proiecte la care sunt abonați doar câțiva colaboratori
apropiați ai celor aflați la guvernare – indiferent de partid – în timp
ce cazurile concrete de abuzuri, violuri, sechestrări, chiar şi
omucideri nu au fost cercetate de autoritățile române.
C.A.P.I.M.E.D.
România s-a implicat în soluționarea multor astfel de cazuri, fără
fonduri, fără finanțare, cu ajutorul unor medici și avocați italieni.
Toate acestea, în timp ce oficialii români s-au plimbat, după fiecare
scandal mediatic, iar în urma plimbărilor lor în Italia au rămas
fotografii frumoase și câteva comunicate sau declarații de presă, ca
exercițiu de imagine. Femeile violate pe plantațiile italienilor, bătute
și sechestrate, puse la muncă silnică, zi-lumină, nu sunt fetele
frumoase care zâmbesc în pozele cu oficialii din România! Ceea ce fac
autoritățile din România este în primul rând o ofensă adusă milioanelor
de români din Diaspora, ale căror voturi vor să le câștige toți cei care
vor intra în curând în campanie electorală, doar cu declarații de
presă, cu selfie-uri și exerciții de imagine!
Mai mult decât
atât, C.A.P.I.M.E.D. România condamnă prezumtivul proiect de lege despre
care s-a vehiculat în spaţiul public, care prevede că se pot confisca
banii românilor trimişi în ţară dacă nu sunt justificaţi cu documente,
în caz contrar Statul român considerându-i infractori. În acest sens,
C.A.P.I.M.E.D. România cere un răspuns ferm din partea Guvernului
României, în special de la ministrul pentru Afacerile Externe, ministrul
pentru Românii de Pretutindeni, Premierului României, dar şi
Preşedintelui României (în calitate de garant al Constituţiei), deoarece
se încalcă grav un drept constituţional al românilor din Diaspora, şi
anume articolul 17, care prevede dreptul acestora de a fi protejaţi de
Stat.
Transmite,
Andrei Carmen Luminița
Președinte-Fondator
C.A.P.I.M.E.D. România
0737635601
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu