 |
 |
 |
| Acad. Dinu C. Giurescu |
| Duminică, 23 Aprilie 2017 20:31 |
 „Încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forța să lupt pentru ideile mele"
La un moment dat, o știre mi-a atras atenția: „Cartea « Mein Kampf » a lui Hitler s-a vândut ca pâinea caldă la Târgul de Carte de la Lisabona".
M-am gândit că Dinu C. Giurescu este persoana cea mai potrivită să-mi
explice dedesubturile acestei notițe. L-am sunat și, cu vocea sa ușor
tărăgănată, m-a invitat la o discuție în apartamentul său de pe Calea
Victoriei. Era mai mult decât sperasem: urma să intru în sanctuarul
unuia dintre cei mai importanți istorici ai momentului, al istoricului
care în mod fățiș a declarat război ipocriziei, prostiei și impotenței
intelectuale de la vârful actualei piramide a societății. Mă aștepta în
biroul său de acasă. S-a uitat la mine lung şi m-a măsurat din cap până
în picioare. După ce m-a radiografiat, mi-a spus: „Mă uit la dumneata.
Ești tânără și dorești să vorbești cu mine. Eu am 90 de ani. Dar să știi
că încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forță să lupt
pentru ideile mele".
Mi
s-a părut că declarația de credință făcută chiar înainte de a fi reușit
să scot reportofonul din geantă era un fel de a-mi spune că nu dorește
să-și „machieze" opiniile doar așa, pentru un interviu. M-am așezat pe
unul din scaunele indicate. Mi-a oferit rahat cu apă rece. Nu zâmbiți,
mie mi s-a părut extraordinar pentru că și prin asta profesorul Dinu C.
Giurescu îmi dădea cu generozitate biletul de intrare către lumea din
care face parte. Își dovedea în acest fel, mărunt poate, aristocrația.
În timpurile când societatea românească era mai așezată, în vremurile în
care familiile încă țineau la blazonul lor, acesta era semn de mare
ospitalitate.
Fascinaţia trecutului
Energia
pe care profesorul o emana m-a făcut să înțeleg că în acest om, pe care
vârsta l-a gârbovit ușor, vremurile nu i-au corupt credința și, în
consecință, nici sufletul. „M-a tulburat când mi-ai zis de « Mein Kampf »
la telefon. Am stat și m-am gândit de ce ar căuta lumea o astfel de
carte. Să fie fructul oprit până de curând? Poate. Lumea este extrem de
confuză, extrem de nesigură și poate că se simte hărțuită. În aceste
condiții, își caută repere. Și cum Al Doilea Război Mondial a tot fost
subiect de documentare, de emisiuni, de carte, în cei peste 70 de ani de
la terminarea lui, a intrat în conștiința oamenilor ca fiind
evenimentul la care se pot raporta. Și cred că mai este și curiozitatea.
Sunt curios, la următorul târg de carte important oare va fi aceeași
situația?". Cărțile care ocupau pereții camerei în care ne aflam păreau
că îl aprobă. Istoria este la ea acasă în apartamentul profesorului
Giurescu. Volumele groase de specialitate, enciclopediile cu coperțile
ușor roase stau în rafturi, cuminți unele lângă altele, dar dând
impresia că respiră, că au viață. Fiecare dintre ele fusese citită,
poate răscitită. Mai vechi sau mai noi, ele fuseseră asimilate de
proprietarul lor, li se dăduse importanța de care aveau nevoie și
respectul cuvenit.
În
tinerețea lui, înainte de începerea războiului, evenimentele se
succedau cu o rapiditate grozavă. „Mă interesa și atunci, prin ʼ39-ʼ40,
ceea ce se întâmpla în jurul meu. Ziarele le citeam cu toții. Eram
bulversați de rapiditatea cu care se întâmplă evenimentele. Nu
înțelegeam însă pe deplin sensul acelor informații. Și atunci totul era
confuz, era în ceață. Există totuși o asemănare între ceea ce simțeau
oamenii de atunci și ceea ce simt oamenii de acum. Numai că atunci
războiul se desfășura pe alte coordonate. Acum, situația e schimbată.
Deși nu ne dăm întotdeauna seama, există un război continuu, pe toate
planurile: economic, social, identitar etc".
Țara se conduce prin instituții de forță
Profesorul
își ridică ochii de un albastru intens și se uită în fața lui, unde
trona un televizor deschis pe un canal de știri, dar cu sonorul dat la
minimum. Îmi spune: „Doamne, când mă uit la televizor și îi văd pe câte
unii cu câtă nonșalanță debitează tâmpenii, mă enervez cumplit. Nu au
pic de cultură, dar sunt foarte siguri pe ei". L-am întrebat cum explică
faptul că partidele extremiste din Europa capătă din ce în ce mai mult
sprijin popular, mai multă credibilitate și, în mod evident, mai mult
capital electoral. „Partide extremiste?
Nu le-aș numi așa, ci mai degrabă naționaliste. Este evident, la nivel
intuitiv, europenii simt că amestecul nu e bun. Mă refer la amestecul de
civilizații, de mentalități, de credință. Nu poți să fii obligat să
primești cu brațele deschise ceea ce de fapt nu vrei să accepți. Acea
cotă nesuferită pe care fiecare țară a fost obligată să o accepte este
motivul pentru care oamenii au început să sprijine partidele
naționaliste.
Gândiți-vă
la noi, românii. Țara Românească și Moldova au fost sub dominație
turcească timp de 500 de ani, dar, în acest răstimp, turcii nu au avut
voie să aibă proprietăți, să ridice moschei. Domnitorii pe care i-am
avut au simțit că în acest fel apără identitatea și românismul. Acum
toate sunt invers. Îi chemăm la noi, le ridicăm moschei. Ceea ce nu au
reușit în alte vremuri, reușesc acum. Ba, mai mult decât atât, se
dorește parcă ștergerea treptată a identităţii, a conştiinţei
apartenenţei la naţiunea română. Și se vede asta și prin reformele din
domeniul învățământului. Se vorbește de globalizare, dar constat că se
dorește formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale
şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un
pălmaş modern. Cu cât uiți mai repede trecutul care-ți aparține, cu atât
ți se va șterge identitatea mai rapid. Cred și eu, ca Ilie Șerbănescu -
deși el este mai rău decât mine atunci când spune că suntem un spațiu
de la marginea lumii -, că am ajuns o colonie, că nu mai decidem noi
pentru noi. Atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare pentru
noi ca țară și constat că tendinţa merge spre slăbirea şi chiar
destrămarea statului şi a naţiunii.
Am
fost ales parlamentar. Am crezut că voi putea schimba câte ceva, am
crezut că voi putea să fac. Nu se vrea. Ăsta este adevărul. Cu toate
acestea, nu pot să nu mă întreb unde sunt cei din elita intelectuală?
Apar unii pe la televizor, vorbesc, dar se clamează independenți și, de
fapt, nici nu spun nimic, dar nici nu fac nimic să îndrepte situația. E
trist. Industrie nu mai avem; sistem bancar, nu; pădurile, nu le mai
protejăm; vindem pământul pentru că aşa a zis U.E.! Mie-mi vine rău când
zic asta! Şi ce dacă a zis U.E.?! Ei pot să zică şi eu zic cum zic eu
şi până la urmă vedem ce facem noi! Țara se conduce prin instituții de
forță, ca D.N.A. Nu-i nimic normal în toate astea".
„Ceea ce a făcut Marea Britanie este un act al unui stat cu adevărat suveran"
A
tăcut din nou și a privit către televizor, pe ecranul căruia se derulau
tot felul de imagini despre Brexit. „Ceea ce a făcut Marea Britanie
este un act al unui stat cu adevărat suveran. La noi, există o
slugărnicie a conducătorilor pe care nu o pot înțelege. Asta e
situația!" M-am mirat. Părea că s-a instalat resemnarea, lucru care nu i
se prea potrivea. L-am întrebat dacă despre asta este vorba. Zâmbind,
mi-a spus: „Știi, când discutam cu tata (Constantin C. Giurescu -
istoric, academician profesor universitar și deținut politic la Sighet -
n.r.), mă întreba câteodată de ce se întâmplă un lucru sau altul. Îi
răspundeam: Asta e situația. Se enerva și-mi spunea că ăsta nu e un
răspuns, nu e o explicație. Mă uitam la el și îi spuneam: păi nu asta e
situația? Situația în sine e explicația".
Mai credeți că se poate schimba ceva în parcursul nostru ca țară?, l-am întrebat... Ochilor lui albaștri le-a revenit strălucirea, fruntea s-a descrețit. „Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în Naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi".
Am
plecat de la profesorul Dinu C. Giurescu însuflețită de discuția
minunată pe care am avut-o. Am plecat cu speranța că va veni momentul de
bine și pentru România.
A consemnat Gabi Simon[1] http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4147-sa-ti-iubesti-tara-a-devenit-o-infractiune.html |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu