Conf.univ.dr. Aurel V. David, PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI

PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE

VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI

Comunicare ştiinţifică

pentru sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice

a Societății „Academia Daroromână”

- 25 noiembrie 2014 -

Conf.univ.dr. Aurel V. David

Bucureşti, noiembrie 2014

CUPRINS:

Preambul: Antecedente istorice

1. România intrată şi ieşită din „cotitura istorică”.

1.1. Tranşarea României la Malta (2-3 decembrie 1989) 

 

1.2. Ce s-a întâmplat cu prevederile hărţii?

 

1.3. Cui foloseşte dezmembrarea României?  

2. Planuri şi scenarii concepute în Ungaria

2.1. Diversiuni prin formaţiuni politice şi paramilitare

 

2.2. Plan secret de dezmembrare a României

3. Planuri şi scenarii ale minorităţii ungare din România

3.1. Acţiuni ale formaţiunilor politice

3.2. Entităţi politico-administrative preconizate

a). Ţinutul Secuiesc 

b). Partium 

4. Caii troieni ai Ungariei şi Germaniei
 

4. 1. Liga „Transilvania-Banat”
 

4.2. „Liga Transilvania Democrată”
 

4.3. Asociaţia „Drum Nou”
 

5. Construcţii comunitare ale Uniunii Europene (Euroregiunile)

5.1. Euroregiuni la frontiera de vest şi nord-vest a României

„Carpatică” 

b). Euroregiunea „Dunăre-Criş-Mureş-Tisa” (DKMT)

5.2. Euroregiuni la frontiera de est şi nord-est a României

a). Euroregiunea „Dunărea de Jos”

b) Euroregiunea „Prutul de Sus” 

c) Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”

5.3. Enigma lipsei euroregiunii în spaţiul Maramureşului istoric
 

6. Cooperarea transfrontalieră la frontiera de sud a României

7. Pregătirea României pentru implozia geopolitică

7.1. Formule de esenţă democratică

a). Regionalizarea României

b). Federalizarea României
 

7.2. Formule de esenţă indo-europeană
 

a). Banatizarea teritoriului statului român (Republica Banat)

b). Indoeuropenizarea României (imperiul şi regatele ţigăneşti)
 

c). Interlopizarea României (Republica Oltenia)

8. Planuri şi scenarii ruseşti

8.1. Proiectul „Moldova Mare” 

8.2. Un Plan pentru dezmembrarea României lansat din Transnistria.….

8.3. O prezicere-scenariu privind dezmembrării României

8.4. Ameninţarea României cu distrugerea
 

8.5. Enclava separatistă „Republica Populară a Basarabiei“

9. Bătălia între superputeri pentru reconfigurara Europei.

Ce-i pregătesc României?

În loc de Încheiere: Cum stăm şi ce-i de făcut?

Preambul: Antecedente istorice

Statul român modern s-a născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în contextul unei crize europene generată de războiul între Marile Puteri pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă. Fiecare din aceste Mari Puteri a dorit să stăpânească gurile Dunării, principala poartă de intrare în Europa, şi să fie recunoscută ca putere suzerană asupra unui neam împins şi ţinut multe secole în întunericul amar al istoriei. Românii au profitat de această criză, reuşind să refacă în folosul lor o parte a vetrei Daciei getice, înconjurată de trei imperii hrăpăreţe: habsburgic, otoman şi ţarist. Ei au pus Europa în faţa faptului împlinit, reuşind printr-o abilă diplomaţie, să unească cele două principate româneşti - Moldova şi Valahia - în persoana domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sub numele de „ROMÂNIA”.

Pentru că românii n-au respectat condiţiile impuse de Marile Puteri europene, Alexandru Ioan Cuza a fost alungat de pe tron cu ajutorul „cailor troieni” din interior. În locul său a fost adus prinţul german Carol de Hohenzollern, care s-a adaptat la situaţia geopolitică şi a condus România în mod autoritar. În timpul său România şi-a proclamat independenţa (1877), şi-a întregit teritoriul cu Dobrogea (1878), s-a proclamat regat (1881), a dobândit Cadrilaterul (1913) şi a devenit putere zonală.

În primul război mondial România a luptat alături de Antanta, iar la terminarea războiului statul român şi-a alăturat ţinuturile româneşti aflate sub dominaţia imperiilor vecine: Transilvania, Bucovina, Banatul şi Basarabia. Astfel a fost creat statul naţional unitar român, numit şi „ROMÂNIA MARE”, asupra căruia s-au repezit pentru a-l dezembra: Uniunea Sovietică (Rusia şi Ucraina), Ungaria, Bulgaria şi Cominternul.

De la începutul existenţei sale, acţiunile subversive privind dezmembrarea Romîniei au fost integrate în aşa-numita „teorie a conspiraţiei”. Din anii 20-30 ai secolului trecut au existat planuri de distrugere a integrităţii teritoriale şi a unităţii naţionale. În anul 1924, Uniunea Sovietică, prin intermediul Cominternului a creat diversiunea de la Tatar Bunar (în Basarabia), potolită în forţă de către armata română.

În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia şi Bucovina de nord, la 1 septembrie 1940 Germania nazistă şi Italia fascistă au transferat Ungariei horthyste, prin dictatul de la Viena, jumătatea de nord-vest a Transilvanei, iar la 7 septembrie 1940, sub presiune externă, România a fost obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul.

Astfel, România s-a aflat în pragul dispariţiei de pe harta Europei. În consecinţă, a fost obligată să se subordoneze Germaniei naziste, să participe la războiul împotriva Uniunii Sovietice, pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de nord, apoi să participe sub comandament german la încleştările îngrozitoare de la Stalingrad, Cotul Donului, Caucaz şi Crimeea, să se alăture coaliţiei Naţiunilor Unite şi să lupte alături de armata sovietică pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei, dar, mai ales, să suporte consecinţele înfrângerii.

La tratatul de pace de la Paris, din 10 februarie 1947, România a fost socotită ţară învinsă, intrând în sfera de influenţă sovietică, obligată să plătească mari despăgubiri de război, să pună la dispoziţia Uniunii Sovietice resursele solului şi subsolului şi să accepte un regim politic similar cu cel din Uniunea Sovietică.

România a parcurs perioada postbelică între obedienţa faţă de Kremlin, de teamă de represalii, strădania de a supravieţui şi încercarea de a ieşi de sub tutela sovietică. În anul 1948 România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice Insula Şerpilor, fiind astfel primul şi singurul stat din lagărul socialist şi din Europa asupra căruia s-a produs o agresiune şi i-a fost răşluită o bucată din teritoriu.

În anii 60 ai secolului trecut, sovieticii au pus la cale un plan subversiv de destrămare a României, exprimat în aşa-numitul „Plan Valev”. Acesta a fost un proiect de organizare economică a ţărilor cu regimuri comuniste est-europene, care a prevăzut specializarea economiilor acestora pe anumite ramuri de producţie. În privinţa României, s-a preconizat alcătuirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia şi sudul Ucrainei cu o suprafaţă de 12.000 km²), sud-estul României (100.000 km²) şi nordul Bulgariei (38.000 km²), şi cu o populaţie de 12 milioane de locuitori. Aceste teritorii urmau să devină „Complexul de producţie interstatal al Dunării de Jos”, specializat în cadrul comunităţii ţărilor socialiste în petro-gazo-chimie şi în unele ramuri ale construcţiei de maşini...în agricultura irigată intensiv profilată pe cereale, legume, viticultură şi în ramuri ale industriei alimentare. Bulgaria a acceptat „Planul Valev”, dar conducătorii României, în cap cu Gheorghiu-Dej, au reacţionat violent.

Drept consecinţă, în aprilie 1964 conducerea politică statului român a alcătuit „Declaraţia de independenţă” faţă de Moscova, iar noul şef al statului, Nicolae Ceauşescu, a continuat demersurile, pe toate planurile, pentru ca România să-şi câştige independenţa. Cu mari eforturi umane, materiale şi financiare, România şi-a câştigat independenţa în martie 1989, când a reuşit să-şi plătească toate datoriile externe şi să nu mai depindă de nici o Mare Putere. În acel context, conducătorii despotici ai Kremlinului au considerat că această „dizidenţă” în cadrul lagărului socialist trebuie înlăturată. Astfel, şi-au dat mâna „frăţeşte” cu cei ai Occidentului democratic, pentru a destrăma un sistem politic pe care ei l-au creat, în deplină frăţietate şi prin consens, la terminarea celui de-al doilea război mondial.

1. Romînia intrată şi ieşită din „cotitura istorică”

1.1. Tranşarea României la Malta (2-3 decembrie 1989)

Spre sfîrşitul anului 1989, Mihail Gorbaciov a zburat din Kremlin spre Occident, pentru a convinge liderii de acolo că este de acord cu schimbarea lumii sale (adică U.R.S.S. şi statele-satelit) după model occidental. Între 25-26 noiembrie 1989 a discutat cu preşedintele Franţei, Francois Mitterand, iar la 1 decembrie 1989 a avut o întîlnire istorică, la Vatican, cu Papa Ioan Paul al II-lea. În zilele de 2-3 decembrie 1989, urmare a invitaţiei preşedintelui american George Bush s-a întâlnit cu acesta la Malta, la bordul vasului sovietic „Maxim Gorki”. Convorbirile celor doi lideri, numite de Mihail Gorbaciov „O cotitură istorică”, au avut un impact extraordinar asupra Europei răsăritene şi, în md deosebit asupra României.

Agenţiile internaţionale de presă au titrat atunci la unison că „Gorbaciov schimbă istoria”. Într-adevăr, la Malta s-au delimitat sferele de influenţă, iar România a fost vîrâtă într-un vîrtej strategic care avea să schimbe destinul multor generaţii de români însetaţi de libertate. La Malta, George Bush şi Mihail Gorbaciov au semnat un document public referitor la reorganizarea Europei şi reîmpărţirea sferelor de influenţă. Însă, acesta a avut o anexă care conţinea o hartă secretă, cuprinzînd schimbările teritoriale care trbuiau să se producă în Europa în cadrul noii ordini europene (acesta a fost păstrat în secret!). Harta cuprindea noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea noilor interese strategice, proclamate după căderea blocului comunist.1

Harta dezmembrării României2 (Malta, decembrie 1989)

Harta consemna că:

- Scoţia devenea independentă;

- o parte a Irlandei de Nord se unea cu Republica Irlanda;

- Bretania se desprindea de Franţa;

- Ţara Bascilor şi Catalunia se desprindeau de Spania;

- Italia se diviza în zona de nord şi zona de sud;

- Belgia se diviza în Flandra şi Wallonia;

- Cehoslovacia se rupea în două;

- Kaliningrad urma să fie o zonă autonomă în cadrul Rusiei;

- Kosovo se alipea Albaniei.

În ce priveşte ROMÂNIA:

- Transilvania devenea parte a Ungariei;

- actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprindeau de România şi deveneau o ţară a ţiganilor;

- partea vestică a Basarabiei revenea României;

- partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devenea zonă autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei;

- peste România de sud-vest scria „ţigani”.

Se spune că „organele de informaţii româneşti” au intrat în posesia hărţii secrete (unii afirmă încă în surdină că prin mijloace specifice, alţii cred că harta a fost „scăpată din sertar” în mod deliberat, ca formulă de teroare preventivă la adresa României!).

Departamentul Securităţii Statului i-a prezentat şefului statului român, Nicolae Ceauşescu, prin generalul Iulian Vlad, un raport referitor la noul echilibru geopolitic pe continentul european şi redefinirea sferelor de influenţă”, la care ar fi anexat acea hartă „încropită pe picior“ -, ca la Ialta în anul 1945! - şi adusă în ţară de către „spionajul românesc” pe cărări necunoscute. Deci, Nicolae Ceauşescu ar fi văzut cu proprii săi ochi faptul că România urma să fie ciopârţită mai abitir decât în anul 1940: Oltenia şi o parte din Banat urma să se transforme în Ţara ţiganilor, Ardealul să fie înghiţit de Ungaria, iar o parte din Basarabia urma să se unească cu ce mai rămânea din România. Această tâlhărie, prin care s-a pus la cale sfâşierea şi dezmembrarea României l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să se opună cu încăpăţânare lui Mihail Gorbaciov şi să strige în disperare că România se află sub agresiunea conjugată a Occidentului şi Sovieticilor.

Mihail Gorbaciov s-a întors la Moscova, unde în 4 decembrie 1989 i-a convocat pe reprezentanţii statelor Organizaţiei Tratatului de la Var­şovia (Uniunea Sovietică, Cehos­lovacia, Ungaria, Bulgaria, Po­lo­nia, R.D. Germană şi România). Scopul declarat al convocării a fost informarea cu cele discutate la Malta, precum şi semnarea unei declaraţii comune prin care se recunoştea că invazia Cehoslovaciei din anul 1968 a fost o imixtiune în treburile interne ale altui popor, precum şi a unui angajament potrivit căruia pe viitor vor fi folosite „numai mijloace politice pentru reglemen­tarea oricăror probleme”. Însă, Nicolae Ceauşescu, convins fiind că acolo se petrecea o farsă şi că urmează scoaterea sa din istorie, l-a înfruntat pe Mihail Gorbaciov, cerîndu-i: să retragă trupele din Cehoslovacia, să respecte adevărul privind neimplicarea Romîniei în invazia Cheoslovaciei în anul 1968 şi să coalizeze forţele pentru apărarea sistemului politic socialist în faţa ofensivei Occidentului capitalist.

Ce a urmat se cunoaşte, pentru că ecourile încleştărilor sângeroase de atunci încă nu s-au stins. Nicolae Ceauşescu şi regimul politic socialist au fost dărâmaţi în decembrie 1989, prin aşa-numita „revoluţie română”, urmată de o bătălie pentru respectarea târgului făcut între Super-Puteri privind sferele de influenţă şi abandonarea României socialiste de către Uniunea Sovietică în braţele Occidentului capitalist.

Efectele pozitive şi negative ale acelui moment istoric se văd şi astăzi: România a rămas, deocamdată, întreagă din punct de vedere teritorial, cu preţul integrării în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană şi al cedării din atributele suveranităţii statului, dar zdrenţuită din punct de vedere politic, secătuită de resurse şi sfîşiată de corupţie în rândul clasei politice şi de şomaj mai ales în rândul tinerilor.

NOTĂ: Harta concepută la Malta a fost dată publicităţii abia în anul 1992 de către William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al S.U.A. în Afganistan), iar publicaţia franceză „L′evenement de Jeudi” a arătat-o publicului larg în octombrie 1992. Se afirmă că „spionul” român care a furnizat harta secretă cu mutilarea României la Malta a murit în accidentul aviatic de la Baloteşti din anul 1995!³

*

1.2. Ce s-a întîmplat cu prevederile hărţii?

Majoritatea evenimentelor preconizate s-au produs ori sunt pe cale de a se produce. Acestea s-au integrat într-un torent geostrategic şi un parteneriat ascuns între Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă, în pofida „zgomotului de font” pe marginea unor inventate neînţelegeri între cele două Super-Puteri. Astfel:⁴

- Iugoslavia s-a divizat în urma unui şir de conflicte armate începînd cu anul 1990, când Germania a recunoscut independenţa Sloveniei şi Croaţiei;

- în anul 1991 a început războiul dintre sârbi şi croaţi, iar în anul 1992 războiul dintre sârbi şi bosniaci;

- în anul 1993 Cehoslovacia a dispărut paşnic de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia;

- în anul 1999 N.A.T.O. a bombardat intens Serbia, pentru a o slăbi şi obliga la supunere faţă de Occident;

- în noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani (respectiv în anul 2017); acesta a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011; acesta s-a desfăşurat în anul 2014, dar nu a avut deocamdată rezultatul scontat!);

- în noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scânteia scindării - deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor;

- în februarie 2008 Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea U.E. şi S.U.A (este posibil ca în curând să se unească cu Albania!);

- în vara anului 2009, guvernul italian condus de Silvio Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei;

- în anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale provinciei Catalonia din Spania au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de guvernul de la Madrid;

- Armata Revoluţionară Bretonă - care activează de la începutul anilor 70 ai secolului trecut -, susţine „eliberarea bretonilor” (consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice) de sub „opresiunea franceză”.

*

Au trecut 25 de ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Deocamdată România a scăpat de dezmembrare, însă nu şi de planuri şi scenarii instrumentate în diverse medii geopolitice, care să o aducă în pragul prăpastiei, pentru ca apoi primească lovitura de graţie. Cu cât timpul se scurge, iar regimul politic instaurat în decembrie 1989, denumit „democratic”, îşi epuizează resursele informaţionale, materiale şi umane şi nu este capabil să-şi reproducă funcţiile sociale, cu atât pericolul pentru naţiunea şi statul român este mai mare. Nimeni nu mai trebuie să se bizuie doar pe miracolul salvator cu care a fost dăruit de Pronie poporul român.

1.3. Cui foloseşte dezmembrarea României?

După căderea „cortinei de fier”, adică după terminarea declarativă a „războiului rece”, în Europa doar Germania s-a unificat, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat şi se vor mai fragmenta! România nu s-a unit cu Moldova de peste Prut pentru că n-au vrut germanii şi ruşii! Dezmembrarea Româneiei ar bucura Ungaria, Germania, Ucraina şi Rusia, dar şi Uniunea Europeană. ⁵

Ungaria visează la falsa şi ridicola „frontieră de 1000 de ani”. Aceasta vrea o reeditare a celui de-al doilea Dictat de la Viena, drept pentru care face un lobby intens. Agitaţiile şoviniste create de adepţii aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” privind autonomia acestuia sunt sprijinite pe faţă de autorităţile de la Budapesta. Dezmembrarea României a fost şi este visul ultranaţionaliştilor deghizaţi în democraţi, aflaţi la conducerea Ungariei. Aceştia mizează şi pe faptul că intelectualii români s-au grăbit să declare „decesul naţionalismului”, fiindcă n-au înţeles că nu se poate pune semnul egalităţii între naţionalism şi extremism. Orice persoană raţională poate observa că Budapesta doreşte dezmembrarea României, acest scop fiind urmărit cu obstinaţie de către iredentişti, care vorbesc „cu mare durere în suflet” despre Tratatul de la Trianon.

Germania şi-a reactivat „Coloana a V-a” din ţările cu minoritate germană, iar pe forumurile de comunicare circulă mesaje transmise în scopuri propagandistice, secesioniste.⁶ Această ţară a contribuit la divizarea Iugoslaviei şi a Cehoslovaciei, iar în prezent ajută Ungaria în realizarea pretenţiilor ei revizioniste şi sprijină de la distanţă divizarea României. Pentru a asigura în Ungaria un standard de viaţă mai ridicat decât în Slovacia şi a face mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria, Germania a sporit ajutorul economic acordat Ungariei. De asemenea, după dezmembrarea Iugoslaviei, Croaţia şi Slovenia au intrat în sfera sa de interese economice, iar unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria se arată la orizont, fiind previzibilă dacă naţionaliştii ucraineni vor desfăşura „activităţi distructive”. România a fost luată în vizor, însă, din nefericire, pe lângă etnicii germani sau unguri sunt şi români care nu se sfiesc să pună umărul la dezmembrarea României.

Ucraina se teme de pretenţiile legitime ale statului român asupra nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, nordului şi sudului Basarabiei, precum şi Insulei Şerpilor. Dispariţia României actuale ar elimina o ameninţare la acest stat cu frontiere artificiale. Problema canalului Bâstroe, precum şi procesul privind delimitarea platformei continentale, indică natura relaţiilor româno-ucrainene. În plus, românii din Ucraina nu se bucură de drepturile pe care le are minoritatea ucraineană din România. În momentul de faţă Ucraina are probleme extreme de grele cu Rusia. A pierdut Crimeea, care a fost încorporată la Rusia, iar războiul civil din estul Ucrainei, în care se implică Rusia şi unele state occidentale menţine Ucraina în stare de alertă maximă, uitând de problemele litigioase pe care le-a creat României de-a lungul întregii sale existenţe.

Rusia doreşte dezmembrarea României, întrucît urmăreşte recuperarea a ceea ce se mai poate din teritoriile pierdute prin dezmembrarea U.R.S.S., iar România constituie o piedică în realizarea acestui obiectiv. România doreşte reunificarea teritorială, prin alăturarea Moldovei de peste Prut şi are aliaţi puternici (U.E. şi N.A.T.O.), cu care Rusia nu doreşte o confruntare politico-militară directă. România este un cap de pod la dispoziţia S.U.A., ceea ce deranjează profund Rusia, iar în Republica Moldova unionismul românesc împiedică integrarea acesteia în Uniunea Vamală propusă de Kremlin. De aceea, Rusia încurajează pretenţiile teritoriale ale Ungariei vizavi de România. Încurajând Ungaria pe teme naţionaliste, Rusia loveşte în interesele S.U.A. şi distrage atenţia României de la unirea cu Republica Moldova. Deci, dezmembrarea României ar duce la dispariţia unui stat care incomodează planurile Rusiei.

Uniunea Europeană (U.E.) este o uniune economică şi politică compusă din 28 de state europene, cu o populaţie combinată de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din populaţia lumii.⁷ Aceasta funcţionează printr-un sistem de instituţii supranaţionale independente şi interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internaţională şi poate încheia tratate. România a devenit membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, iar românii au câştigat libertatea de a circula fără vize în toată Europa. Însă, Uniunea Europeană a inventat euroregiunea - o formulă de cooperare sub-regională având drept scop declarat dezvoltarea coeziunii economice şi sociale a unor spaţii geografice transfrontaliere.⁸ În fapt, nedeclarat, euroregiunea reprezintă o formă mascată de integrare comunitară, întrucât implică zonele de frontieră ale statelor europene, elimină barierele vamale şi obstacolele din calea fluctuaţiei forţei de muncă şi produce consecinţe perverse asupra integrităţii teritoriale a statelor membre.

2. Planuri şi scenarii concepute în Ungaria

2.1. Diversiuni prin formaţiuni politice şi paramilitare

Ungaria - stat membru N.A.T.O. şi U.E. -, nu emite în mod oficial pretenţii asupra unor teritorii din România, care au aparţinut odinioară regatului medieval al Ungariei sau Imperiului austro-ungar. Dar, guvernanţii unguri au elaborat în ascuns şi au început să aplice, pe faţă, o strategie care utilizează toate tipurile de resurse pentru realizarea obiectivului propus: partide extremiste, care să facă agitaţie şi să sensibilizeze forurile europene, formaţiuni paramilitare care să bage groaza în românii ardeleni şi planuri secrete şi scenarii de ocupare fără violenţă a Ardealului.

 Democraţia ungară permite funcţionarea unor partide extremiste, care propagă idei şi desfăşoară acţiuni cu caracter extremist-iredentist. Între acestea se află Alianţa Tinerilor de Dreapta - Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobboldali Ifjúsági Közösség-Jobbik Magyarországért Mozgalom), pe scurt Jobbik.⁹ Acesta este un partid politic de extrema dreapta, care afirmă public şi zgomotos că militează, printre altele, pentru apărarea identităţii istorice maghiare, creştinismului şi culturii maghiare. Însă, din ideile proferate şi acţiunile desfăşurate, rezultă că „Jobbik” este un partid anti-imigraţie, antisemit şi eurosceptic. Chiar oponenţii săi din Ungaria îl califică drept partid xenofob, acţiunile sale fiind îndreptate mai ales contra ţiganilor (Sinti şi Roma) şi contra evreilor.

 În anul 2007, partidul „Jobbik” a înfiinţat Garda Maghiară¹⁰ (în maghiară „Magyar Gárda”, denumirea completă fiind „Magyar Gárda Hagyományőrző és Kulturális Egyesület”, adică, pe româneşte „Asociaţia Garda Maghiară pentru Protecţia Tradiţiilor şi Culturii”). De la începutul existenţei sale, aceasta a fost o organizaţie de extrema dreapta, a folosit, simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică şi s-a manifestat violent la adresa Tratatului de la Trianon. „Garda” a fost considerată moştenitoarea „Partidului Crucilor cu Săgeţi” datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă, precum şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a ducelui Árpád.

Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual». Însă, datorită retoricii rasiste şi xenophobe folosite de aceştia, precum şi a reacţiilor venite din spaţiul comunitar eururopean, în decembrie 2008 Tribunalul Budapesta a scos Garda Maghiară în afara legii. Decizia a fost confirmată în mod definitiv şi irevocabil 2 iulie 2009 de către Curtea de Apel Budapesta.

NOTĂ: „Garda Maghiară” a avut ecou şi în România. În Harghita, câţiva tineri maghiari mai exaltaţi au făcut demersuri, încă din anul 2007, pe lângă liderii acesteia pentru a înfiinţa o subunitate, numită „Plutonul Secuiesc”. „Garda Maghiară” şi-a mai făcut cunoscută prezenţa în 1 decembrie 2009, când un grup de tineri maghiari s-au comportat în mod provocator în Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, purtând însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua naţională a României.

2.2. Plan secret de dezmembrare a Romîniei

 Autorităţile ungare sunt conştiente că în condiţiile actuale anexarea Ardealului prin mijloace politico-militare este imposibilă. De aceea, au schimbat tactica, trecând la aplicarea unui Plan secret pentru anexarea Ardealului:¹¹ recucerirea pe cale paşnică a Ardealului. Procedura principală este: intabularea dreptului de proprietate obţinut de către unguri sau organizaţii, fundaţii ale acestora, pe calea împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de terenuri arabile, păduri şi imobile bazate pe acte false.

În acest război asimetric, atipic, împotriva României, statul ungar are drept aliaţi formaţiunile politice cu caracter etnic maghiar din Romînia, precum şi bisericile maghiare. Astfel, sub privirile nepăsătoare ale aşa-numitei „clase politice româneşti”, întabularea Ardealului de către unguri se face atât pe cale laică, în beneficiul unor indivizi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).

Cu imobilele care aparţin de drept statului român este împroprietărit ilegal „Statusul romano-catolic”, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria. Unii lideri extremişti maghiari, precum Laszlo Tokes, susţin că la momentul potrivit, Ardealul se va duce cu pământ cu tot la Ungaria. Aceştia scontează pe laşitatea politicienilor români, pe neputinţa autorităţilor politico-militare române, dar mai ales, pe ajutorul prietenilor lor din Occident. Deocamdată agenţii Ungariei acţionează subversiv, la limita sau prin încălcarea legislaţiei statului român, pe următoarele direcţii principale:

- acordarea rapidă şi gratuită de către Ungaria a dublei cetăţenii pentru românii get-beget;

- dobândirea dreptului de proprietate asupra a peste 60 % din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Ardeal de către Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice maghiare;

- falsificarea Istoriei poporului român, a Istoriei Ungariei şi, mai ales, a Istoriei Ardealului, dând prioritate ungurilor şi prezentîndu-i pe români ca „venetici”, primiţi din milă pe moşiile nobililor unguri;

- intensificarea lobby-ului unguresc, împotriva României şi pentru anexarea Ardealului, în capitalele importante ale lumii: Washington, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Roma, Viena, Bruxelles, şi, mai ales, la Vatican;

- pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii.

            NOTĂ: Presa din Ungaria a scris cu sârg despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. De pildă, în anul 2007, presa din Ungaria aprecia că 1/3 din Ardeal era revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare.

În acelaşi timp, Mass media din România, dar mai ales publicaţiile româneşti din Ardeal au semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale „Statusului romano-catolic” şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false. Însă, Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie s-a implicat în foarte mică măsură, accidental, pentru a curma ilegalităţile comise în Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.

3. Planuri şi scenarii ale minorităţii ungare din România

Pentru dobândirea Ardealului fără război cu România şi încorporarea lui la Ungaria, autorităţile ungare acţionează uneori la vedere, dar de cele mai multe ori ocult, prin intermediul formaţiunilor sau partidelor politice create în România pe baze etnice maghiare, precum şi a unor formaţiuni paramilitare formate mai ales din tineri maghiari care s-au născut şi trăiesc în România şi sunt cetăţeni ai statului român.

3.1. Acţiuni ale formaţiunilor politice cu caracter etnic maghiar

În avangardă sunt două formaţiuni politice, una moderată, de largă „respiraţie” democratică, numită Uniunea Democrată Maghiară din România (U.D.M.R.) -, alta violentă, asumată sau renegată de comunitatea maghiară, în funcţie de conjuncturi, intitulată Partidul Civic Maghiar (PCM) -, care şi-a construit şi o formaţiune paramilitară intitulată Garda Maghiară. Acestea se sprijină pe Mass-media de limbă ungară, precum şi pe organizaţii şi fundaţii cu caracter social, care potrivit legislaţiei romîneşti se manifestă slobod în toată Romînia după dorinţă şi voinţă.

 Uniunea Democrată Maghiară din România (prescurtat U.D.M.R., în limba maghiară „Romániai Magyar Demokrata Szövetség”) este o organizaţie politică, fondată în 25 decembrie 1989 (după căderea regimului comunist) pentru a reprezenta interese ale comunităţii maghiare.¹² În anul 2007, aceasta a devenit membru a Partidului Popular European, deci se autodefineşte partid de centru-dreapta.

NOTĂ: U.D.M.R. este o organizaţie cu o platformă culturală, dar face politică, nefiind însă înregistrată în mod legal ca partid politic (conform Legii nr. 14/2003, cap. IV). Aceasta participă la alegerile locale şi generale în virtutea articolului 62 (2) al Constituţiei României şi în conformitate cu prevederile art.4, al.2 al Legii nr.68/1992, care asimiliează organizaţiile minorităţilor naţionale partidelor politice din punctul de vedere al procesului electoral. Are reprezentare parlamentară din anul 1990, iar europarlamentară din anul 2007 până în prezent.

U.D.M.R. se consideră reprezentantul comunităţii maghiare din România şi al intereselor „secuimii”, acţionând atât pentru descentralizarea României, cât şi pentru crearea de autonomii teritoriale, cu toate că acest lucru este interzis de Constituţia României. Liderii săi susţin autonomia culturală, precum şi autonomia „Ţinutului Secuiesc”. Pentru a-şi realiza scopurile, U.D.M.R. a candidat la Parlamentul European, fiind membru-asociat al Partidului Popular European (EEP) şi al grupului acestei organizaţii (EPPG) în Parlamentul European.

 Din ianuarie 2008, în România funcţionează Partidul Civic Maghiar (PCM),¹³ un partid de dreapta, care are înscrisă în program autonomia „Ţinutului Secuiesc”, precum şi obţinerea de „drepturi mai generoase pentru minorităţi”. Acest partid a fost înfiinţat de organizaţia Uniunea Civică Maghiară (UCM), creată în iulie 2003.¹⁴ Este un „duşman declarat al statului naţional unitar roman”, prin susţinerea separatismului teritorial pe criterii etnice, concret, al realizării autonomiei teritoriale a aşa-zisului „Ţinut secuiesc”. În plan doctrinar, P.M.C. s-a situat, de la înfiinţare, pe linia segregaţiei, exclusivismului şi separatismului etnic, subordonându-şi acţiunile dezideratului înfăptuirii autonomiei teritoriale a comunităţii maghiare.

În ultima vreme, manifestările cu caracter antiromânesc, separatist, autonomist şi neorevizionist s-au intensificat şi s-au diversificat. P.C.M. eludează nedisimulat şi deschis legislaţia statului român, asumându­-şi postura de port-drapel al separatismului teritorial secuiesc prin care atentează la integritatea teritorială a României! Deviza P.C.M. este: „Vrem autonomia teritorială a Ţinutului secuiesc!”, liderii săi mizând pe faptul că statul român este slab şi că în România nimeni nu le poate face nimic.

 În 15 septembrie 2011, la Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrat Partidul Popular Maghiar din Transilvania,¹⁵ fondat de europarlamentarul extremist Laszlo Tokes. Acesta este o formaţiune de dreapta care se ghidează după principii creştin-conservatoare şi autonomiste şi îşi modelează ideologia politică în sânul familiei partidelor europene de centru-dreapta. Se revendică din Partidul Naţional Maghiar, o formaţiune care a activat în România în perioada interbelică.

NOTĂ: Laszlo Tokes a declarat că „Centrul partidului nostru va fi în Ardeal şi nu în Bucureşti, cum este cel al UDMR-ului. Noi niciodată nu vom da explicaţii de la Bucureşti, că de ce nu se poate asta sau aia. Obiectivul nostru este reconstrucţia Ardealului, incluzând aici şi Ţinutul Secuiesc. De aceea, sloganul partidului nostru va fi: Ardealul este al ardelenilor, Ţinutul Secuiesc este al secuilor“. Însă, eludează faptul că la ultimul recensământ oficial, nici măcar 1.000 de persoane nu s-au declarat secui. Nu se ştie unde a văzut Laszlo Tokes o ţară cu mai puţin 1000 de locuitori!

Despre acest partid cu caracter etnic, părerile sunt împărţite:¹⁶ unii spu că se află în slujba stăpânilor de la Budapesta - aşa cum au declarat reprezentanţii UDMR! -, iar alţii susţin că este doar o „sperietoare” folosită de puterea politică de la Bucureşti pentru a-i controla pe ungurii din guvernul României. Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş consideră că acest partid constituit pe criterii entice este o abatere de la democraţie, având vădite tendinţe extremiste. De aceea, într-un comunicat transmis Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României, a solicitat ca în perspectiva modificării Constituţiei să interzică funcţionarea partidelor şi formaţiunilor politice constituite pe criterii etnice, iar cu ocazia viitoarei reîmpărţiri administrativ-teritoriale a ţării să nu cedeze „presiunilor” interne şi externe din Ungaria, de formare a unor regiuni constituite pe baze etnice, „care să conducă la renaşterea experimentului stalinist de tristă amintire al Regiunii Autonome Maghiare”.¹⁷

3.2. Entităţi politico-administrative preconizate

a). Ţinutul Secuiesc

Ţinutul Secuiesc (în maghiară Székelyföld, cu scriere secuiască veche (probabil dacică!): , în germană Szeklerland, în latină Terra Siculorum) este - în accepţiunea istorico-etnografică, ţinutul din sud-estul Transilvaniei, locuit în majoritate de „secui” (subgrup etnic cu o conştiinţă istorică aparte, cu un anumit specific etnografic, respectiv de dialect şi, care cuprinde teritoriile fostelor scaune secuieşti. Teritoriile respective se găsesc inclus în momentul de faţă în judeţele Alba, Bacău, Cluj, Covasna, Harghita şi Mureş.¹⁸

Astăzi, sub aspect etno-politic, sub denumirea „Ţinutul Secuiesc” se înţelege teritoriul format din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu centrul la Târgu Mureş -, important centru istoric, cultural, industrial, economic şi de educaţie. Tîrgu Mureş a fost, pe rând, reşedinţa Scaunului Mureş, apoi a Comitatului Mureş-Turda, apoi a Regiunii Autonome Maghiare, iar în prezent este reşedinţa judeţului Mureş.

România şi „Ţinutul Secuiesc” (spărtura din „tricolorul românesc”, adulată de „poporul din stradă” la „zavera” din decembrie 1989)

NOTĂ: Prima menţiune documentară privitoare la secui datează din anul 1116, în vremea regelui Ştefan al II-lea al Ungariei (1116-1131), când alături de pecenegi au format avangarda cavaleriei regatului Ungariei în bătălia de la Olsava. Deci, de la început, „secuii” au fost un neam distinct de unguri!

În anul 1146, „secuii”, alături de pecenegi, au făcut parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicaţi în luptele de pe Leitha împotriva markgraf-ului Heinirich al II-lea de Austria.

Ulterior „secuii” au primit misiunea de a consolida şi apăra fortificaţiile de graniţă numite „palisade” (ung. Gyepű), numite şi „prisăci”. În consecinţă, grupuri de „secui” au fost deplasate treptat, din câmpia Tisei şi Bihor, concomitent cu avansarea hotarelor regatului Ungariei, spre estul şi sud-estul Transilvaniei. Astfel, „secuii” au fost colonizaţi în sistemul de „prisăci” medievale de-a lungul graniţei de sud-est a voievodatului Transilvaniei.

În secolul al XVI-lea a fost creată dieta Dieta Transilvaniei (Ardealului), în care au intrat reprezentanţii stărilor celor trei naţiuni privilegiate - ungurii, saşii şi secuiii -, precum şi ai religiilor recepte - romano-catolică, evanghelic-lutherană, reformată şi, mai târziu, cea unitariană. Şedinţele „Dietei” au fost ţinute în mai multe localităţi, de cele mai multe ori în oraşe sau târguri din zona centrală a Transilvaniei, aşezate pe lângă cele mai importante drumuri. În acest sens, oraşul-cetate Târgu Mureş a ocupat un loc de frunte. Locul de adunare a „stărilor ardelene” s-a stabilizat într-o oarecare măsură la Alba Iulia de abia la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Unităţile de administrare judecătorească ale „secuilor” au fost „scaunele secuieşti”, menţionate începând cu deceniul al treilea al secolului al XIV (iniţial şapte, apoi cinci, prin contopirea a Trei Scaune în unul singur). Acestea s-au întins pe mare parte din actualele teritorii ale judeţelor Covasna şi Harghita, precum şi în partea de mijloc a actualului judeţ Mureş. În afara acestei zone, „scaunele secuieşti” au cuprins şi câteva localităţi din judeţele Alba şi Cluj (între Turda şi Vinţu de Sus, care au ţinut de Scaunul Secuiesc al Arieşului), trei comune din judeţul Neamţ (Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean şi Dămuc), precum şi o comună din judeţul Bacău (Ghimeş-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din anul 1968 în cele două judeţe moldovene. În anul 1764, „secuii” s-au împotrivit încorporării în nou înfiinţatele regimente grănicereţti secuieşti ale graniţei militare, fiind masacraţi de trupele imperiale habsburgice la Siculeni (numit şi Siculicidium).

La 1 ianuarie 1845 a fost desfiinţat judeţul Săcuieni (Saac) din Ţara Românească, a cărei reşedinţă s-a aflat iniţial la Urlaţi. Numele judeţului s-a tras de la populaţia secuiască venită din Ardeal, care s-a amestcat cu românii localnici. Judeţul Săcuieni (Saac) a fost împărţit între judeţele Prahova (cea mai mare parte) şi Buzău (partea de est).

În anul 1876, odată cu reforma administrativă a Regatului Ungariei, „scaunele secuieşti” au fost desfiinţate, iar în locul lor au fost înfiinţate patru comitate (vármegyék). În Proiectul de reorganizare a Austro-Ungariei, intitulat Statele Unite ale Austriei Mari, publicat în anul 1906 de Aurel C. Popovici, s-a prevăzut că „Scaunele secuieşti” urmau să constituie una din cele 15 „ţări” alcătuitoare ale confederaţiei. În prezent, teritoriul fostelor „scaune secuieşti” nu are un statut administrativ deosebit de ţinuturile istorice româneşti, deci are administraţie publică de tip judeţean.

Refacerea „Ţării Secuilor” este o himeră, întrucât la recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, doar 532 de persoane s-au declarat că aparţin minorităţii secuilor din România. Pentru a spori numărul secuilor, la recensământul din 2012, etnicii maghiari au fost îndemnaţi să se declare „secui” şi nu „maghiari”. Rezultatele ultimului recensământ nu prezintă care este numărul declarat al „secuilor”, ci doar al „maghiarilor”. În anul 2003 a fost înfiinţat aşa-numitul Consiliu Naţional Secuiesc - autodefinit ca organizaţie care promovează drepturile secuilor din România. Acesta a iniţiat o acţiune care are drept scop crearea unei regiuni autonome secuieşti, afiliată la Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic al minorităţilor maghiare din Slovacia, Serbia, Ucraina, România şi Croaţia.

NOTĂ: În februarie 2007, Consiliul Naţional Secuiesc a organizat un sondaj de opinie în vederea obţinerii autonomiei fostelor scaune secuieşti, desfiinţate de autorităţile regale ungare în anul 1867. În presă, acel sondaj de opinie a fost prezentat, uneori în mod greşit, drept „referendum”, fără să fi fost referendum real. Autorităţile române au declarat că acest act nu ar fi ilegal, dar este „la limita extremă a legii” (organizarea şi desfăşurarea referendumului putând fi reglementate numai prin legi organice, conform Constituţiei României. Aceeaşi poziţie a avut-o aşa-numita clasă politică din România, inclusiv UDMR.

La 1 iunie 2011, în Bruxelles s-a deschis „Biroul de Reprezentanţă al Scaunelor secuieşti”, cu sediul în „Casa Regiunilor Maghiare”. La 2 iunie 2011, europarlamentarii UDMR au organizat o recepţie în clădirea Parlamentului European din Bruxelles. Ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a explicat că la Bruxelles se înregistrează numai unităţi teritorial-administrative existente şi recunoscute ca atare. El a reamintit ca M.A.E. român a cerut ca niciun oficial ungar să nu participe la evenimentul de inaugurare a Reprezentanţei „Ţinutului Secuiesc” şi l-a convocat pe ambasadorul Ungariei, căruia i s-a transmis un mesaj, astfel încât autorităţile de la Budapesta să ia notă de rezerva fermă a părţii române.

NOTĂ: Poziţia mai hotărîtă a autorităţilor române a determinat trecerea la defensivă a iniţiatorilor proiectelor vizînd „Ţinutul Secuiesc”, explicînd că ei nu îşi doresc independenţă, ci doar autonomie. Presa a informat că, la ultimul marş pentru susţinerea autonomiei, Marele marş al secuilor (octombrie 2013), au participat peste 100.000 de persoane; printre mesajele transmise de ei s-au numărat următoarele: „Vrem autonomie, nu independenţă”; „Ţinutul Secuiesc, cealaltă faţă a României”; „România este şi ţara noastră”; „Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă”.

Însă, U.D.M.R., prin Kelemen Hunor, vicepremier şi ministru al culturii în guvernul României, a prezentat oficial guvernului român proiectul de autonomie pentru „Ţinutul Secuiesc”. Potrivit proiectului, ţinutul va avea preşedinte şi propriul patrimoniu.¹⁹ În art.1 al proiectului se stipulează că: Ţinutul Secuiesc să se constituie ca o regiune autonomă avînd personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil Romînia şi va cuprinde judeţele Covasna, Harghita şi Mureş”.

b). Partium

Partium (lat.Partium regni Hungariae, în traducere „partea regatului Ungariei”) se referă la teritoriul din afara Transilvaniei propriu-zise, recunoscut în anul 1541 de sultanul Soliman Magnificul ca aparţinând principelui Ioan Zapolya, pretendent al coroanei regale a Ungariei în contra împăratului Ferdinand.²⁰ În anul 1570, prin Tratatul de la Speyer, fiul lui Ioan Zapolya -, Ioan Sigismund Zápolya -, a renunţat la pretenţiile regale şi s-a numit în continuare „Transilvaniae et partium regni Hungariae princeps”, adică principe al Transilvaniei şi al părţii din Regatul Ungariei. Titlul de principe i-a fost recunoscut deopotrivă de sultan şi de împărat.

Partium a fost constituit iniţial din comitatele Maramureş, Solnocul Interior, Crasna, Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de Severin şi Zarandul de est. Regiunea Partium a fluctuat în timp şi a fost ocupată în mare parte de trupele Imperiului Otoman în anul 1660, dar a revenit la Transilvania la sfârşitul secolului.

În secolul XVIII (în Marele Principat al Transilvaniei) zona Partium s-a redus la comitatul Solnocul Interior, comitatul Crasna, ţinutul Chioar şi o porţiune din comitatul Zarand. Prin reorganizarea administrativă a Regatului Ungariei de la mijlocul secolului XIX, teritoriul numit Partium a fost încorporat în regat.

Prin Tratatul de la Trianon din anul 1920, regiunea Partium a fost divizată între Regatul României, Cehoslovacia şi Ungaria. Astăzi, denumirea de Partium se referă la teritorii din actualele judeţe Arad, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Timiş din România, din judeţul Hajdu-Bihar din Ungaria şi din regiunea Transcarpatia din Ucraina.

Pentru înfiinţarea regiunii „Partium” a strîns semnături Partidul Popular Maghiar din Transilvania. În concepţia liderilor acestui partid, regiunea respectivă ar urma să cuprindă judeţele Bihor şi Satu Mare, dar şi o parte din judeţele Sălaj şi Maramureş.²¹

NOTĂ: Deputatul U.D.M.R., Attila Cseke, a susţinut că regiunea „Partium”, cu centrul la Oradea, ar trebui să apară pe noua hartă a României,²² întrucît este o zonă, o entitate cu cultură şi istorie, cu criteriul geografic foarte clar, despărţită de Cluj prin Piatra Craiului. De altfel, la sfârşitul lunii ianuarie 2013, filialele bihorene ale celor cinci partide parlamentare au semnat o declaraţie comună, în care au acceptat să acţioneze unitar pentru o regiune cu capitala la Oradea.

4. „Caii troieni” a Ungariei şi Germaniei

Pe coordonatele separării Transilvaniei şi Banatului de România au fost create mai multe organizaţii, ligi, dintre care se evidenţiază: Liga Transilvania-Banat, „Liga Transilvania Democrată” şi Asociaţia „Drum Nou” (Neuer Weg). În spatele acestora se află guvernele Ungariei şi Germaniei.

4. 1. Liga Transilvania-Banat

Această ligă a fost creată în martie 2002 de către un anume Sabin Gherman (absolvent al facultăţii la Craiova, în capitala Olteniei!) autodeclarat „român”, dar duşman al românilor de dincolo de Carpaţi. Acesta a ieşit în lumina reflectoarelor prin articolul „M-am săturat de România”,²³ fiind folosit de duşmanii României pentru a argumenta că dezmembrarea României este cerută nu numai de către minorităţile etnice din Transilvania, ci şi de către românii neaoşi de acolo.²⁴

Înfiinţarea mişcării a fost contestată de mai multe partide politice, pe motiv că iniţiatorul ei ar dori separarea Transilvaniei de România. La jumătatea lunii octombrie 2002, Sabin Gherman a depus, la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB), actele de înregistrare a Ligii Transilvania-Banat ca partid politic. Însă, instanţele bucureştene au refuzat înregistrarea formaţiunii ca partid politic, iar iniţiatorul ei a chemat în judecată statul român la CEDO. Neavând sorţi de izbândă, în martie 2004, Liga Transilvania-Banat a fuzionat cu Partidul Popular Creştin (în acel moment Liga avea 28.000 de membri!).

În prezent, Sabin Gherman face propagandă antiromânească, secesionistă, la posturile de televiziune „Transilvania life” şi „Look TV”, patronate de Arpad Paszkany şi dirijate ocult de la Budapesta. Pentru el, doar românii ardeleni - de fapt „ardelenii români”, fiindcă în viziunea lui „ardelenii reprezintă un popor” - sunt de o calitate superioară, restul românilor din alte zone fiind „resturi”, în sensul de deşeuri. Conform teoriilor acestui „ardelean gherman”, oltenii, moldovenii, dobrogenii şi bucureştenii (numiţi zeflemitor „mitici”) sunt nişte români inferiori celor din Ardeal şi Banat, fiindcă nu au avut cinstea să se „civilizeze” sub cizma austro-ungară şi nici onoarea să slugărească ungurilor care-i umileau şi persecutau pe românii transilvăneni.

2. Liga „Transilvania Democrată”

Liga respectivă a fost înfiinţată - potrivit fondatorilor acesteia -, pe fondul îngrijorării resimţite privind pierderea treptată a identităţii de „transilvănean”, precum şi ca o consecinţă a aplicării unei asimilări şi omogenizări cu urmări nefaste asupra rânduielilor locale multiseculare.²⁵ Principalul scop al Ligii este „de a păstra, atât cât a mai rămas din identitatea membrilor ei, legitimată în mod evident de multiculturalismul local, religii, tradiţii, istorie şi geografie regională foarte diferite de restul ţării”. Printre fondatori se numără un anume Mircea Dăian (maghiaro-sas), fost tâmplar din Mediaş, care a stat mai mulţi ani în Germania, apoi s-a întors în Transilvania, aducând cu el un steag al „Transilvaniei independente”, pe care l-a „procurat” din Germania (numai el ştie de unde şi cum!), cu care face propagandă secesionistă şi revanşardă.

Membrii „Ligii” percep „transilvănismul” ca un fenomen cultural, economic şi social, întrucît o mare parte a societăţii din „regiunea transilvană” resimte o presiune continuă din partea „Centrului”. Aceştia şi-au propus să promoveze o perspectivă asemănătoare şi pentru alte regiuni din România, respectiv Banat, Oltenia, Dobrogea, Bucovina şi chiar Moldova şi Muntenia. Ei cred că autonomia nu va putea fi obţinută doar de „secui”, sau de „maghiari”, iar la obţierea autonomiei ar trebui să se implice şi românii, alături de unguri şi saşi.

Acest Mircea Dăian, - pretins om de afaceri, fiindcă şi-a creat o firmă minusculă, care construieşte case de lemn -, administrează o pagină de Facebook, unde propagă „transilvanismul” prin diverse obiecte promoţionale (brelocuri, tricouri, steaguri, autocolante),²⁶ iar lozinca lui este „Autonomie pentru Ardeal!” El este prezent la acţiuni cu caracter revizionist, alături de iredentiştii unguri.²⁷ De asemenea, propagă în mod violent „independenţa” Transilvaniei, agitând la competiţiile sportive la care participă ca spectator aşa-zisul „steag transilvănean”, confecţionat în Germania, precum şi alte insemne cu mesaje „transilvaniste”, secesioniste.

Precum se vede, pe „Steagul Transilvaniei” culorile Tricolorului românesc sunt inversate, iar vulturul german domină centrul (semantic sinonim controlului). Cele 7 oraşe transilvane, vizate de secesionişti sunt simbolizate de 7 turnuri/cetăţi (precum în stema principilor din familia Bathory).

4.3. Asociaţia „Drum Nou”

În luna martie 2013, în Făgăraş a luat fiinţă „Asociaţia Neuer Weg” („Verein Neuer Weg”). Aceasta are drept scop declarat protecţia mediului înconjurător, a patrimoniului construit, a drepturilor civile, a valorilor regionale şi europene. În conducerea asociaţiei se află câţiva saşi veritabili, precum şi doi saşi încuscriţi cu români - Willy Schuster şi Erwin Albu. Asociaţia patronează site-ul „Neuer Weg” („Drum nou”), urmaş al cotidianului apărut în 13 martie 1949 la iniţiativa Comitetului Antifascist German. Publicaţia respectivă susţine aşa-numita „doctrină a transilvănismului”, deci dezmembrarea României, publicînd articole cu tentă antiromânească şi regionalist-extremistă.²⁸ Aşa-zişii „transilvanişti” agită spiritele pentru desfacerea României în „regiuni istorice”, la loc de frunte punând Transilvania.

Ultima mare întrunire a membrilor acestei asociaţii a avut loc la Sibiu, în 28 decembrie 2013,²⁹ iar Willy Schuster a adoptat următorul slogan trilingv cu referire la Transilvania: „Ne luăm ţara înapoi!” / „Visszavesszük az országot! / „Wir holen uns unser Land zurück”). Acest slogan a apărut şi în alte publicaţii care sprijină acţiunile asociaţiei, iar liderii acesteia au instituit titlul de „ardeleanul anului” pentru autonomişti, revizionoşti sau secesionişti.³⁰ Aceştia promovează la vedere ideile secesioniste, care au drept scop dezmembrarea României, purtând cu ei acelaşi steag pe care-l poartă şi reprezentantul Ligii „Transilvania Democrată”.

5. Construcţii comunitare ale Uniunii Europene (Euroregiunile)

În noul context geopolitic, în limbajul de specialitate au apărut expresii precum „zone transfrontaliere” şi „euroregiuni de cooperare transfrontalieră”. Astfel, în cîţiva ani România a fost înconjurată pe tăcute, la vedere sau ocult, pe toate laturile sale de aşa-numitele „zone transfrontaliere aferente României” şi „euroregiuni de cooperare transfrontalieră cu participare românească.³¹

*

5.1. Euroregiuni la frontiera de vest şi nord-vest a Romîniei

a) Euroregiunea „Carpatica”

Începând cu anul 1992, la iniţiativa Ungariei s-a constituit prima euroregiune de cooperare transfrontalieră la nivelul fostelor state socialiste. Aceasta a fost denumită Euroregiunea „Carpatica”, fiind grefată pe structura „Bazinului Carpatic” -, un concept introdus în circulaţie după Tratatul de pace de la Trianon, pentru a desemna fosta Ungarie Mare. Factorul-liant al cooperării euroregionale s-a dorit a fi moştenirea comună austro-ungară, reflectată, care s-ar reflecta asupra unei infrastructuri unitare, dar mai ales prezenţa populaţiei maghiare în toate zonele naţionale componente.

Euroregiunea „Carpatica” a început să funcţioneze la 14 februarie 1993, la Debreţin, în cursul unei reuniuni a miniştrilor de externe şi a reprezentanţilor administraţiilor locale din 5 ţări, respectiv România, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Ucraina,³² care se întâlnesc în Europa Centrală, într-o zonă rurală montană, aşezată de-a lungul lanţului Munţilor Carpaţi şi în bazinul rîului Tisa.³³ Potrivit legislaţiei române, colectivităţile, autorităţile sau organismele desemnate să exercite funcţiile regionale sunt, consiliile judeţene şi consiliile locale. Organismul de conducere a euroregiunii este Consiliul Euroregiunii Carpatica, compus din reprezentanţi ai ţărilor membre şi condus de un preşedinte. Acesta are rolul de a decide asupra strategiei euroregiunii, precum şi asupra problemelor de interes pentru întreaga euroregiune.

Precum se observă, Euroregiunea „Carpatica” a fost transformată în timp într-o veritabilă structură teritorială de nivel macroregional, avînd o suprafaţă de aproximativ 162.000 kmp şi o populaţie de aproximativ 15 milioane de locuitori.34 Iniţiatorii ei au dorit şi au încercat să impună drept centru-direcţional zona Oradea-Debreţin, din motive comunitare, însă veritabil mozaic etnic din care este formată euroregiuea a arătat în curînd că structura şi obiectivele ei nu sunt viabile.

În prezent, aceasta cuprinde, cel puţin teoretic, judeţele Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Botoşani, Suceava, Harghita (judeţ primit în anul 2000!) din România (cu următoarele centre polarizatoare: Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Zalău, Botoşani, Suceava, Miercurea Ciuc); judeţele Borsod-Abaúj-Zemplén, Szabolcs -Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihàr, Heves, Jász-Nagykun-Szolnok din Ungaria (cu următoarele centre polarizatoare: Debrecen, Miskolc, Eger, Szolnok, Békéscsaba, Nyiregyháza); judeţele Dolno-Ślaskie din Polonia (cu următoarele centre polarizatoare: Krosno, Przemysl, Rzeszow, Tarnow; judeţele Košice, Prešov din Slovacia (cu următoarele centre polarizatoare: Bardejov, Kosice, Presov); judeţele Ujgorod, Ivano-Francovsk, Lvov, Cernăuţi din Ucraina (cu următoarele centre polarizatoare: Ujgorod, Lvov, Ivano-Francovsk, Cernăuţi).

În evoluţia acestei euroregiuni au apărut şi se menţin, inevitabil, tendinţe de fragmentare: pe de o parte pe criterii identitare, iar pe de altă parte, ca urmare a nucleelor de cooperare transfrontalieră care au indus vectori preferenţiali de cooperare şi implicit apariţia unor euroregiuni mai mici şi viabile, „incluse” în această euroregiune. Dintre acesta se remarcă: Slana-Rimava sau Kosice-Miskolc de la frontiera slovaco-ungară şi Bihor-Hajdu Bihar, axată pe axa de cooperare Oradea-Debrecen au spart ulterior unitatea Euroregiunii „Carpatica”. Acestea, precum şi alţi factori pun sub semnul întrebării viabilitatea euroregiunii „Carpatica”.

            

b). Euroregiunea „Dunăre-Criş-Mureş-Tisa” (DKMT)

În anul 1997, la frontiera de vest a României a mai apărut o euroregiune intitulată Euroregiunea „Dunăre-Criş-Mureş-Tisa” (ung. Duna-Körös-Maros-Tisza; sârb. Dunav-Kriš-Moriš-Tisa sau Дунав-Криш-Мориш-Тиса, cu denumirea uzuală DKMT). Aceasta a fost înfiinţată la Szeged, în Ungaria, în 21 noiembrie 1997, de către judeţe din România, Ungaria şi Serbia, cu aprobarea guvernelor ţărilor respective, ca „regiune europeană de colaborare transfrontalieră”.³⁵

În componenţa acesteia intră judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş din România (centre polarizatoare: Arad, Deva,  Hunedoara, Reşiţa, Caransebeş, Timişoara); comitatele Bács-Kiskun, Békés, Csongrád, Jász-Nagykun-Szolnok din Ungaria (centre polarizatoare Bék­és, Jász-Nagykun-Szolnok, Csongrád, Bács-Kiskun); provincia autonomă Voivodina din Serbia.36 Euroregiunea are o suprafaţă de aproximativ 72.000 km pătraţi şi un număr de peste 5 milioane de locuitori.

Obiectivele cooperării stabilite de către semnatari se referă la dezvoltarea şi lărgirea colaborării între comunităţile şi autorităţile locale în domenii precum economia, educaţia, cultura, ştiinţele şi sportul. Scopul declarat a fost sprijinirea regiunii în procesul de integrare europeană. Principalul organ de decizie este Adunarea generală, formată din conducătorii instituţiilor administrative din regiune. Aceasta este şi organul de pregătire, coordonare şi de decizie strategică a cooperării. În fiecare an, la ultimul sfârşit de săptămână din luna mai, la obeliscul Triplex Confinium, aflat la punctul de întâlnire a graniţelor dintre Ungaria, România şi Serbia, se organizează Zilele Euroregiunii DKMT. Cu această ocazie, temporar, se deschid frontierele şi, de regulă, se întruneşte adunarea generală.  Preşedintele în exerciţiu este ales de către adunarea generală pe o durată de un an din rândul preşedinţilor organizaţiilor membre. Euroregiunea DKMT îşi asumă un rol activ şi în organizaţiile internaţionale, ea fiind membră în Asociaţia Regiunilor Frontaliere din Europa.

În prezent Euroregiunea DKMT se face tot mai mică,³⁷ fiind pusă în pericol de dizolvare. Membrii ei încep să se retragă, întrucât nu mai au fonduri financiare pentru a-şi susţine poziţia în această structură de integrare europeană. Principala restricţie cu care se confruntă rezultă din cadrul diferit de cooperare cu Serbia. În momentul de faţă, frontiera sârbă este relativ greu permeabilă, fiind percepută ca o frontieră dintre Uniunea Europeană şi un fost spaţiu ex-iugoslav, caracterizat printr-un grad mare de instabilitate politică şi criminalitate organizată.

NOTĂ: La sărbătoarea euroregiunii Dunăre - Criş - Mureş - Tisa, care a avut loc în luna mai 2011, Ungaria a cerut, oficial, diminuarea cotizaţiei către DKMT. Cererea a fost lansată de mai multe localităţi membre, pentru care suma de 1.000 de euro, cotizaţia anuală, reprezintă o cheltuială nedorită. Solicitarea ungurilor a vienit după ce, în urmă cu doi ani, împreună cu sârbii, românii au suspendat calitatea de membru în Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa a municipiului ungar Békéscsaba. Decizia, votată în unanimitate în Adunarea Generală a euroregiunii a avut la bază faptul că autorităţile din Békéscsaba nu au mai disponibilizat bani, trei ani de zile la rând, pentru plata cotizaţiei de membru în asociaţie. Între timp, în anul 2010 din asociaţie a ieşit, şi judeţul Hunedoara, pe motiv că de la începutul existenţei euroregiunii, a fost unul dintre judeţele care nu au prea beneficiat de finanţări sau proiecte, care ajungeau mai ales în zona de graniţă.

*

În concluzie, zona transfrontalieră româno-ungară este privită de România ca o poartă de deschidere către Vest, către structurile europene şi euro-atlantice, în vreme ce autorităţile de la Budapesta o privesc ca pe o punte de legătură cu comunităţile maghiare din Transilvania. De aceea, această zonă transfrontalieră a fost întărită doar acolo unde autorităţile ungare au întrevăzut posibilitatea de a-şi realiza scopul propus iniţial: pătrunderea pe cale paşnică în Ardeal De aceea, în anul 2002 s-a înfiinţat regiunea transfrontlieră Bihor - Hajdu-Bihár, cu o suprafaţă de 13.755 kmp, care cuprinde judeţul Bihor din România (oraş polarizator Oradea) şi judeţul Hajdu Bihar din Ungaria (oraş polarizator Debrecen).

5.2. Euroregiuni la frontiera de est şi nord-est a Romîniei

În anul 1998, România a adoptat Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, elaborată după modelul Consiliului Europei. Aceasta prevede că unul dintre obiective este „stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaţionale, la care România este parte”.

Potrivit arhitecţilor Uniunii Europene, la graniţa estică a României, Prutul se configurează tot mai pregnant ca o graniţă relativ stabilă a Uniunii Europene. Această graniţă va trebui să facă faţă unor noi provocări determinate de ambivalenţa dintre restricţiile necesare unei cât mai bune „filtrări” a fluxurilor transfrontaliere care bat la porţile estice ale Uniunii Europene şi configuraţia etnică, caracterizată prin omogenitatea românilor pe ambele maluri ale Prutului. În acest context, au fost concepute trei euroregiuni de cooperare transfrontalieră, circumscrise axei transversale a Prutului. Celor trei euroregiuni li s-a impus o redimensionare a cadrului de cooperare, în care s-a pus accent atât pe îmbunătăţirea micului trafic de frontieră pe baza afinităţilor etnice, culturale şi chiar de sânge a populaţiei de pe cele două maluri, cât şi pe controlul riguros al traficului către ţările Uniunii Europene.                              

a). Euroregiunea „Dunărea de Jos”

În timpul reuniunii preşedinţilor României, Republicii Moldova şi Ucrainei, din 4 iulie 1997, organizată la Ismail (Ucraina) au fost trasate viitoarele direcţii ale cooperării transfrontaliere dintre cele trei state, prin semnarea Acordului de cooperare trilaterală. Ea a reprezentat concretizarea primei „trilaterale regionale” la care România a participat ca ţară fondatoare. Aceasta s-a numit Euroregiunea „Dunărea de Jos”,³⁸ înfiinţată la 14 august 1998, în cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurate la sediul Consiliului Judeţean Galaţi, cu participarea autorităţilor locale din judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea din România, regiunea Odessa şi raionul Reni din Ucraina, precum şi raioanele Cahul şi Vulcăneşti din Republica Moldova.

Euroregiunea „Dunărea de Jos” are o suprafaţă de aproape 54.000 kmp şi se compune din judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea din Romînia (cu centrele polarizatoare Galaţi, Brăila, Tulcea); Cahul din Republica Moldova (cu centrul polarizator Cahul) şi Odessa din Ucraina (cu centrul polarizator Odessa). Timp de 10 ani activitatea euroregiunii a fost limitată legislativ, funcţionând ca asociaţie fără personalitate juridică, cu sediul la Galaţi. În vederea adaptǎrii la contextul creat de dobândirea de cǎtre România a statutului de stat membru al Uniunii Europene şi a valorificării posibilităţilor oferite de structurile de finanţare externe, aceasta şi-a reformat cadrul organizaţional, căruia i-a conferit personalitate juridicǎ de naţionalitate românǎ.39

Astfel, în anul 2008, la împlinirea unui deceniu de existenţă a euroregiunii, s-a luat hotărârea constituirii Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră (ACT) a Euroregiunii „Dunărea de Jos”. Asociaţia are ca membri fondatori: Consiliul Judeţean Galaţi, Consiliul Judeţean Tulcea şi Consiliul Judeţean Brăila din România, Consiliul raional Cahul şi Consiliul raional Cantemir din Republica Moldova, Consiliul Regional Odesa, Administraţia Regională de Stat Odessa şi Consiliul raional Reni din Ucraina. Aceasta are sarcina de a sprijini dezvoltarea durabilă a unităţilor administrativ teritoriale care o alcătuiesc, prin extinderea colaborării între membri şi dezvoltarea relaţiilor avantajoase în cadrul tuturor domeniilor de interes comun.

Euroregiunea „Dunărea de Jos” este axată pe probleme de educaţie, ştiinţă şi cultură, punând accent îndeosebi pe protecţia minorităţilor naţionale dincolo de frontiere şi pe lupta pentru rezolvarea problemelor etnice. Fiind constituită din regiuni periferice, aceasta nu dispune de mijoace financiare suficiente pentru promovarea dezvoltării economice, nefiind susţinută în mod corespunzător de guvernele satatelor implicate.

b) Euroregiunea „Prutul de Sus”

La 22 septembrie 2000 în municipiul Botoşani (România) a fost semnat acordul privind înfiinţarea Euroregiunii „Prutul de Sus”, ca structură administrativă de cooperare transfrontalieră între România, Republica Moldova şi Ucraina,⁴⁰ cu o suprafaţă de 43.000 kmp. Fondatorii acesteia au fost regiunea Cernăuţi (Ucraina), judeţele Botoşani şi Suceava din România (cu centrele polarizatoare Botoşani şi Suceava), judeţele Bălţi şi Edineţ din Republica Moldova (cu centrele polarizatoare Bălţi şi Edineţ) şi judeţele Cernăuţi şi Ivano-Frakisvsk din Ucraina (cu centrele polarizatoare Cernăuţi şi Ivano-Frakisvsk). Până la sfârşitul anului 2000 s-au desfăşurat îndeosebi activităţi administrative: au fost definite structura organizatorică, simbolistica, statutul, domeniile economice şi sociale prioritare şi mecanismele de colaborare.

NOTĂ: Fiind regiune transfrontalieră româno-moldo-ucraineană, există deosebiri faţă de euroregiunile Europei de Vest, care sunt destinate pentru a promova dezvoltarea economică în regiunile periferice. Primele dificultăţi reale au apărut în perioada 2004-2005 pe fondul tulburărilor post-electorale din Ucraina, când euroregiunea a încetat practic să mai funcţioneze. Activitatea a fost reluată abia în a doua jumătate a anului 2005, însă nu s-au realizat scopurile pentru care au fost înfiinţată euroregiunea.

În contextul intervenţiei armate ruse în Ucraina din anul 2014, acest proiect de colaborare transfrontalieră ar putea fi folosit şi în alte scopuri decît cele iniţiale. Cele trei state partenere sunt convinse că euroregiunea poate servi la interconectarea României cu Republica Moldova şi cu Ucraina pe infrastructura de energie electrică şi gaze naturale, la conectarea cu Euroregiunea „Dunărea de Jos”, precum şi la resuscitarea unor oportunităţi mai vechi privind coridoarele de transport.

Deocamdată, impactul euroregiunii este mic, funcţionarea acesteia fiind grevată de dificultăţi şi controverse între membrii ei. Se observă lipsa de comunicare dintre autorităţi, precum şi dificultăţile de accesare a banilor europeni. Proiectele comune depind în mare măsură de ţările donatoare şi de organizaţii, în special de fonduri europene. Însă, situaţia economică a celor trei ţări componente a condus la lipsa reciprocă de atractivitate şi a limitat posibilităţile de desfăşurare a unor proiecte economice reciproce. La acestea se adaugă probleme legate de birocraţie şi corupţie, monedele naţionale diferite, legislaţii neconcordante, lipsa de concepte clare şi strategii de reformă sau dezvoltare economică, taxe vamale mari, preţuri ridicate pentru transport, reglementări fiscale inadecvate, lipsa de concurenţă reală pe piaţă.

Republica Moldova se află într-o situaţie mai dificilă, întrucât are capacităţi modeste de elaborare, promovare şi implementare a proiectelor de cooperare transfrontalieră, Ucraina nu doreşte să ajute Moldova, iar România nu este capabilă să facă acest lucru. Autorităţile ucrainene consideră nesatisfăcătoare rezultatele „unificării trilaterale”, întrucât România s-ar fi folosit de influenţa sa la Bruxelles şi a acaparat pentru propriile proiecte mare parte a surselor financiare acordate de către Uniunea Europeană.

c) Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”

La 18 septembrie 2002, la Iaşi a fost semnat Protocolul cooperării transfrontaliere a „Euroregiunii Siret-Prut-Nistru”.⁴¹ Aceasta are o suprafaţă de aproximativ 32.000 kmp, parteneri fiind judeţele Iaşi, Vaslui şi Neamţ din România (oraşe polarizatoare Iaşi, Piatra Neamţ, Vaslui, Bârlad); judeţele Chişinău, Lăpuşna, Orhei, Soroca, Ungheni din Republica Moldova (oraşe polarizatoare Chişinău, Orhei, Soroca, Ungheni, Hânceşti). Scopul acestei euroregiuni constă în extinderea şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre colectivităţile şi autorităţile locale în domeniile economic, educaţional, cultural, ştiinţific şi sportiv şi asigurarea unei dezvoltări durabile a regiunii în contextul alinierii la standardele în domeniu în plan european.

Structura acesteia se bazează pe angajamentul partenerilor din ambele ţări faţă de valorile comune europene - dezvoltarea economică şi socială, democraţia, promovarea valorilor culturale şi asigurarea securităţii în această zonă. Direcţiile de dezvoltare a se referă la dezvoltarea economică, comunitară, a infrastructurii localităţilor şi a protecţiei mediului. Apropierea geografică de spaţiul estic şi potenţialul de cooperare economică, i-a determinat pe parteneri să dezvolte o serie de colaborări cu regiuni din Ucraina (îndeosebi cu regiunile Odessa, Vinnitsa şi Ivano-Frankivsk.

După anul 2003, când a avut loc reorganizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” şi-a continuat extinderea, totalizând o suprafaţă de aproximativ 38.000 km² cu aprximativ 3.900.000 de locuitori. În componenţa acesteia intră: judeţele Iaşi, Vaslui, Prahova din România, precum şi 25 raioane (din 32) din Republica Moldova (Anenii Noi, Basarabeasca, Călăraşi, Căuşeni, Cimişlia, Criuleni, Drochia, Dubăsari, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Hînceşti, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Orhei, Rîşcani, Rezina, Sîngerei, Soroca, Şoldăneşti, Ştefan Vodă, Străşeni,Teleneşti, Ungheni), precum şi municipiul Bălţi.

În anul 2005 a fost înfiinţată Asociaţia „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”, organism cu personalitate juridică având rolul de gestionare a fondurilor şi de implementare de proiecte transfrontaliere. Cetăţenii Republicii Moldova au văzut în această euroregiune o „poartă de acces” spre Uniunea Europeană, trecînd prin Romînia, unde vor primi cetăţenia statului român.

NOTĂ: În iunie 2014, aleşii judeţului Vaslui au aprobat retragerea C.J. Vaslui din Asociaţia „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”,⁴² sub motivul că în cei 12 ani de funcţionare aceasta a realizat prea puţine din obiectivele propuse. Mai mult, finanţarea s-a făcut aproape exclusiv din cotizaţiile membrilor, nereuşindu-se atragerea altor resurse, în special finanţări europene, decât în cuantum foarte mic.

În anul 2009, cotizaţia membrilor asociaţiei a fost stabilită la 3 eurocenţi/locuitor, în cazul judeţului Vaslui fiind vorba de 13.800 euro/an. Drept urmare, din anul 2011, judeţul Vaslui nu şi-a mai plătit „tributul”, motiv pentru care a devenit din membru cu drept de vot, membru observator, fără drept de vot. Avându-se în vedere resursele financiare extrem de limitate ale bugetului local, cuantumul prea mare al cotizaţiei raportat la activităţile derulate, statutul actual de membru observator, conducerea C.J. Vaslui a considerat că este mai bine să se retragă din această asociaţie.

O notă aparte face „Euroregiunea Nistru”, deşi nu implică în mod direct zonele de frontieră ale României. Aceasta a fost creată la 11 aprilie 2012, la indicaţia Uniunii Europene, în baza unui acod al autorităţilor locale din Republica Moldova şi Ucraina, interesată să-şi pregătească debuşeul în „spaţiul nistrean”. Din această euroregiune fac parte: regiunea Viniţa din Ucraina şi şapte raioane: Donduşeni, Dubăsari, Floreşti, Ocniţa, Rezina, Soroca şi Şoldăneşti din nord-estul Republicii Moldova.⁴³ Euroregiunea are o suprafaţă de peste 34 mii kilometri pătraţi şi o populaţie de circa trei milioane de locuitori. Alte două raioane din Republica Moldova, respectiv Edineţ şi Râşcani, au depus cereri pentru a intra în cadrul acestei euroregiuni. Euroregiunea reprezintă o formă de integrarea internaţională, impusă de Uniunea Europeană, care impune implicarea zonelor de frontieră prin eliminarea controlată a barierelor vamale şi a obstacolelor din calea fluctuaţiei forţei de muncă. Teoretic, autorităţile regionale din Republică Moldova şi Ucraina au posibilitatea de a distribui banii alocaţi de Comisia Europeană în cadrul a trei programe: programul tripartit operaţional „România-Ucraina-Moldova”, Programul ţărilor din regiunea Mării Negre pe 2007-2013 şi Programul de cooperare transfrontaliera din sud-estul Europei.

5.3. Enigma lipsei euroregiunii în spaţiul Maramureşului istoric

Pe frontiera nordică, de-a lungul Tisei, nu s-a reuşit până în prezent decât creionarea aşa-numitei regiuni transfrontaliere România-Ucraina, care încorporează judeţele Maramureş şi Satu Mare din România, precum şi judeţele Zakarpatska şi Ivano-Frankivska din Ucraina.⁴⁴ Precum se ştie, la nord de Tisa, în Transcarpatia (Za Karpatia), situată în sud-vestul Ucrainei, între Tisa şi Carpaţii Ucraineni, la graniţa cu România, cu capitala în oraşul Ujgorod, trăiesc peste 40.000 de români.

Transcarpatia este o regiune situată în apropierea „Punctului zero” al Europei (centrul continentului), în care s-au intersectat de-a lungul istoriei aproape toate seminţiile lumii. În momentul actual, în Transcarpatia convieţuiesc peste 100 de etnii, cea românească fiind a treia ca mărime, după cea ucraineană şi cea maghiară.

NOTĂ: În anul 1920, când a fost împărţit Maramureşul istoric, în dreapta Tisei au rămas, potrivit cifrelor oficiale, circa 12.000 de români, care locuiau în 4 comune: Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă şi Slatina. Potrivit recensământului efectuat în Ucraina în anul 2001, în regiunea Transcarpatia au fost înregistraţi în jur de 42.000 de români! Dintre aceştia, 32.000 locuiesc compact în 13 localităţi situate lângă frontiera româno-ucraineană limitrofă cu judeţele Maramureş şi Satu Mare. Cele mai importante sunt comunele Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Slatina, Strâmtura şi Topcino. O altă comunitate de circa 10.000 de români, numiţi volohi, trăieşte în 11 localităţi într-o zonă din nord-vestul regiunii Transcarpatia, spre frontierele cu Slovacia şi Polonia.

În cele 6 comune funcţionează 13 şcoli, 6 biserici ortodoxe, 4 biserici greco-catolice, 5 asociaţii culturale, 2 publicaţii periodice („Apşa“ şi „Maramureşenii”), precum şi un muzeu de istorie şi etnografie denumit „Dacia Liberă”. În fiecare an, românii de aici organizează 2-3 manifestări culturale cu participanţi din România, Republica Moldova şi Ucraina, precum şi un festival etnofolcloric local, şi editează 2-3 cărţi în limba română. Mândri de obârşia şi de situaţia lor materială şi culturală, românii de aici spun că trăiesc în „România Mică”, vizavi de „România Mare”.

Însă, românii maramureşeni din dreapta Tisei se simt uitaţi sau neglijaţi de autorităţile statului român. Ei doresc:

- implicarea în problemele lor a Ambasadei României în Ucraina, precum şi a Consulatului General al României de la Cernăuţi - unde se adresează frecvent pentru obţinerea de vize pentru intrarea în România;

- colaborarea cu Departamentul Românilor de Pretutindeni şi cu Institutul Cultural Român, cu instituţii de cultură din România pentru proiecte transfrontaliere, cu consiliile judeţene şi inspectoratele şcolare Maramureş şi Satu Mare;

- cărţi pentru bibliotecile comunale şi şcolare din localităţile româneşti, cărţi religioase pentru bisericile româneşti, sprijin pentru editarea publicaţiilor şi cărţilor în limba română şi pentru organizarea manifestărilor cultural.

Evoluţia situaţiei politice din Ucraina le creează românilor din Transcarpatia sentimente de teamă, dar şi de încredere că viaţa lor va reveni pe făgaşul normal. Ei doresc ca autorităţile de la Kiev să menţină orientarea europeană a ţării, dar şi bune relaţii cu Federaţia Rusă, în care lucrează unii dintre membrii familiilor lor.⁴⁵ 

6. Cooperarea transfrontalieră la frontiera de sud a Romîniei

Precum se ştie, frontiera de sud a României, marcată în cea mai mare parte de fluviul Dunărea, nu prezintă interes deosebit pentru Uniunea Europeană, fiind mai uşor de gestionat prin intermediul autorităţilor politico-statale române.

În anii 2001-1002, România a înfiinţat în cooperare cu vecinii săi bulgari şi sârbi regiuni transfrontaliere, în primul rând cu scopul de a conlucra pentru dezvoltarea economică a zonei, dar mai ales de a opri migraţia necontrolată spre Occident, de a preveni criminalitatea transfrontalieră şi terorismul.

Astfel au fost înfiinţate următoarele 6 regiuni transfrotaliere:⁴⁶

- Giurgiu-Ruse (2001), avînd o suprafaţă de 2784 kmp, care cuprinde 1 oraş şi 14 comune din România (oraş polarizator Giurgiu), precum şi 7 municipalităţi din Bulgaria (oraş polarizator Ruse);

- Dunărea 21 (2002), cu o suprafaţă de 9 500 kmp, care cuprinde 1 oraş şi 4 comune din România (oraş polarizator Calafat), 8 municipalităţi din Bulgaria (oraş polarizator Vidin) şi 8 municipalităţi din Serbia (oraş polarizator Zajecar).

- Danubius (2002), cu o suprafaţă de 6.310 kmp, care cuprinde judeţul Giurgiu din România (oraş polarizator Giurgiu) şi 8 municipalităţi din Bulgaria (oraş polarizator Ruse);

- Dunărea de Sud (2002), cu o suprafaţă de 1.646 kmp, care cuprinde 4 oraşe (Alexandria, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea) din România, precum şi 3 municipalităţi (Belene, Sviştov şi Nikopol din Bulgaria (oraşe polarizatoare Belene, Sviştov, Nikopol);

- Dunăre-Dobrogea (2002), cu o suprafaţă de 24.177 kmp, care cuprinde judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa din România (oraşe polarizatoare Constanţa, Călăraşi, Slobozia, Mangalia) şi judeţele Dobrich, Varna din Bulgaria (oraşe polarizatoare Varna, Dobrich, Silistra).

- Dunărea de Mijloc-Porţile de Fier (2005), care cuprinde judeţul Mehedinţi din România (oraş polarizator Drobeta -Turnu Severin), regiunea Vidin din Bulgaria (oraş polarizator Vidin); judeţele Cladovo şi Bor din Serbia (oraşe polarizatoare Cladovo şi Bor).

*

În concluzie, Uniunea Europeană şi-a creat la frontierele care prezintă interes geopolitic, câte un stat pe teritoriul statelor membre. Există o listă a euroregiunilor, din care se înţelege cum sunt deja tranşate teritoriile statelor naţionale.

Uniunea Europeană a organizat euroregiuni formate din regiuni din mai multe ţări, iar regiunile româneşti, făcute cu ajutorul guvernului român s-a vor integra, în perspectivă, de jure în nou createle regiuni, ca entităţi autonome în cadrul Uniunii Europene, un fel de guvernorate conduse prin guvernatori trimişi de la Bruxelles.

Practic, din teritoriul României vor fi integrate artificial în spaţiul comunitar: Banatul, „Ţinutul Secuiesc”, Crişana, Dobrogea, Moldova şi Oltenia. În cadru politico-statal naţional a mai rămas, practic, Muntenia, căreia arhitecţii Uniunii Europene îi spun „Ţara Românească”, pentru a arăta că, de fapt, numai această provincie a statului român este recunoscută drept „ţară românească”,47 celelalte sunt considerate „spaţii comunitare”.

Dacă experimentul geopolitic va reuşi, arhitecţii Uniunii Europene şi adepţii „globalismului” vor purcede la etapa a doua a planului lor: trecerea de la statul naţional la statul federal, multietnic şi multicultural.

7. Pregătirea României pentru implozia geopolitică

Pentru destrămarea caracterului de „stat naţional, unitar, independent şi indivizibil”, arhitecţii Uniunii Europene, secondaţi de unii lideri maghiari, au găsit alte două modalităţi de a desface România în bucăţi: regionalizarea şi federalizarea.

Argumentul îl constituie sprijinirea eforturilor pe care România trebuie să le facă pentru depăşirea decalajului pe care îl are faţă de Europa, aducând serviciile publice şi deciziile mai aproape de cetăţeni (conform principiului european al subsidiarităţii) şi folosind mai eficient resursele existente: resurse locale, fonduri guvernamentale şi programe europene. De aceea, sub presiune externă, demararea procesului de regionalizare şi continuarea descentralizării administrative şi financiare au fost incluse în Programul de Guvernare 2013-2016, ca două dintre cele mai importante obiective pentru perioada următoare.

7.1. Formule de esenţă democratică

a). Regionalizarea României

În prezent, la nivelul Uniunii Europene sunt în faze avansate de pregătire programele de promovare a „identităţilor regionale europene”.Principalii susţinători ai spargerii statelor naţionale sunt baronii locali, adică elitele regionale în care centrul de la Bruxelles găseşte aliaţi fideli în lupta cu elitele naţionale. Regionalizarea, ca prima fază a dezintegrării statelor, aduce avantaje pentru baronii locali, întrucât aceştia deţin puterea regională, au la dispoziţie fonduri oferite de autorităţile statului, pe care le împart în funcţie de interes, responsabilităţile se reduc, iar contrilul din partea capitalei naţionale devine aproape nul. Tema „regionalizării” a fost lansată de preşedintele României în anul 2011, odată cu ideea votului prin corespondenţă şi a comasării alegerilor. Presa şi societatea civilă din opoziţie au protestat, pentru că aceste schimbări ofereau avantaje electorale puterii politice.

NOTĂ: În şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2011, Mihăiţă Calimente a făcut o declaraţie politică cu titlul „Dezmembrarea României”, în care a arătat că trecerea de la 41 de judeţe la opt, propusă de preşedintele României, deşi părea o idee reformistă, nu este în realitate nimic altceva decât divizarea României, primul pas care încurajează tendinţele secesioniste ale unora. Proiectul a fost contestat vehement de către academicianul Dinu C. Giurescu, care a afirmat că Uniunea Europeană vrea să destrame România printr-o politică de euro-regionalizare.

Între „partidele româneşti” - dornice să tragă spuza pe turta lor - şi „partidele etnice maghiare”, - care nu vor să accepte modificări care să spargă aşa-numitul „Ţinut secuiesc” -, a continuat o adevărată bătălie poltică pe această temă.⁴⁸ Ca punct de plecare în trasarea hotarelor regiunilor a fost creionată o hartă-premisă, în care regiunile au fost numite după punctele cardinale, urmînd ca prin negocieri între partide să fie denumite în funcţie de capacitatea liderilor de a-şi impune interesul şi voinţa.

Însă, partidele politice aflate la putere şi cele din opoziţie se contrazic zgomotos îndeosebi în privinţa modalităţilor de aplicare a regionalizării, precum şi a aspectelor referitoare la şefii regiunilor, la desfiinţarea de comune sau la concentrarea instituţiilor regionale într-un singur judeţ sau în mai multe judeţe.

Cele mai ferme poziţii sunt cele ale liderilor „partidelor etnice maghiare”. Pe fond, liderii U.D.M.R. susţin regionalizarea României, fiind conştienţi că aceasta înseamnă primul pas spre destrămarea Românei, apoi spre sfârşitul României.⁴⁹ De aceea, lucrează la trasarea noilor subdiviziuni administrative ale României cu mare rigoare şi îndîrjire, cot la cot cu liderii „partidelor româneşti”, cerând însă permanent sfatul Budapestei.

NOTĂ: De pildă, liderii Partidului Civic Maghiar nu vor ca cele trei judeţe - Mureş, Harghita şi Covasna - să facă parte dintr-o regiune în care este inclus Braşovul, pentru ca acest oraş să nu emită pretenţii de a fi capitală. Nici Alba Iulia nu este dorită drept capitală pentru regiunea cu populaţie predominant maghiară.

În acest moment, datorită preocupării partidelor politice pentru cucerirea puterii, regionalizarea a fost amânată, printr-un consens tacit din partea acestora. Dar, după cum promit unii lideri, aceasta va fi reluată. Însă, până va sosi vremea, unii lideri maghiari fac propagandă pentru revizuirea graniţelor judeţelor, în paralel cu crearea de noi judeţe şi desemnarea noilor reşedinţe ale acestora.⁵⁰ Ei afirmă că judeţele încă nu şi-au terminat misiunea istorică, având o anumită identitate politică, chiar şi locală, dar nu sub forma încropită în anul 1968 de reforma lui Nicolae Ceauşescu. De asemenea, susţin că a sosit vremea pentru corecţiile prin care judeţele să devină subregiuni care nu împiedică dezvoltarea, ci o ajută.

b). Federalizarea României

În preajma instituţiilor comunitare de la Bruxelles şi-au făcut locul aşa-zişii „federalizatori ai Europei”, care încearcă să-i convingă pe diriguitorii Europei comunitare că unele state naţionale trebuie mai întîi federalizate, pentru a fi mai uşor disecate şi tranşate. Aceştia aleg statele naţionale cu probleme interne, precum şi regiunile cele mai vulnerabile şi mai problematice, gen Catalonia, Scoţia, „Secuime”, pentru a crea precedente care apoi să fie uşor de transformat din excepţii în reguli.

La aceste proiecte comunitare se alătură şi unii lideri maghiari, care susţin pe deplin autonomia aşa-ziului „Ţinut Secuiesc” şi desprinderea Ardealului de România.⁵¹ Extremiştii unguri, în frunte cu Laszlo Tokes au pus, subtil, „federalizarea României”, în fapt „transilvanizarea“ acesteia, pe agenda de lucru a Partidului Popular European din Parlamentul Europei. Între „caii troieni” care doresc „transilvanizarea” României se află şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), un partid mai mic, recent creat. În martie 2013, acesta a lansat un proiect în care propune crearea a trei macroregiuni (regiunile istorice) - Ţara Romînească (Muntenia), Transilvania şi Moldova - cu 15 regiuni în interiorul acestora, ca motoare de dezvoltare economică. În cadrul celor 3 macroregiuni urmeaă să fie unele mai mici, respectiv şase în Transilvania, cinci în Moldova şi patru în Muntenia.⁵²

În privinţa Transilvaniei, aceştia aduc următoarele argumente: - în Transilvania, regionalismul este cel mai pronunţat; - sentimentul identitar este cel mai puternic în „Ţinutul Secuiesc”, unde majoritatea populaţiei susţine în mod dovedit crearea regiunii respective în graniţele istorice ale acesteia; - zona în cauză se caracterizează printr-o conştiinţă identitară, tradiţii şi voinţă comune care primează faţă de legăturile spaţio-structurale.

Propunerea Partidului Popular Maghiar din Transilvania

NOTĂ: Referitor la celelalte entităţi preconizate, argumentele sunt următoarele:

- Banatul se caracterizează printr-o conştiinţă regională puternică, Timişoara fiind una dintre cele mai importante centre regionale ale ţării; în afară de considerentul dimensiunii regionale istorice, considerentele spaţio-structurale reprezintă de asemenea argumente solide pentru includerea municipului şi a judeţului Arad în această regiune; căci în decursul secolului al XX-lea, linia Timişoara-Arad a devenit mult mai importantă - nu numai datorită distanţei geografice relativ mici, ci şi din alte motive - decât linia spaţio-structurală formată de-a lungul tradiţionalei rute comerciale Arad-Oradea. Autostrada finalizată recent accentuează de asemenea importanţa liniei Timişoara-Arad;

- regiunea Partium este o zonă a regionalismului emergent; asemenea Banatului, şi această regiune este deschisă spre vest şi izolată dinspre est, fiind separată de teritoriul Transilvaniei istorice; rolul regional şi potrivirea pentru acest rol a municipiului Oradea nu pot fi puse sub semnul întrebării, deoarece oraşul este capabil să îşi extindă influenţa şi asupra judeţelor Satu Mare şi Sălaj; nu recomandă menţinerea judeţului Maramureş în forma sa actuală; integrarea părţii vestice a acestuia - inclusiv a municipiului Baia Mare - cu regiunea Partium, iar cea a Maramureşului istoric cu judeţul Cluj cu care are legătură de cale ferată fiind de bun augur;

- Clujul este centrul istoric al Transilvaniei; oraşul constituie polul de atracţie al părţii centrale şi nordice a acestei regiuni istorice; mai mult, în această arie nici nu există altă localitate urbană care ar putea rivaliza cu municipiul Cluj; aşadar, Transilvania de Nord ar reprezenta o regiune având ca centru Clujul;

- Transilvania de Sud este partea Ardealului istoric, locuită anterior de o populaţie majoritar săsească şi românească, ce s-a transformat foarte mult de-al lungul secolului al XX-lea; populaţia săsească a dispărut aproape în întregime, dar urmele şi rezultatele prezenţei acesteia sunt identificabile fără echivoc; ca şi în cazul Ţinutului Secuiesc, autonomia regională are tradiţii şi în această zonă; centrul natural al regiunii este astăzi, ca şi în trecut, oraşul Sibiu; aria este bine delimitată, ba chiar izolată din trei direcţii (est, vest şi sud), iar datorită văilor de râu nu are legături spaţio-structurale puternice nici cu teritoriile cu care se învecinează la nord; contactele ei cu regiunile limitrofe se realizează prin intermediul gurii văilor (valea Oltului la sud şi la est, cea a Mureşului la vest şi la nord-vest, cea a Arieşului la nord-vest şi cea a Târnavei Mari la nord-est); în interiorul regiunii, polul opus de atracţie este municipiul Braşov; oraş mai însemnat ca populaţie şi pondere economică decât Sibiul, Braşovul reprezintă cel de-al doilea nod de trafic al ţării în ordinea importanţei, de unde rutele pornesc spre Transilvania, Ţara Românească şi Moldova; în plus, este punctul unde se întâlnesc trei culturi: cea săsească, cea maghiară şi cea românească; în pofida situaţiei sale geografice şi comunicaţionale avantajoase, Braşovul ar fi într-o poziţie periferică în cazul menţinerii sale în Regiunea Transilvania de Sud; dat fiind faptul că acest municipiu de importanţă regională este centrul celei mai mari aglomeraţii urbane reale din România (ce cuprinde 3 municipii şi 5 oraşe), este recomandabilă separarea Braşovului de sistemul teritorial integrat, transformând astfel acest mare oraş cu impact asupra mai multor regiuni istorice într-o regiune metropolitană ce va fi dezvoltată în mod similar Capitalei.

7.2. Formule de esenţă indo-europeană

a). Banatizarea teritoriului statului român (Republica Banat)

Despre Banat - o regiune de la marginea de vest a României, locuită de o lume pestriţă, naţii amestecate datorită unei lungi perioade de dominaţii imperiale - s-a creat imaginea că-i „fruntea” ţinuturilor româneşti. În condiţiile deplinelor libertăţi cetăţeneşti şi europene, astăzi se găsesc indivizi care propovăduiesc că „Banatu-i altceva decât România”, deci trebuie decupat de la România şi transformat în ceea ce a însemnat în evul mediu, adică în timpul regatului Ungariei, a imperiului harbsburgic şi apoi a Imperiului Austro-Ungar. Aceştia susţin că istoria şi înflorirea economică şi culturală a Banatului a încetat odată cu ruperea de aceste imperii.

De curând, prin Banat a început să circule o himeră, copil al hungarismului, care proclamă aşa-numita „Republică Banat”,53 desprinsă din România, unde nu-şi găseşte locul. Ideea referitoare la Republica Banat nu-şi are originea în evenimentele petrecute în Banat în contextual destrămării Imperiului austro-Ungar şi făuririi României Mari. Evenimentele de atunci au avut altă semnificaţie, care trebuie reamintită celor de astăzi, pentru ca să nu se lase pradă diversiunilor secesioniste.

Republica Banat

NOTĂ: În 31 octombrie 1918, odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar, la Timişoara a fost proclamat un stat numit Republica bănăţeană (germană Banater Republik, sârbă Banatska republika, Банатска република, maghiară Bánáti köztársaság). Acea „Republică” a fost o tentativă de a menţine integritatea Banatului multietnic în faţa pretenţiilor teritoriale ale naţiunilor interesate. Durata sa de viaţă a fost foarte scurtă, „Republica bănăţeană” încetând să mai existe pe 15 noiembrie 1918, odată cu intrarea forţelor armate sârbe în Banat.

Într-adevăr, în Punctul 11 al Proclamaţiei de la Timişoara, din anul 1990, s-a precizat că „Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative”.⁵⁴ Însă autorii acesteia au arătat că nu doreau desprinderea Banatului de România, ci doar autonomie administrativă. Dar, ideea a fost preluată în medii din cele mai diverse şi propagată sub formula desprinderii Banatului de România.

NOTĂ: Iată căteva exemple:

- în anul 2010, în timpul unui miting organizat la Timişoara, câteva mii de suporteri ai echipei de fotbal „Politehnica” ce s-au adunat în centrul oraşului pentru a protesta împotriva unor decizii ale Federaţiei Române de Fotbal, scandând în mai multe rânduri: „Ole, ola, graniţă la Orşova”,⁵⁵ cu trimitere directă la revenirea zonei între vechile graniţe ale Banatului;

- la un miting electoral din noiembrie 2014, la Timişoara au fost arborate, pe lângă steagurile României şi ale Uniunii Europene, şi cele ale Banatului şi Transilvaniei. Aceste fapte au fost interpretate de partidele naţionale „din Regat” ca fiind opera unor huligani şi politicieni de opoziţie care vor să rupă Ardealul şi Banatul de România. Unii lideri ai manifestanţilor timişoreni au afirmat că au vrut doar să-şi reprezinte „identitatea de bănăţeni”, în timp ce afişul electoral al candidatului UDMR pentru Parlamentul României avea drept mesaj „Autonomia Banatului”.

- în timpul campaniei electorale din anul 2014, între manifestanţii Timişoarei au fost văzuţi indivizi cu pancarte pe care scria „REPUBLICA BANAT”(autorii n-au precizat însă dacă această republică cuprinde atît Banatul romînesc, cît şi Banatul sârbesc!).

b). Indoeuropenizarea României (imperiul şi regatele ţigăneşti)

Problema etniei „ţiganilor” (actualmente denumiţi „romi”) este o problemă naţională românească, dar, în acelaşi timp, şi o problemă europeană. Aceasta este, în primul rând, o problemă socială, întrucât majoritatea membrilor etniei respective trăiesc în sărăcie lucie, la marginea societăţii, fiind nevoiţi să ia calea pribegiei pentru a-şi asigura existenţa. Însă, anumite forţe oculte interne şi internaţionale au preluat şi folosit problema „ţiganilor”/„romilor” în scop propriu, dar, mai ales pentru a afecta unitatea şi soliditatea României. Astfel, au inventat împăraţi şi regi, cărora le-au conferit puteri nerecunoscute de autorităţile statului român sau ale Uniunii Europene. Aceştia trăiesc în lux şi îi folosesc pe „supuşi” îndeosebi atunci când au un anume interes de castă. Pe acest fond de vădită anarhie politică şi slăbiciune a statului român se încearcă indoeuropenizarea României, fiind create, până în prezent, în afara legislaţiei naţionale, un „imperiu” şi două „regate”.

În anul 1992, Ion Cioabă (1935-1997), bulibaşă al rromilor din România, un ţigan foarte bogat, s-a autoproclamat ca „rege internaţional al ţiganilor”.

La 9 august 1993, un alt „ţigan” („rom”) - Iulian Rădulescu -, s-a autoproclamat „împărat al rromilor de pretutindeni” şi a fost încoronat cu numele de Iulian I. Astfel, el a fost cunoscut ca „Rex Mundi” în cadrul lojii masonice „Curcubeul de Cupru”.⁵⁶ Deci, în spatele acestei „împărăţii” stă o lojă masonică!

La 12 mai 1995, „împăratul” Iulian a intrat în greva foamei, acuzând guvernul român că îi etichetează pe „rromi” cu apelativul „ţigani” - termen considerat de el ca fiind rasist. Guvernul a luat această decizie pentru a înceta utilizarea termenlui oficial de „romani” (pentru ţigani) pentru că se făceau confuzii cu termenul de „români”. Pentru rezolvarea situaţiei, s-a înlocuit termenul de „romani” cu cel de „rromi”.

După o perioadă de certuri cu „regele Ion Cioabă”, în 10 februarie 1997„împăratul Iulian Rădulescu” a semnat cu acesta un pact neoficial de neagresiune. În 6 martie 1997, „împăratul Iulian Rădulescu” a emis un decret pentru crearea, în oraşul Târgu Jiu, a primului stat al minorităţii „rromilor”, cu numele simbolic CEM ROMENGO,. În opinia sa, „acest stat are o valoare simbolică şi nu aduce atingere suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României. Nu va avea armată şi nici frontiere”. El a solicitat statului român să li se recunoască ţiganilor dreptul de proprietate asupra acestui teritoriu!

La 23 februarie 1997 a murit Ion Cioabă, „regele internaţional al ţiganilor”, astfel că singurul său fiu, Florin Cioabă, a moştenit titlul de „rege al ţiganilor de pretutindeni”. Ceremonia de încoronare a fost celebrată de un penticostal afiliat la Congregaţia „Adunarea lui Dumnezeu” (Assemblies of God) din S.U.A. La fel ca tatăl său, Florin Cioabă a purtat coroană de aur şi sceptru din aur masiv, împodobit cu rubine şi smaralde, dar afirma că „cea mai importantă funcţie a mea este aceea că mă consider un umil lucrător al Domnului Iisus Hristos”, el fiind şi predicator la o casă de rugăciune penticostală a „rromilor” din cartierul Turnişor din oraşul Sibiu. Deci, în spatele acesti regat stă Cultul Penticostal!

La 31 august 2003, bulibaşa Ilie Badea Stănescu s-a autoproclamat şi a fost încoronat de 4 preoţi ortodocşi, în Catedrala Episcopală de la Curtea de Argeş, ca „Rege Internaţional al tuturor rromilor creştini de pretutindeni”, în opoziţie cu regele Cioabă, care a trecut la Cultul Penticostal.⁵⁷

„Împăratul Iulian Rădulescu” a emis un „Decret imperial de încoronare”, care a fost citit în Catedrală de către unul dintre preoţi. Textul actului emis de către „împărat” este următorul: „În baza unui decret imperial, cu acordul Curţii de la Viena, în conformitate cu Divanul şi cutumele etnice ale rromilor din România şi diaspora, formând un popor mondial cu un total de 78 de milioane de rromi, s-a acordat funcţia supremă de rege internaţional domniei sale, majestăţii Stănescu Badea Ilie din oraşul Costeşti-România”.

Imediat după citirea „decretului” şi sfinţirea coroanei, preoţii i-au aşezat pe cap lui Ilie Badea Stănescu o coroană din aur bătută cu nestemate, care cântăreşte peste un kilogram. Stema sa are în centru o cruce, iar în mijlocul crucii este o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul. În partea de stânga sus este o coroană, iar în partea de jos este reprezentată roata (simbolul etniei ţigăneşti) şi expresia „Nihil Sine Deo”(Nimic fără Dumnezeu). Întrucît Molitfelnicul ortodox a scos din ediţiile noi slujba specială de încoronare a unui rege, preoţii care au asistat la ceremonie au afirmat că ei au sfinţit, de fapt, coroana „regelui Ilie Stănescu Întâiul”: „Am primit ordin pe linie ierarhică şi nu ne-am făcut decât treaba. Nu am făcut slujbă, ci doar am binecuvântat coroana şi am citit decretul de încoronare”. Această ceremonie a fost puternic mediatizată de presa de la Bucureşti.

Stema „Casei Regele Ilie Badea Stănescu”

Deci, în spatele acestui regat au stat, probabil, înalți ierarhi ai BisericiiOrtodoxe Române! Însă, printr-un comunicat de presă, Eparhia Argeşului şi Muscelului a făcut precizarea că „slujba care s-a desfăşurat a avut rolul doar de a sfinţi podoabele specifice cutumei (obiceiurilor) rromilor”.

În 24 decembrie 2007 regele Ilie Badea Stănescu de la Costeşti a încetat din viaţă în urma unui infarct. La poarta Palatului de Aramă de la Costeşti au fost arborate în bernă drapele României, Uniunii Europene şi „Casei regale a romilor”, cu deviza „Nihil Sine Deo”. În cele trei zile de priveghi, conform obiceiului, un foc mare a ars permanent în curtea Palatului. El a fost înmormântat în 27 decembrie 2007 în cimitirul din cartierul „Zorile”, într-un coşciug foarte scump (de 2000 dolari), adus special din Statele Unite. Cripta unde a fost înmormântat, precum şi crucea, au fost confecţionate din marmură neagră adusă din Italia, având ca decoraţiuni gravuri cu Maica Domnului şi Iisus Hristos. În aceeaşi zi, Consiliul de coroană al rromilor creştini, precum şi „împăratul rromilor”, Iulian Rădulescu, l-au ales în calitate de conducător al rromilor creştini pe Dan Stănescu,⁵⁸ - fiul cel mai mare al acestuia -, şi l-au încoronat ca „Rege Internaţional al tuturor rromilor creştini de pretutindeni”. La încoronare a participat şi regele rromilor, Florin Cioabă.

NOTĂ: Pe fondul discriminărilor la care erau supuşi cetăţenii de etnie ţigănească în ţările Uniunii Europene, în iunie 2008 Florin Cioabă - vicepreşedinte al Organizaţiei Mondiale a Ţiganilor -, a anunţat că va trimite preşedintelui Indiei o scrisoare oficială prin care îi va cere clarificarea rădăcinilor istorice ale etniei pe care o reprezintă. „Regele Florin Cioabă” a afirmat că tiganii vor de la India doar o recunoaştere formală şi nu au alte pretenţii financiare sau administrative, gen pământ sau cetăţenie.

Drapelul romilor de pretutindeni

În 18 august 2013, regele romilor, Florin Cioabă, a încetat din viaţă la vârsta de 58 de ani, într-un spital din Antalya -Turcia. Astfel, Daniel Cioabă -, fiul cel mic al lui Florin Cioabă -, a fost încoronat „rege al romilor din România”, el primind coroana, sceptrul şi lanţul cu însemnele „Casei regale” care i-au aparţinut tatălui său, iar Dorin Cioabă a fost încoronat „rege internaţional al romilor”. Însă, „împăratul Iulian Rădulescu” nu i-a recunscut pe „regii Cioabă”, aceştia fiind contestaţi şi de „regele Dan Stănescu” de la Costeşti.⁵⁹ „Împăratul romilor de pretutindeni” i-a ameninţat pe fraţii Cioabă că-i vor aduce în faţa staborului, pentru că, printre altele, şi-ar fi însuşit ilegal rolul de lideri ai ţiganilor din toată ţara.⁶⁰ Toată reacţia din partea autorităţilor statului român s-a rezumat la iniţierea unui proiect de lege care să interzică auto-proclamaţii regi şi împăraţi. Fratii Cioabă, contestaţi de comunităţile de „romi”, au spus răspicat: „Nu mai vrem niciun rege, să se ducă la muncă”.

Războiul purtat între „regele Romilor” (Florin Cioabă) şi „împăratul Romilor” (Iulian Rădulescu), numit „războiul celor două roze”, s-a încheiat în anul 2013, după ce „împăratul” a ajuns în stare gravă şi a fost internat într-un spital din Sibiu.⁶¹ Astfel, „regele Florin Cioabă” a preluat procesul „împăratului” cu Statul Român, prin care acesta cerea despăgubirea „romilor” care şi-au pierdut aurul şi bunurile în perioada Holocaustului. El a cerut public de mai multe ori includerea „ţiganilor”, alături de „evrei”, în categoria victimelor Holocaustului, avertizând că, în caz contrar, membrii etniei vor recurge chiar la proteste în stradă.

De asemenea, a solicitat statului german să plătească 350 milioane de mărci pentru exterminarea a 10.000 de rromi în lagărele de la Auschwitz-Birkenau, afirmând că „se vorbeşte tot timpul de Holocaustul evreilor şi ţiganii sunt daţi la o parte. Nu ştiu dacă un evreu valorează mai mult decât un ţigan şi invers. Toţi suntem oameni (...).

c). Interlopizarea României (Republica Olteniei)

În toamna anului 2000, opinia publică a fost atenţionată că „structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei”, adică să constituie „REPUBLICA OLTENIEI”.⁶² Informaţia a fost lansată la o conferinţă de presă ad-hoc, în seara zilei de 31 octombrie 2000, de către generalul Mircea Chelaru, şeful M.St.M. al Armatei. La câteva ore de la acest anunţ, ministrul de Interne, generalul Mircea Mureşan, a confrmat că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. Consecinţa acestei dezvăluiri a fost că a doua zi, la 1 noiembrie 2000, generalul Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al M.St.M. al Armatei.

Precum se ştie, în ultimele luni ale anului 2007, în Craiova au escaladat luptele de stradă între clanurile mafiote. Situaţia a scăpat de sub control, iar preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Preoteasa, credea că „nu mai poate fi stăpânită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. În anii 2008 şi 2009 „războaiele” dintre diferite clanuri de interlopi din Craiova, îndeosebi „ţigani”, s-au derulat în plină zi, chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, cu greu potolite de autorităţi. 

Ulterior, generalul Mircea Chelaru avea să declare că în toamna anului 2000 conducerea Armatei române avea informaţii sigure referitoare la „enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot”. Bazându-se pe faptul că Armata avea misiunea de „a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori”, a convocat acea conferinţă de presă, „pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri ca se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor”. Demisia sa a fost legată de acea declaraţie, reiterând că „fenomenul enclavizării e real”, arătînd consecinţele enclavizării: „Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei”, afirmând că „Din câte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan”.

8. PLANURI ŞI SCENARII DE ESENŢĂ RUSEASCĂ

Rusia este o Mare Putere, care doreşte să aibă un cuvânt de spus în privinţa destinului statului român, membru N.A.T.O. şi al Uniunii Europene, ieşit de un sfert de secol din sfera influenţă sovietică. Până în prezent, Kremlinul a lansat ameninţări la adresa României prin intermediul unor „cai troieni”, a alimentat, pe ascuns, scenarii referitoare la dezembrarea României şi preziceri privind viitorul sumbru al României şi a susţinut planuri şi prioecte precum „Moldova Mare” şi „Republica Populară a Basarabiei”.

8.1. Proiectul „Moldova Mare”

„Moldova Mare” este un proiect sovietic scos de la naftalină în contextul protestelor de la Pungeşti în legătură cu exploatarea gazelor de şist.⁶³ Acest proiect este susţinut de „Patrioţii Moldovei” (scris în chirilice), care vor ca Moldova să fie întreagă, adică Republica Moldova să se unească cu Moldova românească, până la Carpaţi.

Unii basarabeni, „apărători ai credinţei”, „tradiţiei” etc., au format împreună cu Partidul Comuniştilor o alianţă care se opune unirii cu România şi promovează interesele Rusiei în Republica Moldova şi în România.

Provocarea de la Pungeşti a fost o acţiune menită să creeze o nemulţumire locală, să o amplifice până la paroxism, iar pe baza acestei „lupte de eliberare împotriva opresorilor” să se creeze în România o identitate separatistă pentru moldoveni, dacă una cu pretenţii „etnice” nu este posibilă.

Separatiştii cred că proiectul este „fezabil”, chiar dacă scopul final nu este atins şi nu se reuşeşte crearea unei identităţi regionale sau dezmembrarea României. Aceştia găsesc adepţi şi printre „moldovenii” trăitori în România, care au încercat să înfiinţeze „Comunitatea Moldovenilor din România” şi să recreeze un „popor moldovenesc” diferit de poporul român, care vorbeşte „limba moldovenească”. Scopul acestei acţiuni diversioniste este consolidarea aşa-zisei identităţi „moldoveneşti” în Republica Moldova, precum şi emiterea de pretenţii teritoriale faţă de România.⁶⁴ În ascuns, „comunitatea” respectivă urmăreşte anexarea, cu sprijinul Rusiei, a teritoriilor româneşti la Republica Moldova. De altfel, fostul preşedinte, comunistul Vladimir Voronin, a declarat că „în România există 10 milioane de moldoveni discriminaţi”.

NOTĂ: Într-un articol dintr-o publicaţie controlată de ruşi din Tiraspol este explicată motivaţia proiectului „Moldovei Mari”: „Subiectul gazelor din România exercită o presiune serioasă asupra situaţiei din R. Moldova, care contează pe ajutorul Bucureştiului în ce priveşte ruperea legăturilor sale cu Moscova. R. Moldova speră că România va putea să îi livreze gaze, iar în acest caz nu mai este obligată să încheie contracte cu Rusia. De asemenea, în acest cadru apare şi Transnistria, în măsura în care Moldova, odată scăpată de dependenţa gazului rusesc, va putea să blocheze livrările de gaz către Transnistria”.

În concepţia autorilor proiectului, acest lucru va fi prevenit dacă României i se ia jumătatea de Moldovă şi se alipeşte celei de peste Prut, pentru a forma Republica Federală Moldova”, cu 10,5 milioane de locuitori, cu capitala la Chişinău. Aceasta urmează să fie compusă din 5 republici (Republica Moldova de Est, Republica Moldova de Vest, Republica Moldovenească Nistreană, Republica Găgăuzia, Republica Bucovina), precum şi o regiune autonomă (Regiunea autonomă Basarabia). Limbile oficiale urmează să fie moldovenească şi rusă.

8.2. Un plan pentru dezmembrarea României lansat din Transnistria

Un plan pentru dezmebrarea României urzeşte mişcarea pro-imperială Edinstvo (cunoscută sub numele Interfront), care s-a opus de la început proclamării independenţei Republicii Moldova. Recent, asemenea plan a fost reactivat de un anume Andrei Safonov, membru al acestei mişcări, fost deputat în parlamentul Republicii Moldova între anii 1990-1994, ajuns preşedintele Asociaţiei analiştilor politici independenţi din Transnistria.⁶⁵ Potrivit gândirii sale, România trebuie să dispară, pentru că este o ameninţare permanentă la adresa securităţii regionale.⁶⁶ Principala vină a Românei este, potrivit gândirii acestuia, faptul că acordă o atenţie deosebită românilor din fostele regiuni sovietice: Republica Moldova, Basarabia de sud, Bucovina de nord. El acuză România că are un plan secret conform căruia neagă oficial orice fel de intenţii de acaparare de teritorii, însă promovează identitatea românească în aceste regiuni, pentru ca la momentul potrivit să le anexeze. Din cauza României, afirmă acesta, suferă Rusia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova. De aceea, singura metodă de a scăpa de „pericolul românesc”, este, după mintea lui, „încetarea existenţei statului român şi dispariţia sa de pe harta politică a lumii”.

Planul dezmembrării României, publicat de portalul rus Novîi Reghion (preluat pe scurt de ziarul Adevărul) este simplu: refacerea Moldovei medievale (Moldova să se unească cu Republica Moldova), Transilvania să treacă la Ungaria (Ungaria preia „pămînturile istorice” - respectiv Transilvania), Dobrogea să treacă la Bulgaria, Ucraina să-şi extindă teritoriile unde locuiesc ucrainieni, Rusia să preia zonele în care locuiesc minorităţi ruse; Valahia (Ţara Românească) ar putea deveni monarhie, dar nu sub conducerea regelui Mihai I, cu promisiunea să nu încerce să refacă România. Deci, este o reluare a unei strategii veche de aproape 100 de ani, de pe vremea lui Lenin şi Troţki, cînd România fusese definită drept „ultimul imperiu din Europa” care trebuia dezmembrat. După părerea lui Andrei Safonov, pentru destrămarea României este nevoie de coordonarea eforturilor de luptă „contra expansionismului românesc”, „contra urmaşilor lui Ion Antonescu”, având în vedere ca România are „o diplomaţie foarte profesionistă şi aliaţi puternici în persoana UE, SUA şi NATO”. Conform gândirii sale, dezmembrarea României ar fi un fel de lovitură preventivă, „ca şi cum ai ucide un hoţ care încearcă să te jefuiască”, concluzionînd că România trebuie să dispară pentru că este „puiul urât al tratatului de la Paris din 1947”.

8.3. O prezicere-scenariu privind dezmembrării României

De curînd, expertul rus Igor Şişkin, director adjunct al Institutului ţărilor C.S.I., a făcut o analiză a „aspectelor istorice care ţin de cnezatul moldovenesc”, constituirea statului român, relaţiile actuale dintre Republica Moldova şi România etc.⁶⁷ Acesta nu exclude o eventuală dezmembrare a României ca urmare a unor acţiuni pe care le-ar întreprinde Republica Moldova. După cum relatează „Tribuna”, expertul aduce dovezi în sprijinul opiniei potrivit căreia România, dar şi unele forţe din Republica Moldova, nu au dreptul să invoce argumente istorice în favoarea faptului că actualul stat Republica Moldova este teritoriu românesc, care trebuie alipit la România. Potrivit spuselor sale, „trimiterile la istorie pot avea efectul bumerangului pentru România” şi ca exemplu invocă o iniţiativă mai veche a Partidului „Patrioţii Moldovei”, care a propus „denunţarea tuturor semnăturilor depuse de conducătorii Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”.

Acesta crede că după ce va fi iniţiat procesul de denunţare a acordurilor, „poporul moldovenesc va începe procesul de dezmembrare a statului cu denumirea România” pe motiv că a încălcat înţelegerile consfinţite prin acord şi nu a îndreptăţit speranţele şi aşteptările poporului Moldovei Mari, iar ca urmare ar fi cerute înapoi toate teritoriile istorice ale statului moldovenesc, care se află acum în componenţa României.

Totodată, el afirmă că, „dacă şi Rusia va trece din apărare în ofensivă şi va începe să promoveze o politică istorică, apărîndu-şi interesele şi interesului poporului prieten moldovenesc, România va trebui să-şi amintească de calităţile bumerangului”.

8.4. Ameninţarea României cu distrugerea

Dinspre răsărit vin semne prevestitoare de vremuri grele pentru România. De acolo sunt lansate cu obstinaţia şi perseverenţa picăturii chinezeşti, tezele unei doctrine a „românismului agresiv”, care trebuie distrus. Iată câteva exemple:⁶⁸

 Precum se cunoaşte, România se pronunţă împotriva reglementării conflictului moldo-transnistrean prin formarea unei federaţii sau confederaţii. Astfel, lasă Republica Moldovenească Nistreană fără bază juridică pentru a se opune unei noi încercări de refacere a României Mari în graniţele din 1941-1944. Comentând acest aspect, în 7 octombrie 2010, Agenţia de ştiri „Regnum” (Rusia) a transmis: „Dacă nu vom opri expansionismul românesc pe Prut, pe Nistru va fi deja prea târziu să o mai facem...Duşmanul trebuie bătut pe teritoriul lui. Iar România, la nivelul politicii ei de stat, este un duşman neîndoielnic pentru Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană. De aceea, este necesar un bloc antiromânesc, a cărui politică să aibă ca obiectiv final distrugerea statului român şi încetarea existenţei sale în graniţele actuale...Bucureştiul nu ar trebui să arunce cu pietre în vecini, având propria casă de sticlă fragilă”.

 În anul 2011, U.D.M.R., incitat de Laszlo Tokes a încercat să deschidă la Parlamentul European o reprezentanţă a „Ţinutului Secuiesc”, fapt nerecunoscut şi contestat vehement de România. Acţiunea a fost astfel comentată pentru Agenţia „Regnum” (Rusia), în 31 mai 2011, de către politologul şi istoricul transnistrean, Nikolai Babilungă: „…Mi se pare că acest fapt demonstrează, încă o dată, cât de slabă şi cât de instabilă este unitatea internă din unele state precum România. Clasa politică din această ţară nu ar trebui să se mai gândească, înainte de toate, la extinderea teritoriului spre est, pe baza Republicii Moldova, şi cu atât mai mult a autoproclamatei republici transnistrene şi Ucrainei. Ar trebui să se ocupe, cu adevărat, de consolidarea stabilităţii în propria ţară, poate chiar prin intermediul federalizării şi extinderii drepturilor şi împuternicirilor acelor teritorii, pe care România le-a invadat la începutul secolului XX...”.

 Atacuri vehemente la adresa României sunt lansate de forţele antiromâneşti şi antiunioniste din Republica Moldova. De pildă, în 11 septembrie 2012, vicepreşedintele Partidului „Patrioţii Moldovei” -, Alexandr Dobrea -, a declarat (în publicaţia „YAM.MD”) că: „Partidul 'Patrioţii Moldovei' a elaborat un plan de contracarare a acţiunilor unioniştilor care pledează pentru lichidarea suveranităţii Republicii Moldova. Astfel, vor fi create echipe de voluntari pentru apărarea patrimoniului istoric al Republicii Moldova, va fi organizat un congres internaţional istoric şi un congres naţional al forţelor promoldoveneşti. De asemenea, Partidul 'Patrioţii Moldovei' intenţionează să iniţieze un proces, la un tribunal internaţional, de condamnare a României pentru distrugerea statalităţii moldoveneşti şi genocid împotriva poporului Republicii Moldova”.

8.5. Enclava separatistă „Republica Populară a Basarabiei“

Experţi internaţionali au atras atenţia asupra intenţiilor Kremlinului de a crea o nouă regiune de instabilitate în sudul regiunii Odessa şi a Republicii Moldova, cu denumirea de „Republica Populară Basarabia”, ori „Republica Bugeac”.

În momentul de faţă, Rusia sprijină un proiect separatist şi susţine crearea unei enclave separatiste în sudul Ucrainei (Bugeac), denumită „Republica Populară a Basarabiei”. Aceasta va destabiliza Ucraina şi Republica Moldova şi va ameninţa România, întrucât vizează gurile Dunării.69 Proiectul este realizat cu sprijinul unor politicieni de la Chişinău.

De curând, la Odessa a avut loc congresul de constituire a aşa-zisei „Rade Populare a Basarabiei”. Printre invitaţi au fost prezenţi fostul deputat comunist Grigori Petrenko şi liderul mişcării „Patrioţii Moldovei”, Mihail Garbuz, Sviatoslav Proinov, precum şi şeful organizaţiei de tineret a partidului ultra-naţionalist bulgar „ATAKA“.Un mesaj de salut a fost adresat organizatorilor şi de Mihail Formuzal, fost başkan al autonomiei găgăuze din sudul Republicii Moldova. Potrivit iniţiatorilor, „Rada” a fost înfiinţată ca organ reprezentativ, cu scopul apărării intereselor comunităţilor etnice din Basarabia. Este vorba, în speţă, de cele nouă raioane - Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar - din sudul Basarabiei, care se află astăzi în componenţa Ucrainei.

În calitate de delegaţi, la congres au fost reprezentate cele mai importante comunităţi etnice din regiune: bulgară, găgăuză, rusă, ucraineană, romă, moldovenească şi poloneză. Participanţii au susţinut că urmăresc crearea unei entităţi cu statut special în sudul Ucrainei. Deputaţii aşa-zisei „Rade Populare a Basarabiei” îşi mai rezervă „dreptul la autodeterminare” în cazul aderării Ucrainei la NATO.

În cazul realizării acestui scenariu, se presupune destabilizarea situaţiei în Găgăuzia, în raioanele Taraclia şi Basarabeasca din Republica Moldova, precum şi în Transnistria, care ar opri parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, se presupune că Ucraina va fi lipsită de porturile Dunării, iar în tregiune se vor stabili baze militare ruse pentru a deschide ulterior un al doilea front împotriva Ucrainei.

9. Bătălia între superputeri pentru reconfigurara Europei.

Ce-i pregătesc României?

Cele două Super-Puteri care s-au înţeles la Malta în decembrie 1989 asupra hărţii Europei, respectiv Rusia (moştenitoarea U.R.S.S.) şi S.U.A. (care a rămas, încă, întreagă!), au revenit de curând în forţă asupra rezolvării problemei „sferelor de influenţă”. De data aceasta au folosit tehnici înalte şi diverse de propagandă şi diversiune pentru a-şi face cunoscută poziţia faţă de viitoarea configurare a Europei comunitare, fără să-i întrebe sau să-i consulte pe politicienii de la Bruxelles. Pentru aceste superputeri, în Europa contează doar Germania, celelalte state încercînd în prezent „să ţină pasul” pentru a nu fi strivite de tăvălugul aşa-zisei „globalizări” sau fiind la cheremul acestui stat care a cîştigat, practic, „războiul rece”.

 În anul 2012, în presa rusă, prin „Express Gazeta” (cotidian tabloid care se face remarcat prin titluri senzaţionaliste) a fost „rostogolită” o hartă a Europei. Jurnaliştii ruşi susţineau că aceasta ar fi fost elaborată de „experţi în geopolitică”, pe care nu-i numeau, dar care ar fi folosit şi lucrări ale unor analişti de renume, precum Alvin Toffler, Zbignew Brzezinski şi Samuel Huntington. În fapt, aceasta era noua hartă a Europei, în viziunea Rusiei, care descria o Europă falită din punct de vedere moral şi economic, cu o retorică păstrată din registrul de diversiune perfecţionat în timpul U.R.S.S. Atunci harta a fost considerată doar o încercare de a aţâţa „spiretele naţionaliste” în rândul ruşilor nemulţumiţi de declinul Rusiei în rândul puterilor mondiale.

Harta a fost repusă de curând în circulaţie şi preluată de publicaţiile internaţionale după ce Occidentalii s-au dezmeticit că în Europa s-a schimbat o graniţă: cea a Ucrainei (Ucraina fiind situată la graniţa Uniunii Europene!).  Harta avertizase că Peninsula Crimeea va trece înapoi la Rusia (de care a aparţinut până în 1953) şi a trecut.70

De asemenea, harta a delimitat estul separatist al Ucrainei, care ar urma să treacă tot la Rusia. După aceste schimbări, Kievul şi-ar pierde ieşirea la Marea Neagră, iar întreaga coastă de nord a acesteia ar cădea sub controlul Moscovei.

Din hartă reiese că tot mai multe state din vestul şi centrul continentului -, „inima” Uniunii Europene -, ar începe să se dezintegreze, fiind roase din interior de tensiunile separatiste. Prevederile sunt următoarele:

- Regatul Unit nu mai e „unit”: ruşii prevedeau că scoţienii vor alege independenţa faţă de Londra la referendumul din septembrie 2014, iar Irlanda de Nord că dă curs chemării de a se alătura Irlandei, ca parte a unui stat reunificat; Marea Britanie va rămâne formată doar din Anglia şi Ţara Galilor; 

- Spania pierde Ţara Bascilor şi Catalonia: Madridul va pierde controlul asupra Ţării Bascilor, dar şi asupra Cataloniei; în aceste regiuni circulă monede alternative, populaţia locală fiind nemulţumită de euro şi de criza care a izbucnit în urmă cu cîţiva ani; în plus, catalanii au votat deja, într-un referendum local, independenţa de Spania;

- Franţa rămâne fără Piemont şi Alsacia: Bascii nu se limitează doar la pământ spanniol, ci se extind spre nord, ocupând doar o zonă de coastă din sudul Franţei; Piemontul ar alege, iar Alsacia şi Lorena ar reveni Germaniei, de care a aparţinut până la primul război mondial;

- Germania câştigă cel mai mult: Germania ar prelua şi Luxemburgul, iar jumătatea de nord a Belgiei ar trece la Olanda, în timp ce sudul rămâne independent, cu numele Valonia; tot în favoarea Germaniei, Polonia ar pierde Pomerania, Silezia şi Prusia; 

- Liga Nordului ia jumătate din Italia: ruşii au tăiat, simplu, Peninsula Italiană la mijloc, de la Ancona la Piombino, iar partea de nord se va numi Liga Nordului, după partidul cu acelaşi nume;

- Ungaria îşi vede visul cu ochii şi devine mare: România, Moldova, Ucraina şi Serbia ar urma să aibă alte graniţe, iar o parte din Transilvania ar trece la Ungaria, după cum îşi doresc extremiştii din Jobbik; 

- România se uneşte cu Moldova şi are graniţă cu Rusia: România ar prelua însă Republica Moldova, dar fără regiunea separatistă Transnistria, care s-ar alipi Rusiei, ajunsă astfel la un pas de Delta Dunării; regiunea Cernăuţi s-ar întoarce la România, iar nordul acesteia s-ar rupe şi el de Ucraina şi s-ar concentra în statul independent Galiţia, care ar prelua şi regiunea Helm de la Polonia;

- bulgarii ar urma să cedeze portul Burgas în favoarea Turciei;

- Abhazia s-ar uni oficial cu Rusia, dar ar primi înapoi Osetia de Sud;

- Rusia ar renunţa la Caucaz, care s-ar transforma în emirat; 

- Noua Rusie de lângă România: tensiunile separatiste din estul Ucrainei au condus la solicitarea de către pro-ruşi a independenţei faţă de Kiev; criza continuă şi astăzi, separatiştii nu-l recunosc pe Petro Poroşenko, noul preşedinte, drept lider legitim, iar în teritoriile dezlipite de Ucraina, urmează să se înfiinţeze Novorossiya, provincie a Imperiului Ţarist - Harkov, Lugansk, Cherson, Nikolaev şi Odesa. 

 Există cîteva scenarii care prevăd că în anul 2015 România va dispărea de pe hartă. În câteva hărţi „scurse” pe Internet din diverse surse (F.B.I., susţin autorii lor!) care ar prefigura harta anului 2015 a Europei, România ori va fi ciopârţită, ori va dispărea tot de pe continentul european!⁷¹

*

În prima hartă, României îi lipseşte Transilvania care va fi lipită Ungariei. De asemenea, îi vor fi luate litoralul şi Delta Dunării, apoi România va pierde Dobrogea, care va reveni Bulgariei. În schimb, România va primi Basarabia, drept compensaţie. Celelalte ţări ale Europei ar suferi modificări radicale de graniţe:

- Germania ar deveni Super-Putere, înglobând mari bucăţi din Polonia, dar şi ţări precum Cehia, Slovacia, Austria, Olanda, Elveţia, Belgia sau Luxemburg;

- Danemarca va dispărea complet, fiind împărţită între Suedia şi Germania;

- Franţa ar dispărea, urmând a fi împărţită între Spania, Irlanda, Germania şi Italia;

- Spania va îngloba Portugalia, dar va pierde o bucată din teritoriu în favoarea unui nou stat denumit Ţara Bascilor;

- fosta Iugoslavie se va reuni;

- Grecia va primi teritorii importante din vechiul ei duşman, Turcia;

Pe harta Europei va apărea un nou stat: „Republica Sardinia” (desprins din Italia actuală).

*

În cea de-a doua hartă, în anul 2015 modificările nu sunt atât de radicale, dar pentru România vestea-i îngrozitoare:

- România urmează să dispară total, fiind împărţită între Bulgaria şi Ungaria;

- Ungaria urmează să primească Transilvania, Moldova şi Basarabia - având astfel ieşire la mare (visul de secole al ungurilor!);

- Grecia va acapara părţi din Turcia -, care va dispărea ca stat;

- Rusia va îngloba o bucată din Turcia, dar şi tot Orientul Apropiat, devenind un imperiu monstruos!

În loc de încheiere: Cum stăm şi ce-i de făcut?

În momentul de faţă, în discursurile politicienilor de pe axa Bruxelles-Berlin circulă cu obstinaţie laitmotivul federalizării Europei. Aceasta este o construcţie empirică, clădită pe suportul unui superstat format din euroregiuni aflate la dispoziţia politicienilor de la Bruxelles.

România şi-a pierdut suveranitatea politică şi economică. Suveranitatea politică a fost transferată la Washington şi Bruxelles, suveranitatea economică este în mâinile FMI, iar românii nu contează, ei fiind doar masă de manevră şi capital electoral pentru forţe interne şi internaţionale.

România este pusă în faţa unor decizii deja luate în afara ţării şi fără să fie întrebată ţara. De aceea, unii analişti prevăd statului român un viitor tulbure,⁷² iar scenariul dezintegrării teritoriale a României continuă să prindă contur din ce în ce mai clar. Semnele acestuia sunt vizibile, întrucât:

- Ungaria îşi permite, sfidând orice regulă a relaţiilor între state, să ceară, în modul cel mai perfid autonomia fantomei numită „Ţinutul secuiesc”.

- Rusia, prin oficiosul „Vocea Rusiei” spune că: „scenariul este deja făcut şi se desfăşoară conform planului”;

- starea de fapt, tolerată şi întreţinută de fostul preşedinte al României, garantul integrităţii teritoriale, a făcut ca în România să funcţioneze, de facto, o enclavă maghiară.

Pasul următor şi aproape inevitabil este dezintegrarea teritorială. Acesta vine din presiunile Occidentului, precum şi din faptul că la Bucureşti nu există încă politicieni capabili să aplice „soluţia Cameron” în relaţia cu Uniunea Europeană.

Ce trebuie făcut, ştim: să ne apărăm vatra, neamul şi credinţa.

Tot românul nativ are obligaţia etno-spirituală să-şi pună în lucrare mintea şi fapta pentru a apăra şi afirma identitatea neamului românesc într-o lume agresată de forţe antinaţionale şi bulversată de năpaste geopolitice.

1http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/angela-merkel-merge-prea-departe-86300

2http://www.frontpress.ro/2013/05/harta-noii-ordini-europene-ardealul-revine-ungariei-si-oltenia-tara-tiganilor.html

3http://dantanasescu.ro/2013/02/14/dezmembrarea-romaniei-a-fost-hotarata-inainte-de-decembrie-1989.html

4 https://zonadecriza.wordpress.com/2010/02/06/intelegerea-de-la-malta-si-o-noua-mutilare-a-teritoriului-romaniei/

5 http://www.geostrategic.eu/cui-foloseste-dezmembrarea-romaniei.html

6 http://riddickro.blogspot.ro/2013/12/germania-coace-destramarea-romaniei.html

7 http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Europeană

8 http://ro.wikipedia.org/wiki/Euroregiune

9 http://ro.wikipedia.org/wiki/Jobbik

10 http://ro.wikipedia.org/wiki/Garda_Maghiară

11 http://www.ziartricolorul.ro/planul-secret

12 http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Democrată_Maghiară_din_România

13 http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Civic_Maghiar

14http://foaienationala.ro/partidul-civic-maghiar-partid-neconstituional-ale-crui-activiti-ilegale-sunt-invizibile-pentru-autoritile-statului-romn.html

15 http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Popular_Maghiar_din_Transilvania

16 2011/09/“ardealul-e-al-ardelenilor-tinutul-secuiesc-este-al-secuilor”-noul-slogan-sovin-al-partidului-lui-laszlo-tokes.html

17http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/interzicerea-partidelor-etnice-prin-constitutie--propunerea-forumului-romanilor-292702

18 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ţinutul_Secuiesc

19 http://stirileprotv.ro/stiri/politic/proiectul-udmr-de-autonomie-prezentat-oficial-tinutul-secuiesc-va-avea-un-presedinte.html

20 http://ro.wikipedia.org/wiki/Partium

21 http://www.sighet247.ro/s/maramuresul-dorit-in-regiunea-partium-de-partidul-popular-maghiar-din-transilvania/

22 http://www.dcnews.ro/udmr-vrea-regiunea-partium-cu-centrul-la-oradea_356475.html

23 http://ro.wikipedia.org/wiki/Liga_Transilvania-Banat

24 http://www.justitiarul.ro/sasi-corciti-si-romani-tradatori-militeaza-pentru-dezmembrarea-romaniei/

25 http://www.ligatransilvaniademocrata.ro/index.php/media-comunicate-presa.html

26 https://www.facebook.com/LigaTransilvaniaDemocrata/

27http://www.informatia-zilei.ro/sm/asociatia-hid-organizeaza-o-conferinta-internationala-de-autonomie-la-satu-mare/.

28 http://www.neuerweg.ro/de-ce-liga-transilvania-democrata/

29 http://www.neuerweg.ro/rezumatul-intalnirii-transilvanistilor-sibiu-28-decembrie-2013

30www.facebook.com/erwin.albu/posts/10203256609876026

31http://referat-referate.blogspot.ro/2013/02/zonele-transfrontaliere-aferente.html

32 http://www.scribd.com/doc/75612188/Euroregiunea-Carpatica

33 http://www.tradecarp.com/

34 http://www.tradecarp.com/

35 http://dkmt.net/ro/index.php

36 http://ro.wikipedia.org/wiki/Euroregiunea_DKMT

37http://www.debanat.ro/2011/05/euroregiunea-dkmt-se-face-tot-mai-mica/

38 http://www.actedj.ro/

39http://dunareadejos.blogspot.ro/2011/04/euroregiunea-dunarea-de-jos.htm

40http://ro.wikipedia.org/wiki/Euroregiunea_Prutul_de_Sus

41http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/geografie/euroregiunea-siret-prut-nistru-298279.html)

42http://estnews.ro/2014/06/26/judetul-vaslui-s-retras-din-asociatia-euroregiunea-siret-prut-nistru/

43http://ro.wikipedia.org/wiki/Euroregiunea_Nistru

44 http://www.cotidianul.ro/sa-nu-uitam-iarasi-de-romanii-din-transcarpatia-234646/

45 http://www.tocpress.info/neliniste-si-teama-in-comunitatea-romaneasca-de-peste-tisa/

46 www.mae.ro, Direcţia Balcanii de Vest şi Cooperare Regională

47 http://afaceri-transfrontaliere.ro/euroregiuni.html

48 http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/regionalizare--s701.html

49 http://www.ziaristionline.ro/2013/05/24/editorial-regionalizare-dupa-orientari-maghiare-si-apoi-federalizarea-romaniei-sau-apararea-interesului-national/

50 http://www.neppart.eu/proiect-de-regionalizare-a-romaniei.html

51 http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/cum-vad-maghiarii-reorganizarea-tarii--90100.html

52http://www.neppart.eu/proiect-de-regionalizare-a-romaniei.html

53 http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2014/dragnea-iohannis-vrea-dezbinare-am-vazut-la-timisoara-pancarte-cu-republica-banat-1332255

54 http://adevarul.ro/locale/timisoara/punctul-11-proclamatiei-1990-subiect-tabu-romania-timisoara-hotarata-ia-serios-foloseasca-principiul-descentralizarii-economice-administrative-1_5465d2fc0d133766a8da77f6/index.html (25.11.2014)

55 http://www.napocanews.ro/2011/07/dupa-tinutul-secuiesc-vin-scandari-separatiste-de-la-timisoaraole-ola-granita-la-orsova.html

56   http://ro.wikipedia.org/wiki/Iulian_Rădulescu (23.11.2014)

57  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Badea_Stănescu (23.11.2014)

58   http://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Stănescu (23.11.2014)

59 http://www.antena3.ro/romania/scandal-monstru-in-comunitatea-roma-imparatul-iulian-fratii-cioaba-nu-mai-sunt-regi-226987.html (22.11.2014)

60 http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/scandal-intre-asa-zisii-lideri-ai-romilor-regii-cioaba-chemati-la-stabor-de-imparatul-iulian.html (23.11.2014)

61 http://citynews.ro/lifestyle/sbrazboiul-palatelor-incetatimapratul-iulian-este-bolnav-1231735 (23.11.2014)

62 http://www.libertatea.ro/detalii/articol/mafia-tiganilor-vrea-o-tara-numai-a-ei-in-oltenia-196684.html

63 http://inliniedreapta.net/implicarea-rusiei-in-protestele-de-la-pungesti-2-proiectul-moldova-mare/

64 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/07/04/un-proiect-statal-diversionist-care-include-teritorii-din-estul-romaniei-republica-federala-moldova/

65 http://www.george-damian.ro/plan-pentru-dezmembrarea-romaniei-4150.html

66 http://www.ziare.com/europa/moldova/fost-deputat-moldovean-romania-trebuie-dezmembrata-pentru-a-restabili-linistea-in-regiune-1212089

67 http://tribuna.md/2012/06/28/un-expert-rus-prezice-dezmembrarea-romaniei/

68 http://www.certitudinea.ro/articole/europa-nostra/view/mizele-secrete-ale-regionalizarii-romaniei-dizlocarea-transilvaniei-doctrina-romanismului-agresiv-promovat-de-politica-ruso-maghiara

69  https://us-mg5.mail.yahoo.com/neo/launch?.rand=4i6thqouebjqu#3623371011

70 http://www.certitudinea.ro/articole/europa-nostra/view/noua-harta-a-europei-in-viziunea-rusiei

71 http://www.lovendal.ro/wp52/in-doua-harti-ale-europei-din-2015-romania-e-ciopartita-pana-la-disparitie-de-ungaria-si-bulgaria/

72 https://proiectromania.wordpress.com/2013/02/08/romania-la-rascruce-se-pune-la-cale-dezmembrarea-romaniei-rusia-asa-spune-vezi-scenariul-apocalipsei/(22.11.2014)