Treceți la conținutul principal

Constantin Cojocaru. Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii - Împroprietărirea cetăţenilor cu capital productiv…

Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii - Împroprietărirea cetăţenilor cu capital productiv…

21 constantin cojocaru mcc pp-lcSupun dezbaterii publice ideile mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind constituirea Fondului Naţional de Capital Distributiv, prin care am putea obţine o creştere economică de cel puţin 10% pe an, în următoarele două decenii.
1) Creştere economică de peste 10% pe an, prin constituirea Fondului Naţional de Capital Distributiv.
2) Împroprietărirea cetăţenilor României cu capital productiv.
3) Impozitarea progresivă a marilor proprietăţi.
4) Un program de investiţii de peste 1.000 miliarde de euro.
5) Crearea a 6 milioane de locuri de muncă. Întoarcerea acasă a românilor îzgoniţi din ţară de lipsa locurilor de muncă.
6) Reindustrializarea României.
7) Capitalizarea şi modernizarea agriculturii.
8) Capitalizarea şi modernizarea transporturilor. Refacerea flotei. Construcţia a 5.000 kilometri de autostradă.
9) Să transformăm, din nou, România într-un mare şantier.
10. Restabilirea suveranităţii naţionale asupra resurselor naturale ale ţării.
*-*-*
1Creştere economică de peste 10% pe an, prin constituirea Fondului Naţional de Capital Distributiv.

 „Nivelul de trai al românilor nu poate ajunge la cel al popoarelor dezvoltate din Europa decât printr-o creştere economică accelerată, cu mult superioară mediei europene. Dacă vrem să ajungem la nivelul de trai al popoarelor dezvoltate ale Europei şi ale lumii, trebuie ca, în următorii 20 de ani, Produsul Intern Brut (PIB) al României să crească într-un ritm mediu anual de cel puţin 10%. O astfel de creştere poate fi obţinută numai dacă România economiseşte, investeşte şi transformă în capital cel puţin 30% din PIB-ul său, în fiecare an.

În ultimii 25 de ani, PIB-ul României a avut un ritm de creştere de sub 1% pe an, crescând de la valoarea de 115 miliarde de euro, în 1989, la 150 miliarde de euro, în anul 2014. Valorile sunt exprimate în euro 2014. Această creştere minusculă s-a obţinut numai prin sporirea productivităţii munci, în condiţiile în care valoarea capitalului utilizat în economia naţională s-a redus de la 515 miliarde de euro la mai puţin de 350 miliarde, iar numărul salariaţilor s-a redus de la 8,0 milioane la mai puţin de 4,5 milioane. Din păcate, din cauza oligarhizării economiei româneşti, din cele 150 de miliarde de euro, cât producem în prezent, nouă ne rămân numai 60 de miliarde, sub formă de salarii, pensii, venituri sociale şi ale statului, restul de 90 de miliarde fiind însuşite, sub formă de profituri, de cei care au devenit proprietarii capitalului, prin marea hoţie numită „privatizare”.

În ultimii 25 de ani, în România, nu s-a acumulat capital, ci s-a distrus o bună parte a capitalului acumulat înainte de anul 1989, plus o parte din cel acumulat după 1989. Dacă avem în vedere că, în anul 1989, valoarea capitalului a fost egală cu suma de 515 miliarde de euro, actuali, că, în ultimii 25 de ani, s-au făcut investiţii de 500 miliarde de euro şi că, la sfârşitul anului 2014 mai funcţiona un capital în valoare de 350 miliarde de euro, rezultă că,în ultimii 25 de ani a fost distrus un capital cu o valoare de 665 miliarde de euro. În calcularea acestor cifre referitoare la capital, am făcut abstracţie de modificarea stocurilor de materii prime şi de produse finite luând în considerare numai valoarea imobilizărilor corporale. Aceste 665 miliarde de euro reprezintă valoarea prejudiciului pentru care trebuie judecaţi şi condamnaţi cei care au guvernat România în ultimii 25 de aniPentru infracţiunile de subminare a economiei naţionale şi abuz în serviciu în formă continuată.

România a cunoscut o creştere economică de peste 10% pe an în cei 25 de ani de până în anul 1990, perioadă în care a economisit şi transformat în capital peste 30% din PIB-ul său anual. China a cunoscut o creştere economică de peste 10% pe an, în ultimii 50 de ani, ca urmare a faptului că, în această perioadă, poporul chinez a economisit şi transformat în capital peste 30% din PIB-ul său annual. În economie nu există minuni. În economie există legi. Prima lage a economiei este aceea că dacă vrei creştere economică trebuie să economiseşti, să acumulezi, să investeşti, să creezi capacităţi de producţie, deci capital, şi locuri de muncă. Această lege acţionează oricând şi oriunde, indiferent de regimul politic, sau de sistemul economic. Acesta este motivul principal pentru care propun crearea unui Fond Naţional de Capital Distributiv, prin care să economisim şi să transformăm în capital cel puţin 20% din PIB, la care se vor adăuga alte 10 procente din PIB, ca economii făcute de cetăţeni din proprie iniţiativă.

Numai economisind şi transformând în capital cel puţin 30% din PIB, numai având un ritm de creştere economică de cel puţin 10% pe an, România poate spera ca, după un deceniu, să-şi sporească PIB-ul de la 7.500 de euro pe cap de locuitor, cât este acum, la peste 20.000 de euro, atât cât au, acum, ţări ca Polonia, Lituania, Letonia, Croaţia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, ţări care au plecat cam tot de unde am plecat şi noi dar în care nu a avut loc distrugerea de capital care a avut loc în România, în ultimii 25 de ani. Vom avea nevoie de încă un alt deceniu, apoi, pentru a ajunge din urmă ţările dezvoltate ale Europei – Anglia, Germania, Franţa, Austria, Elveţia, Italia, Spania, Olanda, Irlanda etc – unde PIB-ul pe cap de locuitor este, acum, de peste 40.000 de euro. Putem avea această creşere economică, putem reduce decalajele, deoarece dispunem de RESURSE NATURALE şi DE RESURSE UMANE de care nu dispune nici o altă ţară europeană.

Tot ce trebuie să facem este să redevenim stăpâni pe resursele economice ale ţării, să aducem acasă milioanele de români plecaţi din ţară din cauza sărăciei şi să economisim cel puţin 30% din PIB-ul pe care îl vom crea în următoarele două decenii.

Fondul Naţional de Capital Distributiv va fi alimentat din impozitul progresiv pe marile proprietăţi şi din profiturile realizate prin administrarea capitalului aflat în proprietate publică.
10 martie 2015.
 *-*-*
2) Împroprietărirea cetăţenilor României cu capital productiv.

Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind împroprietărirea cetăţenilor României cu capital productiv, prin care am putea să înlocuim actuala economie oligarhică cu una democratică.

„Din cele 550 miliarde de euro, care ar putea fi colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv,circa 65% , adică 360 miliarde de euro, vor fi folosite pentru împroprietărirea cetăţenilor României cu capital productiv. Diferenţa de 35%, circa 190 de miliarde de euro, va fi folosită pentru capitalizarea fondurilor publice de pensii şi de asigurări de sănătate, ca şi a regiilor autonome care vor exploata activităţile economice declarate monopol ce stat, care fac obiectul altor capitole ale programului.  Toate cele 360 miliarde de euro vor fi folosite pentru investiţii productive, pentru crearea de capital productiv, pentru achiziţionarea de terenuri, construcţii, utilaje, echipamente etc. Tot acest capital va intra în proprietatea PRIVATĂ a cetăţenilor României. De aceea vorbim de ÎMPROPRIETĂRIREA cetăţenilor cu capital productiv. Desigur, toate cele 360 miliarde de euro ar putea fi folosite pentru crearea de capital care să intre în proprietate COMUNĂ, PUBLICĂ, a întregului popor, sau a statului, ceea ce ne-ar duce, înapoi, la economia comunistă. Eu resping, însă, atât economia COMUNISTĂ, aceea în care DOMINANTĂ este proprietatea COMUNĂ asupra capitalului, cât şi economia OLIGARHICĂ, aceea în care DOMINANTĂ este MAREA proprietate PRIVATĂ asupra capitalului.

Eu propun românilor o economie DEMOCRATICĂ (demos=popor; kratos=putere), aceea în care DOMINATĂ este MICA proprietate PRIVATĂ asupra capitalului, economia în care MAJORITATEA capitalului rămâne în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor ţării, a poporului. Folosesc cuvântul DOMINANTĂ deoarece nu există economii pure. În economia comunistă a existat şi există şi proprietate privată, în economia oligarhică există şi mică proprietate, în economia democratică pot exista şi proprietate publică şi mare proprietate privată. Important este care formă de proprietate este dominantă, aceea care dă tonul, care impune regula, care determină caracterul economiei în cauză.

Experienţa dovedeşte că economia bazată pe mica proprietate privată asupra capitalului este net superioară faţă de toate celelalte tipuri de economie. A se vedea exemplul economiei elveţiene. Ea asigură, pe de o parte, cea mai eficientă valorificare a resurselor folosite în activitatea economică, atât cele materiale, cât şi cele umane, pe de altă parte, cea mai echitabilă distribuire a rezultatelor activităţii economice către cei care participă la această activitate: proprietarii capitalului şi proprietarii forţei de muncă. Acesta este motivul pentru care propun ca întregul capital creat prin investirea celor 360 miliarde de euro să ajungă în mica proprietate privată a tuturor românilor, prim împroprietărirea lor cu acest capital. În următoarele două decenii, vom folosi această împroprietărire atât ca instrument de democratizare a capitalului, a economiei, cât şi ca instrument justiţiar, de despăgubire a cetăţenilor României pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin Legea 15/1990, ca şi pentru profiturile realizate cu acest capital, în ultimul sfert de veac.

Dacă împărţim aceste 360 miliarde de euro la cele 18 milioane de cetăţeni români care au, acum, 18 ani şi peste, sau vor împlini această vârstă în următorii 10 ani, ajungem la cunoscuta cifră de 20.000 de euro, care va fi valoarea cotei individuale de capitalul productiv care va intra în proprietatea privată a fiecărui român. Atât poate economia românească, în următorii 10 ani, ţinând seama de PIB-ul de la care pornim, 150 miliarde de euro, de partea din PIB propusă a fi folosită pentru împroprietărie şi de numărul celor ce urmează a fi împroprietăriţi.

Bani există şi vor existaPoporul este cel care va hotărî, prin referendum, dacă aceşti bani vor continua să intre în conturile oligarhilor sau vor intra în conturile cetăţenilor României, de unde vor fi folosite pentru împroprietărirea acestora cu capital productiv.  Cetăţenii vor putea accesa cele 20.000 de euro fie ca persoane fizice autorizate, fie asociaţi, în formele prevăzute de lege: asociaţii familiale, întreprinderi individuale, societăţi comerciale, pe acţiuni, sau cu răspundere limitată, cooperative etc. Cei 18 milioane de români vor intra în posesia celor 20.000 de euro eşalonat, pe parcursul primilor 10 ani de aplicare a programului. După terminarea acestei etape, urmează să fie împroprietăriţi, în fiecare an, cei care împlinesc 18 ani, în anul respectiv, ceea ce va face ca suma disponibilă pentru fiecare să fie mult mai mare. Ca ordin de mărime, în anul 2025, PIB-ul României va fi de peste 400 miliarde de euro. Dacă păstrăm procentul de 20%, înseamnă că, în anul 2026, de exemplu, suma colectată la Fondul Naţional de Capital Distributiv va fi de peste 80 miliarde de euro. Dacă avem în vedere că numărul românilor care vor împlini 18 ani, în acel an, 2026, ca şi în următorii 10 ani, va fi de circa 250.000, rezultă că suma disponibilă pentru fiecare ar fi de 320.000 de euro. Este o sumă foarte mare. Personal, consider că, pentru România, pentru acel deceniu, suma de 100.000 de euro va fi suficientă pentru a se asigura preponderenţa micii proprietăţi asupra capitalului utilizat în economia românească. Restul sumelor colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv va fi utilizat pentru capitalizarea fondurilor de pensii publice şi de asigurări de sănătate, ca şi a regiilor autonome create pentru exploatarea resurselor naturale şi a altor activităţi economice declarate monopol de stat.

Sumele colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv, destinate împroprietăririi cetăţenilor, vor fi puse la dispoziţia cetăţenilor prin concursuri de proiecte, organizate în fiecare an, prin folosirea de metode de selecţie stabilite prin lege. Aceste sume vor fi repartizate pe judele ţării, în funcţie de numărul locuitorilor, iar, în cadrul fiecărui judeţ, pe ramuri ale economiei naţionale: industrie, agricultură, construcţii, transporturi etc, mai departe, pe subramuri ale industriei, agriculturii, construcţiilor, transporturilor, astfel încât fiecare cetăţean să poată investi cele 20.000 de euro în sectorul de activitate pe care şi-l alege, corespunzător pregătirii şi aspiraţiilor sale profesionale. Desigur, în competiţia de pe piaţă, unii dintre beneficiarii celor 20.000 de euri vor intra în faliment, vor pierde capitalul, în timp ce alţii, mai capabili, mai buni întreprinzători şi administratori de capital, vor obţine profituri, cu care îşi vor spori capitalurile, proprietăţile. Important este că cea mai mare parte a beneficiarilor programului, în jur de 70% din numărul familiilor româneşti, va rămâne în posesia capitalului, care va putea fi sporit, treptat, prin investirea unei părţi din veniturile realizate din muncă şi din capital. Important este că, în timp, majoritatea capitalului va râmne în proprietatea majorităţii cetăţenilor, a clasei mijlocii a societăţii româneşti, că, în România, va funcţiona o economie democratică, aceea care va asigura valorificarea superioară a resurselor ţării şi distribuirea echitabilă a avuţiei create prin consumarea acestor resurse.
16 martie 2015.
 *-*-*

3Impozitarea progresivă a marilor proprietăţi.

Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind impozitarea progresivă a marilor proprietăţi, prin care am putea opri procesul de oligarhizare a economiei şi societăţii româneşti şi am putea şi obţine banii necesari pentru reconstrucţia ţării.

„În ultimii 25 de ani, în România, au fost dobândite averi tot atât de mari ca cele dobândite în ţările dezvoltate în 250 de ani. Un procent de 5% din familiile româneşti, împreună cu câteva corporaţii transnaţionale, au ajuns să deţină în proprietate privată peste 80% din capitalul utilizat în economia naţională, în timp ce 90% din familiile româneşti nu deţin nici o fărâmă de capital în proprietate privată şi nu participă la însuşirea profiturilor realizate cu acest capital. S-a ajuns la acestă situaţie prin marile hoţii numite „privatizări”, „retrocedări”, prin jefuirea iresponsabilă a resurselor naturale şi a bugetului public, prin exploatarea nemiloasă a muncii românilor.

Prin Legea 15/1990 (Legea Brucan), aproape tot capitalul acumulat de poporul român până în anul 1989, în valoare de peste 500 miliarde de euro, actuali, a fost furat, adică a fost trecut din proprietatea publică, a întregului popor român, în proprietatea PRIVATĂ a statului, iar, de acolo, prin „privatizare”, adică prin vânzare la preţuri de nimic, a fost trecut în proprietatea privată a politicienilor, a camarilei acestora şi a corporaţiilor transnaţionale. O bună parte din acest capital a fost distrusă, prin demolarea fabricilor, a echipamentelor şi utilajelor şi vânzarea lor ca fier vechi, sumele încasate fiind transformate în bunuri de consum de lux – vile, jeepuri, iahturi, etc - sau transferate în afara ţării. În niciuna din fostele ţări comuniste nu a avut loc o astfel de distrugere a capitalului naţional. Capitalul acaparat de noii proprietari, rămas în stare de funcţionare, a generat profituri uriaşe, care au intrat în buzunarele şi conturile acestor îmbogăţiţi peste noapte.

În timp ce în ţările capitaliste dezvoltate ale lumii - SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia etc - rata profitului (raportul între valoarea profitului şi valoarea capitalului utilizat în economie) este de 5-6% pe an, în ultimii 25 de ani, în România, rata profitului a fost, în medie, de peste 25% pe anÎn anul 2014, valoarea PIB-ului a fost de 150 miliarde de euro, valoarea profiturilor a fost de 90 miliarde de euro, iar valoarea capitalului utilizat în economia naţională a fost de 350 miliarde de euro. Dacă avem în vedere faptul că din cele 350 miliarde, peste 150 de miliarde sunt utilizate de instituţiile publice - Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere, justiţie, SRI, SIE, autorităţi locale etc - rezultă că în activitatea economică propriu-zisă mai rămâne un capital de 200 miliarde de euro şi rata profitului ajunge la 50%, de 10 ori mai mare decât aceea practicată în lumea civilizatăValoarea profiturilor încasate de noii proprietari ai României în ultimul sfert de veac se ridică la peste 1.700 miliarde de euroDin acestea, numai 500 de miliarde de euro au fost investite, transformate în capital, în România. Restul, de 1.200 miliarde de euro, au fost transformate în bunuri de consum de lux - vile, jeepuri, iahturi etc - sau, cea mai mare parte, transferate în afara ţării.

O bună parte din această sumă uriaşă de bani a fost folosită pentru coruperea funcţionarilor publici, de la Preşedintele României, continuând cu primii miniştrii, cu miniştri, senatorii, deputaţi, mergând în jos, până la ultimul secretar de primărie, implicaţi în marile inginerii financiare numite privatizări, retrocedări, licitaţii etc. Acesta este adevăratul izvor al cancerului corupţiei care a cuprins societatea românească, în ultimul sfert de veac. Totul a început cu Legea 15/1990. Cancerul corupţiei nu va fi eradicat decât atunci când procurorii Românieivor trimite în judecată pe toţi cei care au iniţiat, au adoptat şi pus în aplicare Legea 15/1990, legile privatizărilor, ale retrocedărilor şi ale licitaţiilor frauduloase, prin care s-au dobândit marile averi din ultimii 25 de ani, decât atunci când judecătorii îi vor condamna pe aceştia la zeci de ani de închisoare şi la confiscarea integrală a averilor dobândite prin acte de corupţie, pentru infracţiunile de subminare a economiei naţionale şi abuz în serviciu în formă continuată.

Confiscarea averilor dobândite de infractori dovediţi nu va fi suficientă pentru a recupera tot ce s-a furat şi pentru a ajunge la o economie curată, la o economie cu adevărat concurenţială, în care rata medie a profitului să fie de 5-6% pe an. În economia tulbure a ultimilor 25 de ani, au fost dobândite averi uriaşe a căror provenienţă ilegală nu va putea fi dovedită. O mare parte a acestor averi se află în proprietatea străinilor, a corporaţiilor transnaţionale. Cei mai muţi străini au dobândit aceste averi legal, dar la preţuri subevaluate.

Aceste averi vor trebui recuperate de către poporul român prin răscumpărare, la preţurile cu care au fost cumpărate de la statul român, corectate cu investiţiile şi profiturile realizate de cumpărători. Pentru aceasta este nevoie de bani. De aceea, este imperios necesar să asigurăm, prin lege, o impozitare progresivă a marilor averi, prin care vom obţine banii de care avem nevoie pentru a răscumpăra capitalul de care am fost deposedaţi, dar şi pentru a realiza mai multe alte obiective: reducerea scurgerii de avuţie în afara ţării, reducerea profiturilor exorbitante încasate de marii proprietari de capitaluri, împroprietărirea românilor cu capital productiv, crearea unei surse sigure şi substanţiale de acumulare de capital românesc, utilizat, apoi, pentru crearea de noi capacităţi de producţie şi locuri de muncă, pentru accelerarea creşterii economice şi a nivelului de trai, reducerea inegalităţilor sociale, oprirea manifestărilor nocive ale instinctului de lăcomie care devastează sufletele multora dintre semenii noştri.

Propunerea mea este ca impozitul progresiv pe marile proprietăţi să fie astfel stabilit încât să asigurăm preluarea la Fondul Naţional de Capital Distributiv a cel puţin 20% din PIB, în fiecare an, pentru cel puţin două decenii de acum înainte.

În primul an de funcţionare a Fondului Naţional de Capital Distributiv, presupunând că PIB-ul se va menţine în jurul valorii de 150 miliarde de euro, la Fondul Naţional de Capital Distributiv ar urma să se colecteze 30 miliarde de euro, ceea ce înseamnă diminuarea profiturilor, de la 90 de miliarde, la 60 miliarde, adică diminuarea ratei profitului de la 25% la 17%, încă foarte mare, faţă de aceea practicată în marile economii ale lumii (5-6%). Aceasta arată că rămân mari rezerve şi pentru creşterea substanţială a salariilor şi pensiilor, despre care vom mai vorbi.

Impozitul progresiv pe proprietăţi va fi plătit numai de marii proprietari de capitaluri, de averi90% dintre familiile româneşti nu vor plăti acest impozit, nu vor plăti nimic în plus faţă de ceea ce plătesc acum.

În anul 2014, veniturile totale ale bugetului general consolidat al României, preluate prin întregul sistem de taxe şi impozite, au fost egale cu suma de 48 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 32% din PIB. În multe ţări dezvoltate ale lumii, ponderea veniturilor bugetare în PIB este mult mai mare decât în România. De exemplu, în Olanda, această pondere este de 48%, în Belgia, de 49%, în Franţa, de 52%, în Finlanda, de 52%, în Danemarca, de 55%, în Suedia, de 58%, în Norvegia, de 65%.

După intrarea în vigoare a Legii impozitului progresiv pe marile proprietăţi, la bugetul general consolidat al României va fi preluată o sumă reprezentând 52% din PIB, adică un procent apropiat de cel existent în Franţa şi Finlanda, cu precizarea că toate cele 20 procente suplimentare vor fi folosite pentru CAPITALIZARE, pentru creşterea capacităţilor de producţie ale ţării şi pentru crearea de noi locuri de muncă.”
18 martie 2015.
*-*-*

4. Un program de investiţii de peste 1.000 miliarde de euro.
Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind realizarea unui program de investiţii de peste 1.000 de miliarde de euro, în primii 1o ani de economie democratică, în România. În al doilea deceniu de aplicare a Programului, valoarea investiţiilor ar putea fi de trei ori mai mare.

„În primii 10 ani de aplicare a programului propus, prin preluarea a 20% din PIB, la Fondul Naţional de Capital Distributiv va fi colectată o sumă de peste 550 miliarde de euro. La această sumă, adăugăm suma de 275 de miliarde de euro, 10% din PIB, reprezentând economiile populaţiei, ale persoanelor fizice şi juridice române. Rezultă suma de 825 miliarde de euro, totalul capitalului ce ar putea fi acumulat de cetăţenii României, în primii 10 ani de aplicare a programului de guvernare pe care îl propun.

Dacă la cele 825 miliarde de euro adăugăm şi valoarea fondului de amortizare care va fi creat în aceşti 10 ani, de cel puţin 10% din PIB, adică alte 275 miliarde de euro, rezultă un total de 1.100 de euro, bani care ar putea fi investiţi în economia României, în această perioadă de 10 ani. Merită comparată această cifră cu cele 40 miliarde de euro pe care am putea să le primim de la Uniunea Europeană, în perioada 2014-2020, diminuată, însă, cu contribuţia noastră la bugetul UE, de peste 10 miliarde de euro, în perioada respectivă, diminuată, apoi, prin gradul mic de accesare a acestor fonduri.

Putem să dispunem de cele 1.100 miliarde de euro, cu condiţia să-i alungăm din economia românească pe cei care ne fură. Am mai făcut un astfel de efort investiţional, pentru o bună perioadă din istoria noastră. Au făcut şi fac un astfel de efort şi alte popoare, pentru perioade de zeci de ani. Spre binele lor. Trebuie numai să vrem.

Nu este nevoie de nici un sacrificiu, de nici o austeritate. Aşa cum vom vedea, salariile şi pensiile românilor vor creşte continuu, de peste 3 ori, în primii 10 ani de aplicare a programului. Vor creşte şi profiturile micilor proprietari şi întreprinzători români. Se vor reduce numai profiturile marilor proprietari, ale oligarhilor autohtoni şi ale corporaţiilor transnaţionale.  Se vor reduce numai dimensiunile hoţiei.”

Constantin Cojocaru, Preşedintele Comitetului de Iniţiativă - Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor („MCC”), Contact - AICI
*-*-*

5. Crearea a 6 milioane de locuri de muncă. Întoarcerea acasă a românilor îzgoniţi din ţară de lipsa locurilor de muncă.
Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind realizarea unui program de investiţii de peste 1.000 de miliarde de euro, în primii 1o ani de economie democratică, în România, prin care am putea crea peste 6 milioane de locuri de muncă, remunerate cu salarii şi venituri apropiate de cele practicate în ţările dezvoltate ale Europei.

“În prezent, în economia naţională este utilizat un capital în valoare de 350 miliarde de euro şi un număr de 4,5 milioane de salariaţi. Aceasta înseamnă că, în medie, la fiecare salariat revine un capital în valoare de aproximativ 80.000 de euro. Altfel spus, că, pentru crearea unui loc de muncă este nevoie, în medie, de o investiţie de 80.000 de euro. Zicem, în medie, deorece, în particular, putem crea un loc de muncă şi cu o investiţie de 10.000 de euro, de exemplu, pentru un taximetrist, dar ne trebuie o investiţie de un milion de euro, sau mai mult, pentru a crea un loc de muncă la o centrală nucleară. La această medie, de 80.000 de euro pe salariat, rezultă că cele 825 de miliarde de euro, pe care le vom acumula în viitorii 10 ani, evident, dacă vom pune în practică Programul propus de mine, ar putea crea peste 10 milioane de noi locuri de muncă.

Trebuie să avem în vedere, însă, că odată cu ridicarea nivelului de dezvoltare a economiei naţionale creşte şi gradul de înzestrare cu capital a forţei de muncă. Peste 10 ani, valoarea acestui raport nu va mai fi de 80.000 de euro, ci mult mai mare. Aşa au stat şi stau lucrurile în ţările dezvoltate ale lumii. Eu estimez că, în următorii 10 ani, vom ajunge la o medie de 100.000 de euro capital la un salariat, în condiţiile în care vom crea cel puţin 6 milioane de noi locuri de muncă, ajungând la un număr total de 10,5 milioane de salariaţi şi lucrători pe cont propriu, care vor utiliza un capital cu o valoare de peste 1.100 de miliarde de euro, faţă de 350 miliarde, cât avem acum.

Cu cele 6 milioane noi locuri de muncă îi vom aduce acasă pe toţi cei peste 4 milioane de români plecaţi din ţară în căutarea unui loc de muncă şi vom oferi locuri de muncă şi pentru alte 2 milioane de români înregistraţi ca şomeri sau ca „lucrători familiali neremuneraţi”. În plus, va creşte şi gradul de înzestrare cu capital a celor aproape 2 milioane de mici întreprinzători români, înregistraţi, în prezent, ca „patroni” şi „lucrători pe cont propriu”.

Constantin Cojocaru, Preşedintele Comitetului de Iniţiativă - Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor („MCC”), Contact - AICI
*-*-*

6. Reindustrializarea României.
Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind reindustrializarea României, prin reconstrucţia întreprinderilor distruse în ultimii 25 de ani şi construcţia de noi întreprinderi industriale.

„În anul 1989, industria României dispunea de un capital cu o valore de 237 miliarde euro, în preţurile anului 2014. În prezent, valoarea acestui capital a scăzut la numai 90 miliarde de euro.
În anul 1989, în industria României lucrau 3,8 milioane de salariaţi. Acum, mai lucrează sub 1,3 milioane de salariaţi, de aproape 3 ori mai puţini.
În anul 1989, industria României producea un PIB egal cu suma de 62 miliarde de euro, în preţurile anului 2014. Acum, mai realizează un PIB în valoare de 44 miliarde de euro, în aceleaşi preţuri.
În anul 1989, industria naţională asigura mai mult de 90% din necesarul de produse industriale ale ţării. În prezent, cea mai mare parte a necesarului de produse industriale provine din importuri.

În anul 1989, o bună parte din producţia industrială a României era exportată în zeci de ţări ale lumii, mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate. România ajunsese să aibă o industrie competitivă pe plan internaţional, nivelul tehnologic al produselor industriei prelucrătoare a României devenise superior mediei mondiale, mult deasupra unor ţări precum Olanda, Norvegia, Danemarca, Grecia, Turcia, în imediata apropiere a produselor din SUA, Anglia, Japonia.

Industria României a fost distrusă în proporţie de peste 60%. Au fost demolate mii de întreprinderi şi vândute la fier vechi, pentru a se face rost de lichidităţi, care să fie transformate în bunuri de consum de lux, sau să fie transferate în străinătate. Este important să nu uităm că poporul român a demonstrat că este capabil să ridice o industrie performantă, competitivă pe plan internaţional.
Să nu uităm că, în prezent, exporturile României se cifrează la peste 50 miliarde de euro pe an, din care peste 40 miliarde de euro sunt produse industriale, ceea ce arată că mărfurile româneşti sunt cerute pe piaţa internaţională, sunt competitive. Din păcate, din cauza distrugerilor de capital, în special, de întreprinderi industriale, aceste exporturi sunt bazate, în mare măsură pe importuri, astfel că importurile sunt mai mari decât exporturile, ceea ce conduce la deficite comerciale, la împrumuturi, la devalorizarea continuă a monedei naţionale.

Singura soluţie pentru schimbarea raportului dintre importuri şi exporturi o reprezintă reconstrucţia industriei naţionale. Propun, deci, reindustrilalizarea României, reconstrucţia celor mai multe dintre miile de întreprinderi distruse, pentru ale căror produse există cerere, pe piaţa internă, sau externă, ca şi construcţia de noi întreprinderi industriale.

Aşa cum rezultă din cifrele de mai sus, pentru a ajunge la capacitatea industrială a anului 1989, ne trebuie un capital de 147 (237-90) miliarde de euro şi un număr de 2,5 milioane de salariaţi, sau lucrători pe cont propriu, în acest sector. Vom avea şi una şi alta. Din cele 1.100 miliarde de euro, de care vom dispune, în următorii 10 ani, dacă vom pune în practică programul propus, vom putea aloca pentru industrie mult mai mult de 147 miliarde de euro, chiar dublu, adică 300 miliarde de euro. În diasporă, dar şi acasă, vom găsi şi cele 2,5 milioane de lucrători industriali de care avem nevoie.
Fondul Naţional de Capital Distributiv va oferi cele 20.000 de euro atât micilor întreprinzători, care vor dori să înfiinţeze mici ateliere şi întreprinderi industriale, dar şi celor care vor dori să se asocieze în mari societăţi comerciale pe acţiuni, capabile să reconstruiască marile intreprinderi industriale ale ţării, distruse în ultimii 25 de ani, sau să construiască altele noi, pentru ale căror produse există cerere.

De exemplu, 10.000 de braşoveni pot crea o societate comercială, cu un capital de 200 milioane de euro, care să reconstruiască Uzinele TRACTORUL. Sau, Fondul Naţional de Capital Distributiv poate el să reconstruiască Uzinele TRACTORUL şi să scoată la vânzare, apoi, cele 200.000 de acţiuni, fiecare cu o valoare de 1.000 euro, care pot fi cumpărate numai de benericiarii Fondului, în limita celor 20.000 de euro primite de la Fond.”
Constantin Cojocaru, Preşedintele Comitetului de Iniţiativă - Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor („MCC”), Contact - AICI
*-*-*

7. Capitalizarea şi modernizarea agriculturii.
Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind capitalizarea şi modernizarea agriculturii româneşti, temelia asigurării siguranţei alimentare pentru poporul român.

“În anul 1989, agricultura României dispunea de un capital cu o valore de 56 miliarde euro, în preţurile anului 2014. În prezent, valoarea acestui capital a scăzut la sub 10 miliarde de euro.
În anul 1989, în agricultura României lucrau 600 mii de salariaţi. Acum, mai lucrează sub 100 mii de salariaţi.
În anul 1989, agricultura României producea un PIB egal cu suma de 16 miliarde de euro, în preţurile anului 2014. Acum, mai realizează un PIB în valoare de 8 miliarde de euro, în aceleaşi preţuri.
În anul 1989, agricultura naţională asigura integral necesarul de produse agro-alimentare pentru populaţie şi contribuia şi cu câteva procente la exporturile ţării., Din nefericire, prea multe, în ultimii ani ai regimului. În prezent, peste 80% din necesarul de produse agro-alimentare provine din importuri.

În anul 1989, România avea un sistem de irigaţii care deservea 3 milioane de hectare de teren arabil, o treime din totalul de 9 milioane de hectare. Acum mai sunt irigate câteva sute de mii de hectare.
În anul 1989, România avea un efectiv de 6,3 milioane de bovine, acum mai are 2,0 milioane, avea 11,7 milioane de porcine, mai are 5,2 milioane, avea 15,4 milioane de ovine, mai are 9,1 milioane.
În anul 1989, România producea 1,9 milioane tone de carne, acum mai produce 1,3 milioane de tone, producea 36 mii tone de lână, mai produce 2o mii tone, producea 64 mii tone de peşte, mai produce 15 mii tone.

România a ajuns să importe carne şi preparate din carne în valoare de peste 500 milioane de euro pe an, lapte şi produse lactate, în valoare de peste 300 milioane de euro pe an, fructe şi legume, în valoare de peste 600 milioane de euro, hrană pentru animale, în valoare de peste 400 milioane de euro.

România a ajuns să importe mărfuri alimentare în valoare de peste 4 miliarde de euro pe an. Mai mult decât cheltuie statul român pentru finanţarea întregului sistem de învăţămât şi aproape tot atât cât cheltuie pentru finanţarea sistemului de sănătate.

Aceasta se întâmplă într-o ţară ale cărei resurse naturale i-ar permite, chiar şi cu tehnologia actuală, să producă alimente suficiente pentru o populaţie de 4 ori mai mare decât are România în prezent. La originea acestui dezastru al agiculturii româneşti se află aceiaşi politică criminală dusă de guvernanţii postdecembrişti ai României, prin jefuirea şi distrugerea capitalului acumulat de români până în anul 1989, precum şi jefuirea avuţiei create de români după 1989, pentru îmbogăţirea guvernanţilor şi a complicilor lor din afara ţării.

Agricultura României, ca şi celelalte ramuri ale economiei naţionale, poate fi repusă pe picioare numai printr-un program masiv de investiţii, care este posibil numai prin crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv, cheia de boltă a programului de guvernare care va scoate România din sărăcie şi umilinţă.

În următorii 10 ani, cu investiţii de 200 miliarde de euro, mai puţin de 20% din cele 1.100 miliarde pe care le vom avea la dispoziţie, vom putea asigura dotarea agriculturii cu maşini şi utilaje agricole de ultimă generaţie, vom putea iriga toate cele 9 milioane de hectare de teren arabil, vom regulariza toate râurile ţării, vom scăpa de consecinţele catastrofale ale secetelor şi inundaţiilor, vom tripla producţia agricolă, vom dezvolta o puternică industrie alimentară, vom deveni un exportator net de produse agro-alimentare. Cele 200 miliarde de euro vor fi orientate, cu prioritate, pentru capitalizarea micilor ferme agricole, atât în sectorul vegetal, cât şi în zootehnie, pentru crearea unui număr mare de mici întreprinderi de prelucrare a produselor agricole, amplasate, cu prioritate în mediul rural, toate cu capital privat, dar şi pentru capitalizarea marilor exploataţii agricole, care vor funcţiona cu capital aflat în proprietate publică.

Siguranţa şi independenţa alimentară a ţării trebuie să constituie o prioritate absolută a statului democratic al românilor. Ca şi siguranţa şi independenţa energetică.

Capitalizarea agriculturii va determina şi capitalizarea şi urbanizarea satului românesc, ridicarea calităţii serviciilor publice oferite locuitorilor satelor la nivelul celei de care se vor bucura şi locuitorii oraşelor.”

Constantin Cojocaru, Preşedintele Comitetului de Iniţiativă - Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor („MCC”), Contact - AICI
*-*-*

8. Capitalizarea şi modernizarea transporturilor. Refacerea flotei. Construcţia a 5.000 kilometri de autostradă.
Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind capitalizarea şi modernizarea transporturilor României.

„În anul 1989, ramura transporturilor României dispunea de un capital cu o valore de 92 miliarde euro, în preţurile anului 2014. În prezent, valoarea acestui capital a scăzut la 25 de miliarde de euro. În anul 1989, în transpoturile României lucrau 620 mii de salariaţi. Acum, mai lucrează sub 63 mii de salariaţi.

În anul 1989, România avea a cincea flotă comercială a lumii, din care nu a mai rămas aproape nimic. Tot aproape nimic a mai rămas şi din zestrea de locomotive şi vagoare a Căilor Ferate Române, una dintre cele mai puternice ale Europei de Est.

În ultimii 25 de ani, în România au fost construite 600 kilometri de autostrăzi, ceea ce înseamnă 24 kilometri pe an, deşi ţara are nevoie de cel puţin 8.000 de kilometri, pentru a ajunge la un sistem de autostrăzi de aceiaşi densitate şi calitate ca cel al Germaniei, de exemplu.

Pentru construcţia celor 8.000 kilometri de autostrăzi am fi avut nevoie de 80 miliarde de euro, actuali, bani pe care, aşa cum am arătat, România i-a avut, dar au luat drumul conturilor celor care au devenit proprietarii capitalului românesc, prin „privatizări” şi „retrocedări”.

Din cele 1.100 miliarde de euro ale programului de investiţii, pe care îl propun, vom putea aloca cel puţin 150 miliarde pentru ramura transpoturilor, pentru construcţia de autostrăzi, de căi ferate de mare viteză, pentru refacerea şi dezvoltarea flotei maritime, a celei aeriene, a infastructurii portuare şi aeroportuare, pentru dotarea cu material rulant de ultimă generaţie a transportului feroviar şi a celui rutier.

Până în anul 2025, trebuie să construim cel puţin 5.000 de kilometri de autostrăzi, în valoare de circa 50 miliarde de euro. Din banii noştri, nu din împrumuturi, nu din banii altora. Aceste autostrăzi vor rămâne, integral, în proprietatea publică, a poporului român, şi vor fi exploatate de statul român, în beneficiul tuturor românilor.

Până în anul 2025, ar trebui să terminăm de construit marile magistrale de autostrăzi care să lege nordul de sudul ţării şi estul de vest, astfel:
1. Autostrada care va lega Aradul şi Timişoara de Bucureşti, trecând prin Reşiţa, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, cu legături spre Calafat, Turnu Măgurele şi Giurgiu.
2. Autostrada care va lega Aradul şi Timişoara de Chişinău, trecând prin Sibiu, Braşov şi Bacău, cu legături spre Drobeta-Turnu Severin, Craiova, prin Târgu Jiu, spre Piteşti şi Ploieşti
3. Autostrada care va lega Oradea de Chişinău, trecând prin Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Piatra Neamţ, cu legături spre Sibiu, prin Alba Iulia, şi spre Braşov, prin Sighişoara şi Miercurea Ciuc
4 Autostrada care va lega Satu Mare de Suceava, trecând prin Maia Mare şi Bistriţa, cu legături spre Sighetu Marmaţiei, Cluj-Napoca, prin Zalău şi spre Târgu Mureş.
5. Autostrada care va lega Suceava de Bucureşti, trecând prin Bacău, Focşani şi Buzău, cu legături spre Botoşani, Iaşi şi Chişinău, Vaslui, Galaţi, Brăila.
6. Autostrada care va lega Mangalia de Galaţi, trecând prin Constanţa şi Tulcea.”

Constantin Cojocaru, Preşedintele Comitetului de Iniţiativă - Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor („MCC”), Contact - AICI
*-*-*

9.  transformăm, din nou, România într-un mare şantier.
Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind capitalizarea ramurii construcţiilor, transformarea, din nou, a României într-un mare şantier.

“În ramura construcţiilor, în anul 2014 a fost utilizat un capital cu o valoare de circa 20 miliarde de euro, cam tot atât cât exista în anul 1989. În anul 2014, în această ramură, mai lucrau 340 mii de salariaţi, faţă de 720 mii, câţi erau în 1989. Cei 340 mii de salariaţi au realizat un PIB egal cu 12 miliarde de euro, faţă de 7 miliarde de euro, cât realizau cei 720 mii de salariaţi, în anul 1989. Înainte de 1989, constructorii români, pe lângă faptul că au ridicat, prin forţe proprii, aproape tot ce s-a construit în România, valori de ordinul sutelor de miliarde de euro, în bani actuali, în primul rând, mari proiecte industriale, agrozootehnice şi de infrastructură, au ridicat, tot prin forţe proprii, şi numeroase construcţii industriale şi rezidenţiale, ca şi de infrastructură, de zeci de miliarde de dolari, în multe ţări ale lumii.

În ultimii 25 de ani, proiectele industriale şi agrozootehnice au dispărut, practic, din preocupările constructorilor români, interesul acestora reducându-se la cei 600 kilometri de autostrăzi, la construcţii de malluri şi de complexe rezidenţiale şi de birouri. Cea mai mare parter a acestor proiecte sunt finanţate din împrumuturi, din fonduri europene, sau de la bugetul public. În plus, aceste proiecte sunt executate, de regulă, de către corporaţii transnaţionale, care practică preţuri de jaf, mult superioare celor din alte ţări. Mai mult, iau banii, dar nu mai execută lucrările. A se vedea cazul Bechtel. Evident, vina este, în primul rând, a statului român, corupt.

Stă în puterea noastră, a românilor, să transformăm, din nou, România într-un mare şantier. Tot ce ne trebuie sunt banii, care, acum, ne sunt furaţi.

Din cele 1.100 miliarde, de care vom dispune în următorii 10 ani, dacă vom adopta programul de guvernare pe care îl propun, vom putea aloca 100 de miliarde de euro pentru capitalizarea ramurii construcţiilor, pentru dotarea cu capital a multor mii de mici întreprinderi de construcţii, specializate şi dotate cu buni meseriaşi, dar şi pentru refacerea marilor întreprinderi de construcţii româneşti, capabile să proiecteze şi să execute mari proiecte industriale, agrozootehnice, de infrastructură, rezidenţiale etc.

Întreprinderile de construcţii româneşti, dotate cu capital românesc şi încadrate cu profesionişti români, vor trebui să pună în operă proiectele pentru realizarea celor peste 5.000 kilometri de autostrăzi, a celor 3.000 kilometri de căi ferate de mare viteză, dar şi pentru modernizarea căilor ferate existente, ca şi a drumurilor naţionale şi judeţene, pentru construcţia a mii de kilometri de drumuri locale, care să lege satele şi cătunele comunelor ţării de drumurile judeţene. Va fi nevoie, apoi, de asfaltarea a multor mii de kilometri de străzi şi de la oraşe şi de la sate. Ca şi de dotarea acestora cu sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare.

Întreprinderile de construcţii româneşti vor avea de lucru şi la punerea în operă a proiectelor idustriale, ca şi a celor agrozootehnice.

Va trebui să capitalizăm constructorii români şi să asigurăm şi profesionalizarea lor astfel încât să ajungem ca participarea corporaţiilor transnaţionale la realizarea lucrărilor de construcţii din România să fie comparabilă cu aceea din ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, adică aproape de zero.”
Constantin Cojocaru
*-*-*

10. Restabilirea suveranităţii naţionale asupra resurselor naturale ale ţării.

Continui publicarea propunerilor mele privind un posibil Program de Guvernare a României pentru următoarele două decenii, prin care am putea elimina decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Aştept critici şi propuneri, pe care le vom lua în considerare la definitivarea textului Programului. Vom supune acest text aprobării Congresului Partidului Poporului şi, apoi, aprobării poporului român, în campania pentru alegerile parlamentare din anul 2016. Iată propunerea mea privind restabilirea suveranităţii naţionale asupra resurselor naturale ale ţării, exploatarea acestor resurse de către statul român, în beneficiul tuturor românilor.

“Actuala Constituţie a României nu suflă nici un cuvânt referitor la reglementarea regimului monopolului de stat în economia românească, lăsând politicienilor puterea de a hotărî ei, prin lege, ce activităţi economice constituie monopol de stat, cum şi de cine să fie acestea exploatate. Lucru pe care politicienii români l-au şi făcut, transformând monopolul de stat într-o uriaşă sursă de îmbogăţire, pentru ei şi pentru complicii lor din ţară şi din afara acesteia.

Menţionez faptul că tratatele constitutive ale Uniunii Europene lasă la latitudinea statelor membre să stabilească ele, prin lege, regimul monopolului de stat. Nu instituţiile Uniunii Europene ne-au obligat să concesionăm exploatarea resurselor naturale ale ţării contra unor redevenţe de batjocură, ci guvernanţii au pus bogăţiile ţării la dispoziţia transnaţionalilor, ca să încaseze şi ei comisioanele, arginţii trădării naţionale.

Prin articolul 2 al Legii nr. 31/1996, Parlamentul României a stabilit care sunt activităţile care, în România, constituie monopol de stat, astfel:
“ART. 2
Constituie monopol de stat:
A) fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor si explozibililor;
B) producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante;
C) extracţia, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase;
D) producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale;
E) fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţii de calitate, a alcoolului şi a băuturilor spirtoase distilate;
F) fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţiile de calitate, a produselor de tutun şi a hârtiei pentru ţigarete;
G) organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate;
H) organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.
Nu constituie monopol de stat fabricarea băuturilor alcoolice în gospodăriile personale pentru consum propriu.”

Observăm că statul român impune regimul monopolului de stat numai asupra “medicamentelor care conţin substanţe stupefiante”, nu şi asupra importurilor unor astfel de medicamente, nu şi asupra tuturor medicamentelor, în ciuda faptului că orice medicament, produs în ţară, sau importat, poate pune în pericol viaţa românilor, siguranţa naţională.

Observăm, apoi, că statul român impune regimul monopolului de stat numai asupra extracţiei, producerii şi prelucrării în scopuri industriale a “metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase”, nu şi asupra celorlalte bogăţii ale subsolului, care, ca şi metalele preţioase, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

Statul român oligarhic nu impune regimul monopolului de stat nici asupra exploatării şi comercializării resurselor de apă, nici asupra exploatării căilor ferate şi drumurilor publice, nici asupra transportului, distribuţiei şi comercializării energiei electrice, nici asupra exploatării fondului forestier aflat în proprietate publică. Astfel încât toate aceste activităţi să poată fi desfăşurate fară nici o oprelişte, cu preţuri de monopol şi cu profituri uriaşe, de către corporaţii cu capital privat, autohtone şi, mai ales, transnaţionale.

Guvernanţii României au mers mai departe şi prin articolul 3 al aceleiaşi Legi nr 31/1966 au legalizat exploatarea activităţilor care constituie monopol de stat de către corporaţiile cu capital privatNu oricum, ci pe bază de licenţe eliberate de ei, de guvernanţi, evident, contra cost, contra comision, contra corupţie. Iată textul acestui articol:
“ART. 3. Administrarea monopolurilor de stat prevăzute la art. 2 se face de către Ministerul Finanţelor. Exploatarea activităţilor constituind monopol de stat se face de către agenţii economici cu capital de stat şi privat, inclusiv de către producătorii individuali, după caz, pe baza de licenţe eliberate de Ministerul Finanţelor, cu avizul ministerului de resort sau al Băncii Naţionale a României în cazul metalelor preţioase şi al pietrelor preţioase.”

Fostele întreprinderi de stat care exploatau activităţile constituind monopol de stat au fost, mai întâi, “reorganizate” ca regii autonome, pentru liniştirea românilor, apoi “transformate” în companii şi societăţi naţionale, ca să poată fi scoase la mezat, au fost împinse în faliment, “privatizate”, adică vândute, pe nimic, străinilor, astfel încât, în prezent aproape toate activităţile care constituie monopol de stat sunt exploatate de “agenţi economici” cu capital privat, la preţuri de monopol, care le aduc profituri uriaşe, prin jefuirea cetăţenilor ţării.

Constituţia Cetăţenilor pune ordine şi în acest domeniu, pe de o parte, dispune ca regimul monopolului de stat să fie extins la toate activităţile care au caracter de monopol natural, pe de altă parte, dispune ca activităţile care constituie monopol de stat să fie exploatate NUMAI de către instituţii publice şi regii autonome de profil, constituite în subordinea Guvernului sau a autorităţilor locale. Iată textul articolului 135.10 din Constituţia Cetăţenilor:
„Articolul 135.10
(1) Constituie monopol de stat:
A) fabricarea şi importul, în vederea comercializării, a armamentului, muniţiilor şi explozibililor;
B) producerea şi importul, în vederea comercializării, a medicamentelor şi substanţelor stupefiante;
C) extracţia şi prelucrarea, în vederea comercializării, a bogăţiilor subsolului;
D) exploatarea şi comercializarea resurselor de apă;
E) exploatarea căilor ferate şi a drumurilor publice;
F) transportul, distribuţia şi comercializarea energiei electrice;
G) exploatarea fondului forestier aflat în proprietate publică;
H) producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale;
I) fabricarea şi importul, în vederea comercializării, a alcoolului şi a băuturilor spirtoase distilate;
J) fabricarea şi importul, în vederea comercializării, a produselor de tutun şi a hârtiei pentru ţigarete;
K) organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate;
L) organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.
(2) Nu constituie monopol de stat fabricarea băuturilor alcoolice în gospodăriile personale pentru consum propriu.
(3) Administrarea monopolurilor de stat prevăzute la alineatul (1) se face de către statul român.
(4) Exploatarea activităţilor constituind monopol de stat se face de către instituţii publice sau regii autonome de profil, constituite în subordinea Guvernului sau a autorităţilor locale, pe baza de licenţe eliberate de ministerul de resort.
(5) Este interzisă exploatarea activităţilor care constituie monopol de stat de către entităţi private.”

Constantin Cojocaru

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE