Treceți la conținutul principal

Despre relații cu Moscova la începutul perioade Iliescu

Opinii si comentarii | Revista 22 Editie scrisa
15.03.2011
Documentul nefabricat
de V. Zagladin
http://www.revista22.ro/preciz259ri-pe-marginea-unei-replici-10160.html
[V. Zagladin] Notă despre convorbirea cu Ioan Mircea Paşcu (consilier prezidenţial, România).

Despre convorbirea cu consilierul preşedintelui României.

La 9 februarie m-am întâlnit, la cererea lui, cu consilierul preşedintelui României, Ioan Mircea Paşcu (venit pentru a înmâna mesajul lui I. Iliescu lui [către] M.S. Gorbaciov).
1. În cursul discuţiei, care s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte caldă, de încredere, I.M. Paşcu ne-a informat mai întâi de toate despre motivele care l-au determinat pe preşedintele României să trimită mesajul lui M.S. Gorbaciov. După prezentarea mesajului, el a făcut o caracterizare succintă a situaţiei interne din ţara sa, evidenţiind două momente esenţiale.
Pe de o parte, în plan economic, situaţia rămâne extrem de complicată, în special din cauza insuficienţei resurselor energetice. O parte considerabilă a întreprinderilor îşi întrerup activitatea (total sau parţial), ceea ce provoacă încordarea relaţiilor cu clasa muncitoare. Muncitorii înţeleg că guvernul actual, spre deosebire de regimul Ceauşescu, preferă să reducă alimentarea cu energie a întreprinderilor decât să nu încălzească locuinţele, şcolile, grădiniţele, şi acest lucru este întâmpinat cu aprobare. Cu toate acestea, întreruperea producţiei, conjugată cu pierderile salariale etc., nu pot să nu genereze nemulţumiri. Dacă nu se îndreaptă situaţia, măcar parţial, va fi o explozie.
Pe de altă parte, începerea războiului din Golf a slăbit întrucâtva împotrivirea opoziţiei. În fond, s-a ajuns la un fel de armistiţiu. E clar, Frontul (Salvării Naţionale - n.n.) încearcă acum să profite de situaţia creată şi să-şi întărească propriile rânduri. Se pregăteşte congresul Frontului, care va adopta, după exprimarea interlocutorului, „o orientare social-democrată“. Bineînţeles că, dacă acum ar avea loc alegerile, Frontul nu ar mai obţine atâtea voturi ca anul trecut. Dar în ansamblu poziţia lui nu arată rău. El nu va suferi pierderi mari, dacă, bineînţeles, va putea să-şi întărească rândurile. Aceasta depinde însă de îmbunătăţirea situaţiei din economie.
Opoziţia, fireşte, vede tot ce se întâmplă, dar deocamdată nu se hotărăşte să încalce „armistiţiul“, deşi forţele externe, în primul rând englezii, fac presiuni foarte active asupra ei (în special asupra Partidului Ţărănesc), o cheamă să manifeste „mai multă activitate“, să emită cereri noi către conducerea ţării.
Date fiind toate cele spuse, rugămintea de livrare către România în cursul lunii proxime a unei cantităţi suplimentare de gaz este dictată nu doar de raţiuni economice, ci şi politice. Livrarea unei cantităţi suplimentare de gaz ar fi, înainte de toate, un ajutor acordat clasei muncitoare, dar şi conducerii ţării în confruntarea ei cu forţele duşmănoase interne şi externe.
Din partea mea mi-am exprimat convingerea că cererea lui I. Iliescu va fi atent analizată; tot ce se poate va fi făcut, dar ţinând cont de situaţia noastră proprie complicată.
2. Desigur, au fost abordate problemele relaţiilor sovieto-române. I.M. Paşcu a vorbit despre faptul că preşedintele I. Iliescu este în general mulţumit de dezvoltarea lor. Totodată, după părerea lui, posibilităţile de aprofundare a lor nu s-au epuizat nici pe departe, atât în plan politic, cât şi în plan economic.
După părerea lui I.M. Paşcu, în plan politic nu este pusă încă la punct o „interacţiune autentică“ cu Uniunea Sovietică. Vechiul sistem de legături nu mai funcţionează, iar unul nou nu a fost încă stabilit. Potrivit impresiei interlocutorului, ansamblul relaţiilor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene se dezvoltă extensiv şi, în mare parte, fără planificare. Acum nu trebuie întârziată înfiinţarea unei noi structuri de interacţiune, pe cât posibil organică. Este nevoie de aceasta şi din punct de vedere al construcţiei europene, şi din punct de vedere al influenţei asupra evenimentelor interne într-o ţară sau alta.
Antisovieticii acţionează peste tot, ajutaţi de anumite forţe din Vest (deşi, a spus Paşcu, nici pe departe de toate: în decembrie şi în ianuarie li s-au dat sfaturi românilor de la Paris, Roma şi, de asemenea, de la Bonn să nu facă nimic ce ar fi putut să-i dăuneze lui Gorbaciov. Paşcu ştie că sfaturi asemănătoare au primit polonezii şi ungurii). Inerţia conceptuală a părţii sovietice, care se ocupă deocamdată numai de probleme curente, conjuncturale, îi ajută pe adversarii Uniunii Sovietice.
I.M. Paşcu a spus că declaraţia conducerii române privind necesitatea rezolvării rapide a problemei Tratatului de la Varşovia nu trebuie privită nicidecum ca o schimbare a poziţiei, ca o tentativă de a slăbi legăturile cu URSS. Pur şi simplu, a spus el, noi nu am dorit să trecem sub tăcere o problemă care a devenit evidentă. Dar, după spusele lui Paşcu, la Bucureşti se aşteaptă ca lichidarea OTV (Organizaţia Tratatului de la Varşovia – n.n.) să fie însoţită de „noi iniţiative cu caracter strategic“ din parea sovietică.
Răspunzând la întrebarea la ce fel de iniţiative se gândeşte el personal, Paşcu a spus: trebuie, mai întâi, o reînnoire rapidă a sistemului tratatelor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene, aici întârzierea este evidentă; în al doilea rând, sunt necesare unele înţelegeri cu privire la colaborarea neformalizată (în orice caz, în prima perioadă), care atinge probleme general europene şi în special est-europene. Problemele acestea sunt similare pentru toate ţările regiunii, numai că deocamdată fiecare le rezolvă singur. Chiar şi schimbul de experienţă ar oferi multe lucruri utile. Sau, poate, s-ar reuşi stabilirea unor mecanisme temporare de ajutor reciproc pentru rezolvarea problemelor urgente, inclusiv cele economice. Şi, desigur, trebuie luate în calcul şi dificultăţile interne, suficiente în fiecare ţară, inclusiv în România, şi dificultăţile în rezolvarea problemelor naţionale.
Desigur, a încheiat această temă I.M. Paşcu, în ultimă instanţă, rolul decisiv în evoluţia evenimentelor din Europa Răsăriteană şi pe întregul continent îl au procesele care se desfăşoară în Uniunea Sovietică. Din păcate, după greutăţile justificate şi inevitabile chiar şi în URSS, nemaivorbind de ţările din afara graniţelor ei, nu sunt remarcate acele mutaţii adânci care acolo deja s-au produs sau se produc şi care au cu adevărat o însemnătate revoluţionară pentru noi toţi. Este oare posibil ca, dacă M.S. Gorbaciov va veni la şedinţa OTV, să „clarifice situaţia pentru toţi“?
3. Profitând de ocazie, l-am rugat pe I.M. Paşcu să-mi spună care este poziţia conducerii ţării (România – n.n.,) faţă de procesele care se desfăşoară în Moldova.
I.M. Paşcu a spus că în conducere, la preşedintele I. Iliescu s-au discutat de mai multe ori aceste probleme. Părerea generală şi singura: nu trebuie făcut nimic care să complice poziţia conducerii sovietice, personal a lui M.S. Gorbaciov. Desigur, moldovenii sunt fraţii noştri, a spus Paşcu. Dar nimeni nu ne împiedică să dezvoltăm relaţiile frăţeşti, dacă ei vor rămâne în componenţa URSS, de care ei sunt sudaţi de o lungă istorie. „Fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament.“ Salvarea Uniunii RSS, în orice caz: a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem noi obiectivul nostru.
Apropo, Paşcu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor dificultăţi. Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara, am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.
Desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.
Conducerea ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.
Prezent la discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Paşcu.
4. A fost abordată problema evaluării cursului şi perspectivele războiului din Golf. I.M. Paşcu, referindu-se la discuţiile care au fost organizate la Preşedinţie şi MAE al României, a spus că în momentul de faţă, deocamdată, multe detalii despre perioada post-război încă nu sunt clare, însuşi războiul poate lua întorsături neaşteptate şi ambigui. Un lucru este clar: după război lumea nu va mai fi la fel ca până la 2 august 1990.
Potrivit prognozei specialiştilor români, poziţiile SUA vor fi caracterizate de contradicţii: SUA se vor prezenta ca un stat capabil să-şi impună propria voinţă pe cale militară, dar ele au arătat deja incapacitatea lor de a obţine soluţii favorabile lor cu mijloace politice. Asta e periculos şi pentru SUA fiindcă imaginea de „jandarm“ nu va fi nici pe placul Europei, nici al restului lumii.
Pe urmă, dificultăţi în relaţiile cu Sudul (ţările din Orientul Mijlociu – n.n.) vor întâlni toate ţările care au trimis trupe în Golf. Dimpotrivă, cele care nu au făcut acest lucru şi cele care au ştiut să se abţină de la participarea în operaţiunile militare vor putea să-şi sporească rolul în lume. În primul rând, acestea sunt Germania şi Japonia.
Într-o situaţie originală se află Marea Britanie. Acum ea încearcă să „frâ­neze“ formarea Europei Unite (UE), bazându-se pe parteneriatul cu America. Dar ce-i va oferi ei acest parteneriat în viitor? Nu se va întâmpla oare ca, în Europa, Marea Britanie să fie izolată, iar parteneriatul ei cu SUA să-i aducă mai multe neplăceri decât foloase? Cu atât mai mult cu cât rolul Marii Britanii pentru SUA ca „portavion invincibil“ scade.
Potrivit ipotezei lui I.M. Paşcu, la reuniunea apropiată a Consiliului de Securitate, SUA pot face încercarea de a interpreta extensiv înţelesul mandatului ONU, adică, posibil, vor încerca să obţină acordul asupra continuării operaţiunilor, inclusiv până la lichidarea regimului actual irakian. Este adevărat că e puţin probabil să dea rezultate; despre intenţii de acest gen au informat reprezentanţii români la Washington. Războiul, a spus Paşcu, a depăşit deja cadrul mandatului ONU şi Washingtonul are acum nevoie de un „paravan“.
Un rol deosebit în această situaţie dificilă îl poate juca URSS, singura mare putere care a avut până la sfârşit o poziţie principială. La Bucureşti se speră că, la momentul potrivit (de exemplu, imediat după eliberarea Kuweitului), URSS va prezenta un plan bine gândit de acţiune în viitor, planul de restabilire a păcii şi de creare a unui sistem de securitate în regiune.
(V. Zagladin) Februarie 1991
Arhiv Gorbacev-Fonda, fond N. 3 (Materialî V.V. Zagladina (1985-1992), opisi 1, dokument 7307, zagolovok: Spravka o besede s Ionom Mircea Paşcu (Rumânia, sovietnik prezidenta), data 09.02.0991, listov 6.
Keywords: Romanian Foreign Policy; Soviet-Romanian Relations; Moldova.


Fragment din articolul Politica externă postdecembristă a României (1991), de Simion Gheorghiu

Citeste despre acelasi document si:
Un document fabricat (Drept la replică)

Post-scriptum la o controversă

Precizări pe marginea unei replici

15.03.2011

Un document fabricat (Drept la replică)
de Ioan Mircea Pascu


Publicăm mai jos un drept la replică al d-lui I.M. Paşcu la articolul d-lui Şerban Papacostea, apărut în revista 22, în decembrie 2010. În esenţă, d-l I.M. Paşcu contestă autenticitatea documentului la care se face referire. Îl publicăm integral, cu o precizare a d-lui Papacostea şi a istoricului care a găsit documentul în arhivele de la Moscova, Simion Gheorghiu. La sediul redacţiei, d-l I.M. Paşcu poate găsi un exemplar din revista Institutului „N. Iorga“. (22)
Şerban Papacostea publică în revista 22 din 21 decembrie 2010 un articol intitulat Sfârşitul unei tiranii şi începutul unei mişcări istorice. Revelaţiile unui document ignorat. În acest articol, domnia sa face un adevărat rechizitoriu împotriva mea, a d-lui preşedinte Iliescu şi a Guvernului României, recte a premierului Petre Roman şi a ministrului de Externe Adrian Năstase, pornind de la un „document“ publicat în Revista Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“, volumul IX, din 2010, sub îngrijirea d-lui Simion Gheorghiu. Am încercat să caut pe net revista respectivă, dar nu am reuşit să o găsesc.
Referitor la „originile“ documentului – un aşa-zis raport pe care consilierul preşedintelui Gorbaciov, d-l Zagladin, l-ar fi pregătit pentru şeful său în urma unei convorbiri „de taină“ pe care ar fi avut-o cu mine la Moscova pe 9 februarie 1991 -, d-l Papacostea însuşi afirmă că acesta nu este nou: o copie a sa a fost înmânată de cetăţeanul rus Bukovski ziaristului Cornel Nistorescu, în 2004.
Mesajul articolului scris de d-l Papacostea nu este nici nou, nici original: domnia sa utilizează extrase din „document“ pentru a argumenta, în final, că „întregul text al mesajului lui Ion Iliescu către Gorbaciov vibrează de dorinţa şi speranţa de a vedea URSS stabilită integral în poziţia de putere mondială, cu efecte benefice şi pentru puterea comuniştilor de la Bucureşti, travestiţi în democraţi pentru a face faţă exigenţelor momentului“.
D-l Papacostea face şi alte afirmaţii în susţinerea tezei sale, afirmând că cei care au condus România după revoluţie erau reprezentanţii partidului şi Securităţii, fiind în slujba URSS, şi cereau sprijinul tovărăşesc al „structurii internaţionale şi internaţionaliste… în cazul incapacităţii regimului de a face faţă, cu mijloace proprii, forţelor ostile“.
Primul punct: URSS era la momentul discuţiei – februarie 1991 – o putere mondială recunoscută şi respectată, ceea ce făcea inutil orice sprijin pentru vreo restaurare a unei poziţii pe care o ocupa deja. Ea nu avea nevoie de niciun sprijin în acest sens, cu atât mai puţin din partea României, care fusese până atunci principalul său „adversar“ în rândul propriilor aliaţi.
Al doilea punct: dacă eram reprezentanţii „partidului şi Securităţii“, cum susţine d-l Papacostea, oare nu ştie că aceşti oameni, mai mult decât cei proveniţi din oricare alte sectoare ale societăţii româneşti, erau dominaţi de profunde sentimente antisovietice?
Al treilea punct: dacă tot eram „oamenii Moscovei“, de ce mai aveam nevoie să îi cerem expres sprijinul? Oare nu era interesul Moscovei, din moment ce făcuse eforturi să ne instaleze, să ne şi protejeze în continuare? D-l Papacostea nu are nici aici răspuns…
Al patrulea punct: la ce „structură internaţională şi internaţionalistă“ care să ne ofere „ajutor tovărăşesc“ existentă în 1991, după ce URSS pierduse controlul asupra foştilor aliaţi, face referire d-l Papacostea? Că nu prea mai exista nimic în acest sens… Şi apoi, dacă era vorba să se construiască una nouă, în cât timp putea deveni ea funcţională, ca să ne poată „ajuta tovărăşeşte“ pe noi în Româ­nia? Nici de data aceasta, d-l Papacostea nu are răspuns…
În sfârşit, al cincelea punct: dacă tot eram atât de „prosovietici“, pentru ce am luat decizia de a continua drumul nostru spre democraţie şi economie de piaţă, în ciuda puciului de la Moscova din august 1991 şi am trimis emisari speciali în principalele capitale occidentale să comunice acest lucru?
D-l Papacostea îşi încoronează aşa-zisa demonstraţie cu semnarea Tratatului cu URSS în aprilie 1991, făcând afirmaţia că ratificarea acestuia ar fi fost „urmărită perseverent de conducerea României, până în ziua prăbuşirii URSS“(!?). Dacă tot doream cu atâta „ardoare“ să ratificăm tratatul respectiv, ce ne-ar fi împiedicat să o facem, din moment ce dispuneam de o majoritate confortabilă în parlament? Din nou, d-l Papacostea nu are răspuns…
Am lăsat pentru final considerentele referitoare la deplasarea „secretă“ la Moscova „incriminată“ de d-l Papacostea, convorbirea „de taină“ cu d-l Zagladin şi aprecierea asupra Raportului făcut, chipurile, de d-l Zagladin privind acea convorbire.
Într-adevăr, am făcut deplasarea respectivă la Moscova în perioada indicată, însă nu „în secret“, cum fals afirmă d-l Papacostea, ci la lumina zilei. Şi nu pentru o convorbire „de taină“, cum tot fals afirmă d-l Papacostea, ci pentru a înmâna părţii sovietice un mesaj al d-lui preşedinte Iliescu referitor la neonorarea obligaţiilor sale privind livrările de gaze convenite cu Româ­nia.
Într-adevăr, sâmbătă 9 februarie 1991, la ora 11:30, împreună cu d-l ambasador Vasile Şandru, am fost la Ministerul de Externe al URSS, unde am fost primiţi de directorul de spaţiu, d-l Kovaliov, căruia i-am înmâ­nat mesajul nostru privind solicitarea ca partea sovietică să îşi menţină nivelul livrărilor la cota convenită iniţial.
Referitor la convorbirea cu d-l Zagladin, consilierul preşedintelui Gorbaciov, în 2004, am declarat că această convorbire nu a avut pur şi simplu loc, căci, dacă îmi amintesc bine, se afirmă că ea s-ar fi petrecut la Kremlin, unde eu nu pusesem piciorul. În urma consultării materialului arhivistic, am dat peste notiţele referitoare la o convorbire cu d-l Zagladin, avută în după-amiaza zilei de sâmbătă 9 februarie 1991, după înmânarea mesajului privind livrările de gaze la MAE sovietic, la sediul ambasadei noastre.
Cu riscul de a-i dezamăgi pe d-nii Papacostea şi Gheorghiu, afirm că discuţiile nu au vizat nici raporturile bilaterale dintre ţările noastre şi nici crearea vreunei structuri internaţionale de sprijin „tovărăşesc“ pentru guvernul român, ca să nu vorbesc de rolul internaţional al URSS. Ele s-au referit la situaţia operaţiunilor militare din Golf (de pildă, d-l Zagladin a menţionat intenţia URSS de a se opune solicitării americane de extindere a mandatului de eliberare a Kuweitului, urmând să conteze pe sprijinul Chinei şi Franţei, şi arătând că, atunci când Kuweitul va fi eliberat în proporţie de 90%, URSS va avansa o propunere proprie), la situaţia preşedintelui Havel, care se afla sub asaltul premierului Klaus, şi, desigur, la mesajul privind livrările de gaze (la care d-l Zagladin a arătat că nu era domeniul său).
Singurele referiri la Moldova au fost făcute la solicitarea d-lui Zagladin, care a spus că a fost rugat de mareşalul Akromeev (şeful Statului Major al Armatei Sovietice la data respectivă, dacă memoria nu mă înşală) să ne sondeze privind intenţiile noastre. Am spus atunci că noi nu puteam decide nimic fără un dialog cu opoziţia pe această temă şi că era exclus să ne lansăm în acţiuni necugetate, în ciuda apelurilor făcute de unii şi de alţii.
În condiţiile în care convorbirea a avut loc oficial, în prezenţa ambasadorului nostru, d-l Şandru, şi la Ambasada României, iar eu nu îmi aduc aminte ca d-l Zagladin să fi fost însoţit de un colaborator care să ia notiţe, rezultă că nu exista niciun control asupra documentului respectiv! Nimeni din partea română, cel puţin, nu poate verifica veridicitatea sa: el ne-a fost „livrat“ prin intermediul domnului Bukovski (la a cărui reputaţie privind legăturile cu serviciile secrete sovietice şi ruseşti nu vreau să mă refer) şi pus în circulaţie pentru prima dată de d-l Nistorescu în 2004.
Mai mult, respectând regula general valabilă a oricărui document de „intoxicare“, el conţine şi elemente reale (cele pe care le confirmă notiţele mele), dar şi foarte multe neadevăruri menite să creeze o imagine falsă asupra conţinutului descris. Bazându-mă pe faptul că acea convorbire a avut loc pe teritoriul Ambasadei române, că nu există nicio posibilitate din partea română de a verifica veridicitatea documentului, precum şi pe modul în care acesta a fost introdus în „circuitul public“ românesc, dar mai ales pe conţinutul său în ton deplin cu alte „intoxicări“, concluzia mea este că ne aflăm în prezenţa unui document fabricat, cel mai probabil, de servicii secrete aparţinând unei puteri ostile României.
(Titlul aparţine redacţiei)

15.03.2011
Post-scriptum la o controversă
de Serban Papacostea


D-l Ioan Mircea Paşcu a considerat necesar să ofere cititorilor explicaţii cu privire la documentul referitor la întâlnirea sa cu V. Zagladin, consilierul preşedintelui M. Gorbaciov, la Moscova, la 9 februarie 1991, text publicat după originalul din arhivele ruse cu indicarea cotei arhivistice de d-l Simion Gheorghiu, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române. Întrucât, după cum afirmă domnia sa, textul publicat în numărul cel mai recent al revistei Studii şi Materiale de Istorie Contemporană nu i-a fost accesibil – era oare atât de dificil să consulte textul la institut sau chiar să solicite institutului un exemplar al lucrării? –, d-l Ioan Mircea Paşcu discută fondul problemei prin intermediul articolului meu pe această temă publicat în revista 22 din 21 decembrie 2010.
Replica d-lui Ioan Mircea Paşcu are două obiective principale: lămurirea misiunii sale la Moscova în februarie 1991 şi a atitudinii conducerii de la Bucureşti în problema tratatului încheiat cu URSS în aprilie 1991.
În privinţa celui dintâi punct, autorul ne ajută, involuntar desigur, să clarificăm fără dificultăţi situaţia. Aflăm din textul replicii sale din Evenimentul Zilei din 27 iulie 2004 că, potrivit autorului, „această convorbire nu a avut pur şi simplu loc“; aşadar, negare categorică! E oare credibil că un fapt atât de important precum întâlnirea cu consilierul conducătorului URSS a dispărut din memoria autorului pentru a reapărea şase ani mai târziu, când, în urma investigării notiţelor sale, a admis că l-a întâlnit pe V. Zagladin în februarie 1991 la Moscova; dar, adaugă el cu sens de justificare a „erorii“, întâlnirea a avut loc nu la Kremlin, ci la Ambasada României. Nu era o datorie elementară să-şi consulte în 2004 „notiţele referitoare la o convorbire cu dl. Zagladin“ înainte de a nega „pur şi simplu“ realitatea acestei întâlniri? Mai pot revendica credibilitate afirmaţiile unui autor care mistifică fără ezitare adevărul în probleme majore?
Silit, într-un târziu, să recunoască mistificarea şi să confirme realitatea întâlnirii sale cu Zagladin, autorul a decis să adopte tactica minimalizării semnificaţiei misiunii îndeplinite la Moscova la începutul lunii februarie 1991, care, potrivit documentului recent reeditat, cu proba apartenenţei sale la un fond arhivistic oficial, era aceea de a contribui la refacerea în Europa Răsăriteană a unui sistem de securitate sub patronajul URSS şi de a da asigurări conducerii din Kremlin că guvernanţii de la Bucureşti nu au intenţia să aducă în discuţie situaţia Republicii Moldova, aflată sub ocupaţie sovietică din 1940. Tratatul încheiat cu URSS, iniţiat şi susţinut cu ardoare de regimul Ion Iliescu, e indiciul cel mai clar în privinţa opţiunilor fundamentale ale acestuia. Până în momentul prăbuşirii URSS, guvernanţii României, prin vocea lui Ion Iliescu, au susţinut necesitatea ratificării tratatului. La realitate au fost treziţi abia câteva săptămâni mai târziu, când Silviu Brucan, spirit perspicace, a tras public consecinţele noii situaţii în articolul Tratatul româno-sovietic e depăşit (Libertatea, 10/11 septembrie 1991). Atunci au început să înţeleagă guvernanţii de la Bucureşti că ceva s-a schimbat ireversibil pe scena europeană şi mondială şi au început să reflecteze la adaptarea la noua situaţie. Şi tot atunci şi-a modificat şi d-l Ioan Mircea Paşcu itinerariile diplomatice de la Moscova la Londra.
Replica d-lui Paşcu este un amalgam de mistificări – semiadevăruri şi omisiuni voite – al căror sens e puternic luminat de tăinuirea, după propria sa recunoaştere, timp îndelungat, a misiunii sale la Moscova în februarie 1991. Întrebarea esenţială însă nu îl priveşte nici pe d-l Paşcu, nici măcar pe d-l Ion Iliescu, al cărui rol în istorie e de mult lămurit. Răspunderea principală aparţine astăzi actualei conduceri a PSD, care urmează să decidă în sfârşit dacă îl menţine la conducerea ei, fie şi „onorific“, pe cel care a subordonat interesele ţării obligaţiilor kominterniste asumate entuziast în tinereţe şi pe colaboratorii săi cei mai apropiaţi din perioada imediat postceauşistă.

Opinii si comentarii | Editie scrisa
15.03.2011
Precizări pe marginea unei replici
de Simion Gheorghiu


În legătură cu replica d-lui I. M.a Paşcu la articolul d-lui Şerban Papacostea, Sfârşitul unei tiranii şi începutul unei mistificări istorice. Revelaţiile unui document ignorat (revista 22, 21 decembrie 2010 – 3 ianuarie 2011, pp. 12-13), e necesar să aduc câteva precizări, cu atât mai mult cu cât d-l I.M. Paşcu a redactat răspunsul său – aşa cum o mărturiseşte – fără să cunoască articolul meu Politica externă post-decembristă a României (1991): „Fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament“, apărut în revista Studii şi Materiale de Istorie Contemporană (SMIC), Serie nouă, Volumul IX, 2010, pp. 231-235. În acest text, am publicat nota de convorbire întocmită de Vadim Zagladin în urma întâlnirii cu d-l I.M. Paşcu la 9 februarie 1991, document pe care l-am însoţit de un succint comentariu.
1. Nota de convorbire întocmită de V. Zagladin am găsit-o în timpul unui stagiu de documentare la Moscova la arhiva Fundaţiei internaţionale de cercetări social-economice şi politice (Fondul Gorbaciov), unde se păstrează în fondul nr. 3 (Materialî V.V. Zagladina (1985-1992)), sub cota, opis 1, dokument 7307, zagolovok: Spravka o besede s Ionom Mircea Paşcu (Rumânia, sovetnik prezidenta), data 09.02.1991, listov 6.
Cercetările au fost determinate de elaborarea tezei mele de doctorat, consacrată raporturilor româ­no-sovietice în perioada 1985-1989. Era firesc, aşadar, ca atenţia mea să se îndrepte asupra Fondului Gorbaciov. Documentul editat de mine în SMIC este rezultatul unei investigaţii proprii, cu totul independentă de cea a lui Vladimir Bukovski, care a semnalat în România acelaşi document (în studiul meu din SMIC am menţionat tipărirea acestui document în Evenimentul Zilei, 2004). În aceste condiţii nu poate fi vorba de o „intoxicare“ a mea de către un „serviciu secret străin“ prin V. Bukovski.
2. Este un adevăr comun că faţă de orice document istoricul trebuie să manifeste spirit critic, adică să-l supună unui set de reguli care să-i stabilească autenticitatea şi veridicitatea. Prezenţa în arhiva Fondului Gorbaciov a acestei note de convorbire nu ridică, cel puţin în principiu, suspiciuni asupra autenticităţii sale. În acest Fond se găseşte un număr impresionant de documente în analiza cărora cercetătorul are obligaţia să treacă informaţia furnizată prin sita criticii surselor.
Din analiza făcută acestui text am rămas cu impresia că d-l I.M. Paşcu a dorit să treacă sub tăcere această întrevedere şi apoi să prezinte în altă lumină conţinutul discuţiei şi împrejurările desfăşurării ei. I.M. Paşcu a negat categoric în 2004 că ar fi avut vreo întâlnire cu V. Zagladin. Această contestare am amintit-o în prezentarea mea din SMIC.
Acum, d-l I.M. Paşcu afirmă că a descoperit în materialele sale notiţele referitoare la întâlnirea cu V. Zagladin. Este absolut surprinzător că domnia sa nu a rectificat afirmaţia greşită din 2004. Ne putem întreba dacă, fără actuala polemică, născută de publicarea notei lui Zagladin, domnia sa ar fi revenit asupra afirmaţiei din 2004?
3. În studiul meu am afirmat că declaraţiile făcute de d-l I.M. Paşcu în cursul discuţiei cu V. Zagladin urmăreau trei obiective: „a) de a nu crea dificultăţi Uniunii Sovietice într-o perioadă în care politica de reformă a lui M.S. Gorbaciov întâmpina dificultăţi tot mai mari; b) de a găsi un cadru nou, după lichidarea Tratatului de la Varşovia, pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale; c) de a nu întreprinde nimic în direcţia încurajării Basarabiei de reintegrare în frontierele Româ­niei“ (SMIC, p. 231). Din datele de care dispunem astăzi, poziţia Bucureştiului se acorda perfect aşteptărilor Moscovei. Într-un studiu recent al fostului ambasador V.L. Musatov, care a ocupat în anii 1988-1991 funcţia de locţiitor al şefului Secţiei Internaţionale al CC al PCUS, se arată că desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, urmată de cea a CAER, a obligat echipa lui Gorbaciov să caute forme noi pentru a asigura relaţiile cu ţările care aparţinuseră fostei sfere de influenţă a URSS. Una dintre formulele luate în considerare a fost şi aceea a „finlandizării“ ţărilor est-europene (V.L. Musatov, Metamorfozele politicii lui Gorbaciov faţă de ţările comunităţii socialiste, în limba rusă, în Novaia i noveişaia istoriia, nr. 3/2009, p. 16). „Finlandizarea“ însemna păstrarea independenţei şi a unui regim democratic în interior, nu şi desfăşurarea unei politici externe care să lezeze interesele de securitate ale URSS. Explicaţiile date de d-l I.M. Paşcu lui V. Zagladin erau în perfect acord cu dorinţele din acel moment ale Kremlinului.
4. Istoria diplomaţiei cunoaşte cazuri când, în urma unei conversaţii bilaterale, documentele celor două părţi prezintă dialogul în maniere foarte diferite. Exemplul cel mai cunoscut este discuţia dintre Grigore Gafencu şi A.I. Vîşinski din 8 aprilie 1941, despre care cei doi interlocutori au lăsat relatări mult diferite. În cazul discuţiei Paşcu–Zagladin a existat însă şi un al treilea participant: ambasadorul Vasile Şandru. Dacă d-l I.M. Paşcu nu a întocmit un raport preşedintelui Ion Iliescu despre călătoria sa la Moscova, este sigur că ambasadorul V. Şandru a raportat Ministerului de Externe de la Bucureşti discuţia la care a asistat. Raportul său poate aduce lumină în această controversă.
5. În ceea ce priveşte sugestia d-lui I.M. Paşcu că, reluând discuţia despre nota lui Zagladin, aş fi devenit „victima unui «joc» tipic al unui serviciu secret străin“, dacă aş accepta-o ar însemna că tema tezei mele de doctorat ar fi fost sugerată de acelaşi serviciu secret pentru ca, elaborând-o, să ajung la Fondul Gorbaciov şi să dau de urma acestui document fabricat de serviciile secrete. E un scenariu de Kafka cu James Bond.

Citeste despre acelasi document si:
Un document fabricat (Drept la replică)

Post-scriptum la o controversă

Documentul nefabricat

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE